Dreptul penal internaţional stabileşte regulile ce permit unei justiţii penale naţionale să se realizeze în pofida separării teritoriale ale statelor. El determină astfel, competenţa legilor penale naţionale, precizează modalităţile cooperării judiciare şi poliţieneşti şi fixează efectele care permit recunoaşterea deciziei penale străine.
Ulterior, materia s-a îmbogăţit cu dreptul crimelor de drept internaţional (genocid, crime de război, crime contra umanităţii şi agresiune), definitivând elementele sale constitutive şi regimul respectiv al acestora.
Lucrarea în cauză studiază aceste două componente ale dreptului penal internaţional. Ea examinează pentru început represiunea infracţiunilor ce prezintă un caracter de extrainătate (Partea I), făcând distincţie între competenţa legii penale franceze, cooperarea judiciară penală şi efectele condamnărilor penale străine. Studiul în cauză integrează dreptul penal al Uniunii Europene fondat în domeniul cooperării pe principiul recunoaşterii mutuale. Lucrarea analizează apoi represiunea crimelor de drept internaţional de către jurisdicţiile penale franceze şi jurisdicţiile penale internaţionale (Partea a II-a).
Studiul privind represiunile de jurisdicţiile penale franceze analizează incriminările crimelor contra umanităţii şi a crimelor de război definite de Codul Penal, inclusiv regimul de represiuni în lumina practicii acumulate (speţele Touvier, Barbie, Papon). Represiunile din partea jurisdicţiilor penale internaţionale sunt axate pe procesul de la Nuernberg, sunt expuse aspecte privind funcţionarea şi competenţa Tribunalelor Penale Internaţionale ad hoc pentru fosta Iugoslavie şi Rwanda. În egală măsură este analizată structura şi competenţa jurisdicţională în materie de drept internaţional penal a Curţii Penale Internaţionale.
Lucrarea în cauză prezintă interes atât pentru cei ce sunt interesaţi de teoria dreptului internaţional penal şi umanitar, cât şi pentru cei ce sunt axaţi pe jurisprudenţa internaţională în materie de drept penal şi umanitar. Or, statele, începând cu anul 2000 au ratificat Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale (1998), au adoptat acte normative la nivel naţional privind cooperarea cu Înalta Curte, semnând inclusiv acorduri de cooperare. În mare parte acest proces a fost posibil graţie promovării şi recunoaşterii principiului jurisdicţiei universale, care cel puţin pe parcursul ultimului deceniu al secolului XX a trezit multiple dezbateri la nivel de experţi.
Cele spuse se referă şi la Republica Moldova, care a ratificat la 10.09.2010 Statutul de la Roma al Curţii Penale Internaţionale, astfel recunoscând jurisdicţia Înaltei Curţi în raport cu crimele internaţionale. Or, încă în anul 2015 a fost elaborat şi propus Ministerului Justiţiei Proiectul de Lege privind cooperarea Republicii Moldova şi a Curţii Penale Internaţionale, document avizat pozitiv la nivel de experţi internaţionali şi naţionali, dar, cu regret, până la moment rămas în afara interesului din partea organului legislativ al Republicii Moldova.
Vitalie GAMURARI, Doctor în drept, conferenţiar universitar
