Inițiativele Organizației Națiunilor Unite de reglementare a activităților companiilor militare și de securitate private

Corina ZACON, doctorandă, ULIM (ORCID: 0000-0002-3601-9972)

Recenzent: Vitalie GAMURARI, doctor în drept, conferenţiar universitar

United Nations Initiatives to Regulate the Activities of Private Military and Security Companies In order to ensure international peace and security, the United Nations is taking several steps to achieve this goal. The legal regulation of the status of Private Military and Security Companies is one of the objectives of the UN. In order to prevent and combat the use of mercenaries and specific services provided by Private Military and Security Companies, the UN has created several tools and intervention mechanisms. The text of this article examines the possibility of creating a UN intervention force, which could consist of individual recruits capable of intervening in security mandates and not of military forces provided by Member States and streamlining the process of prosecuting those who have committed serious violations of international humanitarian law, under the auspices of the UN. Keywords: international humanitarian law, private security companies, combatant, mercenary, United Nations.

În scopul asigurării a păcii şi securităţii internaţionale Organizaţia Naţiunilor Unite întreprinde mai multe măsuri necesare pentru atingerea acestui obiectiv. Reglementarea juridică a statutul Comapaniilor Militare şi de Securitate Private este unul dintre obiectivele ONU. Pentru a preveni şi a combate utilizarea mercenarilor şi a unor servicii specifice prestate de către Companile Militare şi de Securitate Private, ONU a creat mai multe instrumente şi mecanisme de intervenţie. În textul prezentului articol sunt analizate posibilitatea de a crea o forţă de intervenţie a ONU, care ar putea fi formată din recruţi individuali capabilă să intervină în cadrul mandatelor de securitate şi nu din forţele militare oferite de către statele membre şi eficientizare a procesului de tragere la răspundere a persoanelor care au comis încălcărilor grave a dreptului internaţional umanitar, sub egida ONU. Cuvinte-cheie: drept internaţional umanitar, companii militare de securitate pivate, combatant, mercenar,Organizaţia Naţiunilor Unite.

Există un număr de operaţiuni de menţinere a păcii ale ONU care se soldează cu eşecuri din cauza incapacităţii statelor de a delimita în mod clar diferenţa dintre militar/combatanţi şi civili cu experienţă militară care participă direct în cadrul ostilităţilor.1 În general, aceste operaţiuni au scopul de a sprijini interesele persoanelor aflate în dificultate. Cu toate acestea, există unele mandate ale ONU care nu pot fi executate, datorită lipsei de experienţă şi instruire adecvată a conducerii acestor contingente şi interesele divirgente ale statelor afectate de conflict.2 Statele nu reuşesc să colaboreze în vederea definirii unei noţiuni clare cu privire la actorii militari privaţi, iar pentru a solutiona unele probleme sensibile şi pentru a evita răspunderea, aceştia angajează CMSP.

Pentru a contribui la reglementarea activităţilor şi serviciilor prestate de CMSP, ONU a creat un grup de lucru special privind utilizarea mercenarilor, care a primit ulterior un mandat extins, incluzând aspecte de reglementare şi studiere a activităţilor companiilor militare şi de securitate private. Chiar şi la începutul activităţilor sale în anii 2000, grupul a remarcat că activităţile CMSP-urilor reprezintă o „zonă gri“ care nu este acoperită în totalitate de sfera juridică.3

Din acest motiv, în 2007, Adunarea Generală a ONU prin rezoluţia 62/145 a cerut statelor să creeze mecanisme naţionale de reglementare a activităţilor CMSP.4 În anul 2008, grupul de lucru a formulat principiile de stabilire a mecanismelor de reglementare a activităţilor CMSP. Printre acestea se numără respectarea drepturilor omului de către angajaţii companiilor, a legilor naţionale, respectarea suveranităţii statului şi a dreptului poparelor la autodeterminare, garantarea dobândirii legale a armelor.5 Grupul de lucru interacţionează constant cu guvernele naţionale, organizaţiile internaţionale, publică rapoarte anuale care descriu rezultatele activităţilor sale, starea actuală a lucrurilor, precum şi problemele legate de reglementarea CMSP.6

De exemplu, la o reuniune a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului, grupul a prezentat un raport privind recrutarea copiilor de către grupurile armate neetatice, inclusiv mercenari şi CMSP, într-un conflict armat, precum şi despre interacţiunea dintre mercenari şi luptători străini,7 iar la cea de-a 73-a sesiune a Adunării Generale a ONU a fost prezentat un raport care a evidenţiat „promovarea societăţilor paşnice şi incluzive pentru dezvoltare durabilă, accesul la justiţie pentru toţi şi crearea unor instituţii eficiente, responsabile şi incluzive la toate nivelurile“.8

Un alt aspect important în sensul prezentei cercetări este reglementarea juridică a utilizării serviciilor CMSP de către structurile ONU.

Articolul 43 al Cartei ONU stabileşte: „Toţi Membrii Naţiunilor Unite spre a contribui la menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, se obligă să pună la dispoziţia Consiliului de Securitate, la cererea sa şi în conformitate cu un acord sau acorduri speciale, forţele armate, asistenţa şi înlesnirile, inclusiv dreptul de trecere, necesare pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.“9

Aceste prevederi normative stabilesc clar şi fără echivoc faptul că statele pot şi trebuie să ofere Consiliului de Securitate forţe armate care le aparţin. Cu toate acestea, încă din 1951, au existat cereri pentru o forţă permanentă compusă din „voluntari“ sau personal recrutat individual, drept alternative pentru forţele militare naţionale. Primul dintre acestea a fost propus de secretarul general de atunci Trygve Lie şi urma să fie alcătuit din aproximativ 50.000 de voluntari. Trygve Lie a solicitat înfiinţarea unei forţe de rezervă de voluntari a ONU în 1951, apoi a renunţat la această idee.10 În acest sens, sutorul Sohn L.B. menţiona că articolul 42 din Carta ONU oferă o bază legală pentru ca Consiliul de Securitate să înfiinţeze forţe ONU compuse din alte unităţi decât forţele naţionale.11

O altă forţă a fost propusă în 1993 de către Sir Brian Urquhart.12 În 1995, Ţările de Jos au propus crearea unei „brigăzi permanente, rapid desfăşurate în serviciul Consiliului de Securitate“ cu „personal recrutat individual“.13 Crearea unei structuri militare permanente, fie ea formată din forţe naţionale sau voluntari, sub controlul Consiliului de Securitate, ar constitui un alt subiec de analiză şi cercetare.14 Astfel este important să înţelegem care ar fi posibilitatea de edificare a unei forte permanente formată din companii militare de securitate pivate care ar sta la dispoziţia Consiliului de Securitate al ONU.

Motivul pentru care statele continuă să eşueze în procesul de reglementare a statutului juridic al actorului privaţi se rezumă la faptul că statele subcontractează serviciile actorilor privaţi, pentru a-şi realiza interesele de moment. Aceste acţiuni ale guvernelor duc inevitabil la globalizarea acestor servicii specific utilizate atît în cadrul situaţiilor sensibile naţionale, cât şi internaţionale15 şi devine tot mai dificil de a face o distincţie clară între furnizorii publici şi privaţi a acestui gen de servicii.

În acest fel statele reuşesc să evite răspunderea pentru încălcările drepturilor omului şi a normelor dreptului internaţional umanitar, în timp ce cererea pentru serviciile specifice cu caracter militar prestate de companiile militare de securitate private şi faţă de personalul calificat al acestora a crescut enorm în ultimii 20 de ani.

Ca parte a mobilizării în zonele gri sau a operaţiunilor de menţinere a păcii, nu ar trebui să existe nicio îndoială cu privire la exigenţele de reglementare a conduitei etice şi legale a actorilor nestatali.

În lumina exemplelor anterioare şi prin prisma poziţiei autorilor citaţi, Consiliul de Securitate nu se limitează doar la utilizarea tipurilor de forţe enumerate în capitolul VII. Astfel, nu există o interdicţie expresă a utilizării serviciilor CMSP. Cercetătorul Sohn L.B. susţine că „pare posibil să se prevadă înfiinţarea şi utilizarea unei Forţe ONU de către Consiliul de Securitate, iar singurul obstacol în calea utilizării acestei metode este cerinţa unanimităţii membrilor permanenţi ai Consiliului de Securitate pentru orice astfel de acţiune“.16

Dacă crearea unei astfel de structuri ar putea putea fi adoptată în Consiliul de Securitate, secretarul general ar putea înfiinţa o forţă în temeiul competenţelor sale şi acest mecanism este „admirabil de potrivit pentru recrutarea de voluntari pentru o astfel de forţă“. Acest mecanism ar trebui să funcţioneze după următorul algoritm: Adunarea Generală stabileşte limitele şi condiţiile financiare, iar Secretarul General recrutează şi asigură pregătirea unor unităţi militare care ar putea să intervină acolo unde Adunarea Generală a ONU ar decide.17

Cercetătorul Malcolm Patterson propune utilizarea CMSP-urilor ca forţă de aşteptare,18 dar se bazează pe Capitolul VII ca sursă de autoritate pentru puterea Consiliului de Securitate de a „ridica şi menţine o forţă contractuală“.19

Astfel, specialiştii în domeniu propun ca Consiliul de Securitate al ONU să creeze o structură specială Contractor Directorate ca organism subsidiar în temeiul articolului 29 al Cartei ONU, care ar fi împuternicit să evalueze ofertele depuse de către CMSP şi să creeze, de asemenea, un sistem de justiţie penală al ONU care urmează să asigure disciplina şi corectitudinea acţiunilor contractanţilor. Patterson susţine că este necesar un sistem de justiţie penală al ONU, deoarece statele ar putea dori să se distanţeze de cetăţenii lor care, în mod individual, participă la operaţiuni riscante ale ONU.20

Ideea creării unei Direcţii a Prestatorilor acestui gen de servicii, sub conducerea Secretarului General al ONU este strâns legată de tendinţa dintre iniţiativele normative privind CMSP şi de varietatea implicaţiilor legate de operaţiunile militare ale acestora. Această Direcţie ar putea fi parte component a Departamentului Operaţiuni de Menţinere a Păcii sau a Asistenţei pe teren.

Cel mai probabil, acest lucru ar crea un disconfort pentru biroului secretarului general şi, prin urmare, acest lucru ar genera acelaşi scenariu ca în ultimii 20 de ani, în care interesele statelor membre afectează decizia secretarului general cu privire la desfăşurarea şi stabilirea statutul juridic al angajaţilor CMSP conform dreptului internaţional umanitar.

Intenţia de a reglementa activitatea CMSP este văzută drept instrument de asigurare a aplicării justiţiei penale la nivel internaţional. Lipsa sancţionării penale a angajaţilor CMSP la nivel national şi internaţional pentru încălcările grave ale normelor dreptului internaţional constatate în cadrul ostilităţilor din Afganistan şi Irak, accentuează necesitatea reglementării răspunderii penale ale angajaţilor CMSP implicate sau care ar putea fi implicate în realizarea unor misiuni specifice în cadrul operaţiunilor de menţinere a păcii sub egida ONU.

În ultimii 20 de ani, a existat initiativa de a stabili răspunderea penală a persoanelor responsabile din cadrul CMSP pentru acţiunile subaltenilor atît la nivel national, cît şi la nivel internaţional, dar dificultatea de tragere la răspundere rezidă în interpretările diferite asupra statutului juridic al acestora şi a rolului pe care îl au în cadrul operaţiunilor militare. Naţiunile Unite au încercat să convingă statele contractante să aplice măsurile necesare de sancţionare a angajaţilor acestor companii, drept persoane civile care au participat ilegal în cadrul ostilităţilor.

Cu toate acestea, încercarea de a judeca civili în cadrul unui tribunal militar s-a confruntat cu multe critici de-a lungul anilor.21 Aceasta este o dezbatere actuală şi continuă chiar şi în zilele noastre în cadrul tribunalelor americane. Un bun exemplu este procesul Reid v Covert, în care Curtea Supremă a decis că Constituţia SUA a interzis urmărirea penală a civililor de către curţile marţiale, deoarece aceasta ar încălca drepturile civililor la un proces echitabil.

Prin urmare, SUA încearcă să implementeze o abordare diferită cu privire la angajaţii CMSP implicaţi în conflicte armate, exclusiv în scopul de a demonstra că un tribunal militar ar fi cel mai potrivit pentru a judeca un civil implicat în cadrul operaţiunilor militare. Mai multe procese militare americane abordează statutul juridic al angajaţilor CMSP şi încearcă să califice acţiunile acestora drept încălcări ale normelor Codului uniform al justiţiei militare din SUA. Dar, de cele mai multe ori, astfel de procese se rezumă la contestarea erorilor în baza prevederilor constituţionale, mai ales cînd este vorba de sancţiunile privative de libertate.

Reglementarea statutului juridic al companiilor militare şi de securitate private este o sarcină complicată, statutul acestora ar putea fi reglementat de o nouă lege militară, precum şi de normele acesteia aplicate de noua Direcţie, care este descrisă mai sus.22

Iniţiativele Organizaţiei naţiunilor Unite de a convinge statele despre necesitatea de a reglementa acest domeniu, încă nu au generat rezultatele scontate. În aceeaşi ordine de idei, specialiştii în domeniu analizează formarea unui contingent permanent de forte care ar putea sta la dispoziţia Secretarului General ONU pentru realizarea eficientă a unor mandate de asigurare a păcii şi securităţi internaţionale. Doar adoptarea unui tratat internaţional care ar reglementa expres statutul juridic al companiilor militare şi de securitate private şi al angajaţilor acestora care participă direct în cadrul operaţiunilor militare ar constitui o soluţie viabilă pentru realizarea în practică a obiectivelor tentativelor de reglementare analizate.