Securitatea financiară — componentă fundamentală a securității naționale

Alexandr CAUIA, doctor în drept, conferenţiar universitar (ORCID: 0000-0002-1952-5734)

Financial Security — Fundamental Element of National Security The financial security turns out to be the most important element of the economic security especially, and the national security generally. As the specialty literature and the legislation in force do not provide a unanimously acceptable definition for the financial security phenomenon, we propose to review certain initiatives defining this extremely complex concept in order to identify the constitutive elements and the characteristics of the state’s financial security. This paper analyzes the essence and the typology of internal and external threats on the national financial system and the defining elements of the concept and the strategy ensuring the financial security as efficient judicial mechanisms and tools in preventing and combating the threats and the risks related to the state’s financial security. Key words: economic security, financial security, internal and external threats, concept of financial security, strategy of financial security.

 

Securitatea financiară se dovedeşte a fi cel mai important element al securităţii economice în special şi al securităţii naţionale în general. Datorită faptului că literatura de specialitate şi legislaţia în vigoare nu furnizează o definiţie unanim acceptabilă pentru fenomenul de securitate financiară, ne propunem să trecem în revistă unele iniţiative de definire a acestui concept extreme de complex, în vederea identificării elementelor constitutive şi caracteristicilor securităţii financiare a statului. De asemenea în textul prezentului articol sunt analizate esenţa şi tipologia ameninţărilor interne şi externe asupra unui sistem financiar naţional şi elementele definitorii ale concepţiei şi strategieie de asigurare a securităţii financiare drept mecanisme şi instrumente juridice eficiente de prevenire şi combatere a ameninţărilor şi riscurilor la adresa securităţii financiare a statului. Cuvinte-cheie: securitate economică, securitate financiară, ameninţări interne şi externe, concepţia securităţii financiare, strategia securităţii financiare.

Securitatea economică este o categorie multidimensională şi complexă. Cele mai frecvente forme de manifestare a acesteia sunt: securitatea resurselor naturale, energetică, alimentară, ştiinţifico-inovaţională, tehnologică, securitatea relaţiilor economice externe şi cea financiară.

În literatura ştiinţifică modernă, putem găsi mai multe abordări ale definirii conceptelor de „securitate economică“, „securitatea financiară“ şi principala contribuţie la stabilirea esenţei acestui fenomen o fac economiştii, sociologii, filosofii. Cu rare excepţii, reprezentanţii comunităţii juridice practice nu participă la acest proces. Drept urmare, ştiinţa juridică nu are o definiţie general acceptată a conceptului de „securitate financiară“.

Astfel, economiştii consideră uneori securitatea financiară atât „drept principala condiţie a capacităţii statului de a desfăşura o politică financiară şi economică independentă în conformitate cu interesele sale naţionale“, cât şi „drept stare a economiei, care asigură formarea fluxurilor financiare pozitive ale statului în volumele necesare îndeplinirii sarcinilor şi funcţiilor sale.“1

Adesea se încearcă să se prezinte securitatea financiară prin intermediul imperativului de asigurare a dezvoltării sistemului financiar. În special, B. V. Gubin propune următoarea definiţie pentru discuţii ştiinţifice: „Securitatea financiară asigură o astfel de dezvoltare a sistemului financiar şi a relaţiilor şi proceselor financiare din economie, care creează condiţiile financiare necesare pentru stabilitatea socio-economică şi financiară a dezvoltării ţării, integritatea şi unitatea sistemului financiar (inclusiv sistemele: monetar, bugetar, fiscal, de credit şi valutar), depăşirea cu succes a ameninţărilor interne şi externe în sfera financiară“.2

Cercetările disponibile în acest domeniu sunt în mod clar insuficiente. În literatura de specialitate lipseşte o definiţie sistemică şi unanim acceptată a conceptului de „securitate financiară“, criteriile sale nu au fost stabilite pentru a „defini concret şi accesibil acest aspect pentru fiecare subiect al securităţii“,3 nu au fost analizate specificul şi compoziţia ameninţărilor, categoriile iniţiale şi mecanismele eficiente de utilizare a instrumentelor financiare.

Una dintre cele mai importante componente ale securităţii economice este securitatea financiară. Este practic imposibil să rezolvi oricare dintre problemele cu care se confruntă statul fără a asigura securitatea financiară.4

Spre deosebire de conceptele de securitate, securitate naţională şi economică, nu s-a acordat suficientă atenţie cercetării plenare a categoriei de „securităte financiară“. În opinia autorului I.V.Boroduşko, „anume securitatea financiară este unul dintre cele mai puţin dezvoltate şi controversate aspecte ale securităţii economice. În literatura de specialitate, sunt prezentate o serie de definiţii ale conceptului de securitate financiară, dar nu există o singură interpretare general acceptată a acestei categorii ştiinţifice şi nici prevederile legale nu formulează conceptul de securitate financiară.5

În spaţiul post-sovietic, categoria „securitate financiară“ nu a fost abordată suficient de cuprinzător. În epoca sovietică, problemele de securitate erau luate în considerare în principal în legătură cu activitatea economică externă sau cu infracţiunile economice. În plus, studiile efectuate au fost caracterizate printr-o abordare întâmplătoare, selectivă şi dezechilibrată a anumitor aspecte ale problemei.

Securitatea financiară se caracterizează prin interdependenţă şi interacţiunea strânsă a componentelor sale. Prin urmare, deficienţele şi erorile în menţinerea unor parametri de securitate financiară îi afectează imediat pe alţii.6

Într-o economie mondială turbulentă, securitatea financiară a ţării este o garanţie a dezvoltării sale socio-economice. Securitatea financiară ar trebui înţeleasă ca un astfel de nivel de autosuficienţă şi stabilitate a sistemului financiar naţional, în care statul are capacitatea de a răspunde în mod adecvat la ameninţările interne şi externe şi de a realiza o politică economică independentă pentru a proteja interesele vitale ale individului, societăţii şi statului în sfera financiară.7

Conceptul de securitate financiară ar trebui să includă obiectivele şi scopurile prioritare de asigurare a securităţii, modalităţile şi metodele de realizare a acesteia, care ar reflecta în mod adecvat rolul finanţelor în dezvoltarea socio-economică modernă a statului. O politică de securitate financiară bazată pe conceptul de securitate financiară ar trebui să conţină:

— crearea unui cadru juridic în domeniul securităţii financiare;

— un plan de acţiune al puterii executive care vizează îmbunătăţirea structurii organelor de stat relevante;

— un program şi un plan pentru punerea în aplicare a practicii juridice în domeniul securităţii financiare.

Securitatea financiară este privită din diferite unghiuri, în special:

— din punctul de vedere al abordării funcţionale a resurselor, securitatea financiară este protecţia intereselor financiare ale entităţilor comerciale la toate nivelurile relaţiilor financiare prin asigurarea cu resurse financiare suficiente a întreprinderilor, organizaţiilor şi instituţiilor, regiunilor, sectoarelor economiei de stat pentru a-şi satisface nevoile şi obligaţiile;

— din punct de vedere static, securitatea financiară este o stare de fapt care se caracterizează prin stabilitatea sistemelor financiar, monetar-valutar, bancar, bugetar, de impozitare, investiţional, vamal şi depozitar care se manifestă prin rezistenţa la influenţele negative interne şi externe, capacitatea de a preveni expansiunea financiară externă, de a asigura funcţionarea eficientă a sistemului economic naţional şi creşterea economică;

— în sensul reglementării normative, securitatea financiară prevede crearea unor astfel de condiţii de funcţionare a sistemului financiar, în care, în primul rând, nu există practic nicio oportunitate de a direcţiona fluxurile financiare în sferele nereglementate de actele legislative în vigoare şi, în al doilea rând, diminuarea pînă la minimum a oportunităţii de utilizare a fluxurilor financiare în scopuri ilegale.8

Relevanţa acestui subiect este dată de fenomenele de criză din economia mondială şi naţională, generate, în primul rând, de criza din sfera financiară. În condiţiile crizei se manifestă cel mai clar toate problemele existente în stat: economice, politice, juridice etc., generate de deficienţele sistemului pentru asigurarea celei mai importante direcţii de securitate naţională -securitatea financiară.

În astfel de perioade, autorităţile ar trebui să acorde o importanţă deosebită securităţii statului, a organizaţiilor şi a cetăţenilor, să dezvolte instrumente eficiente pentru a elimina ameninţările emergente sau pentru a atenua consecinţele acestora.

Securitatea financiară este un concept care include un set de măsuri, metode şi mijloace pentru a proteja interesele economice ale statului la nivel macro, structurile corporative, activităţi financiare ale entităţilor de afaceri la nivel micro. La nivel macro, securitatea financiară este capacitatea statului în timp de pace şi în situaţii de urgenţă de a răspunde în mod adecvat la impacturile financiare negative interne şi externe.9

Cea mai scurtă definiţie a acestui concept este prezentată de A. V. Kolosov:
„… abilitatea de menţinere şi dezvoltare a potenţialului financiar, asigurarea independenţei şi stabilităţii finanţelor publice“.10

Astfel, securitatea financiară constă în:

— apărarea intereselor financiare la toate nivelurile relaţiilor financiare;

— prezenţa unui anumit nivel de independenţă, stabilitate şi rezilienţă a sistemului financiar al ţării în contextual influnţei factorilor destabilizatori interni şi externi care ameninţă securitatea financiară;

— capacitatea sistemului financiar al statului de a asigura funcţionarea eficientă a sistemului economic naţional şi creştere economică constantă.11

Securitatea financiară a statului include: securitate bugetară, securitate fiscală, securitatea sistemului bancar şi de credit, securitatea circulaţiei financiare şi monetare, securitatea investiţiilor, asigurarea stabilităţii inflaţiei şi preţurilor, securitatea pieţei de asigurări şi a burselor, securitatea valutară.

Toate elementele (tipurile) de securitate financiară sunt interconectate şi interdependente între ele şi sunt axate pe asigurarea stabilităţii financiare. Este evident că securitatea financiară poate fi calificată atît drept o stare de fapt, cât şi ca proces, adică un sistem pe mai multe niveluri şi, în cele din urmă, ca pe o categorie cu mai mulţi factori. Dacă caracterizăm subiectele de nivel diferit ale securităţii financiare, atunci trebuie remarcat faptul că specificul conţinutului acestora depinde de caracteristicile intereselor fiecărui element individual.12

Securitatea financiară a statului este principala condiţie pentru a asigura statului capacitatea de a desfăşura activităţi financiare independente şi politici economice în conformitate cu interesele şi legislaţia sa naţională. Securitatea financiară a statului constă în capacitatea de a:

— asigura sustenabilitatea şi stabilitatea dezvoltării economice a statului, a sistemului de plăţi şi decontări şi a principalilor parametri economici;

— neutraliza impactul crizelor financiare globale şi acţiunile deliberate ale actorilor globali (state, corporaţii transnaţionale etc.) şi/sau ale subiecţilor tenebri sau cu reputaţie dubioasă (clanuri şi structuri corporative, mafiote etc.) asupra sistemului economic şi socio-politic naţional;

— preveni exodul de capital pe scară largă peste hotare şi „fugă de capital“ din sectorul real al economiei;

— preveni conflictele între autorităţile de la diferite niveluri cu privire la distribuirea şi utilizarea resurselor sistemului bugetar naţional;

— utiliza fonduri din împrumuturi străine atrase în economia ţării cît mai optim posibil;

— preveni infracţiunile şi contravenţiile prin care se încalcă raporturile juridice financiare (inclusiv legalizarea — spălarea — veniturilor din infracţiuni).

Sistemul financiar trebuie să aibă o anumită marjă de siguranţă pentru circumstanţe neprevăzute şi extraordinare, astfel încât organismele de stat să poată răspunde rapid şi prompt la apariţia ameninţărilor şi să neutralizeze factorii ce le generează în scopul prevenirei potenţialelor pierderi socio-economice.13

Securitatea financiară este o condiţie prealabilă pentru o funcţionarea durabilă a sistemului financiar al ţării, în care este posibil să se prevină:

— apariţia unei crize financiare;

— distrugerea fluxurilor financiare;

— eşecuri în furnizarea de resurse financiare principalilor participanţi la activitatea economică;

— încălcarea stabilităţii circulaţiei monetare.14

Crearea unui sistem eficient de securitate financiară prevede stabilirea unei definiţii clare şi sistematizarea surselor de potenţiale ameninţări într-o anumită zonă, precum şi resursele disponibile şi necesare pentru neutralizarea acestora.

Importanţa clasificării ameninţărilor la adresa securităţii financiare constă în necesitatea de a evalua situaţia, aspectele şi tendinţele negative existente în dezvoltarea lor, de a grupa acţiunile negative şi pozitive ale factorilor şi, pe această bază, de a elabora recomandări solide pentru luarea deciziilor specifice. Dificultatea identificării clare a surselor unei potenţiale ameninţări la adresa securităţii financiare se datorează faptului că acelaşi factor este perceput absolut diferit din punctul de vedere al unui individ, al unui grup de persoane, al entităţilor economice, al formaţiunilor politice, al statului şi al societăţii în ansamblu.

Protecţia securităţii financiare a subiecţilor de diferite niveluri poate fi realizată de reprezentanţi ai autorităţilor legislative, executive şi judiciare, diferitelor partide, organizaţii şi mişcări civice, structuri de afaceri specializate şi mass-media. Banca Naţională ar trebui să joace un rol special în asigurarea securităţii financiare a statului, deoarece îi este încredinţată, în primul rând, sarcina de a dezvolta şi implementa politica monetară a statului, precum şi modalităţile de a menţine un nivel sigur de funcţionare a sistemului bancar intern.15

Ameninţările la adresa securităţii financiare sunt fenomene şi procese care:

— au un impact negativ asupra sistemului financiar al ţării;

— destabilizează situaţia socio-economică;

— împiedică realizarea intereselor economice ale individului, societăţii şi statului.16

Ameninţările la adresa securităţii financiare a statului nu sunt doar circumstanţe cauzate de motive economice obiective, ci şi acţiuni (inacţiuni) care încalcă regulile dreptului financiar. Dezavantajul pentru asigurarea eficientă a securităţii financiare a statului este lipsa reglementării juridice a categoriei „ameninţărilor la adresa securităţii financiare a statului“ şi a listei acestor ameninţări. Pentru a elimina această deficienţă, este necesară o activitate legislativă extinsă, iar consolidarea conceptului de „ameninţări la adresa securităţii financiare a statului“ într-un act legislativ pare a fi cel mai bun instrument posibil.

Lista ameninţărilor la adresa securităţii financiare a statului poate fi indicată în documentele de natură temporară, întrucât odată cu schimbarea situaţiei economice din lume, compoziţia ameninţărilor este supusă unei actualizări periodice.17

La moment, se pot distinge două grupuri principale de ameninţări: interne şi externe.

Ameninţări interne:

— caracterul prelungit al crizei economice, ieşirea din acesta, prezenţa condiţiilor prealabile pentru alte explozii în dezvoltarea acesteia;

— reducerea resurselor în sfera financiară şi de credit pentru ieşirea din criza economică şi implementarea cu succes a reformelor ulterioare;

— nivelul scăzut de orientare socială a economiei, scăderea capacităţii populaţiei de a plăti;

— criminalizarea relaţiilor economice, creşterea criminalităţii economice, corupţia.18

În textul proiectului Strategiei Naţionale de Securitate sunt modelate eventualele riscuri interne asupra securităţii financiare a Republicii Moldova. Instabilitatea şi procesele curente din sistemul financiar-bancar constituie premise de insecuritate financiar-bancară şi, totodată, ameninţări pentru economia naţională.

Toate acestea se manifestă prin:

1) acţionare netransparentă pe piaţa bancară şi de asigurări;

2) favorizare a deturnărilor de mijloace financiare din instituţiile bancare, prin generarea creditelor neperformante;

3) prejudiciere şi derutare a mediului de afaceri, iar în consecinţă generarea unei instabilităţi economice şi social-politice în ţară;

4) operaţiuni suspecte derulate prin intermediul băncilor comerciale ce prezintă indicii temeinice de „spălare“ a banilor.

Ameninţările asupra sectorului financiar-bancar se manifestă, de asemenea, prin tranzacţii dubioase cu acţiunile instituţiilor bancare, prin influenţa negativă a sectorului bancar din regiunea transnistreană.19

Ameninţări externe:

Pierderea poziţiilor economice externe în urma presiunii create de concurenţii străini pe pieţele externe şi impunerea de sancţiuni economice;

— participarea inegală la structurile internaţionale de reglementare financiară şi de credit;

— creşterea datoriei financiare externe şi în consecinţă, dependenţa faţă de împrumuturile externe;

— valorizarea ridicată a sistemului bancar etc.20

În proiectul Strategiei Naţionale a Republicii Molodova la acest aspect putem constata următoarele: Influenţa externă asupra economiei şi pieţei financiar-bancare, asupra ramurilor de producere, infrastructurilor critice, conservarea proceselor de modernizare a acestora s-a materializat activ în ultimii ani şi comportă consecinţe pe toate dimensiunile securităţii naţionale.21

Conceptul de „măsuri financiare de securitate“ nu este identic cu conceptul „măsuri de securitate financiară“. Diferenţierea acestor concepte poate fi realizată în baza mai multor criterii:

— în primul rând, măsurile de securitate financiară pot fi atât reguli de securitate financiară, cât şi sancţiuni de securitate financiară, în timp ce măsurile financiare de securitate sunt doar sancţiuni de securitate;

— în al doilea rând, spre deosebire de măsurile financiare de securitate care sunt doar de natură materială, măsurile de securitate financiară pot fi atît de natură materială cît şi imaterială (de exemplu, un avertisment cu privire la execuţia necorespunzătoare a procesului bugetar);

— în al treilea rând, măsurile financiare de securitate vizează reglementarea doar a anumitor relaţii, iar măsurile de securitate financiară pot fi luate în procesul de reglementare a oricărei relaţii (de exemplu, confiscarea bunurilor ca măsură de securitate financiară, poate fi aplicat şi în legătură cu bunurile obţinute ca urmare a infracţiunilor care încalcă alte relaţii decât relaţiile entităţilor economice în procesul operaţiunilor de distribuire, redistribuire şi utilizare a resurselor financiare).22

Mizând pe clasificarea propusă de N.V. Shchedrin,23 măsurile de securitate financiară pot fi împărţite în reguli de securitate financiară şi măsuri financiare de securitate, care pot fi prevăzute într-un act normativ sau în acte normative diferite (chiar şi în acte normative care reglementează diferite ramuri ale dreptului).24

Algoritmul pentru alegerea unei soluţii de prognoză ca parte integrantă a etapei de bază a previziunilor legale în domeniul asigurării securităţii economice a statului constă din următoarele etape:

a) determinarea problemei ce urmează a fi rezolvată — în această etapă, se formulează problema de rezolvat, se determină blocul relaţiilor din domeniul asigurării securităţii economice a statului care este influenţat de această problemă, se justifică necesitatea intervenţiei de reglementare a statului în sfera economică, se formează un scenariu de bază al dezvoltării evenimentelor în caz de absenţă a intervenţiei de reglementare (la formarea scenariului de bază, sunt luate în considerare riscurile posibile (inclusiv probabilitatea apariţiei acestora, precum şi grupurile de persoane care vor fi afectate de consecinţele negative ale riscurilor realizate) şi incertitudinea indicatorilor de care depinde dezvoltarea scenariului, o gamă largă de condiţii şi factori, inclusiv cei deja existenţi, măsuri de reglementare de stat şi eficacitatea acestora, prognoze de dezvoltare socio-economică, tendinţe existente);

b) stabilirea obiectivelor intervenţiei de reglementare juridică — în această etapă este necesar să se determine obiectivele generale, speciale (legate de domeniile individuale de soluţionare a problemei) şi tehnice (concretizarea realizării obiectivelor speciale şi direct legate de indicatorii selectaţi ai impactului de reglementare) ale intervenţiei de reglementare în sfera economică;

c) determinarea listei de modalităţi posibile de rezolvare a problemei — în această etapă, este luată în considerare posibilitatea rezolvării problemei prin utilizarea unor forme de asigurare a unei implementări mai eficiente a măsurilor de reglementare existente, sunt determinate alte soluţii posibile ale problemei. Lista eventualelor forme de răspuns la problemă este restrânsă pe baza unui număr de criterii, inclusiv:

— modelarea, adică abţinerea de la impactul care este în mod clar disproporţionat faţă de amploarea problemei;

— eficacitate (rentabililatea, adică excluderea opţiunilor care necesită costuri disproporţionat de mari);

— legalitate (precum şi dacă organul de stat responsabil dispune de competenţele necesare);

d) determinarea listei consecinţelor pozitive şi negative pentru diferitele moduri de soluţionare a problemei (evaluarea lor calitativă şi cantitativă (monetară)) — consecinţele impactului de reglementare sunt determinate pe baza scenariului stabilit şi diferenţiate în: pozitive şi negative, directe şi indirecte, aşteptate şi neaşteptate, probabile şi puţin probabile, pe termen scurt, pe termen mediu şi pe termen lung, micro şi macro-rezultate etc.;

e) selectarea celei mai eficiente soluţii la problemă — drept cele mai generale criterii, de regulă, se utilizează indicatori de eficacitatea, eficienţa costurilor şi respectarea obiectivelor strategice şi a priorităţilor politicii de stat.

Indicatorii de securitate financiară sunt: soldul bugetului de stat, nivelul datoriei publice externe şi interne ca procent din PIB, deficitul balanţei de plăţi, nivelul activităţii investiţionale, nivelul de monetizare a economiei, rata inflaţiei, stabilitatea monedei naţionale, volumul rezervelor internaţionale ale Băncii Naţionale, exodul de capital din ţară, starea sistemului bancar.25

Prognoza legală în domeniul asigurării securităţii economice a statului este o combinaţie a următoarelor tipuri de previziuni:

— după obiect — starea securităţii economice (tipurile sale individuale) sau subiecţi;

— în orientare — în dinamică, bazată pe o continuare condiţionată în viitor a stării de securitate economică, şi statică, bazată pe repere prestabilite;

— în funcţie de stadiul implementării proiectului de act juridic de reglementare — preliminar, efectuat înainte de acceptarea riscului (fixarea juridică a riscului); operaţional (studiul riscului în timpul implementării proiectului); ulterior, efectuat pe baza analizei practicilor de aplicare a legii într-o anumită perioadă;

— în funcţie de etapele de timp acoperite — pe termen scurt (tactic — până la 1 an), pe termen mediu (strategic — de la 1 la 5 ani) şi pe termen lung (prospectiv — de la 5 la 15 ani).26

Strategia de securitate financiară ar trebui să se concentreze asupra dezvoltării şi implementării consecvente a măsurilor pentru consolidarea şi dezvoltarea proceselor pozitive şi depăşirea tendinţelor negative în domeniul relaţiilor financiare, obiectivele imediate şi pe termen lung ale acestei strategii şi mecanismele pentru implementarea acesteia trebuie să fie determinate. În acelaşi timp, strategia de securitate financiară a statului şi politica economică a statului sunt strâns interconectate şi interacţionează.

Strategia de securitate financiară ar trebui să includă cel puţin:

— determinarea criteriilor şi parametrilor (cantitativi şi calitativi) ai sistemului financiar care îndeplinesc cerinţele de securitate financiară;

— dezvoltarea de mecanisme şi măsuri pentru identificarea ameninţărilor şi a generatorilor acestora;

— caracteristicile zonelor de manifestare a acestora (zone de localizare a ameninţărilor);

— stabilirea principalelor subiecte ale ameninţărilor, mecanismele de funcţionare a acestora şi a impactului acestora asupra sistemelor economic şi socio-politic la nivel naţional;

— determinarea obiectelor, articolelor, parametrilor, precum şi metodologia de control, factori de prognoză care determină apariţia ameninţărilor la adresa securităţii financiare, efectuarea de cercetări pentru identificarea tendinţelor şi oportunităţilor pentru anihilarea sursei şi fluxului de ameninţări;

— organizarea unui sistem adecvat de organisme de control financiar de stat;

— formarea mecanismelor şi măsurilor de politică financiară şi economică, neutralizând sau atenuând impactul factorilor negativi.27

Astfel, putem constata cu certitudine faptul că rolul şi locul expertizei juridice în domeniul identificării mecanismelor şi instrumentelor eficiente de realizare şi garantare a securităţii economice şi a celei financiare a statului în general şi a Republicii Mldova în special este unul crucial.

Toate elementele unei politici, concepţii, strategii, plan de acţiuni conţin în sine aspect care pot fi medelate, generate şi asigurate de a fi respectate, doar sub rezerva prezenţei consistente a iniţiativei şi expertizei juridice pe lîngă cele economico-financiare alături de care ar trebui să formeze un sitem bine închegat de organe competente şi o reţea de specialişti consacraţi care să contribuie decisive la prevenirea şi combaterea ameninţărilor şi pericolelor asupra securităţii financiare a Republicii Moldova.

Este inerent necesar ca în cei mai proximi termini să fie elaborate şi adoptate documentele structural ale domeniului securităţii economice şi a celei financiare care ar servi drept platformă atît normativă cît şi regulatorie pentru toate subiectele vizate şi pentru sistemul de stat.

Modelarea şi adoptarea unei politici şi a unei concepţii în domeniul securităţii financiare a statului, reglementarea juridică a scopurilor, abiectivelor şi sarcinilor în domeniul securităţii financiare care ar fi reflectate în conţinutul unei strategii, adoptarea unui plan de acţiuni bine stabilite în vederea asigurării securităţii financiare a statului, determinare prin text de lege a noţiunii, esenţei şi periodicităţii de revizuire a riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii financiare a Republicii Moldova, descrierea exhaustivă a funcţiilor şi competenţelor organelor de stat în cadrul acestui segment specific şi regulilor de cooperare şi colaborare dintre acestea, prospectarea eventualelor scenarii pentru situaţiile de criză constituie priorităţile determinante ale domeniului, iar tergiversarea realizării acestor sarcini şi reglementarea indirectă sau post-factum ale aspectelor de securitate financiare ar putea să afecteze esenţial negativ capacitatea sistemului naţional de asigurare a securităţii Republicii Moldova în contextul realităţilor cotidiene unde viteza şi capacitatea de reacţie a elementelor financiare se dovedesc a fi cele mai importante caracteristici calitative şi cantitative ale capacităţii de intervenţie a statului în vederea prevenirii sau combaterii riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii statului în general şi a securităţii economice în special.