Formele răspunderii juridice a instituţiei medico-sanitare şi a personalului medical

Mariana Gulian, doctorandă, ULIM
Recenzent: Alexandru Mariţ, doctor în drept, conferenţiar universitar

Formen der rechtlichen verantwortlichkeit der medizinischen institution und der medizinarbeiter In diesem Studium behandelt der Verfasser die rechtliche Verantwortlichkeit der medizinischen Institution und der Medizinarbeiter durch die allgemeinen Charakteristiken der strafrechtlichen Verantwortlichkeit, der bürgerlichen, der administrativen und der disziplinarischen Verantwortlichkeit. Die Anbieter der medizinischen Diensten, da sie in mehreren Forschungen studiert sind, erwerben in der Rechtslehre eine Studiumsdecke auch im Kontext der allgemeinen Bedingungen, Prinzipien und Funktionen der rechtlichen Verantwortlichkeit, anführend die Notwendigkeit des ständigen Studiums. Schlüsselwörter: rechtliche Verantwortlichkeit, medizinische Institution, Medizinarbeiter, Anbieter von medizinischen Diensten, strafrechtliche, bürgerliche, administrative, disziplinarische Verantwortlichkeit.

În acest studiu, autorul abordează răspunderea juridică a instituţiilor medico-sanitare şi a personalului medical prin prisma caracteristicilor generale ale răspunderii penale, răspunderii civile, răspunderii administrative şi răspunderii disciplinare. Prestatorii de servicii medicale fiind în vizorul mai multor cercetări, obţin în doctrina juridică o acoperire de studiu şi în contextul condiţiilor generale, principiilor şi funcţiilor răspunderii juridice, generând necesitatea de studiere continuă. Cuvinte cheie: răspundere juridică, instituţie medico-sanitară, personal medical, prestator de servicii medicale, răspundere penală, răspundere civilă, răspundere administrativă, răspundere disciplinară.

„Nimeni nu trebuie să rămână nepedepsit pentru nesocotirea legii, indiferent de dauna pe care o cauzează prin această faptă“ (Platon)

Identificarea formelor răspunderii juridice a instituţiei medico-sanitare şi a personalului medical constituie o abordare complexă, care iniţial determină elucidarea noţiunilor ce vizează instituţia medico-sanitară şi personalul medical în asociere cu elementele răspunderii juridice.

După trăsăturile caracteristice, constatăm instituţia medico-sanitară şi personalul medical implicat în raportul juridic medical, vis-a-vis de care, pacientul îşi poate revendica pretenţiile ce decurg din actul medical defectuos.

Efectul angajării răspunderii juridice a instituţiei medico-sanitare şi a personalului medical, reprezintă naşterea de noi drepturi în favoarea beneficiarului serviciului medical.

Deoarece culpa instituţiei medico-sanitare sau a medicului este adesea cea mai ascunsă1 şi nu poate fi cunoscută decât în circumstanţele bine elucidate, pacientul se loveşte de dificultăţi insurmontabile în dovedirea încălcării drepturilor sale cu cauzarea de prejudicii. Astfel, existenţa şi tipul răspunderii juridice a subiecţilor ce realizează actul medical este interdependentă de natura juridică a prejudiciului cauzat bolnavului.

Legislaţia în vigoare nu oferă o reglementare exhaustivă a noţiunii de instituţie medico-sanitară şi a noţiunii de personal medical, însă aceşti termeni sunt foarte utilizaţi în legislaţia ce reglementează domeniul ocrotirii sănătăţii.

Noţiunea de instituţie medico-sanitară, o deducem din prevederile Regulamentului- cadru de organizare şi funcţionare a instituţiei medico-sanitare private, potrivit căruia instituţia medico-sanitară este o persoană juridică ce aparţine sistemului sănătăţii şi activează sub orice formă juridică de organizare, prevăzută de legislaţia Republicii Moldova în vigoare2. Astfel, considerăm că noţiunea respectivă poate fi atribuită şi instituţiei medico-sanitară publice, având specificul său de activitate.

În sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, instituţiile medico-sanitare, apar sub noţiunea de prestatori de servicii medicale, care acordă asistenţă medicală, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, care activează în conformitate cu legislaţia3. Prin urmare, conchidem că prestatori de servicii medicale sunt instituţiile medico-sanitare, care acordă asistenţă medicală prin intermediul personalului medical angajat, iar aceştia autorizat prestează servicii medicale beneficiarilor din numele instituţiei medicale în care activează. În concluzie, la noţiunea de prestatori de servicii medicale se atribuie instituţia medico-sanitară şi personalul medical, care realizează împreună actul medical prin prisma raportului juridic format între ei.

În literatura de specialitate, instituţia medico-sanitară, se regăseşte şi în contextul noţiunii de unitate sanitară, care asigură populaţiei asistenţa medicală curativă şi profilactică prin următoarele unităţi sanitare din sectorul public şi privat: spitale, dispensare medicale, policlinici, sanatorii, centre de diagnostic si tratament, ambulatorii integrate spitalelor si de specialitate, preventorii, cabinete medicale de familie, cabinete stomatologice, cabinete medicale de specialitate, cabinete medicale şcolare/ studenţeşti, laboratoare medicale, creşe, farmacii şi puncte farmaceutice etc.

Personalul medical este medicul, medicul dentist, farmacistul, asistentul medical şi moaşa care acordă servicii medicale. Tragerea la răspundere juridică a personalului medical implică aplicarea sancţiunii în urma încălcării unei norme juridice. Personalul medical răspunde juridic în situaţiile de: nepregătire-cunoştinţe medicale insuficiente în exercitarea profesiunii, acordarea unei asistenţe medicale neadecvate, nerespectarea reglementărilor privind confidenţialitatea, nerespectarea reglementărilor privind consimţământul informat, nerespectarea reglementărilor privind obligativitatea acordării asistenţei medicale, depăşirea limitelor competenţei.

Prin prejudicierea unui pacient de către instituţia medico-sanitară sau personalul medical, pot fi atrase diverse forme ale răspunderii juridice:

— răspundere civilă

— răspundere penală

— răspundere administrativă

— răspundere disciplinară.

Nimeni nu este perfect, nici chiar medicul. Ca cetăţean care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unui corp profesional bine organizat, el răspunde pentru actele sale.

Greşelile comise în exerciţiul artei medicale atrag răspunderea celui vinovat. În cele ce urmează, abordările reflectate sunt concentrate asupra formelor răspunderii juridice menţionate a instituţiei medico-sanitare şi a personalului medical.

Răspunderea civilă a instituţiei medico-sanitare şi a personalului medical, trebuie înţeleasă ca un raport juridic obligaţional, în temeiul căruia o persoană juridică sau fizică-profesionistă în domeniul sanitar, făcînd parte din personalul medical sau din cadrul instituţiei medico-sanitară este îndatorată să repare prejudiciul cauzat altuia (altora)-pacientului sau urmaşilor acestuia în drepturi — prin fapta sa ori a aceluia pentru care este, potrivit legii sau convenţiei, răspunzătoare4.

În caz de atitudine neconştiincioasă faţă de activitatea sa, a personalului medical, a instituţiei medico-sanitare în care activează specialistul dat, el este obligat să compenseze prejudiciul cauzat sănătăţii pacientului. Intervenţia medicală poate servi drept cauză atît a unui prejudiciu material, cât şi moral. Dauna morală pricinuită cetăţeanului prin acţiuni ilegale este compensată în caz de probare a vinovăţiei lucrătorilor medicali.

Instituţia medico-sanitară răspunde pentru prejudiciul cauzat de către medic urmare a acordării asistenţei medicale necalitativă.

Literatura şi jurisprudenţa nu defineşte prin lege termenii „comitent“ şi „prepus“, care stabilesc un raport prin sintagma „în funcţiile încredinţate“. În practică este iniţiată ideea răspunderii comitenţilor, care constă în obligaţia pe care o au de a garanta despăgubirea celor care au suferit daune prin acţiuni comise de prepuşi, în exercitarea normală a atribuţiilor specifice funcţiei încredinţate. De-a lungul timpului, s-a tot discutat că raportul de prepuşenie nu poate fi disociat de contractul de muncă, iar dreptul de supraveghere şi control al instituţiei medico-sanitare în procesul acordării asistenţei medicale este o atribuţie exclusivă a acesteia. Această atribuţie oferă anumite caracteristici, datorită specificului activităţii medicului. Instanţele de judecată, stabilesc în procesele de judecată că instituţia medico-sanitară căreia i s-a adresat bolnavul, este răspunzătoare pentru prejudiciul cauzat de personalul medical.

Subordonarea este o consecinţă obiectivă şi o cerinţă în cadrul raportului juridic de muncă, iar conţinutul concret al subordonării diferă în funcţie de profesie.

În cazul medicilor încadraţi în instituţii medico-sanitare, raportul de prepuşenie are un caracter atipic, deoarece direcţia, controlul şi supravegherea de către comitent se fac într-o formă incompletă. Criteriul direcţiei şi supravegherii, astfel cum a fost conturat în literatura juridică, trebuie considerat un criteriu de orientare, deoarece el nu are un caracter de maximă generalitate, atâta timp cât nu poate fi utilizat în cazurile când calitatea de prepus o au categorii de persoane cum sunt medicii din unităţile sanitare5.

Alături de răspunderea delictuală a instituţiei medico-sanitare, s-a afirmat şi teza răspunderii contractuale. Indiferent dacă asistenţa medicală se acordă în unităţi sanitare de stat sau particulare, medicul îşi asumă obligaţia de a acorda în baza consimţământului pacientului.6 Contractul i-a naştere între pacient şi unitatea sanitară, dacă medicul este angajatul unităţii sanitare. Dacă medicul are un cabinet particular, raportul juridic se naşte între el şi pacient.

Astfel în susţinerea ideii invocate, putem invoca şi prevederile Legii privind asigurarea obligatorie de asistenţă medicală7, care prevede că între Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi prestatorii de servicii medicale se încheie contract de acordare a asistenţei medicale (de prestare a serviciilor medicale), conform căruia prestatorul de servicii medicale se obligă să acorde persoanelor asigurate asistenţă medicală calificată, în volumul şi termenele prevăzute în Programul unic, iar Compania Naţională de Asigurări în Medicină se obligă să achite costul asistenţei medicale acordate. Aşadar, raporturile contractuale între prestatorul de servicii medicale şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină sunt foarte clar şi detaliat reglementate. Nu se poate spune acelaşi lucru şi cu privire la relaţiile dintre personalul medical şi pacient, mai ales că în cadrul acestor raporturi intervin uneori conflicte de ordin juridic.

Instituţiile medico-sanitare încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală, răspund în conformitate cu legislaţia şi contractul încheiat cu Compania Naţională de Asigurări în Medicină, pentru volumul şi calitatea serviciilor medicale prestate persoanelor asigurate, pentru refuzul de a acorda asistenţă medicală persoanelor asigurate.

Personalul medical poate fi exonerat de răspundere juridică în contextul acordării asistenţei medicale pacientului în următoarele situaţii, fiind angajată în situaţiile respective răspunderea instituţiei medico-sanitare de a repara prejudiciul cauzat bolnavului:

— condiţiile de muncă precare-dotare insuficientă cu echipament de diagnostic şi tratament;

— efecte adverse, complicaţii şi riscuri în general acceptate ale metodelor de investigaţie şi tratament;

— infecţii nosocomiale;

— vicii ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor şi dispozitivelor medicale, substanţelor medicale şi sanitare folosite.

Instituţiile medico-sanitare răspund în condiţiile legii civile pentru prejudiciile produse de personalul medical angajat, în solidar cu acesta, dacă pacientul prejudiciat şi-a îndreptat pretenţia împotriva amândurora, dar pacientul este în drept să solicite repararea prejudiciului doar a unuia din ei. Dacă instituţia medico-sanitară acoperă singură prejudiciul cauzat de către personalul său medical angajat, are dreptul la o acţiune în regres împotriva autorului faptei ilicite şi prejudiciabile, iar medicul se poate apăra, demonstrând în cazul în care dispune de probe veridice că prejudiciul s-a produs şi ca urmare a culpei instituţiei medico-sanitare sau i se datorează chiar în întregime.

Evoluţia tehnologică a medicinii cere competenţă şi conştiinciozitate, îndeosebi în sectoarele de înalt risc ale practicii medicale, în scopul evaluării ştiinţifice a riscurilor. Puşi în faţa unor dileme datorate progresului tehnic, personalul medical trebuie să aplice nu numai datele cunoscute ale ştiinţei, dar şi datele actuale ale ştiinţei pentru a preveni producerea unor prejudicii pentru sănătatea pacienţilor.

Conformitatea actului medical cu datele ştiinţifice actuale face posibilă identificarea greşelilor de diagnostic, de tratament, a greşelilor în executarea actului chirurgical, a prelevării de organe sau ţesuturi, etc.

Prejudicierea vieţii sau sănătăţii persoanei în timpul acordării asistenţei medicale, în conformitate cu clauzele contractuale se despăgubesc conform regulilor prevăzute de Codul civil al Republicii Moldova8, care reglementează de asemenea şi mecanismul de reparare a prejudiciilor cauzate prin lezarea drepturilor consfinţite prin lege.

Răspunderea penală a instituţiei medico-sanitare şi a personalului medical, este abordată în literatură sub denumirea de răspundere medicală penală, care este răspunderea ce se angajează în cazul săvârşirii unei infracţiuni cu subiect activ special un medic sau o unitatea sanitară9.

Prin urmare, personalul medical-în calitate de persoane fizice şi instituţiile medicale — în calitate de persoane juridice, poate săvârşi orice infracţiune, dacă legea penală nu impune o anumită calitate specială pentru care se angajează răspunderea penală.

Această formă de răspundere a instituţiei medico-sanitare şi a personalului medical, intervine atunci cînd faptele comise cu vinovăţie intră sub incidenţa legii penale.

Considerarea infracţiunii ca fenomen juridic conduce la o definiţie formală a ei, pentru că aceasta reflectă, în mod exclusiv, evidenţierea juridică a faptei penale (încriminarea şi pedeapsa), iar nu conţinutul său real (atingerea adusă unr valori sociale ocrotite de lege)10.

Conform art.14 din Codul penal al Republicii Moldova11 infracţiunea este definită ca o faptă, (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă, prevăzută de legea penală, săvârşită cu vinovăţie şi pasibilă de pedeapsă penală.

Cu referire la personalul medical, infracţiunea este de asemenea o acţiune sau inacţiune care aduce un prejudiciu sănătăţii cetăţenilor sau creează posibilitatea de a-l pricinui.

În cazul în care persoana fizică având profesia de lucrător medical omoară o persoană, conform Codului penal este angajată răspunderea penală prevăzută de art.145, iar în cazul în care persoana fizică exercitând funcţii de lucrător medical ucide din culpă o persoană prin nerespectarea măsurilor de prevenire pentru exerciţiul profesiei medicale, se angajează răspunderea penală prevăzută de art.149 din Codul penal.

Pentru instituţiile medico-sanitare, în calitate de persoane juridice, răspunderea penală se angajează independent de tipul de proprietate şi forma organizatorico-juridică a acestora. Prin urmare, în temeiul art.21 alin.(3) din Codul penal, subiect al infracţiunii pot fi şi persoanele juridice, cu excepţia autorităţilor publice. În acest context, aplicând prevederile menţionate instituţiilor medico-sanitare, rezultă că majoritatea vor răspunde penal deoarece activitatea lor de prestare a serviciului medical poate face obiectul domeniului privat.

Codul penal al Republicii Moldova pedepseşte infracţiuni al căror subiect activ poate fi instituţia medico-sanitară în calitate de persoană juridică. Astfel, faptele ce se reţin în sarcina instituţiei medico-sanitare sunt:

— răspândirea bolilor epidemice (art.215 Cod penal), care se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 2000 unităţi convenţionale cu (sau fără) lichidarea persoanei juridice;

— prescrierea ilegală sau încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor narcotice şi psihotrope (art.218 Cod penal), care se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate;

— încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice (art.224 Codul penal) care se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.

În instituţiile medico-sanitare, fapta prejudiciabilă săvîrşită de către personalul medical poate fi săvîrşită în majoritatea cazurilor din imprudenţă. Din art.18 al Codului penal al Republicii Moldova, rezultă că imprudenţa poate fi definită ca o formă de vinovăţie ce se caracterizează prin aceea că făptuitorul prevede rezultatul faptei sale pe care nu-l acceptă, ci consideră fără temei că nu va produce sau nu prevede rezultatul faptei, deşi putea şi trebuia să-l prevadă. Prin urmare, culpa penală se înfăţişează în modalitatea uşurinţei ori a neglijenţei12. În practica medicală se consideră uşurinţă situaţii de efectuare a unor injecţii sau puncţii greşite sau neadecvate, apariţia efectelor nedorite cum ar fi arsuri după antiseptice, după radioterapie, trecerea cu vederea a condiţiilor precare de lucru-ignorarea murdăriei, neverificarea sterilizării13. Pentru elucidarea cauzei angajării răspunderii penale a personalului medical şi concluzionarea abordării acestei forme a răspunderii juridice, este oportun de menţionat şi infracţiunile ce ţin de activitatea profesională directă a lucrătorilor medicali, care sunt următoarele: lipsirea de viaţă la dorinţa persoanei (eutanasia), lipsirea de viaţă din imprudenţă, provocarea ilegală a avortului, efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale, efectuarea fecundării artificiale sau a implantării embrionului fără consimţământul pacientei, neacordarea de ajutor unui bolnav, internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică, încălcarea inviolabilităţii vieţii personale, contaminarea cu maladia SIDA, încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale, răspândirea bolilor epidemice, prescrierea ilegală sau încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor narcotice şi psihotrope etc.

Abordarea răspunderii juridice a instituţiei medico-sanitare şi a personalului medical poate fi în concluzie aliniată la principiul general, că oricine a comis o faptă prin care a încălcat legea şi a produs un prejudiciu este responsabil pentru fapta sa. În dreptul penal, cel care a săvârşit fapta gravă ce constituie infracţiune prevăzută de legea penală răspunde penal.

Răspunderea administrativă a instituţiei medico-sanitare şi a personalului medical, revine pentru contravenţiile care atentează la drepturile cetăţenilor şi la sănătatea populaţiei prin neexecutarea obligaţiilor funcţionale sau prin executarea defectuoasă a acestora.

Răspunderea administrativă ca instituţie a dreptului administrativ, spre deosebire de răspunderea civilă şi cea penală, consacrată în anumite forme încă din antichitate, este relativ tînără14.

Răspunderea administrativă este explicată de către unuii teoreticieni ai dreptului public pornind de la concepul de constrângere. Astfel, constrângerea administrativă reprezintă ansamblul de măsuri (acte juridice, operaţiuni administrative, fapte materiale), dispuse către autorităţile administraţiei publice în temeiul legii, cu folosirea puterii de stat şi, dacă este cazul, împotriva voinţei unor persoane, pentru a preveni săvîrşirea unor fapte antisociale, a apăra drepturile cetăţenilor, precum şi pentru a sancţiona încalcarea normelor de drept administrativ.

Prin prisma legislaţiei Republicii Moldova, răspunderea administrativă se regăseşte în noţiunea răspunderii contravenţionale reglementată de Codul contravenţional al Republicii Moldova.15

Astfel, în temeiul art.10 din Codul contravenţional, constituie contravenţie fapta-acţiunea sau inacţiunea-ilicită, cu un grad de pericol social mai redus decît infracţiunea, săvîrşită cu vinovăţie, care atentează la valorile sociale ocrotite de lege, fiind prevăzută de codul în cauză şi este pasibilă de sancţiune contravenţională.

Răspunderea administrativă a instituţiei medico-sanitară nu este prevăzută explicit, dar existenţa ei se deduce din dispoziţiile articolelor Codului contravenţional, în care regăsim fapta ilicită a unităţii sanitare. Spre exemplu, contravenţia privind încălcarea regulilor de evidenţă, transport, păstrare, utilizare şi înhumare a preparatelor biologice, chimice şi a altor substanţe toxice, care se pedepseşte cu amendă de la 300 la 400 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice (în contextul descris-instituţia medico-sanitară) cu privarea dreptului de a desfăşura activitatea pe un termen de la 6 luni la un an. Contravenţia respectivă derivă din seria obligaţiilor legale, pe care instituţiile medico-sanitare trebuie să le execute în vederea ocrotirii sănătăţii populaţiei şi în contextul serviciilor medicale prestate.

Conform art.3 alin.(2) din Legea privind evaluarea şi acreditarea în sănătate16, în Republica Moldova au dreptul să desfăşoare activitate medico-sanitară unităţile care au obţinut evaluarea şi acreditarea şi cărora li  s-a eliberat certificat de acreditare. De asemenea, instituţia medico-sanitară în scopul desfăşurării activităţii şi conform legislaţiei ce reglementează domeniul sanitar, trebuie să dispună de autorizaţie sanitară de funcţionare.

În cazul în care instituţia medico-sanitară nu obţine licenţa (în cazul instituţiilor medico-sanitare private), certificatul de acreditare, autorizaţia sanitară de funcţionare, sau pentru încălcarea prevederilor legale ce ţin de domeniul de activitate al unităţilor sanitare le sunt retrase actele respective, această măsură este echivalentă cu sancţiunea ce ţine de răspunderea administrativă. Astfel de răspundere poate fi angajată pentru unităţile sanitare în cazul încălcării normei de drept administrativ care reglementează condiţiile de existenţă, activitate a persoanei de utilitate publică-instituţia medico-sanitară.

Răspunderea administrativă poate fi angajată şi personalului medical în contextul exercitării atribuţiilor de serviciu cu încălcarea normei de drept administrativ.

Potrivit prevederilor Codului contravenţional, răspunderea administrativă a personalului medical poate fi aplicată în condiţiile comiterii faptelor de discriminare privind accesul la serviciile de asistenţă medicală şi la alte servicii de sănătate, divulgarea informaţiei confidenţiale privind examenul medical de depistare a contaminării cu virusul imunodificienţei umane (HIV) ce provoacă maladia SIDA, încălcarea regulilor de prescriere a reţetelor, nerespectarea angajamentelor privind asigurarea instituţiei medico-sanitare cu medicamente, încălcarea legislaţiei privind donarea de sînge, excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu, favorizarea sustragerii detăţenilor de la îndeplinirea serviciului militar.

În sens restrâns sau direct, răspunderea administrativă a instituţiei medico-sanitare şi a personalului medical, presupune sancţiunile administrative aplicate în caz de săvîrşire a contravenţiei prevăzută de Codul contravenţional.

Răspunderea disciplinară a personalului medical, este caracteristică lucrătorului medical şi apare în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare cu vinovăţie a obligaţiunilor de serviciu. Răspunderea disciplinară rezultă din încălcarea legislaţiei muncii, regulilor şi normelor stabilite în actele interne ale instituţiilor medico-sanitare care sunt în corespundere cu prevederile legislaţiei în vigoare.

Potrivit prevederilor art.206 din Codul muncii al Republicii Moldova17, pentru încălcarea disciplinei muncii, administraţia instituţiei medico-saniatre este în drept să aplice următoarele sancţiuni disciplinare:

— avertisment

— mustrare

— mustrare aspră

— concedierea (în temeiurile prevăzute la art.86 alin.(1) lit.g)-r)).

Nu poate fi apreciată drept o încălcare a disciplinei de muncă, neîndeplinirea obligaţiunilor de muncă din lipsa echipamentului corespunzător de diagnosticare, a calificării necesare a personalului medical şi din alte cauze de acest gen.

Pentru orice încălcare disciplinară nu poate fi aplicată decât o singură sancţiune, care este anunţată printr-un ordin sau o dispoziţie pe instituţie şi este adusă la cunoştinţa lucrătorului sub semnătura acestuia.

În scopul angajării răspunderii disciplinare a medicului, este necesară şi suficientă îndeplinirea unei singure condiţii: săvârşirea unei abateri disciplinare, care poate constitui o faptă în legătură cu munca şi care constă într-o acţiune sau inacţiune săvârşită cu vinovăţie de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele şi dispoziţiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Răspunderea disciplinară a personalului medical are o funcţie preventivă şi educativă. Principala sa funcţie este cea sancţionatorie, la fel ca şi în cazul răspunderii penale, administrative, însă răspunderea disciplinară a personalului medical nu are ca finalitate protejarea unui drept sau interes general, ci ocrotirea unui drept sau interes individual al angajatorului.

În contextul amendamentelor operate în legislaţia Republicii Moldova ce vizează activitatea personalului medical, putem menţiona Legea cu privire la Colegiul Medicilor din Republica Moldova18, care a intrat în vigoare la data de 10.03.2014. Întrucât constituie o reglementare nouă pentru Republica Moldova, este prematur abordarea unei aprecieri vis-a-vis de aplicarea în practică a prevederilor legii prenotată, însă este oportun de relevat că în conţinutul legii în cauză se regăsesc şi prevederi ce reglementează răspunderea profesională disciplinară a membrilor Colegiului Medicilor.

Potrivit Legii în cauză, membru al Colegiului medicilor, sunt medicii care depun o cerere de înscriere în baza liberului consimţământ al acestora. Astfel, întrucât înscrierea ca membru al Colegiului Medicilor nu este o condiţie cu caracter obligatoriu pentru medici, activitatea profesională a medicilor ce nu sânt membri ai Colegiului Medicilor nu cade sub incidenţa prevederile Legii respective.

În Legea cu privire la Colegiul Medicilor, reglementarea răspunderii profesionale disciplinare a membrilor Colegiului este reflectată într-un întreg capitol, care prevede cauzele angajării răspunderii profesionale disciplinare, sancţiunile disciplinare, modul de sancţionare profesională disciplinară, contestarea deciziei de sancţionare profesională disciplinară, modul de ridicare a sancţiunilor profesionale disciplinare. Astfel, procedura de stabilire a acestei forme de răspundere este realizată în cadrul Colegiului Medicilor din Republica Moldova, care reprezintă o organizaţie profesională a corpului medical din ţară de drept public, fără scop patrimonial, nonprofit, având ca obiectiv principal de activitate monitorizarea şi supravegherea exercitării profesiunii de medic, păstrarea prestigiului profesiei în cadrul vieţii sociale în conformitate cu legislaţia.

Generalizând printr-o concluzie exprimată vis-a-vis de subiectul abordat în prezenta lucrare, este evidentă importanţa respectări prevederilor legislaţiei în vigoare şi a atribuţiilor funcţionale de către subiecţii implicaţi în realizarea actului medical. Rezultatul pozitiv al prestării serviciilor medicale, exclude angajarea oricărei forme de răspundere juridică atât pentru instituţia medico-sanitară cât şi pentru personalul medical.

Conflicte etice şi juridice în activitatea instituţiei medico-sanitare şi a personalului medical rămâne a fi o preocupare de actualitate, dat fiind faptul că tehnicizarea medicinii este într-o continuă evoluţie, drepturile şi obligaţiile pacienţilor de asemenea au dimensiuni mari de abordare, iar subiecţii ce realizează actul medical au responsabilitatea morală şi juridică să acorde asistenţă medicală în volumul şi calitatea prevăzută de actele normative.

Răspunderea juridică a instituţiei medico-sanitară şi a personalului medical are valoare pentru protejarea drepturilor persoanelor bolnave, pentru creşterea calităţii actului medical. Având în vedere necesitatea creşterii calităţii actului medical în noile condiţii, instituţiile medico-sanitare trebuie să fie dotate cu echipament de diagnostic şi tratament corespunzător noilor evoluţii tehnice, iar personalul medical trebuie să fie bine remunerat după cum o merită, căci depun eforturi mari pentru sănătatea oamenilor, şi nicăieri în lume asistenţa medicală nu a fost acordată fără plată şi nu se poate face medicină performantă cu medici săraci.

Dacă ar fi posibil de urmat acest raţionament, ponderea de angajare a răspunderii juridice pentru instituţiile medico-sanitare şi personalul medical ar fi în diminuare, generând astfel realizări reuşite în activitatea medicală a acestor subiecţi de drepturi şi obligaţii.