Cu privire la efectele jurisprudenţei Curţii Europene de Justiţie în raport cu ordinele de drept ale statelor membre ale Uniunii Europene

Silvia TUDOREANU, doctorandă, ULIM

Recenzent: Nicolae OSMOCHESCU, doctor în drept, conferenţiar universitar

The Effects of the Jurisdiction of the European Court of Justice in Relation to the Legal Order of the Member States of the European Union The Court of Justice of the European Union, the General Court and the Civil Service Tribunal represents the judicial institution of the European Union whose essential objective is to review the legality of acts and to ensure the uniform interpretation and application of European Union law Key words: Court of Justice of the European Union, competences, principles.

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, Tribunalul şi Tribunalul Funcţiei Publice constituie instituţia jurisdicţională a Uniunii Europene a cărei misiune esenţială constă în a controla legalitatea actelor şi în a asigura interpretarea şi aplicarea uniformă a dreptului Uniunii. Cuvinte-cheie: Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, competenţe, principii.

Introducere

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), este instituţia jurisdicţională a Uniunii, având funcţia de a verifica legalitatea actelor instituţiilor Uniunii şi ale statelor membre, precum şi de a asigura interpretarea şi aplicarea uniformă a dreptului Uniunii.

De la înfiinţarea sa în anul 1952 şi pană astăzi, Curtea de Justiţie a trecut printr-o serie de reforme care reflectă evoluţia pe care construcţia europeană a înregistrat-o pe parcursul acestei perioade.

După crearea Comunităţii Europene a Cărbunelui şi Oţelului (CECO) prin încheierea în anul 1951 a Tratatului de la Paris, cele şase state semnatare (Belgia, Germania, Franţa, Italia, Luxemburg şi Ţările de Jos) au hotărât să înfiinţeze şi un organism jurisdicţional care să aibă ca funcţii atât asigurarea respectării dreptului comunitar şi a aplicării sale uniforme de către toate statele membre, cât şi rezolvarea eventualelor diferende generate de punerea în aplicare a acestuia. Astfel a fost înfiinţată, în anul 1952, Curtea de Justiţie a CECO.1

Tratatul de la Paris stabilea atât înfiinţarea Curţii de Justiţie a CECO, cât şi structura acesteia — şapte judecători şi doi avocaţi generali — şi atribuţiile sale, precum şi regulile aplicabile procedurii în faţa Curţii.

Şedinţa de deschidere a Curţii, care a fost instalată la Luxemburg, a avut loc la 10 decembrie 1952. O etapă importantă în istoria acestei instituţii o constituie semnarea, în anul 1957, a Tratatelor de la Roma de instituire a Comunităţii Economice Europene (CEE) şi a Comunităţii Europene a Energiei Atomice (CEEA), precum şi a Convenţiei privind unele instituţii comune Comunităţilor Europene. Astfel, a fost creată o nouă instanţă jurisdicţională comună celor trei Comunităţi, Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene (CJCE). Această instanţă a înlocuit Curtea de Justiţie a CECO.2

Odată cu dezvoltarea construcţiei europene, activitatea desfăşurată de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a luat amploare, numărul acţiunilor introduse în fata Curţii crescând în permanentă de la înfiinţarea acesteia. Din acest motiv, dar şi din considerente legate atât de nevoia perfecţionării protecţiei juridice a intereselor părţilor, cât si de aceea de a menţin calitatea actului judecătoresc, s-a decis înfiinţarea Tribunalului de Primă Instanţă.

Crearea acestuia a avut deci ca obiectiv pe de o parte, să degreveze Curtea de unele cauze, în scopul de a îi permite acesteia să se concentreze asupra uneia dintre atribuţiile sale esenţiale, şi anume aceea de interpretare uniformă a legislaţiei Comunitare, iar pe de altă parte să ofere celor prejudiciaţi posibilitatea a două grade de jurisdicţie, în scopul de a consolida garanţiile judiciare acordate acestora.

Astfel, Actul Unic European, intrat în vigoare în 1987, autoriza Curtea să solicite Consiliului crearea unei jurisdicţii de primă instanţă. Tribunalul de Primă Instanţă al Comunităţilor Europene a fost înfiinţat în anul 1988, de la această dată existând două jurisdicţii independente în cadrul Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.3

Prin Tratatul de la Nisa, încheiat în anul 2001, a fost stipulat dreptul Curţii de Justiţie de a solicita crearea unor camere jurisdicţionale însărcinate cu soluţionarea în primă instanţă a unor categorii de acţiuni introduse în domenii specifice. În baza acestor dispoziţii, şi ca urmare a creşterii volumului de muncă al Tribunalului de Primă Instanţă, a fost înfiinţat un nou tribunal.

Prin urmare, în anul 2004 a fost instituit Tribunalul Funcţiei Publice al Uniunii Europene. Această instanţă se organizează si funcţionează pe lângă Tribunalul de Primă Instanţă şi are competenţa de a judeca litigiile dintre instituţiile Uniunii si agenţii lor.

După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, în anul 2009, funcţionarea sistemului jurisdicţional al Uniunii Europene a fost reformată. Astfel, Tratatul de la Lisabona conţine dispoziţii care stipulează atât o serie de modificări cu privire la structura Curţii de Justiţie şi denumirea instanţelor jurisdicţionale, cât si extinderea controlului jurisdicţional al Curţii.4

Componenta şi organizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Curtea de Justiţie este formată din 27 de judecători şi 8 avocaţi generali. Judecătorii şi avocaţii generali sunt numiţi de către organele executive din statele membre, după consultarea unui comitet al cărui rol este de a emite un aviz cu privire la capacitatea candidaţilor de a exercita funcţiile respective.

Comitetul este alcătuit din şapte personalităţi alese dintre foştii membrii ai Curţii de Justiţie şi ai Tribunalului, dintre membrii instanţelor naţionale supreme şi din jurişti reputaţi, din care unul este propus de Parlamentul European.

Mandatul judecătorilor şi avocaţilor generali este de 6 ani si poate fi reînnoit. La fiecare trei ani, are loc o înlocuire parţială a judecătorilor şi avocaţilor generali.

Judecătorii şi avocaţii generali sunt aleşi, în baza meritelor personale, din rândul unor personalităţi care oferă toate garanţiile de independentă si care întrunesc condiţiile cerute pentru exercitarea, în ţările lor, a celor mai înalte funcţii jurisdicţionale sau care sunt jurisconsulţi ale căror competente sunt recunoscute.

Potrivit art.253 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, este necesar ca persoanele care îndeplinesc astfel de funcţii să îndeplinească următoarele condiţii:

− să fi demonstrat anterior, în cadrul activităţii juridice prestate, moralitate şi imparţialitate, respectiv faptul că posedă acele caracteristici din care rezultă că integritatea profesională;

− să aibă pregătire juridică, prin urmare, pot deţine astfel de funcţii judecători, procurori, funcţionari publici, avocaţi, jurişti sau cadre didactice universitare din statele membre. Această diversitate a experienţei profesionale poate fi un avantaj pentru instanţele europene din prisma efectuării unei evaluări cât mai exhaustive a faptelor si a chestiunilor de drept, atât din punct de vedere teoretic, cât şi din punct de vedere practic.

De asemenea consemnăm faptul că, în timpul exercitării mandatului, judecătorii şi avocaţii generali nu au dreptul de a exercita nici o funcţie politică sau administrativă şi nici o activitate profesională, fie că este sau nu remunerată.5

Judecătorii

Judecătorii sunt desemnaţi câte unul de fiecare stat membru pentru a se asigura reprezentarea în cadrul Curţii a tuturor sistemelor juridice existente în Uniune.

Trebuie subliniat faptul că judecătorii sunt independenţi de statul care i-a numit şi nu reprezintă interesele acestuia, ei neputând fi influenţaţi în deciziile pe care le adoptă de apartenenţa la statul membru respectiv. Obligaţia judecătorilor este aceea de a urmări interesul Uniunii.6

Judecătorii Curţii de Justiţie îl desemnează din rândul lor pe preşedinte şi pe vicepreşedinte, pentru o perioadă de trei ani care poate fi reînnoită. Preşedintele conduce lucrările Curţii de Justiţie şi prezidează reuniunile generale ale membrilor Curţii, precum şi şedinţele şi deliberările Plenului si ale Marii Camere. Vicepreşedintele îl asistă pe preşedinte în exercitarea funcţiilor sale şi îl înlocuieşte în caz de împiedicare.

Avocaţii generali

Cinci dintre avocaţii generali provin din Germania, Franţa, Italia, Spania şi Regatul Unit, iar ceilalţi provin din celelalte state membre fiind numiţi în baza unui sistem care presupune rotaţia acestora pe principiul alternantei. Curtea, după ascultarea avocaţilor generali, desemnează pentru o perioadă de un an un prim avocat general.

Prin Tratatul de la Lisabona, a fost prevăzută posibilitatea de a creste numărul avocaţilor generali de la 8 la 11, la cererea Curţii de Justiţie. În acest caz, un post permanent ar fi atribuit Poloniei si alte două posturi s-ar adăuga celor atribuite prin rotaţie.

Subliniem faptul că avocaţii generali nu reprezintă niciuna dintre părţi. Astfel, în cauzele care le sunt repartizate, aceştia asistă Curtea, având rolul de a emite, cu deplină imparţialitate şi în deplină independentă, o opinie juridică.

Opiniile avocaţilor generali se prezintă sub forma unor concluzii motivate care conţin propuneri de hotărâre a Curţii pe baza unei analize obiective a chestiunilor de drept din litigiul în cauză.7

În cele mai multe cazuri, opiniile avocaţilor generali sunt urmate de către instanţă. Concluziile avocaţilor generali constituie parte integrantă a procedurii orale si se publică împreună cu hotărârea în Repertoriul jurisprudenţei Curţii. Avocaţii generali nu iau parte la nici o deliberare şi nu au drept de vot în cazul nici unei hotărâri.

Grefa

Pe lângă Curte, funcţionează grefa deservită de un Grefier. Grefierul este secretarul general al instituţiei şi are rolul de a conduce serviciile Curţii sub autoritatea preşedintelui acesteia.

Curtea judecă în una dintre următoarele componente:

− Plen cu 27 de judecători;

− Marea Cameră cu 15 judecători;

− Camere de câte cinci sau trei judecători.

Curtea se întruneşte în Plen în următoarele situaţii:

• în cazul procedurilor de suspendare din funcţie şi al procedurilor disciplinare împotriva membrilor instituţiilor Uniunii, cum ar fi: atunci când trebuie să pronunţe destituirea Ombudsmanului sau să dispună din oficiu demiterea unui comisar european care nu a respectat obligaţiile ce îi revin;

• atunci când Curtea apreciază că o cauză prezintă o importanţă excepţională.

Curtea se întruneşte în Marea Cameră în următoarele situaţii:

• la cererea unui stat membru sau a unei instituţii care este parte într-un proces;

• în cauzele deosebit de complexe sau importante.

Celelalte cauze sunt soluţionate în camere de cinci sau de trei judecători, compunere care constituie regula funcţionării Curţii. Preşedinţii camerelor de cinci judecători sunt aleşi pentru perioadă de trei ani, iar cei ai camerelor de trei judecători pentru perioadă de un an.

Rolul, competenţele şi principiile fundamentale de funcţionare al Curţii de Justiţie a Uniunii Europene

Sarcinile CJUE, sunt prevăzute în art. 220-245 Tratatul UE precum şi în propriul său statut. Acestea constau în asigurarea interpretării uniforme a legislaţiei europene. Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este autoritatea judiciară a Uniunii Europene şi are rolul de a garanta respectarea dreptului în interpretarea şi aplicarea tratatelor. În acest sens, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene are competenta de a efectua un control judecătoresc atât asupra actelor juridice ale Uniunii, cât si asupra actelor statelor membre, având următoarele atribuţii:

• controlează legalitatea actelor instituţiilor Uniunii Europene;

• se asigură că statele membre îşi respectă obligaţiile care le incumbă din dispoziţiile tratatelor;

• interpretează dreptul Uniunii la solicitarea instanţelor naţionale.8

Curtea de Justiţie este cea mai înaltă autoritate juridică în problemele care vizează dreptul Uniunii. În calitatea sa de primă instanţă jurisdicţională a Uniunii, Curtea are competenţa de a judeca acele aspecte mai sensibile care vizează aplicarea şi protejarea dreptului Uniunii, respectiv litigiile care vizează Uniunea în ansamblu sau normele primare ale acesteia.

Responsabilităţile Curţii pot fi grupate pe următoarele domenii principale:

1. monitorizarea aplicării dreptului Uniunii de către:

− instituţiile Uniunii atunci când acestea aplică dispoziţiile tratatelor;

− statele membre si persoanele fizice si juridice în ceea ce priveşte obligaţiile care le incumbă acestora potrivit dispoziţiilor normelor Uniunii;

2. interpretarea dreptului Uniunii.

Îndeplinirea acestor responsabilităţi de către Curtea de Justiţie presupune exercitarea, pe de o parte, de atribuţii de consiliere juridică, iar pe de altă parte de atribuţii jurisdicţionale. Consilierea juridică constă în emiterea de avize care au un caracter obligatoriu privind acordurile pe care Uniunea intenţionează să le încheie cu state terţe sau cu organizaţii internaţionale.9

În ceea ce priveşte atribuţiile jurisdicţionale, menţionăm că Curtea îndeplineşte funcţii care în statele membre ar fi atribuite unor tipuri de instanţe diferite, în funcţie de sistemele naţionale ale acestora. În acest sens, Curtea se pronunţă în calitate de:

− curte constituţională atunci când interpretează dreptul Uniunii sau în cazul exercită un control de legalitate asupra actelor Uniunii sau cu privire la respectarea de către statele membre a obligaţiilor care le incumbă în temeiul dreptului Uniunii;

− curte administrativă în cazul în care exercită controlul legalităţii inacţiunii instituţiilor Uniunii;

− instanţă civilă atunci când judecă cererile care au ca obiect acordarea de daune-interese;

− instanţă de recurs în cazul în care judecă recursurile introduse împotriva hotărârilor pronunţate de Tribunal.

În adoptarea hotărârilor sale CJUE se ghidează după următoarele principii fundamentale şi metode de bază:

• Principiul împuternicirii speciale limitate, ceea ce înseamnă că aplicarea şi asigurarea respectării dreptului comunitar este în primul rând sau rămâne în continuare misiunea instanţelor naţionale, în timp ce CJUE revin numai competenţele rezervate în mod expres prin art. 220 şi următoarele din Tratatul CE, competenţe care sunt individual determinate.

• Principiul interpretării unitare şi autonome a dreptului comunitar în toate statele membre. Mai mult, Curtea se străduie să interpreteze termenii juridici într-un sens aparte comunitar, diferit de înţelesul lor naţional, cu scopul de a forma o ordine juridică nouă, originală.

• Principiul efectului util sau principiul aplicării dreptului comunitar cu cea mai mare eficacitate, pentru a se obţine cea mai mare eficienţă din actele normative comunitare elaborate de cele mai multe ori de economişti, politicieni şi în general de non-jurişti.

• Principiul dezvoltării dinamice a dreptului comunitar în corelaţie cu scopurile şi obiectivele de integrare europeană stabilite. Respectarea acestui principiu atrage după sine adaptarea dreptului comunitar la modificările majore aduse de Actul Unic European, de Tratatul de la Maastricht sau de Tratatul de la Amsterdam.

• Principiul interpretării dreptului secundar în conformitate cu dreptul originar dar cu respectarea principiului implied powers ceea ce înseamnă că puterea comunitară provine nu numai din tratatele de înfiinţare, ci şi din actele normative create ulterior acestora de instituţiile comunitare.

• Principiul dreptului comparat sau cerinţa respectării principiilor de drept fundamentale specifice statelor membre şi sistemelor de drept europene pentru a identifica principiile fundamentale de drept specifice, dar şi pentru a putea prevedea efectul unor hotărâri într-un anumit sistem de drept.

Încheiere

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) este una dintre cele şapte instituţii ale UE. Ea reuneşte două instanţe, Curtea de Justiţie propriu-zisă şi Tribunalul, şi are ca responsabilitate jurisdicţia Uniunii Europene. Prin urmare, aceste instanţe asigură interpretarea corectă şi aplicarea corespunzătoare a dreptului primar şi a dreptului secundar al UE pe teritoriul acesteia.

Curtea de Justiţie verifică legalitatea actelor emise de instituţiile UE şi hotărăşte cu privire la respectarea de către statele membre a obligaţiilor ce le revin în temeiul dreptului primar şi al celui secundar. De asemenea, Curtea oferă interpretări ale dreptului UE, la solicitarea judecătorilor naţionali.