Necesitatea fundamentării și studierii dreptului securității naționale în Republica Moldova

Alexandru CAUIA, doctor în drept, conferenţiar universitar (ORCID: 0000-0002-1952-5734)

The Need for Substantiation and Study of the Law of National Security in the Republic of Moldova The objective of this article resides in the systematic analysis of the factual and legal circumstances that require domestic legal science to identify both mechanisms and tools for building a new and distinct branch of national law, which would meet the needs of regulation and theoretical grounding as well as risks, threats and challenges to the national security of the state of the Republic of Moldova and would legally substantiate the institutional and normative system for preventing, combating and anticipating the challenges, threats and dangers concerning national security. Security remains a phenomenon in continuous development and modeling, depending on the reference system under analysis or depending on the subjects involved or affected directly or indirectly in the continuous and out-of-straight processes that ensure the security. Keywords: National security, national security law, security mechanisms and instruments, national security requirements.

Obiectivul prezentului articol rezidă în analiza sistemică a circumstanţelor de fapt şi de drept care impun ştiinţa juridică autohtonă să identifice atât mecanismele cât şi instrumentele pentru edificarea unei ramuri noi şi distincte a dreptului naţional, care ar răspunde necesităţilor de reglementare şi de fundamentare teoretică atât a riscurilor, ameninţărilor şi provocărilor asupra securităţii naţionale a statului Republica Moldova şi ar fundamenta juridic sistemul instituţional şi normativ de prevenire, combatere şi anticipare a provocărilor, ameninţărilor şi pericolelor asupra securităţii naţionale. Securitatea rămâne a fi un fenomen în continua dezvoltare şi modelare în dependenţă de sistemul de referinţă supus analizei sau în dependenţă de subiecţii implicaţi sau afectaţi direct sau indirect în procesele continue şi nerectilinii de asigurare a securităţii. Cuvinte-cheie: Securitatea naţională, dreptul securităţii naţională, mecanisme şi instrumente de asigurarea a securităţii, domeniile securităţii naţionale.

Atunci când vorbim despre o ramură a dreptului distinctă de cele existente urmează să-i identificăm atât obiectul cât şi metodele specifice de reglementare.

Ramura de drept este definită ca un ansamblu distinct de norme juridice, legate organic între ele, care reglementează relaţii sociale ce au acelaşi specific(relaţii sociale omogene), folosesc aceeaşi metodă sau acelaşi complex de metode.

Pentru formarea unei ramuri de drept noi sunt necesare şi au importanţă următoarele condiţii:

1. Noile categorii de relaţii sociale să aibă caracter specific;

2. Să fie necesare şi importante;

3. Relaţiile nou-apărute şi raporturile juridice pe care ele le-au generat nu pot fi reglementate cu ajutorul normelor juridice ale altor ramuri de drept;

4. Noile relaţii sociale necesită metode specific de reglementare etc.1

Obiectivul prezentului articol rezidă în analiza sistemică a circumstanţelor de fapt şi de drept care impun ştiinţa juridică autohtonă să identifice atât mecanismele cât şi instrumentele pentru edificarea unei ramuri noi şi distincte a dreptului naţional, care ar răspunde necesităţilor de reglementare normative-teoretică atât a riscurilor, ameninţărilor şi provocărilor asupra securităţii naţionale a statului Republica Moldova şi ar fundamenta juridic sistemul instituţional şi normativ de prevenire, combatere şi anticipare a provocărilor, ameninţărilor şi pericolelor asupra securităţii naţionale.

Securitatea rămâne a fi un fenomen în continua dezvoltare şi modelare în dependenţă de sistemul de referinţă supus analizei sau în dependenţă de subiecţii implicaţi sau afectaţi direct sau indirect în procesele continue şi nerectilinii de asigurare a acesteia.

Ceea ce putem afirma cu deplină siguranţă este faptul că securitatea ca şi fenomen deosebit de complex şi în continuă modelare nu poate, nu este şi nici nu trebuie să constituie obiectul de studiu al unei singure discipline. Mai bine zis, diversele aspecte ale acestui fenomen deja formează obiectul de cercetare ale unor ştiinţe fundamentale, unde se distinge tendinţa de uniformizare şi cristalizare ale unor cunoştinţe, concepţii, informaţii asupra securităţii drept obiect de cercetare distinct şi absolut original în comparaţie cu obiectul de cercetare al ştiinţelor fundamentale existente şi unanim recunoscute.

În acest sens cercetătorii autohtoni V. Juc şi Varzari V. menţionează: „Totodată, studiile de securitate, care reprezentau o subdisciplină în cadrul ştiinţei relaţiilor internaţionale, cercetau atât aspecte ce vizează securitatea internaţională, cât şi securitatea naţională. Din aceste considerente securitatea naţională a fost şi, adeseori mai este, percepută de mulţi teoreticieni drept obiect de studiu al relaţiilor internaţionale. În acelaşi timp, considerăm că se află în plin proces de fundamentare securitologia, o subdisciplină din cadrul ştiinţei relaţiilor internaţionale, dar şi a conflictologiei. Această stare de fapt are, din punctul de vedere al lui B. Buzan, o explicaţie destul de simplă: atunci când vorbim de statul hobbesian clasic, conceptul de securitate naţională nu poate fi aplicat decât laturii externe a funcţiilor de securitate a statului. Nu există îndoială, opinează cercetătorul, că această viziune se aplică statelor puternice, pentru care categoria de securitate naţională a fost iniţial concepută.2

Astfel, în opinia unor cercetători şi curente de gândire se perpetuează abordarea clasică a fenomenului de securitate, acesta fiind echivalat cu termenul de securitate naţională şi cel de securitate militară. O astfel de abordare a acestui fenomen după două decenii ale secolului XXI se dovedeşte a fi una necesară dar nu suficientă pentru a permite ştiinţelor care analizează diverse aspect ale securităţii să prefigureze întreg sistemul de relaţii sociale care sunt reglementare direct sau sunt afectate substanţial de existenţă sau lipsa de securitate.

Concluzia primară este că nimic nu există în afara securităţii, iar ponderea acestui fenomen care se dezvoltă de la percepţia fiecărui individ ca element al societăţii asupra propriei siguranţe spre securitatea grupului din care face parte unde etalonul securităţii grupului este valoarea medie a percepţiilor subiective ale tuturor membrilor acestui grup, evoluând spre securitatea societală unde gradul de subiectivism în procesul de apreciere a gradului de securitate a grupului societal este substituit deja de unele mecanisme şi instrumente de evaluare obiective către securitatea naţională şi internaţională unde doza de subiectivism se reduce substanţial şi se limitează la eroare de calcul generate de factorul uman, iar pragmatismul, calculul cinic şi ironic al statutului de furnizor sau de consumator de securitate se efectuează cu o precizie aritmetică.

Noţiunea de securitate, atât de des utilizată şi întâlnită în textele juridice şi politologice contemporane îşi are originea esenţei sale încă în lucrările exegeţilor domeniului filosofic din perioada modernă precum Benedictus de Spinoza  şi Thomas Hobbes.

În contradicţie cu conceptele descrise de Aristotel şi Hugo Grotius, Thomas Hobbes, după N. Machiavelli prezintă în analizele sale omul drept o fiinţă antisocială şi egocentrică, prezentând statul şi societatea ca produs al interesului uman, drept un rău intrinsec. Acest autor prezintă omul drept o fiinţă a cărei esenţă este lovită de păcatele mândrie, aroganţei, vanităţii, astfel oamenii trăiesc şi convieţuiesc după principiul homo homini lupus est (omul faţă de om este lup).

Omul în societate este în permanentă căutare a propriei bunăstări şi nu a bunăstării altor personale. Între oamenii care nu sunt limitaţi în acţiunile lor de o forţă supremă guvernează teama reciprocă generată de sentimentul de frică. Argument în favoarea celor menţionate ne serveşte faptul că oamenii în acea perioadă mergeau înarmaţi chiar şi prin locurile pustii, proprietarii încuiau uşa de la intrare şi lăzile cu bunurile de preţ, iar statele continua şi astăzi să se înarmeze şi rămân înarmate chiar şi pe timp de pace. Cauza acestor frici rezidă parţial în egalitatea naturală dintre oameni şi situaţia când un individ mai slab ar putea să-l asasineze pe unul mai puternic, partial prin concurenţa caracteristică selecţiei natural, dar în primul rând prin tendinţa de a obţine bunuri material care nu pot fi utilizate de toţi la fel prin cooperare şi coordonare pe simplu motiv că nu sunt suficiente pentru toţi. 3

B. Buzan remarcă şi insuficienţa dezvoltării conceptului de securitate naţională, evidenţiind că el nu este pe deplin conceptualizat, dat fiind faptul că este puternic politizat. Cauza acestei situaţii, în opinia exegetului Şcolii de la Copenhaga în domeniul cercetării securităţii, se datorează, în principal, suprapunerii de-a lungul istoriei a conceptului de securitate naţională cu cel de putere şi, în consecinţă, dezvoltarea unei percepţii militare a securităţii.4

În opinia lui Thomas Hobbes natura oferă toate bunurile sale tuturor oamenilor şi fiecare individ are dreptul la tot. Astfel apare războiul tuturor contra tuturor (bellum omnium contra omnes) deoarece confruntările sunt omniprezente şi fiecare consideră că îi este permis absolut totul. În acelaşi timp războiul total vine în contradicţie cu esenţa existenţei umane bazate pe autoconservare/autoapărare. Oamenii sunt supuşi unui şir întreg de pericole şi simt o frică reciprocă. Pentru a scăpa de aceste pericole cei mai puternici încearcă să-şi impună voinţa faţă de cei mai slabi şi să-i transforme în unelte de luptă pentru a se apăra. Dar, atât timp cât puterea grupurilor umane este relativ egală, speranţă de a beneficie de securitate este infimă.

În aceste condiţii este nevoie de o cu totul altă abordare, deoarece războiul tuturor contra tuturor vine în contradicţie cu esenţa firii umane de a căuta pacea, chiar dacă nu este posibil de a căuta şi de a instaura pacea eternă, cel puţin trebuie să-ţi cauţi aliaţi pentru un eventual război. Asta este legea naturii, adică preceptul gândirii şi abordării corecte a situaţiei de fapt. Astfel, pentru a pune capăt haosului şi violenţei, pentru a asigura pacea şi securitatea oamenii încheie un contract social şi înfiinţează puterea politică. În contradicţie cu esenţa sa naturală, oameni ajung în starea etatică sau socială prin intermediul unui contract social pentru a evita conflictul, aleg sau desemnează un conducător sau un organ abilitat cu puterea de a organiza societatea şi de a pune capăt războiului total. Acest organ de conducere sau conducător se numeşte suveran şi are obligaţia să guverneze şi să gestioneze bine treburile publice iar membrul societăţii are dreptul să facă tot ceea ce nu este interzis de lege. Atât timp cât acordul benevol nu este suficient pentru a asigura securitatea, este necesar de a suprima excesele de voinţă care tind spre război pentru a asigura pacea în societate. Suveranul este purtătorul voinţei poporului şi garantul securităţii.5

Unul din elementele cheie care face distincţia substanţială dintre securitatea individuală şi cea naţională, pe lângă gradul absolut diferit de subiectivism prezent în procesul de apreciere, este viteza cu care se poate constata prezenţa sau lipsa de securitate. În cazul securităţii individului, aceasta poate oscila foarte de des în dependenţă de împrejurări, de factorii eterogeni previzibili şi imprevizibili, de caracterul individului, experienţă şi alte elemente ale personalităţii umane care ar putea modifica percepţia şi atitudinea omului faţă de o situaţie sau alta şi chiar dacă există tendinţa instinctivă spre un echilibru emoţional şi siguranţă personală, individul contemporan este supus zilnic la un set tot mai consistent de factori eterogeni generatori de insecuritate.

În cazul grupului sau al grupului societal, viteza de schimbare a stării de securitate sau insecuritate este tot mai mica şi mai mica. Aceasta pare să fie direct proporţională cu numărul de indivizi în grup coroborată cu viteza instrumentelor de comunicare în cadrul grupului.

Atunci când analizăm sub acest aspect securitatea naţională sau internaţională observăm tendinţa spre perpetuare a stării de stabilitate şi de securitate, rezultat tot mai dificil de a fi întrunit în cazul creşterii exponenţiale a factorilor generatori de insecuritate şi a domeniilor afectate de acest fenomen.

Exegetul domeniului securităţii B. Buzan menţionează în acest context: „Statele erau concepute ca fiind prinse într-o luptă pentru putere, iar securitatea, din acest motiv, era văzută ca un derivat al puterii, în special, al celei militare“.6

De fapt, termenul de „securitate naţională“ a fost utilizat pentru prima dată la începutul secolului al XX-lea în mesajul lui Th. Roosevelt către Congres, în care se fundamenta necesitatea ocupării prin invazie militară a zonei Canalului Panama în „interesele securităţii naţionale americane“.7

Proiectul Strategiei naţionale a securităţii Republicii Moldova stabileşte: „Valorile noastre fundamentale sunt centrate pe respectarea strictă a demnităţii umane, egalităţii în drepturi şi libertăţi, dreptul de a exprima identitatea culturală şi etnică şi aplicarea fără echivoc a supremaţiei legii.

Interesele naţionale ale Republicii Moldova sunt:

1) asigurarea caracterului suveran, independent, unitar şi indivizibil al statului;

2) asigurarea dezvoltării stabile şi sustenabile a statului;

3) integrarea europeană;

4) reintegrarea teritorială;

5) prosperitatea şi bunăstarea cetăţenilor;

6) participarea la asigurarea securităţii internaţionale.

În procesul de promovare a intereselor naţionale se va ţine cont de statutul de neutralitate permanentă al Republicii Moldova, care presupune că ţara noastră nu este parte la blocuri militare şi nu admite dislocarea pe teritoriul său de trupe militare sau de armamente ale altor state şi ale blocurilor militare.“8

Pentru asigurarea implementării sistemice şi consistente a prezentelor prevederi este imperios necesară adoptarea imediată a prezentei strategii, elaborarea unui Plan de acţiuni în sensul realizării acesteia şi crearea unui mecanism normativ juridic de monitorizare a gradului şi nivelului de implementare.

Aceste operaţiuni pot şi trebui să fie realizate doar în conformitate cu setul de noţiuni şi procedee teoretice elaborate şi fundamentate ştiinţific prin intermediul unei noi ramuri a dreptului naţional al Republicii Moldova, adică prin intermediul dreptului naţional al securităţii. Această ramură a dreptului urmează să contribuie prin cercetările ştiinţifice realizate la formarea unui set de noţiuni, principii şi norme care să asiste şi să contribuie la realizarea prevederilor Concepţiei, ulterioarei strategii cât şi a eventualului Plan de acţiuni în domeniul asigurării securităţii naţionale.

Introducerea în curricula naţională a disciplinei Dreptul Securităţii Naţionale, elaborarea unor analize sistemice a vulnerabilităţilor, ameninţărilor şi pericolelor asupra securităţii naţionale, precum şi cercetarea, analiza şi prospecţia macanismelor juridico-normative de prevenire şi combatere a ameninţărilor, vulnerabilităţilor şi pericolelor asupra securităţii naţionale a Republicii Moldova în strictă conformitate cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi a interesului naţional întru binele societăţii statului şi persoanei, constituie acţiunile ce urmează a fi întreprinse imadiat, ciclic şi sistemic pentru a instrui angajaţii statului din diverse domenii de activitate asupra setului de noţiuni, principii, norme, mecanisme şi instrumente de asigurare a securităţii naţionale în toate domeniile de activitate etatică şi a societăţii noastre.

   În elaborarea şi realizarea politicilor de securitate naţională, autorităţile Republicii Moldova se vor ghida de interesele naţionale vitale, vor reieşi din necesitatea prevenirii şi contracarării riscurilor şi ameninţărilor de ordin extern, precum şi eliminării sau diminuării vulnerabilităţilor şi riscurilor de ordin intern. În vederea asigurării intereselor de securitate naţională instituţiile statului vor promova următoarele obiective. Astfel obiectivele din textul proiectului de strategie sunt clasificate în cele internaţionale: multilaterale şi bilaterale şi cele interne: economice, sociale, de apărare, ecologice şi pe alte sectoare, de combatere a corupţiei şi de soluţionare a conflictului transnistrean, de asigurare a funcţionalităţii sistemului judiciar şi de asigurare a ordinii publice.

În textul Strategiei de asigurare a securităţii naţionale a Federaţiei Ruse, pentru comparaţie, sunt stabilite următoarele domenii ale securităţii naţionale: de politică internă, economică, socială, militară, industriei de apărare, ecologică şi cea societală.

În sistemul ştiinţific şi cel didactic, teoria general a securităţii naţionale are un important rol integrator. Un şir întreg de ştiinţe, linii de cercetare de orientare socio-umanistă şi/sau exactă elaborează şi pun la dispoziţie un set destul de larg de instrumente şi mecanisme de natură doctrinar-teoretică. Totuşi, asigurarea securităţii naţionale depinde direct de politica legislativă şi de cea în domeniul juridic care au drept obiectiv prioritar asigurarea coordonării dintre toate mecanismele, instrumentele şi instituţiile statului şi societăţii care au în sarcina lor asigurarea securităţii naţionale. De aceea scopul de bază ale teoriei generale al securităţii naţionale sau a dreptului securităţii naţionale este elaborarea bazei normative-legale a acestui proces de coordonare.

Astfel una dintre funcţiile de bază ale dreptului securităţii naţionale rezidă în elaborarea setului sau aparatului normativ doctrinar al securităţii naţionale. Deseori o să întâlnim în textele normative noţiuni precum: Securitate naţională, securitatea statului, securitatea socială, dar nu întotdeauna norma legală oferă şi o definiţie exhaustivă a noţiunilor utilizate. Pentru a stabili valoare juridică şi sensul exact al noţiunilor utilizate este nevoie de o concepţie şi de o strategie clară a securităţii naţionale.9

În acest sens dreptul securităţii naţionale, drept ramură distinctă a dreptului naţional al Republicii Moldova urmează să asigure acest proces din punct de vedere teoretico-ştiinţific.

Aşa cum am menţionat anterior, în literatura de specialitate există o paletă largă de definiţii ale conceptului de securitate. Unii specialişti ai domeniului, pe bună dreptate consideră securitatea drept un element constitutiv al statului. Spre exemplu Baburin S.N. consideră că: „securitatea este atât de important încât ar putea fi considerat unul dintre elemente statului“.10

Alţi autori conchid asupra faptului că dacă securitatea încă nu este un element constitutiv al statului, atunci capacitatea de a asigura securitatea naţională constituie un element inerent al suveranităţii statului. Asigurarea securităţii poate fi tratată drept o funcţie a statului cât şi drept un obiectiv al acestuia. Cu toate acestea securitatea naţională se realizează direct sau indirect prin intermediul tuturor funcţiilor statului atât la nivel naţional cât şi la nivel internaţional. Bazându-ne pe abordarea concepţiei liberale am putea califica asigurarea securităţii naţiunii drept cel mai important obiectiv al statului. Prin prisma abordării conservativ-moraliste scopul statului este de a asigura şi de a aplica Adevărul pentru toată societatea, iar asigurarea securităţii naţiunii ar fi un obiectiv intermediar, un mijloc în raport cu scopul de bază.11

Structura securităţii naţionale este compusă din mai multe elemente. Cele mai importante elemente sunt securitatea/siguranţa persoanei, securitatea societăţii şi securitatea statului. În majoritatea lucrărilor contemporane se evidenţiază următoarele domenii ale securităţii naţionale: securitatea politicii externe (securitatea internaţională), securitatea militară şi de apărare, securitatea politică internă, economică, societală, culturală, juridică, spirituală, moral-spirituală, imigraţionistă, demografică. De asemenea se mai evidenţiază sfere ale securităţii naţionale precum securitatea proprietăţii, atomică, informaţională, ecologică, aviatică, economică, alimentară etc.

În ceea ce ţine de raportul dintre stat şi fenomenul securităţii, în opinia lui Graţkii lipsa de securitate duce inevitabil la dispariţia statului12, iar M. Speranski considera că obiectul complex al reglementării juridice într-un stat îl constituie asigurarea securităţii persoanelor şi proprietăţii. Asigurarea securităţii persoanei şi proprietăţii este o caracteristică prioritară şi inalienabilă a fiecărui individ din societatea umană.13

Prin securitatea statului se înţelege protecţia suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a ţării, a regimului ei constituţional, a potenţialului economic, tehnico-ştiinţific şi defensiv, a drepturilor şi libertăţilor legitime ale persoanei împotriva activităţii informative şi subversive a serviciilor speciale şi organizaţiilor străine, împotriva atentatelor criminale ale unor grupuri sau indivizi aparte.14

Ramurile de drept nu sunt izolate unele de altele, ci se găsesc într-o strânsă interdependenţă. Este evidentă interacţiunea şi legătura reciprocă dintre diferite ramuri de drept, dar trebuie de menţionat totodată că ele se deosebesc prin importanţă şi rolul lor în reglementarea relaţiilor sociale.15

În Republica Moldova se constată percepţia persuasivă în mentalul colectiv şi chiar la nivel de politică de stat precum că Republica Moldova ar fi incapabilă să-şi asigure de sine stătător securitatea militară. Cu siguranţă acest aspect este un element sensibil şi vulnerabil al securităţii naţionale. Dar, în opinia mea, mult mai periculoasă este existenţa şi perpetuarea acestei abordări naive, înguste şi preconcepute la nivel de politică de stat. Nimeni astăzi în societatea modernă nu mai pune semnul egalităţii între securitatea naţională şi securitatea militară. Securitatea naţională este un fenomen omniprezent, iar negarea sau neînţelegerea acestui fenomen poate afecta inclusiv existenţa statului. Lipsa unor documente clare în acest domeniu lipseşte organele statului nu doar de posibilitatea de a reacţiona prompt ca şi reacţie de răspuns la diverse vulnerabilităţi şi ameninţări care se pot şi se transformă foarte repede în pericole asupra diferitor segmente ale securităţii naţionale.

Astfel, securitatea naţională nu poate şi nu mai trebuie analizată doar prin prisma securităţii militare, sau doar prin prisma unor pericole şi vulnerabilităţi vădite. Este absolut necesar de creat un sistem de elaborare a mecanismelor şi instrumentelor ştiinţifice şi de cercetare asupra acestui domeniu specific şi de incontestabilă importanţă pentru existenţa şi perpetuarea statalităţii Republicii Moldova. În baza aparatului normativ-ştiinţific existent urmează să dezvolte un set de cercetări, lucrări şi planificări fundamentate ştiinţific care pot şi trebuie să fie puse la dispoziţia organelor de stat responsabile de asigurarea securităţii naţionale.

Fundamentarea teoretică a unei noi ramuri a dreptului naţional, Dreptul Securităţii Naţionale, ar fi un instrument teoretic şi ştiinţific care ar fi capabil să genereze nu doar analiza situaţiei de moment şi să ofere explicaţii post-factum asupra fenomenelor care se întâmplă în societatea noastră, dar ar putea şi ar trebui să genereze prospecţii asupra unor eventuale acţiuni ce urmează a fi întreprinse pe diverse sectoare ale sistemului de asigurare a securităţii naţionale cum ar fi cel economic, informaţional, educativ, moral-psihologic, ecologic etc.