Unele referințe teoretice și normative privind ordinea juridică

Mariana ROBEA, doctorandă ULIM
Recenzent: Ion POSTU, doctor în drept, conferenţiar universitar

Some Theoretical and Normative References Concerning Legal Order The juridical order is au equipotent concept in relation with the concept of normative order. We underline in the paper below that the juridical order is a concept which contain two directions: the national juridical order and the international juridical order. Key-words: juridical order, legal order, national juridical order, international juridical order.

Oridnea juridică este o noțiune strâns legată de cea de ordine normativă. Doctrina atestă situații diverse în care aceste două concepte chiar se confundă. În articolul de față subliniem ideea că conceptul de ordine juridică conține doi vectori de bază: ordinea juridică națională, ordinea juridică internațională. Cuvinte-cheie: ordine juridică, ordine de drept, ordine publică, coraport, fenomene juridice.

Pentru a pune în discuție un fenomen complex pecum este cel de ordine juridică, este absolut necesar ca punctul de pornire să fie unul teoretic, chiar dacă există riscul de a luneca din domeniul exclusiv al dreptului (căruia îi este specifică noțiunea avută în discuție — ordinea juridică) în domenii adiacente, care au împrumutat domeniului dreptului un fenomen precum cel al ordinii lucrurilor. Acest lucru este evident, întrucât nu sunt doctrinarii din domeniul dreptului cei ce au dat naștere noțiunii de ordine, dânșii au dat naștere sintagmei de ordine de drept.

Conceptul de ordine este un instrument metodologico-teoretic utilizat odată cu teoria generală a sistemelor, beneficiind de o definiţie nu întotdeauna lipsită de ambiguităţi, de reservationes mentalis, încă din anii ‘601. Cu toate acestea, anumite forme preconceptuale se pot regăsi în unele texte din antichitate, începând cu presocraticii, în special pornind de la înţelegerea raportului dintre ordinea naturală — ordinea socială — ordinea morală, cu consecinţe firești pentru ordinea juridică2.

Aceste fenomene sunt indisolubil legate, iar ceeea ce menționam la început ține anume de faptul că nu domeniul dreptului a dat naștere noțiunii de ordine. Această noțiune este regăsită în absolute toate domeniile de cercetare, toate domeniile vieții sociale etc. Fără o anumită ordine a lucrurilor nu putem admite siguranța domeniilor la care ne raportăm. Anume ordinea și legitățile generate de această ordine ne fac să putem acorda diferite grade de siguranță domeniilor vizate de noi de fiece dată.

De menționat este faptul că orice ordine pornește de la ordinea naturală, întrucât dincolo de ordinea determinată de oameni există o ordine naturală, indepndentă de cea stabilită de om. Este ordinea preexistentă omului chiar, deși există în continuare cu evoluția umanității și generează celelalte ordini raportate la oricare domenii de activitate.

Este acceptată ideea că ordinea naturală era considerată ansamblul instituțiilor care asigură omului salvarea și fericirea, în cadrul unei societăți supusă principiilor doctrinei creștine. În felul acesta ordinea naturală gândită de scolasticii medievali, reprezenta un ideal dorit întocmai ca în antichitate și, nicidecum, o realitate nemijlocită. Această concepție a suferit, pe măsura trecerii timpului, câteva modificări semnificative:

— treptat, ceea ce părea natural a început să nu mai corespundă cu ceea ce era just, ci, mai degrabă, cu ce era conform binelui comun.

pe de altă parte , descrierea a ceea ce era natural pentru om putea să consiste nu numai în expunerea unui ideal conform ordinii dorite de Dumnezeu, dar și în reglementarea comportamentului omului păcătos pentru exprimarea păcatului originar. Descrierea “ordinii naturale“ nu era doar prezentarea instituțiilor ideale, ci și cercetarea rolului fiecărei instituții (de exemplu proprietatea privată în evoluția societății, în diverse situații de fapt).

— autorii medievali au avut un rol foarte important în studierea legilor naturale datorită faptului că ei sunt cei ce au început orientarea activității de cercetare a legilor naturale spre caracterul analitic al noțiunii3.

Odinea naturală a dat naștere ordinii sociale. Și ordinea socială este un fenomen ce a generat și generează în continuare diferite alte ordini de natură socială dar concretizate prin anumite trăsături specifice domeniului la care le raportăm.

Ordinea sociala apare ca ansamblu de norme, reguli, obligații, interdicții și practici sociale care reglementează raporturile sociale dintre indivizii grupului social și organizații. Aceasta presupune existența unei reciprocități între diverși actori sociali, solicitați pe considerente că în societate conduita lor este corespunzătoare și reciprocă  sau complementară.

Ordinea socială implică elemente de credibilitate întrucât indivizii nu pot acționa în  mod rațional decât atunci când sunt siguri de reacțiile celorlalți. Această categorie de ordine se referă la existența unor restrângeri și constrângeri a drepturilor și îndatoririlor indivizilor dintr-o societate în ideea prevenirii actelor de dezordine și chiar violență ce apar la un moment dat.

Ordinea socială insistă pe compatibilitate care presupune îndeplinirea corelativă a drepturilor și obligațiilor asumate de indivizi atunci când se angajează în diverse acțiuni și situații sociale. Aceasta include existența spațiaă și temporală a anumitor valori sociale fundamentale care trebuie să ramână neschimbate4.

Reprezentând sinteza sau nucleul ordinii sociale, ordinea juridică este prin definiție o ordine coercitivă a normelor publice adecvate persoanelor raționale în scopul reglementării comportamentului lor și asigurării cadrului necesar cooperării sociale. Funcționarea adecvată a societății impune existența unei singure ordini de drept, întrucât doua ordini juridice distincte, independente nu pot fi valabile simultan pentru aceeași indivizi pe același teritoriu, în aceeași perioadă de timp.

Ordinea juridică asigura orientarea, desfășurarea și controlul acțiunilor și comportamentelor sociale pe baza unui sistem ierarhizat de norme juridice. Regulile juridice reprezintă fundamentul ordinii juridice și asemeni normelor sociale protejează principalele valori și relații sociale prin impunerea, permiterea sau interzicerea anumitor acțiuni sau comportamente5.

Așa cum se indica anterior, ordinea juridică, ordinea socială și ordinea naturală sunt într-o corelație specifică, între ele existând o interacțiune permanentă și continuă. La fel și sistemul juridic este un subsistem social. Numeroase raporturi se stabilesc între ordinea juridică și socială. Dreptul acționează asupra societății, dar și el însuși este produsul ei. Or, dreptul este creat pentru a ordona raporturile sociale, pentru a le asigura un cadru de desfășurare, un cadru ce se regăsește în legislația statului. Dar creatorul dreptului este tot societatea. Societatea, conștientizând insuficiența uneo ordini naturale și sociale a lucrurilor, a dat naștere dreptului, care are menirea de a completa ordinea socială și naturală astfel încât ele să se realizeze în armonie cu menirile lor incipiente. Or, anume legea indică comportamentul adecvat care ar asigura desfășurarea raporturilor sociale în armonie cu legitățile sociale și naturale. În concluzie, legitățile naturale și sociale își găsesc reflecția în litera legii, anume cadrul legal sau ordinea juridică fiind indicatorul principal al evaluării comportamentelor antisociale.

Dreptul nu se limiteaza sa reproduca mecanic determinațiile ce i le impune vreo infrastructura sociala, el le transcrie în ordinea sa proprie, insuflându-i unele lucruri din logica sa și, așa transformate, faptele acționează la intoarcere asupra socialului. Aici ideea de cauzalitate circulară trebuie să înlocuiască reducerile dogmatice ce provin din punctul de vedere intern al unor juriști sau extern radical a unor teoreticieni ai științelor sociale6.

Utilă este și referirea la originile conceptului de ordine. Acesta este de sorginte teologică (în mod deosebit, la Fericitul Augustin), însuşit de către filosofiile fizicaliste (excelând în utilizarea sa teoriile mecanice ale secolelor XV — XVIII), adoptat de biologie mai ales la început şi mijloc de secol XX. Nici ştiinţele politice nu ignoră un astfel de concept, orice discuţie privind raportul dintre putere şi politică propunându-şi ca valoare esenţială, din punctul de vedere al guvernanţilor, conceptual de ordine7 , politicul fiind ,,activitatea socială care îşi propune să asigure, prin utilizarea forţei în mod general bazată pe drept, securitatea exterioară şi concordia interioară a unei unităţi politice particulare care să garanteze ordinea în mijlocul luptelor generate de diversitatea şi de divergenţa de opinii şi de interese“8.

Conceptul de ordine juridică nu se identifică cu cel de ordine de drept, fiind, ca sferă şi conţinut, distinct. Ordinea de drept implică, mai mult sau mai puţin vizibil, manifestarea statului ca organizare politică a societăţii, implică permanenta activare a mijloacelor instituţionale de exercitare a constrângerii, atât în sfera privată, cât şi în cea publică a ,,jocurilor“ persoanei, implică permanent trimiterea la ordinea juridică, existenţă ce condiţionează fiinţarea ordinii de drept. Raportul dintre ordinea de drept şi ordinea juridică nu este de o biunivocitate perfectă, ci presupune o anume poziţie de determinare din partea ordinii juridice. Ordinea juridică este un termen sinonim sau, mai exact, echipotent cu cel de ordine normativă. Predicând că orice stat este/reprezintă o ordine de drept, un astfel de atribut este, totuşi, relativ, căci, sub anumite determinări socio-politice, ordinea de drept poate fi răsturnată, înlocuită, uneori brutal, cu o altă ordine de drept, fără ca statul să-şi înceteze existenţa sa ca organizare politică a societăţii date; cel mult se poate aprecia un stadiu involutiv pe care s-ar plasa statul în cauză ca urmare a schimbării ordinii sale de drept, înţeleasă această ordine ca fiind o ordine publică9.

Pe de altă parte ordinea de drept este starea care presupune asigurarea prin intermediul normelor juridice a condiţiilor pentru desfăşurarea normală a tuturor activităţilor sociale. Ordinea de drept care se statorniceşte în relaţiile sociale ca urmare a respectării stricte a legilor de către cetăţeni şi de către organele de stat constituie o valoare socială fundamentală a orânduirii noastre şi este apărată de legea penală10.

Ordinea publică reprezintă ordinea de drept privită sub aspectul desfăşurării normale, ordonate, a activităţii publice11. Într-un alt dicționar este continuată această idée, menționându-se că ordinea publică desemneaza totalitatea dispozitiilor legale imperative de drept public și de drept privat ce urmăresc ca finalitate apărarea instituțiilor și valorilor fundamentale ale societății, ocrotirea socială a tuturor persoanelor, a drepturilor si libertăților.

După cum afirmă autorul Dr. Emil Gheorghe Moroianu, ordinea juridică nu reprezintă decât stratul normativ, care legitimizează ordinea de drept, o legitimizare formală, întrucât normele juridice pe baza cărora acţionează, ca bloc unitar, ordinea de drept sunt produse în conformitate cu o modalitate procedurală prevăzută de către o normă presupusă a fi fundamentală, ca să ne referim iar la teoria kelseniană.

Aşadar, ordinea juridică generează şi consolidează ordinea de drept/ordinea publică, notând însă că această ordine de drept/ordine publică cuprinde sfera amenajării instituţional-funcţionale a puterii, a exercitării complete şi nestânjenite a acesteia, autolimitîndu-se doar prin respectarea sferei vieţii private a persoanei, sferă în care aceasta se manifestă ca fiind în domeniul libertăţii.

În literatura juridcă română, primele discuţii mai sistematice asupra conceptului de ordine au fost propuse de doctrină începând cu anii ’90, îi amintim astfel, aici, doar ilustrativ, pe profesorii Raluca Migu-Beşteliu, Alexandru Bolintineanu, Dumitra Popescu, Gheorghe Mihai, Roxana Munteanu, care au făcut distincţii între ordine internaţională şi ordine statală, ordine internaţională şi ordine comunitară, ordine publică, ordine de drept şi ordine juridică12. Conceptul de ordine juridică semnifică un ansamblu, o mulţime bine ordonată şi coerentă (prin aflarea unor criterii interne în conformitate cu ale căror cerinţe logice se constituie şi se validează) de norme juridice şi de instituţii juridice prin care o societate se organizează juridic şi politic, precum şi modul de reglementare, prin astfel de norme şi de instituţii, a relaţiilor dintre diversele subsisteme ale societăţii global considerate, a relaţiilor părţilor componente ale însuşi ansamblului normativ şi instituţional respectiv13.

În cele ce urmează vom încerca să indicăm asupra felului în care legiuitorul Republicii Moldova raportează sau nu noțiunile de ordine juridică, ordine normativă, ordine de drept între ele în unele acte normative în vigoare pe teritoriul statului nostru.

Astfel, spre exemplu art. 124 al Constituției R. Moldova face uz de noțiunea ordine de drept, stipulând că procuratura reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor, conduce si exercita urmarirea penala, reprezinta invinuirea in instantele judecatoresti in conditiile legii14.

Prin conducerea și exercitarea urmăririi penale, precum și prin reprezentarea învinuirii în instanţele judecătorești, Procuratura apără interesele generale ale societăţii și ordinea de drept. Or, acuzarea se exercită nu în numele victimei unei infracţiuni, ci al societăţii în ansamblu, pentru apărarea drepturilor fundamentale. Într-o astfel de interpretare, alin. (1) reduce rolul Procuraturii la domeniul procesului penal și exclude transformarea acestei instituţii într-o instituţie de supraveghere generală15.

În alt context, tot Constituția statului nostrum, deși indirect, face referie la ordinea juridică internă și relația acesteia cu actele internaționale la care Republica Moldova este parte. Astfel, în textul art. 4 se stipulează că dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care Republica Moldova este parte. Ulterior se indică expres că dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica Moldova este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale.

Aici, deși nu se regăsește noțiunea de ordine juridică, se subînțelege că ordinea juridică internă a statului nostrum urmează a fi armonizată cu ordinea juridică internațională din domeniul drepturilor omului. Alt act normativ unde se regăsește direct sau indirect noțiunea de ordine de drept, ordine publică este Codul Civil al Republicii Moldova.

Titulari de drepturi și obligații civile dețin aceste drepturi și obligații generând necesitatea de realizare liberă a drepturilor civile. Acest principiu garantează persoanelor fizice şi juridice posibilitatea de a-şi exercita drepturile civile în modul şi în condiţiile care corespund cel mai bine intereselor acestora. În acelaşi timp trebuie de avut în vedere că nu există o libertate absolută de exercitarea a drepturilor civile. Titularii drepturilor civile trebuie să-şi exercite aceste drepturi cu bună-credinţă şi în conformitate cu prevederile legale, cu ordinea publică şi bunele moravuri.

În conformitate cu prevederile alin. (2) art. 4 Cod Civil, uzanţele vor guverna raporturile juridice numai în cazul în care acestea nu vor fi contrare: a) legii. Noţiunea de lege în acest caz este folosită în sens larg, adică include în sine toate actele normative. Uzanţa nu se va aplica doar în cazul în care legea nu contravine constituţiei şi dacă actele normative subordonate legii vor fi adoptate în temeiul legii sau nu vor contravine acesteia. În doctrină se menţionează că uzanţele nu se vor aplica doar în cazurile în care contravin unei legi imperative. În cazul în care uzanţele contravin unei legi dispozitive acestea vor putea fi aplicate deoarece părţile raportului juridic civil pot deroga de la normele dispozitive; b) sau ordinii publice. Prin ordinea publică trebuie de înţeles principiul în conformitate cu care nimeni nu este îndreptăţit să aibă un comportament dăunător intereselor societăţii sau bunăstării publice, chiar dacă comportamentul nu este contrar unui text de lege sau imoral; c) sau bunelor moravuri. Prin bunele moravuri trebuie de înţeles totalitate regulilor de convieţuire socială respectarea cărora este considerată obligatorie de către majoritate membrilor societăţii16.

Mai departe, conform art. 9 Cod Civil RM, persoanele fizice şi juridice participante la raporturile juridice civile trebuie să îşi exercite drepturile şi să îşi execute obligaţiile cu bună-credinţă, în acord cu legea, cu contractul, cu ordinea publică şi cu bunele moravuri.

Exercitării drepturilor şi obligaţiilor se bazează pe o serie de principii, care reprezintă nişte cerinţe generale înaintate faţă de titularii drepturilor şi obligaţiilor. Astfel, persoanele fizice şi juridice îşi exercită drepturile şi îşi execute obligaţiile cu bună-credinţă, în acord cu legea, contractul, cu ordinea publică şi cu bunele moravuri.

Toate principiile enunțate fac parte di ordinea juridică civilă prestabilită pentru exercițiul drepturilor civile. Primul principiu este principiul bunei-credinţe în exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor. Persoanele fizice şi juridice trebuie să-şi exercite drepturile şi să execute obligaţiile cu bună-credinţă. Bunacredinţă se prezumă pînă la proba contrară. Dacă persoana în exercitarea drepturilor sau executarea obligaţilor a acţionat cu bună-credinţă apoi actele juridice încheiate de o asemenea persoană nu vor putea fi declarate nule. Al doilea principiu este principiul legalităţii exercitării drepturilor şi executării obligaţiilor. În conformitate cu acest principiu titularul dreptului trebuie să-şi exercite drepturile civile în aşa fel ca acţiunile săvârşite de el să nu contravină normelor legale. La fel trebuie să fie conforme legii şi mijloacele de exercitare a drepturilor. Al treilea principiu constă în exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor în corespundere cu prevederile contractului. Contractul are forţă obligatorie pentru părţile contractante, acestea fiind obligate să respecte prevederile înserate în contract. Dar contractul va avea forţă de lege între părţi numai în cazul în care corespunde prevederilor legii, adică nu conţine prevederi contrare legii. Al patrulea principiu este principiul respectării ordinii publice şi a bunelor moravuri în exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor. Acest principiu impune subiectelor a respecta, în exercitarea drepturilor şi executarea obligaţiilor, nu doar prevederile legale, dar şi ordinea publică şi bunele moravuri. Acest principiu este reflectat şi în alte norme ale Codului Civil (art. 66 alin.4, art. 87 alin. 1 lit. (d), art. 110 alin.2 lit. (b), art. 220 alin. 2, art. 512 alin. 3, art. 1332)17.

În alt context, noțiunea de ordine publică este regăsită la capitolul ce reglementează constituirea și activitatea societăților comerciale. În consecință, obiectul de activitate a societăţii comerciale se consideră ilicit dacă: este interzis de a fi desfăşurat de actele normative, deci este incompatibil cu ordinea juridică civilă a statului nostru; pentru practicarea acestui gen de activitate este pedeapsă penală, sau administrativă; activitatea este permisă numai întreprinderilor de stat, iar societatea comercială are capitalul deţinut şi de persoane private; societatea care desfăşoară această activitate trebuie să obţină autorizarea organului de stat până la înregistrare (instituţiile financiare, companiile de asigurare). Obiectul de activitate se consideră că este contrar ordinii publice, atunci când el nu este interzis expres de normele juridice, însă activitatea respectivă atentează la ordinea publică18.

Asemănător, dar totuși diferit, regăsim noțiunea de ordine publică și în articolul 207 al Codului Civil – Cauza actului juridic. Astfel, actul juridic civil încheiat fără cauză ori fondat pe o cauză falsă sau ilicită nu poate avea nici un efect. Cauza actului juridic se prezumă pînă la proba contrara. Este ilicită cauza care contravine legii, ordinii publice sau bunelor moravuri.

Legislaţia Republicii Moldova nu cunoaşte o definiţie a ordinii publice ca noţiune de drept civil. În doctrină şi în jurisprudenţă ordinea publică este privită ca o totalitate de dispoziţii legale imperative de drept public şi de drept privat ce urmăresc ca finalitate apărarea instituţiilor şi valorilor fundamentale ale societăţii, ocrotirea socială a tuturor persoanelor, a drepturilor şi libertăţilor omului, precum şi dezvoltarea economică a ţării. Este necesar de a face deosebire dintre noţiunea de ordine publică în dreptul civil de noţiunea desemnată prin aceeaşi sintagmă — ordine publică — în dreptul penal. La fel, legea nu prevede o definiţie a buneleor moravuri. Această noţiune ce diferă de la o ţară la alta în funcţie de tradiţiile istorice specificul naţional, religios etc., reprezintă regulile de morală socială considerate ca fundamentale pentru ordinea societăţii. Bunele moravuri, spre deosebire de normele juridice, nu sînt edictate în dreptul pozitiv, ci îşi găsesc reflectarea în reprezentările general recunoscute în societate despre comporatamentul cuvenit, care s-au constituit pe parcursul dezvoltării sociale, fiind, totodată, influenţate de ptincipiile generale ale dreptului şi de jurisprudenţă. Pentru a stabili o cauză imorală deseori este necesar de a depăşi aparenţa obiectivă a scopului imediat şi de a stabili motivul determinant (scopul mediat) al încheierii actului juridic. Astfel, cumpărarea unui imobil, considerată obieciv, este întotdeauna licită şi morală. Va fi însă imorală cauza unui asemenea act juridic dacă cumpărătorul imobilului intenţionează să instaleze în el o casă de toleranţă19.

În ceea ce privește Codul Civil Român, asemănător celui al Republicii Moldova, în art. 5 conceptul de ordine publică este complementar folosit cu conceptul de ordine morală (bunele moravuri), plecând de la considerentul că există o permanentă osmoză, mai ales în sfera privatului, între cele două câmpuri normative: cel moral şi cel juridic. Iar complementaritatea ordinii morale (bunele moravuri) este nu doar de natură generică şi reflectând o palidă nostalgie a dreptului, a reglementării juridice după substanţa sa matricială (morala), ci de o reală şi funcţională complimentaritate. Oricum, dincolo de geneza sa şi dincolo de faptul că ordinea juridică este, ,, în culise“, tributară ordinii morale, al filosofiilor şi ideologiilor secolelor privind înţelegerea acesteia, ordinea juridică rămâne a releva conţinutul ordinii de drept şi al celei publice, a ordinii, la modul general de discuţie uneori a dreptului, rămâne a preciza funcţiile acestora, a le fundamenta şi susţine întreaga lor operaţionalitate în planul practicii constituţional-politice20.

Bineînțeles că aici nu se limitează numărul situațiilor în care ordinea publică, ordinea de drept etc. se regăsesc conceptual în textile actelor normative ale statului nostrum. Totuși fiind vorba de o cercetare limitativă, considerăm oportună această mențiune, făcând totodată referire la faptul că acest articol ăși va regăsi continuitatea în alte studii dedicate ordinii juridice ca fenomen social.