Statutul persoanei fizice şi metode de soluţionare a conflictelor de legi în domeniul moștenirii

Elena Șuncarșciuc, doctorandă (ORCID: 0000-0001-9806-2709)
Recenzent: Nicolae OSMOCHESCU, doctor în drept, profesor universitar

The statute of the individual and methods of solving conflicts of laws in the field of inheritance This article examines the issue of the status of individual in private international law, but also the methods of solving conflicts of laws in the field of inheritance, as nowadays, an international succession debate presents a serious difficulty, first of all in terms of conflict of jurisdiction and conflict of law, as the countries of the world are characterized by an extraordinary diversity of local laws and rules of applicable laws. The international succession as a field of civil law presents several varieties of national solutions. With the advent of the European Economic Community, the issue of unifying the legal framework for cross-border inheritance has increased, which has led to the adoption of Regulation (EU) No.650 / 2012 of the European Parliament and of the Council of 04.07.2012 on jurisdiction, applicable law, recognition and enforcement of decisions and acceptance and enforcement of authentic instruments in matters of succession and on the creation of a European Certificate of Succession. Thus, the law of succession at the level of the European Union has begun to develop and raise the question of unifying the European normative framework in the field of cross-border inheritance. Keywords: succession, inheritance, international private law, conflicts of law, applicable law, cross-border inheritance

 

În acest articol este examinată problema statutului persoanei fizice în dreptul internaţional privat, dar și metodele de soluţionare a conflictelor de legi în domeniul moștenirii, dat fiind faptul că în prezent, o dezbatere internaţională succesorală prezintă o dificultate serioasă, în primul rând în termeni de conflict de jurisdicţie și conflict de drept, așa cum ţările lumii sunt caracterizate de o diversitate extraordinară de legi locale și reguli de legi aplicabile. Succesiunea internaţională ca domeniu de drept civil prezintă mai multe varietăţi de soluţii naţionale. Odată cu aparitia Comunităţii Economice Europene, a crescut problema unificării cadrului legal pentru succesiunea transfrontalieră, fapt care a generat adoptarea Regulamentul (UE) Nr.650/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 04.07.2012 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoașterea și executarea deciziilor și acceptarea și aplicarea instrumentelor autentice în materie de succesiune și crearea Certificatului european de succesiune. Astfel, legea succesorală la nivelul Uniunii Europene a început să dezvolte și să pună problema unificarii cadrului normativ european în domeniul succesiunii transfrontaliere. Cuvinte-cheie: succesiune, moștenire, drept internaţional privat, conflicte de drept, drept aplicabil, moștenire transfrontalieră

 

Ca orice alt element al civilizaţiei umane, familia a trecut şi trece în permanenţă printr-o tranziţie, adaptându-se permanent la constrângerile existente şi la posibilităţile de a le depăşi. Pentru familie, modernitatea a însemnat mutarea la oraş şi renunţarea la familia extinsă, rămasă în comunităţile de origine. Cuplul şi relaţiile de familie sunt parte a acestei schimbări şi de aceea şi normele de drept ce le reglementează trebuie cu atenţie considerate şi reconsiderate. Aceasta este, poate, lumina în care trebuie abordată astăzi o discuţie asupra instituţiei moştenirii, a cărei menire principală este, fără îndoială, ocrotirea relaţiilor de familie din perspectiva actelor de dispoziţie cu caracter patrimonial.

În contextul adoptării noului Cod civil, a europenizării legislative crescute şi nu în ultimul rând, datorită creşterii fluxului de migrări a conaţionalilor noştri în diferite ţări de pe continent, tratarea statutului persoanei fizice şi metodelor de soluţionare a conflictelor de legi în domeniul moştenirii devine o temă actuală și necesară pentru potenţialii moștenitori.

În calitatea sa de subiect al raporturilor cu element străin, persoana fizică este ocrotită prin norme conflictuale şi, după caz, prin norme naţionale de aplicaţie imediată şi prin norme unificate la nivel regional.

Persoana fizică se bucură, în raporturile cu element de extraneitate, de ceea ce limbajul comun al dreptului internaţional privat numeşte „statut personal“. Ceea ce interesează, în primul rând, în conflictele de legi, este legea aplicabilă materiei statutului personal.

În cazul cetăţenilor Republicii Moldova, art.2586 alin.(3) al Codului civil prevede: „Legea naţională a cetăţeanului Republicii Moldova care, potrivit legii străine, este considerat că are o altă cetăţenie este legea Republicii Moldova“.

„Legea naţională“ este o noţiune largă, raportată în mod obişnuit, la trei puncte de legătură: cetăţenia, domiciliul şi reşedinţa. Viaţa privată internaţională adaugă încă un punct de legătură, în domeniul dreptului internaţional privat — reşedinţa obişnuită. Acest din urmă criteriu apare, tot mai frecvent, în convenţiile internaţionale şi în regulamentele europene.

Identificarea persoanei fizice semnifică „individualizarea persoanei fizice în raporturile juridice, deci determinarea poziţiei sale în viaţa juridică“.

Dacă numele şi starea civilă identifică persoana în mijlocul familiei şi în comunitatea socială, domiciliul are rolul de a localiza în spaţiu persoana fizică.

În dreptul internaţional privat, dinamica transfrontalieră a condus la creşterea semnificaţiei anumitor atribute de identificare, datorită flexibilităţii dovedite în soluţionarea conflictelor de legi şi a conflictelor de jurisdicţii. Spre exemplu, rolul domiciliului s-a diminuat în anii din urmă, iar dreptul european reflectă utilizarea frecventă a reşedinţei obişnuite în locul domiciliului. Motivul substituirii constă în aceea că reşedinţa obişnuită permite localizarea mai eficientă a persoanelor, în deplasările pe teritoriile unor state diferite.

Semnificaţia numelui în dreptul internaţional privat are o încărcătură în plus faţă de dreptul civil substanţial.

Una dintre legăturile forte atribuite numelui este legătura dintre om şi comunitatea naţională din care acesta face parte. În relaţiile private internaţionale, actorii sunt cetăţenii şi străinii — identificaţi astfel, în raport cu o entitate statală. Ambii au drepturi (şi obligaţii) egale cu privire la nume.

Din punctul de vedere al calificării noţiunilor, numele de familie este atribut de identificare a persoanei fizice şi element al vieţii private al acesteia. In acelaşi timp, dreptul la nume este unul dintre drepturile personalităţii (drept personal nepatrimonial).

În dreptul internaţional privat, numele se bucură de aceeaşi calificare multiplă. Atribut de identificare, numele este o componentă a identităţii civile a persoanei fizice. În raporturile private cu element străin, identitatea civilă cunoaşte aspecte inedite, rezultate din libertatea de circulaţie, libertatea de a încheia căsătorii în afara graniţelor naţionale, libertatea de a încheia adopţii în care părţile sunt resortisanţii unor state diferite. Element al vieţii private, numele este adus în faţa autorităţilor statale în vederea transcrierii sau modificării, în funcţie de schimbările intervenite în starea civilă a persoanelor fizice.

Calificarea prenumelui urmează traiectoria numelui de familie: atribut de identificare, element al vieţii private, drept absolut, inalienabil, imprescriptibil şi personal. O menţiune care pune faţă în faţă patronimicul şi numele: aşa cum s-a afirmat, izolat, prenumele are o valoare juridică inferioară. Singur, neînsoţit de numele de familie, prenumele nu individualizează persoana cu precizie şi rămâne, de multe ori, fără consecinţe juridice (în lipsa numelui, prenumele nu poate constitui o semnătură valabilă).

Dreptul persoanei la domiciliu este drept personal nepatrimonial, atribut de identificare şi, în acelaşi timp, stare de fapt, „în înţelesul că este locul pe care persoana l-a ales pentru a-şi exercita drepturile şi libertăţile civile, în care se prezumă că ea vieţuieşte în mod obişnuit şi poate fi găsită atunci când este căutată“.

În prezent, domiciliul păstrează un rol major în dreptul internaţional privat de common law. El este mai „puternic“ decât cetăţenia, în virtutea stabilităţii mai accentuate şi a legăturii mai strânse pe care o creează între individ şi stat.

Nu numai domiciliul a cunoscut noi categorii juridice, dar şi punctele de legătură menite identificării spaţiale a persoanelor fizice şi juridice s-au multiplicat. Au devenit uzuale reşedinţa obişnuită (alături de reşedinţă), reşedinţa fiscală, centrul intereselor debitorului.

Spre deosebire de domiciliu, care este locuinţa principală, reşedinţa este o locuinţă cu caracter secundar şi temporar, fără a fi însă una cu caracter pasager.

În materia statutului personal, reşedinţa obişnuită este o noutate legislativă pentru dreptul internaţional privat român. Imediat după cetăţenie, reşedinţa obişnuită joacă rol important, în caz de cetăţenie multiplă sau apatridie.

Reşedinţa obişnuită a persoanei fizice care acţionează în exerciţiul activităţii sale profesionale este locul stabilimentului său principal. Afirmaţiile sunt valabile pentru persoanele fizice, iar persoanele morale se raportează la stabilimentul activităţii lor profesionale. Ceea ce caracterizează reşedinţa obişnuită a persoanei fizice este caracterul principal al locuinţei, absenţa formalităţilor legale de înregistrare a acesteia şi durabilitatea legăturilor cu statul de reşedinţă obişnuită.

Considerăm că, din această perspectivă, reşedinţa obişnuită este centrul principal al activităţilor persoanei, locul unde persoana se găseşte în majoritatea timpului, indiferent de absenţele ocazionate de profesie, concedii, vizite, tratamente medicale s.a. Asemenea absenţe sunt de obicei, de scurtă durată și nu afectează caracterul durabil ce conferă reşedinţei caracter de locuinţă principală. Ceea ce este relevant este ca instalarea materială, efectivă, în locuinţă să fie dublată de stabilitate.

Astfel, reşedinţa obişnuită este o noţiune de fapt, ceea ce facilitează determinarea sa practică. Spre deosebire de domiciliu, care presupune îndeplinirea formalităţilor legale pentru evidenţierea sa în documentele prevăzute de lege.

În lumina celor expuse mai sus, aducem în discuţie situaţia în care persoana fizică devine participant al procedurii de succesiune cu elemente de extraneitate.

În general, procedura de succesiune, în dreptul internaţional privat, a devenit extrem de actuală şi existenţa acesteia a generat o preocupare specială a legiuitorului european. Importanţa dezbaterii cazurilor de succesiune pe plan internaţional, în special în cadrul Uniunii Europene, a stat la temelia căutării unor soluţii care să permită şi rezolvări mai facile, dar şi mai echitabile.

Cetăţenii europeni şi implicit şi cei din Republica Moldova încă se confruntă cu dificultăţi în exercitarea unor drepturi în contextul unor succesiuni transfrontaliere, uneori fiind în imposibilitatea de a-şi valorifica drepturile dobândite, inclusiv, dreptul de proprietate.

Prevederile legislaţiei deja cunoscute pe acest segment, au suferit schimbări mai ales în ceea ce priveşte domeniul de drept internaţional privat.

Astfel, în situaţia moştenirii testamentare, în cazul apariţiei unui conflict, menţionăm următoarele soluţii1:

— capacitatea de a dispune şi de a primi prin testament, precum şi incapacităţile speciale de folosinţă, având ca scop ocrotirea persoanei incapabile, sunt supuse legii personale (lex personalis);

— incapacităţile relative de a dispune, sau, după caz, de a primi prin testament sunt supuse legii aplicabile succesiunii;

— consimţământul şi viciile de consimţământ sunt supuse legii succesiunii;

— obiectul testamentului — legatul — este supus legii succesiunii;

— cauza testamentului este reglementată de legea succesiunii;

— interpretarea dispoziţiilor succesorale se face după legea succesiunii;

Întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului dacă respectă condiţiile de

formă aplicabile, fie la data când a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului, conform oricăreia din următoarele legi:

— legea naţională a testatorului;

— legea reşedinţei obişnuite a acestuia;

— legea locului unde actul a fost întocmit, modificat sau revocat;

— legea locului situaţiei imobilului ce formează obiectul testamentului;

— legea instanţei sau a organului care îndeplineşte procedura de transmitere a bunurilor moştenite.

Sub aspect temporal, întocmirea, modificarea sau revocarea testamentului sunt valabile dacă actul juridic respectă condiţiile de formă aplicabile, fie la data când a fost întocmit, modificat sau revocat, fie la data decesului testatorului. Prin aceste dispoziţii se rezolvă şi eventualele conflicte mobile de legi.

Legea succesorală se aplică în următoarele aspecte2:

— momentul şi locul deschiderii moştenirii;

— persoanele cu vocaţie de a moşteni;

— calităţile cerute pentru a moşteni;

— exercitarea posesiei asupra bunurilor rămase de la defunct;

— condiţiile şi efectele opţiunii succesorale;

— întinderea obligaţiei moştenitorilor de a suporta pasivul;

— condiţiile de fond ale testamentului, modificarea şi revocarea unei dispoziţii testamentare, precum şi

— incapacităţile speciale de a dispune sau de a primi prin testament;

— partajul succesoral.

În cazul în care succesiunea este vacantă, bunurile sunt preluate de autorităţile statului în temeiul dispoziţiilor legii aplicabile în materie. Statul culege moştenirea vacantă, în virtutea suveranităţii sale, având un drept de desheredenţă.

Ultimele modificari operate la Codul civil al Republicii Moldova la capitolul succesiunilor cu element de extraneitate, au fost armonizate cu prevederile Regulamentului Uniunii Europene nr.650/2012 din 04.07.2012 privind competenţa, legea aplicabilă, recunoaşterea și executarea hotărârilor judecătorești și acceptarea și executarea actelor autentice în materie de succesiuni și privind crearea unui certificat de moștenitor.

Acest document schimbă paradigma tradiţională3, astfel încât lex succesionis este unică — locul ultimei reşedinţe obişnuite a defunctului (art. 21 din Regulament). Lex rei sitae se va aplica doar formalităţilor de publicitate privind drepturile asupra bunurilor imobile, adică în ce condiţii se consideră dobândit bunul imobil şi conform cărei proceduri oficiul cadastral teritorial înregistrează dreptul dobândit prin moştenire. Regula principală ar trebui să asigure că moştenirea este reglementată de o lege previzibilă, cu care succesiunea are legături strânse. Din motive de securitate juridică și pentru a evita fragmentarea moştenirii, acea lege ar trebui să reglementeze moştenirea în ansamblul său, adică totalitatea bunurilor care fac parte din masa succesorală, indiferent de natura acestora (imobile sau mobile) și indiferent dacă ele sunt situate în Republica Moldova sau într-un alt stat. Aceasta ar trebui să asigure cetăţenilor certitudine juridică prin faptul că permite cunoașterea din timp a legii aplicabile moştenirii lor, precum şi introduce norme armonizate privind conflictele de legi, pentru evitarea rezultatelor contradictorii.

Dat fiind faptul că acesta este în vigoare de puţin timp (17.08.2015), ulterior vor fi vizibile problemele întîmpinate de către specialişti în procesul aplicării în practică a Regulamentului dat, acesta fiind un text nou, uneori chiar străin unor sisteme de drept din cadrul Uniunii Europene. Trebuie de menţionat faptul că acesta vine cu nişte reglementări foarte clare şi precise care nu permit de a le interpreta diferit, cu unele excepţii astfel venind cu unele precizări pentru statele membre.

Astfel, menţionăm faptul că Regulamentul adoptat de UE în materie de succesiuni este doar un instrument regional, care rezolvă problemele succesiunii transfrontaliere doar în cadrul Uniunii Europene. Acesta este întemeiat pe anumite principii, unele comune, ce ţin de metodica dreptului internaţional european, altele specifice materiei moştenirii avute în vedere de legiuitorul european pentru a facilita şi din acest punct de vedere libera circulaţie şi recunoaşterea reciprocă a hotărârilor.

Cu toate acestea, problema unificării normelor conflictuale în materie de succesiuni pe o arie mai mare a rămas deschisă. S-au efectuat mai multe încercări de unificare pe tărâmul dreptului privat în această materie, însă pînă în prezent nu există un limbaj comun. Crearea unui instrument comun în materie de succesiuni la nivelul UE, ne demonstrează, că prin eforturile conjugate se poate realiza şi un instrument de unificare la nivel mondial, astfel fiind eliminate multe obstacole întîmpinate în materie de succesiuni cu element de extraneitate.

Bandırma escort bayan Gölmarmara escort bayan Çine escort bayan İliç escort bayan Fethiye escort bayan Dulkadiroğlu escort bayan