Aspecte conceptual-tipologice privind sistemele electorale locale

Ion CEBANU, doctorand (ORCID: 0000-0002-0995-5992)
Recenzent: Ion POSTU, doctor în drept, conferențiar universitar

Conceptual-typological Aspects of Local Electoral Systems A democracy cannot be built unless it is based on free elections. Elections are a sine qua non condition of democratic governance. Elections are the central procedure of representation in modern democracies, and our generation has made substantial progress in understanding how voters come to make decisions. The elections were imposed in the constitutional history of the world as activities whose social and political effervescence in society is specific, competitions in which the best ones win. In fact, we make the first finding: the local electoral system is a fundamental area of society, the way it is managed and carried out, it reflects the level of development of democracy. The country’s implementing bodies are chosen and this is why it is so important that it is organized and carried out correctly, transparently and democratically. The local electoral system is essentially created for citizens and must represent their interests, which we must recognize, often in practice does not happen very often. The actuality of the theme of this article starts from the premise that an electoral system is closely linked to democracy, because it expresses its values, thus constituting an indicator of the democratic character of a society and, at the same time, it contributes to the strengthening of democracy. Although there are different realities, and the electoral procedures differ from state to state, however, it can be said that, depending on how the mandates for the eligible positions are distributed (won), there are three modalities of electoral system: majority electoral system; proportional electoral system; mixed electoral system. Keywords: Republic of Moldova, electoral system, local elections, reform. Mixed electoral system

 

O democraţie nu poate fi construită dacă nu are la bază alegeri libere. Alegerile sunt o condiţie sine qua non a guvernării democratice. Alegerile reprezintă procedura centrală a reprezentării în democraţiile moderne, iar generaţia noastră a reuşit progrese substanţiale în cunoaşterea felului în care votanţii ajung să ia deciziile. Alegerile s-au impus în istoria constituţională a lumii ca activităţi cărora le este specific efervescenţa socială şi politică în societate, competiţii la care căştigă cei mai buni. De altfel, facem prima constatare: sistemul electoral local reprezintă un domeniu fundamental al societăţii, modul cum este gestionat şi se desfăşoară, reflectă nivelul de dezvoltare al democraţiei. Sistemul electoral local este prin esenţă creat pentru cetăţeni şi trebuie să le reprezinte interesele, ceea ce trebuie să recunoaştem, deseori în practică nu se prea întâmplă. Actualitatea temei prezentului articol porneşte de la premiza că un sistem electoral este strâns legat de democraţie, căci exprimă valorile acesteia, constituindu-se astfel într-un indicator al caracterului democratic al unei societăţi şi, totodată, el contribuie la fortificarea democraţiei. Keywords: sistem electoral, alegeri locale, reformă, sistem electoral mixt

Introducere. La momentul actual, alegerile locale din Republica Moldova prin faptul că se desfăşoară cu aproximativ doi ani înainte de cele parlamentare reprezintă o repetiţie generală pentru scrutinul parlamentar. Aceste alegeri permit partidelor politice de a testa piaţa politică, de a aproba mesajul şi problematica, de a-şi câştiga simpatizanţii cu care se va merge la alegerile parlamentare.

Alegerile locale se caracterizează prin anumite particularităţi în raport cu alegerile parlamentare. Ele, în primul rând, sunt alegeri în care concurează liderii locali. Acest fapt presupune negocieri intense între partide şi liderii raionali şi locali. Rolul principal este jucat de relaţiile interumane, de atitudinile politice ale liderului regional sau local, de capacitatea de negociere a ambilor actori şi de imaginea şi reputaţia partidului.

Problemele ce ţin de importanţa, esenţa, structura, trăsăturile şi tipurile alegerilor locale au fost abordate în lucrările lui E. Barker, E. Lakeman, J. D. Lambert, F. Hermens, M. Duverger, J. G. Grumm, S. Rokkan, G. Sartori, D. Nohlen, D. Rae, R. Katz. Autorii şi-au axat analizele şi cercetările pe diverse tipuri de sisteme electorale locale şi pe influenţele acestora asupra sistemelor de partide. Pioner în cercetarea empirică a reprezentării proporţionale poate fi considerat pe bună dreptate J. S. Mill.

Rezultate obţinute şi discuţii. Dintotdeauna, membrii oricărei colectivităţi sociale au tins sau au năzuit la un statut politic care să le confere condiţii prielnice pentru a se autoguverna sau, cel puţin, pentru a participa, prin reprezentare, la procesul de conducere socială. Pentru a-i convinge pe guvernanţi să le recunoască o asemenea aspiraţie — un adevărat drept natural — masele populare au folosit foiţa armelor sau forţa spiritului şi adesea au reuşit. În dezvoltarea istorică a fiecărui popor, pot fi identificate, astfel, forme organizatorice — la început rudimentare, apoi din ce în ce mai evoluate, prin care membrii colectivităţii participau, sau erau atraşi, într-un fel sau altul, la exercitarea unor atribute de conducere.1

Autorul Soroceanu I. ne comunică faprul că alegerile sunt o condiţie sine qua non a guvernării democratice.2 Alegerile reprezintă procedura centrală a reprezentării în democraţiile moderne, iar generaţia noastră a reuşit progrese substanţiale în cunoaşterea felului în care votanţii ajung să ia deciziile.3 Alegerile s-au impus în istoria constituţională a lumii ca activităţi cărora le este specific efervescenţa socială şi politică în societate, competiţii la care căştigă cei mai buni.4

Desfăşurarea alegerilor, la rândul său, are la bază un anumit sistem electoral, care este alcătuit din ansamblul de legi, reguli, reglementări ce realizează transformarea voturilor în mandate. Influenţa sistemului electoral asupra stabilităţii sistemelor politice nu este foarte evidentă. De fapt, stabilitatea depinde mai mult de anumite reguli de funcţionare ale sistemului parlamentar. Important este faptul că sistemele electorale majoritare corespund unor regimuri democratice care se bazează pe confruntare, în timp ce sistemele de reprezentare proporţională corespund mai bine regimurilor democratice care se bazează pe cooperare.

Noţiunea de sistem electoral presupune procedurile utilizate pentru desemnarea de reprezentanţi ai poporului în organismele puterii centrale şi locale.5 Sistemul electoral mai poate fi interpretat şi ca modalitate de repartizare a mandatelor disputate în alegeri în funcţie de rezultatele alegerilor.

Într-un alt context, vom sublinia faptul că Juc V. este de părerea că sistemul electoral determină, „pe de o parte, condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească indivizii pentru a fi alegători şi, pe de altă parte, condiţiile în care indivizii şi/sau partidele pot participa la competiţia electorală“.6

Autoarea din Republica Moldova Perciun V. ne spune că sistemul electoral constituie un mecanism pentru transformarea voturilor în mandate, este un ansamblu de norme, reguli şi procedee care determină calea, forma şi metodele de activitate a organelor reprezentative ale conducerii de stat. Indiferent de modul de interpretare a noţiunii de „sistem electoral“, aceasta nu reflectă simple mecanisme, ci aranjamente instituţionale mai generale şi din acest motiv, componentele lor influenţează natura competiţiei politice. Cu toate acestea, de multe ori, studiul unor surse bibliografice de specialitate relevă că între noţiunile de „drept electoral“ şi „sistem electoral“ nu se face nici o distincţie.7

Autorul Enache M. înţelege prin sistem electoral totalitatea de relaţii sociale reale, care apar în procesul organizării şi efectuării alegerilor, precum şi relaţiile reciproce ce se stabilesc între alegători şi deputaţi.8 Alţi savanţi, la definirea sistemului electoral, pun accentul pe normele de drept, care, după părerea lor, sunt un garant şi un factor determinant în alegerea persoanelor cu funcţie de răspundere în conformitate cu principiile democratice. În acest sens, autoarea Iakimova S. subliniază că „sistemul electoral prezintă un ansamblu de norme juridice, care consolidează principiile în baza cărora se efectuează alegerile, dreptul cetăţenilor de a alege şi a fi ales, care stabilesc responsabilitatea deputaţilor şi a altor persoane cu funcţii elective pentru activitatea lor în faţa alegătorilor, care determină modul de organizare şi efectuare a alegerilor şi reglementează relaţiile ce apar în procesul formării organelor puterii de stat, naşterii relaţiilor reciproce dintre alegători şi deputaţi“.9

O poziţie similară ocupă Mişin S., care afirmă că sistemul electoral înseamnă relaţii sociale reglementate ce ţin de alegerile organelor puterii publice şi constituie modul de votare. Acest sistem este reglementat atît de dreptul juridic, cît şi de acte şi norme nejuridice, norme corporative ale asociaţiilor obşteşti care participă la alegeri (statute şi alte documente ale partidelor politice), obiceiuri şi tradiţii, norme ale moralei politice, ale eticii ş.a.m.d.10

După cum afirmă regretatul professor Fruntaşu P., sistemul electoral nu este altceva decît un ansamblu de reguli stabilite de lege, de principii şi criterii cu ajutorul cărora se stabilesc rezultatele scrutinului.11

Tot Platon Fruntaşu admiţînd coraportul sistem electoral-alegeri şi citîndu-l pe cercetătorului englez D.Oliver, spune că există şase sarcini de bază ale alegerilor:

• alegerile sînt un instrument, cu ajutorul căruia se numeşte şi se dizolvă guvernul;

• alegerile trebuie să contribuie la formarea guvernului care să poată lucra eficient. Guvernul, fiind încredinţat că măsurile ce le întreprinde vor fi susţinute de parlament şi că nu va avea vreun fiasco, va începe să acţioneze în mod constructiv;

• în urma alegerilor trebuie să se formeze un guvern pe care poporul să-l considere legal. Aceasta se obţine cînd partidul de guvernămînt se bucură de susţinerea majorităţii alegătorilor sau cînd el se bucură de o susţinere mai mare decît oricare alt partid;

• politica guvernului trebuie să fie percepută ca legală chiar şi atunci cînd ea nu se bucură de popularitate. În acest caz guvernul este obligat să promoveze o politică nepărtinitoare, în interesul întregii ţări. chiar dacă există pericolul că va pierde puterea la viitoarele alegeri;

• alegerile contribuie ca în guvern să fie reprezentate diverse interese şi opinii. Sarcina membrilor parlamentului constă în a aduce la cunoştinţă guvernului opiniile şi plîngerile alegătorilor lor şi în a explica alegătorilor poziţia guvernului.12

Sistemul electoral influenţează, în funcţie de context, sistemul de partide. Prof. Maurice Diuverger a propus o lege şi o ipoteză referitoare la relaţia dintre numărul de partide dintr-o ţară şi sistemul electoral al acesteia. Legea constă în faptul că „majoritatea simplă, cu un sistem de scrutin unic, favorizează sistemul de două partide“; ipoteza este că „scrutinul majoritar în două tururi sau reprezentarea proporţională favorizează multipartitismul“.13 Această clasificare a suferit, mai ales în ultimele două decenii, atât din perspectiva studiilor empirice, cât şi metodologic, multe critici, dar cu amendamentele de rigoare, ea rămâne încă de actualitate.

Prof. Ion Guceac spune că sistemul electoral poate fi interpretat şi ca modalitate de repartizare a mandatelor disputate în alegeri în funcţie de rezultatele alegerilor. De asemenea, modurile de scrutin au funcţia de a institui reguli după care voturile sunt transformate în mandate, ele produc efecte sesizabile asupra partidelor, silindu-le să adopte strategii adecvate, eficiente, dar şi efecte asupra votului alegătorilor.14

Sistemul electoral, ca factor de structurare a sistemului politic de guvernare, este deosebit de important.15 Nu de puţine ori se face legătura între democraţie şi sistemul electoral în funcţiune.

Această abordare este puţin exagerată, fiindcă nu ia în consideraţie că un număr mare de factori de origine diferită îşi exercită influenţa asupra dezvoltării politice. Din acest motiv explicaţiile care privesc un singur factor de cauzalitate conduc invariabil la exagerări.

Rezultatele alegerilor permit stabilirea cu uşurinţă a efectelor pe care sistemele electorale le au asupra formării preferinţelor politice. Cele mai multe voturi obţinute de un partid politic îşi au originea în transformarea lor în mandate parlamentare. Dacă transformarea porneşte de la baze greşite apar disproporţii, fapt ce poate fi pus pe seama sistemului electoral.

Alegerea modalităţii de distribuire a mandatelor este plină de semnificaţii politice cu consecinţe foarte diferite şi nuanţate, mai ales cît priveşte partidele politice. Pentru explicarea acestora, noţiunea de sistem electoral sau scrutin, termen utilizat pe larg în literatura de specialitate şi în vorbirea uzuală, este deosebit de utilă. Prin scrutin, de la cuvântul latin scrutinium, se înţelege de fapt procedura prin care alegătorii desemnează reprezentanţii lor.16

Sistemul electoral constituie un mecanism pentru transformarea voturilor în mandate, este un ansamblu de norme, reguli şi procedee care determină calea, forma şi metodele de activitate a organelor reprezentative ale conducerii de stat. Indiferent de modul de interpretare a noţiunii de „sistem electoral“, aceasta nu reflectă simple mecanisme, ci aranjamente instituţionale mai generale. Drept exemplu elocvent la acest capitol serveşte următoarea afirmaţie: sistemele electorale, concepute ca reglementînd drepturile electorale ale cetăţenilor şi procedura după care aceştia îşi desemnează aleşii în organelle reprezentative, constituie unul dintre jaloanele cardinale ale participării reale a membrilor societăţii la proiectarea destinelor ei“.17

Abordînd în continuare necesitatea şi importanţa sistemelor electorale, vom spune că instituţiile politice stabilesc regulile jocului de practicare a democraţiei şi deseori se spune ca sistemul electoral este instituţia politică care poate fi manipulată cel mai uşor şi aceasta deoarece, în transpunerea voturilor exprimate în locuri, în legislatură, alegerea sistemului electoral poate determina efectiv cine este ales şi care partid va obţine puterea. Chiar şi cu exact acelaşi număr de voturi pentru partide, un sistem electoral poate duce la un guvern în coaliţie în timp ce alt sistem poate permite asumarea controlului majoritar de către un singur partid.

Este necesar să menţionăm că pe lângă aceste efecte primare, apar şi alte consecinţe. O consecinţă ar fi faptul că influenţează tipul de sistem de partide, ce determină, în special, numărul şi mărimea relativă a partidelor din Parlament.18 De asemenea sunt influenţate coeziunea internă şi disciplina partidelor: unele sisteme electorale pot încuraja fracţionarea partidelor, în care două părţi ale aceluiaşi partid sunt în continuă dispută, în timp ce alte sisteme electorale pot încuraja partidele să îşi rezolve problemele şi să vorbească printr-o singură voce.

Sistemele electorale pot influenţa şi modul de organizare a campaniilor şi modul în care se comportă elitele politice, stabilind astfel climatul politic al partidelor; pot încuraja, sau întârzia, formarea alianţelor între partide; pot constitui stimulente pentru o largă reprezentare a partidelor sau, dimpotrivă, pentru o reprezentare superficială bazată pe apartenenţa la o etnie sau pe bază de grade de rudenie.19 Dacă un sistem electoral nu este considerat „drept“ şi nu dă opoziţiei sentimentul că poate câştiga următoarele alegeri, atunci sistemul electoral poate convinge partidul care a pierdut să îşi desfăşoare activitatea în afara sistemului, folosind tactici nedemocratice şi chiar violente.

Totuşi, în concluzie este important de subliniat faptul că un anumit sistem electoral nu va acţiona neapărat la fel în ţări diferite. Deşi există experienţe comune în diferite regiuni ale lumii, efectele unui anumit tip de sistem electoral depinde în mare parte de contextul în care este aplicat.

Factori precum religia, etnia, ideologia, rasa, regiunea, limba sau clasa socială influenţează consecinţele sistemului electoral; un alt factor îl reprezintă şi forma de guvernare: democraţie instaurată, democraţie de tranziţie sau noua democraţie; natura sistemului de partid: instaurat, embrionic sau neformat; numărul de partide „serioase“ existente, precum şi împărţirea geografică a susţinătorilor unui partid, dacă aceştia sunt concentraţi într-o anumită zonă sau sunt dispersaţi în mai multe zone.

 

Clasificarea sistemelor electorale

La momentul actual, în fiecare ţară cu democraţie dezvoltată există particularităţi specifice ale sistemului electoral. Ele apar pe parcursul îndelungatei perioade de alegere a variantei optime, care, însă, sub influenţa unor factori (constanţi şi temporari) poate fi schimbată.

Practica occidentală a elaborat cîteva tipuri de sisteme electorale, printre care principalele sînt:

• sistemul majoritar,

• sistemul de reprezentare proporţională,

• sistemul electoral mixt.

Trebuie menţionat, totodată, că fiecare dintre ele are particularităţile sale şi modificaţia sa.20

Sistemul majoritar. Termenul „majoritar“ indică metoda prin care în cadrul unei circumscripţii candidatul sau lista de candidaţi care are cele mai multe voturi, cu sau fără majoritate absolută, este declarat învingător. De obicei, acest mod de sistem electoral este practicat în circumscripţii uninominale, adică ţara este împărţită în atâtea circumscripţii Acest tip de sistem electoral este cel mai vechi, dar şi cel mai utilizat (conform datelor Uniunii Interparlamentare, nu mai puţin de 83 de ţări au la baza legislaţiei electorale acest sistem de alegeri) şi asigură o legătură directă între candidaţi şi persoanele care îşi dau votul.21

În conformitate cu regulile sistemului electoral majoritar, se consideră ales din partea circumscripţiei electorale acel candidat sau acea listă de candidaţi, care a obţinut majoritatea de voturi stabilită. Acest principiu este eficient acolo unde funcţionează sistemul bipartid, iar circumscripţiile electorale sînt egale după numărul de alegători. Însă, cînd se foloseşte acest principiu, se constată şi anumite injustiţii, întrucît minoritatea alegătorilor sînt lipsiţi de careva reprezentanţă. La rîndul său, sistemul majoritar se divizează în două tipuri: cel al majorităţii relative şi cel al majorităţii absolute.22

Sistemul electoral majoritar, sau al votului majoritar, cum mai este numit, la rândul său, are trei subtipuri: sistemul electoral majoritar cu un singur tur de scrutin, sistemul electoral majoritar cu două tururi de scrutin; şi sistemul electoral majoritar alternativ. În doctrina dreptului constituţional, mai există şi alte clasificări, cum ar fi, raportat la modalitatea de propunere a candidaţilor, în sistem electoral majoritar uninominal, sistem electoral majoritar plurinominal sau de listă.

Sistemul majorităţii relative este unul dintre cele mai răspîndite (SUA, Anglia ş.a.). Esenţa acestui tip de sistem majoritar constă în aceea că se consideră ales acel candidat sau acea listă de candidaţi care a acumulat mai multe voturi decît fiecare dintre adversarii săi luat aparte, deşi această majoritate a fost mai mică decît o jumătate clin numărul alegătorilor, în cadrul acestui sistem nu se stabileşte, de obicei, un minimum obligatoriu de participare a votanţilor la alegeri: dacă în circumscripţie e înaintat numai un candidat, alegerile în genere nu se efectuează, întrucît pentru alegerea lui e destul şi un singur vot, şi el poate vota singur cu sine. în Anglia şi în alte ţări anglo-saxone acest sistem se numeşte „the first past — the post“, adică „cine a venit primul — acela e şi ales“. Astfel, de exemplu, întreg teritoriul SUA este împărţit în 435 de circumscripţii pentru alegerea deputaţilor în Congres. În fiecare circumscripţie cetăţenii aleg un deputat în Camera Reprezentanţilor, care trebuie să cîştige majoritatea simplă de voturi. Voturile acordate de cetăţeni candidaţilor care au pierdut nu se iau în consideraţie şi nu influenţează asupra repartizării locurilor în Congres.

O particularitate caracteristică a sistemului majoritar în ce priveşte majoritatea este condiţia bipartinităţii, adică existenţa în ţară a două partide politice mari, care se schimbă mereu la putere. Cînd funcţionează acest sistem, în parlament există, de obicei, o majoritate puternică, ceea ce asigură stabilitatea guvernului, fiindcă partidul învingător deţine toată puterea în mîinile sale, iar cel învins trece în mod autonom în opoziţie şi critică guvernul.

Sistemul majorităţii absolute este un sistem care pentru alegere cere majoritatea absolută a voturilor — 50 la sută plus un vot. în legătură cu faptul că nu întotdeauna cineva dintre candidaţi reuşeşte să cîştige mai mult de o jumătate din voturi în primul scrutin, este nevoie de a organiza al doilea scrutin al alegerilor. O asemenea practică există, bunăoară, în Franţa, unde la al doilea scrutin sînt admişi candidaţii care au acumulat în primul scrutin cel puţin 12,5% de voturi de la numărul de alegători incluşi în liste. În condiţiile pluripartidismului existent în primul scrutin se ocupă un număr neînsemnat de locuri. Lupta principală se desfăşoară în scrutinul al doilea. Partidele avînd aproape aceeaşi orientare intră în coaliţie şi alcătuiesc un bloc sau formaţiune politică de la care înaintează un singur candidat, exclu-zîndu-i, de regulă, pe ceilalţi. Acest sistem e practicat de peste 30 de ani în Franţa, unde există mai mult de opt partide care pretind realmente voturile alegătorilor. În primul scrutin partidele cu ideologii apropiate se ţin aparte, în scrutinul al doilea, însă, ele sînt nevoite să se asocieze şi să lupte împotriva adversarului comun.

Una din variantele sistemului majorităţii absolute constă în efectuarea alegerilor cu vot preferenţial, a căror esenţă constă în următoarele: alegătorul primeşte un buletin cu lista candidaţilor, în care el repartizează locurile la latitudinea sa. Dacă nimeni dintre candidaţi nu cîştigă majoritatea absolută a voturilor, atunci voturile acordate candidatului situat pe ultimul loc se acordă celor mai norocoşi, iar el este exclus din lista electorală. Operaţiunea continuă pînă cînd unul dintre candidaţi acumulează numărul necesar de voturi.

După cum ne comunică autorul Platon F. alegătorii îşi formează o închipuire clară despre candidatul lor, despre concepţiile lui politice, comportamentul, caracterul lui etc. în afară de aceasta, alegerile după sistemul majoritar predetermină dominaţia a cîtorva partide mari, care pot forma guverne stabile, ceea ce contribuie la menţinerea stabilităţii în societate în genere. Totodată, sistemul majoritar nu este lipsit de neajunsuri esenţiale care se exprimă, în primul rînd, prin faptul că el nu este exponentul voinţei politice a întregii populaţii. Dacă nu există o preponderenţă covîrşitoare a partidului învingător, atunci, practic, nu se iau în consideraţie 49 la sută din voturile alegătorilor şi, astfel, se încalcă principiul universalităţii dreptului de vot, întrucît voturile acordate candidaţilor care au suferit înfringere se pierd. Alegătorii care au votat pentru ei sînt lipsiţi de posibilitatea de a-şi promova reprezentanţii lor în organele elective. în felul acesta, sistemul majoritar nu dă o închipuire transparentă privind repartizarea reală a forţelor politice în ţară şi, ca urmare, multe partide sînt împinse în afara activităţii parlamentare. Aşadar, se creează condiţii pentru schimbarea consensului politic din societate cu dictatul parlamentar faţă de o bună parte a societăţii. Cu alte cuvinte, sistemul majoritar nu pune problema în ce măsură corespunde componenţa politică a organelor puterii alese cu simpatiile politice ale populaţiei. In afară de aceasta, în baza acestui sistem există posibilităţi reale pentru dominarea în comportamentul deputaţilor a intereselor de grup şi regionale în detrimentul celor naţionale.

Sistemele proporţionale de scrutin după liste cu ordine prestabilită şi cu un singur vot preferenţial au ca specific faptul că fiecare partid prezintă o listă cu candidaţi într-o ordine prestabilită.23

Principala particularitate a sistemului electoral proporţional constă în aceea că el e bazat pe principiul proporţio-nalităţii dintre voturile obţinute şi mandatele cîştigate, adică fiecare partid politic obţine în parlament sau în alt organ reprezentativ un număr de mandate proporţional cu numărul voturilor ce i le-au acordat alegătorii.

Prin urmare, alegerile efectuate după sistemul proporţional sînt strict de partid. Fiecare partid îşi înaintează lista sa de candidaţi la funcţiile elective şi alegătorul votează lista partidului său în întregime. în cazul sistemului proporţional se creează circumscripţii mari, de la fiecare dintre care se aleg cîţiva deputaţi. Cu cît mai mari sînt circumscripţiile, cu atît mai clare devin priorităţile proporţionalis-mului. Cel mai eficient este sistemul la nivel naţional, cînd circumscripţiile electorale nu se desemnează şi alegătorii îşi dau voturile pentru partidele politice, dar, de fapt, pentru programele lor la nivel de ţară.

După încheierea campaniei electorale şi după stabilirea rezultatelor în alegeri are loc repartizarea mandatelor, aplicîndu-se metoda cotei electorale, adică stabilirea celui mai mic număr de voturi necesare pentru alegerea unui deputat. Cota poate fi stabilită atît pentru fiecare circumscripţie aparte, cît şi pentru întreaga ţară. Aici se aplică variate metode pentru a stabili cota electorală, unele din ele fiind legate de calcule matematice destul de complicate. De obicei, pentru stabilirea cotei numărul total de voturi date de circumscripţia respectivă se împarte la numărul locurilor de deputaţi, iar locurile între partide se repartizează prin împărţirea numărului de voturi primite de ele la cotă.

Cînd se foloseşte sistemul electoral proporţional, pentru asigurarea reprezentanţei echitabile a partidelor se poate aplica, de exemplu, regula celui mai mare rest sau regula celei mai mari medii. Pe fiecare circumscripţie la început se stabileşte cota electorală. într-o circumscripţie electorală de cinci mandate, unde numărul total al voturilor alegătorilor e, să zicem, de 100000, cota va constitui 100000 : 5 = 20000 de voturi.24

Vorbind mai la caz despre sistemele proporţionale, vom spune că există cel puţin două feluri principale de sistem proporţional:

– Pe bază de liste. Partidele îşi prezintă candidaţii pe liste în circumscripţii plurinominale, alegătorii votează pentru o listă sau alta (în unele sisteme pot vota pentru mai multe liste), mandatele sunt distribuite listelor proporţional cu numărul de voturi primite de acestea.

– Votul unic transferabil (VUT). Alegătorii votează candidaţi individuali, nu liste de partid şi trebuie să ierarhizeze candidaţi. Candidaţii care au cota minimă necesară sunt aleşi automat.25 Restul câştigătorii se decid realizând două tipuri de transfer: primalmente, surplusul de voturi ale candidaţilor deja aleşi sunt transferate candidaţilor care ocupă locurile umătoare pe respectivele buletine de vot, iar în al doilea rând candidatul cu cele mai puţine voturi este eliminat şi voturile sale se transferă în acelaşi fel. Aceşti paşi se repetă până toate mandatele sunt alocate.

Conform sistemului de corelare a intereselor de partid şi libertăţii preferinţei alegătorului, sistemele proporţionale pot fi împărţite, condiţional, în patru grupe:

• Alegătorul are posibilitatea să voteze cu partidul, iar acesta repartizează singur mandatele de deputat conform listei preelectorale. Fireşte, problema fiind abordată în aşa fel, drepturile personale ale alegătorului sînt lezate.

• Alegătorul are posibilitatea de a alege persoana în limitele listei de partid. însă el e obligat să voteze numai reprezentanţii unui partid; în caz contrar, buletinul electoral este considerat nevalabil.

• Alegătorului i se dă posibilitatea de a vota candidaţi din partea diferitelor liste de partid. în doctrina juridică această metodă se numeşte panaşaj. în prezent panaşajul este folosit în Austria, Elveţia, Norvegia şi în alte ţări. Pe de o parte, el denaturează sistemul proporţional şi dă posibilitate partidelor să aibă afaceri în culise pe contul, chipurile, „comerţului la negru“ cu voturile alegătorilor. Dar, pe de altă parte, această metodă contribuie la consolidarea forţelor politice, la colaborarea lor şi la cedări reciproce. Alegătorul are posibilitatea de a întocmi chiar el lista de candidaţi şi de a modifica conţinutul ei aşa cum doreşte. Astfel, drepturile alegătorului de a-şi da votul în conformitate cu calităţile personale ale candidatului sînt cu mult lărgite.

• Alegătorul are posibilităţi şi mai mari în vederea alegerii candidaţilor în condiţiile independenţei acestuia de dictatul partidelor. Acesta este aşa-numitul sistem proporţional al micului vot transmisibil. El se foloseşte în Irlanda, la alegerile guvernului local în Irlanda de Nord, la alegerile în Senatul australian.

Sistemele electorale mixte sunt un hibrid între sistemul majoritar de un singur membru şi reprezentarea proporţională. Pînă în anul 1990, Germania era unica ţară care practica acest sistem. Conform acestui sistem, fiecare alegător dispune de două buletine de vot (cu un bulletin desemnează un deputat în Bundestag şi cu celălat vot se pronunţă pentru un partid în cadrul unui land).26

În prezent, se manifestă o expansiune a acestor sisteme electorale. Mai mult de 29 de ţări întrebuinţează acest sistem.27 Acest sistem este definit ca o „combinare de diferite formule electorale pentru alegerea unui singur organ“. Există şi o altă definiţie, care priveşte sistemele electorale mixte ca pe o variantă a doua sisteme unite în unul. Aici după cum afirmă autorul Costachi Gh.28, acest sistem este ca o panacee pentru problemele disproporţionalităţii rezultatului în cazul sistemelor majoritare de un singur membru şi pentru problemele insuficienţei reprezentării circumscripţionale în listele de sisteme. Este sistemul ce încorporează reprezentarea circumscripţiei şi totodată produce rezultate proporţionale ale alegerilor. Odată cu procesul de democratizare acest sistem a fost adoptat de aşa ţări ca Italia şi Japonia, care căutau să efectueze reforme electorale, şi Noua Zeelandă, unde se aplică un sistem inechitabil electoral.

Variantele cele mai cunoscute ale sistemului mixt sunt cele cu distribuţie a 50%, respectiv 66,66% (două treimi) din numărul de mandate în regim uninominal şi respectiv redistribuirea restului de 50% şi 33,33% în regim proporţional. Variante de sistem mixt există în Ungaria şi Rusia dintre ţările Europei de Est.29

În acest context, o referire estimativă poate fi făcută şi la adresa alegerilor locale generale care au avut loc pe data de 20 octombrie 2019, în toate unităţile administrativ-teritoriale de nivelul I — municipii, oraşe, comune, sate, şi de nivelul II — raioane, municipiile Chişinău şi Bălţi, cu excepţia localităţilor din stânga Nistrului şi a municipiului Bender. Deoarece doar 514 de candidaţi la funcţia de primar au obţinut majoritatea simplă a voturilor necesară pentru a fi ales, la 3 noiembrie în 384 de localităţi, precum şi înmunicipiul Chişinău, va avea loc turul doi de scrutin.

Alegerile locale generale din 20 octombrie 2019, al VII-lea exerciţiu electoral de acest tip de la proclamarea independenţei Republicii Moldova, au avut loc într-o singură zi pe întreg teritoriul ţării, inclusiv în localităţile din UTA Găgăuzia, excepţie făcând aşezările aflate sub controlul administraţiei nerecunoscute din Transnistria.

Circumscripţiile electorale coincid cu hotarele unităţilor administrativ-teritoriale, prin urmare, fiecare unitate de nivelul I — municipii, oraşe, comune şi sate, sau de nivelul II — raioane, municipiile Chişinău şi Bălţi, formează o circumscripţie electorală. În fiecare unitate administrativ-teritorială cetăţenii vor alege un anumit număr de consilieri, stabilit prin lege. În total, la 20 octombrie 2019, vor fi aleşi pentru un mandat de patru ani 898 primari, 10 472 consilieri locali şi 1 108 consilieri raionali şi municipali.

Scrutinul s-a desfăşoară (are loc şi turul doi in unele localităţi) în baza votului universal, egal, direct, secret şi liber exprimat conform prevederilor constituţionale. La alegeri pot participa toţi cetăţenii Republicii Moldova care au împlinit vârsta de 18 ani, inclusiv în ziua alegerilor, cu excepţia militarilor care îşi îndeplinesc serviciul militar în termen. Dreptul la vot se exercită doar în secţiile de votare din raza domiciliului sau a reşedinţei alegătorului. Dacă alegătorul are şi domiciliu, şi reşedinţă valabilă, atunci el votează în localitatea în care îşi are reşedinţa.

Din cele relatate concludem că nu există sistem electoral perfect care ar soluţiona toate problemele. Statele în permanenţă caută să amelioreze sistemele lor electorale şi chiar să le modifice preluînd idei ce par a fi mai favorabile pentru ţara în cauză. În ciuda faptului că există o varietate de sisteme electorale şi importanţa lor pentru dezvoltarea valorilor democratice în societate este enormă, multe dintre regimurile electorale rămîn a fi radicale şi nu suportă modificări. Schimbarea sistemelor electorale poate avea trei consecinţe principale: sistemele electorale sunt produsul sistemelor politice, precum şi invers, poziţiile partidelor politice faţă de tipul de sistem electoral depind de interesele lor electorale, alegerea tipului de sistem electoral este în general o înţelegere între principalele forţe politice, schimbările tipului de sistem electoral au loc mai mereu în timpul crizelor politice, care antrenează bulversări, în care tipul de sistem electoral nu reprezintă decît un aspect.

 

Concluzii generale:

1. Alegerile sunt un indicator seminificativ de trecere la statul democratic care ulterior asigură dezvoltarea democraţiei. Ele nu numai creează cadrul instituţional al statului, ci au o semnificaţie mai largă: reprezintă principala formă de participare politică a cetăţenilor la conducerea ţării, rămîn a fi criteriul de bază al democraţiei politice;

2. Reieşind din cele prezentate, se impune constatarea că importanţa crucială a organizării legitime a alegerilor în consolidarea şi dezvoltarea regimurilor democratice. Sistemele electorale reprezintă, în fond, una din multiplele faţete ale democraţiei şi un indicator al devenirii proceselor democratice.

3. La momentul actual, influenţa sistemului electoral asupra sistemului de partide şi asupra stabilităţii sistemelor politice, după cum arată cercetătorii citaţi în prezenta teză, nu este foarte evidentă. Aici devine clar că un anumit sistem electoral nu acţionează neapărat la fel în sistemele politice respective.

4. Totuşi, reiterăm la final, şi desigur în limitele realităţii contemporane, că sistemul electoral prezintă un ansamblu de norme juridice, care consolidează principiile în baza cărora se efectuează alegerile, dreptul cetăţenilor de a alege şi a fi ales, care stabilesc responsabilitatea deputaţilor şi a altor persoane cu funcţii elective pentru activitatea lor în faţa alegătorilor, care determină modul de organizare şi efectuare a alegerilor şi reglementează relaţiile ce apar în procesul formării organelor puterii de stat, naşterii relaţiilor reciproce dintre alegători şi deputaţi.

5. Aprofundat vorbind, sintetizăm gîndul general că sistemul electoral, ca factor de structurare a sistemului politic de guvernare, este deosebit de important. Nu de puţine ori se face legătura între democraţie şi sistemul electoral în funcţiune. Această abordare este puţin exagerată, fiindcă nu ia în consideraţie că un număr mare de factori de origine diferită îşi exercită influenţa asupra dezvoltării politice. Din acest motiv explicaţiile care privesc un singur factor de cauzalitate conduc invariabil la exagerări.

6. Tot aici, făurim afirmaţia că o dominantă incontestabilă a evoluţiei sistemelor electorale o constitutie încercarea de a raţionaliza sistemele electorale, pornind de la cerinţele existente în societate şi experienţa acumulată. De altfel, aceasta şi este explicaţia apariţiei şi dezvoltării sistemelor electorale mixte, considerate ca fiind întemeiate pe „…un dozaj variabil de reprezentare proporţională şi scrutiny majoritar şi pe diverse ingeniozităţi, asigurînd, mai mult sau mai puţin, omogeneitatea amestecului“. Iată de ce, sistemele electorale mixte, de curînd, au devenit o categorie aparte.

 

Niksar escort bayan Hasanbeyli escort bayan Emet escort bayan Kızıltepe escort bayan Edremit escort bayan Çiftlikköy escort bayan