Apariția oricărui manual în materie de drept este un moment semnificativ pentru orice instituție cu profil juridic, ceea ce caracterizează nivelul de instruire al audienților, dar și nivelul de cercetare, fapt ce trebuie să fie considerat drept argument al volumului de informație acumulat la această instituție. Adevărul este că ULIM, de rând cu Academia de Poliție „Ștefan cel Mare“, au fost primele instituții de învățământ din Republica Moldova, care în anul 1998 au introdus în programul lor de studii cursul „Drept internațional umanitar“. Dacă în cazul Academiei de Poliție „Ștefan cel Mare“ decizia a fost luată la nivel de Guvern, atunci ULIM, fiind o instituție de tip nou, ceea ce presupune și o abordare nouă a pregătirii viitorilor specialiști, a reieșit din bunele practici ale Universităților europene, precum și din obligația asumată de Republica Moldova prin ratificarea Convențiilor de la Geneva I-IV (1949) și a Protocoalelor adiționale I-II (1977) în anul 1993, care printre alte angajamente prevăd și familiarizarea societății cu prevederile dreptului internațional umanitar.
Eforturile depuse sunt plauzibile — studenții ULIM s-au remarcat prin reușite și performanțe în contextul participării în cadrul diverselor forumuri științifice, concursuri, olimpiade, simpozioane, atât la nivel național, regional, cât și internațional. O bună parte dintre aceștia și-au legat pentru totdeauna destinul cu Dreptul Internațional Umanitar, inclusiv la nivel național și internațional — în calitate de experți, delegați regionali etc.
Mi-am permis să fac această introducere anume din motivele că autorul acestui manual este unul dintre acești discipoli, iar astăzi promotor în calitate de expert la nivel național și regional a valorilor Dreptului Internațional Umanitar.
Totodată, trebuie să remarcăm că uneori studiile respective erau axate pe viziuni ce diferă de punctul de vedere al Comitetului Internațional al Crucii Roșii, care este actorul principal, dar și depozitar al principalelor instrumente de drept internațional umanitar. În viziunea acestei organizații, dreptul internațional umanitar este tradițional delimitat în Dreptul de Haga și Dreptul de Geneva, la care, odată cu implicarea indirectă a ONU în procesul de codificare al acestuia, s-a adăugat și Dreptul de New York. Anume acest concept a stat la baza elaborării manualului în cauză, studiul cuprinzând ansamblul de instituții și domenii gestionate și codificate de dreptul internațional umanitar la etapa contemporană. Or, deși „războiul“ este interzis de Carta ONU, realitatea este alta — numărul conflictelor armate, în special a celor non-internaționale este în creștere, iar abordarea clasică a dreptului internațional umanitar, care face o delimitare expresă între jus ad bellum și jus in bello, rămâne a fi piatra de temelie și în secolul XXI. Prin studiul în cauză s-a încercat încă o dată să se atragă atenția asupra angajamentelor, în primul rând ale statelor, de a respecta și de face a fi respectate „legile și cutumele de război“, norme recunoscute astăzi de dreptul internațional în calitate de norme jus cogens.
Acest manual ar putea deveni un bun îndrumar pentru militari și colaboratorii organismelor internaționale, politicieni, cercetători și studenți. În așa fel, lucrarea ar putea contribui la asigurarea protecției demnității celor ce sunt cel mai mult afectați în timp de conflict armat.
Vitalie GAMURARI, Doctor în drept, conferențiar universitar
