Efectul res interpretata a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în jurisprudența Curții Constituționale a Republicii Moldova

Serghei ȚURCAN, doctor în drept, conferențiar universitar, Judecător al Curții Constituționale a Republicii Moldova (ORCID: 0000-0002-1786-9197)

The Effect Res Interpretata of the Case-Law of the European Court of Human Rights in the Case-Law of the Constitutional Court of the Republic Of Moldova The res interpretata principle (the authority of the interpreted thing) provides that the interpretative authority of judgments of international courts goes beyond the parties concerned and imposes an obligation on all Contracting States to take these judgments into account. In its case-law, the Constitutional Court noted that the practice of international jurisdiction is mandatory for the Republic of Moldova, as a state that has acceded to the European Convention for the Protection of Human Rights. The jurisprudence of the European Court has the same legal value as the conventional provisions, being the interpretation of the Convention. The Constitutional Court upheld the principle of direct applicability of the European Convention and the jurisprudence of the European Court on constitutional interpretations and solutions, considering both European Court rulings in the case of the Republic of Moldova and judgments of other States parties to the Convention. Keywords: European Court of Human Rights, Constitutional Court, Constitution, human rights, case-law, international treaties.

Principiul res interpretata (autoritatea lucrului interpretat) prevede că autoritatea interpretativă a hotărârilor curților internaționale depășește părțile în cauză și impune obligația pentru toate statele contractante de a ține cont de aceste hotărâri. În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că practica jurisdicţională internaţională este obligatorie pentru Republica Moldova, ca stat care a aderat la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului. Jurisprudenţa Curţii Europene are aceeaşi valoare juridică precum dispoziţiile convenţionale, ea constituind interpretarea Convenţiei. Curtea Constituțională a confirmat principiul aplicabilității directe a Convenţiei Europene şi a jurisprudenței Curţii Europene în materia interpretărilor şi soluţiilor constituţionale, avându-se în vedere atât hotărârile Curții Europene pronunțate în cazul Republicii Moldova, cât și hotărârile emise în privința celorlalte state părți la Convenție. Cuvinte-cheie: Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Constituțională, Constituție, drepturile omului, jurisprudență, tratate internaționale.

Principiul res interpretata, i.e. autoritatea lucrului interpretat, își are fundamentul în obligația statelor de a respecta cu bună credință tratatele internaționale la care sunt parte și prevede că autoritatea interpretativă a hotărârilor curților internaționale depășește părțile în cauză și impune obligația pentru toate statele contractante de a ține cont de aceste hotărâri1. Principiul res interpretata oferă posibilitatea de a asigura aplicarea uniformă și eficientă a tratatelor internaționale din domeniul drepturilor omului, contribuie la asigurarea conformității legislației naționale cu normele dreptului internațional, permite o pătrundere mai profundă și mai promptă a jurisprudenței instanțelor internaţionale în sistemele juridice naționale, astfel contribuind la prevenirea eventualele viitoare încălcări ale drepturilor omului și constituie un instrument important pentru consolidarea principiului subsidiarității care stă la baza sistemelor internaționale regionale de protecție a drepturilor omului.

Constituția Republicii Moldova2 în articolul 8 alin. (1) stabilește că statul se obligă să respecte Carta Organizației Națiunilor Unite şi tratatele la care este parte, să-şi bazeze relațiile cu alte state pe principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional. Mai mult, conform prevederilor articolului 4 alin. (1) din Constituție, dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte.

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că principiile şi normele unanim recunoscute ale dreptului internaţional, tratatele internaţionale ratificate şi cele la care Republica Moldova a aderat sunt parte componentă a cadrului legal al Republicii Moldova şi devin norme ale dreptului ei intern3. Din dispoziţiile constituţionale ale articolului 4 rezultă că convenţiile internaţionale asupra drepturilor omului, încheiate şi ratificate în conformitate cu Constituţia, primează asupra reglementărilor legislative interne, iar tratatele privind drepturile şi libertăţile omului au un statut constituţional în ordinea juridică internă. Aderând la o convenţie internaţională ce guvernează libertăţile şi drepturile omului, Republica Moldova va aplica dispoziţiile acestei convenții, chiar dacă legislaţia internă în domeniul dat vine în contradicţie cu dispoziţiile ei4. Dacă există neconcordanţe între tratatele internaţionale privind drepturile fundamentale ale omului şi legile interne ale Republicii Moldova, potrivit dispoziţiilor articolului 4 alin. (2) din Constituţie, organele de drept sunt obligate să aplice reglementările internaţionale5.

Reținem faptul că, Republica Moldova, prin Hotărârea Parlamentului nr. 1298 din 24 iulie 1997, a ratificat Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale din 4 noiembrie 19506, aceasta fiind în vigoare pentru Republica Moldova începând cu 12 septembrie 1997. Republica Moldova a recunoscut jurisdicţia obligatorie a Curţii Europene a Drepturilor Omului de plin drept şi fără o convenţie specială7.

Una dintre funcțiile Curții Europene a Drepturilor Omului, interpretul autentic al Convenției Europene, constă în stabilirea unui nivel minim de protecție a drepturilor fundamentale care trebuie garantat în toate statele membre ale Convenției. Curtea Europeană a explicat consecințele acestei funcții în hotărârea Soering v. Regatul Unit, 7 iulie 1989, § 87: obiectul și scopul Convenției, ca instrument pentru protecția ființelor umane, reclamă ca prevederile sale să fie interpretate și aplicate astfel încât să-i facă garanțiile practice și efective. Mai mult, orice interpretare a drepturilor și a libertăților garantate trebuie să fie conformă cu „spiritul general al Convenției, ca instrument conceput să mențină și să promoveze idealurile și valorile unei societăți democratice“8. Curtea Europeană are în vedere că „hotărârile sale nu servesc doar pentru a rezolva cazurile aduse în fața Curții, ci, de o manieră mai generală, pentru a elucida, proteja și dezvolta normele Convenției şi, astfel, pentru a contribui la respectarea, de către state, a angajamentelor pe care şi le-au asumat în calitate de părți contractante“ (Centrul de Resurse Juridice în numele lui Valentin Câmpeanu v. România [MC], 17 iulie 2014, § 1059). Ținând cont de faptul că Curtea Europeană oferă o interpretare autentică și definitivă a drepturilor și libertăților definite în Convenție, Curtea trebuie să stabilească dacă autoritățile naționale au luat în considerare în mod corespunzător principiile care decurg din hotărârile sale pe probleme similare, chiar și atunci când acestea privesc alte state (Opuz v. Turcia, 9 iunie 2009, § 16310).

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că practica jurisdicţională internaţională este obligatorie pentru Republica Moldova, ca stat care a aderat la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Jurisprudenţa Curţii Europene are aceeaşi valoare juridică precum dispoziţiile convenţionale, ea constituind interpretarea Convenţiei11. În spiritul articolului 4 din Constituţie, Curtea Constituțională dispune de instrumentele necesare în vederea îmbogăţirii ansamblului garanţiilor şi modalităţilor de protecţie acordate drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului prin hotărârile pronunţate şi soluţiile luate. Curtea Constituțională a reţinut că jurisprudenţa Curţii Europene şi prevederile Convenţiei Europene au o relevanţă şi direcţionează examinarea litigiului constituţional. În special, acest lucru este valabil atunci când litigiul constituţional priveşte în substanţă problema garantării sau respectării unui drept consacrat de Constituţie şi de Convenţia Europeană12. Curtea Constituțională a confirmat principiul aplicabilității directe a Convenţiei Europene şi a jurisprudenței Curţii Europene în materia interpretărilor şi soluţiilor constituţionale13, avându-se în vedere, în mod evident, atât hotărârile Curții Europene pronunțate în cazul Republicii Moldova, cât și hotărârile emise în privința celorlalte state părți la Convenție.

Curtea Constituțională a subliniat că este obligată, în baza articolului 4 din Constituţie, să urmeze jurisprudenţa Curţii Europene, aceasta fiind considerată parte a Convenţiei Europene. Mai mult, Curtea a reținut că chiar Curtea Europeană le cere autorităţilor naţionale să se asigure că legislaţia naţională este conformă cu Convenţia. Acest fapt pune în sarcina autorităţilor obligaţia de a asigura efectul deplin al standardelor Convenţiei, aşa cum sunt interpretate de către Curtea Europeană. Ele trebuie să înlăture de la aplicare legislaţia naţională care vine în mod clar în conflict cu prevederile Convenţiei, aşa cum sunt interpretate acestea de către Curtea Europeană (a se vedea Fabris v. Franţa [MC], 7 februarie 2013, § 7514). Astfel, principiul res interpretata reiese din articolele 1 [Obligaţia de a respecta drepturile omului], 19 [Înființarea Curţii] și 32 [Competenţa Curţii] din Convenția Europeană și din jurisprudența Curții Europene.

În baza celor menționate supra, Curtea Constituțională a statuat că raționamentele Curţii Europene prezintă pentru Curtea Constituțională o autoritate de lucru interpretat şi sunt la fel de pertinente şi de aplicabile în toate cazurile similar15. Conform principiului res interpretata, considerentele Curţii Europene sunt obligatorii pentru statele membre în cazurile similare, chiar dacă nu au fost pronunţate împotriva acestora. Statele contractante au obligația legală în temeiul dreptului internațional de a lua în considerare jurisprudența Curții Europene atunci când își îndeplinesc obligațiile care le revin în temeiul Convenției Europene, indiferent dacă au fost părți în cauzele relevante. Astfel, din jurisprudența Curții Europene reiese fără echivoc cerința ca autoritățile naționale să ia în serios principiul res interpretata, principiu care reprezintă un criteriu cheie în baza căruia este evaluată performanța internă16.

Menționăm faptul, că, în cel puțin două cazuri, adoptarea unor hotărâri de către Curtea Europeană a servit drept temei pentru revizuirea jurisprudenței Curții Constituționale. Într-un caz este vorba despre o hotărâre pronunțată în privința Republicii Moldova, iar în altul — în privința unui stat terț.

Astfel, prin Hotărârea nr. 10 din 16 aprilie 2010 a fost revizuită Hotărârea nr. 16 din 28 mai 1998 „Cu privire la interpretarea articolului 20 din Constituţia Republicii Moldova“ în redacţia Hotărârii nr. 39 din 9 iulie 2001. Această Hotărâre se referă la accesul la justiție în soluționarea litigiilor de muncă a funcționarilor publici (a persoanelor oficiale exponente ale unui interes politic sau public deosebit) și a fost adoptată ca urmare a Hotărârii Marii Camere a Curții Europene în cazul Vilho Eskelinen ş. a. v. Finlanda din 19 aprilie 200717. Astfel, Curtea Constituțională a reținut că luând în considerare cursul coerent, interdependent şi sincronic al jurisprudenței Curţii Constituţionale a Republicii Moldova faţă de jurisprudenţa Curții Europene, este logică adoptarea acestei hotărâri, hotărârea fiind necesară pentru ca Republica Moldova să poată trece „testul Eskelinen“18.

De asemenea, prin Hotărârea nr. 31 din 11 decembrie 2014 a fost revizuită Hotărârea nr. 9 din 26 mai 2009. Această Hotărâre se referă la interdicţia ocupării unor funcţii publice de către persoanele cu multiplă cetăţenie și a avut la bază Hotărârea Marii Camere a Curții Europene în cazul Tănase v. Moldova din 27 aprilie 201019. Curtea a reținut că pentru a stabili conformitatea dispoziţiilor legale contestate cu normele constituţionale, Curtea a avut în vedere considerentele Hotărârii Curţii Europene în cauza Tănase v. Moldova20.

În continuarea vom prezenta un exemplu elocvent al efectului res interpretata a jurisprudenței Curții Europene în jurisprudența Curţii Constituționale a Republicii Moldova. Prin Hotărârea nr. 27 din 13 noiembrie 2020 Curtea s-a pronunțat referitor la constituționalitatea unor dispoziţii din articolele 55 alin. (3), 56 alin. (2), 60 alin. (4) şi 63 alin. (4) din Legea nr. 200 din 16 iulie 2010 privind regimul străinilor în Republica Moldova21. Obiectul sesizării l-a constituit garanţiile oferite străinului de legislația Republicii Moldova în cazul expulzării sale.

Astfel, pot fi evidențiate două probleme asupra cărora s-a pronunțat Curtea Constituțională în această Hotărâre. În primul rând, conform prevederilor contestate, atunci când decizia privind declararea străinului persoană indezirabilă se întemeiază pe raţiune de securitate naţională, în decizie nu vor fi menţionate motivele care stau la baza ei (articolul 55 alin. (3) din Legea nr. 200 din 16 iulie 2010). De asemenea, astfel de date şi informaţii nu pot fi sub nici o formă, direct sau indirect, aduse la cunoştinţă străinului declarat persoană indezirabilă, inclusiv în cadrul examinării în instanţa de judecată a contestării deciziei privind declararea străinului persoană indezirabilă (articolul 56 alin. (2) din Legea nr. 200 din 16 iulie 2010).

În al doilea rând, un străin poate fi îndepărtat sau expulzat din Republica Moldova pentru motive de securitate naţională sau de ordine publică, chiar și în situația în care există temeri justificate că viaţa străinului este pusă în pericol sau că acesta va fi supus la torturi, tratamente inumane ori degradante în statul în care urmează să fie returnat (lit. e) din articolul 60 alin. (4) și punctul (1) din articolul 63 alin. (4) din Legea nr. 200 din 16 iulie 2010).

Curtea Constituțională, spre deosebire de Curtea Europeană, efectuează doar o analiză a legislației relevante la modul abstract, pentru a stabili dacă aceasta respectă principiile constituționale interpretate în concordanță cu standardele care pot fi deduse din Convenția Europeană, prin prisma jurisprudenței Curții Europene.

Cu privire la problemele de drept ridicate în sesizare, Curtea a constatat existența unor hotărâri relevante ale Marii Camere a Curții Europene a Drepturilor Omului: Muhammad și Muhammad v. România, din 15 octombrie 202022, și F.G. v. Suedia, din 23 martie 201623. Hotărârile menționate s-au bucurat de autoritatea de lucru interpretat pentru cauza examinată de Curte. Ele stabilesc un nivel minim de protecție în materie de garanții procedurale în cazul expulzării străinilor, precum și de protecție a dreptului la viață și a dreptului de a nu fi supus relelor tratamente sub laturile lor procedurale. Curtea Constituțională a statuat că aceste hotărâri sunt pertinente și aplicabile în toate cazurile similare.

Curtea a examinat prevederile contestate din Legea privind regimul străinilor prin filtrul criteriilor relevante care pot fi extrase din cele două hotărâri ale Curții Europene sus menționate, prin raportare la articolele 19 [Statutul juridic al cetăţenilor străini şi al apatrizilor], 20 [Accesul liber la justiție], 24 [Dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică] și 26 [Dreptul la apărare] din Constituția Republicii Moldova.

Cu privire la prima problemă abordată în sesizare, Curtea a observat că articolele 55 alin. (3) și 56 alin. (2) din Lege instituie, în partea în care îi interzic străinului să ia cunoștință de motivele care au stat la baza deciziei de declarare a sa ca persoană indezirabilă din rațiuni de securitate națională, o interdicție absolută și acordă o pondere abstractă mai mare interesului legitim al securității naționale.

Sub acest aspect, Curtea a observat că aceste norme instituie o regulă generală, insensibilă la particularitățile unor cauze și încalcă astfel drepturile procedurale ale străinului garantate de articolele 19, 20 și 26 din Constituție.

Curtea a interpretat articolele relevante din Constituție prin prisma articolului 1 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, din perspectiva garanțiilor procedurale ale străinilor confruntați cu expulzarea. Într-o cauză recentă, Muhammad și Muhammad v. România, Marea Cameră a Curții Europene a enumerat, la §§ 118-157, garanțiile pe care le presupune articolul 1 din Protocolul nr. 7 la Convenție.

Astfel, articolul 1 § 1 din Protocolul nr. 7 la Convenție stabilește, ca o primă garanție, că persoana vizată poate fi expulzată doar pentru punerea în executare a unei decizii emise în conformitate cu legea. Acest fapt presupune existența unei baze legale în dreptul național, precum și îndeplinirea exigențelor calității legii. Legea trebuie să fie accesibilă și previzibilă și trebuie să ofere măsuri de protecție împotriva ingerințelor arbitrare ale autorităților publice. Caracterul arbitrar presupune o negare a preeminenței dreptului și nu poate fi tolerat nici în cazul drepturilor procedurale, nici în cazul drepturilor substanțiale. În afară de condiția generală a legalității, articolul 1 § 1 din Protocolul nr. 7 prevede trei garanții procedurale precise: străinii trebuie să poată prezenta motivele care pledează împotriva expulzării lor, să poată cere examinarea cazului lor și să poată cere să fie reprezentați în acest scop în fața autorităților competente sau a uneia ori a mai multor persoane desemnate de această autoritate. Articolul menționat pretinde ca străinii vizați să fie informați despre elementele factuale relevante care au condus autoritățile naționale competente la concluzia că aceștia reprezintă un pericol la adresa securității naționale și că trebuie să li se ofere acces la conținutul documentelor și la informațiile din dosarul cauzei pe care autoritățile s-au bazat atunci când au decis expulzarea lor. În contextul articolului 1 din Protocolul nr. 7, vor fi permise doar limitările care, în circumstanțele fiecărui caz, sunt justificate în mod adecvat și contrabalansate în mod suficient24.

Curtea Constituțională a reținut că orice persoană împotriva căreia se întreprinde o măsură care are la bază motive de securitate naţională trebuie să beneficieze de garanţii împotriva arbitrarului. În special, persoana trebuie să aibă posibilitatea de a declanşa un control al măsurii litigioase din partea unui organ independent şi imparţial, competent să se pronunţe cu privire la toate problemele de fapt şi de drept relevante, în vederea stabilirii legalităţii măsurii şi a sancţionării unui eventual abuz din partea autorităţilor. În faţa unui asemenea organ de control, persoana în discuţie trebuie să beneficieze de o procedură adversarială pentru a-şi putea prezenta punctul de vedere şi pentru a putea combate argumentele autorităţilor (a se vedea HCC nr. 5 din 11 februarie 2014, § 6425; Lupsa v. România, 8 iunie 2006, § 3826; Ljatifi v. „fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei“, 17 mai 2018, § 3527; Ozdil și alții v. Republica Moldova, 11 iunie 201928, § 6829).

Curtea Constituțională a subliniat că necesitatea protecţiei secretului de stat și a interesului legitim al siguranței naționale nu se opune dreptului persoanei de a cunoaşte rezumatul motivelor care au servit drept temei pentru declararea sa ca persoană indizerabilă, în măsura în care acest lucru este compatibil cu păstrarea confidenţialităţii datelor obținute. În acest tip de cazuri, în analiza sa, Curtea Europeană este ghidată de două principii. Primul: cu cât mai mult este blocat accesul străinului la informații, cu atât mai mult vor fi importante garanțiile, pentru a contrabalansa limitarea drepturilor sale procedurale. Al doilea: acolo unde circumstanțele unui caz dezvăluie repercusiuni deosebit de importante pentru situația străinului, garanțiile de contrabalansare trebuie consolidate în mod corespunzător30.

Curtea Constituțională a notat că Legea privind regimul străinilor îndeplinește un criteriu important pentru contrabalansarea limitării exercitării drepturilor lor procedurale. Ea prevede, la articolul 57 alin. (1), că decizia privind declararea străinului ca persoană indezirabilă poate fi atacată de acesta în instanţa de judecată în termen de cinci zile lucrătoare. În același timp, Curtea a analizat întinderea competenței instanței de judecată și, în special, dacă instanța poate verifica caracterul necesar al menținerii confidențialității informațiilor cu caracter clasificat din rațiuni de securitate națională, precum și caracterul necesar al deciziei privind declararea străinului ca persoană indezirabilă în general.

Sub acest aspect, în hotărârea Ozdil și alții v. Republica Moldova, § 70, Curtea Europeană a stabilit că instanțele naționale nu puteau examina motivele reale care au stat la baza expulzării, pentru că legislația națională nu prevedea că nota serviciilor secrete, care a servit drept temei pentru expulzarea reclamanților, trebuia pusă la dispoziția judecătorilor.

În acest sens, a fost relevant articolul 225 din Codul administrativ, cu privire la care Curtea și-a extins controlul. Alin. (3) al acestui articol se referă inclusiv la actele administrative individuale și normative referitoare la securitatea națională a Republicii Moldova, în care se poate încadra și decizia privind declararea străinului ca persoană indezirabilă. Curtea a observat că alin. (3) al articolului 225 din Codul administrativ limitează controlul instanței de judecată în privința actelor administrative individuale și normative, în părțile sale relevante, la (a) competența autorității publice de a emite actul și la (b) existența interesului public care justifică emiterea actului administrativ. Acest alineat nu-i permite instanței de judecată să efectueze un control deplin al proporționalității deciziei contestate. Chiar dacă protecția securității naționale poate exclude, uneori, dezvăluirea către străin a motivelor care au stat la baza deciziei de declarare a sa ca persoană indezirabilă, instanța de judecată trebuie să poată pune în balanță interesele privind securitatea națională cu interesele străinului, fapt pe care articolul 225 alin. (3) din Codul administrativ nu-l permite.

Curtea a constatat caracterul insuficient, în legislația relevantă din Republica Moldova, al unor mecanisme esențiale de contrabalansare a limitării exercitării drepturilor procedurale ale străinului în baza articolelor 19, 20 și 26 din Constituție. Străinul nu poate contesta, de o manieră efectivă, motivele deciziei de declarare a sa ca persoană indezirabilă, potrivit cărora ar reprezenta un pericol pentru securitatea națională. Instanța de judecată nu are competența de a examina de o manieră efectivă motivele care au stat la baza deciziei și probele prezentate în acest sens, controlul ei fiind limitat în partea ce vizează proporționalitatea măsurii respective. Curtea a conchis că articolul 225 alin. (3) din Codul administrativ este neconstituțional în partea în care limitează competența instanțelor de judecată de a efectua controlul proporționalității actelor administrative individuale și normative referitoare la securitatea națională, fiind contrar articolului 20 din Constituție31.

Cu privire la cea de-a doua problemă abordată în sesizare, Curtea a observat că, potrivit articolelor 60 alin. (4) și 63 alin. (4) din Legea privind regimul străinilor, străinii care prezintă pericol pentru ordinea publică sau securitatea naţională pot fi îndepărtați/expulzați chiar dacă există temeri justificate că viaţa lor este pusă în pericol sau că aceștia vor fi supuși la torturi, tratamente inumane ori degradante în statul în care urmează să fie returnați.

Curtea Constituțională a examinat prevederile contestate prin raportare la articolul 24 din Constituție, interpretat prin prisma jurisprudenței Curții Europene. Astfel, în cauza F.G. v. Suedia [MC], 23 martie 2016, Curtea Europeană a analizat chestiunea expulzării unui străin într-un stat terț în care acesta risca să fie supus relelor tratamente. Curtea Europeană a reținut, la § 110 al hotărârii, că în contextul expulzării, acolo unde există motive substanțiale să se considere că odată expulzată, persoana în discuție se va confrunta cu riscul pedepsei capitale, al torturii sau al tratamentelor ori pedepselor inumane sau degradante în țara de destinație, articolele 2 și 3 din Convenția Europeană le interzic statelor contractante să expulzeze persoana.

În eventualitatea în care există temeri justificate că străinilor le va fi pusă în pericol viața sau că aceștia vor fi supuși la torturi, tratamente inumane ori degradante în statul de destinație, Constituția Republicii Moldova și jurisprudența Curții Europene interzic orice îndepărtare sau expulzare. Sub acest aspect, drepturile garantate de articolul 24 din Constituție și de articolele 2 și 3 din Convenția Europeană manifestă un caracter absolut. Așadar, caracterul absolut al acestor aspecte ale articolului 24 din Constituție și 2 și 3 din Convenția Europeană a fost suficient pentru declararea neconstituționalității textului „și e)“ din articolul 60 alin. (4) și a textului „(1) și“ din articolul 63 alin. (4) din Legea privind regimul străinilor.

De asemenea, reținem faptul că pentru a asigura eficiența soluțiilor sale și în vederea evitării unui vid legislativ, Curtea Constituțională, până la modificarea normelor declarate neconstituționale32, poate stabili, acolo unde este imperios necesar, soluții provizorii. În această cauză, Curtea a stabilit că până la modificarea de către Parlament a articolelor 55 alin. (3) teza a II-a și 56 alin. (2) teza a II-a din Legea privind regimul străinilor în Republica Moldova, decizia privind declararea străinului ca persoană indezirabilă din raţiuni de securitate naţională va conține un rezumat al motivelor, de o manieră compatibilă cu interesul legitim al securității naționale, fiindu-i notificată străinului sub această formă.

Prin urmare, putem concluziona că, efectul res interpretata a jurisprudenței Curții Europene în jurisprudența Curţii Constituționale oferă posibilitatea de a asigura în Republica Moldova o protecție reală și efectivă a drepturilor și libertăților omului, în conformitate cu înaltele standarde internaționale universale și europene.