ISSN 1857-4122
Publicaţie ştiinţifică de profil Categoria B
Trimite un articol
ISSN 1857-4122
Publicaţie ştiinţifică de profil Categoria B
Trimite un articol

Locul şi rolul organului central de specialitate din domeniul comunicaţiilor electronice din Republica Moldova

Dumitru C. GRAMA, doctor în drept, conferenţiar universitar
Iurie GASNAŞ, doctorand ULIM

In this study the authors boarding the place and role of the Ministry of Information Technology and Communications of the Republic of Moldova (MITC) as government body responsible for the development, promotion and application of state policy in the field of information technology, information society and communications. The MICT contribute to the economic growth and increase competitiveness in Republic of Moldova by direct action and support of development of effective information and communications technology (ICT). As a central departmental body of public administration, the MITC accomplishes functions normative-legal regulation in the sphere of telecommunications in compliance with world tendencies; realizes control over the observance of legislation, including the requirements of international conventions and agreements in the field of communications; approves the numeration plan and elaborates the strategy of radiofrequency diapason usage for civil purposes. Trust and security in public services is priority for MICT and is the underlying requirement for electronic infrastructure of data networks, electronic services and communications.

Key words: Ministry, Regulation, Information Society, electronic communication sector, public communications network and/or publicly available electronic communications services.

În prezentul studiu autorii abordează locul şi rolul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor al Republicii Moldova (MTIC) în calitate de autoritate publică desemnată să elaboreze, să promoveze şi să aplice politica guvernamentală în sfera tehnologiei informaţiei, societăţii informaţionale şi comunicaţiilor. MTIC contribuie la dezvoltarea economică şi la creşterea competitivităţii Republicii Moldova prin acţiuni directe, precum dezvoltarea efectivă a sectorului tehnologiei informaţiei şi a comunicaţiilor (TIC). ÎnObiectivul primar al MTIC îl reprezintă definirea şi planificarea măsurilor politice şi administrative, care pot stimula dezvoltarea infrastructurii de comunicaţii în bandă largă de noua generaţie, respectiv penetrarea în Republica Moldova a serviciilor de acces la banda largă de mare viteză. Securitatea şi încrederea în serviciile publice reprezintă o prioritate pentru MTIC şi este o cerinţă de bază pentru infrastructura electronică a reţelelor de date, pentru serviciile electronice şi comunicaţii.

Cuvinte-cheie: minister, proces de reglementare, societate informaţională, sector al comunicaţiilor electronice, reţea publică de comunicaţii şi/sau servicii de comunicaţii electronice destinate publicului.

Interesul cercetărilor cu privire la rolul şi locul ministerelor în sistemul instituţional al administraţiei publice centrale de specialitate este dictat nu numai de faptul că aceste organe centrale de specialitate ale statului asigură realizarea politicii guvernamentale în domeniile de activitate care le sunt încredinţate, dar şi de faptul că acestea constituie veriga principală care asigură un climat de predictibilitate, stabilitate şi eficienţă a activităţii administraţiei publice în ansamblul său şi care, la rândul său, reprezintă fundamentul necesar pentru asigurarea consolidării capacităţii administrative a instituţiei publice, a creşterii coerenţei actului administrativ şi a asigurării unei bune guvernări.

Doctrinarii, cum ar fi: Jean Rivero1, Philippe Georges2, Marshall Edward Dimock, Gladys Gouverneur Ogden Dimock şi Douglas M. Fox3, Jürgen Schwarze4, Michael Esler, Barbara Brown şi Thomas McAffee5, Philippe Ardant6, Ioan Alexandru7 Dana Apostol Tofan8, Ioan Vida ş.a.9, Alexei Аvtonomov ş.a.10, Alexandr Kozyrin11, Ivan Vasilenko12, Constantin Aranovskiy13, Sergey Pronkin şi Olga Petrunina14, Demian Bahrah15, Gheorghe Costachi16, Victor Popa17, Sergiu Cobăneanu ş.a.18, Aurel Sâmboteanu19, deşi, amplu tratează sub aspect juridico-administrativ misiunea ministerelor (ţinându-se seama de specificul fiecărei ţări), generosul subiect al temei în discuţie îşi păstrează neştirbită actualitatea, prezentând nu numai interes teoretic, dar şi practic, cu atât mai mult, că prezentul studiu îşi propune ca scop să releve locul şi rolul Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor al Republicii Moldova (MTIC) în sistemul instituţional al administraţiei publice centrale de specialitate, precum şi viziunea strategică cu privire la realizarea politicii de stat în domeniul comunicaţiilor electronice, inclusiv de problemele ce ţine de punerea în aplicare a legislaţiei specifice şi de furnizare de servicii publice în acest domeniu, ceea ce nu s-a abordat până acum în doctrina autohtonă.

Astăzi, potrivit constatărilor autorilor Ianuş Erhan şi Teo Cârnaţ, tot mai frecvent se poartă discuţii referitoare la locul şi rolul unui organ sau altul în cadrul instituţiilor statului. Importanţa aspectului respectiv este determinată şi de acele schimbări, care au intervenit în ultima perioadă în organizarea structurală a organelor statale20.

Societatea cunoaşterii implică schimbări importante la nivelul administraţiei publice şi conform analizei întreprinse de Guy Peters, „aproape niciun guvern din lume nu poate susţine faptul că schimbările din administraţie au fost finalizate sau că sectorul public funcţionează perfect“21.

Faptul că trăim într-o societate a cunoaşterii reclamă existenţa unei structuri administrative centrale speciale ce are scopul să regândească modalităţile de îmbunătăţire a furnizării serviciilor publice şi de realizare a activităţilor administrative în economia bazată pe cunoaştere, deoarece „toate reformele au fost influenţate de schimbările macroeconomice, evoluţiile tehnologice, opiniile ideologice“22.

Conform Programului de activitate al Guvernului Republicii Moldova, care oferă cadrul politicilor de guvernare a Republicii Moldova întru creşterea bunăstării, siguranţei şi calităţii vieţii cetăţenilor, Guvernul îşi propune să-şi centreze activitatea şi pe promovarea sectorului TIC pentru dezvoltarea unei societăţi informaţionale, ca o parte integrantă a politicii sale de dezvoltare economică, de sporire a competitivităţii şi de creare a locurilor noi de muncă, unde dezvoltarea tehnologiei informaţiei şi a serviciilor electronice vor reprezenta fundamentul unei societăţi şi al unei economii bazate pe cunoaştere şi pe inovare23.

În această ordine de idei, este nevoie de implementarea multisectorială a Strategiei naţionale de dezvoltare a societăţii informaţionale „Moldova Digitală 2020“24; dezvoltarea infrastructurii comunicaţiilor electronice, cu extinderea accesului şi conectivităţii, şi crearea condiţiilor de dezvoltare continuă a reţelelor publice de comunicaţii electronice în bandă largă; implementarea serviciului universal în domeniul comunicaţiilor electronice; reglementarea şi gestionarea eficientă a spectrului de frecvenţe radio; tranziţia de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră cu acoperire naţională; eficientizarea administrării şi asigurarea utilizării în comun a infrastructurii asociate reţelelor publice de comunicaţii electronice existente, precum şi promovarea concurenţei reţelelor şi serviciilor; elaborarea unei viziuni strategice intersectoriale, stabilirea obiectivelor specifice şi determinarea intervenţiilor necesare pentru asigurarea securităţii cibernetice a Republicii Moldova; utilizarea tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii moderne pentru ridicarea calităţii serviciilor în cazuri de urgenţă prin crearea Serviciului naţional unic pentru apelurile de urgenţă 11225.

Nu în ultimul rând, conform Programului de activitatea al Guvernului Republicii Moldova26, pentru asigurarea unei creşteri economice optime, durabile şi incluzive, politicile economice vor avea la bază ca principii-cheie libertatea economică şi condiţii egale pentru toţi agenţii economici, concurenţa loială, sprijinul antreprenoriatului, ceea ce pentru sectorul comunicaţiilor electronice semnifică crearea unor condiţii propice pentru dezvoltarea pieţelor de comunicaţii electronice prin liberalizarea activităţii economice, crearea unui mediu de afaceri prietenos şi atragerea investiţiilor în sector (care se caracterizează cu un potenţial de creştere semnificativ), precum şi dezvoltarea unei infrastructuri infocomunicaţionale integrate şi eficiente, orientate spre creşterea competitivităţii economiei naţionale şi asigurarea accesului tuturor cetăţenilor la serviciile societăţii informaţionale.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Legea comunicaţiilor electronice27 (Legea nr. 241/2007), „Autoritatea care elaborează, promovează şi realizează politica Guvernului în domeniul comunicaţiilor electronice şi determină strategia de dezvoltare a domeniului respectiv este Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor (MTIC)“.

Dana Apostol Tofan, efectuând la general caracterizarea instituţiei unui minister, stabileşte că orişice minister este condus de către un ministru, care cumulează funcţia politică cu cea administrativă. Sub aspect politic, el participă la activitatea Guvernului şi răspunde în solidar cu ceilalţi membri ai Guvernului în faţa Parlamentului, iar sub aspect administrativ — este şeful ministerului care i-a fost încredinţat şi îndeplineşte numeroase atribuţii în acest sens28.

Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, „prin intermediul ministerelor Guvernul execută programele sale de activitate şi exercită administrarea publică pe întreg teritoriul statului, inclusiv în unităţile administrativ-teritoriale, ca elemente ale statului. Ministerele exercită conducerea generală pe verticală, prin serviciile desconcentrate în teritoriu“29.

Activitatea executivă efectivă a Guvernului este imposibilă fără structurile administrative centrale, specializate pe domenii concrete. Totalitatea ministerelor şi a altor autorităţi ale administraţiei publice centrale alcătuiesc administraţia publică centrală de specialitate30.

Puterea executivă sau executivul îndeplinesc funcţii administrative fără ca prin aceasta să se confunde cu administraţia publică sau să se limiteze la conducerea acesteia. În sensul cel mai general al termenului, executivul desemnează acea funcţie a statului care asigură executarea legii31.

Administraţia publică, în opinia savantului român Antonie Iorgovan, reprezintă „o categorie de autoritate publică, care, potrivit Constituţiei şi legilor, este chemată să execute legea, sau, în limitele legii, să presteze servicii publice, făcând uz, în acest scop, de prerogativele specifice puterii publice“32. În viziunea autorului francez Charles Debbash, administraţia publică semnifică „aparatul de gestiune a problemelor publice“33. În abordarea doctrinarilor americani John M. Pfiffner şi Robert V. Presthus, administraţia publică se caracterizează ca fiind un „domeniu de activitate ce este în principal preocupat de mijloacele pentru implementarea valorilor politice“34. Administraţia publică, în concepţia autorilor Marshall E. Dimock, Gladys G. Dimock şi Douglas M. Fox, este responsabilă de „producerea de bunuri şi servicii care să satisfacă nevoile cetăţenilor consumatori“35.

Profesorul universitar Victor Popa scrie: „Având în vedere semnificaţia bivalentă a administraţiei publice — de structură şi de activitate — şi faptul că structura nu poate fi concepută fără activitate, că ambele semnificaţii se intercondiţionează reciproc, administraţia publică poate fi definită ca o varietate de activităţi a unui ansamblu de organe investite prin constituţie şi lege, în regim de putere publică, să aducă la îndeplinire legile sau, în limitele legii, să realizeze valorile politice, sociale şi economice care exprimă interesul general al societăţii“36.

Cercetătorul Jon Pierre de la Universitatea din Göteborg din Suedia, în baza investigaţiilor efectuate menţionează că din ansamblul reglementărilor care privesc organizarea şi funcţionarea ministerelor se poate desprinde concluzia că acestea exercită două categorii de atribuţii: unele fiind comune tuturor ministerelor şi altele care sunt atribuţii proprii, specifice fiecărui minister37.

Obiectivul principal pe care îl urmărim în acest studiu este reliefarea rolului şi locului pe care MTIC îl îndeplineşte în activitatea sa de zi cu zi, desfăşurată pentru a asigura dezvoltarea strategiilor în domeniul comunicaţiilor electronice şi al societăţii informaţionale şi în ceea ce priveşte securitatea în spaţiul cibernetic, inclusiv prin transpunerea normelor europene în domeniul comunicaţiilor electronice şi al societăţii informaţionale, în cadrul procesului de armonizare a legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene, care să fie pus în slujba cetăţenilor.

În acest sens propunem o aprofundare a analizei instituţiei MTIC şi al rolului şi locului pe care aceasta îl are pentru asigurarea unei legislaţii de calitate în vederea promovării unei mai bune administrări, precum şi o conştientizare a importanţei de care trebuie să se bucure acest minister.

Aurel Sâmboteanu menţionează pe bună dreptate că progresul social, politic, juridic şi economic al unui stat este determinat în mare măsură de calitatea administraţiei sale. De aceea dezvoltarea şi progresul social, transformările iniţiate şi desfăşurate în diferite domenii de activitate din aspiraţiile oamenilor spre o societate modernă, generează şi reorganizarea administraţiei publice. Trecerea de la un sistem totalitar bazat pe centralism, unipartitism şi dictat, la un sistem politic bazat pe democraţie, pluralism şi diversitate necesită nu numai o simplă îmbunătăţire a administraţiei publice, dar o reformare radicală a ei, edificarea unui sistem nou de administraţie publică, chemat să asigure funcţionalitatea societăţii democratice, respectarea drepturilor şi libertăţilor omului. De faptul cum se reformează administraţia publică, în baza căror principii îşi organizează activitatea, ce mecanisme şi tehnici de administrare utilizează, care sunt pârghiile de exercitare a funcţiilor sale, cum se ţine seama de drepturile şi libertăţile omului, pentru care, de fapt, şi acţionează administraţia publică, depinde gradul de credibilitate faţă de administraţia publică din partea membrilor societăţii38.

În această ordine de idei, odată cu adoptarea legii-cadru — Legea privind administraţia publică centrală de specialitate nr. 98 din 4 mai 201239 (Legea nr. 98/2012) —, prin care se stabileşte sistemul instituţional al administraţiei publice centrale de specialitate şi se reglementează regimul general al activităţii acesteia, principiile fundamentale de organizare şi funcţionare a administraţiei publice centrale de specialitate, precum şi raporturile juridice care decurg din activitatea ministerelor şi a altor autorităţi administrative centrale, legiuitorul a oferit un model de administraţie publică centrală ce corespunde standardelor europene, caracteristice Spaţiului Administrativ European, ce contribuie la satisfacerea necesităţilor societăţii, inclusiv la ridicarea nivelului de trai al cetăţenilor, caracterizându-se prin transparenţă, predictibilitate, responsabilitate şi eficienţă.

Legea nr. 98/2012, conform Notei informative40, este o reflectare a documentelor relevante ale SIGMA (Support for Improvement in Governance and Management in Central and Eastern European Countries — Suport pentru Îmbunătăţirea Guvernanţei şi Managementului în ţările Europei Centrale şi de Est) — o iniţiativă comună a Organizaţiei de Cooperare şi Dezvoltare Economică şi a Uniunii Europene creată în 1992, preponderent finanţată de UE, ce asigură suportul necesar ţărilor partenere în realizarea reformei administraţiei publice, care în anul 1998 a propus noţiunea de Spaţiul Administrativ European (European Administrative Space), interpretându-l ca un contact constant dintre funcţionarii publici ai statelor membre ale UE şi Comisie, solicitarea de a dezvolta şi implementa aquis-ul comunitar la standarde echivalente de încredere în toată Uniunea, necesitatea unui sistem unic de justiţie administrativă pentru Europa şi împărtăşirea principiilor şi valorilor administraţiei publice care au dus la o anumită convergenţă între administraţiile naţionale. Astfel, forma de materializare a Spaţiului Administrativ European include două componente: primul component este cel normativ — acquis-ul comunitar şi jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie; cel de-al doilea component este neoficial şi se referă la diversele relaţii intereuropene (participarea administraţiei naţionale în procesul decizional al UE, cooperarea între administraţiile naţionale în contextul realizării politicii UE etc.). Potrivit SIGMA, cele mai importante principii ale administraţiei publice sunt: 1. încrederea şi previzibilitatea (principiul certitudinii legale) — reprezintă desfăşurarea activităţilor conform competenţei legale şi cu respectarea principiului proporţionalităţii; neadmiterea tergiversării luării deciziilor sau în finalizarea procedurilor administrative; profesionalismul şi integritatea profesională în serviciul public (imparţialitatea şi independenţa profesională); 2. deschiderea şi transparenţa — stabileşte că administraţia publică este disponibilă pentru controlul exterior, precum şi în vederea informării în mod deschis şi explicit a tuturor informaţiilor privind activitatea; 3. responsabilitatea — se referă la verificarea administraţiei publice. Un funcţionar public sau o autoritate administrativă trebuie să explice şi să justifice acţiunile sale faţă de un alt organ administrativ ierarhic superior, autoritate legislativă sau judecătorească; 4. eficienţa şi efectivitatea — sunt forme de cuantificare ale responsabilităţii. Eficienţa este o valoare managerială, ce rezidă în performanţa administraţiei publice în calitate de prestator de servicii publice, altfel spus, menţinerea unui raport pozitiv între resursele utilizate şi rezultatele obţinute în cadrul prestării unor astfel de servicii. Efectivitatea constă, în general, în asigurarea performanţelor administraţiei publice care obţin succese în atingerea scopurilor şi în rezolvarea setului de probleme stabilite de lege sau de Guvern (constă în special în analizarea şi evaluarea politicilor publice, inclusiv implementarea acestora de către decidenţi)41.

Aşa stând lucrurile, Legea nr. 98/2012 asigură modernizarea administraţiei publice centrale, optimizarea procesului decizional, contribuind la îmbunătăţirea managementului resurselor umane şi al finanţelor publice, racordând structurile actuale ale autorităţilor administrative centrale de specialitate la obiectivele principalelor documente strategice ale Spaţiului Administrativ European.

În acest context, MTIC în calitate de organ central de specialitate al statului, ce se organizează şi funcţionează numai în subordinea Guvernului potrivit prevederilor Constituţiei Republicii Moldova, ale Legii cu privire la Guvern42 şi ale Legii nr. 98/2012, ca rezultat al repartizării chestiunilor ce ţin de politicile statului în diferite domenii (responsabilitatea pentru elaborarea şi promovarea cărora le revine membrilor Guvernului în conformitate cu Constituţia şi legile Republicii Moldova), asigură realizarea politicii guvernamentale în domeniile de activitate ce îi sunt încredinţate: comunicaţiile şi tehnologia informaţiei, asigurând astfel trecerea Republicii Moldova la societatea informaţională, în contextul în care revoluţia digitală „se referă în special la aplicarea informaţiilor şi cunoştinţelor pentru a genera cunoştinţe şi a prelucra informaţii într-un ciclu continuu. Aceste trăsături se combină cu activitatea creativă a utilizatorilor care deţin controlul asupra tehnologiei“43.

Autorii Maria Orlov şi Ştefan Belecciu susţin idea că noţiunile de „organ public“ şi cea de „autoritate publică“ sunt echivalente, iar prin noţiunea de „organe ale administraţiei publice“, înţeleg „o structură organizaţională având ca suport uman unul sau mai mulţi agenţi, constituită pe baza legii, dotată cu mijloace materiale şi financiare potrivit legii, care are capacitate juridică şi este învestită cu competenţa necesară, pentru a putea acţiona în vederea organizării executării legii şi prestării de servicii publice, în limitele legii“44.

Profesorul universitar Tudor Drăganu opinează că organele administraţiei publice sunt „structuri instituţionalizate, constituite în vederea exercitării unor atribuţii în cadrul funcţiilor statului şi integrate într-un sistem înzestrat cu forţă publică de constrângere“45, iar potrivit lui Ianuş Erhan, „organele administraţiei publice, ca şi celelalte organe de stat, nu sunt altceva decât forme organizatorice prin care se înfăptuieşte activitatea statală“46.

Trăsăturile specifice ale organelor administraţiei publice, în prezenţa cărora acestea pot fi atribuite la categoria dată, după autorul Valentin Prisăcaru, sunt următoarele: a. organele administraţiei publice sunt organe de stat, ceea ce implică, pentru asigurarea realizării sarcinilor lor specifice, posibilitatea de a folosi forţa publică a statului; b. organele administraţiei publice sunt înfiinţate prin lege sau în baza legii, pentru că înfiinţarea, în alt mod, a acestor organe, le-ar lipsi de autoritatea publică de care au nevoie în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin; c. întreaga activitate a acestor organe se desfăşoară pe baza şi în vederea executării legii; d. actele juridice adoptate sau emise de aceste organe sunt supuse unui control de legalitate prevăzut de lege; e. activitatea acestor organe este realizată în practică de un personal de specialitate — funcţionari publici; f. întreaga activitate a acestor organe se desfăşoară în interesul statului, precum şi al particularilor (persoane fizice sau juridice)47.

Raportând cele menţionate anterior la prevederile Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Tehnologiei Informaţionale şi Comunicaţiilor48, menţionăm că din punct de vedere funcţional şi instituţional MTIC este adaptat suficient la rigorile Legii nr. 98/2012 şi la abordările strategice în administraţia publică centrală ce se conţin în Strategia de reformă a administraţiei publice centrale în Republica Moldova49, precum şi este adaptat la realizarea obiectivelor vizate de Programul de reformare a serviciilor publice pentru anii 2014-201650 şi denotă receptivitatea ministerului de profil şi viziunea sa strategică în domeniul serviciilor prestate întreprinderilor, ce este foarte important pentru competitivitatea sectorului TIC şi al economiei în ansamblu.

MTIC, pentru a-şi desfăşura activitatea, ca şi orice organ al administraţiei publice centrale de specialitate, după cum au notat autorii Sergiu Cobăneanu, Elena Bobeica şi Viorel Rusu, „are o anumită structură organizatorică prevăzută, de regulă, prin hotărâre de Guvern. Structura organizatorică a acestuia cuprinde un anumit număr de compartimente, care diferă de la un organ la altul, în funcţie de obiectivele şi sarcinile pe care aceste organe le au de îndeplinit“51.

În acest context este relevantă viziunea profesorului român Ioan Alexandru, care reţine că „deşi deţinătorii puterii executive sunt peste tot liberi să-şi stabilească structurile de conducere în cadrul democratic, funcţia ministerelor este peste tot aceeaşi: a) de a programa activităţile care le sunt încredinţate; b) de a pregăti proiectele de decizii pe care Guvernul trebuie să le prezinte Parlamentului; c) de a asigura legătura cu organele executive ale administraţiei locale“52.

Având în vedere principiile fundamentale de organizare şi de funcţionare ale administraţiei publice centrale de specialitate, fixate în art.4 din Legea nr.98/2012, MTIC îşi desfăşoară activitatea respectând principiul instituţional/ organizaţional de delimitare a funcţiilor de elaborare şi de promovare a politicilor de funcţiile de implementare ale acestora în sectorul comunicaţiilor electronice, prin faptul că MTIC determină politica Guvernului în domeniul comunicaţiilor electronice [art.7 alin. (1) din Legea nr.241/2007], iar Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) asigură implementarea acestei politici [art.8 alin. (1) din Legea nr.241/2007], astfel încât MTIC, în calitate de organ central de specialitate al statului, asigură promovarea politicii guvernamentale în sectorul TIC (domeniu de activitate care îi este încredinţat), iar ANRCETI, în calitate de autoritate administrativă autonomă constituită de Parlament, pune în aplicare documentele strategice ale executivului specifice sectorului sus-citat.

Ca urmare, se evidenţiază rolul MTIC, care, potrivit art.24 alin. (1) din Legea nr.98/2012, se defineşte ca misiune a ministerului, ce reflectă (i) sarcinile ministerului în cadrul sistemului instituţional al administraţiei publice centrale de specialitate, precum şi (ii) viziunea strategică cu privire la realizarea politicii de stat în domeniile de activitate de care acesta este responsabil.

Potrivit pct. 5 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, MTIC are misiunea (rolul) de a exercita elaborarea, conducerea, coordonarea, controlul şi asigurarea realizării politicii de stat în domeniile societăţii informaţionale, informatizării, tehnologiei informaţiei, comunicaţiilor, evidenţei de stat şi a resurselor informaţionale de stat.

Fără a aduce atingere rolului MTIC în toate domeniile de activitate anterior arătate, din conţinutul art.24 alin. (2) din Legea nr.98/2012, reiese că rolul ministerului în domeniul comunicaţiilor (care include comunicaţii electronice şi poştale) reprezintă una din direcţiile principale de activitate şi domeniul de competenţă al Guvernului, stabilită în Legea cu privire la Guvern, care a fost încredinţată MTIC în baza Legii nr.241/2007.

Sintetizând prevederile actelor legale şi normative ce se referă la rolul MTIC în sectorul comunicaţiilor electronice (ca parte componentă a societăţii informaţionale), se poate concluziona că ministerul de profil, în opinia noastră, defineşte obiectivele strategice în domeniul comunicaţiilor electronice, coordonându-le; defineşte cadrul normativ-metodologic, funcţional, operaţional şi financiar necesar implementării politicilor, inclusiv prin transpunerea normelor europene în domeniul comunicaţiilor electronice, în cadrul procesului de armonizare a legislaţiei naţionale cu cea a Uniunii Europene; asigură coordonarea celorlalte autorităţi publice în vederea realizării coerenţei politicilor şi implementării strategiilor guvernamentale în domeniul comunicaţiilor electronice; asigură comunicarea cu sectorul privat şi cu societatea civilă, pentru a da consistenţă politicilor şi strategiilor; asigură administrarea, gestionarea eficientă şi atribuirea spre utilizare a bunurilor proprietate publică, în condiţiile legii, în special resursele limitate ale statului — canalele sau frecvenţele radio; elaborează, finanţează, implementează, monitorizează, evaluează, promovează şi administrează programe şi proiecte guvernamentale în scopul atingerii obiectivelor definite în documentele strategice; stimulează parteneriatul public-privat în domeniul său de activitate; promovează dezvoltarea parteneriatului internaţional.

Rolul MTIC în domeniul TIC are drept scop elaborarea şi promovarea procedeelor şi mecanismelor de creare a unei societăţi informaţionale prin care 1. să se maximizeze utilizarea potenţialului tehnic existent în sistemele informaţionale şi informatice ale autorităţilor şi instituţiilor publice; 2. să se reducă substanţial sarcinile administrative cu care se confruntă cetăţenii, întreprinderile şi celelalte organizaţii din economie; 3. să se minimizeze costurile serviciilor publice prin utilizarea în comun a resurselor informaţionale şi informatice existente prin adoptarea de servicii publice electronice interinstituţionale (interoperabilitate); 4. să se excludă deficienţele în materie de standardizare privind interoperabilitatea sistemelor informatice ale instituţiilor publice; 5. să se soluţioneze chestiunile în ceea ce priveşte lipsa de încredere a cetăţenilor în utilizarea serviciilor electronice, determinată de ameninţările informatice existente; 6. să se evite asigurarea neuniformă, în plan teritorial, a accesului la reţelele de comunicaţii electronice, prin determinarea a unei strategii privind acordarea de stimulente necesare încurajării investiţiilor private; 7. să se micşoreze deficitul în materie de alfabetizare digitală (ce are ca efect excluderea multor cetăţeni din societatea şi economia digitală).

Deci, rolul MTIC constă în creşterea performanţei, eficienţei şi a eficacităţii sectorului TIC prin îmbunătăţirea calitativă a serviciilor furnizate în vederea maximizării bunăstării individuale a cetăţenilor. Serviciile publice prestate de MTIC trebuie să implementeze principii preluate din sectorul privat, precum cel al eficienţei şi eficacităţii; indicatorii de performanţă; accesul la informaţiile de interes public, transparenţa decizională şi existenţa unui sistem informaţional integrat în administraţia publică, care să favorizeze apariţia unui alt nivel de responsabilitate al celor care deţin şi administrează puterea în sectorul public în faţa celor care sunt beneficiarii acestui proces — cetăţenii.

Astfel, în cadrul MTIC urmează a se realiza nu numai o transformare la nivel tehnic, ci mai ales o modificare a culturii de administrare, care constă într-o schimbare la nivelul comportamentelor, atitudinilor şi relaţiilor, având la bază regula „clientul e rege“, după cum au şi relevat cercetătorii Philip KotlerHermawan Kartajaya şi Iwan Setiawan că „dacă înainte aria de preocupare a prestatorului era centrată pe bunuri, servicii, acum este orientată către consumator şi tinde către problemele întregii omeniri, adică de la centrarea pe consumator la umanocentrism; în prezent se conturează o nouă eră care este orientată spre valori; oamenii nu mai sunt simpli consumatori, ei nu mai caută doar satisfacţie funcţională şi emoţională, ci şi o împlinire a spiritului uman prin bunurile şi serviciile pe care le aleg“53.

Pentru realizarea acestui obiectiv, experţii Băncii Mondiale Barbara Nunberg, L. Barbone şi Hans-Ulrich Derlien au motivat necesitatea direcţionării interesului către realizarea unor transformări la nivelul aparatului guvernamental, mai exact în ceea ce priveşte trecerea de la o birocraţie centralizată la una modernă, eficientă şi orientată spre performanţă54.

După David Beetham, managementul birocratic în condiţiile societăţii contemporane nu este inevitabil antidemocratic. Birocraţia poate obţine un astfel de caracter doar atunci când funcţionează într-un regim de secretizare şi dobândeşte o anumită autonomie în sistemul politico-administrativ al statului55.

În literatura de specialitate politologul Pantelimon Varzari defineşte birocraţia ca o guvernare a unor conducători de profesie56, a cărei putere, în opinia reputatului cercetător Andrew Heywood, se bazează pe trei surse: poziţia strategică în procesul politic (în calitatea sa de consilier politic, funcţionarii publici au cel mai larg acces la informaţii şi, în fapt, controlează fluxul lor, iar posedarea de informaţii utile denotă şi o anumită putere de a influenţa decidenţii politici în direcţia dorită); interrelaţia dintre birocraţie şi veriga superioară a organului executiv (relaţiile lor de colaborare sunt de aşa natură, încât doi actori, funcţionarul şi, spre exemplu, ministrul, având oficial roluri funcţionale intacte, în practică pot avea relaţii diferite şi chiar distorsionate, mai ales în condiţiile societăţii informaţionale); statusul şi calificarea funcţionarilor publici (aceştia sunt consideraţi profesionişti în toate sistemele politice, astfel încât birocraţia este văzută ca o elită meritocratică, aspect care îşi găseşte expresie în activitatea ei pentru realizarea intereselor naţionale, dar şi în pregătirea pentru numirea şi ocuparea funcţiei râvnite)57.

În cadrul sistemului instituţional al administraţiei publice centrale de specialitate MTIC urmează să implementeze strategiile de reformă a administraţiei publice ce sunt iniţiate de Guvern, în particular acest proces de reformare a administraţiei publice este legat şi influenţat direct de angajamentele pe care Republica Moldova şi le-a asumat pentru îndeplinirea obligaţiilor ce reies din Acordul de Asociere58, ce au drept consecinţă europenizarea organizării şi funcţionării MTIC prin cerinţele legislative şi instituţionale corespunzătoare cu prevederile legale de adoptare a acquis-ului comunitar şi armonizarea cu reglementările europene, astfel încât potrivit concluziilor Băncii Mondiale, „reforma să pătrundă în regulile fundamentale ale jocului care domină forma de comportament şi modul de ghidare al organizaţiei“59.

Se cere de menţionat că reforma (schimbarea şi dezvoltarea) administraţiei publice centrale de specialitate, inclusiv a MTIC ca parte a acesteia, pleacă de la ideea de a induce, a îmbunătăţi permanent administraţia publică şi în mod deliberat planificarea birocraţiei publice60, care are ca obiectiv specific dezvoltarea unei pieţe eficiente a comunicaţiilor electronice ce reprezintă, conform Foii de parcurs privind ameliorarea competitivităţii Republicii Moldova61, o prioritate politică esenţială a Guvernului, căci TIC, şi, împreună cu aceasta, sectorul telecomunicaţiilor, în era progresului tehnologic şi a cererii în creştere din partea consumatorilor de servicii de comunicaţii electronice contribuie esenţial la evoluţia competitivităţii a diverse domenii a vieţii social-economice, politice şi culturale a Republicii Moldova.

Conform acestor constatări, MTIC lucrează în strânsă colaborare cu autoritatea naţională de reglementare — ANRCETI -, în vederea soluţionării unor probleme importante, determinate de inconsecvenţa în aplicarea normelor specifice sectorului, care stau în calea dezvoltării tehnologice şi sunt resimţite din ce în ce mai mult de agenţii economici drept obstacole, furnizând consultanţă de specialitate, mai cu seamă la elaborarea deciziilor de reglementare şi la dezvoltarea pieţei prin îmbunătăţirea coerenţei în aplicarea legislaţiei, ce contribuie la viteza şi eficienţa realizării de politici naţionale coerente relevante sectorului, dar şi în ceea ce priveşte asumarea responsabilităţii, transparenţa şi independenţa privitor avizele şi consultările sale.

Prin natura sa instituţională, MTIC constituie o piatră de temelie a unui cadru robust şi unitar, în sfera căruia are loc consolidarea statutului autorităţii naţionale de reglementare, prin promovarea proiectelor de legi şi a unei game de decizii semnificative ce pun la dispoziţie mijloacele de stabilire a unui parteneriat eficient între ANRCETI şi furnizori cu privire la aspecte care necesită o politică coerentă, ca de exemplu: definiri ale pieţei, analiză şi măsuri corective; armonizarea utilizării spectrului de frecvenţe; calitatea serviciilor, în aşa fel reconciliind puterea discreţionară a ANRCETI în punerea în aplicare a cadrului de reglementare care reflectă cunoaşterea expertă de către aceasta a condiţiilor de pe piaţa comunicaţiilor electronice cu necesitatea de a asigura dezvoltarea practicii de reglementare coerentă şi aplicarea uniformă a cadrului de reglementare pentru a contribui în mod eficient la dezvoltarea sectorului TIC, altfel existând riscul punerii în pericol a competitivităţii sectorului, precum şi a beneficiilor semnificative ale consumatorilor rezultate în urma concurenţei.

Deşi o parte dintre obiectivele stabilite de Agenda Digitală Europeană62 au fost preluate şi adaptate la contextul actual din Republica Moldova prin Strategia naţională de dezvoltare a societăţii informaţionale „Moldova Digitală 2020“63, totuşi suntem de părere că MTIC urmează să dezvolte în cadrul strategiei naţionale Pilon III — Încredere şi Securitate (creşterea încrederii utilizatorilor de Internet în servicii electronice şi tranzacţii online, în scopul de a stimula consumul de servicii TIC) şi Pilon IV — Acces rapid şi ultra-rapid la Internet (care vizează investiţii pentru infrastructura în bandă largă, în scopul de a beneficia de cele mai recente tehnologii şi servicii electronice) din cadrul Agendei Digitale Europene, în scopul de a asigura dezvoltarea TIC a Republicii Moldova la nivelul ţărilor din regiune şi de a stabili premisele integrării Republicii Moldova, din punct de vedere TIC, în piaţa unică digitală a Europei.

Lipsa de politici publice de securitate cibernetică în spaţiul juridic al Republicii Moldova, care ar proteja procesele de colectare, prelucrare şi stocare a datelor în reţelele informatice (comunicaţii electronice) face vulnerabil, în opinia noastră, spaţiul cibernetic la atacuri de natură umană, procedurală şi tehnică (la apariţia incidentelor de securitate cibernetică). Conform Strategiei de securitate cibernetică a Uniunii Europene securitatea cibernetică se referă în general la măsurile de salvgardare şi acţiunile care pot fi întreprinse pentru a proteja spaţiul cibernetic, atât în domeniul civil, cât şi în cel militar, de acele ameninţări care sunt asociate reţelelor sale interdependente şi infrastructurii sale informatice sau sunt susceptibile de a le afecta. Securitatea cibernetică are drept obiectiv să conserve disponibilitatea şi integritatea reţelelor şi a infrastructurii, precum şi confidenţialitatea informaţiilor conţinute de acestea64.

În viziunea noastră, reieşind din examinarea activităţii unor instituţii publice similare din România, Estonia, Germania, MTIC ar trebui să joace rolul unui centru de expertiză la nivel naţional pentru problemele legate de securitatea reţelelor de comunicaţii electronice, oferind îndrumare şi consultanţă autorităţilor în contextul în care securitatea şi durabilitatea reţelelor de comunicaţii electronice rămân o preocupare principală a societăţii şi un element cheie al cadrului de reglementare în UE în domeniul reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice. Astfel, se va consolida coerenţa dintre obligaţiile furnizorilor de a asigura integritatea reţelelor, implementarea cărora cad în sarcina autorităţii naţionale de reglementare, şi responsabilitatea de a crea o cultură a securităţii reţelelor şi a informaţiilor ce face obiectul preocupărilor Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal.

De altfel, conform art.4 alin.(5) din Legea privind prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice65, MTIC este autoritatea competentă în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii informatice, care, în comun cu Serviciul de Informaţii şi Securitate, prezintă propuneri privind asigurarea protecţiei şi securităţii informatice, respectiv este nevoie de creare a unui cadru, atât la nivel de politici publice (care să urmărească obiectivul de a oferi un mediu digital sigur şi demn de încredere, promovând şi protejând în acelaşi timp drepturile fundamentale), precum şi la nivel normativ (care ar asigura un nivel ridicat de securitate a reţelelor şi a informaţiei, ceea ce înseamnă îmbunătăţirea securităţii Internetului şi a reţelelor private, precum şi a sistemelor informatice pe care se bazează funcţionarea societăţii şi a economiei).

Totodată, notăm că măsurile ce urmează a fi luate de către MTIC în ceea ce priveşte asigurarea securităţii reţelelor publice de comunicaţii electronice (informatice) şi a informaţiei din acestea — securitatea cibernetică — trebuie să respecte drepturile fundamentale, în special dreptul la respectarea vieţii private şi a secretului comunicării, dreptul la protecţia datelor cu caracter personal, libertatea de a desfăşura o activitate comercială, dreptul de proprietate, dreptul la o cale de atac eficientă în faţa unei instanţe judecătoreşti şi dreptul de a fi ascultat.

Dezvoltarea infrastructurii de broadband oferă condiţii de acces la Internet, ceea ce facilitează la rândul său incluziunea socială, creşterea gradului de alfabetizare digitală şi îmbunătăţirea competenţelor digitale, respectiv este necesară o intervenţie publică asupra infrastructurii de comunicaţii de tip broadband prin intensificarea eforturilor de stimulare a dezvoltării accesului la comunicaţiile în bandă largă de nouă generaţie (broadband), cum ar fi asigurarea unui cadru legislativ de reglementare predictibil şi consistent care să încurajeze concurenţa, dar în acelaşi timp să fie atrăgător pentru investitori; încurajarea de către stat a cererii, în special a cererii de servicii de comunicare în bandă largă (broadband); adoptarea de către MTIC a unor măsuri cu privire la politica spectrului radio, în scopul de a asigura suficient spectru pentru viitoarea bandă largă mobilă, recunoscând creşterea folosirii telefonului mobil şi a Internetului wireless.

În această ordine de idei, autorii prezentului studiu relevă că este utilă şi necesară implementarea Directivei Parlamentului European şi a Consiliului privind măsurile de reducere a costului instalării reţelelor de comunicaţii electronice de mare viteză, care reglementează drepturi şi obligaţii care sunt direct aplicabile în diferite stadii de dezvoltare/implementare a infrastructurii şi care pot duce la reduceri semnificative ale costurilor66. Barierele generate de investiţii pot fi reduse şi intrarea pe piaţă ar putea permite o utilizare mai intensă a infrastructurii fizice existente, printr-o mai bună cooperare în lucrările de construcţii civile planificate, simplificarea procedurilor de autorizare şi prin eliminarea obstacolelor din pregătirea / dotarea clădirilor noi cu infrastructură pentru reţelele de acces de mare viteză.

Aşa stând lucrurile, MTIC urmează să definească şi să planifice măsuri politice şi administrative, care pot stimula dezvoltarea infrastructurii de nouă generaţie de bandă largă şi, respectiv, de penetrare a serviciilor de acces de mare viteză din Republica Moldova până la nivelul indicat în cadrul Agendei Digitale pentru Europa 202067, măsuri care vor ajuta la îndeplinirea obiectivului ce ţine de dezvoltarea de reţele avansate de telecomunicaţii, cu acoperire naţională, prin construirea de reţele de fibră optică cu acoperire naţională şi cu o larga răspândire a punctelor de distribuţie, cât mai aproape de utilizatorul final şi integrarea acestora cu reţelele fără fir din Republica Moldova (care se caracterizează printr-un grad avansat de dezvoltare) şi, astfel, vor completa infrastructura wireless (pe suport radio) existentă, care va permite mobilitatea, precum şi extinderea gradului de acoperire.

1 Rivero J. Droit administratif. 13-’ème édition. Paris: Dalloz, 1990. 654 p.

2 Georges Ph. Droit public: concours administratifs. 9-e éd. Paris: Sirey, 1994. 422 p.

3 Dimock M. E., Dimock G. G. O. & Fox, D. M. Public Administration. New York: Holt, Rinehart and Winston, 1983. 382 p.

4 Schwarze J. Administrative Law under European Influence: On the Convergence of the Administrative Laws of the EU Member States. London: Sweet & Maxwell, 1996. 840 p.

5 Эслера М., Браун Б., Макаффи Т. Американское правительство: единство в многообразии. (Пер. с англ. под ред. В. Федотовой). Москва: Изд-во Магистр, 1997. 356 с.

6 Ардан Ф. Франция: Государственная система. (Пер. с фр. Л.С. Филиппова). Москва: Юрид. лит., 1994. 176 с.

7 Alexandru I. Drept administrativ european. Bucureşti: Lumina Lex, 2005. 302 p.

8 Apostol D. T. Instituţii administrative europene. Bucureşti: C. H. Beck, 2006. 245 p.

9 Vida I. Vida I. C. Puterea executivă şi administraţia publică. Ed. a II-a. Cluj-Napoca: Cordial Lex, 2012. 642 p.

10 Автономов А. С., Бачило И. Л., Бондаренко А. А., и др. Исполнительная власть в России. История и современность, проблемы и перспективы развития. К 80-летию Института государства и права РАН. Отв. ред. Н. Ю. Хаманева. Москва: Новая правовая культура, 2004. 568 c.

11 Козырин А. Н. Административное право зарубежных стран: Учебное пособие. Москва: Спарк, 1996. 230 с.

12 Василенко И. А. Административно-государственное управление в странах Запада: США, Великобритания, Франция, Германия: Учебное пособие. Москва: Логос, 2001. 198 с.

13 Арановский К. В. Государственное право зарубежных стран: Учебное пособие. Москва: „Форум“: ИНФРА-М, 2000. 486 с.

14 Пронкин С. В., Петрунина О. Е. Государственное управление зарубежных стран: учебное пособие. 3-е изд., доп. и перараб. Москва: КДУ, 2007. 496 с.

15 Бахрах Д. Н. Административное право России. Москва: Эксмо, 2006. 640 с.

16 Костаки Г. И., Игнатьев В. П., Кушмир В. Т. Административное право. Кишинев: Prag-3, 2002. 472 с.

17 Popa V. Autorităţile publice ale Republicii Moldova. Compendium privind structura, organizarea şi funcţionarea lor. Chişinău: TISH, 2004. 256 p.

18 Cobăneanu S., Bobeica E., Rusu V. Drept administrativ. Chişinău: Tipogr. Centrală, 2012. 324 p.

19 Sâmboteanu A. Sistemul instituţional al administraţiei publice centrale de specialitate din Republica Moldova în contextul edificării statului modern. În: Administrarea publică, 2012, nr. 4, p 13-21.

20 Erhan I., Cârnaţ T. Locul şi rolul organelor vamale în cadrul sistemului organelor statale. În: Revista Naţională de Drept, 2010, nr. 11 (122), p. 11.

21 Peters B. G. The Future of Governing, 2nd ed. Kansas: University Press of Kansas, 2001, p. 176-177.

22 Pollitt C., Bouckaert G. Public Management Reform. A Comparative Analysis: New Public Management, Governance and Neo-Weberian State. Third edition. Oxford: Oxford University Press, 2011, p. 122-123.

23 Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova 2015-2018. Chişinău, 2015. 43 p. http://www.gov.md (vizitat 15.03.2015), p. 4, 24.

24 Hotărârea Guvernului cu privire la Strategia naţională de dezvoltare a societăţii informaţionale „Moldova Digitală 2020„. Nr. 857 din 31.10.2013. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 08.11.2013, nr. 252-257 (963).

25 Programul de activitate al Guvernului Republicii Moldova 2015-2018. Chişinău, 2015. 43 p. http://www.gov.md (vizitat 15.03.2015). p. 4, 24.

26 Ibidem.

27 Legea comunicaţiilor electronice. Nr. 241-XVI din 15 noiembrie 2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 14.03.2008, nr. 51-54 (155).

28 Apostol D. T. Op. cit., p. 98.

29 Hotărârea Curţii Constituţionale pentru controlul constituţionalităţii unei prevederi din Legea nr. 25-XVI din 16 februarie 2006 pentru modificarea şi completarea articolului 24 din Legea nr. 64-XII  din 31 mai  1990 cu  privire  la Guvern. Nr. 2 din 13.02.2007. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 23.02.2007, nr. 25-28 (4).

30 Negru B. ş.a. Constituţia Republicii Moldova: comentariu. Chişinău: Arc, 2012, p. 386.

31 Vida I., Vida I. C. Op. cit., p. 43.

32 Iorgovan A. Tratat de drept administrativ. Vol. I. Bucureşti: All Beck, 2001, p. 14.

33 Debbash Ch. Science administrative. Paris: Dalloz, 1972. p. 19.

34 Pfiffner J. M. Presthus R. V. Public administration. New York: The Ronald Press Company, 1960, p. 9.

35 Dimock M. E. Dimock G. G. O. & Fox, D. M. Op. cit., p. 11.

36 Popa V. Op. cit., 266 p.

37 Pierre J. Dezbateri asupra administrării. Autoritate, dirijare şi democraţie. (traducere de Cartaleanu E.). Chişinău: Combinatul Poligrafic, 2006, p. 29.

38 Sâmboteanu A. Coraportul dintre reformarea administraţiei publice şi asigurarea drepturilor şi libertăţilor omului. În: Locul şi rolul organelor administraţiei publice în asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Materiale ale conf. şt. internaţionale. Chişinău: Academia de Administrare Publică, 2004, p. 49.

39 Legea privind administraţia publică centrală de specialitate. Nr. 98 din 4 mai 2012. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 03.08.2012, nr. 160-164 (537).

40 Nota informativă la proiectul legii privind administraţia publică centrală de specialitate. Înregistrat la Secretariatul Parlamentului RM cu nr.2536 din 18.11.2011. http://parlament.md/ProcesulLegislativ/Proiectedeactelegislative/tabid/61/LegislativId/919/language/ro-RO/Default.aspx (vizitat: 29.07.2014).

41 European Principles for Public Administration. SIGMA Papers: nr. 27, 1998. Paris: OECD, 1999. p. 507, 9016.

42 Legea cu privire la Guvern. Nr. 64-XII din 31 mai 1990. Republicată în: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 26.09.2002, nr.131-133 (1018).

43 Castells M. The Information Age: Economy, Society and Culture Volume 1: The Rise of the Network Society. 2nd ed. Oxford: Wiley Blackwell, 2010, p. 38.

44 Orlov M., Belecciu Şt. Drept administrativ. Chişinău: Elena-V.I., 2005, p. 58-59.

45 Drăganu T. Drept constituţional. Bucureşti: Editura Didactică şi Pedagogică, 1972, p. 11.

46 Erhan I. Organizarea activităţii organelor vamale ale Republicii Moldova. În: Materialele Conferinţei „Teoria şi practica administrării publice“, ediţia anului 2012. Chişinău, 2012, p. 214.

47 Prisăcaru V. Tratat de Drept administrativ român. Partea generală. Bucureşti: Lumina Lex, 2002, p. 98.

48 Hotărârea Guvernului pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, structurii şi efectivului-limită ale aparatului central al acestuia. Nr. 389 din 17 mai 2010. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 21.05.2010, nr. 78-80 (460).

49 Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Strategiei de reformă a administraţiei publice centrale în Republica Moldova. Nr. 1402 din 30 decembrie 2005. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 06.01.2006, nr. 1-4 (9).

50 Hotărârea Guvernului cu privire la Programul de reformare a serviciilor publice pentru anii 2014-2016. Nr. 122 din 18 februarie 2014. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 21.02.2014, 21.02.2014, nr. 43-46 (139).

51 Cobăneanu S., Bobeica E., Rusu V. Op. cit., p. 59.

52 Alexandru I. Op. cit., p. 108.

53 Kotler Ph., Kartajaya H., Setiawan I. Marketing 3.0 De la produs la consumator şi la spiritul uman. (Trad. Stela Nistor). Bucureşti: Publica, 2010, p. 35.

54 Nunberg B., Barbone L., Derlien H-U. The state after communism: administrative transitions in Central and Eastern Europe. Washington: World Bank regional and sectoral studies, 1999. p. 102.

55 Битэм Д. Бюрократия. În: Масловский М. В. Социология политики: классические и современные теории. (Учеб. пособие). Москва: Новый учебник, 2004, p. 128.

56 Varzari P. Elita politică şi birocraţia în contextul reformelor democratice (cazul Republicii Moldova). Monografie. Chişinău: Pontos, 2013, p. 239.

57 Хейвуд Э. Политология (Учеб. для студентов вузов). 2-е изд. / Пер. с англ. под ред. Г. Г. Водолазова, В. Ю. Вельского. Москва: юнити-дана, 2005, p. 454-456.

58 Lege pentru ratificarea Acordului de Asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora, pe de altă parte. Nr. 112 din  2 iulie 2014. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 18.07.2014, nr. 185-199 (442).

59 Reforming Public Institutions and Strengthening Governance. Washington: World Bank, 2000, p. 97.

60 Turner M. Hulme D. Governance, Administration and Development: Making the State Work., Basingstoke: Palgrave Macmillan, 1997, p. 272.

61 Hotărârea Guvernului cu privire la aprobarea Foii de parcurs pentru ameliorarea competitivităţii Republicii Moldova. Nr. 4 din 14 ianuarie 2014. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 24.01.2014, nr.17-23 (27).

62 European Commission Communication „O Digital Agenda for Europe„. Nr. COM(2010) 245 din 26.08.2010. Brussels, 2010. 42 p.

63 Hotărârea Guvernului cu privire la Strategia naţională de dezvoltare a societăţii informaţionale „Moldova Digitală 2020“. Nr. 857 din 31 octombrie 2013. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 08.11.2013, nr. 252-257 (963).

64 European Commission Communication „Cybersecurity Strategy of the European Union: An Open, Safe and Secure Cyberspace“. Nr. JOIN(2013) 1 din 07.02.2013. Brussels, 2013, p. 3.

65 Legea privind prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice. Nr. 20-XVI din 3 februarie 2009. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 26.01.2010, nr. 11-12 (17).

66 Directiva Parlamentului European şi a Consiliului privind măsuri de reducere a costului instalării reţelelor de comunicaţii electronice de mare viteză. Nr. 61 din 15 mai 2014. În: Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, 23.05.2014, nr. L 155. p. 1.

67 European Commission Communication „O Digital Agenda for Europe“. Nr. COM(2010) 245 din 26.08.2010. Brussels, 2010, 42 p.