Aplicarea teoriei pluraliste a autorităţii jurisprudenţei europene în afara cadrului statelor părţi la CEDO

Olga BENEŞ, master, lector superior, ULIM

Efectele hotărârilor Curţii EDO se mai referă şi la destinatari care sunt plasaţi în afara cadrului european. Cele trei organe judiciare sau cvasi judiciare de protecţie internaţională a drepturilor omului, Curtea Interamericană a Drepturilor Omului, Comitetul pentru Drepturile Omului a Naţiunilor Unite şi Comisia Africană a Drepturilor Omului sunt nişte receptori potenţiali importanţi ai jurisprudenţei europene. Efectiv, datorită afinităţii certe dintre textele internaţionale de protecţie a drepturilor omului, a preocupărilor fundamentale comune a oricărui organ internaţional chemat să soluţioneze un diferend cu privire la drepturile omului, o influenţă reciprocă pare inevitabilă. Cuvinte cheie: autoritatea jurisprudenţială a hotărârilor Curţii EDO, destinatarii jurisprudenţei europene.

Les effets des arrêts de la Cour EDH font également référence aux destinataires placés hors du cadre européen, Les trois organes judiciaires ou quasi judiciaires de protection internationale des droits de l’homme, la Cour Interaméricaine des Droits de l’Homme, le Comité des Droits de l’Homme des Nations Unies  et la Commission Africaine des Droits de l’Homme sont les récepteurs potentiels importants de la jurisprudence européenne. Effectivement, à cause de l’affinité certaine entre les textes internationaux de protection des droits de l’homme, des préoccupations fondamentales communes de tout organe international appelé à solutionner un différend sur les droits de l’homme, une influence réciproque parait inévitable. Mots-cles: autorité jurisprudentielle des arrêts de la Cour EDH, les destinataires de la jurisprudence européenne.

Analiza autorităţii jurisprudenţiale a hotărârilor europene, definită ca autoritate legată de interpretarea normelor convenţionale, a ajuns, în cadrul pluralist de drept, la o prezentare combinată atât a autorităţii directe şi a folosirii directe pentru nucleul dur în sens larg, cât şi la o autoritate indirect obligatorie pentru dispoziţiile cu jurisprudenţă constantă pentru care interpretarea se îmbină cu norma convenţională decât o autoritate având simpla pretenţie de a constitui un model printre altele pentru alte drepturi. Caracterul dinamic al acestei construcţii conciliază ideea de consens minimal şi de progres liber dezvoltat între Curtea europeană şi actorii naţionali în deosebi judecătorii constituţionali şi supremi naţionali. Diferenţa dintre ceea ce trebuie să fie şi ceea ce este tinde să se reducă deoarece statele recunosc existenţa unei autorităţi erga omnes a ordinii juridice şi a conţinutului, ba chiar cu caracter obligatoriu, a regulilor jurisprudenţiale europene, datorită calităţii Curţii Europene a Drepturilor Omului de instanţă de interpretare autentică şi de incorporare a jurisprudenţei constante şi clare a dispoziţiei convenţionale. Dacă respectul autorităţii jurisprudenţiale este pe larg confirmat, atunci mai rămân încă a fi reticenţe importante ce rezultă dintr-o jurisprudenţă puternic evolutivă impusă de Curtea europeană. Judecătorul naţional este încă o dată destinatarul principal al efectelor hotărârilor europene. Astfel, statutul său în dreptul intern este indicatorul cel mai pertinent al eficacităţii autorităţii jurisprudenţiale europene. În afara statelor părţi la sistemul european de protecţie a drepturilor omului, mai sunt şi alte autorităţi susceptibile de a fi sensibile la enunţul dreptului convenţional de către Curtea EDO.

Dacă autoritatea jurisprudenţială a hotărârilor Curţii EDO în privinţa statelor părţi la CEDO constituie o noutate remarcabilă în dreptul internaţional, ea n-ar putea diminua recunoaşterea unei autorităţi al enunţării dreptului de către Curte în privinţa altor destinatari. Mai întâi ar trebui de luat în consideraţie efectele hotărârilor între organele Convenţiei, adică atât efectele hotărârilor Curţii în raport cu ea înseşi cât şi referitor la Comisia EDO. Aceste efecte demonstrează un pluralism judiciar intraeuropean. În al doilea rând, alţi destinatari nedesemnaţi ai hotărârilor sunt absolut străini sistemului european de protecţie a drepturilor omului şi în privinţa lor hotărârile nu îmbracă decât o autoritate morală sau doctrinală iar valoarea persuasivă se arată limitată. Aici este vorba de demonstrarea unui pluralism judiciar sau a surselor în privinţa terţilor. Autoritatea jurisprudenţei europene în raport cu alte instanţe europene va fi izolată deoarece ea pune probleme distincte legate de fenomenul unui polisistem simultan — este vorba de un pluralism complementar al ordinilor juridice europene.

Destinatarii jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului sunt foarte variaţi şi din aceste considerente n-ar putea releva de un cadru juridic unic. Într-adevăr, în funcţie de rapoartele particulare întreţinute între ordinile juridice europene între ele, cel al CEDO, mai pe larg sistemul Consiliului Europei şi ordinea juridică comunitară, CJCE, ar trebui să prezinte destinatarii privilegiaţi ai hotărârilor Curţii EDO. Autoritatea jurisprudenţei europene păstrează în privinţa lor o valoare cel puţin juridică, legată de recunoaşterea ordinii juridice europene a drepturilor omului

În afară de aceasta, efectele hotărârilor Curţii EDO se mai referă şi la destinatari care sunt plasaţi în afara cadrului european. Este vorba aici despre ipoteza extremă a analizei efectelor, atât de către organele respective — geografic şi uneori juridic foarte îndepărtate de Curta EDO- cât şi de natura autorităţii recunoscute. De asemenea, autoritatea persuasivă în privinţa terţilor reprezintă indiciul nu a efectivităţii sistemului european al drepturilor omului, dar a caracterului pretins precursor al mecanismului european, a pretenţiei sale de a figura ca un model regional prin excelenţă a protecţiei judiciare a drepturilor omului..

Cele trei organe judiciare sau cvasi judiciare de protecţie internaţională a drepturilor omului, Curtea Interamericană a Drepturilor Omului, Comitetul pentru Drepturile Omului a Naţiunilor Unite şi Comisia Africană a Drepturilor Omului sunt nişte receptori potenţiali importanţi ai jurisprudenţei europene. Efectiv, datorită afinităţii certe dintre textele internaţionale de protecţie a drepturilor omului, a preocupărilor fundamentale comune a oricărui organ internaţional chemat să soluţioneze un diferend cu privire la drepturile omului, o influenţă reciprocă pare inevitabilă. În această configuraţie, un studiu separat al fiecărui organ se impune totuşi deoarece practica de referinţă la jurisprudenţa europeană este variată.

Vorbind despre Curtea Interamericană a Drepturilor Omului, atunci analogiile între cele două sisteme de protecţie a drepturilor fundamentale sunt importante. Astfel, Curtea Interamericană a Drepturilor Omului s-a referit adesea la interpretările dezvoltate de Curtea EDO. Dar această influenţă cunoaşte totuşi anumite limite. Din cauza caracterului destul de tardiv al contenciosului interamerican al drepturilor omului, jurisprudenţa europeană ar trebui să îmbrace o autoritate exemplară de apreciat.

Convenţia Interamericană a Drepturilor Omului care a intrat în vigoare doar în anul 1978, a beneficiat totuşi de participarea membrilor Comisiei EDO şi a Curţii EDO cu titlu de consilieri principali în cadrul Conferinţei de la San Hose din 1969, astfel, o serie de drepturi sunt redactate în acelaşi fel. Am putea menţiona drept exemplu, articolul 8 care reia articolul 6 al CEDO. Curtea interamericană a drepturilor omului a fost instituită pe modelul Curţii EDO. În afară de aceasta, cele două continente împart o moştenire istorică şi juridică comună. Întâlniri frecvente comune au loc între judecătorii europeni şi americani. Aceşti factori diferiţi contribuie la stabilirea Curţii EDO drept un veritabil model pentru Curtea Interamericană a Drepturilor Omului1.

Practica jurisprudenţei confirmă această afirmaţie. Referinţele exprese la jurisprudenţa europeană au fost numeroase pe parcursul primilor ani. Ele reprezentau atât argumentarea unor judecători în opiniile lor individuale cât şi ale Comisiei IDO cât şi a Curţii ca atare în deciziile sale. Jurisprudenţa europeană a influenţat poziţia Curţii Interamericane a drepturilor omului cu privire la tehnicile de interpretare şi la principiile generale. Curtea Interamericană a citat astfel jurisprudenţa europeană pentru a consolida afirmarea caracterului special al tratatelor internaţionale de protecţie a drepturilor fundamentale.

În cadrul primei decizii, Curtea interamericană a estimat că „în virtutea unui principiu general de drept, iura novit curia, ea are dreptul şi datoria de a aplica în cadrul unei proceduri, dispoziţiile juridice adecvate chiar dacă părţile nu le-au invocat în mod expres şi să invoce dispoziţiile relevante“2. Ea argumentează afirmaţiile sale prin referinţe la jurisprudenţa internaţională şi europeană. În aceiaşi cauză prin hotărârea din 21.07.1989, ea menţionează practica Curţii EDO în conformitate cu articolul 50 pentru a preciza propria sa competenţă de a condamna un stat la o satisfacţie echitabilă3. Ea se referă de asemenea la jurisprudenţa europeană pentru a defini conţinutul dreptului de interpretare a propriilor hotărâri. Controlul reglementărilor încheiate între reclamant şi guvern şi decizia în consecinţă de radiere de pe rol preia mult de la tehnica Curţii EDO. Curtea Interamericană a interpretat în lumina jurisprudenţei europene regimul de renunţare la excepţia de neepuizare a căilor de recurs interne4. La fel ca şi Curtea EDO, Curtea Interamericană a Drepturilor Omului se consideră competentă de a examina orice excepţie preliminară. Influenţa jurisprudenţei europene priveşte în aceiaşi măsură drepturile jurisprudenţei constante şi a nucleului dur al nivelului european. Astfel, principiul nediscriminării este interpretat în lumina hotărârii cu privire la instruirea lingvistică în Belgia. Dreptul la libertatea de expresie a fost interpretat conform directivelor hotărârilor europene Sunday Times şi Barthold5, şi efectiv, Curtea Interamericană a Drepturilor Omului a adoptat definiţia europeană a necesităţii limitărilor unei atare libertăţi. Apelul la jurisprudenţa europeană este astfel realizat fie pentru a confirma sau ilustra principii generale de drept, fie cu titlu principal pentru a ghida raţionamentele Curţii. Uneori se pare că Curtea Interamericană a drepturilor omului îşi atribuie jurisprudenţa europeană prin faptul citării a pasaje întregi din hotărârile europene fără însă a menţiona expres referinţele. Referinţa făcută la jurisprudenţa europeană, destul de numeroasă în primele hotărâri, a permis astfel Curţii IADO să-şi fundamenteze autoritatea şi credibilitatea. În prezent referinţele sunt mai puţin numeroase datorită afirmării autorităţii Curţii. Dar, totuşi influenţa jurisprudenţei europene întâlneşte şi limite serioase. Diferenţele dintre realităţile economice, politice şi sociale dintre statele părţi ale celor două sisteme sunt importante. Sistemul american nu împărtăşeşte aceleaşi valori democratice ale Europei occidentale la un nivel comparabil şi exigenţa de protecţie a drepturilor este foarte diferită. Astfel, chiar şi natura cauzelor care sunt aduse în faţa celor două Curţi este diferită. Curtea Interamericană a Drepturilor Omului s-a confruntat în principal cu ipoteze de violări grave ale drepturilor omului ca de exemplu cazuri de tortură, de dispariţie, de atingere adusă dreptului la viaţă, ipoteze care în contextul european au un caracter excepţional. În afară de aceasta, unele articole ale Convenţiei interamericane ca de exemplu art. 18, 19, 20 cu privire respectiv la „dreptul la nume“, „dreptul copilului“ şi „dreptul la cetăţenie“ n-au un echivalent în Convenţia europeană6. Alte drepturi sunt redactate în mod diferit în cele două texte, de exemplu „dreptul la protecţia familiei“ din Convenţia Interamericană. Din aceste considerente şi divergenţele de interpretare par a fi inevitabile. Astfel, menţionând concepţia de „lege“ subînţeleasă de Curtea EDO în hotărârea Sunday Times7, Curtea Interamericană interpretează legea în sensul formal strict, iar libertatea de expresie este concepută într-un sens mai liberală din cauza redactării diferite a celor două texte.

Comisia africană a drepturilor omului ar trebui şi ea să fie sensibilă la autoritatea persuasivă a jurisprudenţei europene. Articolele 60 şi 61 ale Cartei africane a drepturilor omului şi popoarelor8 recomandă Comisiei să ţină cont de practica internaţională pentru necesităţile de interpretare a drepturilor fundamentale. Astfel, autoritatea jurisprudenţei europene este recunoscută convenţional în măsura în care atare interpretări sunt compatibile cu concepţia africană a drepturilor şi obligaţiilor omului. Componenţa Comisiei africane este de asemenea apropiată celei a Comisiei europene. De altfel, cooperarea instituţională între Comisia africană şi europeană este de natură să faciliteze transpunerea jurisprudenţei europene în cadrul african. Cu toate acestea, articolele Cartei africane a drepturilor omului şi popoarelor sunt redactate în termeni cu mult mai vagi decât cele ale CEDO. Mai multe articole, îndeosebi cele cu privire la drepturile economice şi sociale n-au echivalente în articolele CEDO. Odată cu instaurarea Curţii africane, efectul jurisprudenţei europene ar trebui limitat la nucleul dur al drepturilor fundamentale. În pofida preocupărilor comune a organelor internaţionale de protecţie a drepturilor fundamentale, practica de referinţă la jurisprudenţa europeană este foarte variabilă.