Unele reflecții asupra laturii subiective a infracțiunii de reținere ilegală sau arestare ilegală

Mihail SORBALA, doctor în drept, lector universitar (ORCID: 0000-0002-4055-6914)

Some Reflections on the Subjective Side of the Illegal Detention or Illegal Arrest The execution of justice, as a social value, defended by the incriminations of chapter XIV of the Criminal Code „Offenses against justice“, must be understood in the broadest acceptance of this notion. This broad meaning, in relation to the criminal defense, includes the complex of functions, through which the justice is performed, that is to say the various functional activities, characteristic of the work of achieving justice. In order to determine the criminal character of the illegal detention, it is necessary to examine in detail all its elements and signs, fixed in the disposition of the article 308, Criminal Code of the Republic of Moldova, which characterizes the respective composition as criminal offense. In this article we focus on examining the subjective side of the crime of illegal detention or arrest. Keywords: detention, preventive arrest, criminal prosecution body, criminal liability, criminal law, guilt.

Înfăptuirea justiției, ca valoare socială, apărată prin incriminările din capitol XIV al Codului penal „Infracţiuni contra justiţiei “, trebuie înțeleasă în accepțiunea cea mai largă a acestei noțiuni. Acest înțeles larg, în raport cu ocrotirea penală, cuprinde complexul de funcțiuni, prin care se înfăptuiește justiția, adică diversele activități funcționale, caracteristice operei de realizare a justiției. Pentru determinarea caracterului infracțional al reținerii ilegale este necesar a examina detaliat toate elementele și semnele ei, fixate în dispoziția articolului 308 Cod penal al Republicii Moldova, ce caracterizează componența respectivă în calitate de faptă infracțională. În acest articol se punem accentul pe examinarea laturii subiective a infracțiunii de reținere sau arestare ilegală. Cuvinte cheie: reținere, arest preventiv, organ de urmărire penală, răspundere penală, legea penală, vinovăție.

Comportamentul persoanei, inclusiv și cel ilegal reprezintă o unitate organică a părților exterioară (fizică) și internă (psihică). Din acest considerent, infracțiunea se caracterizează cu ajutorul semnelor care se atribuie nu doar la latura externă, ci și la cea internă.

Semnul, trăsătura de bază a laturii subiective a acestei componențe de infracțiune o constituie vinovăția, care caracterizează atitudinea psihică a subiectului față de reținerea ilegală sau arestul ilegal. Vinovăția reprezintă atitudinea psihică (conștientă și volitivă) a persoanei față de fapta prejudiciabilă săvârșită și urmările prejudiciabile ale acesteia, care se manifestă sub formă de intenție sau imprudență. Definiția teoretică a vinovăției și reglementările legale ale formelor acesteia pornesc de la doi factori psihici caracteristici pentru latura subiectivă a infracțiunii, și anume: factorul intelectiv (conștiința) și factorul volitiv (voința). Prezența acestor factori și specificul interacțiunii lor în geneză și realizarea actului de conduită prejudiciabil sunt determinante pentru existența vinovăției1. În componențele formale de infracțiune latura subiectivă determină caracterul atitudinii psihice a persoanei vinovate doar în privința acțiunii (inacțiunii) ilegale, deoarece urmările prejudiciabile nu sunt incluse de către legislator în conținutul semnelor componenței simple, necalificate a acestei infracțiuni.

Vinovăția persoanei care realizează actul de reținere sau arest ilegal se caracterizează doar prin intenție directă. „Vinovatul cunoaște cu certitudine că realizează reținerea ilegală, arestul ilegal al bănuitului, învinuitului în comiterea infracțiunii și dorește să procedeze în modul respectiv (cu bună-știință contrar legii)2“. Persoana conștientizează, înțelege că urmărirea penală este realizată cu încălcarea flagrantă a condițiilor procesului penal. Astfel, de exemplu, de către organul de urmărire penală în calitate de bănuit a fost reținut cet. C. I. care s-a aflat împreună cu o persoană neindetificată de organul de urmărire penală, participantă la realizarea unui act de jaf în privința cet. P. S. Reținerea a fost motivată prin faptul că cet. C. I. cunoscând infractorul, nu a divulgat datele de anchetă ale acestuia3.

Conform opiniei doctrinarilor români, forma de vinovăție a acestor infracțiuni este intenția directă sau indirectă. Există intenție, în această concepție, când făptuitorul și-a dat seama de caracterul nelegal sau abuziv al acțiunii sale și a prevăzut rezultatul acesteia, rezultat pe care l-a urmărit anume (intenție directă) sau, deși nu l-a urmărit, a acceptat totuși riscul producerii lui (intenție indirectă)4. Eroarea asupra legalității reținerii sau arestării nu înlătură caracterul penal al faptei. În schimb, eroarea asupra unor stări sau împrejurări privind fapta sau persoana în privința căreia s-a dispus reținerea sau arestarea constituie o cauză de inexistență a infracțiunii5.

Urmează să menționăm că legea nu stabilește răspunderea penală a persoanelor cu funcție de răspundere pentru reținerea ilegală săvârșită prin imprudență ca formă a vinovăției. Analizând alin. 1 art. 308 Cod penal al Republicii Moldova putem stabili că latura subiectivă a reținerii ilegale se caracterizează prin prezența criteriului „cu bună-știință ilegală“. Acest criteriu, stabilit de către legislator indică asupra faptului că persoana înțelegând caracterul ilegal al acțiunilor sale, totuși dorește de a realiza reținerea ilegală, adică legislatorul stabilește din start că această faptă poate fi comisă doar prin intenție directă ca formă a vinovăției. Mai mult decât atât, persoanele abilitate de către stat cu dreptul de a aplica măsurile de constrângere procesual-penală trebuie să posede cunoștințe juridice speciale, ceea ce practic exclude posibilitatea comiterii acestei infracțiuni prin imprudență, cu excepția situațiilor unor erori faptice.

Cel vinovat conștientizează că, abuzând de împuternicirile sale de serviciu, reține sau supune arestului în lipsa prezenței temeiurilor legale în acest sens sau cu încălcarea procedurii respective o anumită persoană și dorește să procedeze în modul respectiv.

Dacă reținerea sau plasarea în arest preventiv a fost neintenționată (rezultatul unei atitudini neconștiincioase și neprofesionale față de obligațiunile sale, aprecierea greșită a circumstanțelor cauzei), apoi răspunderea în baza art. 308 Cod penal al Republicii Moldova este exclusă. Reținerea ilegală, realizată în rezultatul interpretării eronate, greșite a temeiurilor prevăzute de lege în acest sens sau al neglijenței, care a dus la reținerea persoanei în prezența temeiurilor și circumstanțelor care împiedică acest fapt, generează răspunderea disciplinară6.

Caracterizând latura subiectivă, în general, majoritatea cercetătorilor menționează că reținerea ilegală și arestarea ilegală sunt comise prin intenție directă. Din punct de vedere psihologic este imposibil de a nu dori, dar numai de a admite conștient survenirea consecințelor, care în mod inevitabil sunt generate, cauzate prin acțiuni conștiente și volitive ale celui vinovat. Dacă persoana dorește să comită anumite acțiuni, înțelegând că rezultatul inevitabil al acestora va fi survenirea urmărilor prejudiciabile, dorința se răspândește nu doar asupra acțiunilor, ci și asupra urmărilor, deoarece și unele și celelalte constituie o situație criminală unică. „În virtutea dependenței dialectice a conștiinței și voinței, consecința concomitentă inevitabilă, fiind element al situației infracționale unice este tot așa de așteptată precum și fapta care o cauzează7“. Însă, anumiți autori consideră că această componență de infracțiune poate fi comisă doar și cu intenție indirectă. Astfel, I. S. Vlasov expune posibilitatea intenției directe în privința lipsirii de libertate a persoanei, și a intenției indirecte cu privire la activitatea normală a organelor de urmărire penală.

Criteriul „cu bună-știință“ este unul discutabil în doctrina dreptului penal și în activitatea practică. Conform opiniei savantului P. M. Surihin, termenul „cu bună-știință“ nu se atribuie nemijlocit la semnele laturii subiective, fiind doar o varietate a descrierii aspectului intelectual al momentului vinovăției. Chiar și în mediul lucrătorilor justiției apar divergențe referitor la întrebarea dacă va fi cu bună-știință ilegală reținerea persoanei, atunci când persoana cu funcție de răspundere nu-i va explica reținutului drepturile de care beneficiază, nu-i va oferi un apărător etc., deoarece persoana cu funcție de răspundere conștientizează că prin aceasta încălcă normele procesuale referitoare la explicarea drepturilor bănuitului și dorește să le încalce. În opinia majorității cercetătorilor, pentru ca persoana cu funcție de răspundere să fie supusă răspunderii penale, este necesar de a stabili care acțiuni urmează a fi cuprinse prin intenția acesteia. Ea urmează să conștientizeze și să dorească realizarea reținerii anume în lipsa temeiurilor necesare, în lipsa unei cauze penale intentate etc. Din acest considerent, conștientizarea încălcării normelor procesuale, de exemplu, în forma neexplicării intenționate a drepturilor în situația prezenței temeiurilor legale necesare reținerii nu formează componența de infracțiune, prevăzută de art. 308, alin. 1 Cod penal al Republicii Moldova. În lumina celor expuse pot să opinez că, nu orice încălcare intenționată a normelor Codului de procedură penală al Republicii Moldova materializează criteriul „cu bună-știință ilegală“ fixat în alin. 1, art. 308 Cod penal al Republicii Moldova. Răspunderea penală survine doar în situația dacă persoana cu funcție de răspundere în mod clar și distinct conștientizează caracterul acțiunii sale, și anume faptul că aplică reținerea în lipsa temeiurilor prevăzute de lege în acest sens.

Anumite dificultăți sunt generate de faptul lipsei în lege a scopurilor și motivelor reținerii. Dominantă în doctrina procesual-penală și în practică este opinia conform căreia în calitate de obiective ale reținerii figurează contracararea activității infracționale, preântâmpinarea ascunderii de la urmărirea penală și judecată, împiedicarea falsificării probelor și a altor încercări de a împiedica stabilirea circumstanțelor cauzei. Drept motive ale reținerii pot fi recunoscute îndoielile, presupunerile că persoana ar putea comite o altă infracțiune, că într-o anumită modalitate ar putea împiedica desfășurarea urmăririi penale, că ar distruge urmele infracțiunii sau alte date faptice prezente.

Drept motive ale săvârșirii infracțiunii nominalizate de către persoana cu funcție de răspundere pot servi cointeresarea personală, răzbunarea, tendințele de profit, dorința de a descoperi infracțiunea și altele, care conform legislației în vigoare nu influențează asupra calificării. Totodată, persoana vinovată poate să se ghideze atât de anumite motive personale, cât și de perceperea falsă a intereselor de serviciu. Conform opiniei savantului I. S. Vlasov, persoana cu funcție de răspundere care realizează reținerea cu bună-știință falsă conștientizează că reținerea realizată de către ea este vădit ilegală, însă din anumite motive dorește de a realiza reținerea în privința unei anumite persoane în virtutea anumitor cauze și motive8.

În contextul celor relatate, concluzionăm că pentru determinarea caracterului infracțional al reținerii ilegale este necesar a examina detaliat toate elementele și semnele ei, fixate în dispoziția acestui articol, ce caracterizează componența respectivă în calitate de faptă infracțională. Legală și fundamentată este recunoscută reținerea care corespunde temeiurilor procesuale enumerate în art. 166 Cod de procedură penală al Republicii Moldova, precum și cerințelor formale, în contextul întocmirii documentelor procesuale.

Analizînd alin. 1 art. 308 Cod penal al Republicii Moldova, s-a stabili, că latura subiectivă a reținerii ilegale se caracterizează prin prezența criteriului „cu bună-știință ilegală“, acest criteriu, stabilit de către legislator indică asupra faptului că persoana, înțelegînd caracterul ilegal al acțiunilor sale, totuși, dorește a realiza reținerea ilegală, adică legislatorul stabilește din start că această faptă poate fi comisă doar prin intenție directă ca formă a vinovăției.

În altă ordine de ideii pot opina că dacă reținerea sau plasarea în arest preventiv a fost neintenționată, răspunderea în baza art. 308 Cod penal al Republicii Moldova este exclusă.

Iar cât privește, reținerea ilegală, realizată în rezultatul interpretării eronate, greșite a temeiurilor, prevăzute de lege, în acest sens sau al neglijenței, care a dus la reținerea persoanei în prezența temeiurilor și circumstanțelor care împiedică acest fapt, generează răspunderea disciplinară.