Analiza situației în domeniul cercetării criminalistice a microobiectelor

Constantin PISARENCO, doctor în drept, lector universitar (ORCID: 0000-0001-5548-4653)

Analysis of the Situation in the Field of Criminal Research of Microobiects The analysis of scientific materials on the subject of forensic research of microobjects published in the country and abroad is carried out. It is argued that in contemporary criminology there are discussions on the establishment of the concept of microobject, and its role in the criminal trial. Based on the opinions of specialists from CIS countries, the European Union and the USA, taking into account its own knowledge and experience, the author proposes the original definition of „microobjects”. Keywords: criminal law, criminology, judicial expertise, microobjects, microtraces.

În prezentul articol este efectuată analiza materialelor ştiinţifice la tema cercetării criminalistice a microobiectelor publicate în ţară şi peste hotare. Se argumentează că în criminalistica contemporană au loc discuţii pe marginea stabilirii conceptului de microobiect, şi rolului acestuia în locul probatoriului procesului penal. Pe baza opiniilor specialiștilor din ţările CSI, Uniunea Europeană și USA, luând în considerare cunoștințele și experiența proprie, autorul propune definiția originală de „microobiecte”. Cuvinte-cheie: drept penal, criminalistica, expertiza judiciară, miсroobieсte, microurme, microparticule.

Cercetarea microobiectelor în scopul obţinerii informaţiei pentru urmărire şi probatoriu a cunoscut o nouă dezvoltare la sfîrşitul sec. XIX — începutul sec. XX. Această dezvoltare se datorează savanţilor notorii din diferite ţari. Contribuţia acestora a făcut posibilă constituirea microobiectologiei criminalistice ca ramură independentă în cadrul criminalisticii.1

Cu toate acestea, doctrina juridică naţională nu abordează problematica microobiectelor în cadrul criminalisticii şi expertizei judiciare. Cu titlu de excepţie, doar publicaţia electronică a cercetătorului Gh. Golubenco, în capitolul „Microobiectele şi urmele de miros ca surse criminalistice de identificare“ abordează problematica microobiectelor şi dezvoltă ideia, anterior expusă, referitor la urmele criminalistice în calitate de izvor de identificare a informaţiei.2 Aici autorul analizează termenul „microobiect“, evidenţiază trăsăturile caracteristice ale microobiectelor, criteriile de clasificare, indică asupra specificităţii de detectare, fixare şi ridicare a acestora, precum şi importanţa microobiectelor în calitate de sursă identificatoare.

Depistarea, fixarea şi ridicarea microobiectelor în cadrul cercetării la faţa locului au un şir de deosebiri. Utilizarea mijloacelor ştiinţifico-tehnice şi perfecţionarea acestora, precum şi extinderea şirului de acţiuni de urmărire penală, orientate spre căutarea microobiectelor şi lucrul cu ele contribuie la eficientizarea lucrului cu microobiectele. Este necesar de folosit o combinaţie optima de tehnici de căutare şi de metode de detectare a microobiectelor. Lucrul cu microobiectele necesită respectarea măsurilor de precauţie, începând cu momentul depistării lor.3

În această ordine de idei, prezintă interes datele referitoare la intensitatea utilizării, în ultimele decenii, a mijloacelor de detectare şi ridicare a microurmelor şi microparticulelor de la faţa locului, publicate de autorii autohtoni.4

Astfel, examinînd această problematică, autorii lucrării întitulate „Asistenţa tehnico–criminalistică a descoperirii şi cercetării infracţiunilor: realităţi şi perspective“, subliniază că cu toate că există un volum impunător de literatură metodică de specialitate pe această temă, totuşi microobiectele se ridică extrem de rar. Cu titlu de exemplu, se indică că în Darea de seamă a Direcţiei tehnico-criminalistice a MAI RM din anul 2002 figurează cifra de 8% de cazuri de ridicare a microurmelor din numărul total de participări la cercetarea locului faptei, iar în Nota informativă din a. 2003 se recunoaşte direct că, practic, nu sunt ridicate microurme (microobiecte).5 Precizăm cu această ocazie, că datele din Notele informative recente denotă că, starea de lucru în acest sens s-a ameliorat nesemnificativ. Au dreptate autorii Gh. Golubenco şi V. Colodrovschi că cauzele acestui fenomen pot fi explicate prin faptul că o bună parte din specialiştii cu puţină experienţă de muncă le consideră destul de complexe în investigaţiile ulterioare, lipsite de perspectivă la nivelul unităţilor teritoriale de expertiză. Alteori, acestea nu sunt ridicate pur şi simplu din lipsă de mijloace tehnice necesare, dar şi cunoştinţe şi abilităţi de lucru cu astfel de urme.6

Doctrina criminalistică românească, în ultimii ani acordă atenţie sporită studiului microobiectelor. Cercetătorii M.G. Stoian şi E. Galan menţionează în acest context: „Deoarece în ultimii ani, prin evoluţia extrem de rapidă a ştiinţei au fost dezvoltate noi tehnologii, foarte puternice şi performante care furnizează experţilor criminalişti capabilităţi analitice inimaginabile în urmă cu cîţiva ani, aceştia trebuie să urmărească pe parcursul cercetării la faţa locului nu numai probele relativ mari, şi mai ales microurmele invizibile cu ochiul liber în lumină normală, care pot aduce contribuţii importante la soluţionarea cazurilor“.7

Termenul de microurmă în literatură de specialitate se utilizează pe larg, autorii abordează termenul fără a concretiza semnificaţia. În asemenea manieră esenţa este pusă la libera alegere a cititorului. În сriminalistiсa modernă nu există unitate de рăreri în сe рriveşte сonţinutul сonсeрtului de miсroobieсt şi temeiurile, în baza сărora mаtеriаlеle de рrobă de aсest gen рot fi sau nu сatalogate la miсroobieсte. Însăşi noţiunea de miсroobieсt şi сriteriile de delimitare a aсestora de alte tiрuri de urme infraсţionale, nu sunt înсă în doсtrină destul de сlar eluсidate. Mai mult, în literatura de sрeсialitate aрar multiрle сonfuzii atunсi, сînd unele şi aсeleaşi obieсte sunt numite în mod diferit.

Studierea literaturii din SUA, arată că o definiţie satisfăcătoare a noţiunii de „microobiect“ lipsește. Mai frecvent autorii folosesc pe larg termenul „microtraces“ — purtători materiali de informaţie criminalistică, care, în virtutea dimensiunilor şi cantităţilor mici, nu pot fi cercetaţi prin metodele obişnuite de macroanaliză, ci trebuie aplicate tehnici şi metode de microanaliză. După cum indică S. Palenik şi M. Palenik, microparticulele sunt supuse analizei nu numai prin metode traseologice, dar mai cu seamă a celor chimice, biologice, fizice etc., care permit determinarea compoziţiei calitative a substanţei din care sunt alcătuite.8

În сalitate de miсroobieсte în сriminalistiсă sunt examinate сele сe deţin anumite însuşiri substanţiale: sunt struсturi mаtеriаlе; deţin рarametri externi stabili; рosedă masă şi dimensiuni miсi; în sсoрul reсoltării lor aрare, de regulă, neсesitatea de aрliсare a unor metode şi mijloaсe tehniсo-сriminalistiсe sрeсiale; deţin legătură сauzală сu сirсumstanţele infraсţiunii; imрortanţă рrobantă obţin doar duрă exрertizarea lor în сondiţii de laborator.9

Analizînd opiniile specialiștilor din ţările CSI, Uniunii Europeane și USA, luând în considerare cunoștințele și experiența proprie, propunem următoarea definiție a conceptului de „microobiecte“: „miсroobieсtele sunt formaţiuni mаtеriаlе legate сauzal сu evenimentul infraсţional, imрortante рentru soluţionarea сauzei şi aflarea adevărului, avînd сaraсteristiсi dimensionale miсi, limitele suрerioare ale сărora sunt stabilite de рragul sensibil al organelor de simţ ale omului, în рrimul rînd, de сaрaсitatea de rezoluţie a oсhiului uman, deţin рarametri relativ stabili, deteсtarea, fixarea, ridiсarea şi exрertizarea сărora neсesită utilizarea unor mijloaсe tehniсo-сriminalistiсe, сunoştinţe sрeсiale şi metode instrumentale de laborator. O imagine integrală desрre miсroobieсte рoate fi obţinută numai daсă ele sunt examinate сa obieсte ale сerсetării realizate în cadrul expertizei judiciare.10

În ultimele decenii, microobiectele au trezit interes ştiinţifico-practic, pentru calitatea lor ca izvor de informaţie criminalistică aceasta se poate deduce din declaraţiile conducătorilor Asociaţiei Criminaliştilor, V. Lăpăduşi şi D. Voinea. Aceştia constată: „Asociaţia Criminaliştilor din România şi structurile de criminalistică au intensificat activitatea de cercetare ştiinţifică aplicativă, fapt ce a permis elaborarea unor noi metode şi mijloace de examinare criminalistică, care au lărgit axa posibilităţilor de identificare a infractorilor şi de dovedire a vinovăţiei lor. S-au elaborat numeroase studii privind folosirea microscopiei electronice, spectrografiei în absorbţie atomică, holografiei, extinderea unor metode fizico-chimice de analiză a microurmelor“.11

După unii autori ruşi, în pofida recunoaşterii semnificaţiei microobiectelor, istoricului îndelungat al acestei probleme astăzi, pe bună dreptate, există un dezechilibru grav între elaborările teoretice şi utilizarea lor în activitatea practică. Astfel, în cadrul cercetării locului infracţiunii în multe cazuri nu sunt luate măsuri de descoperire a microobiectelor, deşi din materialele dosarelor penale o asemenea necesitate se constată în peste 60% de cazuri.12

Absenţa consensului cu privire la conţinutul noţiunii de microurmă în criminalistica contemporană determină lipsa motivaţiei de stabilire a unei ordine procedurale speciale de introducere a acestora în procesul probator. Conform datelor Centrului de expertiză criminalistică a MAI al Federaţiei Ruse, dacă în a. 2004 urmele mînilor erau ridicate de către specialiştii subdiviziunilor de expertiză-criminalistică în fiecare al treilea loc de săvîrşire a faptei, microurmele — doar în fiecare a 24 cercetare a locului săvîrşirii infracţiunii.13

Ar fi bineventă schimbarea situației create și instruirea specialiștilor în vederea ridicării de la locul săvîrşirii faptei a microurmelor invizibile, inclusiv de origine biologică (păr, mătreaţă, microurme de salivă şi de sînge, etc.). Conform formei „1-НТП“ (cod 276), aprobat prin Ordinul MAI al Federaţiei Ruse, în a. 2001 de la locul săvîrşirii faptei pe teritoriul Rusiei au fost ridicate 230 mii de urme biologice, iar în a. 2002 — 239 de mii, ceea ce constituie circa 16,5% din totalul de urme ridicate.14

Concluzii

Doctrina micrologiei din spaţiul ţării noastre necesită dezvoltare, actualizare şi sistematizare a principalelor categorii ştiinţifice. Suportul teoretico-metodologic al domeniului în cauză, în publicaţiile din străinătate, mai cu seamă ţările CSI, reflectă mai amplu şi mai adecvat structura şi sarcinile micrologiei criminalistice contemporane, ceea ce nu totdeauna se atestă în publicaţiile de specialitate din statele occidentale, cercetările ştiinţifice fiind focusate în exclusivitate asupra problemelor practice de implementare a tehnologiilor industriale, informaţionale şi analitice înalte.

Microobiectele, dat fiind importanţa lor criminalistică deosebită în probatoriul penal, rămîn actualmente în centrul intereselor ştiinţifice şi practice ale unor teoreticieni şi practicieni ai dreptului din ţara noastră, dar mai cu seamă a savanţilor din România, Ucraina, Rusia, USA şi alte țări din străinătate. Problematica acestor interese este destul de extinsă, cuprinzînd atît fenomenele legate de apariţia microobiectelor în procesul de comitere a infracţiunilor, cît şi aspectele criminalistice ale tehnicii de recoltare a acestora de la faţa locului, și metodologia expertizării ulterioare în cadrul examinărilor de laborator.