Aspecte comparative a constituţionalismului în Republica Moldova şi Ucraina prin prisma instituţiei Curţii Constituţionale

Alexandru Grecu, doctorand
Recenzent: Victor POPA, doctor habilitat în drept, profesor universitar

The purpose of this publication is the investigation of the constitutional jurisdiction, through the institution of the Constitutional Court, in Republic of Moldova and Ukraine. Being an agency carrying out the constitutional jurisdiction, the Court is independent of the legislative, executive and judiciary powers, it obeys only to the Constitution guaranteeing the supremacy of the Constitution, ensuring the principle of separation of state powers and the state responsibility to the citizen and of the citizen to the state. The Constitutional Court is an independent state constitutional agency, the primary function of which is the control of constitutionality of the regulatory acts and legal rules, which are contrary to the Constitution, and the Constitution interpretation. The Court operates under its own jurisdictions, based on the principles of independence, security of tenure, collegiality, legality and publicity. The Court has financial autonomy and its own budget, which is separate from the state budget. The Constitutional Court carries out an organizational, surveillance activity to draw the attention of the public authorities, which activity is subject to control, to eliminate the rules, which are contrary to the Constitution and to stop the enforcement of the regulatory act, but the right to modify or cancel it remains with the agency, which adopted it. The constitutionality controldecisions are binding and final, making the regulatory act or its provisions unconstitutional. In this context, the Constitutional Court becomes a supreme “referee“ in terms of “exclusive review of issues of law.“ Doing the research and analysis of the Constitutional Court in both countries, we can see how much similar have this two institutions. Keywords: Constitutionalism, Constitution, Constitutional Court, constitutional justice, the supreme law.

Obiectivul acestui articol este cercetarea jurisdicţiei constituţionale prin prisma instituţiei Curţii Constituţionale a Republicii Moldova şi Ucrainei. În calitate de organ ce realizează jurisdicţia constituţională, Curtea este independentă faţă de puterea legislativă, executivă şi judecătorească, ea se supune doar Constituţiei, garantând supremaţia Constituţiei, asigurând realizarea principiului separaţiei puterilor în stat, precum şi responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat. Curtea Constituţională reprezintă un organ constituţional independent al statului, funcţia primară a Curţii Constituţionale fiind controlul constituţionalităţii actelor normative şi anularea normelor juridice care contravin Constituţiei, precum şi interpretarea Constituţiei. Curtea activează conform propriei jurisdicţii, in baza principiilor independenţei, inamovibilităţii, colegialităţii, legalităţii si publicităţii. Cuvinte cheie: Constituţionalism, Constituţie, Curtea Constituţională, justiţie constituţională, lege supremă.

Introducere

Ordinea constituţională este izvorul ordinii de drept. Ordinea constituţională se instituie prin norme constituţionale şi vizează structura statului, relaţiile dintre organele statului şi autorităţile publice, dintre acestea şi cetăţeni, partidele politice şi alte organizaţii social-politice, forma de guvernământ şi orice alte relaţii fundamentale pentru stat şi drept, în general.

Ordinea constituţională se realizează de justiţia constituţională prin intermediul unui organ specializat (Curtea Constituţională, Tribunalul Constituţional), folosind anumite mijloace sau anumite forme care, deşi prezintă unele trăsături comune cu mijloacele sau formele a altor genuri de justiţie, ori împrumută tehnicile acestora, au totuşi elemente specifice şi exclusive.1

Dacă scopul justiţiei de drept comun este asigurarea ordinii juridice (de drept), scopul justiţiei constituţionale îl constituie asigurarea supremaţiei Constituţiei, statuarea ei la vârful piramidei ordinii juridice interne. Controlul de constituţionalitate a legilor, activităţilor şi iniţiativei legislative se exercită în exclusivitate de Curtea Constituţională, fiind prima şi ultima instanţă care se pronunţă asupra constituţionalităţii sau neconstituţionalităţii.2

Aşadar, primatul Constituţiei în legile interne este asigurat de instituţia contenciosului constituţional, în timp ce instanţele judecătoreşti şi celelalte autorităţi statale veghează la realizarea ordinii de drept, activitate fără de care ordinea constituţională şi existenţa statului ca persoană juridică de drept public nu ar exista.

O altă trăsătură a statului de drept este existenţa unei puteri legislative puternice, care să deţină un control efectiv asupra puterii, precum şi a unei justiţii independente şi cu autoritate. Justiţia, într-un stat de drept, este subordonată doar legii, iar practica judiciară are posibilitatea să suplinească activ lacunele în legislaţie prin intermediul formării precedentului judiciar.3

Este de remarcat că noile constituţii ale statelor în tranziţie au încercat, în mare, să evite postulatele declarative, ceea ce este dificil de realizat în practică. Şi unele articole ale Constituţiei în vigoare a Republicii Moldova au caracter declarativ, de exemplu „Dreptul la asigurare şi protecţie socială“.

Formarea practică a puterii politice depinde de o sumă de condiţii obiective şi subiective care însoţesc problemele formării şi funcţionării puterii pe parcursul a mai mult de zece ani de suveranitate şi independenţă a republicilor postsovietice. Printre condiţiile obiective menţionăm calea istorică de dezvoltare moştenită de fiecare dintre republicile sovietice, modul de viaţă sovietic, care a deformat valorile economice, politice şi social-culturale

Scopul articolului. Prezentul articol vine să pună în discuţie bazele orînduirii constituţionale a Republicii Moldova şi Ucrainei, folosind realizările ştiinţei autohtone şi mondiale în examinarea constituţionalismului, şi analiza acestora prin prisma metodei comparative de cercetare.

Totodată se impune şi analiza complexă a unui din organele centrale a statului, a celor trei puteri care asigură buna funcţionare şi viabilitatea Ucrainei, şi anume Curtea Constituţională, ca garnat al supremaţiei Constituţiei în stat.

Metode şi materiale aplicate. În cadrul cercetării pentu întocmirea prezentului articol am folosit mai multe metode de cercetare ştiinţifică, şi anume: metoda analizei logice, metoda istorică şi metode pur juridice. Avînd în vedere importanţa şi actualitatea temei, sursele de baza de informare sunt: literatura de specialitate, internetul şi mass-media.

Conţinutul de bază

Constituţionalismul reprezintă în sine şi presupune existenţa unui regim de guvernare bazat pe existenţa unei Constituţii. Totodată prin constituţionalism se înţelege şi acel concept care presupune repartizarea zonelor de acţiune şi atribuţiile dintre puterile în stat, exact aşa cum prevede legea supremă în stat- Constituţia.

Acest concept este în opoziţie puternică cu aşa regimuri politice precum: monarhia, teocraţia, şi dictatura, în care puterea nu se transmite printr-un act legal.

Într-o monarhie, puterea este un drept inalienabil al regelui sau reginei. Într-un regim teocratic, setul de puteri a unui partid de guvernământ este derivat din anumite convingeri religioase, care se crede că există, ca urmare a voinţei lui Dumnezeu. Iar în cadrul unui regim de dictatură, puterea este egală cu voinţa unui individ sau a unui grup de oameni şi a ideologiei lor, care nu reprezintă neapărat şi voinţa poporului.

Prin urmare, constituţionalism prevede în mod natural un sistem de guvernare în care puterile guvernamentale sunt limitate. Astfel reprezentanţii puterilor în stat, aleşii poporului, orice volum de putere şi acţiune de control nu ar deţine, nicidecum nu pot să meargă împotriva prevederilor constituţiei. Constituţia şi constituţionalismul, reprezintă cel mai înalt organism de drept în ţară, pe care toţi cetăţenii, inclusiv cele mai mari puteri în stat, îl respectă în plenitudinea rigorii. Avînd în vedere avantajele unui sistem reglementat prin constituţie, mai multe naţiuni din întreaga lume, au adoptat forme de constituţionalism.

În Statele Unite, nu numai prin Constituţie se limitează puterea regimului, dar prescrie că cele trei puteri diferite, includ în conlucrarea lor un sistem de control şi de echilibru (system of checks and balances). De exemplu, tot în Statele Unite ale Americii, preşedintele, care este şeful ramurii executive a guvernului, comandantul suprem al forţelor armate, şeful diplomaţiei şi conducătorul partidului aflat la Casa Albă, nu poate declara război unui stat, fără aprobarea Congresului. Limitele puterii prezindenţiale sunt instituţionale, dar mai ales politice. Cele instituţionale derivă din separaţia puterilor. Cele politice sunt legate de raportul de forţe între preşedinte şi Congres, uneori foarte dificil, în situaţiile în care majoritatrea este deţinută de partidul advers.4

O altă formă a constituţionalismului în lume există în Marea Britanie, Noua Zeelandă, şi Israel. Aceste naţiuni au toate constituţiile necodificate. O constituţie necodificată, nu este o constituţie scrisă, ci mai degrabă un sistem de legi, în unele cazuri chiar nescrise, care depind în mare măsură de prioritate legislativă şi de procedură parlamentară. Indiferent de lipsa unui document fizic real în care se utilizează legea supremă a ţării , ,,constituţia“. De exemplu, potrivit doctrinei engleze, termenul de ,,constituţie“ este utilizat în sens abstract şi concret. În sens abstract, constituţia reprezintă o totalitate de legi, precedente judiciare şi convenţii constituţionale, care stabilesc modul de formare şi atribuţiile organelor de stat, principiile colaborării autorităţilor publice. În sens concret, constituţia reprezintă un document învestit cu putere juridică supremă şi adoptat conform unei proceduri speciale.5

1. Republica Moldova

Într-o democraţie autentică controlul constituţional serveşte drept o garanţie fundamentală a supremaţiei Constituţiei. În majoritatea statelor controlul constituţional este realizat de către o autoritate independentă — Curtea Constituţională.

Curtea Constituţională a Republicii Moldova este o instituţie relativ tânără, nimic similar existând de-a lungul deceniilor şi chiar veacurilor în acest spaţiu geografic. Cu toate acestea, problemele de constituţionalitate, care se ridică în faţa Curţii şi la care urmează să se răspundă, parcurg o cale îndelungată, reflectând totodată o realitate şi necesitate a timpului.

Până la proclamarea suveranităţii şi independenţei Republicii Moldova nu exista un organ separat abilitat cu controlul constituţional.

Primele reglementări juridice referitoare la controlul constituţionalităţii datează din perioada interbelică. Constituţia României din 1923 şi Constituţia României din 1938 conţineau unele prevederi generale referitoare la controlul constituţionalităţii. Astfel, atât Constituţia din 1923, cât şi Constituţia din 1938 confereau Curţii de Casaţie şi Justiţie dreptul de a examina constituţionalitatea legilor şi de a declara inaplicabile cele ce contraveneau Constituţiei, limitându-se doar la cazul judecat.

Din momentul în care Moldova a intrat în componenţa URSS a fost preluat modelul de conducere unional, iar constituţiile acesteia repetau textele constituţiilor URSS, ca bază servind principiul unităţii statale, precum şi al unipartidismului, care conferea dreptul unui control constituţional organelor supreme ale puterii de stat (Prezidiul Comitetului Executiv Central), iar Curţii Supreme îi reveneau doar unele prerogative primare de verificare a constituţionalităţii. Această modalitate de control a existat până la 1 decembrie 1988, când, în temeiul art. 124 din Constituţia U.R.S.S şi în baza Legii cu privire la supravegherea constituţională în U.R.S.S. din 23 decembrie 1989, a fost creat Comitetul Supravegherii Constituţionale al U.R.S.S. Comitetul a fost instituit în scopul asigurării corespunderii actelor organelor de stat şi ale organizaţiilor obşteşti cu normele Constituţiei U.R.S.S. Astfel, în caz de neconcordanţă putea să recomande organului emitent să excludă din actele adoptate prevederile ce contravineau Constituţiei. Concomitent, dreptul de a modifica sau de a anula actul supus controlului revenea organului ce l-a adoptat. Comitetul mai  dispunea de veto pe categorii de legi şi de dreptul la iniţiativă legislativă. Activitatea Comitetului a fost limitată în timp, fiind determinată de procesul de destrămare al U.R.S.S. şi de proclamarea suveranităţii şi independenţei republicilor unionale.

Reforma constituţională a fost determinată în Republica Moldova de necesitatea schimbării sistemului politic şi economic, astfel, elaborarea proiectului Constituţiei RM a fost condiţionată de necesitatea creării unui cadru juridic de evoluţie spre un stat de drept şi democratic, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Necesitatea creării unei autorităţi constituţionale independente a fost exprimată de către reprezentanţii doctrinei autohtone, fiind uşor preluată şi implementată de către comisiile parlamentare şi Comisia pentru definitivarea proiectului Constituţiei, prin introducerea unui titlu separat în Constituţia RM din 1994.  Astfel, Titlul V din Constituţie a conferit Curţii Constituţionale statutul de autoritate unică de jurisdicţie constituţională pe teritoriul RM, fiind independentă de orice altă autoritate publică şi supunându-se doar Constituţiei, tot ea fiind garantul supremaţiei Constituţiei (art.134). Statutul Curţii Constituţionale a fost ulterior dezvoltat prin Legea nr. 317-XIII din 13 decembrie 1994 cu privire la Curtea Constituţionala şi Codul jurisdicţiei constituţionale nr. 502-XIII din 16 iunie 1995.

Astfel, la 23 februarie 1995 a fost creată Curtea Constituţională, prima şi unica autoritate de jurisdicţie constituţională în istoria Republicii Moldova.

Primul act pronunţat de Curte a fost Avizul din 18 aprilie 1995, acesta exprimând poziţia Curţii la sesizarea depusă de Preşedintele Republicii Moldova privind modificarea art.13 şi art. 118 din Constituţie. Curtea a decis că Legea privind modificarea art.13 şi 118 din Constituţie corespunde prevederilor constituţionale.

În Republica Moldova, Constituţia este legea supremă şi se utilizează în sens concret, dacă să punem în valoare doctrina engleză, analizată mai sus.

Constituţia RM a fost adoptat la 29 iulie 1994, cuprinzînd 7 titluri, cu 143 de articole la care se adaugă şi cele 8 articlole de la ultimul capitol. Principiul de separare a puterilor de stat este consfinţit în art. 6 Separaţia şi colaborarea puterilor: ,,În Republica Moldova puterea legislativă, executivă şi judecătorească sînt separate şi colaborează în exercitarea prerogativelor ce le revin, potrivit prevederilor Constituţiei.“ Astfel, atribuţiile Parlamentului sunt prevăzute în Titlul III, cele ale Preşedintelui, în Capitolul V, Capitolul VI este deducat unei alte puteri, celei executive- Guverul. Urmatorul capitol se referă la raporturile dintre Guvern şi Parlament. Autoritatea judecătorească este dezvăluită în capitolul IX al Constituţiei. Și desigur ne referim nemijlocit la aspectul de jurisdicţie constituţională. Titlul V este dedicat Curţii Constituţionale. Potrivit art. 134-140, Curtea Constituţională este unica autoritate de jurisdicţie constituţională în Republica Moldova.6

Curtea Constituţională a Republicii Moldova este organul ce realizează jurisdicţia constituţională, Curtea este independentă faţă de puterea legislativă, executivă şi judecătorească, ea se supune doar Constituţiei, garantând supremaţia Constituţiei, asigurând realizarea principiului separaţiei puterilor în stat, precum şi responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat.Curtea Constituţională reprezintă un organ constituţional independent al statului, funcţia primară a Curţii Constituţionale fiind controlul constituţionalităţii actelor normative şi anularea normelor juridice care contravin Constituţiei, precum şi interpretarea Constituţiei.

Curtea activează conform propriei jurisdicţii, în baza principiilor independenţei, inamovibilităţii, colegialităţii, legalităţii şi publicităţii. În activitatea sa, Curtea dispune de autonomie financiară şi de buget propriu, acesta fiind distinct în bugetul de stat.

Considerăm oportun să menţionăm faptul că, Curtea Constitutională a RM, a fost înfiinţată la data de 23 februarie 1995, fiind prima autoritate de jurisdictie constituţională în istoria Republicii Moldova.

Crearea instituţiei în cauză a fost preconizată de Constituţia Republicii Moldova din 1994.

Curtea Constituţională a Republicii Moldova se afla în afara puterilor legislativă, executivă şi judecătorească. Competenţa sa, stabilita prin Constituţtie, şi activitatea de zi cu zi denotă independenţa acestei instituţii şi subordonarea ei doar legii supreme.

Spre deosebire de instanţele judecătoreşti de drept comun, Curtea Constituţională este unica autoritate publică politico-jurisdicţională, care examinează în exclusivitate probleme de drept şi contribuie la perfecţionarea actelor cu caracter normativ adoptate de Parlament, Preşedintele Republicii Moldova şi Guvern.

Curtea activează conform propriei jurisdicţii, în baza principiilor independenţei, colegialităţii, legalităţii şi publicităţii, dispune de autonomie financiaăa şi de buget propriu, inclus distinct în bugetul de stat.

Curtea Constituţională îşi exercită atribuţiile de bază numai în şedinţe plenare. Toate hotărîrile Curţii sunt definitive şi executorii pe întreg teritoriul ţării. Legile, precum şi alte acte normative sau unele părţi ale acestora declarate neconstituţionale devin nule din momentul adoptării hotărîrii Curţii Constituţionale.

Curtea Constituţională este compusă din şase judecători, numiţi de catre ramurile puterii din stat pentru un mandat de saşe ani, cu dreptul de a pretinde la înca un mandat. Doi judecători sînt numiti de Parlament, doi de Guvern si doi de Consiliul Superior al Magistraturii.

Potrivit condiţiilor constituţionale, pentru numirea în calitate de judecător al Curţii Constituţionale persoana trebuie să aibă o pregatire juridică superioară, o înalta competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 15 ani în domeniul juridic, în învăţămînt pe arie juridică sau în activitatea ştiinţifică.7

Legea cu privire la Curtea Constituţională stabileşte limita de vîrsta pentru numirea în funcţia de judecător al Curtii Constitutionale de 65 de ani.

Potrivit Constituţiei, judecătorii Curţii Constituţionale sint inamovibili pe durata mandatului, independenti si se supun numai Constituţiei.

Mandatul judecătorului poate să înceteze şi se declară vacanţa funcţiei numai în cazul de:

1. Expirare a mandatului;

2. Demisie;

3. Ridicare a mandatului în caz de:

a. imposibilitate a exercitării funcţiei de judecător din motive de sănătate;

b. încălcare a jurămîntului şi obligaţiilor funcţiei;

c. condamnare de către instanţa judecătorească pentru săvîrşirea unei infracţiuni;

d. incompatibilitate.8

Legea stabileşte un şir de garanţii pentru că judecătorii să-şi poată îndeplini atribuţiile, principalele fiind independenţa, inamovibilitatea, imunitatea. Judecătorii au drepturi egale, precum şi obligaţii egale.

Legea interzice judecătorilor Curţii Constituţionale să exercite paralel alte activităţi remunerate, cu excepţia activităţii didactice şi ştiinţifice. Judecătorii nu pot face parte din partide sau mişcări politice sau să le susţină într-un mod sau altul, nu pot participa la campaniile electorale sau să desfăşoare altă activitate politică. Judecătorii trebuie să se abţină de la orice acţiune care contrazice statutul de judecător.

Preşedintele Curţii şi judecătorul care îl înlocuieşte se aleg pentru un termen de 3 ani de judecătorii Curţii, avind dreptul de a fi realeşi înca pentru 3 ani.

Pe lînga Curte Constituţională se formează Secretariatul, care are sarcina de asigurare a activităţii Curţii, acordă asistenţă informaţională, organizatorică, ştiinţifică şi de altă natură, organizează audienţa cetăţenilor, examinează în prealabil sesizările Curţii Constituţionale a căror soluţionare de către judecătorii Curţii nu este neaparată, acordă ajutor judecătorilor la pregatirea dosarelor pentru examinare.

Secretariatul Curţii Constituţionale este condus de un şef. Regulamentul Secretariatului Curţii Constituţionale, organigrama şi statul lui de funcţii se aprobă de Curtea Constituţională.

Pe lînga Curtea Constituţională poate funcţiona un Consiliu ştiinţific consultativ.

Curtea Constituţională colaborează cu instituţii similare din Ucraina, România, Belgia, Ungaria, Armenia, Rusia şi altele, este membră cu drepturi depline a Comisiei de la Veneţia a Consiliului Europei, Conferinţei Europene a Curţilor Constituţionale şi a Asociaţiei Curţilor Constituţionale Francofone.

Poziţia Curţii Constituţionale în sistemul organelor de stat

Reiterăm faptul că, în calitate de organ ce realizează jurisdicţia constituţională, Curtea este independentă faţă de puterea legislativă, executivă şi judecătorească, ea se supune doar Constituţiei, garantând supremaţia Constituţiei, asigurând realizarea principiului separaţiei puterilor în stat, precum şi responsabilitatea statului faţă de cetăţean şi a cetăţeanului faţă de stat. Curtea Constituţională reprezintă un organ constituţional independent al statului, funcţia primară a Curţii Constituţionale fiind controlul constituţionalităţii actelor normative şi anularea normelor juridice care contravin Constituţiei, precum şi interpretarea Constituţiei.

Atribuţiile Curţii Constituţionale

Activitatea Curţii Constituţionale este una organizatorică, de supraveghere, îndreptată spre a atenţiona autorităţile publice, actul cărora este supus controlului, să înlăture normele ce contravin Constituţiei şi să oprească acţiunea actului normativ, dar dreptul de a-l modifica sau anula revine organului ce l-a adoptat. Hotărârile pentru controlul constituţionalităţii sunt executorii şi definitive, atrăgând nulitatea actului normativ sau dispoziţiilor acestuia declarate neconstituţionale. În acest context, Curtea Constituţională devine un „arbitru“ suprem în materia „examinării în exclusivitate a chestiunilor de drept“.

În calitate de unică autoritate de jurisdicţie constituţională, Curtea îşi exercită atribuţiile potrivit prevederilor art.135 din Constituţie, art.4 al Legii cu privire la Curtea Constituţională şi art. 4 al Codului jurisdicţiei constituţionale: 

• Exercită, la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor, regulamentelor şi hotărârilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui Republicii Moldova, a hotărârilor şi dispoziţiilor Guvernului, precum şi a tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte;

• interpretează Constituţia;

• se pronunţă asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;

• confirmă rezultatele referendumurilor republicane;

• confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Preşedintelui Republicii Moldova, validează mandatele deputaţilor şi al Preşedintelui Republicii Moldova;

• constată circumstanţele care justifică dizolvarea Parlamentului, demiterea Preşedintelui Republicii Moldova, interimatul funcţiei de Preşedinte, imposibilitatea Preşedintelui Republicii Moldova de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 60 de zile;

• rezolvă excepţiile de neconstituţionalitate a actelor juridice, sesizate de Curtea Supremă de Justiţie;

• hotărăşte asupra chestiunilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid.9

Baza legală

• Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova 27.08.1991;

• Constituţia Republicii Moldova 29.07.1994;

• Legea cu privire la Curtea Constituţională nr. 317-XIII din 13.12.1994;

• Codul jurisdicţiei constituţionale nr. 502-XIII din 16.06.1995.

Dacă să ne referim la relaţiile international în contextual subiectului dat, putem afirma că menţinerea acestora, joacă un rol extrem de importat în constituirea şi consolidarea Curţii Constituţionale, considerată a fi garantul asigurării şi respectării drepturilor fundamentale ale omului. Eficienţa activităţii Curţii este determinată în mare parte de raporturile stabilite cu curţile constituţionale din statele europene şi membre ale CSI, cu instituţiile de drept şi organismele internaţionale, printre care se numără Fundaţia Germană pentru Cooperare Juridică Internaţională (IRZ), PNUD Moldova, Misiunea OSCE în Moldova, ABA/ROLI Moldova, Misiunea norvegiană de experţi pentru promovarea supremaţiei legii în Moldova (NORLAM), Agenţia Turciei pentru Cooperare Internaţională (TICA).

Drept repere esenţiale în evoluţia relaţiilor internaţionale ale Curţii Constituţionale a Republicii Moldova constituie Comisia Europeană pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) a Consiliului Europei, Conferinţa Curţilor Constituţionale Europene şi Asociaţia Curţilor Constituţionale Francofone. Din primii ani de activitate Curtea Constituţională şi-a trasat ferm tendinţele de aderare la organismele europene şi internaţionale de drept.

Structura organizatorică a Curţii Constituţionale

2. Ucraina

În continuare, punem în discuţie, aspectele jurisdicţiei constituţionale în Ucraina.

În anul 1989, în Ucraina prin introducerea Constituţiei RSS Ucraineşti din 1978, a fost creat Comitetul de supraveghere a constituţionalităţii în RSSU. Cu toate că în textul Constituţiei s-a dispus crearea acestui Comitet, el nu a fost înfiinţat şi nu a funcţionat niciodată. După ulterioarele modificări în legea supremă din 1990 a fost inclusă crearea unui alt organ de drept întru suprevegherea respectării Constituţiei- Curtea Constituţională al RSS Ucraineşti.

După proclamarea independenţei statului ucrainean la 3 iunie 1992, Rada Supremă a Ucrainei a adoptat Legea privind Curtea Constituţională, în care se prescrie etapele de formare şi condiţiile de funcţionare a acestei instituţii.

În perioada anilor 1992—1992 activitatea Curţii era una mai mult nesatisfăcătoare: Rada Supremă numise numai preşedintele Curţii ( Leonid Iuzikov), dar referitor la alegerea adjunctului şi celorlalţi judecători a fost un eşes total, fără finalitatea necesară. Avînd în vedere circumstanţele menţionate, în această perioadă garantarea respectării Constituţiei era în mîinile Preşedintelui Curţii şi Radei Supreme.

Adoptarea Constituţiei din 28 iunie 1996 şi a legii privind Curtea Constituţională a Ucrainei, la 16 octombrie 1996, s-a definitivat clar mecanismele de implimentare şi funcţionare a Curţii.

În continuare considerăm oportun să aducem menţiuni şi despre Constituţia Ucrainei.

Constituţia Ucrainei este alcătuită din preambul şi 15 capitole (161 de articole). În preambul se proclamă faptul că, Constituţia se aprobă de către Rada Supremă “ în numele poporului Ucrainei“, care se compune din „cetăţenii de toate naţionalităţile ai Ucrainei“, iar la baza ei stă „dreptul la autodeterminare al naţiunii ucrainene, al întregului popor ucrainean“. Tot în preambul sînt prevăzute obiectivele ce privesc asigurarea societăţii civile, dezvoltarea şi consolidarea statului democratic şi de drept, cu orientare socială. În capitolele 8, 9 şi 19 sunt fixate următoarele principii de baza de construire şi funcţionare a sistemului naţional de drept:

— suveranitatea dreptului, care presupune respectarea strictă a principiilor de drept, indiferent de opiniile privind raţionalitatea lor din punct de vedere politic.

— puterea juridică supremă a Constituţiei. Constituţia Ucrainei este legea principală şi exprimarea puterii juridice supreme care condiţionează adoptarea legilor şi a altor acte normative juridice în baza Constituţei şi în deplina concordanţă cu aceasta.

— normele Constituţiei sunt norme cu acţiune directă.

De aceea, Constituţia din 1996 prevede necesitatea adoptării unui mare număr de legi noi, care să concretizeze drepturile, libertăţile şi obligatiile de baza ale cetăţenilor, organizarea şi funcţionarea organelor puterii de stat centrale şi locale şi raporturile dintre cetăţeni şi stat.

Constituţia Ucrainei a instituit garanţii juridice sigure pentru o societate democratică. În primul rând, trebuie menţionate ataşamentul faţă de valorile general umane şi prioritizarea dreptului internaţional. În al doilea rând, constituţia Ucrainei a înglobat în sine cele mai progresiste idei din perioada actuală de dezvoltare a societăţii.10

În acest sens, pe de o parte, Constituţia Ucrainei ţine seama de separaţia puterilor de stat pe orizontală, adică delimitarea atribuţiilor între ramurile legislativă, executivă şi judecătorească ale puterii centrale. Separaţia puterilor este cea mai eficientă metodă de apărare a democraţiei. Dacă ramurile puterii de stat sunt separate, atunci nici o persoană, luată individual, nici un organ nu pot avea un control deplin asupra puterii de stat. Pe de altă parte, trebuie avută în vedere şi separarea puterilor pe verticală, adică delimitarea atribuţiilor între centru şi puterea publică locală.11

Nu de puţine ori în Ucraina apar confruntări între puterea legislativă şi cea executivă, între preşedinte şi parlament. Fiecare dintre instituţii tinde spre consolidarea prin Constituţie a poziţiei sale dominante, ceea ce duce, inevitabil, la operarea de modificări şi completări în Legea fundamentală. Constituţia, în calitatea sa de Lege fundamentală adoptată de Parlament (cu toate că opiniile sunt împărţite, mulţi constituţionalişti pledând pentru discutarea şi aprobarea Constituţiei în cadrul referendumurilor), dispune de putere juridică supremă. Din păcate, acest postulat este constant încălcat în Ucraina , atât prin atribuirea de competenţe speciale preşedintelui, cât şi prin adoptarea de legi ordinare pe chestiuni de nivel constituţional, abia ulterior operându-se modificări în textul Constituţiei.

Realizarea de facto a Constituţiei Ucrainei este o problemă dureroasă a societăţii

Baza legală în evoluţia sa istorică

• Prima Constituţie a Ucrainei de la Orlik (Перша Конституція України Гетьмана Пилипа Орлика 1710 рік)

• Primul, al-2-lea şi al 3-le act al Radei Ucrainei din 1917 (I, II та III Універсали Української Центральної Ради 1917 рік);

• Al 4-lea act al Radei Ucrainei din 1918 (IV Універсал Української Центральної Ради 1918 рік);

• Constituţia RSS Ucraineşti din 1929 (Конституція Української РСР 1929 рік);

• Constituţia RSS Ucraineşti din 1937 (Конституція Української РСР 1937 рік);

• Constituţia Ucrainei din 1978, care a fost în vigoare pînă la 1996 cu toate modificările operate pe parcurs (Конституція України 1978 року (що діяла до 1996 року зі змінами);

• Constituţia din 1995 (Конституційний Договір 1995 року);

• Constituţia Ucrainei din 28.06.1996 (Закон про прийняття Конституції України і введення її в дію N 254/96-ВР від 28.06.96).

Aceste documente fundamentale naţionale clar mărturesesc voinţa, dorinţa invincibilă şi capacitatea naţiunii Ucrainene de a crea şi a dezvolta propriul stat. Realizarea absolută este Constituţia Ucrainei, aprobată pe 28 iunie 1996.

Ca şi în cazul RM, şi în Ucraina, Curtea Constituţională este unicul organ de jurisdicţie constituţională, care are drept scop garantarea supremaţiei Constituţiei statului ucrainean, ca lege supremă a statului. Principiile de bază în activitatea acestui organ sunt: independenţa, colegialitatea, imparţialitatea, publicitatea, obiectivitatea şi analiza multiaspectuală, globală a cazurilor depuse spre examinare.

Curtea Constituţională a Ucrainei şi-a început activitatea la data de 18 octombrie 1996. Prima decizie a Curţii a fost emisă la data de 13 mai 1997.12

Curtea Constituţională a Ucrainei, este formată din 18 judecători, cîte 6 numiţi de Preşedinte, de Rada Supremă şi de Congresul judecătorilor din Ucraina.

Potrivit Constituţiei Ucrainei, judecător în Curtea Constituţională poate sa fie persoana fizică care întruneşte următoarele condiţii: sa fie cetăţean al statului ucrainean, care la data numirii în funcţie are 40 de ani împliniţi; studii superioare în drept; stagiu de muncă nu mai puţin de 10 ani în domeniu juridic (inclusiv activitate ştiinţifică, pedagogico-didactică); cunoaşte limba de stat şi a locuit pe teritoriul Ucrainei ultimii minim 20 ani.

Mandatul pentru un judecător în Curtea Constituţioanlă este de 9 ani fără dreptul la al doilea mandate succesiv.

Astfel, forma de selecţie a judecătorilor în Curtea Constituţională de către Preşedinte, este următoarea. Iniţial Preşedintele statului se consultă cu prim- ministru referitor la candidaţi. În cazul în care ajung la un accord comun, Preşedintele emite un decret referitor la numirea în funcţie de judecător, care este avizat şi de către prim-ministru şi ministrul justiţiei.

La momentul expirării mandatului de judecător în Curtea Constituţională, care a fost numit de Preşedinte, anume Preşedintele, în termen de o lună numeşte un alt candidat la această funcţie.

Forma de numire în această funcţie de Rada Supremă diferă esenţial de cea a Preşedintelui. Astfel, Rada Supremă numeşte judecători la Curtea Constituţională prin vot secret prin intermediul buletinelor de vot unde se include lista candidaţilor.

Candidaţii la funcţia de judecător în Curtea Constituţională a Ucrainei, se propun de către Preşedintele Radei Supreme sau ¼ din deputaţii aleşi. Totodată, o comisie specială a Radei Supreme prezintă un raport în cadrul căruia se expune referitor la identitatea fiecărui candidat în parte.

Se investesc în funcţia de judecător al Curţii Constituţionale, candidaţii care au acumulat cele mai multe voturi, dar mai mult de jumătate de voturi de la deputaţii din comisia constituţională a Radei Supreme. În cazul în care mai multi candidaţi au acumulat un numar egal de voturi, şi deja e suplinit numărul necesar de judecători, atunci aceşti candidaţi sunt supuşi unui vot repetat.

La momentul expirării unui mandat a judecătorului din Curtea Constituţională, numit de către Rada Supremă, anume Rada Supremă, în termen de o lună, numeşte un alt judecător.

Numirea judecătorilor în Curtea Constituţională de către Congresul judecătorilor Ucrainei.

Congresul judecătorilor Ucrainei la propunerea membrilor, prin vot deschis a majoriţăţii simple stabilesc candidaţii la funcţia de judecător în Curtea Constituţională. Apoi, candidaţii aleşi sunt supuşi unui vot secret asemănător celui din Rada Supremă pentru această procedură.

Se numeşte în funcţie de judecător al Curţii, candidatul care a acumulat majoritatea voturilor.

În cazul în care mai mulţi candidaţi au trecut de pragul stabilit, atunci se organizează al II-lea tur.

Și în acest caz, atunci cîmd expiră mandatul judecătorului numit de Congres, la fel Congresul numeşte un alt judecător. Adică, reiese faptul ca fiecare din aceste 3 instituţii sus-menţionate au a cîte 6 locuri pentru funcţia de judecător şi au grijă de circuit anume pe poziţiile pe care le deţin.

Judecătorul Curţii Constutuţionale, după ce a fost numit în funcţie, intră în executarea atribuţiilor funcţionale, după depunerea jurămîntului.

Statutul judecătorilor Curţii se stabileşte prin intermediul actelor legislative.

Ca şi în RM, în Ucraina judecătorii Curţii Constituţionale nu au dreptul de a presta orice altă muncă retribuită, să facă parte din vreun partid politic, să deţină mandate de reprezentare a intereselor unei personae terţe.

Judecătorul Curţii Constituţionale poate fi demis doar pentru motivele prevăzute de articolul 126.5 din Constituţia Ucrainei. Astfel, el va putea fi eliberat din funcţie de către organul care l-a ales sau l-a numit, în următoarele cazuri: expirarea termenului pentru care a fost ales / numit în funcţie; împlinirea vârstei de 65 de ani; imposibilitatea de exercitare a atribuţiilor din motive de sănătate; încălcarea cerinţelor referitoare la incompatibilitate; încălcarea jurământului; rămânerea definitivă a unei sentinţe prin care i s-a stabilit vinovăţia; pierderea cetăţeniei; declararea dispariţiei sau a morţii acestuia; înaintarea unei cereri de demisie sau de renunţare voluntară la funcţie. Mandatul de judecător încetează în caz de deces. Constituţia nu prevede revocarea ca fiind o modalitate de demitere a unui judecător al Curţii Constituţionale.

Atribuţiile Curţii Constituţionale

În conformitate cu articolul 150.1 din Constituţia Ucrainei, în competenţa Curţii Constituţionale se înscrie verificarea conformităţii cu Constituţia (controlul de constituţionalitate) a legilor şi altor acte juridice ale Radei Supreme a Ucrainei; a actelor Preşedintelui Ucrainei; actelor Consiliului de Miniştri al Ucrainei; actelor Radei Supreme a Republicii Autonome Crimeea. Din analiza conţinutului prescriptiv al acestei norme rezultă că obiectul controlului de constituţionalite, în funcţie de criteriul ierarhic, îl constituie următoarele categorii de acte:

1) legi;

2) legislaţie secundară, în special:

— acte juridice ale Radei Supreme a Ucrainei (rezoluţii, declaraţii etc.), între care „acte normative ale Prezidiului Radei Supreme a Ucrainei, care rezultă din statutul special al Prezidiului Radei Supreme a Ucrainei în sistemul puterii de stat al Ucrainei de dinainte de 14 februarie 1992“ (alineatul 2 de la pct. 3 din considerentele Deciziei nr. 2-zp din 23 iunie 1997). „Principalele caracteristici normative ale actelor juridice sunt absenţa unei determinări a efectului lor în timp şi recurenţa în aplicare“ (primul alineat de la pct. 6 din considerentele Deciziei nr. 7-rp/2002 din 27 martie 2002);

— actele Preşedintelui Ucrainei, decrete şi ordine. „Curtea Constituţională a Ucrainei are autoritatea de a decide asupra conformităţii cu Constituţia Ucrainei (constituţionalităţii) a actelor juridice ale Radei Supreme a Ucrainei şi Preşedintelui Ucrainei, independent de caracterul lor normative sau individual“ (alineatul 5 de la pct. 4 din considerentele Deciziei nr. 7-rp/2002 din 27 martie 2002);

— acte ale Consiliului de Miniştri al Ucrainei (hotărâri şi decrete);

— actele juridice ale Radei Supreme a Republicii Autonome Crimeea, în special, „Rada Supremă a Republicii Autonome Crimeea, în limitele competenţei sale, adoptă decizii şi rezoluţii, de aceea, prin utilizarea termenului „Legea Republicii Autonome Crimeea“, ca formă a unui act juridic normativ, Rada Supremă a Republicii Autonome Crimeea şi-a depăşit autoritatea“ (primul alineat de la pct. 5 din considerentele Deciziei nr. 4-rp/1998 din 25 martie 1998 şi Decizia nr. 7-rp/1998 din 2 iunie 1998).

De asemenea, Curtea Constituţională a Ucrainei examinează actele juridice ale organelor de stat mai sus menţionate care, din punct de vedere formal, au ieşit din vigoare, însă sub efectul cărora s-au stabilit raporturi juridice care încă fiinţează la data examinării cauzei de către Curtea Constituţională. „Rezultă din dispoziţiile articolului 58 din Constituţia Ucrainei că legile şi celelalte acte normative nu pot retroactiva, ceea ce înseamnă că puterea legii se aplică doar raporturilor juridice născute după intrarea în vigoare a legii sau a actului juridic cu caracter normativ“ (primul alineat de la pct. 5 din considerentele Deciziei nr. 1-zp din 13 mai 1997) „şi nu se aplică raportului juridic care s-a născut şi s-a încheiat înainte de intrarea lor în vigoare“ (primul alineat de la pct. 4 din considerentele Deciziei nr. 3-rp/2001 din 5 aprilie 2001). Următoarele acte nu intră în competenţa de control a Curţii Constituţionale a Ucrainei: „actele juridice ale Radei Supreme a Ucrainei cu caracter de regulator“ (Decizia Curţii Constituţionale nr. 1-u din 28 februarie 2001), „actele juridice care nu produc consecinţe juridice şi nu dau naştere vreunui raport juridic“ (Decizia Curţii Constituţionale Nr. 11-u din 12 ianuarie 2000), „actele juridice care nu sunt enumerate la articolul 150.1.1 din Constituţia Ucrainei“ (Decizia Curţii Constituţionale Nr. 49-u din 13 iulie 2000 şi Decizia Curţii Constituţionale Nr. 41-u din 11 septembrie 2003), „actele juridice care şi-au încetat efectele juridice ca urmare a încetării raportului juridic care s-a stabilit ca rezultat al efectului lor“ (Decizia Curţii Constituţionale Nr. 15-rp din 14 noiembrie 2001).13

Activitatea şi organizarea Curţii Constituţionale este stabilită prin Constituţie şi Legea privind Curtea Constituţională. Totodată, Curtea emite decizii referitor la activitatea sa internă.

Încă o tangengă şi similitudine a Curţii Constituţionale RM şi a Ucrainei, se referă la organizarea internă şi existenţa unui secretariat, care face parte din Aparatul Curţii. În cadrul aparatului mai funcţionează secţia reprezentare, serviciul pentru fiecare judecător al Curţii, arhiva, biblioteca, publicaţia periodică „Вісник Конституційного Суду України“

Totodată, Curtea Constituţională a Ucrainei mai are Comisii permanete şi temporare de lucru.

Acetse comisii sunt nişte organe suplimentare care contribuie nemijlocit la buna funcţionare a Curţii.

Comisiile permanente, se formează în cadrul şedinţelor plenare cu atribuirea funcţiilor de organizare administrativ- internă.

La rîndul său, comisiile temporare există pentru efectuarea cercetărilor suplimentare referitor la anumite cazuri cu implicarea specialiştilor din ramura de drept necesar.

Mai este şi colegii ale Curţii Constituţionale, care se formează pentru a examina admisibilitatea sesizărilor depuse la Curte.

Atîte pe Site-ul oficial al Curţii Constituţionale al RM, cît şi pe cel al Ucrainei găsim întreaga componenţă a judecătorilor în funcţie, precum şi celor care au activat în acest organ de la data înfiinţării lui.

În RM depistăm o particularitate a repartizării judecătorilor pe categorii, şi anume în judecători-constituţionali şi în judecători-asistenţi.

Pe site-ul Curţii RM găsim şi o trimitere directă la site-ul Curţii Ucrainei şi a altor ţări, ceea ce denotă importanţa conlucrării şi schimbul de experienţă dintre aceste instutuţii.

Dacă anterior am facut trimitere la aspect asemănătoare a Curţii Constituţionale a RM şi Ucraina, pe parcursul cercetării se reliefează şi nuanţe care diferă. De exemplu termneul mandatului judecătorilor şi accesul la al 2-lea mandat succesiv, numărul judecătorilor, criteriul de vîrstă în selecţia candidatului, procedura de alegere, unele aspect de organizare internă. Dar incontestabil este rolul acestor instituţii, atît în Rm cît şi în Ucraina.

Concluzii

Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului constituie nu doar o realitate ci şi o finalitate a întregii activităţi umane, bineînţeles a aceleia democratice şi progresiste. De aici şi atenţia cuvenită care este acordată aproape peste tot în lumea actuală, problemelor teoretice şi practice referitoare la drepturile omului, la protecţia şi respectul libertăţilor fundamentale prescrise în Constituţie.

Realizarea Constituţiei reprezintă o activitate ce corespunde voinţei exprimate în textul ei şi se desfăşoară ca un proces, potrivit unui sistem de coordonate. Ca rezultat final, realizarea presupune corespunderea între cerinţele normelor constituţionale de a săvârşi anumite acţiuni sau de a se abţine de la ele şi suma acţiunilor realizate de fapt. O asemenea corespundere demonstrează atingerea scopului constituţional.

Regimul constituţional presupune nu doar un grup special de norme juridice, ci şi relaţiile juridice speciale legate de acestea. Oricât de perfecte ar fi normele constituţionale, despre regimul constituţional existent se judecă după faptul cum aceste norme se aplică în practică, cum este această constituţie de facto.

Curtea Constituţională, ca organ care asigură supremaţia Constituţiei în stat necesită are un la îndemînă un întreg spectru de mecanisme de organizare şi acţiuni. Interesant este de a analiza atît propriul sistem, cît a a altor ţări, în cazul nostru ţara vecina, Ucraina.

Evoluţia istorică, destul de anevoioasă pînă la organismul viabil de azi şi elementele constitutive sunt destul de asemănătoare între aceste două instituţii. Desigur sunt şi diferenţe, aşa cum le-am menţionat şu în textul articolului. Este absolut normal, avîn în vedere chiar şi teritoriul, populaţia, factorii social-economici, nivelul de dezvoltare.

Considerăm că este important de a practica asemnea cercetări sub aspect comparativ, pentru a găsi soluţii de perfecţionare a propriului mecanism statal cu toate aspectele pe care le implică, spre buna lor funcţionare şi colaborare.