Formele de utilizare a cunoștințelor specializate la cercetarea locului faptei

Dragoş CHIOTICI, doctorand, ULIM
Recenzent: Oxana ROTARI, doctor în drept, conferențiar universitar

FORMS OF USING KNOWLEDGE-BASED KNOWLEDGE The present work contains the main forms of using specialized knowledge in helping the investigation and revealing the criminal traces at the crime scene, in carrying out some technical-criminalistical resolution. The author makes suggestions regarding the improvement of the criminal-processing legislation of the Republic of Moldova. Keywords: forensic specialist, criminal traces, technical-criminalistical resolution.

În lucrare sunt expuse principalele forme de utilizare a cunoștințelor specializate prin acordarea de ajutor în descoperirea și cercetarea urmelor infracționale de la locul faptei, executarea unor constatări tehnico-știinșifice, se fac propuneri de perfecționare a legii procesual-penale a Republicii Moldova. Cuvinte-cheie: specialist criminalist, urme infracționale, constatare tehnico-științifică.

Realizarea scopului procesului penal privind protejarea persoanei, societății și statului de infracțiuni, de faptele ilegale ale persoanelor cu funcții de răspundere și de încălcările drepturilor fundamentale ale acestora, în mare parte depinde de aplicarea cunoștințelor specializate, a metodelor și mijloacelor tehnico-științifice în activitatea de investigare a infracțiunilor. În pofida nivelului înalt de cunoștințe și experiență profesională a ofițerului de urmărire penală, posibila deținere de către dânsul a unor cunoștințe specializate, el, în virtutea prevederilor legale1, nu este în drept să efectueze careva investigații în formă de expertiză sau constatări tehnico-științifice, ce necesită aplicarea de cunoștințe specializate în domeniul științei, tehnicii, artei, meșteșugului sau în alte domenii. Tocmai pentru soluționarea a astfel de chestiuni ce nu țin de competența organului de urmărire penală, este indicat a folosi ajutorul persoanelor versate – a specialiștilor și a experților. Cunoștințele și experiența lor profesională, priceperea de a aplica mijloacele tehnico-criminalistice în scopul depistării, fixării, ridicării și examinării surselor materiale de probă, stabilirea unor fapte concrete, relevarea unor legături ascunse, însușiri și caracteristici interne ale obiectelor contribuie adeseaori la investigarea infracțiunilor și probarea faptelor ce au importanță pentru justa soluționare a cauzelor penale. Aceste cunoștințe și experiențe pot fi utilizate atât în forma lor procesuală, când rezultatele aplicîrii lor obțin valoare probantă cât și neprocesuală, valoarea lor fiind de factură tactică, operativă. Trebuie, la fel, menționat că aceste cunoștințe cuprind în sine și diverse priceperi, deprinderi care se folosesc în toate sferele activității umane. Cunoștințele criminalistice prezintă doar o mică parte a acestora, deosebindu-se prin faptul că purtătorii lor sunt persoane ce se specializează în căutarea, descoperirea, fixarea și ridicarea surselor material-fixate a informației cu semnificație criminalistică, adică specialiștii-criminaliști, activitatea cărora este legată permanent de investigarea infracțiunilor. Aceasta și este cea mai răspândită formă procesuală de aplicare a cunoștințelor specializate la fața locului.

Ofițerii de urmărire penală, în scopul cercetării la fața locului recrutează, de regulă, persoane competente din rândul angajaților serviciilor criminalistice ale organelor Ministerului de Interne. De subliniat însă că, persoanele antrenate în aceste scopuri, care nu au urmat o pregătire criminalistică expertală specializată, obțin dreptul de a participa în acțiunile de urmărire penală în calitatea de specialiști-criminaliști doar după studierea de către ei a materiilor respective, efectuărea anumitor stagii în organele practice de urmărire penală și susținerea examenelor de atestare în această funcție procesuală. Participarea specialistului-criminalist în acțiunile de urmărire penală, inclusiv activitatea de cercetare a locului faptei (CFL) este reglementată de art. 87 Specialistul al CPP a Republicii Moldova, care stipulează că ”specialistul este persoana chemată pentru a participa la efectuarea unei acțiuni procesuale în cazurile prevăzute de prezentul cod, care nu este interesată în rezultatele procesului penal” … și care trebuie ”să posede suficiente cunoștințe și deprinderi speciale pentru acordarea ajutorului necesar organului de urmărire penală sau instanței” în scopul ”descoperirii și ridicării urmelor infracțiunii, a mijloacelor materiale de probă pentru a stabili circumstanțele infracțiunii ori alte circumstanțe care au importanță pentru cauză2”. Din cele menționate, observăm că participarea specialistului este expusă astfel, încât să permită organului de urmărire penală să-l antreneze în orice acțiune de urmărire penală. Este evident însă că anume anchetatorul stabilește oportunitatea atragerii specialistului-criminalist în una sau altă acțiune, pornind de la situația de urmărire penală. În opinia noastră, acesta trebuie antrenat ori de căte ori apare necesitatea în recoltarea urmelor materiale de la locul faptei, aplicarea metodelor și mijloacelor tehnico-criminalistice și a cunoștințelor specializate. Asupra acestui lucru orientează și unele acte normative departamentale3, însă nu trebuie trecut cu vederea că fotografierea, videoînregistrarea locului faptei, utilizarea aparatelor speciale de detecție etc. prezintă o prerogativă nu numai a specialistului-criminalist, dar și a ofițerilor de urmărire penală, a procurorilor, a angajaților unor servicii tehnice; specialiștii-criminaliști îndeplinind aceste lucrări concomitent cu procesarea urmelor materiale de la locul faptei. De notat însă că, cooptarea specialiștului-criminaliști doar pentru fixarea fotografică a locului faptei sau folosirea unui detector de metale este inoportun, uneori chiar inadmisibil.

La această problemă, privind varietățile de ajutorare și asistență tehnico-criminalistică acordate organului de urmărire penală în cursul cercetării la fața locului, vom reveni cu mai multe detalii, aici însă, să ne oprim mai întâi și în treacăt la aspectul participării specialistului-criminalist în măsurile speciale de investigații, inclusiv și cele legate de cercetarea obiectelor, documentelor, colectarea mostrelor pentru examinări comparative etc.

Aplicarea metodelor și mijloacelor tehnico-criminalistice (MMTC) de către specialiști în baza demersurilor parvenite din partea organelor speciale de investigații este reglementată de Legea RM privind activitatea specială de investigații nr. 59 din 29.12.20124, Legea RM nr.320 din 27.12.2012 privind activitatea poliției și statutul polițistului5, secțiunea a 5-a a capitolului III a CPP RM, precum și de actele departamentale bazate pe lege6. Angajații unităților tehnico-criminalistice utilizează MMTC ca răspuns la demersurile date în scris a conducătorilor subdiviziunilor specializate care efectuează activitatea specială de investigații.

Literatura de specialitate și legislația în vigoare semnalează mai multe forme de aplicare a MMTC la realizarea a astfel de măsuri speciale de investigații, după cum urmează7: – examinarea diverselor obiecte materiale în scopul relevării unor caracteristici criminalistice, importante pentru descoperirea infracțiunilor și identificarea făptuitorilor; – alcătuirea fișelor de căutare cu utilizarea informației semnificativ criminalistice despre persoane, obiecte, unelte infracționale etc.; – realizarea de portrete-robot a autorilor unor infracțiuni cu identitate necunoscută; – colectarea de informații identificatoare pentru stabilirea identității cadavrelor necunoscute; – acordarea de ajutor în activitatea de preluare a mostrelor pentru cercetările comparative de laborator; – utilizarea evidențelor și colecțiilor criminalistice de urme și obiecte ș.a.

Rezultatele aplicării MMTC de către specialistul criminalist se fixează într-o fișă informativă expediată unității de investigații speciale respective a IGP a Ministerului Afacerilor Interne. Astfel de cercetări efectuate în baza materialelor operative se efectuează doar pentru structurile IGP ale MAI de către persoane atestate în genurile respective de expertize judiciare și incluse în Registrul de Stat al experților judiciari atestați8. În cursul investigațiilor respective, specialiștii-criminaliști folosesc doar acele metode și procedee științifice, care nu provoacă modificări însușirilor obiectelor examinate, nu se soldează cu alterarea sau pierderea lor și care nu exclud posibilitatea examinării lor ulterioare în cadrul unei eventuale expertize judiciare. În cazul în care examinarea nu este posibilă fără a modifica obiectul în litigiu sau fără consumul parțial al acestuia, examinarea poate fi efectuată doar după coordonarea acestor chestiuni cu ordonatorul lor, despre care se face referire și în fișa informativă privind rezultatele investigației. Deci, rezultatele activității specialistului se consemnează într-un act de cercetare, semnat de executor și redactat într-o formă simplificată, comparativ cu raportul de expertiză, indicându-se doar obiectele prezentate specialistului, expunerea pe scurt a procesului de cercetare, metodicile și mijloacele utilizate, descrierea caracteristicilor scoase în evidență și rezultatele evaluării lor, răspunsurile la întrebările puse în fața specialistului9.

Tot în această ordine de idei, menționăm că specialistul-criminalist, participând în măsurile speciale de investigații, nu substituie ofițerul de investigație și nu este responsabil de măsura realizată per ansamblu. Acționând de sinestătător, specialistul-criminalist poartă răpundere doar pentru corectitudinea aplicării cunoștințelor sale specializate. De aici și dreptul lui de a refuza în acordarea de ajutor tehnico-criminalistic în cazul, în care sarcinile ce urmează a fi soluționate depășesc limitele competenței lui sau materialele prezentate sunt insuficiente pentru a rezolva obiectivele trasate. Prezentarea în acest sens a datelor exhaustive specialistului constituie obligația directă a lucrătorilor operativi.

În fine, trebuie subliniat că, activitatea specialistului-criminalist în calitatea sa de membru al grupului operativ în măsurile speciale de investigații poartă caracter neprocesual, de aceea datele obținute cu ajutorul lui, pot fi valorificate doar în scopuri operative.

Revenind la problema aplicării cunoștințelor specializate în activitatea de cercetare la fața locului, trebuie menționată o altă formă, precum este constatarea tehnico-științifică și medico-legală, căreia legiuitorul, conform art. 97 CPP al României (art. 93 CPP RM), i-a oferit statut de mijloc de probă. Conform alin (9) al art. 172 CPP al României efectuarea constatării se dispune de către organul de urmărire penală prin ordonanță ”când există pericol de dispariție a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situații de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei”10. Art. 139 CPP RM, spre deosebire de legea procesual-penală a României, restrânge temeiul dispunerii doar la cazul în care este necesară explicarea unor fapte sau circumstanţe ale cauzei. Procurorul, organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate folosi cunoștințele unui specialist, dispunând constatarea la cererea părților iar organul de urmărire penală și din oficiu.

La capitolul reglementării acestei forme de aplicare a cunoștințelor specializate în România și RM, există și alte deosebiri. Se are în vedere că în România, după cum se observă din cele menționate mai sus, constatarea poate fi valorificată doar la faza de urmărire penală, pe când în RM ea poate fi ordonată și de instanța de judecată. Cercetătorii români Văduvă N, Văduvă L. subliniază, pe drept că, în cazul expertizelor, spre deosebire de constatări, ”se efectuează o investigație în cele mai mici detalii, uneori foarte complexă a obiectului expertizei”11.

În opinia noastră, pornind de la prevederile DEX-lui12, atât termenul ”lămurirea” cât și ”explicarea”, folosiți de legiuitorul român și moldovean, semnifică activități sinonimice, ce constau în ”ajungerea la o concluzie, la înțelegerea unui lucru”, în ”motivarea și justificarea unor acțiuni, vorbe” etc., adică o formă de cunoaștere, care nu poate să nu fie legată de procesul de cercetare atât la nivel practic cât și teoretic. Aceasta înseamnă că pentru a ”lămuri” sau a ”explica” ceva uneori vor fi folosite metode general-științifice (analiză, sinteză, observare, inducție, deducție etc.), dar aceste activități de cercetare, după cum menționează și prof. T.Sahnova13 nu vor urmări scopul de a dobândi noi date faptice, dar pentru a explica (lămuri) acelea pe care le deține organul de urmărire penală sau instanța de judecată, accesibile percepției nemijlocite. În caz contrar, explicația va fi determinată doar de percepția subiectului respectiv, rămânând subiectivă și, deci, nu va putea pretinde la autenticitate și adevăr. Însă, având în vedere că probatoriul totdeauna constiutuie un proces de stabilire a adevărului obiectiv, raportul de constatare, evoluând în calitatea sa de probă prezintă și o măsură de atingere a acestui adevăr. Deci, explicațiile specialistului oricum vor prezenta un rezultat al cercetării obiectelor, documentelor, a locului concret al faptei etc., fără a recurge la utilizarea de echipamente și instrumente de laborator, în scopul soluționării unor chestiuni ce interesează părțile în proces și instanța. Diferența dintre aceste două genuri de cercetare – a expertului și specialistului constă în competența lor în procesul penal. Specialistul este un subiect independent al procesului cu funcții deosebite de cele ale expertului (principalul pentru expert- obținerea unor noi date (probe); principalul pentru specialist – acordarea de ajutor în realizarea acțiunii procesuale concrete, prezetarea de informații emanate din experiența și cunoștințele sale specializate). Specialistul, de regulă, rezolvă mai cu seamă sarcini augziliare cu caracter diagnosticator ce nu necesită aplicarea tehnicii instrumentale de laborator, iar expertului îi revine sarcina soluționării tuturor problemelor identificatoare cu titlu de probă și a celor diagnosticatoare, situaționale complexe.

Însă diferențe dintre aceste două forme de aplicare a cunoștințelor specializate pot fi observate și la reglementarea structurii rapoartelor în care se fixează rezultatele lor, statutul procesual al subiecților, dacă părțile în proces pot cere efectuarea lor etc. La aceste și alte elemente particulare divergente între expertize și constatări s-a făcut referire și în literatura de specialitate14, Comentarii aplicative la CPP RM15, în Instrucțiunea metodică a Consiliului consultativ al DGUP a IGP al MAI RM din 03.09.201316 ș.a.

Uneori se crede că constatarea tehnico ştiinţifică poate fi dispusă atât la faza de până la începerea urmăririi penale, așa cum prevede și Recomandarea nr. 38 a CSJ din 23.04.2013, cât şi în cadrul urmăririi penale, dacă efectuarea expertizei nu este obligatorie. Alţi practicieni, din contra, susţin ideea că organul de urmărire penală ar trebui să dispună doar expertize, deoarece prin numirea constatării tehnico ştiinţifică sau medico legale există pericolul restrângerii drepturilor părţilor procesului penal, care sunt lipsite de posibilitatea de a face observaţii cu privire la întrebările adresate specialistului, de a cere modificarea sau completarea lor, de a cere recuzarea specialistului sau numirea a câte un specialist recomandat de fiecare dintre părţi etc.

Cât priveşte expertiza, aceasta, potrivit art. 172 CPP a României și art. 142 CPP RM, se dispune în cazurile în care se impune necesitatea constatării, clarificării sau evaluării circumstanţelor ce pot avea importanţă probatorie pentru cauza penală. Totodată, potrivit art. 96 Cod procedură penală a RM, în cadrul urmăririi penale şi judecării cauzei penale obligatoriu trebuie să se dovedească circumstanţele care au importanţă probatorie pentru soluţionarea justă a cauzei. Respectiv, dacă scopul acţiunii procedurale care urmează a fi realizată este constatarea, clarificarea sau evaluarea unor circumstanţe ce pot avea importanţă probatorie pentru cauza penală, obligatoriu se dispune şi se realizează doar o expertiză şi nu o constatare.

Întrucât, constatările tehnico-ştiinţifice sau medico-legale reprezintă o explicare a unor fapte sau circumstanţe ale cauzei, ele se vor realiza doar de un specialist, atribuit conform cap.IV CPP RM la alte persoane participante la procesul penal, care, în virtutea alin. (1) art. 87 CPP RM este persoana chemată pentru a participa la efectuarea unei acţiuni procesuale în cazurile prevăzute de CPP RM, care nu este interesată în rezultatele procesului penal. CPP a României face o precizare valabilă și pentru Republica Moldova precum că constatarea este efectuată de un specialist care, de regulă, funcționează în cadrul organelor de urmărire penală. Legat de aceasta prof. I.Dolea menționează, pe drept, că acest lucru pune la îndoială independența specialistului în sensul art.6 al CEDO17.

Oricum, din cele menționate rezultă că specialist, inclusiv care face şi constatările tehnico-ştiinţifice, medico-legale, este doar persoana chemată pentru a participa la efectuarea unei acţiuni procesuale şi doar în cazurile expres prevăzute de CPP.

Este de menţionat, că potrivit alin. (3) art. 141 Cod procedură penală, în cazul participării specialistului la efectuarea procedeelor probatorii, rezultatele constatărilor tehnico-ştiinţifice şi medico-legale se includ în procesul-verbal al acţiunii respective. Prin urmare, doar dacă, pe loc, specialistul nu poate face concluzii privind rezultatele constatărilor tehnico-ştiinţifice şi medico-legale, el conform alin. (3) din acelaşi articol, consemnează rezultatele constatării într-un raport aparte. Oricum, legea procesual penală a RM, spre deosebire de CPP a României (alin (2) art.1811) nu prevede o formă sau un conţinut expres pentru acest raport, care însă necesită a fi formulat ca prelungire și aprofundare a constatărilor începute în cadrul acţiunii de urmărire penală, realizată cu participarea specialistului şi doar în cazurile prevăzute de legea procesual penală. Din cele menționate rezultă că specialistul poate face o concluzie, fie nemijlocit în procesul verbal al acţiunii procedurale, fie într-un raport separat, dar oricum, ca continuare a celor constatate în cadrul acţiunii procedurale, la care a participat. Aici însă trebuie notat că în cazul în care conluziile specialistului vizează identificarea unui obiect sau persoană, se cere și o anumită demonstrație, ilustrare, argumentare care poate fi realizată doar într-un raport aparte, anexat la procesul verbal. Asemenea argumentare nu poate fi expusă în procesul-verbal care, după cum menţionează şi prof. M. Gheorghiţă acesta „nu va include explicaţiile, interpretările asupra faptelor, fenomenelor descoperite, presupunerile ofiţerului de urmărire penală, ale altor participanţi cu privire la mecanismul de formare a urmelor descoperite, la originea şi apatenenţa uneltelor găsite etc. Procesul-verbal conţine descrierea celor descoperite şi nicidecum explicarea lor18”. Urmare a celor menționate, credem că conţinutul alin (3) al art. 141 CPP RM trebuie precizat și completat, după cum urmează: „În cazul participării specialistului la efectuarea procedeelor probatorii de către organul de urmărire penală, rezultatele constatărilor tehnico-ştiinţifice şi medico-legale se includ în procesul-verbal al acţiunii respective, sau după caz, într-un raport separat, anexat la procesul-verbal”.

Deci, în astfel de cazuri specialistul alcătueşte raport în scris cu toate argumentările şi demonstraţiile necesare a concluziei de identificare a obiectelor, uneltelor sau persoanelor după diversele urme descoperite la faţa locului, anexat la procesul-verbal al acţiunii respective, la fel ca și fotografiile sau audio-video-înregisrările, schița etc., ceea ce exclude necesitatea în emiterea unei ordonanțe de dispunere a constatării respective.

Totodată, dacă pretinsul specialist, nu este antrenat la efectuarea acţiunii procedurale, el de fapt, nu este specialist în sens procedural, ne fiind în drept să facă explicaţii unor fapte sau circumstanţe ale cauzei, să realizeze constatările tehnico-ştiinţifice sau medico-legale, deoarece în virtutea definiţiei, stabilite de alin. (1) art. 87 Cod procedură penală, el nici formal nu va putea fi identificat ca specialist şi atribuit la categoria de alte persoane participante la procesul penal, care în exclusivitate, ar avea dreptul să efectueze sau să participe la acţiunile procesuale în cadrul procesului penal. La fel, dacă acesta este antrenat la efectuarea acţiunii procedurale, însă nu într-un caz expres prevăzut de CPP RM, explicaţiile şi concluziile acestuia, în virtutea alin. (1) art. 87, alin. (1) art. 93, alin. (1) pct. 4) art. 94 CPP RM, sunt lovite de nulitate, ne având calitatea admisibilității ca probe în procesul penal și nu pot fi puse la baza sentinţei sau a altor hotărâri judecătoreşti, întrucât, pe de o parte, nu au fost dobândite în modul stabilit de CPP RM, pe de alta, sunt obţinute de o persoană care nu are dreptul să efectueze acţiuni procesuale în cauza penală. Oricum, opinia expusă de specialist nu substituie concluzia expertului.

Prin urmare, constatarea tehnico-ştiinţifică sau medico-legală, constituie o activitate de cunoaștere prin cercetare și explicare a unor fapte sau circumstanţe ale cauzei, consemnată în procesul verbal al acţiunii procedurale, sau într-un raport anexat la acesta, realizată în cazurile prevăzute de CPP RM de către un specialist, ce posedă cunoştinţe şi deprinderi specializate pentru acordarea de ajutor, expunere de explicaţii și formulare de concluzii ce pot servi drept probe într-un proces judiciar.

Cu alte cuvinte, specialistul este o persoană care în condiţiile legii, mai mult acordă ajutor organului de urmărire penală sau instanţei, la realizarea sau planificarea acţiunii procedurale, decât contribuie la administrarea propriu-zisă a probatoriului. Deci, constatările tehnico-ştiinţifice sau medico-legale, pot fi, de regulă, realizate în cadrul mai multor acțiuni de urmărire penală: – verificării declaraţiilor la locul infracţiunii; – cercetării la faţa locului; – examinării corporale; – exhumării cadavrului; – experimentului în procedura de urmărire penală; – efectuarea percheziţiei; – percheziția corporală; – ridicarea de obiecte şi documente; – colectarea mostrelor pentru cercetarea comparativă; – punerea bunurilor sub sechestru şi alte acţiuni procedurale, expres prevăzute în Codul de procedură penală, pentru efectuarea ulterioară a expertizei judiciare, expunerea unor concluzii prealabile, verificarea dacă urmele digitale sunt operante pentru expertiza dactiloscopică identificatoare etc.

Astfel, în cazul în care se depistează anumite obiecte, care se pretind a fi arme, droguri, documente sau bani falşi, dacă până la pornirea urmării penale, organul de urmărire penală are necesitatea de anumite explicaţii a unor fapte sau circumstanţe ale cauzei, inclusiv în scopul cercetării, evaluării, stabilirii calităţii şi cantităţii acestora şi formulării raportului de constatare tehnico ştiinţifică, pentru a asigura legalitatea şi admisibilitatea concluziilor specialistului, este necesar, întâi de toate, a antrena specialistul respectiv, fie pentru cercetarea la faţa locului și ridicarea pretinselor obiecte, sau pentru cercetarea ulterioară a acestora.

Rolul specialistului este de a examina pe loc aceste obiecte şi a formula explicaţiile sale prealabile, incluse în cuprinsul procesului verbal al acțiunii procedurale că acestea sunt arme, droguri, documente sau bani falşi, confirmând astfel bănuiala rezonabilă, necesară pentru pornirea imediată a urmării penale. În aşa mod, se vor asigura prevederile legale şi nu va putea fi pusă la îndoială admisibilitatea concluziilor specialistului.

Concluzia că activitatea specialistului este premergătoare dispunerii expertizei, rezultă şi din prevederile pct. 5) alin. (5) art. 87 CPP RM Obligaţiile specialistului, conform cărora, specialistul este obligat să aplice toate cunoştinţele şi deprinderile sale speciale pentru acordarea de ajutor organului care efectuează acţiunea procesuală la descoperirea, fixarea sau excluderea probelor – (sublinierea ne aparține – Ch.D.), la aplicarea mijloacelor tehnice şi a programelor computerizate, la formularea întrebărilor pentru expert, să dea explicaţii referitor la problemele ce ţin de competenţa sa profesională.

În concluzie, trebuie observat că, în suita acţiunilor de colectare a mijloacelor materiale de probă, prezentată mai sus, nu regăsim elementele examinării şi ridicării probelor, în care specialistul acordă ajutor semnificativ organului de urmărire penală. În opinia noastră, aceste activități trebuie logic să urmeze după fixarea probelor, de aceea înaintăm propunerea completării acestui punct al alin (5) al art 87 CPP RM cu elementele susindicate, după cum urmează: „să aplice toate cunoştinţele şi deprinderile sale speciale pentru acordarea de ajutor organului care efectuează acţiunea procesuală la descoperirea, fixarea, examinarea, ridicarea sau excluderea probelor, la aplicarea mijloacelor tehnice și a programelor computerizate, la formularea întrebărilor pentru expert, să dea explicații referitor la problemele ce țin de comptența sa profesională”.