Consideraţii doctrinare privind tehnica sistematizării actelor normative

Elena Tentiuc, doctorandă ULIM
Recenzent: Dumitru Baltag, doctor habiltat în drept, profesor universitar

This article is about the normative acts which taken together, form a dynamic system with a complex structure, we call law system, which includes all legislative acts in force at any given time. The systematization of normative acts is determined by the need grouping them based on characteristics rigorous set so that the legal rules to be better known and applied in legal reality. The variety of legal acts need to impose their systematization. Systematization of normative acts is determined by the need to organize them based on specific criteria in order of good knowledge and application of legal norms in social relations. Keywords: systematization, incorporation, modification, normative act, suspend, repeal.

Acest articol este despre actele normative care, privite în ansamblu, formeaza un sistem dinamic cu o structura complexă, pe care il numim sistemul legislatie, care cuprinde totalitatea actelor normative aflate in vigoare la un moment dat. Procesul de sistematizare a actelor normative este determinat de necesitatea gruparii acestora pe baza unor caracteristici riguros stabilite, astfel încât normele juridice sa fie mai bine cunoscute si aplicate în realitatea juridica. Varietatea actelor normative impune necesitatea sistematizarii lor. Sistematizarea actelor normative este determinata de nevoia organizarii acestora in baza unor criterii precise, in scopul bunei cunoasteri si aplicari a normelor juridice in relatiile sociale. Cuvinte-cheie: sistematizare, încorporare, codificare, act normativ, suspendare, abrogare.

Atît elaborarea, cît şi realizarea dreptului reclamă o operaţiune juridică foarte importantă: sistematizarea actelor normative, care este în relaţie de interdependenţă cu alte activităţi juridice, noţiuni şi categorii juridice. Spre deosebire de sistemul dreptului, care reprezintă reprezintă ansamblul unor părţi independente: norma juridică, instituţia, juridică, ramura de drept şi este obiectiv determinat de relaţiile sociale reglementate, sistemul actelor normative priveşte sub un alt aspect fenomenul juridic de elaborare a dreptului, şi anume adoptarea de acte normative, care, luate în totalitate, reprezintă un sistem, o unitate de acte a căror diversitate rezultă din locul ce-1 ocupă în ierarhia sistemului. Dacă în sistemul dreptului unitatea de bază este nroma, atunci în sistemul actelor normative unitatea de bază este actul normativ în formele lui variate: lege, decret, hotărîre, instrucţiune. Organizarea єi structurarea actelor normative se desfгєoarг pe verticalг (dupг nivelul ierarhic al organelor care le emit, adicг dupг forюa juridicг a actelor normative: legi, clecrete, hotгriri guvernamentale, ordine, decizii etc.) єi pe orizontalг (unde aceeaєi categorie de acte normative se diferenюiazг dupг criterii diferite.

Sistematizarea actelor normative presupune o anumită aşezare a actelor normative în vigoare, folosind criterii obiective şi subiective, între care prevalează criteriul sistemului de drept. Rezultatul sistematizării actelor normative se concretizează în elaborarea colecţiilor, culegerilor de acte normative sau a codurilor.

Actele normative, în ansamblul lor, formează un sistem dinamic, cu o structură complexă. Sistemul legislaţiei cuprinde totalitatea actelor normative, acte normative aflate într-o stare reală şi acută interferenţă.1

Sistematizarea actelor normative decurge din necesitatea perfecţionării dreptului şi, înainte de toate, a legilor. Prin prelucrarea sistematică a actelor normative şi gruparea lor după criterii se asigură sesizarea şi înlăturarea oportună a unor contradicţii dintre acte, identificarea şi eliminarea lacunelor în drept, stabilirea celor mai eficiente metode de reglementări a relaţiilor sociale în funcţie de specificul fiecărei situaţii.

Totodată, sistematizarea actelor normative şi a legislaţiei, în primul rînd, este prevăzută şi de procesul realizării dreptului, întrucît facilitează cunoaşterea dreptului pozitiv, interpretarea corectă a actelor normative şi sesizarea interdependenţei lor. De aceea, sistematizarea actelor normative este un factor de condiţionare a eficacităţii dreptului şi, nu în ultimul rînd, ea favorizează popularizarea legislaţiei, accesibilitatea actelor normative pentru toţi cetăţenii.

Deci, conceptul de sistematizare a legislaţiei, pus în lumină în cadrul preocupărilor de tehnică juridică, răspunde unor necesităţi de a se pune ordine în multitudinea de acte normative, de a se realiza o amplificare, reducere şi concentrare a reglementărilor.2

În fiecare ţară există numeroase acte normative, care apar succesiv, pe măsura cerinţelor impuse de dezvoltarea societăţii. Sistematizarea acestor acte normative apare ca o necesitate determinată de cerinţele creării condiţiilor corespunzătoare pentru cunoaşterea, interpretarea şi aplicarea lor. În scopul sistematizării actelor normative sunt folosite mai multe forme, dintre care cele mai importante sunt : încorporarea şi codificarea.3

Încorporarea este o forma inferioară de sistematizare şi priveşte o simplă aşezare a actelor normative, în raport de criterii exterioare — cronologice, alfabetice, pe ramuri de drept sau instituţii juridice etc. O asemenea formă de sistematizare poate fi oficială sau neoficială. Este oficială încorporarea realizată de organe de drept (spre exemplu: Colecţiile de legi, decrete, hotărâri publicate periodic, colecţii în care se îmbină criteriul cronologic cu cel al forţei juridice a actului normativ). în afara acestor colecţii pot să alcătuiască culegeri de acte normative şi persoane particulare (sub forma unor îndrumare legislative).

În conţinutul acestor încorporări nu se procedează la prelucrarea materialului normativ, nu sunt aduse modificări conţinutului normelor juridice adunate în colecţii sau culegeri (se corectează doar anumite erori materiale sau eventuale greşeli gramaticale).4

Încorporarea operează cu materialul normativ, aşa cum este el alcătuit, fără a provoca modificări de conţinut, ci doar corective sub aspect gramatical, tipografic, terminologic, şi include totuşi modificările produse în timp în domeniul legislaţiei, în raport cu actul iniţial adoptat.

Deasemenea încorporarea actelor normative a fost folosită în evoluţia tipurilor istorice de drept, dar mai frecvent în etapele de început ale dreptului, cînd ea lua forma unui conglomerat de norme scrise şi de cutume. Amintim de sistematizarea decretelor imperiale din timpul domniei împăratului roman lustinian.5

Precizare: activitatea de incorporare nu înseamnă prelucrarea şi interpretarea actelor normative. Prin incorporare nu sunt aduse modificări conţinutului normelor juridice care sunt adunate în colecţii san culegeri.6

Analizînd această formă, de menţionat este faptul că se pot efectua şi unele corecturi privind forma de redactare. Aşa de exemplu, se pot corecta greşelile gramaticale şi tipografice, omisiunile ce eventual există în actul supus operaţiunii de încorporare. Desigur, aceste modificări urmăresc reţinerea în actul de încorporare a normelor juridice în forma în care au fost elaborate.7

Codificarea este o formă superioară de sistematizare. Ea presupune cuprinderea într-un cod (act normativ cu forţă juridică de lege) a normelor juridice aparţinând aceleiaşi ramuri de drept. Acţiunea de codificare implică o bogată activitate a legiuitorului, de prelucrare complexă a întregului material normativ de îndepărtare a normelor depăşite, perimate (inclusiv a obiceiurilor), de completare a lacunelor, de novaţie legislativă (introducerea unor norme noi, cerute de evoluţia relaţiilor sociale), de ordonare logică a materialului normativ şi de utilizare a unor mijloace moderne de tehnică legislativă (alegerea modalităţii de reglementare, a formei exterioare de reglementare, a folosirii mijloacelor adecvate de conceptualizare).

Există autori care consideră că activitatea de codificare este o lucrare pur formală.8 În realitate, sistematizarea dreptului pe calea codificării înseamnă de fapt ridicarea la universal. „Codul sesizează principiile de drept şi le exprimă pe calea gândirii în universalitatea lor şi prin aceasta, în determinarea lor“. Codificarea este o formă superioară de sistematizare realizată de legiuitor, întrucât ea porneşte totdeauna de la principiile generale ale sistemului dreptului şi ale unei ramuri de drept, căutând să redea, într-un singur act, cu un conţinut şi o formă unitare, cât mai complet şi mai închegat, toate normele juridice dintr-o ramură (a dreptului civil, penal, financiar etc.). Deşi are forţa juridică a unei legi, Codul nu este o lege obişnuită, el este un act legislativ unic, cu o organizare internă aparte, în care normele juridice sunt aşezate într-o consecutivitate logică stringentă, după un sistem bine gândit, care reflectă structura internă a ramurii de drept respective.

Condiţiile calitative ale unui cod sunt: claritate, precizie, integralitate în expunere, caracter practic, logică, frumuseţea stilului etc. Codul apare în urma unui complex de operaţii şi a unui ansamblu de investigaţii în straturi sociale dintre cele mai diverse. Reglementând pentru o perioadă întinsă de timp alcătuirea codului, dezbaterea şi adoptarea sa în organul legislativ implică: profesionalism, previziune şi răspundere.9

Tehnica juridică de sistematizare cu care operează codificarea este mai complexă comparativ cu cea a încorporării şi presupune parcurgerea a trei etape:

1) La prima etapă se stabileşte volumul materialului legislativ supus codificării si se selectează (selectarea urmăreşte înlăturarea paralelismelor şi contradicţiilor de reglementare). Codificarea este efectuată după criteriul ramurii de drept. Din actele normative ale unei ramuri de drept se reţin actele normative neabrogate şi care nu au căzut în desuetudine.

2) La a doua etapă are loc prelucrarea materialului normativ şi repartizarea lui după structura codului, în părti (sau cărţi), pe secţiuni, capitole, titluri, paragrafe.

3) La a treia etapă are loc dezbaterea şi adoptarea în organul legislativ, faze cunoscute ale procedurii de legiferare.

Codificarea poate fi: a) de ramură (cuprinde legislaţia unei ramuri de drept); specială (grupează normlee unei instituţii juridice, dacă aceasta are o importanţă deosebită);10

Unii autori11, consideră că o importanţă deosebită o au evenimentele legislative în viaţa juridică a societăţii, printre care se numără:

Modificarea unui act normativ constă în schimbarea expresă a textului unuia sau mai multor articole ori alineate şi redactarea lor într-o nouă formulare. Intenţia de modificare a unui act normativ se exprimă prin nominalizarea expresă a textului vizat, cu toate elementele de identificare necesare, iar dispoziţia normativă propriu-zisă se formulează prin utilizarea sintagmei „se modifică şi va avea următorul cuprins“, urmată de redactarea noului text.

Completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziţii noi exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, prin utilizarea unei formule de exprimare adecvate.

Abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are totdeauna caracter definitiv. Ea poate fi dispusă, de regulă, printr-o dispoziţie distinctă în finalul actului normativ care reglementează o anumită problematică.

Suspendarea actului normativ este un eveniment legislativ care se produce în situaţii speciale şi constă în suspendarea aplicării unui act normativ, dispusă printr-un alt act normativ de acelaşi nivel sau de nivel superior. în actul de suspendare trebuie să se prevadă, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum şi durata ei determinată. La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziţia afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.

Republicarea intervine în situaţia actelor normative modificate sau completate în mod substanţial. în vederea republicării actului normativ se realizează integrarea prevederilor modificate sau a celor de completare în ansamblul reglementării, actualizându-se denumirile schimbate între timp şi realizând o nouă numerotare a articolelor, alineatelor, capitolelor şi celorlalte structuri ale actului.

Rectificarea intervine în cazul în care, după publicarea actului normativ se descoperă erori materiale în cuprinsul acestuia.12