Unele aspecte teoretice și practice cu privire la statutul juridic al expertului medico-legal în procesul penal

Ecaterina Baltaga, doctor în drept, conferențiar universitar (ORCID: 0000-0003-4240-249X)

Some Theoretical and Practical Aspects Regarding the Legal Status of the Medical-Legal Expert in the Criminal Process By case study of the current legal acts the article considers the legal status of experts as the two main parties of the criminal proceedings, who apply special knowledge of the criminal justice process. The author identifies the differences in the form of application of special knowledge by an expert, as well as the difference between the “expert opinion” and “professional judgment”. The author proposes to formalize in the legislation the measures that will support the readiness of experts to carry out procedural duties at a high level. Keywords: expert, expertise, conclusion, special knowledge, legal status, procedural duties, professional status of an expert.

 

Prin studiul de caz al actelor juridice actuale, articolul examinează statutul juridic al experților drept cele două părți principale ale procedurii penale, care aplică cunoștințe speciale în procesul de justiție penală. Autorul identifică diferențele de formă de aplicare a cunoștințelor speciale de către un expert, precum și diferența dintre „opinia expertului” și „judecata profesională”. Autorul propune să se oficializeze în legislație măsurile care vor susține disponibilitatea experților de a îndeplini sarcini procedurale la un nivel înalt. Cuvinte cheie: expert, expertiză, concluzie, cunoștințe speciale, statut juridic, atribuții procedurale, statut profesional al unui expert.

Participarea expertului în procesul penal este determinată de complexitatea problemelor ce se pot ivi în rezolvarea unor cauze penale şi de necesitatea de a apela la concursul unor oameni cu pregătirea profesională, alta decât cea juridică, pentru a elucida aspecte ce ţin de diverse ramuri ale ştiinţei, tehnicii, artei etc. Pentru a deţine calitatea de subiect al procesului penal se cer întrunite cumulativ şi următoarele condiţii: exercitarea funcţiei procesual penale; prezenţa statutului procesual penal, adică a totalităţii de drepturi şi obligaţii; participarea la raporturile juridice procesual penale.

Art. 6, pct.12 Cod de procedură penală, care ne prezintă expertul ca o „persoana care posedă cunoştinţe temeinice speciale în domeniul ştiinţei, tehnicii, artei sau meşteşugului şi este abilitată, în modul stabilit de lege, să facă o expertiză“. Cerinţele înaintate unui expert judiciar le completează Legea nr. 68 din 14.04.2016 prin conţinutul art. 2 în care „expert judiciar este persoană calificată şi abilitată, conform legii, să efectueze expertize şi să formuleze concluzii în specialitatea în care este autorizată, cu privire la anumite fapte, circumstanţe, obiecte materiale, fenomene şi procese, organismul şi psihicul uman, şi care este inclusă în Registrul de stat al experţilor judiciari“1.

O categorie aparte de experţi judiciari o prezintă medicii legişti, care aplică cunoştinţe special medicale ori de câte ori este nevoie în cercetarea cauzelor penale. Activitatea expertului medico-legal se desfăşoară în baza principiilor legalităţii, independenţei, obiectivităţii şi plenitudinii cercetărilor efectuate, fără nici un fel de ingerinţă externă în ceea ce priveşte libertatea de exprimare a opiniei profesionale2.

Şi asupra acestei categorii de experţi se extind prevederile Codului de procedură penală, Legea cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar nr. 68 din 2016, cât şi Legea exercitării profesiunii de medic a R. Moldova nr. 264 din 20053.

Experţii judiciari legişti oficiali sînt medicii care au ales medicina legală în calitate de profesie de bază, s-au specializat în această direcţie (rezidenţiat, masterat, secundariat clinic, doctorantură) şi dispun de un document care confirmă absolvirea studiilor postuniversitare de profil . Experţii, medici-legişti titulari sînt încadraţi în subdiviziunile Centrului de Medicină Legală pe lângă Ministerul Sănătăţii, secţiile medico-legale teritoriale (municipale şi raionale) amplasate în centrele unităţilor teritorial-administrative, inclusiv UTA Găgăuzia — în baza regulamentului aprobat de Guvern, iar expertiza psihiatrico-legală se efectuează în unităţile medico-sanitare din sistemul Ministerului Sănătăţii.

Referitor la medicii, care episodic îndeplinesc funcţiile de experţi sau consultanţi, de alte discipline medicale în Republicii Moldova, se numesc medici-experţi delegaţi sau experţii particulari, incluşi în Registrul de stat al experţilor judiciari atestaţi (art. 12 alin. (2)) din diverse domenii biomedicale cu studii superioare, cum sînt: tehnicieni, farmaciştii, toxicologii, chimiştii, biologi, psihiatri, şi alte persoane atestate ca experţi şi prevederi reglementate de art. 142 alin, (3) CPP al RM.

Pentru a-şi putea desfăşura în mod plenar activitatea expertală, legistul are acces liber la toate datele medicale ale cazului, după cum prevede art. 88 alin. (5) CPP al RM, care reglementează drepturile procesuale ale expertului. De asemenea, Legea nr. 68 din 2016, asigură şi posibilitatea de a avea acces la dosarul cauzei (art. 51 punct a)) şi „să ia cunoştinţă, în condiţiile legii, de materialele dosarului şi să solicite ordonatorului expertizei materiale suplimentare necesare pentru întocmirea raportului de expertiză“, iar adeseori instituie chiar obligativitatea consultării acestuia pentru a lua la cunoştinţă de elementele relevante, ca de exemplu, în cazul expertizei medico-legale psihiatrice. În plus, medicului legist i se recomandă să aibă un rol activ în elucidarea tuturor aspectelor legate de cazul analizat, având posibilitatea de a solicita extinderea examinării altor aspecte cu implicaţii medico-legale constatate, deosebite de cele ce formează obiectul lucrării.

Iată de ce se poate pronunţa, că în cadrul investigaţiei medico-legale se obţin o multitudine de informaţii, folosindu-le strict în scopul specific de a obţine argumente obiectiv-ştiinţifice pentru formularea concluziilor medico-legale, dar care nu are dreptul să le „divulge“ conform art. 88 alin. (3) pct. 9).

Îndatorirea de păstrare a secretului profesional incumbă medicului legist, ca oricărui alt profesionist al sănătăţii, obligându-l să respecte principiile deontologiei profesionale şi ale eticii medicale. Informaţiile decelate cu ocazia examinării medico-legale trebuie însă protejate suplimentar, datorită relevanţei lor pentru justiţie, prevederi stipulate în Legea nr. 264 din 2005.

Ca o consecinţă, se subînţelege ca accesul mass-media la informaţia medico-legală este permis doar în condiţiile în care nu interferează cu cercetarea cauzei penale aflată în curs de derulare. Bineînţeles că publicitatea informaţiilor medicale este condiţionată şi de acceptul persoanei examinate sau în situaţia persoanei incompetente sau decedate al aparţinătorilor acesteia. Protejarea informaţiei medico-legale se extinde, în mod firesc, şi asupra datelor redactate în scris.

O situaţie specifică activităţii medico-legale este aceea în care, cu ocazia examinării persoanei, se constată date cu caracter medical care sînt importante pentru corecta soluţionare juridică a cazului. Dacă aceste elemente nu fac parte din obiectivele examinării medico-legale, expertul este dator să informeze organele de urmărire penală despre aceste date noi, în vederea completării obiectivelor lucrării medico-legale, prevederi fixate în art.147 alin. (1) CPP al RM“.

O serie de examinări medico-legale se desfăşoară obligatoriu în comisie, conform art. 146 alin. (1) CPP al RM. În astfel de cazuri, confidențialitatea este încălcată într-o oarecare măsură, deoarece informaţia medicală este accesibilă nu doar medicului legist, ci şi celorlalți membri ai comisiei. Este, însă, doar o încălcare minimă a acestui drept, dat fiind faptul că membrii comisiei sînt şi ei medici, fiind supuşi prevederilor deontologice referitoare la păstrarea secretului medical, prevederi încadrate în art. 147 alin. (1) şi art.148 alin. (2) CPP al RM. O situaţie asemănătoare întâlnim şi atunci, când examinarea medico-legală nu se poate desfăşura în absenţa unui interpret (cetăţean străin necunoscător al limbii române, persoane cu deficienţe de auz sau de vorbire etc. (art. 85 CPP al RM)).

Dispozițiile Codului de procedură penală a Republicii Moldova, prevăd şi alte obligaţii ale expertului. Efectuarea expertizei este efectuată, de regulă, de un singur expert, cu excepţia situaţiilor în care, ca urmare a complexităţii expertizei, sînt necesare cunoştinţe speciale din discipline distincte — situaţie în care se desemnează doi sau mai mulţi experţi.

Aceste prevederi le găsim în Codul de procedură penală şi Legea cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar nr.68 din 2016, unde în dependenţă de tipul de expertiză diferă şi numărul de experţi participanţi, de exemplu, art. 32 „expertiza individuală este efectuată de un singur expert judiciar“; art. 28 „expertiza primară este expertiza efectuată de către un expert judiciar sau de către o comisie de experţi … „; art. 146 CPP al RM prevede un grup „de persoane competente în acelaşi domeniu de activitate“ chemate pentru efectuarea expertizei în comisie; expertiza complexă se efectuează de experţi cu aplicarea cunoştinţelor din mai multe domenii în limitele competenţei sale; art. 29 alin. (4) „în toate cazurile, efectuarea expertizei repetate se pune în sarcina unui alt expert sau a unei alte comisii de experţi“ etc.

Indiferent de numărul experţilor participanţi în efectuarea expertizei ei trebuie să manifeste un rol activ, care constă în: posibilitatea de a solicita extinderea examinării altor aspecte sau implicaţii medico-legale constatate, deosebite de cele ce formează obiectul lucrării; obligaţia de a consemna în actele medico-legale elemente medico-legale care constituie indiciile unei infracţiuni pentru care acţiunea penală se pune în mişcare din oficiu, constatate cu ocazia examinărilor medico-legale efectuate la solicitarea persoanelor interesate şi de a le comunica organelor competente.

De menţionat, că în caz de necesitate expertul poate să se adreseze persoanei care a dispus efectuarea expertizei pentru a solicita explicarea unor formulări în întrebările puse în faţa sa, precum şi unele materiale suplimentare pentru investigaţie. În situaţia când expertului nu i se pun la dispoziţie suficiente materiale efectuarea cercetărilor poate deveni improbabilă, existând riscul ca veridicitatea concluziilor să fie pusă la îndoială.

La aprecierea concluziilor trebuie avut în vedere faptul că ele nu sînt imperative, nici chiar atunci când toţi experţii au ajuns la aceleaşi concluzii, întrucât, potrivit legii, acest mijloc de probă nu are forţă doveditoare absolută, ci poate servi ca temei la soluţionarea cauzei numai dacă organul de urmărire penală/instanţa de judecată s-a convins de exactitatea concluziilor emise. De aceea, concluziile expertizei trebuie apreciate critic, la fel ca şi celelalte probe şi numai în coroborare cu întregul material administrat în cauză. După gradul de certitudine al părerii expertului şi în funcţie de posibilităţile reale de rezolvare din punct de vedere tehnic se pot distinge următoarele categorii de concluzii: 1) concluzii categorice (certe); 2) concluzii de probabilitate; 3) concluzii de imposibilitate a rezolvării problemei.

O altă obligaţie este aceea de a depune lucrarea efectuată la data stabilită de organele de urmărire penală. Potrivit art. 153 al CPP al RM în cazul în care raportul expertului nu este clar sau manifestă unele deficienţe pentru înlăturarea cărora nu sînt necesare investigaţii suplimentare, expertul poate fi audiat.

Pentru a se realiza publicitatea şi oralitatea în şedinţa de judecată, expertul declară ceea ce ştie cu privire la aspectele asupra cărora este întrebat. Declaraţiile expertului sînt date oral şi în scris şi depuse în cadrul audierii în condiţiile prevăzute de art. 105 al CPP al RM, asupra oricăror circumstanţe care urmează să fie constatate în cauză, inclusiv asupra persoanei bănuitului, învinuitului, inculpatului, părţii vătămate şi relaţiilor sale cu aceştia. Declaraţiile expertului nu sînt un tip separat de probe.

Expertul poate fi audiat la locul desfăşurării urmăririi penale sau cercetării judecătoreşti sau în caz de necesitate, poate fi audiat la locul aflării lui (art. 106). Audierea se face, de regulă, în timpul zilei, iar în cazuri excepţionale, poate fi efectuată în timpul nopţii, cu indicarea motivelor în procesul-verbal respectiv (art. 107 alin. (1)). Durata audierii neîntrerupte nu poate depăşi 4 ore, iar durata generală, în aceeaşi zi, nu poate depăşi 8 ore (art. 107. alin. (2)). După declaraţiile făcute de expert lui i se pot pune întrebări cu privire la faptele şi circumstanţele care trebuie constatate în cauză, precum şi în ce mod a luat cunoştinţă de cele declarate (art. 109 alin. (2)). Consemnarea declaraţiilor expertului (martorului) se efectuează în condiţiile art.260 şi 261 CPP al RM.

Audierile expertului se efectuează doar în faza urmăririi penale (art. 153 CPP al RM). Expertul se audiază în cazul când sînt necesare unele lămuriri în privinţa raportului întocmit, fiind vorba de explicarea unor termeni, sau noţiuni, de argumentarea unor metodici complicate ş.a.

Activitatea de audiere a expertului este un drept rezervat şi de instanţa de judecată în conformitate cu prevederile art.374 CPP al RM şi care se fac în cazurile şi în condiţiile prevăzute în art.142-155 CPP al RM. Expertul poate oferi judecătorului informaţii asupra problemelor de detaliu la întrebările ad-hoc adresate de acesta. În cazul în care faptele asupra cărora este necesară expertiza judiciară nu sînt clarificate, instanţa are mai întâi obligaţia de a audia martorii şi părţile şi de a pune la dispoziţia expertului acest „diagnostic de bază“. Nu se admite audierea expertului în cazul când este necesară obţinerea unei informaţii suplimentare. În asemenea situaţii se efectuează expertiza suplimentară (art. 148 alin. (1)).

În cazul în care concluziile expertului nu sînt întemeiate, exista îndoieli în privinţa lor sau a fost încălcată ordinea procesuală de efectuare a expertizei, poate fi dispusă şi efectuarea unei contraexpertize (alin. (2) art. 148). La cererea părţilor, în componenţa comisiei de experţi pot fi incluşi experţii invitaţi de ele. Spre deosebire de expertiza suplimentară, la contraexpertiză expertul este obligat personal să efectueze toate investigaţiile necesare şi nu este în drept să facă trimitere la expertiza iniţială.

Art. 89 al CPP al RM este dedicat aspectelor de recuzare (respingere) a expertului. Recuzarea este un termen juridic de natură a asigura protecţia părţilor împotriva activităţii lipsite de obiectivitate a unor experţi. Ea poate fi generată de existenţa unor situaţii care creează prezumţia lipsei de obiectivitate în privinţa activităţii expertului.

Motivele de recuzare invocate de părţi pot fi admise de instanţă după cum urmează:

— când expertul a fost propus de părţi, atunci se pot invoca numai motivele de recuzare ivite după numirea acestuia. Se consideră că părţile au cunoscut situaţia persoanei propuse ca expert şi că nu au avut obiecţii înaintea numirii sale;

— când expertul a fost numit de instanţă (din oficiu), atunci atât una din părţi, cât şi ambele pot invoca motive de recuzare întemeiate pe fapte petrecute atât anterior, cât şi posterior numirii expertului.

Dintre situaţiile care pot conduce la recuzarea experţilor (art. 89 CPP al RM), creând prezumţia lipsei de obiectivitate a acestora, se menţionează în prevederile art. 33 CPP al RM.

Procedeul de recuzare a expertului se iniţiază prin emiterea oficială a ordonanţei de către organul de urmărire penală sau a procurorului, care exercită supravegherea asupra cercetărilor penale, sau de către instanţa de judecată.

Codul de procedură penală a Republicii Moldova, în art. 88, mai prevede şi „regula oficialităţii experţilor“, care reglementează activitatea acestora, cât şi modalitatea lor de numire în proces. Dacă există expert oficial în specialitatea respectivă, nu poate fi numit expert o altă persoană, decât dacă împrejurări deosebite ar cere aceasta (asemenea prevedere se explică prin cerinţa ca la aflarea adevărului în cauzele penale să-şi aducă contribuţia numai persoanele verificate atât din punct de vedere profesional, cât şi din punctul de vedere a corectitudinii).

Prin neacordarea în favoarea părţilor dintr-un proces penal a dreptului de a cere ca un expert recomandat de ele să participe la efectuarea expertizei, atunci când aceasta urmează să fie efectuată de o instituţie specializată potrivit legii, se restrânge în mod nejustificat dreptul la apărare al acestora, nesocotindu-se garantarea acestui drept prin Constituţie. Neparticiparea la efectuarea expertizei a expertului recomandat de partea interesată nu poate fi compensată prin dreptul acestuia de a cere ulterior explicaţii asupra raportului de expertiză sau completarea expertizei incomplete, ori efectuarea unei noi expertize, atunci când apreciază că expertiza nu a fost efectuată cu competenţă profesională şi în mod corect.

În aceste condiţii, în România, apar, pentru prima dată, o categorie nouă de experţi, şi anume aceea de „experţi recomandaţi de părţi“ . Motivul ce permite angajarea în calitate de expert a persoanelor ce nu activează în instituţiile de expertiză poate fi justificată doar în anumite cazuri: dacă instituţiile autorizate să efectueze expertize judiciare nu dispun de specialişti indispensabili dintr-un domeniu; dacă stabilirea faptelor ce interesează cauza reclamă participarea la efectuarea expertizei a unui specialist de înaltă categorie dintr-un anumit domeniu.

La numirea expertului se vor înainta două condiţii de bază, pe care acesta trebuie să le îndeplinească: să fie competent în problemele ce vizează obiectul expertizei şi să nu fie cointeresat în cauză. Conform art. 142 alin. (1, 2) CPP al RM, fiecare dintre părţi are dreptul să ceară ca un expert recomandat de ea să participe la efectuarea expertizei, astfel, pe lângă dreptul de a propune efectuarea expertizei, părţile au şi dreptul de a recomanda un expert pentru participare la efectuarea acesteia, cu întrunirea cerinţelor prevăzute de art. 88 CPP al RM. Cererea privind recomandarea unui expert se înaintează organului de urmărire sau instanţei de judecată, care au dreptul de a respinge cererea, constatând unele împrejurări care determină incompatibilitatea expertului. Dacă părţile propun expertul pe cont propriu, organul de urmărire penală sau instanţa poate respinge cererea numai în cazul în care există împrejurările prevăzute de art. 89, alin. (1), punct. 1-5 CPP al RM. Nu poate fi numit de organele competente la cerea părţilor să participe la efectuarea expertizei: expertul care a fost desemnat oficial să efectueze expertiza; expertul care a fost martor în aceeaşi cauză; expertul care a declarat că se abţine sau care a fost recuzat.

Chestiunile puse în faţa expertului oficiali şi delegaţi nu trebuie să depăşească şi unele limitele ale cunoştinţelor speciale pe care le deţine expertul legist, respectând o anumită consecutivitate în acţiunile medico-legale efectuate: 1) studierea circumstanţelor cazului; 2) cercetarea documentelor medicale; 3) colectarea anamnezei; 4) examenul propriu-zis al obiectului cercetării; 5) efectuarea unor investigaţii complementare; 6) întocmirea raportului medico-legal.

Pe lângă dispoziţiile legislaţiei procesual penală, orice expert are obligaţia de a se conforma codurilor de conduită sau deontologice specifice fiecărei profesii. Activitatea medico-legală nu se poate desfăşura în afara unor parametri etico-deontologici, printre care: competenţa deplină ca primă formă de onestitate profesională faţă de ordinea de drept şi faţă de bolnav; conştiinciozitatea cu aptitudinea de a corecta unele lacune de competenţă şi cu care face o unitate complementară; prudenţa şi ponderaţia, mai ales în cazurile în care criteriologia medico-legală nu oferă criterii certe de adevăr; aptitudinea de decizie în cazurile în care constatările sale sînt veridice şi răspund acestui unic criteriu de adevăr; simţ pentru uman ce trebuie să se transforme într-o adevărată obsesie a echităţii şi devoţiune permanentă pentru sarcinile ce le are de îndeplinit, pentru întărirea coordonatelor etice ale raportului medic-bolnav (care în medicina legală devine un raport medic-cetăţean), pentru adeziunea de opinie publică la verdictele sale.

În concluzie am menţiona, că expertul medico-legal deţine calitatea de subiect independent al procesului penal, întrunind cumulativ următoarele condiţii: a) exercitarea funcţiei procesual penale; b) prezenţa o totalitate de drepturi şi obligaţii; c) participarea la raporturile juridice procesual penale şi nu are interes în finalul cauzei.

Expertul medico-legal desfăşoară o activitate de natură să ajute realizarea scopului procesului penal, fiind atras, de regulă, în legătură cu administrarea probelor. El este atrase pentru a participa în calitate de deţinător ai unor cunoştinţe speciale medicale.