Studiul în cauză constituie o viziune asupra instituției interpretării, care are un loc important în dreptul internațional. Evident că în primul rând, ne referim la interpretarea oficială, unde un rol primordial îi revine Curții Internaționale de Justiție a ONU. Or, odată cu instituirea unor noi jurisdicții internaționale, ce a dus la transmiterea unor competențe către aceste instanțe, interpretarea își lărgește aria și acoperă noi domenii. Drept exemplu poate servi Tribunalul Internațional pentru Dreptul Mării, înființat în 1996 după ce a intrat în vigoare în 1994 Convenția asupra dreptului mării de la Montego Bay (1982). Totodată și alte jurisdicții oferă interpretări în materie prevăzută de acordurile de constituire, cum ar fi Curtea Europeană pentru Drepturile Omului sau Curtea Penală Internațională, respectiv în materie de drepturi ale omului și drept internațional penal.
Pe de altă parte, interpretării neoficiale în egală măsură îi revine un rol special în dreptul internațional. Este bine cunoscută influența diverselor lucrări științifice, comentarii, manuale etc. elaborate, de exemplu, sub egida Comitetului Internațional al Crucii Roșii în raport cu codificarea și conceperea dreptului internațional umanitar.
Interpretarea în dreptul internațional trebuie privită ca o instituție ce permite conceperea unei sau altei norme în contextul relațiilor internaționale la moment, astfel permițând racordarea conceptului clasic al unei norme de drept internațional la realitățile timpului. Este bine cunoscut că dreptul internațional, în egală măsură ca și dreptul în general, este o materie conservatoare, care de regulă nu reușește la timp să reacționeze la realitățile relațiilor sociale care sunt într–o permanentă schimbare. Nu ne vom opri asupra explicării cauzelor, care de cele mai dese ori nu depind de dreptul internațional. Și iată anume în asemenea condiții instituția interpretării vine să se recomande ca una ce asigură funcționalitatea și continuitatea aplicării normelor dreptului internațional, fapt ce în final trebuie privit ca factor de stabilizare al cadrului normativ ce reglementează relațiile internaționale, care între timp întrunesc tot mai mulți actori, în special beneficiari de norme de drept internațional și mai puțin creatori ale acestora, în cadrul cărora statului îi revine locul principal.
Un factor important în acest context — instituția interpretării este cea care poate să–și asume „meritele“ pentru recunoașterea, de exemplu, a caracterului imperativ al unor prevederi internaționale, cum ar fi normele ce constituie „nucleul“ drepturilor și libertăților fundamentale ale omului sau legile și cutumele de război.
Autorul menționează că interpretarea juridica nu poate fi realizata decât în funcție de fapte, dar situația de fapt nu poate fi determinata decât în funcție de norma juridică (regula de drept). Aceasta tensiune dialectică între interpretarea dreptului și calificarea faptelor este bine cunoscuta de juriști. Apropierea treptată de hermeneutica și de critica permite să se depășească separația radicală dintre text și rațiune, instaurată de modernitate, ale cărei efecte distructive pentru interpretarea juridică s–au putut constata. Pentru dreptul contemporan care se gândește ca „drept pozitiv„, este într–adevăr imposibil să se conceapă o știință sau chiar măcar o practică rezonabilă a dreptului, care nu împacă, într–un mod sau altul, autoritatea unui text obligatoriu și realizarea unui raționament liber. Unul dintre meritele intensei dezbateri contemporane din jurul interpretării constă tocmai în aceea că a deschis această posibilitate în planul conceptual.
Interpretarea este, deci, conchide autorul, problema centrală a rațiunii juridice. Știința dreptului vine, după mult timp, să dea o definiție metodelor și tehnicilor, să le stabilească sau să le critice caracterul rațional și legitim, precum și să le evalueze contribuția la cunoașterea dreptului.
GAMURARI Vitalie, dr., conf. univ
