Conştiinţa juridică — reglator intern al comportamentului persoanei

Rita MUNTEANU, doctorand, ULIM
Recenzent: Ion POSTU, doctor în drept, conferenţiar universitar

Legal consciousness is a social phenomenon, a psychologically, legal complex, through which occurs the perception and realization of the law. It has a complex structure that unifies functions, elements and forms that are developing and complementing each other. Therefore in the law elaboration process, legal consciousness holds the essential role because in each society, the aspirations and the needs of the subjects of law influences the law formation and has a major impact on the legal and social reality, deeply marking democratic society and modernizing it. Keywords: legal consciousness, psychology social, law, nihilism.

Conştiinţa juridică este un fenomen social, psihologic, juridic complex prin intermediul căruia are loc perceperea şi realizarea dreptului, structura ei este una complexă, o structură ce unifică funcţiile, elementele şi formele sale, acestea din urmă, se dezvoltă şi se completează reciproc, astfel, în procesul de elaborare a dreptului, conştiinţa juridică, deţine rolul esenţial, deoarece în cadrul fiecărei societăţi, aspiraţiile, născute din necesităţile subiecţilor de drept, influenţează procesul de formare a normelor de drept, ele au un impact major asupra realităţii juridice şi sociale, marcînd profund societatea democratică în scopul modernizării ei. Cuvinte cheie: Conştiinţă juridică, conştiinţa socială, drept, morală, nihilism juridic.

Acum ca niciodată este nespus de importantă orientarea atenţiei asupra spiritualului, tendinţă determinată de condiţiile social — istorice existente, de perioada de tranziţie prin care trece statul nostru. Se ştie că o societate democratică este constituită şi funcţionează numai în baza unor valori şi idealuri comune, care sunt reflectate atît de conştiinţa fiecărui individ în parte, cît şi a societăţii în întregime1.

Cuvîntul conştiinţă se interpretează ca înţelegerea de către om a faptului existenţei sale, ca o capacitate a sa de a se deosebi de mediul înconjurător, de aşi da seama de raportul în care se află el cu natura, de relaţiile sale cu alţi oameni. Termenul conştiinţă se concepe ca o reflectare a realităţii obiective în imagini subiective, ca latură a muncii îndreptate spre realizarea unui scop determinat. A dezvolta conştiinţa unui om, înseamnă a-i forma perceperea, de a-şi pune anumite ţeluri, de a-şi planifica activitatea şi a obţine rezultatele scontate, de a-şi controla emoţiile, gîndurile şi faptele, de a-şi da seama ce face şi ce consecinţe îl aşteaptă, de a-şi educa conştiinciozitatea, sentimentele, voinţa, capacităţile, caracterul, întreaga sa personalitate2.

Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, defineşte conştiinţa ca pe un sentiment, intuiţie pe care fiinţa umană o are despre propria existenţă; cunoaşterea intuitivă sau reflexivă pe care o are fiecare persoană despre propria existenţă şi despre lucrurile din jurul său3. Aceeaşi sursă menţionează că conştiinţa socială este un ansamblu de reprezentări, idei, concepţii, cunoştinţe, mentalităţi ale unei colectivităţi umane, care reflectă condiţiile de existenţă ale acesteia4.

Conştiinţa este forma integrală a reflecţiei psihice, dezvoltată în procesul muncii, a comunicării omului prin intermediul limbii cu semenii săi. Un mare rol în apariţia în apariţia şi dezvoltarea conştiinţei o are practica social — istorică a omenirii, tratarea omului ca produs al muncii proprii şi al raporturilor sociale. Schimbînd natura şi raporturile sociale, omul concomitent îşi dezvoltă natura şi conştiinţa sa proprie. Nu este şi nu poate exista conştiinţă în afara societăţii, în afara asimilării de către omenire în decursul istoriei sale a cunoştinţelor, a procedeelor şi uneltelor de muncă. Din acest considerent, conştiinţa este existenţa concepută ca un produs social şi rămîne ca atare atîta timp cît în general vor exista oamenii5.

O interesantă abordare a problemei o găsim şi la autorul A. V. Poleakov, care menţiona că: „Conştiinţa este mereu conştiinţa despre lume, iar lumea este întotdeauna „lumea subiectivului“, după cum subiectul şi-o închipuie în conştiinţă. Conştiinţa nu reflectă realitatea obiectivă, dar există în cadrul realităţii inter — subiective, fiind parte a acesteia“6.

O formă a conştiinţei sociale este conştiinţa juridică, care desemnează ansamblul concepţiilor, teoriilor, atitudinilor sentimentelor referitoare la fenomenele juridice7.

Autorul Gh. Avornic defineşte conştiinţa juridică ca o parte componentă a conştiinţei sociale, apărută în procesul de elaborare şi de realizare a dreptului în societate, vizînd un ansamblu de reprezentări, idei, concepţii, tradiţii, emoţii, retrăiri, iluzii şi, în special, cunoştinţe cu privire la drept ca fenomen social8.

Autorii E. A. Pevţov, şi A. G. Vajenin consideră că conştiinţa juridică este „… totalitatea închipuirilor şi sentimentelor care exprimă atitudinea oamenilor faţă de drept. Conţinutul conştiinţei juridice îl constituie cunoştinţele juridice, emoţiile, directivele, valorile, orientările de valoare. Cunoştinţele juridice reprezintă informaţia despre diverse laturi ale sistemului de drept din societate“9. Un alt autor care s-a pronunţat asupra conceptului de conştiinţă juridică este S. S. Alexeev conform lui: „…conştiinţa juridică este un fenomen pur subiectiv; ea constă din închipuirile oamenilor despre drept, din atitudinea subiectivă faţă de însuşi fenomenul dreptului, valorilor acestuia, din psihologia juridică şi chiar din reacţia emoţională proprie sau cu caracter de masă faţă de drept, uneori intuitivă, inconştientă“10.

Sub aspect de categorie juridică, conştiinţa juridică este definită de autori în mod diferit, cu toate că esenţa este aceeaşi. Astfel, autorul Gh. Boboş menţionează că conştiinţa juridică este totalitatea unor idei, concepţii, reprezentări cu privire la drept şi la raporturile juridice11. Autorul V. V. Lazarev defineşte conştiinţa juridică ca sferă sau domeniu al conştiinţei care reflectă realitatea juridică în formă de cunoştinţe juridice şi relaţii de apreciere faţă de drept şi practica realizării lui, directivele social–juridice ce reglementează comportamentul oamenilor în situaţii juridice determinate12.

Conştiinţa juridică este foarte aproape de drept şi exprimă esenţa acestuia, particularităţile şi conţinutul, fortifică capacităţile de creaţie ale dreptului, aplicarea dreptului; direcţionează toată activitatea sistemului de drept prin mecanismele sale. Adică, dacă noi cunoaştem bine aceste mecanisme, am putea activa şi stimula conştiinţa juridică, parte indispensabilă a culturii juridice, făcînd ca dreptul să-şi îndeplinească funcţiile clasice cunoscute, preluînd amprente noi şi standardele acceptate de Republica Moldova13.

Conştiinţa juridică, de altfel ca şi dreptul şi statul, constituie un fenomen socio-juridic, a cărei apariţie, evoluţie şi dezvoltare prezintă o legătură indispensabilă cu perioadele istorice de dezvoltare ale societăţii umane. După cum constată şi profesorul Smochină A. „… dreptul, ca şi statul, reprezintă o categorie istorică care apare pe o anumită treaptă de dezvoltare a societăţii, odată cu scindarea ei în clase antagoniste şi drept urmare a apariţiei proprietăţii private asupra mijloacelor de producţie14.“

Apariţia conştiinţei juridice, ca expresie directă a dreptului, este dictată de premizele de apariţie şi dezvoltare caracteristice dreptului15.

Este unanim recunoscut că dreptul şi conştiinţa juridică sunt două fenomene social–juridice ce se completează reciproc, ambele fiind în egală măsură apte de a se influenţa şi de a contribui la evoluţia şi dezvoltarea lor, anume din acest considerent nu putem percepe studiul evoluţiei conştiinţei juridice, fără o cercetare prealabilă a evoluţiei dreptului şi aceasta doar prin prisma analizării teoriilor ştiinţifice asupra evoluţiei statului şi dreptului.

Autorul M. Djuvara menţiona: „… conştiinţa juridică a unei societăţi se face într-un mod de cele mai multe ori inconştient, ca mai toate operaţiunile mari sociale“16; cu alte cuvinte apariţia şi evoluţia ulterioară a conştiinţei juridice a fost condiţionată de necesitatea oamenilor de a trăi într-o comunitate, de a-şi forma unele deprinderi şi de a respecta anumite obiceiuri.

Studierea naturii fenomenului conştiinţei juridice, conceptul, formele, funcţiile, precum şi influenţa lui asupra procesului de asigurare a ordinii de drept, a constituit obiectul de cercetare a mai multor autori atît autohtoni cît şi străini; autorul D. Baltag. consemna: “ Conştiinţa este o formă superioară de reflectare a realităţii obiective, proprie numai omului“17. Autorii D. Popa. şi M. Botomei precizează că: „Conştiinţa juridică joacă rolul unui receptor, primind stimulii pe care-i emite societatea, îi ordonează şi îi supune unui examen axiologic. În acelaşi timp, joacă şi un rol de tampon, interpunându-se între aceşti stimuli şi realitatea normativă“18.

Conştiinţa juridică dintotdeauna a fost o reflectare a stării psihologice a societăţii în raport cu situaţia legislativă a perioadei date, în ea s-au oglindit succesele şi insuccesele promovării şi aplicării anumitor norme de drept, şi tot ea a fost imaginea vie a necesităţilor de ordin juridic a societăţii umane. Ea este acel intermediar al identificării raporturilor sociale ce urmează a fi reglementate prin intermediul dreptului, ele fiind în măsură a aviza congruenţa cu valorile unanim recunoscute. Conştiinţa juridică a poporului se exprimă prin atitudinea pe care o manifesta acesta din urmă faţă de stat, organele acestuia, politica sa legislativă şi de guvernare.

Conştiinţa juridică a concetăţenilor noştri a fost supusă în ultimele două secole la mari încercări, fiind concepută preponderent din particularităţile etnice ale poporului moldovenesc şi alte particularităţi proprii fiecărei etnii parte componentă a poporului nostru, din acest motiv nu e de mirare că în prezent societatea noastră se confruntă cu o multitudine de forme deformante ale conştiinţei juridice, fapt recunoscut şi demonstrat de realitatea juridică, socială, politică şi economică a statului nostru. Cu părere de rău, ţara noastră nu este unica, anume acesta a şi fost motivul pentru care în cadrul Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 10 decembrie 1948 s-a constituit prima expresie mondială a recunoaşterii universale a drepturilor inerente fiecărei fiinţe umane. Printre alte drepturi fundamentale Declaraţia recunoaşte şi dreptul la gîndire, conştiinţă şi religie.

Astfel, art. 18 din Declaraţie statuează că ,,orice persoană are dreptul la libertatea gîndirii, a conştiinţei şi a religiei; acest drept implică libertatea de a-şi schimba religia sau convingerile, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerile sale, individual sau în colectiv, atît în public, cît şi particular, prin învăţământ, practici, cult şi îndeplinirea de rituri19.

Organizaţia Naţiunilor Unite a reiterat importanţa dreptului la libertatea de conştiinţă, gîndire şi religie prin intermediul Convenţiei Internaţionale cu privire la Drepturile Civile şi Politice, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 16 decembrie 1966. Convenţia, spre deosebire de Declaraţia Universală obligă statele semnatare nu doar la declararea unor anumite drepturi, dar şi la vegherea respectării acestora pe teritoriile lor. Art. 18 din Convenţie în paragraful (1) prevede că orice persoană deţine dreptul la libertatea gîndirii, conştiinţei şi religiei. Acest drept implică libertatea de a avea sau de a adopta o religie sau o convingere la alegerea sa, precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau convingerea, individual sau în comun, atît în public cît şi în particular, prin cult sau îndeplinirea riturilor, prin practici şi prin învăţământ. Paragraful (2) prescrie că nimeni nu va fi supus vre-unei constrîngeri care ar aduce atingere libertăţii sale de a avea sau de a adopta o religie sau o convingere la alegerea sa. Paragraful (3) stabileşte că libertatea manifestării religiei sau convingerilor nu poate fi supusă decît restricţiilor prevăzute de lege şi necesare pentru ocrotirea securităţii, ordinii şi sănătăţii publice ori a moralei sau libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale altora20.

Valorile universale în domeniul drepturilor omului sunt recunoscute pe deplin de Republica Moldova. Avînd în vedere că statul nostru este membru ONU, membru al Consiliului Europei, ralierea la standardele enunţate constituie o obligaţie a Republicii Moldova.

Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994, în vigoare din 27 august 1994, la art. 4 alin. (2) reafirmă angajamentele asumate ca efect al aderării la organismele internaţionale menţionate şi nu numai, prin consfinţirea principiului conform căruia ,,dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Republica  Moldova  este parte şi legile ei interne, prioritate au reglementările internaţionale“21. În acelaşi timp, statul urmează să vegheze alinierea continuă a legislaţiei naţionale la standardele prevederilor actelor internaţionale. Acest lucru este dictat de faptul că cetăţeanul trebuie să fie sigur în privinţa drepturilor pe care le deţine la nivel naţional, legea fiind susceptibilă de aplicare imediată şi univocă, fără a pătrunde în specificul interpretărilor tratatelor internaţionale. Constituţia Republicii Moldova în art. 31 stipulează: „Libertatea conştiinţei este garantată. Ea trebuie să  se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc“22.

Republica Moldova la compartimentul dezvoltarea conştiinţei juridice întâlneşte obstacole majore, acestea reliefîndu-se prin intermediul condiţiilor istorice, care au influenţat apariţia elementelor deformatoare ale conştiinţei juridice, au creat o cultură juridică inhibată, adeseori împrumutată şi copiată de la alte societăţi. Caracteristicile menţionate se resimt şi la etapa actuală, în condiţiile în care marea majoritate a populaţiei optează să aibă o încredere mai mare în biserică decît în organele abilitate ale statului (rezultatele Barometrului de opinie publică, ediţia martie — aprilie 2014)23, la întrebarea: „Cîtă încredere aveţi în…? 51% din respondenţi au mărturisit că cea mai mare încredere o au în biserică; 3% au declarat că cea mai mare încredere o au în poliţie; 4 % — au susţinut că cea mai mare încredere o au în justiţie“. Făcînd o comparaţie cu aceiaşi perioadă a anului 2013, menţionăm că la aceiaşi întrebare: „Cîtă încredere aveţi în…? 47% din respondenţi au mărturisit că cea mai mare încredere o au în biserică; 7% au declarat că cea mai mare încredere o au în poliţie; 2 % — au susţinut că cea mai mare încredere o au în justiţie“24.

Filosoful G.W.F. Hegel declara: „ …prin sistemul particularităţilor dreptul devine o necesitate exterioară, ca fiind protecţia particularităţii. Deşi decurge din concept, totuşi el nu trece în existenţă decît fiindcă răspunde trebuinţelor. Pentru a avea gîndul dreptului, trebuie să fi primit o educaţie a gîndirii şi să nu fi rămas în purul sensibil, trebuie să aplicăm lucrurilor forma universalităţii, şi tot astfel să ne îndreptăm viaţa după un universal. Numai după ce oamenii şi-au născocit trebuinţele multiple şi cînd dobîndirea acestora se împleteşte cu satisfacerea lor, numai atunci se pot alcătui legi“25.

Asupra procesului de legiferare acţionează valorile existente în societate, cu alte cuvinte dreptul este un mijloc de recunoaştere a transpunerii acestora în realitate, dar şi o prescriere a comportamentului uman. Conştiinţa slujeşte drept călăuza la împlinirea legii. Ea este judecătorul neadormit şi aspru, care nu se poate cumpăra cu nimic şi care se pronunţă asupra fiecărei fapte, arătând dacă aceasta este bună sau rea şi deci dacă trebuie săvîrşită sau nu. Ea îşi ridică glasul atît înainte de săvîrşirea unei fapte, cît şi după săvîrşirea ei. Înainte de săvîrşirea unei fapte, conştiinţa spune dacă fapta este bună sau rea şi ne sfătuieşte să o împlinim sau nu. După săvîrşirea faptei, tot ea ne judecă. Dacă am ascultat de glasul ei, dacă ne-am împlinit datoria şi ne-am ferit de fapte rele, atunci conştiinţa ne răsplăteşte cu bucurie, mulţumire şi linişte sufletească. Iar dacă n-am ascultat de glasul conştiinţei şi am săvîrşit fapte rele, atunci ea ne pedepseşte cu aspre mustrări; simţi, adică, nelinişte şi apăsare în suflet. De aceea, creştinul trebuie sa asculte totdeauna de glasul conştiinţei sale. Orice lucrare potrivnică conştiinţei este rea şi aduce pedeapsa, precum citim în Sfînta Scriptură: „Tot ce nu este din credinţă“ (adică din convingere intimă), „este păcat“ (Rom. 14, 23)26.

Ca fenomen normativ, conştiinţa juridică a cunoscut aceleaşi etape de dezvoltare ca şi statul şi dreptul şi a devenit în prezent un mijloc de reformare a societăţii, nu în zadar îi este atribuit calificativul de premisă a reformării vieţii sociale şi juridice, în contextul faptului că:

— Prin intermediul acesteia se realizează perceperea şi aprecierea necesităţii, a importanţei efectuării reformelor sociale, adică adoptarea unor norme juridice noi, necesare reglementării unor raporturi sociale noi, sau adoptării într-o manieră nouă a unor norme de drept faţă de unele raporturi sociale existente deja în societate;

— Prin intermediul conştiinţei juridice are loc reflectarea realităţii sociale în norme de drept;

— Contribuie la formarea opiniei şi luarea de atitudine a publicului faţă de anumite subiecte, situaţii din societate, inclusiv faţă de modul cum se realizează reformele necesare, şi este implicată în procesul de elaborare a normelor juridice27.

Conştiinţa, ca fenomen social, este un mediator între realitatea obiectivă şi rezultatul reflectărilor acestor situaţii în concepţia individului. Un complex proces psihologic de percepere şi evoluare a dreptului duc la formarea conştiinţei, acest proces însă ar fi inutil şi ineficient fără voinţa individului, astfel: „Voinţa este o funcţie psihică caracterizată prin orientarea conştientă a omului

în vederea atingerii unui scop. Formată în temeiul cunoaşterii lumii înconjurătoare şi constituind o

parte a conştiinţei, voinţa apare pe o anumită treaptă a dezvoltării conştiinţei şi este determinată de

formarea convingerii asupra necesităţii unor anumite acţiuni, comportamente şi relaţii. Voinţa este

forma activă de exprimare a conştiinţei în vederea atingerii unui scop bine determinat“28. Susţinem întru totul opinia autorului, deoarece, doar avînd dorinţă şi voinţă se poate realiza o conduită socială, impusă şi cerută de drept.

În prezent, conştiinţei juridice i se acordă o atenţie deosebită, o multitudine de autori abordează acest fenomen, încercînd să-l definească,să-i evidenţieze trăsăturile şi particularităţile, de exemplu autoarea Calmîc M. consemna următoarele caracteristici ale conştiinţei juridice29:

— reprezintă o premisă pentru crearea noilor norme de drept. Această caracteristică a rezultat din faptul că prin intermediul ei indivizii conştientizează ce norme juridice le guvernează viaţa, le apreciază şi îşi conturează ideile, aspiraţiile despre cum ar dori să fie reglementate anumite relaţii sociale. Astfel, prelucrînd informaţia despre dreptul efectiv şi cel dorit, societatea civilă poate să influenţeze semnificativ adoptarea sau abrogarea anumitor norme juridice;

— are un rol esenţial în dezvoltarea dreptului, fiind în legătură indispensabilă cu dreptul, conştientizîndu-l, evaluîndu-l şi formulînd noi idei despre dreptul rîvnit, conştiinţa juridică a societăţii evoluează, se dezvoltă, trece la noi nivele mai superioare de dezvoltare. Iar o dată cu dezvoltarea conştiinţei juridice a societăţii se dezvoltă şi societatea, normele de drept reglementează mai eficace raporturile sociale apărute în societate:

— este parte a dreptului;

— contribuie la formarea unei societăţi civile capabile să conlucreze cu organele cu organele puterii de stat la nivelul reprezentării intereselor societăţii, să contribuie la formarea şi consolidarea statului de drept;

— este parte a conştiinţei umane, şi înglobează cunoştinţele juridice şi posibilitatea de a aplica aceste cunoştinţe în viaţa cotidiană social-juridică de către subiecţii de drept, precum şi emoţiile, sentimentele acestora vis-a-vis de normele juridice ce guvernează activitatea membrilor societăţi, dar şi aspiraţiile legate de viitoarele reglementări.

— contribuie la realizarea şi consolidarea normelor de drept în societate. Este indiscutabil rolul conştiinţei juridice în procesul de realizare şi consolidare a dreptului în societate, deoarece anume prin intermediul ei, are loc punerea în aplicare a dreptul pozitiv.

— poate servi drept criteriu de evaluare al nivelului de dezvoltare al individului, a societăţii, deoarece ea intervine ca o formă de realizare a unui comportament social corect al persoanei, dar şi ca un instrument, exercitat prin intermediul educaţiei juridice, în formarea unui comportament social corect al persoanei.

— ridică gradul de cultură juridică al persoanelor. O conştiinţă juridică înaltă presupune şi o cultură juridică înaltă. Cunoscînd normele juridice, importanţa acestora, se cultivă şi motivarea de a le respecta, astfel creşte respectul faţă de sine şi faţă de membrii societăţii. Se edifică o societate în care subiecţii de drept se respectă reciproc, iar legea e apreciată şi respectată.

— poate să influenţeze raporturile sociale legate de buna funcţionare a statului. Conştiinţa juridică presupune şi cunoaşterea dreptului. Astfel, indivizii ca subiecţi de drept, prin exercitarea drepturilor şi onorarea obligaţiilor participă la viaţa politică, economică a statului, îşi explorează pe deplin dreptul de a alege şi de a fi ales (art. 38, 39 Constituţia Republicii Moldova din 29.07.1994).

— poate influenţa cursul dezvoltării societăţii. Conştiinţa juridică poate accelera dezvoltarea societăţii, dar poate şi încetini dezvoltarea acesteia, aceasta are legătură directă cu politica promovată de stat, adică cu măsurile pe care le întreprinde statul în vederea promovării cunoştinţelor despre drept şi formarea deprinderilor la indivizi de a respecta benevol normele juridice, de a se implica activ în viaţa statului;

— influenţează reformele din societate, servind la identificarea raporturilor sociale ce ar necesita noi reglementări.

Un alt autor, care a abordat problema trăsăturilor şi particularităţilor conştiinţei juridice, şi cu concluziile căruia suntem întru totul de acord, este autorul Gh. Avornic, care consemna30:

— conştiinţa juridică este o formă a conştiinţei sociale, parte componentă a ei, de rînd cu conştiinţa filosofică, politică, religioasă, morală etc., deoarece reflectă viaţa socială. Totodată putem spune că toate formele conştiinţei sociale conţin, într-o măsură sau alta, reprezentări despre ceea ce este necesar (nedorit), util (inutil), permis (interzis), stimulat (pedepsit)etc. reieşind din normele morale general acceptate la etapa respectivă de dezvoltare a societăţii;

— conştiinţa juridică include în sine noţiuni, reprezentări, analize, convingeri, simţuri, emoţii etc. Acestea reprezintă, în primul rînd, atitudinea statului privind necesitatea aranjării unor relaţii care să fie reglementate cu ajutorul normelor juridice. Și, în al doilea rînd, atitudinea statului, a organelor lui, a individului faţă de acţiunile (inacţiunile), atît licite cît şi ilicite, ale altor persoane fizice şi juridice. Ea presupune nu numai cunoaşterea legilor, dar şi un respect profund faţă de drept, faptul de a fi în legalitate;

— conştiinţa juridică este o parte componentă a suprastructurii societăţii, care depinde de baza social economică şi se află într-o strînsă legătură cu celelalte forme ale conştiinţei sociale şi elemente ale suprastructurii. Aşa bunăoară, conştiinţa juridică influenţează, în mod direct sau indirect nivelul de dezvoltare a societăţii, bunăstarea maselor, concepţiile filosofice, religioase, reglementările juridice, orînduirea de stat existentă;

— conştiinţa juridică poartă un caracter politic, deoarece întreaga activitate de stat şi reglementare juridică poartă, în esenţa sa, acest caracter. Mai mult, de conştiinţa politică a maselor depinde nemijlocit esenţa şi conţinutul conştiinţei lor juridice, iar ea, la rîndul său, serveşte drept călăuză în viaţa politică a statului;

— această categorie atinge nu toate fenomenele existente în societate, ci numai acelea care sunt legate, într-un fel sau altul, de latura juridică a societăţii. Conştiinţa juridică cuprinde întreg procesul de creare a normelor juridice, procesul de realizare şi aplicare a dreptului în viaţă;

— ea este o categorie relativ independentă, deoarece poate să redea nu numai starea de lucruri existentă, dar şi tendinţa de dezvoltare a relaţiilor sociale, poate să contribuie la modificarea sau chiar la abrogarea unor reglementări juridice învechite, la apariţia unor norme juridice noi, elemente şi structuri moderne ale aparatului de stat; spre deosebire de celelalte forme ale conştiinţei sociale, poate să contribuie, în felul său, la ridicarea nivelului conştiinţei maselor etc.

În concluzie se cere de menţionat că conştiinţa juridică reflectă maniera de gîndire şi percepere a dreptului de către cei cărora li se adresează, indiferent de modalitatea de interpretare şi cercetare a fenomenului conştiinţei în general şi al conştiinţei juridice în special. Teoreticianul Gh. Costache consemna: „Numai o conştiinţă juridică dezvoltată este în măsură să genereze un comportament juridic adecvat şi, viceversa, printr-un comportament juridic adecvat se poate stimula şi dezvolta conştiinţa juridică a individului şi a societăţii“31.

Conştiinţa juridică este un fenomen social, psihologic şi juridic, este un fenomen social deoarece este caracteristic doar fiinţelor umane, nu în zadar Aristotel afirma: „… omul este social prin natura lui“, legile, spunea el, sunt rezultatul voinţei oamenilor şi urmăresc fericirea lor, deci, aplicarea lor se face în funcţie de echitate, ca legea nescrisă“32; este un fenomen psihologic, deoarece, asupra ei influenţează emoţiile, sentimentele, sfera spirituală a indivizilor, fapt ce o face individuală şi intimă fiecărui individ şi societăţi în parte; orice abordare teoretică a conştiinţei nu exclude faptul că sfera logică a noţiunii de„psihic uman“ este mai largă decît a noţiunii de „conştiinţă“. Conştiinţa reprezintă, dominanta psihicului uman şi este definitorie pentru specificul acestuia. Din acest punct de vedere, conştiinţa integrează formele anterioare de reflectare psihică, le depăşeşte calitativ, le corelează cu procese mai complexe — cum ar fi gîndirea — şi le imprimă caracteristici noi. Totodată, conştiinţa orientează într-o anumită direcţie şi structurile inconştientului33. Aspectul juridic se denotă prin impactul ei major asupra procesului de elaborare a dreptului, dar şi raportul în care se află conştiinţa juridică şi dreptul: “ Nici un fenomen nu influenţează dreptul, dacă preventiv nu se reflectă în conştiinţa juridică. Conştiinţa juridică este un fel de filtru, prin care trec toţi factorii ce influenţează dreptul“34.