Comentariul capitolului VI al Constituţiei Republicii Moldova „Guvernul” (partea II)

Serghei ŢURCAN, doctor, conferenţiar universitar

Articolul 100 încetarea funcţiei de membru al Guvernului

Funcţia de membru al Guvernului încetează în caz de demisie, de revocare, de incompatibilitate sau de deces.

Încetarea funcţiei de membru al Guvernului are semnificaţia fie a unei sancţiuni, dacă este urmare a revocării, fie a unei consecinţe legate de starea de incompatibilitate sau a altei consecinţe cu caracter obiectiv, în ipoteza decesului, fie a exercitării unui drept, în caz de demisie1.

Prin demisie înţelegem actul prin care cineva renunţă de bunăvoie la o funcţie, la o demnitate; actul, cererea scrisă prin care un demnitar se retrage dintr-o funcţie2. În doctrină s-au cristalizat două viziuni în ceea ce priveşte natura juridică a demisei membrului Guvernului. Astfel, conform unei opinii, demisia este un act de voinţă a unei persoane de a fi eliberată dintr-o funcţie publică, pe care conducătorul serviciului public o poate aproba sau respinge. În cazul dat, demisia se prezintă în scris prim- ministrului, care trebuie să o înainteze Preşedintelui Republicii, cu propunerea de a fi acceptată sau nu, iar Preşedintele Republicii, luînd act de această cerere, ţinînd seama de propunerea prim-ministrului, emite decretul prin care acceptă demisia3. Din funcţia de membru al Guvernului nu se poate pleca după bunul plac al celui în cauză, funcţia apare ca o servitute asumată pentru interesul public. Aşa se explică că demisia trebuie acceptată4.

Conform altei viziuni, la care subscriem, demisia este un act juridic unilateral de voinţă al titularului funcţiei şi care nu este susceptibilă de control sau aprobare; despre demisie se ia doar act. A se lua act de demisie constituie o activitate nesusceptibilă de condiţionări privind valabilitatea demisiei şi a efectelor acesteia. Demisia produce efecte juridice fără a fi necesară, în baza caracterului facultativ al mandatului, aprobarea sa de către Prim-ministru sau Preşedintele Republicii5, or, demisia poate fi calificată drept circumstanţe voluntare şi subiective, apărute ca urmare a propriei iniţiative6 în vederea exercitării unui drept discreţionar. Fiecare membru al Guvernului are dreptul de a demisiona; cererile de demisie a unor membri ai Guvernului se prezintă Prim-ministrului şi se aduc la cunoştinţa Preşedintelui Republicii Moldova7. Prin urmare, dreptul de a demisiona este un drept subiectiv al membrului Guvernului, drept, exercitarea căruia nu poate fi limitată sau îngrădită de către Prim-ministru sau Preşedintele Republicii.

Revocarea reprezintă actul prin care organul de stat competent hotărăşte încetarea calităţii de membru într-un organ8. Spre deosebire de demisie, revocarea dintr-o funcţie publică este actul de voinţă a conducătorului serviciului public de a îndepărta, sub această formă, o persoană dintr-o anumită funcţie publică9. Revocarea unui membru al Guvernului poate interveni în două împrejurări, şi anume: în cazul revocării ca soluţie de program politic, fiind vorba de o revocare politică, sau în cazul în care prim-ministrul, cel care a propus pe fiecare membru al Guvernului, are motive obiective să propună revocarea unui membru, fiind vorba de o revocare sancţionară10. În ultimul caz revocarea este consecinţa pierderii încrederii de care s-a bucurat un membru al Guvernului din partea formaţiunii sale politice sau a prim-ministrului11. Membrul Guvernului este obligat să-şi exercite mandatul cu bună-credinţă, în caz contrar, demnitarul poartă răspundere personală. Neexecu- tarea sau executarea necorespunzătoare de către persoana cu funcţie de demnitate publică a obligaţiilor, prerogativelor şi competenţelor sale, indiferent de prezenţa culpei, poate atrage după sine revocarea din funcţie. Temeiul şi cauzele revocării din motive imputabile demnitarului se vor indica în actul administrativ corespun- zător12, or, revocarea, în dreptul public, este o măsură care trebuie motivată, fie şi de ineficienţa acţiunii respectivului membru al Guvernului13. Procesual revocarea se realizează de către Preşedintele Republicii, la propunerea prim-ministrului, în cadrul procedurii de remaniere guvernamentală.

Prin incompatibilitate înțelegem interdicția legală ca cineva să poată ocupa simultan două funcții, două atribuții care prin caracterul său sunt contradictorii, atît în scopul garantării independenței sale, cît și pentru a-i ocroti probitatea14.

Decesul presupune încetarea din viață, moartea unei persoane, data morții fiind cea stabilită prin certificatul de deces.

Articolul 101 Prim-ministrul

(1) Prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectînd atribuţiile ce le revin.

(2) În cazul imposibilităţii Prim-ministrului de a-şi exercita atribuţiile sau în cazul decesului acestuia, Preşedintele Republicii Moldova va desemna un alt membru al Guvernului ca Prim-ministru interimar pînă la formarea noului Guvern. Interimatul pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor încetează, dacă Prim-ministrul îşi reia activitatea în Guvern.

(3) În cazul demisiei Prim-ministrului, demisionează întregul Guvern.

Primul-ministru deține o poziție deosebită în Guvern, poziție ce este determinată de modul de desemnare, de modul și consecințele încetării mandatului și de atribuțiile de care dispune. Prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, adică fiind în fruntea Guvernului îndrumă unitar, în vederea atingerii unui scop comun (realizarea programului de guvernare), avînd întreaga răspundere față de colectivitatea, domeniul și activitățile respective15. Atribuția constituțională a prim-ministrului de a conduce Guvernul și de a coordona activitatea membrilor acestuia îi conferă o poziție distinctă în cadrul Guvernului. Prim-ministrul moderează dezbaterile, dă dreptul la cuvînt membrilor Guvernului, sintetizează punctele de vedere și supune aprobării soluțiile convenite, proiectele de hotărîri sau de ordonanțe, precum și proiectele de legi, ceea ce-i oferă posibilitatea să convoace, să conducă, să suspende sau să pună capăt unei ședințe de Guvern. Prin urmare, dincolo de cadrul organizatoric al Guvernului, prim-ministrul apare ca o autoritate executivă care are importante prerogative proprii, în măsură să influențeze nu numai deliberările în cadrul Guvernului, ci și politica de stat16. Astfel, Prim-ministrul prezidează şedinţele Guvernului şi ale prezidiului lui; în cazuri excepţionale ia decizii în problemele conducerii Republicii Moldova în limitele competenţei Guvernului şi informează despre aceasta Guvernul la şedinţa lui ordinară; asigură colegialitatea în activitatea Guvernului; acordă împuterniciri pentru negocierea şi semnarea tratatelor internaţionale ale Republicii Moldova; prezintă spre examinare Prezidiului Guvernului sau pune în faţa Preşedintelui Republicii chestiunea cu privire la stimularea sau aplicarea unor sancţiuni disciplinare faţă de membrul Guvernului; în cazul în care unul din miniştri nu îşi exercită atribuţiile conform legislaţiei, este în drept să înainteze Preşedintelui Republicii propunere privitor la revocarea acestui ministru, etc.17. Însă, operațiile de conducere și de coordonare a activității membrilor Guvernului, spre a asigura unitatea politicii guvernamentale, nu se fac oricum, de către Prim-ministru, ci cu respectarea atribuțiilor specifice fiecărei funcții, așa cum au fost acestea stabilite cu prilejul învestiturii, regulă cu o semnificație deosebită mai ales în cazul guvernelor de coaliție18. Or, caracterul colegial al Guvernului rezidă în coparticiparea tuturor membrilor săi la procesul de luare a deciziilor, Prim-ministrul fiind doar unul din membrii Guvernului19.

Funcţia de Prim-ministru, prin atribuţiile ce-i revin, presupune o activitate continuă. Totuşi, în anumite cazuri (demisia, demiterea, incompatibilitate, deces) această continuitate nu poate fi asigurată de către aceiași persoană. Avînd în vedere faptul că nu poate exista un vid de putere, interimatul se asigură imediat după ce este declarată vacantă funcţia20.

Procedura interimatului, a perioadei de timp în care o persoană exercită în mod provizoriu o funcție în locul titularului, este menită să asigure continuitatea funcționării Guvernului în condițiile producerii unor evenimente fortuite ce ar putea conduce la destabilizarea sa21. Cum însă, prin natura ei, exercitarea atribuțiilor legate de funcția de prim-ministru nu suferă întrerupere, este necesar să se instituie anumite reguli în sensul cărora atribuțiile acestuia să poată fi îndeplinite în locul lui de o altă persoană, pînă la reluarea funcției de către el sau, după caz, pînă la numirea unui nou prim-ministru22.

O primă regulă stabilește că Preşedintele Republicii va desemna în mod obligatoriu o altă persoană în calitate de Prim-ministru interimar. O a doua regulă în materie se referă la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească persoana desemnată să exercite interimatul. Primul-ministru interimar nu poate fi decît un alt membru al Guvernului, deoarece numai acestora, la timpul respectiv, Parlamentul le-a acordat vot de încredere. Faptul că prim-ministrul aflat în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile poate fi înlocuit de un prim-ministru interimar, fără ca aceasta să aibă ca efect demisia Guvernului, se explică prin aceea că, pe această durată, exercitarea funcției de către titular este suspendată din motive obiective, independente de voința acestuia. Deci, titularul rămîne în continuare în echipa guvernamentală, iar înlocuitorul său este, de asemenea, din această echipă. O a treia regulă este că ministrul desemnat ca interimar va continua să conducă ministerul, al cărui titular este, dar în același timp va îndeplini și funcția de prim-ministru. Remarcăm că ministrul care îndeplineşte temporar obligaţiile Prim-ministrului are aceleaşi atribuţii ca şi Prim-ministrul, cu excepţia adoptării hotărîrii privind demisia Guvernului sau Prim-ministrului; formării şi propunerii componenţei Guvernului; înaintării propunerilor privind numirea în funcţie şi eliberarea din funcţie a miniştrilor; numirii în funcţie şi eliberării din funcţie a conducătorilor organelor şi instituţiilor din subordinea Guvernului23. O a patra regulă urmărește limitarea în timp a duratei interimatului, or, acesta diferă în funcție de situațiile care au determinat instituirea lui. Daca interimatul a fost determinat de demiterea guvernului, demisia sau decesul primului-ministru, interimatul primului ministru va dura pînă la depunerea jurămîntului de către noul guvern. Dacă instituirea interimatului primului-ministru este consecința imposibilității în care se găsește de a-și exercita atribuțiile, interimatul va înceta în momentul reluării funcției24.

Demisia Prim-ministrului, adică actul Primului-ministru prin care acesta își manifestă voința de a înceta în viitor exercitarea atribuțiilor acestei funcții25, constituie una din cauzele indicate expres în Constituţie de încetare a activităţii întregului Guvern. Rezultă că, deşi votul de încredere se acordă întregii liste a Guvernului şi deşi învestitura se face în bloc, şi nu pentru fiecare membru al Guvernului în parte, pentru Prim-ministru acordarea încrederii comportă un caracter special, deoarece el este cel care, în calitate de candidat la această funcţie, a solicitat pentru Guvern votul de încredere şi a reuşit să-l obţină potrivit dispoziţiilor constituţionale. În ultimă instanţă, componenţa Guvernului este expresia încrederii pe care Parlamentul o acordă candidatului la funcţia de Prim-ministru. În consecinţă rezultă că, dacă Prim-ministrul nu-şi mai poate exercita mandatul încredinţat de Parlament, demisionează întregul Guvern. După demisia Prim-ministrului, Preşedintele Republicii în mod obligatoriu numeşte Prim-ministru interimar pe unul din membrii Guvernului demisionat, care îşi va exercita funcţiile stabilite pînă la formarea noului Guvern. Cererea de demisie a Prim-ministrului se prezintă Parlamentului, care se pronunţă asupra ei.

Articolul 102 Actele Guvernului

(1) Guvernul adoptă hotărîri, ordonanţe şi dispoziţii.

(2) Hotărîrile se adoptă pentru organizarea executării legilor.

(3) Ordonanţele se emit în condiţiile articolului 1062.

(4) Hotărîrile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de Prim-ministru, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărîrii sau ordonanţei.

(5) Dispoziţiile se emit de Prim-ministru pentru organizarea activităţii interne a Guvernului.

Prin act înțelegem un document emis, eliberat de o autoritate, prin care se atestă un fapt, o obligație, un drept etc.; decizia unei autorități cuprinsă în acest document26. În vederea exercitării atribuţiilor constituţionale şi a celor ce decurg din Legea cu privire la Guvern, pentru organizarea executării legilor, Guvernul adoptă hotărîri şi ordonanţe, hotărîrile purtînd fie un caracter normativ, fie unul individual, pe cînd ordonanțele pot purta doar caracter normativ. În acest context, actul normativ este actul juridic, emis de Guvern în temeiul normelor constituţionale şi legale, care stabileşte reguli obligatorii de aplicare repetată la un număr nedeterminat de situaţii identice27.

Hotărîrile sunt actele administrative normative sau individuale ale Guvernului, „adoptate în urma unor dezbateri colective și a aprobării date de majoritatea membrilor“28, care reprezentînd expresia unei competențe originare a Guvernului, prevăzută de Constituție, tipică pentru rolul acestuia de autoritate publică a puterii executive, dezvoltă o reglementare stabilită prin lege, asigurînd punerea în executare a legii29. Hotărîrea intervine în orice domeniu, ramură sau sector de activitate, deoarece Guvernul are o competență materială generală30. Hotărîrile Guvernului sînt acte subsecvente legii, se emit în scopul concretizării, executării corecte şi efective a acesteia, normele cuprinse în hotărîri nu pot avea caracter primar, nu pot modifica cadrul stabilit prin actul legislativ, executivul neavînd competenţă normativă primară31, or, totdeauna legea trebuie să preexiste hotărîrii, hotărîrea fiind un act juridic secundum legem32. Hotărîrile Guvernului, ca acte ce emană de la o autoritate publică, prin natura lor sînt acte administrative de autoritate. Ele sînt adoptate în baza şi în vederea executării legii pentru naşterea, modificarea sau stingerea unor raporturi juridice. Executarea lor este asigurată de autoritatea publică prin sancţionarea celor în culpă. Aceste acte sunt adoptate pentru aplicarea şi executarea unei legi existente, ce produce efecte numai pentru viitor.

Aceste acte sînt supuse următoarelor condiţii de validitate: să fie adoptate de organul competent; să fie emise pe baza şi în vederea executării legii; să fie semnate de funcţionarul public competent; să fie emise în forma scrisă; să cuprindă elemente de formă (semnătura funcţionarului, data adoptării, numărul cronologic, aplicarea sigiliului (ştampilei) organului emitent); să fie contrasemnate, atunci cînd legea o cere; să fie emise cu respectarea procedurii de votare pentru actele adoptate de organul colectiv; să fie publicate în Monitorul Oficial al Republicii Moldova şi aduse la cunoştinţa celor interesaţi. Nerespectarea condiţiilor de validitate la adoptarea sau emiterea acestor acte atrage nulitatea sau inexistenţa lor33.

Hotărîrile se adoptă cu votul majorităţii membrilor Guvernului în cadrul ședințelor acestuia. Proiectul de hotărîre a Guvernului se elaborează sub formă de: act care conţine norme de drept pentru exercitarea atribuţiilor sale şi pentru organizarea executării legilor; act privind modificarea, completarea sau abrogarea actului sau actelor emise anterior; act cu privire la extinderea sau limitarea actului uneia sau mai multor norme în vigoare, act de unificare (consolidare) a unor acte în vigoare într-un act unic nou; act de interpretare a unei norme din actul normativ; act de aprobare a proiectelor de legi34.

Ordonanțele sunt actele normative cu putere de lege ordinară adoptate de Guvern în temeiul unei legi de abilitare a Parlamentului. Legea de abilitare conține două elemente obligatorii și unul facultativ. Cele două categorii de dispoziții obligatorii privesc perioada de abilitare și domeniile în care se pot adopta ordonanțe. Elementul facultativ, lăsat la libera apreciere a parlamentarilor, se referă la obligativitatea supunerii acestora, spre aprobare parlamentului35.

Dispoziția prezintă măsura sau hotărîrea luată de un organ ierarhic superior, obligatorie pentru organul aflat în subordine. În cazul dat, dispoziţiile se emit de Prim-ministru pentru organizarea activităţii interne a Guvernului. Drept consecință, dispozițiile nu pot avea caracter normativ36.

Hotărîrile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semnează de Prim-ministru. Semnătura prim-ministrului pe o hotărîre sau pe o ordonanță a Guvernului semnifică legalitatea acesteia atît sub aspect material, cît și sub aspect formal. Prim-ministru, prin semnătura sa, certifică adoptarea hotărîrii sau a ordonanței, în conformitate cu prevederile constituționale și legale, implicit a celor referitoare la regulile procedurale37.

Hotărîrile şi ordonanţele adoptate de Guvern se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare. Latura tehnică a adoptării hotărîrilor executivului este reglementată de norme legislative. Unele hotărîri ale Guvernului se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în aplicare. Prin contrasemnarea hotărîrilor Guvernului de către un ministru, ultimul îşi asumă responsabilitatea pentru executarea hotărîrii adoptate, pentru aplicarea corectă şi eficientă a hotărîrii Guvernului. Contrasemnătura, ca o condiţie esenţială a validităţii hotărîrilor adoptate, face parte integrantă din textul acestor acte. Adoptarea hotărîrilor la şedinţele Guvernului asigură informarea tuturor membrilor Guvernului, ceea ce face contrasemnarea mai puţin formală. Procedura contrasemnării este obligatorie şi presupune o listă a contrasemnatarilor. Însă lipsa unei reglementări a acestei formalităţi ar putea duce la tergiversarea semnării hotărîrii, publicării şi punerii ei în aplicare38. Astfel, hotărîrile privind executarea bugetului, utilizarea împrumuturilor şi creditelor interne şi externe, desfăşurarea reformelor financiar-economice şi sociale, administrarea proprietăţii publice se contrasemnează respectiv, de ministrul finanţelor, ministrul economiei; hotărîrile cu privire la asigurarea securităţii statului, ordinii publice, capacităţii de apărare, activitatea Forţelor Armate — respectiv, de ministrul afacerilor interne şi de ministrul apărării; hotărîrile privind politica externă — de ministrul afacerilor externe; hotărîrile privind exercitarea de către Guvern a dreptului de iniţiativă legislativă, elaborarea programelor de activitate legislativă, aprobarea proiectelor de legi şi prezentarea lor Parlamentului spre examinare — respectiv, de ministrul justiţiei; hotărîrile cu caracter complex, care reglementează funcţionarea diferitelor ramuri ale economiei naţionale — se contrasemnează, la decizia Prim-ministrului, de către un ministru responsabil pentru punerea acestora în aplicare39. Instituția contrasemnării are o semnificație deosebită, deoarece este o condiție ce determină legalitatea actelor Guvernului și o metodă de trecere a răspunderii concrete către un membru al guvernului pentru executarea actului adoptat de acesta. Contrasemnarea hotărîrilor sau ordonanțelor nu poate fi refuzată de cei care au obligația executării lor. Semnătura autentifică faptul că persoana responsabilă de executarea hotărîrii sau ordonanței este familiarizată cu textul ei. Nerespectarea regulilor de contrasemnare a actelor va duce la nulitatea acestora. Contrasemnarea trebuie să fie evidentă și indicată în textul actului publicat în Monitorul Oficial40.

Hotărîrile şi ordonanţele adoptate de Guvern, cu excepţia celor care conţin secret de stat, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova în termen de 10 zile de la data adoptării. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărîrii sau ordonanţei. Publicarea trebuie privită ca o condiție de validitate a actului, în sensul că hotărîrea sau ordonanța, chiar legal adoptate, sunt valabile și deci pot fi aplicate numai de la data publicării41. Hotărîrile şi dispoziţiile Guvernului intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova sau la data indicată în textul acestora, dar care nu poate precede data publicării lor.

Articolul 103 Încetarea mandatului

(1) Guvernul îşi exercită mandatul pînă la data validării alegerilor pentru un nou Parlament.

(2) Guvernul, în cazul exprimării votului de neîncredere de către Parlament, al demisiei Prim-ministrului sau în condiţiile alineatului (1), îndeplineşte numai funcţiile de administrare a treburilor publice, pînă la depunerea jurămîntului de către membrii noului Guvern.

Încetarea mandatului Guvernului are loc la data validării alegerilor parlamentare sau la data demiterii sale în urma exprimării votului de neîncredere de către Parlament sau al demisiei Prim-ministrului. Astfel, mandatul Guvernul va înceta în cazul în care42: a) Parlamentul şi-a exprimat neîncrederea în Guvern; votul de neîncredere fiind votul prin care Parlamentul se desolidarizează de politica sau de un act al Guvernului, acesta fiind obligat să abdice; b) Prim-ministrul a demisionat sau a decedat, demisionarea Prim-ministrului conducînd la demisionarea Guvernului în componenţă deplină, cererea de demisie a Prim-ministrului fiind prezentată Parlamentului, care se pronunţă asupra ei; c) a fost ales un nou Parlament — după constituirea legală a Parlamentului, alegerea Preşedintelui Parlamentului, formarea Biroului permanent şi a comisiilor permanente, Parlamentul audiază raportul Primului-ministru şi acceptă declinarea de către Guvern a împuternicirilor.

Constituţia stabileşte durata generală a exercitării mandatului Guvernului: din ziua depunerii jurămîntului de către membrii lui în faţa Preşedintelui Republicii Moldova pînă la data validării alegerilor pentru un nou Parlament43, astfel, reglementînd momentul final al mandatului Guvernului, Constituția prevede că el coincide cu data validării (recunoașterii oficiale a rezultatelor) alegerilor parlamentare. Această reglementarea pleacă de la ideea că fiecare parlament urmează să aibă propriul guvern, ceea ce duce la consecința că formarea unui nou guvern va fi necesară chiar și atunci cînd alegerile au fost favorabile vechiului guvern44, or, componența Guvernului și programul acestuia trebuie să corespundă configurației politice rezultate din alegeri45. Însă, de facto, în conformitate cu principiul continuității, Guvernul va fi obligat să funcționeze pînă la momentul în care noul guvern își începe exercitarea efectivă a mandatului. Acest moment nu este cel al validării alegerilor parlamentare, ci cel al depunerii jurămîntului de către membrii noului guvern46.

Guvernul, în cazul exprimării votului de neîncredere de către Parlament, a demisiei sau decesului primului-ministru, îndeplineşte numai funcţiile de administrare a treburilor publice. Prin sintagma „îndeplineşte funcţiile de administrare a treburilor publice“ înțelegem că Guvernul realizează acele sarcini și activități de conducere și gospodărire a chestiunilor ce privesc întreaga colectivitate umană, întregul popor47. Administrarea treburilor publice poate fi efectuată prin emiterea actelor juridice ce poartă un caracter general obligatoriu în cazurile, în care acestea ţin de asigurarea securităţii interne şi externe a statului, menţinerea stării de legalitate, a stabilităţii sociale, economice şi politice şi evitarea efectelor fenomenelor naturale şi faptelor imprevizibile care prezintă un pericol public48. Administrarea treburilor publice reprezintă o soluție constituțională de natură să asigure, chiar într-o formă amputată (Guvernul nu poate iniția proiecte de legi și nu poate adopta ordonanțe), continuitatea acțiunii guvernamentale. De această dată, funcționarea Guvernului este consecința prorogării atribuțiilor sale49.

Remarcăm faptul că în această perioadă nu poate fi instituit un guvern provizoriu care să activeze pînă la depunerea jurămîntului de către membrii noului guvernului, or, nici Președintele Republicii, nici Parlamentul nu au competenţa constituţională de a numi un astfel de guvern50.

Art. 103 al Constituției consacră principiul continuității exercitării puterii executive și a continuității activității Guvernului. Pînă la validarea alegerilor pentru un nou Parlament Guvernul dispune de atribuţii depline, orice limitări, în special referitoare la activitatea întregului Guvern, fiind inadmisibile. Avînd în vedere importanţa deosebită a Guvernului în realizarea puterii de stat, cele mai importante atribuţii ale Guvernului nu pot fi supuse unor limitări nici pentru perioada cît Guvernul este demis51. Din dispoziţiile constituţionale şi Legea cu privire la Guvern rezultă că în perioada demisiei Guvernul este limitat numai în dreptul său de asigurare a realizării politicii externe şi de iniţiativă legislativă, deoarece aceste domenii implică elaborarea şi aprobarea unor noi programe de activitate. Cît priveşte obligativitatea Guvernului de a asigura transpunerea în viaţă a legilor, indiferent de domeniul reglementat de acestea, exercitarea prin aceasta a funcţiilor de conducere generală şi control asupra activităţii organelor centrale de specialitate, realizarea programelor de dezvoltare economică şi socială a ţării, asigurarea securităţii statului şi a cetăţenilor ei ş. a., acestea nu pot fi supuse unor limitări pentru perioada cît Guvernul este demis. În această situaţie Guvernul, limitat exclusiv la îndeplinirea funcţiilor de administrare a treburilor publice, emite numai acte cu caracter general obligatoriu necesare pentru conducerea generală a administraţiei publice52. În perioada în care Guvernul este demis, acesta nu numai că este în drept, el este obligat să prezinte spre aprobare Parlamentului proiectul legii bugetului pentru anul respectiv, or, Guvernul, inclusiv în cazul exprimării votului de neîncredere de către Parlament şi al demisiei Prim-ministrului, este unicul organ abilitat să elaboreze şi să supună aprobării Parlamentului proiectul bugetului de stat53.