Menirea socială a ordinii juridice

Dumitru BALTAG, doctor habilitat, profesor universitar, ULIM
Mariana ROBEA, doctorandă ULIM

THE SOCIAL MENTION OF THE LEGAL ORDER The juridical order is in a strong connection with the concept of social order. More than that, the juridical order itself has a social objective, a social meaning that underline and strengthen its juridical reason of being. In the paper below, the author brings to our attention the social elements that are vital to juridical essence of juridical order. Keywords: juridical order, social order, social meaning, juridical nature.

Ordinea juridică este în strânsă conexiune cu ordine socială. Mai mult decât atât, aceasta are o menire socială, o semnificație socială enormă, care consolidează și evidențiază motivele juridice ale existenței acesteia. Cercetarea de mai jos vine să accentueze elementele sociale ce motivează și fundamentează existența și natura juridică a ordinii juridice. Cuvinte-cheie: ordine juridică, ordine socială, menire socială, natură juridică.

Definirea ordinii juridice și contrapunerea acesteia cu alte fenomene similare ne dovedesc în rezultat că aceasta joacă un rol social extreme de important. Or, dacă din denumirea propriu-zisă a fenomenului, rezultanta principală ne duce la ideea de fenomen exclusivamente juridic, atunci însușirile de esență pe care le dezvăluie acest fenomen stau drept dovadă a faptului că juridicitatea lui nu este unicul caracter relevant ce-I este specific. Apare aici inevitabilul: caracterul social, dar nu un simplu caracter social specific sau rezultat din tot ce este juridic, ci un caracter social cu o pondere extraordinar de mare, cu o relevanță ce nu poate fi ignorată. Așa ajungem să vedem necesară abordarea fenomenului de ordine juridică printr-o prismă mai puțin juridică, dacă putem să ne permitem să facem o atare afirmație; este vorba de prisma socialului, și în special a menirii sociale a acestui fenomen juridic.

Bineînțeles că orice fenomen juridic transpune o latură socială, dreptul în măreția sa tot reprezentând un scop social bine pus la punct, dar aici abordarea necesită includerea ideii de menire socială, întrucât anume aceasta este în măsură să ne pună corect accentele sociale pentru înțelegerea laturii sociale (dar și juridice) a ordinii juridice.

Ordinea juridică este în măsură să promoveze unitatea la nivel global, să fortifice pacea și coeziunea socială. Deși aparent ordinea juridică este un concept de natură juridică, acestuia nu-i pot fi excluse aferențele sociale. Așa cum autorul pretinde a-i conferi ordinii juridice o dimensiune socială ce caracterizează dreptul, reiterăm că deși esența juridică iese în prim plan mereu, impactul social al acestei ordini este unul incomensurabil.

La nivelul fiecărui stat impactul social la care ne referim este unul evident, ordinea juridică aducând doar valențe juridice ordinii sociale preexistente sau prestabilite, dar care nu este altfel posibil a fi asigurată.

La nivelul ce depășește limitele statului, iar în cazul ordinii juridice nu se poate evita acest lucru, aceasta este în măsură a crea raporturi pașnice între state, a unifica eforturile entităților suprastatale astfel încât toate să aibă aceeași finalitate: coexistența pașnică și colaborarea la nivel internațional în vederea excluderii fenomenelor ce tulbură liniștea la nivel global sau regional.

În ceea ce privește interiorul statului, ordinea juridică este în strânsă legătură cu mecanismul de funcționare a statului, cu exercitarea puterii în stat, cu colaborarea dintre puterile statului etc. Or, chiar din interiorul raporturilor juridice se prefigurează o ordonare a comportamentului uman în conformitate cu ordinea legală existentă. Însă dincolo de această dimensiune socială, vine să se afirme una similară specifică raporturilor dintre alte subiecte de drept decât simplul individ.

Bineînțeles că abordarea propusă nu poate abstractiza ordinea socială, care reprezintă condiţia necesară dar nu şi suficientă pentru stabilitatea şi funcţionalitatea societăţii. Raportându-se la ea, indivizii nu au garanţia că ceea ce ei întreprind va fi acceptat ori recunoscut de ceilalţi. Această temere, că participanţii la viaţa socială nu îşi vor îndeplini îndatoririle sau obligaţiile, este accentuată şi de faptul că de multe ori vor fi găsite justificări pentru încălcarea, nerespectarea sau neîndeplinirea acestor obligaţii. Chiar în prezenţa unei ordini sociale determinate este dificil să ne închipuim că toţi indivizii vor accepta şi respecta necondiţionat normele şi regulile de conduită impuse de societate în absenţa unor mecanisme coercitive şi de constrângere mai mult sau mai puţin organizate şi instituţionalizate. Acesta este motivul pentru care, în orice societate, ordinea socială este dublată de o ordine juridică sau de drept, alcătuită dintr-un sistem ierarhizat de norme, reguli şi prescripţii care reglementează acţiunile indivizilor pe baze normative şi sunt elaborate de autoritatea legală şi legitimă1.

Cât privește nivelul suprastatal, aici este destul de complicat să se catalogheze în vreun fel o oarecare guvernare, însă raporturile dintre subiectele dreptului internațional cu siguranță se desfășoară în conformitate cu ordinea juridică existentă la nivel internațional.

Totuși, în opinia autorului Robert N. Wilkin, o sintagmă precum guvernarea lumii trezește frică și opoziție din partea tehnicienilor constituționali și a izolaționiștilor, dânșii catalogând semnificația unui atare fenomen cu noțiuni precum: super-stat, tiranie, imposibilitate etc2. Totuși, menționăm că utilizarea sintagmei ordine juridică în locul celei de guvernare a lumii ar dizolva aceste temeri sau reacții negative, întrucât ideea de ordine juridică este una ce comportă neutralitate, care nicidecum nu conferă prioritate nici unui actor dintre cei ai raporturilor de drept internațional. Aici, evidențiem dimensiunea socială a dreptului, acesta fiind un fenomen agreat și promovat de către toate statele și alte entități internaționale. Acesta este de fapt acel fenomen care reglementează raporturile internaționale și care nu impune un control al câtorva subiecte de către altele, ci dimpotrivă, promovează raporturile pe criterii de egalitate între subiectele dreptului internațional și domnia legii în sfera de raporturi care nu este inclusă în cadrul juridic de reglementare a nici unui stat.

Or, ordinea juridică este un concept ce promovează și face să existe o corelație pozitivă dintre natura socială a individului și necesitățile sale politice3.

Această împletire frumoasă dintre natura socială a individului și necesitățile sale de altă natură este accentuată și favorizată de ordinea juridică internă a statului în egală măsură.

În plan intern, individul nu își poate asigura exercițiul drepturilor sale de diferită natură decât prin intermediul elementelor de bază ale ordinii juridice interne. Astfel, conexiunea dintre natura socială și necesitățile de diversă natură ale omului se exprimă și prin intermediul instituției drepturilor omului, care este un element indispensabil al ordinii juridice a unui stat democratic și de drept.

Pe de altă parte, aici intervine și așa-numita ordine practică, care reprezintă în exprimarea lui Petre Țuțea un fel de a vorbi. Noi menționăm că așa-numita ordine practică nominalizată anterior nu reprezintă altceva decât conexiunea dintre necesitățile sociale ale individului și realizarea lor, satisfacerea lor în ordinea priorităților stabilite de însăși individ. Bineînțeles că realizarea și satisfacerea necesităților sociale trebuie organizată în vreun fel concret, întrucât conform lui Petre Țuțea, viața nu curge din întâmplare, ca un fluviu fără margini. Daca așa ar sta lucrurile, atunci ne-am putea permite să ne tăiem lemne pe cap și să mergem în mâini. Oamenii practici, al căror instinct nu-i servește pentru o justă orientare, sunt o sursă necesară de neajunsuri colective. Mă simt dator să iau atitudine împotriva lor, atunci când lipsa oricărui principiu tinde să devina dogmă în conduita semenilor. Sunt curente cazurile de practicitate suspectă și este ușor de înțeles de ce majoritatea oamenilor practici fug de luminile spiritului: au întotdeauna interese inavuabile de apărat4. Devine imperativă, în această ordine de idei, stabilirea regulilor de lucru în vederea atingerii intereselor fiecăruia și apărării lor. Iar interesele fiecăruia sunt indisolubil legate de drepturile și necesitățile firești ale fiecăruia. Ba chiar mai mult am putea spune, deseori aceste interese fiind reglementate juriic coincid cu drepturile individului, ceea ce indică asupra conexiunii ordinii juridice cu latura socială a personalității omului. De altfel, considerăm că prima și cea mai importantă menire a ordinii juridice este anume cea socială. Fără societate și fără idealuri sociale, existența une ordini juridice este absolut inutilă și nu și-ar găsi în niciun caz o altă menire mai importantă. De aceea conexiunea dintre ordinea practică de realizare a intereselor oricărei categorii de subiecte de drept și și aceste interese legitime este regăsită anume în ordinea juridică a statului sau a altei entități (așa cum vom putea vedea ulterior, ordinea juridică caracterizează diferite categorii de subiecte, nicidecum exclusive statul).

Din cele de mai sus deducem că unul dintre componentele fundamentale ale oricărei ordini juridice democratice este reprezentat de drepturile și libertățile omului, bineînțeles și de îndatorrile fundamentale ale acestuia.

Astfel, conform actelor juridice interne, dintre care primul și cel mai relevant în materia drepturilor omului, este Constituția statului, și conform actelor juridice internaționale, printre care cele mai importante și relevante sunt Declarația Internațională a Drepturilor Omului, Convenția Europeană a Drepturilor Omului etc., identificăm acel element indispensabil al ordinii juridice interne și internaționale: drepturile omului. Chiar actele normative amintite mai sus detașează mai multe categorii de drepturi ale omului, ele derivând din mai multe categorii de necesități ale acestuia. Reiterăm ca multiplele categorii de necesități, derivă la rândul lor din natura socială a omului. Anume natura socială a omului face absolut necesară socializarea lui în diferite medii: economic, politic, cultural etc., adică racordarea comportamentului acestuia la toate ordinele existente: ordinea economică, politică, culturală, morală etc.

Declarația Universală a Drepturilor Omului stipulează chiar în preambul importanța instituției drepturilor omului pentru conviețuirea pașnică între națiuni, indicând următoarele premise ale adoptării acesteia: considerând că recunoașterea demnității inerente tuturor membrilor familiei umane și a drepturilor lor egale și inalienabile constituie fundamentul libertății, dreptății și păcii în lume; considerând că ignorarea și disprețuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie care revoltă conștiinta omenirii și că făurirea unei lumi în care ființele umane se vor bucura de libertatea cuvântului și a convingerilor și vor fi eliberate de teama și mizerie a fost proclamată drept cea mai înalta aspirație a oamenilor; considerând că este esențial ca drepturile omului să fie ocrotite de autoritatea legii pentru ca omul să nu fie silit să recurgă, ca soluție extremă, la revolta împotriva tiraniei și asupririi; considerând că este esențial a se încuraja dezvoltarea relațiilor prietenești între națiuni…5

Astfel, una dintre instituțiile fundamentale ce ar trebui să se regăsească în actele normative ce constituie în ansamblu ordinea juridică, este cea a drepturilor omului, statul semnatar sau aderent al Declarației, asumându-și obligația de corelare a propriei sale ordini juridici cu această exigență.

Corelarea ordinii juridice a Republicii Moldova cu DUDO, este dovedită de textul art. 4 al Constituției statului nostrum, care stipulează că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte, ar dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale6.

Menționăm că tot în conformitate cu actele normative menționate mai sus, individului îi sunt imputate și un șir de îndatoriri fundamentale., tot ca parte componenetă și inseparabilă a ordinii juridice a statului. Acestea sunt absolut necesare anume în virtutea naturii sociale a individului și a naturii sociale a raporturilor prin intermediul cărora acesta își realizează propiile necesități. Astfel, conform art. 55 al Constituției R. Moldova, orice persoană îşi exercită drepturile şi libertăţile constituţionale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile şi libertăţile altora7.

Or, ordinea juridică a statului, prn intermediul actelor normative ce o compun, stabilește exact drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățeanului, astfel încât necesitățile sale sociale (la general vorbind) să fie satisfăcute într-o ordine legal stabilită, dar și să fie garantate.

Dintre instituțiile fundamentale ce în mod obligatoriu se vor regăsi în elementele componente ale ordinii juridice, și care se referă la îndatoririle subiectelor de drept, menționăm pe cea a răspunderii juridice, care prin natura sa tot are o menire socială importantă – cea de a consolida instituția dreptului.

Așa cum ordinea juridică este într-o corelație indisolubilă cu ordinea socială, exact la fel este și cea dintre răspunderea juridică și răspunderea socială. Aici menționăm că sfera răspunderii sociale este deosebit de largă şi de cuprinzătoare. Ea include răspunderea morală, răspunderea politică, răspunderea juridică, precum şi diferite alte modalităţi sub care, într-o formă sau alta, membrii societăţii sunt chemaţi să dea seama pentru modul în care se comportă în viaţa socială8.

Între diferitele forme ale răspunderii sociale pot exista interferenţe sau suprapuneri, fără ca acestea să înlăture individualitatea fiecăreia. De menționat este și faptul că fiecare formă de răspundere este un element indispensabil fiecărui tip de ordine corespunzătoare.

În contextul în care menționăm ordinea juridică ca un fenomen ce include răspunderea juridică, menționăm că aceasta din urmă reprezintă un subiect ce provoacă dificultăţi, în special la nivelul teoriei generale a dreptului. Acest subiect interesează toate disciplinele juridice de ramură, având o deosebită importanţă practică, deoarece cu răspunderea se finalizează orice problemă juridică. Iar acest lucru face ca și științele sociale să abordeze problema răspunderii în așa fel încât să se stabilească conexiunile dintre răspunderea juridică și alte forme de răspundere socială. Noi abordăm problema prin prisma determinării naturii sociale a răspunderii juridice și a menirii sociale a acesteia, fiind vorba de aceeași menire socială pe care o identifică în cazul ordinii juridice. Se ivește în mod firesc întrebarea: cum anume răspunderea este o instituţie ce împarte atât menirea socială cât și menirea juridică, rezultată din răspunderea juridică propriu-zisă? Răspunsul îl găsim dacă ne imaginăm ce s-ar întâmpla în situația inexistenței nici a unui fel de răspundere pentru încălcarea normelor de drept. Rezultatul este, bineînţeles, dezordinea socială, nemaivorbind de neatingerea menirii celei mai importante a dreptului chiar – de a ordona raporturile sociale. Logic, s-ar instaura un haos ce nu ar mai putea fi controlat în nici un fel. Iar, în consecinţă, dreptul nu şi-ar mai avea rostul. Aceasta în condiţiile în care doar un respect, de multe ori cultivat şi prin insuflarea unei frici de pedeapsă, faţă de norma juridică i-ar conferi valoare. Astfel, fiind prezentă în toate ramurile de drept, instituţia răspunderii asigură eficacitatea ordinii de drept, stimulează atitudinea de respectare a legii, stabilirea şi menţinerea ordinii sociale9. Aici devine evidentă și legătura dintre ordinea juridică și ordinea de drept. Dacă în cazul ordinii de drept ne referim la gradul de respectare a legii, la eficiența legii, atunci când vorbim despre ordinea juridică ne referim în primul rând la așezarea actelor normative într-o ordine ce asigură climatul necesar instaurării ordinii de drept la care se tinde într-un stat de drept și în lumea contemporană în general.

Impactul unei ilegalităţi, ca regulă, se răsfrânge asupra a două categorii de subiecte de drept-persoana care comite ilegalitatea şi ceilalţi membri ai societăţii. Or, pe cât de mult nu ne-am dori ca impactul social al unei ilegalități să fie inexistent, pe atât de mult ne convingem de imposibilitatea realizării acestui deziderat. Acest lucru se datorează dimensiunii sociale a dreptului, care derivă inclusiv din existenta ordine juridică. Prin impactul asupra societăţii se realizează şi impactul asupra făptuitorului într-o manieră cu totul şi cu totul deosebită. Este vorba anume de reacţia manifestată de societate faţă de ilegalitate şi faţă de autorul ei. Ca rezultat şi survine răspunderea juridică. Totuşi, menţionăm pentru a evita orice confuzie: nu reacţia societăţii reprezintă răspunderea juridică, ci reacţia statului este forma în care se manifestă răspunderea juridică. Deci, exclusiva reacţie a statului ne îndreptăţeşte să vorbim despre răspunderea juridică a subiectului pentru ilegalitatea comisă.

Gh. Avornic, citând mai mulţi autori în una dintre lucrările sale, prezintă abordările acestora pentru conceptul de răspundere juridică. Astfel, dânsul menţionează că „răspunderea juridică este o măsură de constrângere aplicată de către stat pentru comiterea unei fapte ilicite şi exprimată prin aplicarea unor sancţiuni cu caracter material, organizaţional sau de ordin patrimonial”10. Tot aici se invocă şi faptul că răspunderea juridică reprezintă „un raport statornicit de lege, de norma juridică, între autorul încălcării normelor juridice, reprezentat prin agenţii, autorităţi, care pot fi instanţele de judecată, funcţionarii de stat sau alţi agenţi ai puterii publice. Conţinutul acestui raport este complex, fiind format în esenţă din dreptul statului, ca reprezentant al societăţii, de a aplica sancţiunile prevăzute de normele juridice persoanelor care încalcă prevederile legale şi obligaţia acestor persoane de a se supune sancţiunilor legale în vederea restabilirii ordinii de drept”11.

De aici deducem importanța instituției răspunderii juridice pentru drept în general, pentru realizarea menirii acestuia, dar și pentru realizarea menirii ordinii juridice.

Astfel, menirea socială a ordinii juridice derivă inclusiv din regăsirea socialului în orice instituție a dreptului. De fapt toate instituțiile juridice nu ar exista fără temelia socială. Respectiv, această temelie și reprezintă punctul de pornire a instituțiilor dreptului, inclusiv a ordinii juridice.

Or, pentru conviețuirea pașnică a subiectelor de drept este absolut necesară redimensionarea socialului în așa fel încât, conferindu-i haina juridică corespunzătoare, acesta să devină exact ceea ce s-a intenționat la origini. Avem în vedere că simpla existență a socialului nu asigură în nici un fel ordinea socială. Aceasta ar fi asigurată într-o societate în care respectul reciproc este unul dintre principiile fundamentale de conviețuire socială, iar nesocotirea normelor sociale ar fi un fenomen inexistent. Totuși, experiența de peste ani a popoarelor demonstrează inversul, chiar dacă respectul reciproc este important, chiar dacă prioritățile societății țin de dezvoltarea acesteia în ansamblu și la nivel de individ, totuși alte principii, precum egoismul, lăcomia sau altele, fac ca respectul reciproc să fie asigurat prin redimensionarea socialului prin conferirea unei haine juridice acestuia.

Această haină juridică, la rândul său, își are propria dimensiune socială, întrucât de la ea pornește. Exact același lucru poate fi dedus atunci când se face referire la ordinea juridică și dimensiunea socială a dreptului pe care o reflectă.

Revenind la ideea că ordinea juridică este capabilă să ordoneze raporturile în interiorul statului, același lucru poate fi realizat și în exteriorul acestuia, tot prin intermediul ordinii juridice corespunzătoare.

În context, suveranitatea statului, care pe plan intern sau internațional urmează a se manifesta în conformitate cu reglementările existente, are o strânsă conexiune cu fenomenul ordinii juridice, ceea ce vom accentua într-un compartiment distinct al prezentei lucrări de doctorat. În exprimarea regăsită în unul din articolele judecătorului american Robert N. Wilkin, suveranitatea există în drept, conform teoriei ordinii juridice și filosofiei dreptului natural. Anume aici se regăsește semnificația dată suveranității drept domnia legii și nu a individului12.

Este important totuși să înțelegem că ordinea juridică la nivel internațional nu garantează democrația în univers, exact ca și pe plan intern. Totul depinde de conținutul actelor normative ce formează această ordine juridică. Însă în contextul actual în care se prefigurează tot mai mult dorința de pace și înțelegere la nivel global, inclusiv globalizarea în multiple domenii, este firesc să presupunem că o ordine juridică internațională sau universală ar fi unul dintre precursorii acestei păci și bune înțelegeri universale. Pe de altă parte, nici ordinea juridică internă nu este ea în sine o garanție a statului de drept și a democrației. Iarăși, totul depinde de conținutul intern al elementelor acestei ordini. Și revenim la ideea că un stat ce delcară că se dorește a fi de drept și care promovează democrația și principiile democratice în actele sale interne, cu siguranță are o ordine juridică corespunzătoare acestor aspirații, sau cel puțin ar trebui să o aibă.

Toate cele enunțate atât referitor la ordinea juridică internă, cât și la ordinea juridică internațională emană conexiunea inerentă dintre natura socială a individului, natura socială a raporturilor dintre subiectele de drept și modalitățile legale de realizare a necesităților de diversă natură a tuturor subiectelor de drept.

Cât privește ordinea juridică bine organizată la nivel internațional, aceasta reprezintă un apărător de neînlocuit împotriva agresiunii militare și revoluțiilor internaționale. În sfera de influență a ordinii juridice internaționale legate de activitatea ONU, spre exemplu, aceasta facilitează corectarea și controlul dizordinii sociale prin intermediul mijloacelor civile. Astfel, se favorizează evoluția și nu revoluția13.

Așa cum se menționa anterior, ordinea juridică este în măsură să promoveze și consolideze pacea la nivel global. Acest lucru derivă din faptul că între aceste două concepte: pace și ordine juridică există o conexiune reciprocă. Astfel, ordinea juridică este o premisă și condiție indispensabilă pentru pace, iar pacea la rândul său, este o confirmare a unei ordini juridice eficiente. Papa Pius al XII-lea a menționat că unul dintre elementele esențiale ale pacificării umanității este ordinea juridică14.

Constituția Republicii Moldova, prin art. 4 recunoaște în aceeași măsură existența unei ordini juridice internaționale, ba mai mult decât atât, se proclamă prioritatea ordinii juridice internaționale asupra celei interne în ceea ce ține de domeniu drepturilor omului. Astfel, Constituția stipulează că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. Dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale15.

Această îmbinare dintre social și juridic, așa cum a mai menționat autorul și după cum rezultă din chiar denumirea prezentei lucrări, este regăsită și în diverse lucrări ale savanților renumiți atât în domeniul dreptului, cât și al sociologiei.

Astfel, așa cum se va putea vedea în cele ce urmează, Santi Romano, unul dintre părinții dreptului public italian, prin teoria instituționalistă echivalează societatea organizată cu fenomenul dreptului, cu o ordine juridică. De menționat că această abordare nu trebuie confundată cu ceea ce regăsim la Durkheim, Gurvitch și Ehrlich, care încearcă să explice dreptul exclusiv prin intermediul sociologiei dreptului, accentul fiind deplasat de pe ceea ce este juridicul pe ceea ce este social, sociologic. Aceștia din urmă tratează dreptul ca un aspect al unei structuri organizate din punct de vedere social, ceea ce diferă esențial de perspectivele tratamentului ordinii juridice regăsite în lucrările juridice.

Hauriou și Romano tratează dreptul totalmente distinct, nicidecum nu îl reduc la o simplă emanație a societății, ba dimpotrivă, dreptul și ordinea juridică reprezintă, conform teoriei instituționaliste, o altfel de societate (instituție), ceea ce și întruchipează caracterul fundamental al dreptului16.

Considerat de către mulți juriști și sociologi ca fiind fondatorul sociologiei juridice, E. Ehrlich a evidențiat în mod sociologic că “întreaga dezvoltare și evoluție a dreptului nu rezidă nici în legislație, nici în jurisprudență sau doctrina, ci în însăși societate”. Pentru el, dreptul nu se rezumă la prescripțiile existente în coduri sau la deciziile tribunalelor, ci reprezintă, mai degrabă, un mod de conduita care se referă la acțiunile indivizilor, fiind o normă de comportament ce se extrage din activitatea indivizilor. Pentru acest motiv, regulile de conduită transpuse în normele dreptului pot fi sesizate și explicate nu numai prin deducție, ci și prin inducție, plecând de la observarea, descrierea și explicarea comportamentului și acțiunilor sociale ale indivizilor și grupurilor care alcătuiesc societatea17.

Referindu-se la diversele semnificații și sensuri ale ordinii normative, E. Ehrilch a evidențiat faptul că, în orice societate, alături de ordinea juridică oficială a statului, există și funcționează și o “ordine socială pacifistă”, spontană și adesea non-contencioasă alcătuită prin libera organizare a voințelor individuale și colective. Chiar dacă în interiorul acestei ordini pot apare și anumite conflicte sau tensiuni sociale, ele se pot rezolva nu prin intervenția dreptului oficial, ci prin aplicarea justiției echității, care este capabilă să aplaneze, prin conciliere, dialog și negociere, diversele cazuri în care sunt implicați actorii sociali, recurgând la forme cvasi-jurisdicționale (arbitri, martori, consilii de împăcare etc.)18.

Vom menționa că atât timp cât autorul nu depășește limitele socialului și nu intră în esența juridicului ca o dimensiunea socială specifică, acesta bineînțeles că nu va cataloga dreptul ca un fenomen relevant și în măsură să ordoneze raporturile sociale și chiar să aplaneze diverse conflicte sociale. Juriștii adevărați însă vor insista întotdeauna asupra importanței dreptului pentru societate, importanță rezultată anume din natura socială a acestuia și în puterile ”suprasociale” ale acestuia. Iar de aici deducem și menirea socială a ordinii juridice, care se împletește perfect cu menirea socială a dreptului și care duc în mod inevitabil la ceea ce numim noi stat de drept și societate democratică.

L. Duguit susţinea că „dreptul fără forţă e neputincios dar forţa fără drept este o barbarie” şi, raportat la cele de mai sus, atunci când discutăm despre stat de drept trebuie să luăm în considerare constanta echilibrare a raporturilor celor două componente. Această perpetuă echilibrare a fost denumită în literatura de specialitate „domnia legii”, cu alte cuvinte supremaţia absolută a legii în scopul menţinerii nealterat a conţinutului drepturilor şi libertăţilor individuale, altfel spus statul de drept amintit mai sus.

Pornind de la importanța dreptului pentru societate, rezultată anume din natura socială a acestuia și din puterile ”supra-sociale” ale acestuia, deducem și menirea socială a ordinii juridice, care se împletește perfect cu menirea socială a dreptului și care duc în mod inevitabil la ceea ce numim noi stat de drept și societate democratică.