Pregătirea materialelor pentru expertiza biocriminalistică: probleme şi soluţii

Sorin ADAM, doctorand ULIM
Recenzent: Oxana ROTARI, doctor în drept, conferenţiar universitar

The author analyses some mistakes made when formulating questions in the bio-criminalistic expertise, and suggests solutions. Keywords: bio-criminalistic expertise

În lucrare se analizează unele lacune admise în cadrul formulării întrebărilor înaintate expertizelor biocriminalistice, propunându-se şi unele soluţii. Cuvinte-cheie: expertiza biocriminalistică, urme biologice.

După ce urmele de natură biologică umană au fost descoperite, fixate, ridicate şi ambalate în cadrul cercetării la faţa locului, organul de urmărire penală trebuie să decidă cu privire la dispunerea expertizei biocriminalistice — varietate de expertză judiciară complexă. Această decizie este adoptată de ofiţerul de urmărire penală în funcţie de situaţia de urmărire penală creată în etapa iniţială a investigaţiilor. Oricum, urmele şi obiectele de natură biologică şi materialele respective se vor pregăti pentru expertiză în primul rând, deoarece astfel de obiecte, contactând cu mediul nefiziologic al locului incidentului, foarte rapid î-şi pierd calităţile sale biologice, caracteristicile de gen şi de grupă, de unde şi necesitatea trimiterii la expertiză în cel mult trei zile, cu respectarea anumitor reguli de conservare şi de lucru cu ele.

Expertiza judiciară prezintă una din principalele forme de aplicare a cunoştinţelor specializate în jurisprudenţă şi, totodată una din căile de dobândire a probelor. Conform art.93 al CPP a Republicii Moldova, proba propriu-zisă în domeniul expertizei este documentul scris şi alcătuit conform cerinţelor procesuale, denuimit — raport de expertiză.

Obţinerea probelor în procesul penal şi civil prin mijlocirea expertizelor judiciare, inclusiv biocriminalistice, se evidenţiază prin mai multe particularităi: — în primul rând, dispunerea şi efectuarea expertizei este însoţită de respectarea anumitor reguli procesuale ce privesc drepturile şi obligaţiile participanţilor la proces; — în al doilea rând, stabilirea datelor faptice în cadrul cercetărilor de expertiză se realizează în baza cunoştinţelor specializate în diverse domenii ale ştiinţei, tehnicii, artei, meşteşugului sau în alte domenii, însă aceste cunoştinţe nu ţin de aspectele juridice şi elementele dosarului penal; — în al treilea rând, raportul de expertiză este folosit în calitate de probă judiciară, care reflectă atât condiţiile cercetării şi datele faptice stabilite, cât şi metodele, echipamentele folosite în investigaţiile efectuate (art.151 CPP RM; art.178 CPP al României).

Numirea expertizei în cauzele penale se poate face atât în faza de urmărire penală cât şi în faza dezbaterilor judiciare. Conform alin (1) al art.144 CPP RM şi alin (1) al art.172 CPP al României, considerând că este necesară efectuarea expertizei, organul de urmărire penală, prin ordonanţă, iar instanţa de judecată prin încheiere, dispune efectuarea expertizei. În ordonanţă sau încheiere se indică: cine a iniţiat numirea expertizei; temeiurile pentru care se dispune expertiza; obiectele, documentele şi alte materiale prezentate expertului cu menţiunea când şi în ce împrejurări au fost descoperite şi ridicate; întrebările formulate expertului; denumirea instituţiei de expertiză, numele şi prenumele persoanei căreia i se pune în sarcină efectuarea expertizei.

Astfel de act procedural de numire a expertizei este prezentat pentru familiarizare persoanelor interesate (partea vătămată, martor, persoana bănuită). Conform alin (1) al art.145 CPP RM lor li se aduce la cunoştinţă obiectul expertizei şi întrebările la care expertul trebuie să dea răspunsuri, li se explică dreptul de face observaţii cu privire la aceste întrebări şi de a cere modificarea sau completarea lor. Totodată, lor li se explică dreptul de a cere numirea a câte un expert recomandat de fiecare dintre ele pentru a participa la efectuarea expertizei.

În fapt, pregătirea către expertiză constă, mai întâi, în examinarea vizuală a obiectelor materiale ridicate din câmpul infracţional în scopul de a determina eventualitatea şi felul mostrelor de comparaţie necesare pentru realizarea anumitor genuri de expertize, stabilind totodată şi consecutivitatea efectuării lor. În cazul localizării pe obiect a diverselor urme biologice (fire de păr, sânge, substanţă sudorală, lichid spermatic) organul de urmărire poate adopta decizia pentru o cercetare complexă cu specificarea instituţiei de expertiză sau a specialiştilor concreţi pentru efectuarea ei.

În contextul pregătirii expertizei, o mare însemnătate o are formularea corectă a întrebărilor ce urmează a fi rezolvate de către expert. Acestea trebuie să fie logic argumentate, cât mai clare şi concrete, ce n-ar admite o dublă interpretare. În cazul interconexiunii mai multor întrebări între ele, trebuie să se respecte ierarhia alcătuirii lor.

În cadrul studiului nostru, au fost analizate mai multe acte prin care se ordonă expertizele respective pentru a stabili cele mai frecvente şi tipice neajunsuri, admise la redactarea lor.

Una din cele mai răspândite lacune s-a dovedit a fi transcrierea nemotivată a întrebărilor din diverse materiale metodice publicate, fără o adaptare la împrejurările cauzei. Spre exemplu, într-un caz de furt a unei bovine, în cadrul examinării camionului în care făptuitorii au transportat-o, s-au ridicat fire de păr. Organul de urmărire penală, în ordonanţa de numire a expertizei a formulat în faţa expertului mai multe întrebări, din care doar una era relevantă — dacă firele de păr ridicate de la faţa locului provin de la bovina în cauză1.

Alteori, în ordonanţe se formulează întrebări ce comportă răspuns şi care nu necesită neapărat efectuarea expertizei obiectelor în litigiu: într-o zonă a unui parc, din motive huliganice a fost ucis un câine de rasă. Sosind la faţa locului, organul de urmărire penală a descoperit cadavrul câinelui, în care era înfipt un cuţit. Acesta din urmă a fost ridicat în calitate de unealtă a infracţiunii iar locul depistării şi ridicării lui a fost fixat prin descriere în procesul-verbal şi fotografiere. Cuţitul a fost trimis la expertiză, iar în ordonanţă s-a formulat o singură întrebare în faţa expertului: dacă pe cuţitul prezentat există sânge ce ar proveni de la câine.2 Este evident, că rostul numirii unei astfel de expertize este nul.

Actualmente există multiple liste orientative de întrebări standard pentru diverse tipuri şi genuri de expertize judiciare3. Însă, folosind aceste chestionare tipice ofiţerii de urmărire penală trebuie să ia în calcul specificul sarcinii concrete de expertiză pentru a nu include în ordonanţă întrebări legate indirect cu dosarul examinat şi formulate în faţa expertului doar „pentru orice eventualitate“. Acest lucru sporeşte termenii de efectuare a expertizei iar informativitatea şi importanţa probantă a datelor obţinute nu se schimbă.

În unele ordonanţe de dispunere a expertizei se formulează aşa numite întrebări „alternative“, soluţionarea cărora fiind posibilă atît prin realizarea unor acţiuni de urmărire penală (experimente de urmărire, audieri etc.), cât şi pe calea expertizei. Însă, în unele situaţii rezolvarea a astfel de întrebări prin expertiză prezintă doar o confirmare suplimentară a probelor obţinute prin alte căi şi metode.

Este important la fel, ca ofiţerii de urmărire penală, alcătuind întrebările, să nu depăşească limitele competenţei expertului. Aceste întrebări nu pot privi, spre exemplu, implicaţia anumitei persoane în evenimentul infracţional, prezenţa semnelor componenţei de infracţiuni, vinovăţia sau nevinovăţia unei persoane, formele vinovăţiei etc. Răspunsul la aceste întrebări î-l poate oferi doar ofiţerul de urmărire penală sau instanţa de judecată. De aceea, uneori se impune ca organele de urmărire penală, în cazul formulării întrebărilor să consulte un specialist, inclusiv şi acela care ipotetic va fi desemnat pentru a efectua expertiza. Şi aceasta, deoarece nu de puţine ori devine complicat de stabilit care expertize trebuie dispuse pentru analiza diverselor urme biologice şi care trebuie să fie consecutivitatea efectuării acestor examinări.

Se pare că o astfel de circumstanţă nu trebuie să provoace dificultăţi. În realitate însă, situaţia nu este atât de simplă. Procesul de investigare al infracţiunilor, mai cu seamă la etapa iniţială, se evidenţiază prin incertitudine informaţională, care adeseaori conduce la apariţia unor situaţii problematice legate de anumite riscuri. În cazuri de acest gen, dispunerea nechibzuită a expertizei poate să nu ajute ci, din contra, să împiedice urmărirea penală întrucât ca urmare, pot fi distruse urmele care, la acel moment, n-au fost descoperite sau nu li s-a acordat atenţia cuvenită.

Acest lucru vine să confirme următorul exemplu: într-o fâşie forestieră a fost descoperit cadavrul unui bărbat cu multiple semne de moarte violentă. În procedura penală pornită pe această cauză a fost dispusă expertiza medico-legală a cadavrului. Ofiţerul de urmărire penală, fără a aştepta rezultatele expertizei respective, a adoptat o nouă decizie, aparent corectă şi firească, să ordone expertiza biologică a hainelor victimei. Însă, după finisarea primei expertize a parvenit informaţia că, cauza morţii persoanei neidentificate este tamponarea acesteia ca urmare a unui accident rutier. Primind această informaţie, ofiţerul de urmărire penală a intuit că pe vestimentaţia victimei ar fi putut să rămână particule de lac şi vopsea, desprinse de la caroseria transportului. Luând în calcul aceste împrejurări, devenise evident că mai întâi ar fi trebuit să se adopte măsuri urgente de depistare tocmai a astfel de microobiecte, şi nu cele de natură biologică. Din fericire, către acel moment, în unitatea de expertiză încă nu începuseră lucrările asupra acestui caz, în cadrul căreia posibilile particule, cel mai probabil, ar fi fost pierdute. Deaceea, până la efectuarea expertizei biologice a fost numită expertiza substanţiologică, în cursul căreia pe hainele victimei au fost depistate fragmente de lac şi vopsea, provenite de la automobilul implicat în accident4.

Acest exemplu demonstrează că în situaţia unui deficit informaţional acţiunile nechibzuite şi pripite pot doar să dăuneze mersului normal al anchetei de aceea, pentru a evita astfel de situaţii, este necesar a aştepta în anumite limite şi posibilităţi, parvenirea unor noi informaţii care pot schimba sau clarifica situaţia de urmărire penală.

Dispunerea unei sau altei expertize depinde de faptul — ce informaţie organul de urmărire doreşte şi poate să obţină. Desigur, alegerea expertizei se face, de regulă şi cu luarea în calcul a circumstanţelor cauzei, a informaţiei iniţiale şi a versiunilor adoptate privind subiectul evenimentului investigat, dar şi a însuşirilor propriu-zise a urmelor biologice provenite de la om. Subsatanţa de natură biologică, în cadrul procesului de apariţie poate fi legată de alte modificări ale ambianţei scenei infracţiunii. Astfel, un muc de ţigară descoperit la faţa locului, fără îndoială fa vi un potenţial purtător de salivă, după care poate fi stabilită apartenenţa generică, grupa sanguină ş.a. a fumătorului. Însă, în anumite situaţii mucul de ţigară ne poate oferi informaţii despre unele caracteristici şi obişnuinţe ale fumătorului (a ţinut şigara cu dinţii sau cu buzele, maniera de a stinge ţigara etc.).5 Dacă ofiţerul de urmărire penală nu va atrage atenţie la astfel de urme şi va ordona o expertiză simplă medico-legală a materialului biologic atunci, după efectuarea ei aceste urme vor fi irevocabil pierdute, întrucât metodele folosite la expertizarea lor sunt, de regulă, destructive. Cu titlu de precizare menţionăm că, în rezultatul investigaţiilor şi procedurilor de lucru în astfel de expertize substanţa biologică se consumă în totalitate, alterându-se totodată, în cele mai multe cazuri şi suprafaţa primitoare de urmă a obiectului-suport.

Legat de cele menţionate mai sus, menţionăm că nu de puţine ori apar chiar situaţii de risc tactic, când se impune realizarea unor cercetări de expertiză ce se exclud reciproc. În astfel de cazuri, organul de urmărire penală se confruntă cu dilema alegerii doar a uneia din două sau mai multe expertize ce se cer a fi efectuate, întrucât metodele aplicate exclud posibilitatea dispunerii cercetărilor complexe. Exemplu în acest sens servesc urmele de sânge şi de substanţă sudorală, când acestea sunt purtătoare de informaţie cu privire la desenul papilar. Problema aici constă în faptul că la efectuarea expertizei dactiloscopice, inclusiv şi pentru relevarea urmelor dactiloscopice latente, se folosesc reagenţi de cel puţin două feluri: prafuri magnetice sau simple şi reactivi chimici. Şi dacă folosirea prafurilor nu crează impedimente pentru efectuarea ulterioară a cercetărilor biologice deoarece nu interacţionează cu substanţa biologică la nivel structural, alipindu-se pur şi simplu de materialul biologic, atunci utilizarea unor agenţi chimici (ninhidrină, benzidină, azotat de argint, iodul metalic etc.) produc modificări în structura substanţei biologice, ceea ce exclude posibilitatea examinării ulterioare în cadrul expertizei medico-legale. Situaţia de alegere apare, spre exemplu atunci, când urmele digitale sunt slabvizibile formate de un amestec de sânge şi substanţă sudorală şi după un examen vizual, specialistul-criminalist argumentează necesitatea prelucrării urmei cu reactivi chimici pentru amplificarea clarităţii desenului papilar sau relevarea crestelor invizibile ori pentru scoaterea în evidenţă a urmelor sudorale latente. Într-un rând de asemenea situaţii specialistul-criminalist nu poate garanta că după astfel de manipulări vor fi relevate caracteristici suficiente pentru identificarea individuală. Iar în cazul, în care subiectul creator de urmă nu se identifică, se pierde posibilitatea realizării expertizei medico-legale şi obţinerii măcar ceva informaţii de natură biologică despre făptuitor. Şi dimpotrivă, efectuarea expertizei medico-legale a urmelor biologice exclude posibilitatea examinării urmei în aspect dactiloscopic, fiind distrus desenul papilar al urmei. Observăm că, în situaţiile de risc tactic, alegerea oricărei variante de acţiune nu înlătură apariţia consecinţelor negative. Deci, ofiţerul de urmărire penală urmează să analizeze minuţios informaţia acumulată la dosar pentru a adopta o decizie de dispunere doar a unei expertize din mai multe posibile.

Uneori în faţa expertizei sunt puse întrebări ce presupun un volum de cercetări nejustificat de mare sau întrebările sunt formulate inconcret. Într-un caz de viol la expertiză a fost prezentată fusta victimei pentru ca expertul să răspundă la întrebarea „dacă pe fusta prezentată există sau nu depuneri străine?“. Pentru a soluţiona o astfel de întrebare ar fi necesar de implicat specialişti din mai multe domenii (fizicieni, chimişti, biologi, criminalişti), întrucât depuneri şi stratificări pe această fustă, de altfel, ca şi pe oricare altă fustă, vor fi foarte multe — praf, fibre textile, fragmente de lac şi vopsea, diverse microobiecte de natură biologică, impurităţi obişnuite, resturi de alimente etc. Însă, în cadrul clarificării acestei întrebări prin legătura telefonică, organul de urmărire penală a precizat că, formulând această întrebare, a avut în vedere doar prezenţa spermei pe laturile interioare ale fustei, ceea ce schimbă radical situaţia.

Nu rareori se întâlnesc acte de dispunere a expertizei, în care ofiţerii de urmărire penală formulează repetat aceeaşi întrebare în diverse formulări, fie din neatenţie, fie din cauză că nu se înţelege terminologia folosită în ghidurile de specialitate. Cu titlu de exemplu, ilustrăm obiecţia în cauză prin următoarea întrebare: „Există oare pe obiectele prezentate urme sanguine de natură umană? Dacă da, atunci care este apartenenţa lor generică şi de grupă?“. Observăm, că aici se întreabă repetat dacă urmele de sânge provin de la om. Prima dată, când se scrie „Dacă pe obiectele prezentate există urme sanguine de natură umană“, a doua oară — “ … care este apartenenţa lor generică …“. Probabil repetarea s-a produs din cauza că organul de urmărire penală n-a înţeles pe deplin esenţa sintagmei „apartenenţa generică“ care, în cazul nostru, defineşte provenienţa sângelui — de la om ori de la animal?

În concluzie, menţionăm că aceste observaţii şi lacune, admise în cadrul formulării greşite a întrebărilor în ordonanţele de dispunere a expertizei, conduc la faptul că experţii unităţilor de expertiză sunt nevoiţi să coordoneze cu ordonatorii expertizelor modificările respective în întrebări, targiversând termenele de executare a investigaţiilor şi consumând timpul de lucru în detrimentul efectuării cercetărilor propriu-zise.