Libertatea economică ca drept fundamental al omului

Serghei ŢURCAN, doctor în drept, conferenţiar universitar
Valeriu BAEȘU, doctorand, lector universitar

Întreaga istorie a umanităţii este istoria luptei pentru drepturile omului. Drepturile fundamentale ale omului au pătruns mult târziu în domeniul economic, fiind recunoscute ca fiind drepturi ce fac parte din generaţia a doua, astfel, libertatea economică conturându-se cu dificultate ca drept fundamental, fiind rezultatul unui lung proces de evoluţie în domeniu1.

De rând cu proprietatea privată, libertatea economică, iniţiativa economică privată şi concurenţa loială reprezintă fundamentul economiei de piaţă, al creşterii economice şi al prosperităţii sociale. Terminologic, expresia de libertate economică nu trebuie să inducă în eroare şi să ne facă să credem că suntem în faţa unei libertăţi încadrată în prima generaţie de drepturi. Ea a apărut odată cu cea de a doua generaţie a drepturilor omului, fără a avea însă conţinutul juridic al unui drept din generaţia sa, deşi cealaltă denumire sub care este cunoscută în doctrină, dreptul la liberă iniţiativă economică, sugerează destul de clar această filiaţie2.

Libertatea economică ţine de esenţa unei economii de piaţă şi presupune posibilitatea oricărei persoane de a iniţia şi întreprinde o activitate cu scop lucrativ, or dreptul oricărei persoane de a desfăşura o activitate economică este liber, statul garantând doar accesul neîngrădit la libera iniţiativă, precum şi exercitarea acesteia3.

Activitatea umană, în general, şi cea de producţie, în special, sunt procese orientate în mod conştient spre realizarea materială a unor scopuri care reies din necesitatea satisfacerii nevoilor individului şi a societăţii în ansamblu. Fiind un produs al naturii, dar şi al societăţii, pentru a trăi şi a se manifesta în relaţiile cu semenii săi, omul trebuie să consume o varietate de bunuri şi servicii, adică trebuie să-şi acopere o varietate de nevoi. Prin urmare, activitatea omului este generată şi orientată de necesitatea acoperirii nevoilor, fiind o permanentă creatoare de noi nevoi ce reies din însuşi procesul de desfăşurare a activităţii umane. Activitatea economică, ca totalitate a acţiunilor pe care oamenii le întreprind pentru a-şi satisface necesităţile este determinată atât de evoluţia necesităţilor, cât şi a raportului necesitate — resurse. Necesităţile societăţii totdeauna au fost şi rămân nelimitate, pe când resursele necesare pentru satisfacerea lor sunt limitate. Nivelul limitat al resurselor determină tendinţa permanentă a oamenilor de a căuta şi a alege căile de utilizare cât mai eficientă a acestora4.

Expresia de libertate economică îşi are sorgintea în lupta micii burghezii şi apoi a burgheziei pentru câştigarea dreptului la liber schimb pe plan economic şi apoi în impunerea, pe plan politic, a principiului libertăţii, a şcolii fizio-crate şi a economiei politice engleze5…, iar principiul libertăţii economice era folosit ca lozincă politică în lupta împotriva nobilimii privilegiate6.

Libertatea economică reprezintă un concept complex, puternic influenţat de teoriile economice şi de doctrinele politice. Ilustrativă pentru eficienţa socială a libertăţii economice şi a liberei iniţiative este afirmaţia potrivit căreia „acţionând în propriul interes, oamenii reuşesc să promoveze indirect şi binele general sau colectiv“7.

Libertatea economică implică, în primul rând, dreptul de a începe o activitate economică, aceasta fiind definită ca o „activitate agricolă, industrială, comercială, desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi ori determinabili, în scopul obţinerii unui profit“8.

Cu toate că în legea fundamentală a Republicii Moldova dreptul la libertatea economică nu este reflectat, în constituţiile altor state acest drept se bucură de o reglementare expresă, evidenţiindu-se următoarele tendinţe:

1. În constituţie este expres consacrat dreptul la libertatea economică ca drept fundamental distinct. Astfel, termenul de libertate economică şi-a găsit sorgintea în Constituţia Confederaţiei Elveţiene, care, în art. 27, întitulat „Libertatea economică“ stipulează: „(1) Libertatea economică este garantată. (2) Ea cuprinde îndeosebi libertatea de alegere a unei profesii, libertatea de a se bucura de liberul acces şi liberul exerciţiu al unei activităţi economice private“9. Constituţia Republicii Slovenia în art. 74 „Libertatea economică“ stabileşte că iniţiativa economică liberă este garantată10.

Constituţia României reglementează în art. 45 „Libertatea economică“ că „Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate“11. Introducerea acestui text în Constituţie la revizuirea din 2003, pentru a reglementa o asemenea libertate a fost una din cele mai inspirate opţiuni ale legiuitorului, atât din punctul de vedere al conţinutului său, cât şi din punctul de vedere al aşezării sale în corpul Legii fundamentale şi trebuie interpretat în corelaţie cu reglementările constituţionale potrivit cărora statul trebuie să asigure libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie12.

Libertatea economică o regăsim şi în Constituţia Republicii Venezuela al cărei capitol VII denumit „Drepturi economice“ începe cu art.112 care stipulează: „Toate persoanele se pot consacra liber activităţii economice alese de ei, subiect doar al limitărilor prevăzute de Constituţie şi a celor stabilite de lege pentru motive ca dezvoltarea umană, securitatea, sănătatea, protecţia mediului sau alte motive de interes social. Statul va promova iniţiativa privată, garantând crearea şi egala distribuţie a avuţiei, ca şi a producţiei de bunuri şi servicii ce întrunesc nevoile populaţiei, libertatea de a munci, a întreprinde, a comerţului, a industriei, fără a prejudicia puterea Statului de a promulga măsuri de planificare, raţionalizare şi regularizare a economiei şi de a promova dezvoltarea în ansamblu a tării“13.

În conformitate cu prevederile art. 19 din Constituţia Republicii Bulgaria statul stabileşte şi garantează tuturor cetăţenilor şi persoanelor juridice condiţii legale echitabile pentru a desfăşura activităţi economice, prin prevenirea abuzului unei poziţii de monopol şi a concurenţei neloiale şi prin protejarea consumatorului14.

Dreptul fundamental la libertatea economică este stipulat şi în Constituţiile Republicii Federative a Braziliei (art. 170)15, Republicii Croaţia (art. 49)16, Republicii Finlanda (art. 18)17, Republicii Slovace (art. 35, alin. (1))18, Republicii Estonia (art. 31)19, Republicii Portugheze (art. 61, alin. (1))20, Ungariei (art. XII)21, Republicii Malta (art. 18)22, Ucrainei (art. 42)23, Republica Kazahstan (art. 26, alin. (4))24, Uzbekistanului (art. 53)25.

2. Dreptul la libertatea economică este consacrat constituţional sub o altă denumire. Astfel, în Constituţia Republicii Italiene se utilizează termenul „Iniţiativă economică“ şi conform prevederilor art. 41: „Întreprinderile economice private se constituie în mod liber. Aceasta nu poate avea loc într-un mod contrar binelui comun sau de o manieră care ar putea prejudicia siguranţa, libertatea şi demnitatea umană“26. În Marele Ducat de Luxemburg (art. 11, alin. (6) din Constituţie) libertatea comerţului şi a industriei, exercitarea profesiilor liberale şi a muncii agricole sunt garantate, cu excepţia restricţiilor prevăzute de lege27.

În Federaţia Rusă art. 34 din Constituţie prevede că fiecare persoană are dreptul la libera utilizare a capacităţilor şi a bunurilor în activitatea antreprenorială şi în altă activitate economică neinterzisă de lege. Este interzisă activitatea economică care tinde spre monopol şi concurenţă neloială28. Prevederi similare conţine art. 33.1 din Constituţia Republicii Armenia29. În Republica Algeriană libertatea comerţului şi a industriei este garantată (art. 37 din Constituţie)30. În conformitate cu art. 47 din Constituţia Boliviei orice persoană dispune de dreptul de a se dedica afacerilor, industriei ori altor activităţi economice legale, fără a prejudicia bunăstarea colectivă31.

3. Libertatea economică este încurajată în cadrul principiilor constituţionale ale economiei. Astfel, în Regatul Spaniei libera iniţiativă economică este recunoscută în cadrul economiei de piaţă (art. 38 al Constituţiei32). În Principatul Andora, în conformitate cu art. 28 din Constituţie, dreptul de a întreprinde este recunoscut în cadrul economiei de piaţă, în conformitate cu legea33.

Economia socială de piaţă, bazată pe libertatea activităţii economice, pe proprietatea privată şi pe solidaritate, pe dialogul şi cooperarea dintre partenerii sociali, constituie fundamentul sistemului economic al Republicii Polone (art. 20 din Constituţie)34.

În conformitate cu prevederile art. 46 din Constituţie economia Lituaniei se bazează pe dreptul de proprietate privată şi libertatea de desfăşurare a activităţii şi iniţiativei economice individuale35. Sistemul economic al Republicii Albania se bazează pe proprietatea privată şi publică, pe economia de piaţă şi libertatea activităţii economice (art. 11, alin. (1) din Constituţie)36.

În Republica Moldova conceptul de libertatea economică urmează a fi interpretat în spiritul prevederilor constituţionale din art. 9, alin (3) „Piaţa, libera iniţiativă economică, concurenţa loială sunt factorii de bază ai economiei“ şi din art. 126 „Economia Republicii Moldova este economie de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică, antrenate în concurenţă liberă. Statul trebuie să asigure:

a) reglementarea activităţii economice şi administrarea proprietăţii publice ce-i aparţine în condiţiile legii;

b) libertatea comerţului şi activităţii de întreprinzător, protecţia concurenţei loiale, crearea unui cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producţie;

c) protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară…“37.

Întru desfăşurarea activităţii economice evidenţiem obligaţia statului în crearea cadrului juridic corespunzător desfăşurării activităţilor de comerţ prin dezvoltarea reţelei de distribuţie a produselor şi serviciilor comerciale în condiţiile respectării liberei concurenţe, protecţiei vieţii, sănătăţii, securităţii şi intereselor economice ale consumatorilor38. Prin activitatea de comerţ se subînţelege o activitate de întreprinzător iniţiată în baza raporturilor stabilite în domeniul comercializării mărfurilor produse, prelucrate sau procurate, precum şi în domeniul executării diverselor lucrări şi prestării serviciilor, avînd ca scop satisfacerea intereselor economice private şi asigurarea unei surse de venit39. În acelaşi context Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi stabileşte că activitatea de antreprenoriat este activitatea de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor, desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din proprie iniţiativă, în numele lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de venituri40.

În ceea ce priveşte posibilitatea de a începe o activitate economică, cadrul normativ al Republicii Moldova stabileşte că activitatea de antreprenoriat poate fi desfăşurată de: orice cetăţean al Republicii Moldova care nu este îngrădit în drepturi, în modul stabilit de prezenta lege şi de alte acte legislative; orice cetăţean străin sau apatrid, în conformitate cu legislaţia în vigoare; un grup de cetăţeni sau de apatrizi (un grup de parteneri) din care se constituie antreprenorul colectiv; orice persoană juridică sau fizică în conformitate cu scopurile sale principale şi cu legislaţia41, iar activitatea de comerţ poate fi exercitată de persoanele fizice şi juridice42.

Prin urmare, activitatea economică desfăşurată cu respectarea principiilor economico-financiare obiectiv determinate de raportul dintre cerere şi ofertă este desemnată în Republica Moldova prin expresia „activitate de întreprinzător“43, iar cei care desfăşoară activitatea de întreprinzător, adică realizează activitatea de fabricare a producţiei pentru consumatori, organizează circulaţia mărfurilor, execută lucrări şi prestează diverse servicii populaţiei, statului, construiesc drumuri, edificii, fabrici şi uzine, mobilizează resursele intelectuale şi pun în funcţie pieţele de capital, participă la realizarea programelor de stat de o importanţă majoră sunt denumiţi „agenţi economici“ (întreprinzători)44.

Cu toate că nu o defineşte, Codul Civil al Republicii Moldova foloseşte noţiunea de „activitate de întreprinzător“ în sensul în care este acceptată această noţiune la nivel internaţional. Evitând noţiunea de „antreprenoriat“, Codul foloseşte noţiunea de „antreprenor“ ca parte a contractului de antrepriză45, care efectuează pe riscul său anumite lucrări — construieşte un edificiu, repară sau modifică o construcţie, montează anumite instalaţii, utilaje, etc., adică produce sau transformă anumite bunuri, cât şi obţine alte rezultate prin efectuarea de lucrări.

Dacă în rezultatul efectuării lucrării se realizează un produs finit, antreprenorul este privit ca producător al acestui bun, însă dacă antreprenorul efectuează o lucrare de reparaţie a locuinţei el este privit ca prestator de servicii. Deci, este indiscutabil faptul că antreprenorialul constituie fundamentul activităţii de întreprinzător. Însă, în condiţiile economiei de piaţă, de orientare socială, când majoritatea agenţilor economici desfăşoară activitate comercială şi creşte ponderea serviciilor sociale, activitatea de întreprinzător nu se reduce la antreprenoriat, ea cuprinzând un cadru cu mult mai extins de activităţi. În funcţie de domeniul de activitate practicat, întreprinzătorul poate fi: producător, antreprenor, comerciant, prestator de servicii — investitor, administrator fiduciar, participant profesionist pe piaţa valorilor mobiliare46.

În spiritul celor relatate considerăm oportun de a substitui termenul „activitatea de antreprenoriat“din prevederile Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi cu termenul „activitatea de întreprinzător“.

Considerăm, că activitatea de întreprinzător ar putea fi definită ca activitate de producere şi comercializare a mărfurilor, de executare a lucrărilor şi de prestare a serviciilor, desfăşurată din proprie iniţiativă, în numele lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială de către persoanele fizice şi juridice, organizate în conformitate cu legislaţia, în scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de venituri.

Din definiţia activităţii de întreprinzător, pot fi evidenţiate principalele elemente specifice acestei activităţi şi anume: a) activitate independentă, din proprie iniţiativă; b) activitate în nume propriu; c) activitate pe riscul propriu şi sub răspundere patrimonială; d) activitate ce asigură o sursă permanentă de venituri.

Activitate independentă, din proprie iniţiativă. Activitatea de întreprinzător este considerată o activitate independentă. Independenţa producătorilor de bunuri, executorilor de lucrări, prestatorilor de servicii (agenţilor economici) se fundamentează pe o anumită formă de proprietate, în primul rând pe proprietatea particulară şi este expresia libertăţii acestora. Ea nu trebuie înţeleasă ca fiind absolută, deoarece în condiţiile economiei de piaţă o independenţă absolută a agentului economic nu există. Orice acţiune întreprinsă de un agent economic în intenţia de a-şi realiza interesele trebuie să aibă loc astfel încât, prin ceea ce face el, să nu afecteze cu nimic libertatea de acţiune a celorlalţi. Agentul economic nu poate practica o activitate anume fără a ţine cont de interdicţiile legale, de propriile posibilităţi, precum şi de concurenţa inerentă economiei de piaţă47.

În ceea ce priveşte propria iniţiativă, ea se manifestă începând cu decizia fondatorului de a constitui o întreprindere şi continuă pe parcursul activităţii întreprinderii, până la lichidarea acesteia. Libera iniţiativă creează premisele ca agenţii economici să participe aşa cum vor la tranzacţiile economice, asigurându-se condiţiile funcţionării normale a economiei, pornind de la interesele şi posibilităţile fiecăruia. În acest fel, agentul economic devine atent la semnalele pieţei şi îşi îndreaptă eforturile spre ceea ce este cu adevărat necesar şi eficient, orientând resursele de care dispune spre acoperirea nevoilor reale, spre promovarea cu prioritate a activităţilor utile48.

Activitate în nume propriu. Agentul economic activează în nume propriu, care este diferit de cel al fondatorilor şi care se stabileşte prin actul de constituire, fiind înregistrat în modul corespunzător. Dacă este vorba de o societate comercială numele ei va conţine: a) indicarea completă sau abreviata a formei organizatorico-juridice; b) indicarea genului principal de activitate — pentru persoanele juridice; c) pentru întreprinzătorul individual, societatea în comandită şi societatea în nume colectiv — numele a cel puţin unui fondator.

Activitate pe riscul propriu şi sub răspundere patrimonială. Legislaţia naţională nu defineşte noţiunea de risc, cu excepţia riscului asigurat care este un eveniment posibil şi viitor, care poate surveni în viaţa persoanei sau care poate provoca daune bunurilor şi în legătură cu apariţia căruia se stabilesc obligaţii de asigurare49. Legiuitorul foloseşte noţiunea de risc, fără a o numi expres, în mai multe norme de drept al afacerilor — cu referire la investiţii, la asigurări, la activitatea bancară, la îndeplinirea obligaţiilor contractuale etc. Activitatea de întreprinzător indiscutabil este legată de risc, factorii „timp“ şi „spaţiu“ în mare măsură determinând reuşita unei afaceri50.

Activitate aducătoare de beneficii. Scopul activităţii de întreprinzător este de a asigura venituri suficiente pentru a acoperi cheltuielile, a plăti salariile cuvenite, a achita impozitele şi taxele obligatorii, a crea anumite rezerve necesare dezvoltării activităţii începute şi pentru a repartiza fondatorilor anumite dividende. Prin urmare, activitatea de întreprinzător trebuie să fie permanentă şi nu întâmplătoare, deoarece o activitate ocazională nu-i v-a asigura întreprinderii sau întreprinzătorului individual beneficii permanente.

Fiecare domeniu al activităţii economice reprezintă un gen de activitate umană ce se formează şi evoluează în raport de nevoile existente şi de posibilităţile de utilizare eficientă a factorilor de producţie. Separarea activităţii agenţilor economici pe domenii distincte, de sine stătătoare, dar interdependente, formează diviziunea muncii. Prin specializarea fiecăruia numai în execuţia unui anumit gen de activitate, producătorul şi/sau prestatorul îşi cunoaşte mai bine mijloacele cu care activează, realizează o calitate mai superioară a bunurilor, lucrărilor, serviciilor şi măreşte simţitor eficienţa activităţii51.

În doctrina naţională, drept operaţiuni economice sunt acceptate următoarele acţiuni ale agenţilor economici: a) producţia mărfurilor; b) executarea lucrărilor; c) prestarea serviciilor; d) comercializarea mărfurilor52.

Producţia mărfurilor reflectă forma de organizare a economiei sociale în care produsele muncii sunt create de producători independenţi, autonomi, fiecare dintre ei specializându-se în confecţionarea unui anumit produs. Executarea lucrărilor constituie o formă de organizare şi executare a lucrărilor industriale, comerciale, de construcţii etc. fie din materiale proprii, fie din materiale ale beneficiarului. Prestarea serviciilor reprezintă activitate care constă în confecţionarea, repararea, întreţinerea etc. unor bunuri materiale, în efectuarea unor servicii pentru satisfacerea unor nevoi de consum. Comercializarea mărfurilor cuprinde ansamblul operaţiilor economice şi tehnice care asigura trecerea bunurilor din sfera producţiei în cea a consumului.

Conţinutul libertăţii economice este mult mai complex decât începerea propriu zisă a unei activităţi economice, deoarece presupune şi exercitarea activităţilor comerciale într-un mediu concurenţial nedistorsionat de bariere legale discriminatorii şi practici anticoncurenţiale, abuzive sau neloiale. Libertatea comerţului apare ca fiind o cerinţă fundamentală a economiei de piaţă, care se concretizează în participarea neîngrădită a comercianţilor la schimburile de mărfuri şi servicii. Totodată, concurenţa presupune o confruntare loială între comercianţii care acţionează pe acelaşi segment de piaţă şi oferă consumatorilor produse similare. În scopul creării cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, statul trebuie să susţină o politică concurenţială corectă, aceasta jucând un rol esenţial în facilitarea liberei circulaţii a mărfurilor, în stimularea iniţiativei participanţilor la activitatea de comerţ, realizând şi funcţia de garanţie a unei economii de piaţa53. Astfel, economia de piaţă este un mod de organizare şi desfăşurare a activităţii economice, care se bazează pe pârghii economico-financiare obiectiv determinate de raportul dintre cerere şi ofertă, în care bunurile şi serviciile se transferă spre consumator, prin intermediul pieţei54. Libertatea comerţului nu poate fi asigurată decât prin impunerea unui climat de disciplină economică la care agenţii economici trebuie să se conformeze şi, în consecinţă, legiuitorul are competenţa de a stabili sancţiunile corespunzătoare pentru nerespectarea regulilor stabilite.

Libertatea economică are un conţinut complex şi presupune o serie de premise, fără de care nu poate fi realizată. Printre premisele libertăţii economice pot fi enumerate: exigenţa existenţei unei economii de piaţă; recunoaşterea liberei iniţiative de a întreprinde; lipsa contrarietăţii ei cu utilitatea socială; garantarea şi ocrotirea proprietăţii publice; existenţa unui sistem financiar şi a unuia de control financiar corespunzător; aprobarea unor bugete naţionale echilibrate şi unei execuţii corespunzătoare a acestora; respectarea principiului egalităţii; necesitatea ca fiecare să aibă dreptul de a utiliza, în mod legal, capacităţile şi bunurile sale, pentru o activitate de producţie sau orice altă activitate economică şi accesul liber la o astfel de activitate; libera iniţiativă; interzicerea monopolurilor şi a concurenţei neloiale; garantarea, protejarea şi creşterea productivităţii, conform exigenţelor economice de piaţă55.

După semnarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană56, atât conţinutul, cât şi limitele libertăţii economice pe plan naţional trebuie determinate şi în raport cu dreptul Uniunii Europene, deoarece ea se manifestă în planul pieţei, care nu mai este o piaţă naţională, închisă între frontierele statului naţional, ci este o piaţă definită ca „un spaţiu fără frontiere interne care trebuie să funcţioneze în acelaşi condiţii ca o piaţă naţională: mărfurile, persoanele, capitalurile şi serviciile trebuie să circule în cadrul ei fără nici un control la frontierele dintre statele membre, după exemplul absenţei controlului la frontierele dintre regiunile unui stat“57.

În acest context remarcăm faptul că libertatea economică şi-a găsit reflectarea în art. 16 „Libertatea de a desfăşura o activitate comercială“ din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene din 12.12.2007 care stipulează că libertatea de a desfăşura o activitate comercială este recunoscută în conformitate cu dreptul Uniunii şi cu legislaţiile şi practicile naţionale 58. Această libertatea se bazează pe jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care a recunoscut libertatea de a întreprinde sau de a exercita o activitate economică sau comercială şi în conformitate cu dreptul Uniunii Europene, fiecare stat membru va trebui să reglementeze în legislaţia naţională modul în care se va organiza şi se va desfăşura orice activitate economică.59.

În spiritul celor relatate mai sus considerăm oportun de a completa Constituţia Republicii Moldova cu un articol distinct (art. 401) care ar prevede ca accesul liber la o activitate economică legală să fie garantat de stat. Garantarea la nivel constituţional a libertăţii economice va crea un drept la protecţie pentru titularii acestei libertăţi împotriva activităţii etatice abuzive şi va institui o obligaţie corelativă pentru stat de a crea şi asigura mijloacele juridice concrete necesare protejării acesteia.

Trebuie să ţinem cont de faptul că în considerarea specificului economiei de piaţă, statul nu mai este deţinătorul exclusiv al tuturor pârghiilor economice, rolul său fiind limitat la crearea cadrului general, economic, social şi politic, necesar pentru derularea activităţii agenţilor economici, ceea ce implică adoptarea unor reglementări restrictive, dar în limitele impuse de asigurarea respectării drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor. Accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci — dimpotrivă — implică stabilirea unor limite de exercitare a libertăţii economice, prin interzicerea faptelor ilicite, prejudiciabile pentru societate sau pentru alte persoane60.

Prin urmare, libertatea economică nu are un caracter absolut, pentru că nu poate aduce atingere valorilor supreme ocrotite de Constituţia Republicii Moldova în art. 1, alin. (3). Remarcăm faptul că legile fundamentale ale unor state prevăd expres în ce circumstanţe poate fi limitată libertatea economică. Spre exemplu, conform art. 50 din Constituţia Croaţiei exercitarea libertăţii antreprenoriale şi a drepturilor de proprietate pot fi restrânse, în mod excepţional, prin lege, în scopul protejării intereselor şi securităţii Republicii Croaţia, a naturii, a mediului şi a sănătăţii publice.

Libertatea antreprenorialului poate fi limitată în exclusivitate în vederea protecţiei sănătăţii publice, a mediului, a resurselor naturale, a moştenirii culturale, a securităţii şi apărării Muntenegru (art. 59 din Constituţie)61. În Republica Serbia (art. 83 din Constituţiei) activitatea antreprenorială poate fi restrânsă prin lege în scopul protecţiei sănătăţii publice, a mediului şi a bunurilor naturale, a securităţii statului62.

Constituţia Sloveniei în art. 74 stipulează că nu se pot desfăşura activităţi comerciale într-un mod care contravine interesului public şi că sunt interzise practicile de concurenţă neloială, precum şi practicile care îngrădesc concurenţa într-un mod care contravine legii. În Armenia este interzisă activitatea economică care tinde spre monopol şi concurenţă neloială (art. 33.1 din Constituţie). Constituţia Albania în art. 11, alin. (3) fixează că limitarea libertăţii economice poate fi stabilită doar prin lege în vederea protecţiei intereselor publice importante.

Considerăm că în perspectiva includerii libertăţii economice în Constituţia Republicii Moldova nu este necesar de fixat în acelaşi articol circumstanţele restrângerii acestei libertăţi, or, în viziunea noastră, este suficient art. 54 din Constituţie care fixează reguli cadru în acest domeniu, în alin. (2) stipulând că exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sînt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei.

Concluzionând putem afirma că exercitarea dreptului de liber acces la o activitate economică comportă două aspecte: pe de o parte, ca persoana titulară a dreptului să aibă posibilitatea manifestării autonome şi libere a voinţei de a deveni actor al vieţii economice, iar pe de altă parte necesitatea preexistenţei unui cadru de activităţi economice. Primul pilon al libertăţii economice ca drept fundamental este constituit de accesul liber al persoanei la o activitate economică ca facultate abstractă a persoanei de a se constitui în participant la viaţa economică. Al doilea aspect al posibilităţii exercitării liberului acces al persoanei la o activitate economică, constă în preexistenţa unui cadru de activităţi economice, statul având obligaţia de respectare a diversităţii actelor de comerţ şi a caracterului independent al acestora faţă de spaţiul public.

În contextul celor menţionate, considerăm oportun de a înainta următoarele recomandări de lege ferenda:

1. de a completa Constituţia Republicii Moldova cu art. 401 „Libertatea economică“ cu următorul conţinut: „Accesul liber la o activitate economică legală este garantat“;

2. de a substitui în Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi termenul „activitatea de antreprenoriat“ cu termenul „activitatea de întreprinzător“.