Analiza juridico-penală a infracţiunii de trafic de fiinţe umane

Vitalie BUDECI, doctor în drept, lector universitar (ORCID: 0000-0003-2017-8167)

Olesea RUSU, master în drept

Legal-Criminal Analysis of the Crime of Trafficking in Human Beings Every year, millions of people around the world fall victim to human trafficking. The Republic of Moldova is no exception to this phenomenon. Thus, the approached problem is of both theoretical and practical interest. In this article we will analyze the history of the appearance of the institution of trafficking in human beings, the notion of this institution, will perform the legal-criminal analysis of the crime of trafficking in human beings. Finally, the authors will come to conclusions and recommendations to combat this phenomenon Keywords: trafficking, exploitation, recruitment, transportation, transfer, shelter, freedom, consent, violence, abuse, vulnerability.

În întreaga lume anual milioane de oameni devin victime a traficului de fiinţe umane. Republica Moldova nu este o excepţie împotriva acestui fenomen. Astfel, problema abordată prezintă interes atât teoretic cât şi practic. În acest articol va fi analizat istoricul apariţiei instituţiei traficului de fiinţe umane, noţiunea acestei instituţii, se va efectua analiza juridico-penală a componenţei de infracţiune de trafic de fiinţe umane. În final autorii vor veni cu concluzii şi recomandări în vederea combaterii acestui fenomen Cuvinte-cheie: trafic, exploatare, recrutare, transportare, transferul, adăpostire, libertate, consimţământ, violenţă, abuz, vulnerabilitate.

Anual, milioane de oameni din întreaga lume devin victime ale traficului de fiinţe umane. Majoritatea o constituie femeile, deşi nu este exclus să fie traficaţi şi bărbaţii. În Republica Moldova, în ultimii ani s-au făcut paşi concreţi în vederea prevenirii, combaterii şi sancţionării traficului de fiinţe umane. Astfel, a fost creat Comitetul Naţional pentru Combaterea Traficului de Fiinţe Umane, au fost organizate centre de asistenţă şi protecţie a victimelor traficului de fiinţe umane, a fost aprobată Strategia Sistemului naţional de referire pentru protecţia şi asistenţa victimelor şi potenţialelor victime ale traficului de fiinţe umane, precum şi Planul de acţiuni privind implementarea Strategiei Sistemului naţional de referire pentru protecţia şi asistenţa victimelor şi potenţialelor victime ale traficului de fiinţe umane.

În esenţă conceptul de trafic nu este unul nou, pentru prima dată acesta fiind utilizat în secolul XVI, în calitate de sinonim pentru comerţ. Astfel, acest termen nu avea conotaţii negative. Totuşi, către sec. XVII traficul a început a fi asociat cu vânzarea ilicită şi/sau neloială a mărfurilor. Deşi, la începuturi, prin trafic se înţelegea, în mare parte, vânzarea de droguri şi arme, către sec. XIX această noţiune mai includea şi comerţul cu fiinţe umane tratate ca bunuri şi vândute în sclavie. Acest comerţ „tradiţional“ cu sclavi a fost scos în afara legii spre finele sec. XIX. La începutul sec. XX, termenul de trafic se referea, de obicei, la „comerţul de sclavi albi“, care reprezenta circulaţia peste frontierele internaţionale a femeilor şi copiilor în scopul practicării prostituţiei. Doar spre finele anilor `90 traficul a fost asociat cu prostituţia şi exploatarea sexuală a femeilor şi copiilor.

Odată cu adoptarea Protocolului pentru prevenirea, suprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, adiţional Convenţiei ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate (Protocolul de la Palermo, 2000), în domeniul traficului au fost inserate două inovaţii. În primul rând, a fost adoptată o definiţie internaţională comprehensivă a traficului de fiinţe umane. În al doilea rând, şi mult mai important, definiţia oferită de Protocol este una destul de extinsă privind domeniul de aplicare şi inserează munca forţată ca unul dintre scopurile traficului, pe lângă scopul exploatării sexuale. În timp ce Protocolul enunţă cîteva distincţii certe între traficul în scopul exploatării sexuale şi traficul în scopul exploatării muncii şi a serviciilor (precum şi practicile referitoare la sclavie sau similare sclaviei şi servituţii), trebuie de ţinut cont că exploatarea sexuală nu reprezintă muncă forţată. În general, traficul, la moment, se referă la circulaţia persoanelor, de multe ori ilegală, peste hotare sau pe teritoriul aceluiaşi stat, fenomen tratat ca o activitate comercială care finisează cu exploatarea prin muncă sau sexuală 1.

Astfel, în conformitate cu art.3 al Protocolului pentru prevenirea, suprimarea şi pedepsirea traficului de persoane, adiţional Convenţiei ONU împotriva criminalităţii transnaţionale organizate (Protocolul de la Palermo, 2000), traficul de persoane reprezintă recrutarea, transportul, transferul, adăpostirea sau primirea de persoane, prin ameninţare de recurgere sau prin recurgere la forţă ori la alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înşelăciune, abuz de autoritate sau de o situaţie de vulnerabilitate ori prin oferta sau acceptarea de plăţi ori avantaje pentru a obţine consimţământul unei persoane având autoritate asupra alteia în scopul exploatării. Exploatarea conţine, cel puţin, exploatarea unei alte persoane prin prostituarea acesteia sau alte forme de exploatare sexuală, munca sau serviciile forţate, sclavia sau practicile analoage sclaviei, folosirea sau prelevarea de organe.

În acest sens, o definiţie a noţiunii de trafic de fiinţe umane este propulsată şi de art. 165 din Codul Penal, conform căruia: Traficul de fiinţe umane — semnifică recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane adulte, cu sau fără consimţămîntul acesteia, în scopul exploatării sexuale comerciale sau necomerciale, al exploatării prin muncă sau servicii forţate, al practicării cerşetoriei, al însuşirii ajutoarelor, indemnizaţiilor sau prestaţiilor sociale, al folosirii ilegale în testări sau experimente medicale ori ştiinţifice, al exploatării în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, al folosirii în conflicte armate ori în activităţi criminale, al prelevării organelor, ţesuturilor şi/sau celulelor umane, precum şi al folosirii femeii în calitate de mamă-surogat ori în scop de reproducere, săvîrşită prin: a) aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu ameninţarea aplicării violenţei; b) răpire; c) sustragerea, tăinuirea, degradarea sau distrugerea documentelor; d) ţinerea în servitute, în scopul întoarcerii unei datorii; e) ameninţare cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei victimei sau altor persoane fizice sau juridice; f) înşelăciune; g) abuz de poziţie de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare ori primire a unor plăţi sau beneficii pentru a obţine consimţămîntul unei persoane care deţine controlul asupra altei persoane.

Având în vedere că cei mai vulnerabili în privinţa fenomenului analizat se dovedesc a fi persoanele de vârstă reproductivă, astfel, fiind pusă în pericol securitatea demografică a Republicii Moldova, s-a impus necesitatea aplicarii mijloacelor de maximă eficientă în vederea contracarării proliferării fenomenului traficului de fiinţe umane. Tocmai în acest scop fiind adoptat art. 165 din Codul Penal RM.

La fel, în acest sens a fost creat şi Centrul pentru Combaterea Traficului de Fiinţe Umane, iar în cadrul Judecătoriilor au fost create complete specializate care examinează infracţiuni privind traficul de fiinţe umane şi infracţiuni conexe.

Fapta prevăzută de art. 165 din Codul Penal face parte din categoria infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei şi reprezintă grupul de infracţiuni prevăzute în Capitolul III al Părţii Speciale a Codului penal al Republicii Moldova, fiind fapte socialmente periculoase, săvârşite cu intenţie, care vatămă — în mod exclusiv sau în principal — relaţiile sociale cu privire la libertatea, cinstea şi demnitatea persoanei.

Concluzia care se desprinde este că, de iure, relaţiile sociale cu privire la libertatea, cinstea şi demnitatea persoanei sunt cele care constituie obiectul juridic generic al infracţiunii specificate la art. 165 CP RM. De facto, obiectul juridic generic al acestei infracţiuni îl formează relaţiile sociale cu privire la libertatea persoanei.

După opinia lui Sergiu Brînză şi Viatalie Stati — libertatea persoanei presupune absenţa oricărei forme de coerciţie exercitate împotriva unei persoane. Absenţa coerciţiei nu înseamnă absenţa obstacolelor fizice, sociale sau de oricare altă natură, ci absenţa acelor constrângeri prin care o persoană este obligată să se supună voinţei altei persoane. Conţinutul libertăţii persoanei îl reprezintă conduita persoanei, pe care aceasta şi-o alege conştient. Libertatea persoanei încetează a mai fi doar autostăpânire şi devine o forţă propulsatoare. În acest plan, voinţa apare ca o putere a unui început absolut, ca o cauză primară capabilă să arbitreze şi să efectueze, prin virtuţile sale extrinseci, orice alegere între solicitări diferite sau contrare. Cu alte cuvinte, libertatea persoanei exprimă voinţa conştientizată a persoanei şi se referă la latura creativă şi constructivă a persoanei. În această ipoteză, voinţa presupune că persoana se contrapune unor circumstanţe obiective şi străine existenţei sale. Datorită manifestării libere a voinţei, aceste circumstanţe sunt percepute, interpretate şi transformate în imbolduri de activitate a persoanei2.

În această ordine de idei, este necesar a menţiona că filosoful britanic I.Berlin deosebeşte „libertatea de …“ şi „libertatea pentru …“, adică libertatea negativă şi libertatea pozitivă. Când se referă la primul tip al libertăţii, dânsul menţionează că „persoana este liberă în acea măsură în care nimeni altul — o altă persoană sau un grup de persoane — nu i se opun activităţii pe care o desfăşoară. Dacă alţii nu-i permit să realizeze ceea ce în alte condiţii ar fi putut să realizeze, rezultă că este neliberă anume în această măsură. Dacă însă din cauza faptelor altor persoane această sferă se restrânge, dincolo de o anumită limită, persoana se va afla sub imperiul unei constrângeri sau chiar aserviri“.3 Aşadar, în opinia lui I. Berlin, lipsa de libertate este condiţionată de faptele altor persoane care împiedică, direct sau indirect, transpunerea în realitate a imboldurilor care dirijează persoana. Respectiv, cu cât mai largă este sfera lipsei de ingerinţă, cu atât mai largă este libertatea.

Caracterizând cel de-al doilea tip al libertăţii — libertatea pozitivă — I.Berlin susţine: „Semnificaţia pozitivă a libertăţii presupune năzuinţa persoanei de a fi stăpânul propriului destin. Persoana doreşte ca viaţa ei şi deciziile pe care le ia să depindă numai de ea, nu de acţiunea unor factori externi. Persoana nu doreşte să fie un instrument al manifestării de voinţă a altora, ea doreşte să depindă doar de propria voinţă. Să fie nu obiect, dar subiect, să fie dirijată de propriile motive şi scopuri, nu de imbolduri extrinseci“. În alţi termeni, persoana se percepe liberă în acea măsură în care se vede în calitate de persoană volitivă şi activă, purtând răspundere pentru propria alegere4.

În continuare, analizând componenţa de infracţiune prevăzută de art. 165 din Codul Penal, se reţine că, obiectul juridic special al infracţiunii prevăzute la alin. (1) art.165 CP RM are un caracter complex: obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la libertatea fizică a persoanei; obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale cu privire la oricare din următoarele valori sociale: integritatea corporală, viaţa, integritatea fizică sau psihică, inviolabilitatea şi libertatea sexuală, libertatea psihică ori libertatea fizică a persoanei; posesia asupra documentelor persoanei; libertatea manifestării de voinţă; probitate; exercitarea corectă a funcţiei în cadrul unei autorităţi publice; exercitarea corectă a controlului asupra unei persoane aflate sub autoritatea altcuiva; exercitarea corectă a funcţiilor autorităţii publice, a acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice. Iar în cazul faptei prevăzute la art. 165 alin. (2) lit. f) din Codul Penal al RM, obiectul juridic special are un caracter complex: obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu privire la libertatea fizică a persoanei; obiectul juridic secundar îl formează relaţiile sociale cu privire la sănătatea persoanei.

Victimă a infracţiunii prevăzute la art.165 CP RM poate fi numai persoana care, în momentul comiterii faptei, a atins vârsta de 18 ani. Prin aceasta, infracţiunea dată se deosebeşte de fapta de trafic de copii, incriminată la art.206 CP RM.

Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute la art.165 CP RM se exprimă în fapta prejudiciabilă care cuprinde următoarele două acţiuni cu caracter alternativ: 1) acţiunea principală şi 2) acţiunea sau inacţiunea adiacentă.

Acţiunea principală din cadrul infracţiunii specificate la art.165 CP RM se exprimă în oricare din următoarele modalităţi: 1) recrutarea victimei; 2) transportarea victimei; 3) transferul victimei; 4) adăpostirea victimei; 5) primirea victimei.

Acţiunea principală, sub oricare din modalităţile specificate mai sus, trebuie să fie însoţită de acţiunea sau inacţiunea adiacentă, în oricare din modalităţile sale.

Acţiunea sau inacţiunea adiacentă din cadrul infracţiunii prevăzute la art. 165 din Codul Penal al RM, îşi găseşte exprimarea în următoarele modalităţi: 1) aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu ameninţarea aplicării violenţei; 2) răpire; 3) sustragerea, tăinuirea, degradarea sau distrugerea documentelor; 4) ţinerea în servitute, în scopul întoarcerii unei datorii; 5) ameninţare cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei victimei sau altor persoane fizice sau juridice; 6) înşelăciune; 7) abuz de poziţie de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare ori primire a unor plăţi sau beneficii pentru a obţine consimţămîntul unei persoane care deţine controlul asupra altei persoane; 8) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa, sănătatea fizică sau psihică a persoanei; 9) folosirea torturii, a tratamentelor inumane sau degradante; 10) violul; 11) folosirea dependenţei fizice; 12) folosirea armei.

Infracţiunea prevăzută la art. 165 CP RM este o infracţiune formală. Ea se consideră consumată din momentul obţinerii controlului asupra facultăţii victimei de a se deplasa nestingherit.

Latura subiectivă a infracţiunii specificate la art.165 CP RM se caracterizează, în primul rând, prin vinovăţie sub formă de intenţie directă. Motivele infracţiunii în cauză pot fi următoarele: interesul material; răzbunare; gelozie; invidie; ură; năzuinţa de a facilita săvîrşirea unei alte infracţiuni; năzuinţa de a salva viaţa unei persoane apropiate; motive cu tentă sexuală; motive de ordin extremist etc. Infracţiunea analizată se realizează în scopul exploatării sexuale comerciale sau necomerciale, al exploatării prin muncă sau servicii forţate, al practicării cerşetoriei, al însuşirii ajutoarelor, indemnizaţiilor sau prestaţiilor sociale, al folosirii ilegale în testări sau experimente medicale ori ştiinţifice, al exploatării în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, al folosirii în conflicte armate ori în activităţi criminale, al prelevării organelor, ţesuturilor şi/sau celulelor umane, precum şi al folosirii femeii în calitate de mamă-surogat ori în scop de reproducere.

Subiectul infracţiunii specificate la art.165 CP RM este: 1) persoana fizică responsabilă care, la momentul săvîrşirii faptei, a atins vîrsta de 16 ani; 2) persoana juridică (cu excepţia autorităţii publice).

Conform art. 165 alin. (2) lit. e) din Codul Penal, subiectul infracţiunii trebuie să aibă şi calitatea de o persoană publică, de o persoană cu funcţie de răspundere, de o persoană cu funcţie de demnitate publică, de o persoană publică străină sau de un funcţionar internaţional.

Conform art. 123 din Codul Penal prin persoană cu funcţie de răspundere se înţelege persoana căreia, într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat sau a administraţiei publice locale ori într-o subdiviziune a lor, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin stipularea legii, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţii publice sau a acţiunilor administrative de dispoziţie ori organizatorico-economice.

Prin persoană publică se înţelege: funcţionarul public, inclusiv funcţionarul public cu statut special (colaboratorul serviciului diplomatic, al serviciului vamal, al organelor apărării, securităţii naţionale şi ordinii publice, altă persoană care deţine grade speciale sau militare); angajatul autorităţilor publice autonome sau de reglementare, al întreprinderilor de stat sau municipale, al altor persoane juridice de drept public; angajatul din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică; persoana autorizată sau învestită de stat să presteze în numele acestuia servicii publice sau să îndeplinească activităţi de interes public.

Prin persoană cu funcţie de demnitate publică se înţelege: persoana al cărei mod de numire sau de alegere este reglementat de Constituţia Republicii Moldova sau care este învestită în funcţie, prin numire sau prin alegere, de către Parlament, Preşedintele Republicii Moldova sau Guvern, altă persoană cu funcţie de demnitate publică stabilită prin lege; persoana căreia persoana cu funcţie de demnitate publică i-a delegat împuternicirile sale.

Conform art. 123/1 din Codul Penal prin persoană publică străină se înţelege: orice persoană, numită sau aleasă, care deţine un mandat legislativ, executiv, administrativ sau judiciar al unui stat străin; persoana care exercită o funcţie publică pentru un stat străin, inclusiv pentru un organ public sau o întreprindere publică străină; persoana care exercită funcţia de jurat în cadrul sistemului judiciar al unui stat străin.

Prin funcţionar internaţional se înţelege: funcţionarul unei organizaţii publice internaţionale ori supranaţionale sau orice persoană autorizată de o astfel de organizaţie să acţioneze în numele ei; membrul unei adunări parlamentare a unei organizaţii internaţionale ori supranaţionale; orice persoană care exercită funcţii judiciare în cadrul unei curţi internaţionale, inclusiv persoana cu atribuţii de grefă.

În continuare vom aborda unele elemente de statistică asupra fenomenului analizat, astfel, numărul victimelor traficului de fiinţe umane este unul variabil de la an la an. Anual, numărul victimelor la nivel naţional este stabilit de către Centrul pentru combaterea traficului de fiinţe umane.

Conform informaţiei prezentate de Centrul pentru Combaterea Traficului de Fiinţe Umane la nivel naţional se evidenţiază o creştere considerabilă a victimelor bărbaţi a traficului de fiinţe umane care sunt preponderent exploataţi în scop de muncă.

Astfel, principala formă de exploatare a victimelor adulte este exploatare în scop de muncă, dintre care: 80 % — bărbaţi şi 20% — femei.

Exploatarea victimelor în scop sexual înregistrează o scădere semnificativă dintre care: 100 % — femei.

Cerşitul rămâne a fi o formă de exploatare constantă în care sunt implicaţi: 77% — femei şi 23% — bărbaţi.

Totodată în ultima perioadă de timp dintre formele noi de exploatare se evidenţiează: utilizarea femeii în calitate de mamă surogat şi prelevare de organe, ţesuturi sau celule umane.

Traficul intern constituie: 20%. Traficul extern: 80% şi anume: Zona UE: 51,5%, Statele CSI (F. Rusă): 18,7%, Orientul apropiat: 7,2%.

Cu referire la pedepsele aplicate pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art.165 din Codul penal s-a constatat că inculpaţilor condamnaţi la pedeapsa închisorii termenul privării de libertate a fost stabilit de la 3 ani şi 4 luni până la 20 ani.

În continuare, în concluzie putem evidenţia faptul că, chiar dacă în ultimii ani în Republica Moldova, s-au făcut paşi concreţi în vederea prevenirii, combaterii şi sancţionării traficului de fiinţe umane, considerăm că suplimentar urmează să aibă loc amplificarea investigaţiilor în vederea contracarării activităţii grupurilor criminale transnaţionale specializate în trafic de fiinţe umane, investigarea viguroasă, urmărirea penală şi condamnarea traficanţilor, care să includă şi implicarea oficialilor în astfel de cazuri, intensificarea cooperării internaţionale cu reprezentanţii organelor de drept din ţările de tranzit şi cele de destinaţie, în special în vederea creării şi funcţionării Echipelor comune de investigaţie.