Nicolae FALĂ, lector universitar ULIM, avocat BAA „CORECT“
I. O scurtă privire asupra genezei și evoluției cauzei.
1.1. La data de 16 februarie 2017, SRL „AG“ a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „I“ cu privire la exercitarea dreptului de ipotecă.
1.2. Prin hotărârea din 19 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana sa respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată depusă de SRL „AG“ împotriva SRL „I“, intervenienți accesorii SRL „C“, SRL „N“, SRL „A“, SRL „S“, SRL „E“, SRL „L“, SRL „D“ cu privire la exercitarea dreptului de ipotecă.
1.3. Prin decizia din 07 iunie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul declarat de reprezentantul apelantei SRL „AG“.
1.4. SRL „I“, la 07 august 2018, cu respectarea termenului indicat la art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, a declarat recurs. La data de 24 august 2018, recurenta SRL „I“ a depus cerere de recurs suplimentară.
1.5. Prin încheierea din 31 octombrie 2018 a Curţii Supreme de Justiţie, recursul declarat de SRL „I“ împotriva deciziei din data de 07 iunie 2018 a Curţii de Apel Chișinău, a fost considerat admisibil.
1.6. Prin încheierea din 05 decembrie 2018 a Curţii Supreme de Justiţie, s-a încetat, în conformitate cu prevederile art. 4451 CPC, procedura în recurs la recursul declarat de către SRL „I“, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de SRL „A G“ împotriva SRL „I“, intervenienți accesorii SRL „C“, SRL „N“, SRL „A“, SRL „S“, SRL „E“, SRL „L“, SRL „D“ cu privire la exercitarea dreptului de ipotecă.
II. Rezumatul asupra ratio decidendi a soluției de încetare a procedurii de recurs.
2.1. Pentru a purcede în acest mod instanța de recurs a invocat că, în conformitate cu art. 4451 Cod de procedură civilă, instanța de recurs dispune, printr-o încheiere care nu se supune niciunei căi de atac, încetarea procedurii de recurs, din oficiu sau la cerere, dacă după declararea admisibilității recursului se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433. În conformitate cu prevederile art. 433 lit. c) din Cod de procedură civilă cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare.
2.2. Mai invocă instanța de recurs că SRL „I“ s-a aflat în perioada de observație din 09 martie 2017 până la 11 octombrie 2018, când s-a intentat procedura de insolvabilitate față de SRL „I“.
2.3. Instanța de recurs mai reține că „Alte acțiuni, neprevăzute la alin.(2) al art. 23 din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, vor putea fi efectuate numai cu aprobarea prealabilă a instanței de insolvabilitate, care se va pronunța în acest sens printr-o încheiere motivată emisă în cel mult 5 zile de la data primirii cererii de aprobare, care poate fi atacată cu recurs. Alin. (2) al art. 23 din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, activități curente sunt tranzacțiile şi operațiunile financiare propuse de către debitor pentru a fi efectuate în perioada de observație, în cursul normal al activității economice, cum ar fi: a) continuarea activităților contractate, conform obiectului de activitate; b) efectuarea operațiunilor de încasări şi de plăţi aferente acestora; c) asigurarea finanțării cheltuielilor curente. Conform art. 25 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, dacă instanța de insolvabilitate nu dispune altfel, în perioada de observație organele de conducere ale debitorului nu pot emite decizii şi nu pot efectua operațiuni şi plăţi fără acordul administratorului provizoriu, iar persoanele cu drept de reprezentare a debitorului nu pot încheia acte juridice fără participarea administratorului provizoriu“.
2.4. În opinia instanței de recurs procura din 19 ianuarie 2018 reprezentantului recurentului este semnată de o persoană neîmputernicită, or prin prisma art. 25 alin. (1) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012, care indică expres că în perioada de observație organele de conducere ale debitorului nu pot emite decizii şi nu pot efectua operațiuni şi plăti fără acordul administratorului provizoriu, iar persoanele cu drept de reprezentare a debitorului nu pot încheia acte juridice fără participarea administratorului provizoriu, procura urma a fi eliberată de administratorul provizoriu O. I., şi nu după cum greşit a fost eliberată de administratorul statutar A. B. Se invocă în susținerea soluției, în mod special art. 66 alin. (1) lit. c), f), k), s), t), x) și alin. (4) din Legea insolvabilității nr. 149 din data de 29 iunie 2012.
III. Obiectul și temeiul de revizuire, circumstanțele și argumentele pertinente.
3.1. Potrivit art. 446 alin. (1) Codul de procedură civilă „Pot fi supuse revizuirii hotărîrile, ordonanţele, încheierile şi deciziile irevocabile ale tuturor instanţelor judecătoreşti, în condiţiile prezentului capitol“.
3.2. În conformitate cu prevederile art. 424 alin. (3) CPC „Încheierile Curţii Supreme de Justiţie nu se supun niciunei căi de atac“.
3.3. Conform art. 440 alin. (1) CPC „În cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului“.
3.4. În lumina dispoziției art. 4451 CPC „Instanța de recurs dispune, printr-o încheiere care nu se supune niciunei căi de atac, încetarea procedurii de recurs, din oficiu sau la cerere, dacă după declararea admisibilității recursului se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433“.
3.5. Din analiza normelor procesuale pre-citate rezultă că toate încheierile Curții Supreme de Justiție sunt înzestrate cu un caracter irevocabil, numai că, legiuitorul uneori reglmentează prin expresii lingvistice diferite acest efect procesual. Astfel, în optica art. 424 alin. (3) CPC se folosește expresia „nu se supun niciunei căi de atac“, ceea ce indică caracterul irevocabil al încheierilor emise de Curtea Supremă de Justiție. Acest mod de a proceda al organului legislativ are ca și raționament particularitățile faptului că, Curtea Supremă de Justiție este ultimul grad de jurisdicție prin care se asigură la nivel național unificarea practicii judiciare.
3.6. Concluzia respectivă rezultă mutatis mutandis din prevederile art. 4451 CPC raportat la art. 440 alin. (1) CPC. Temeiurile de încetare a procedurii de recurs potrivit art. 4451 CPC sunt identice ca pentru declararea recursului ca inadmisibil, numai că, reglementarea caracterului irevocabil al încheierii este abordat prin unități lingvistice diferite; în conținutul art. 440 CPC se folosește textul „…încheiere motivată irevocabilă…“ pe când în art. 4451 CPC „…încheiere care nu se supune niciunei căi de atac…“
3.7. Menționăm că, obiect al revizuirii în contextul art. 440 și 4451 CPC cu referire la temeiurile prevăzute de 433 CPC pot fi doar încheierile prin care se aplică temeiul: recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare. În opinia recurentului, obiect al revizuiri poate fi și încheierea de încetare a procedurii de recurs în cazul retragerii cererii de recurs de către o altă persoană de cât recurentul, ori de către un reprezentant fără împuterniciri, precum și în situațiile când acest act de dispoziție este încheiat prin lipsa condițiilor de validitate de fond și formă, cum ar fi lipsa consimțământului etc.
3.8. Cazurile expuse supra vizează condițiile de exercitare a acțiunii civile și caracterizează toate etapele procesului, inclusiv cele facultative, cum este recursul, iar încheierea irevocabilă emisă în conformitate cu prevederile art. 433 lit. c) din CPC este una interlocutorie care prejudiciază fondul cauzei civile, inclusiv în faza recursului prevăzut de capitolul XXXVIII secțiunea a 2-a CPC, și prin urmare poate fi supusă desființării prin revizuire. O asemenea încheiere prejudecă fondul prin soluționarea unei excepții care se referă la condițiile de a fi parte în proces, respectiv parte în ordine de recurs, cum ar fi capacitatea procesuală, calitatea de parte, interesul, calitatea de reprezentant, calitatea procedurală, iar instanța nu poate reveni asupra acesteia în caz de eroare judiciară, datorită și caracterului irevocabil, decât numai printr-o cale de atac extraordinară și de retractare cum este revizuirea.
3.9. În sinteză se impune concluzia că încheierea judecătorească emisă în conformitate cu prevederile art. art. 433 lit. c) și 4451 din CPC este una irevocabilă și se referă la încheierile irevocabile obiect al revizuirii potrivit art. 446 alin. (1) Codul de procedură civilă.
3.10. Revizuirea este o cale de atac de retractare care presupune redeschiderea procedurilor judiciare în privința unei cauze civile în caz de comitere a unei erori judiciare, prin care se denaturează actul de justiție, ideea de dreptate și principiul preeminenței dreptului, inclusiv cel al aflării adevărului, care obligă instanțele judecătorești la pronunțarea unor hotărâri legale ce subsumează realitatea împrejurărilor de fapt atât în sens material cât și în sens procesual.
3.11. În conformitate cu prevederile art. 449 lit. b) CPC revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale cauzei care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele şi faptele esențiale în timpul judecării anterioare a cauzei. În condițiile acestui temei se încadrează inclusiv situațiile de practică judiciară neuniformă, care afectează dreptul la un proces echitabil, principiul nediscriminării și egalității de tratament.
3.12. La caz, instanța de recurs la adoptarea încheierii judecătorești din 05.12.2018 a comis o eroare judiciară esențială, a aplicat legea neuniform, contrar practicii judiciare, fapt care se datorează prin inducerea instanței în eroare de către intimatul SRL „A G“, în mod special prin prezentare de către intimat și admiterea probelor de către instanța de recurs. Soluția adoptată de către instanța de recurs a încălcat iremediabil dreptul la un tribunal și dreptul de proprietate a revizuentului.
3.13. Astfel, reținem că potrivit confirmării din 11 octombrie 2017 eliberată de administratorul provizoriu al SRL „I“ I. O., se atestă că dl B. A. nu este înlăturat din funcția de administrator al SRL „I“, faptul respectiv rezultă cu certitudine și din încheierea privind admiterea spre examinare a cererii introductive depusă ilegal (în lipsa unei hotărârii irevocabile) de același subiect, SRL „A G“. Mai mult, un asemenea argument nu a fost invocat nici în instanța de fond și nici în acea de apel, iar instanța de recurs a declarant admisibil apelul, a soluționat prin încheiere irevocabilă cererea de suspendare a executării hotărârii judecătorești, constatând că este depusă de o persoană care a avut calitatea de parte la proces, și de reprezentantul împuternicit al acesteia.
3.14. Prin urmare circumstanțele și faptele expuse sunt esențiale și denotă că B. A., fiind administratorul și reprezentantul statutar al SRL „I“, și nefiind înlăturat din funcția de administrator era împuternicit de lege să emită procura din 19 ianuarie 2018 pe numele lui D. I. pentru a reprezenta revizuentul în procesul pornit la 16 februarie 2017 la cererea de chemare în judecată a SRL „A G“.
3.15. Potrivit art. 61 alin. (1) — (3) din Codul civil „Persoana juridică îşi exercită, de la data constituirii, drepturile şi îşi execută obligaţiile prin administrator. Au calitatea de administrator persoanele fizice care, prin lege sau prin actul de constituire, sînt desemnate să acţioneze, în raporturile cu terţii, individual sau colectiv, în numele şi pe seama persoanei juridice. Raporturile dintre persoana juridică şi cei care alcătuiesc organele sale executive sînt supuse prin analogie regulilor mandatului dacă legea sau actul de constituire nu prevede altfel“.
3.16. Conform art. 58 alin. (1) din CPC „Capacitatea de a-şi exercita în volum deplin, personal sau printr-un reprezentant drepturile şi obligaţiile procedurale în judecată (capacitatea de exerciţiu al drepturilor procedurale civile) o au persoanele fizice de la vîrsta de 18 ani, precum şi persoanele juridice, iar în cazurile prevăzute de lege, entităţile care nu au personalitate juridică, dar dispun de organe de conducere proprii“.
3.17. În conformitate cu prevederile art. 75 alin. (2) — (3) din CPC „Procesele persoanelor juridice se susţin în instanţă de judecată de către organele lor de administrare, care acţionează în limitele împuternicirilor atribuite prin lege, prin alte acte normative sau prin actele lor de constituire, precum şi de către alţi angajaţi împuterniciţi ai persoanei juridice, de către avocaţi sau avocaţi stagiari. Conducătorul organizaţiei îşi confirmă împuternicirile prin documentele prezentate în judecată ce atestă funcţia sau calitatea lui de serviciu ori, după caz, prin actele de constituire. În caz de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice, interesele ei pot fi reprezentate de administratorul din oficiu sau de lichidator, desemnaţi în condiţiile legii“.
3.18. Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea insolvabilității „În perioada de observaţie, debitorul poate să continue activităţile curente şi să efectueze plăţi către creditorii cunoscuţi, care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, sub supravegherea administratorului provizoriu, dacă nu i s-a ridicat dreptul de administrare, ori sub conducerea administratorului provizoriu, dacă i s-a ridicat dreptul de administrare“. În continuare alin. (2) al acestui articol explică ce reprezintă activități curente „Activităţi curente sînt tranzacţiile şi operaţiunile financiare propuse de către debitor pentru a fi efectuate în perioada de observaţie, în cursul normal al activităţii economice, cum ar fi: a) continuarea activităţilor contractate, conform obiectului de activitate; b) efectuarea operaţiunilor de încasări şi de plăţi aferente acestora; c) asigurarea finanţării cheltuielilor curente“.
3.19. Subsumând circumstanțele și faptele esențiale supra indicate la dispozițiile legale supra invocate reținem că dreptul de administrare nu a fost ridicat, iar apărarea dreptului de proprietate pe cale judiciară de către revizuent împotriva SRL „A G“, care ulterior (în martie 2017) a depus cerere introductivă, reprezintă un act de conservare și nu se încadrează în dispozițiile legale pre-citate, nu poate fi limitat sub nici o formă.
3.20. În speță, debitorul nu a fost înlăturat de la gestionarea patrimoniului conform art. 24 alin. (2) lit. b) din Legea insolvabilității, care prevede că „Pe lângă măsurile de asigurare prevăzute de Codul de procedură civilă, instanța de insolvabilitate aplică la cererea motivată a creditorilor sau administratorului provizoriu ori din oficiu, dispune înlăturarea debitorului de la gestionarea patrimoniului“.
3.21. Conform art. 25 alin. (1) din Legea insolvabilității „Dacă instanța de insolvabilitate nu dispune altfel, în perioada de observație organele de conducere ale debitorului nu pot emite decizii şi nu pot efectua operațiuni şi plăți fără acordul administratorului provizoriu, iar persoanele cu drept de reprezentare a debitorului nu pot încheia acte juridice fără participarea administratorului provizoriu“. Această dispoziție precizează în coroborare cu alin. (3) al art. 25 și art. 23 din Legea că nu pot fi efectuate de către organele de conducere acte care să prejudicieze debitorul în activele sale. Astfel, despre faptul că debitorul nu pierde atribuțiile de administrare și dispoziție se deduce per a contrario din următoarea dispoziție al art. 25 alin. (3) din Legea insolvabilității „În baza cererii şi a condițiilor indicate la alin.(2), instanţa de insolvabilitate este în drept să dispună, printr-o încheiere care poate fi atacată cu recurs de către debitor, ridicarea totală sau parţială a dreptului debitorului de a administra întreprinderea odată cu desemnarea unui administrator provizoriu, indicând şi condiţiile de exercitare a conducerii debitorului de către acesta. Din momentul înlăturării debitorului de la administrarea întreprinderii, atribuţiile de administrare şi de dispoziţie sînt cedate administratorului provizoriu sub supravegherea instanţei de insolvabilitate“.
3.22. Concluzia că, SRL „I“ avea dreptul să acționeze în justiție prin reprezentant desemnat rezultă și din prevederile art. 25 alin. (5) din Legea insolvabilității care prevede exhaustiv principalele atribuţii şi drepturi ale administratorului provizoriu în cadrul prezentei legi. Prin ele se enumeră și obligația privind întreprinderea de acţiuni pentru a se asigura păstrarea bunurilor debitorului şi integritatea lor.
3.23. Eroarea judiciară admisă este contrară și dreptului la apărare care se realizează prin intermediul instituții reprezentării în instanța de judecată, în mod special, această concluzie se impune cu vehemență având în vedere că, SRL „I“ și asociații acesteia apărau pe cale judiciară patrimoniul, care se încadrează în conceptul de proprietate atât în sensul legislației naționale cât și a art. 1 Protocolul nr. 1 adițional CEDO.
3.24. Invocarea art. 66 alin. (1) lit. c), f), k), s), t), x) și alin. (4) din Legea insolvabilității nr. 149 din data de 29 iunie 2012 este una nepertinentă, unilaterală și contrară principiului aplicării uniforme a legii, preeminenței dreptului, accesului la justiție. Or, instanța de recurs se contrazice pe sine reținând că recursul a fost exercitat în perioada de observație, iar art. 66 din Legea insolvabilității nr. 149 din data de 29 iunie 2012 reglementează atribuțiile principale și dreptului administratorului/lichidatorului, dar nu pe ale administratorului provizoriu.
3.25. Despre faptul că SRL „I“ dispunea de dreptul de a acționa în justiție prin intermediul reprezentantului rezultă și din decizia Curții Supreme de Justiție nr. 3ra-1195/18 din 07.11.2018 „În conformitate cu legislația în vigoarea în special Legea insolvabilității, după ridicarea dreptului de administrare, debitorului este reprezentat de administratorul insolvabilității/lichidator, la caz de către C. M., care îi conduce și activitatea comercială…“.
3.26. Potrivit jurisprudenței CtEDO competența jurisdicțională de control judiciar a instanțelor superioare ar trebui exercitată pentru a repara erorile judiciare și denegările de dreptate, iar nu pentru o nouă examinare a cauzei. Revizuirea nu ar trebui tratată ca un apel deghizat, iar simpla posibilitate a existenței a două opinii cu privire la un subiect nu reprezintă un motiv de reexaminare. Abaterile de la acest principiu sunt justificate numai când sunt impuse de împrejurări cu caracter substanțial și obligatoriu (Ryabykh v/s Rusia, nr. 52.854/99, pct. 52, CEDO 2003-IX).
3.27. Totuși, cerințele de securitate juridică nu sunt absolute; în anumite împrejurări, redeschiderea procesului poate fi cea mai adecvată măsură reparatorie în cazul în care cerințele art. 6 CEDO nu au fost respectate (Mitrea v/s României, 26.105/03, pct. 25, 29 iulie 2008). În orice caz, competența de a judeca calea extraordinară de atac a revizuirii ar trebui exercitată de autorități astfel încât să se păstreze, în cea mai mare măsură posibilă, un echilibru just între interesele aflate în joc (a se vedea, mutatis mutandis, Nikitin v/s Rusiei, nr. 50.178/99, pct. 57, CEDO 2004-VIII).
3.28. În raport cu materialele cauzei şi normele de drept incidente speței, considerăm necesar de a aplica în direct jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului şi de a admite cererea de revizuire. Pentru aceasta revizuientul invocă cauzele Nichitin v/s Rusia, Brumarescu v/s Romînia, Ryabykh v/s Rusia, Roşca v/s Moldova, cazuri în care Curtea reiterează că puterea instanțelor superioare de a revizui ar trebui sa fie exercitată pentru corectarea greșelilor de judecată, a erorilor judiciare şi nu pentru a substitui analiza. Revizuirea nu poate fi tratată ca un apel deghizat şi nici existența a două păreri asupra aceleiași probleme nu poate servi temei pentru reexaminare. Excepțiile de la acest principiu sunt justificate numai atunci cînd reexaminarea este necesară în virtutea unor circumstanțe esențiale şi imperative, fundamentale şi obligatorii. În cazul din speţă este justificată reexaminarea cauzei, or în viziunea revizuentului sunt prezente circumstanțe esențiale şi imperative ce vizează încălcarea art. 6 CEDO, încălcare care constituie un viciu fundamental comis de instanța judecătorească la pronunțarea încheierii pe cauza dată.
3.29. În speță, împrejurările stabilite atestă existența unei practici neunitare, ceea ce determină crearea unei situații discriminatorii faţă de revizuient şi ar echivala cu încălcarea principiului egalității de tratament juridic prevăzut de art. 14 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale ale omului (în continuare Convenţia) şi a securităţii raporturilor juridice prevăzut de art. 6 & (1) din Convenţie care se regăseşte în totalitatea articolelor Convenţiei, constituind unul din elementele fundamentale ale statului de drept. În acest sens, potrivit jurisprudenței Curţii Europeane a Drepturilor Omului, deosebirile de tratament sunt discriminatorii dacă nu au o justificare obiectivă şi rezonabilă.
3.30. Astfel, Curtea condamnă existența unei jurisprudențe neunitare, inclusiv la nivelul instanței supreme, care creează un tratament inegal unor persoane aflate în situaţii identice. La caz, în vederea admiterii cererii de revizuire revizuentul va invoca cazul Iordanov şi alţii v/s Bulgaria nr o 23530/02 din 02.07.2009, în care s-a constatat încălcarea art. 6 & 1 din Convenţie, statuîndu-se că din pricina neutilizării mecanismului ce ar fi permis unificarea jurisprudenţei, soluţiile divergente ale instanţelor au creat o incertitudine persistentă în timp ce a avut ca efect lipsirea reclamanților de garanțiile esențiale ale unui proces echitabil.
3.31. Totodată, în ceea ce privește jurisprudența divergentă, Curtea a indicat şi faptul că sistemul intern obligă instanța supremă sa vegheze la aplicarea uniformă a legii, iar la capitolul aplicării art. 41 din Convenție a menționat că în acest caz fiind constatate încălcări ale cerințelor prevăzute de art. 6 parag.1 din Convenţie, o rejudecare sau redeschidere a cauzei, dacă este cerută, reprezintă, în principiu, o modalitate adecvată de redresare a violării. O asemenea teză și soluție este promovată de jurisprudența Curții Supreme de Justiție (Decizia nr dosarul nr.2rh — 83/10 din 16.06.2010).
3.32. Pentru depunerea prezentei cereri de revizuire, D. I., în calitate de administrator adjunct și jurist, inclusiv în calitatea sa de fondator al SRL „I“ a solicitat prin cerere expediată pe e-mail administratorului insolvabilității numit prin hotărârea instanței de insolvabilitate din 11 octombrie 2018 să semneze cererea de revizuire și să elibereze procură pentru reprezentarea în instanța de judecată, însă acesta nemotivat a refuzat fără careva motiv. Faptul respectiv se datorează conflictului de interese în care se află acesta în raport cu Societatea cu Răspundere Limitată „A G“, dat fiind faptul administratorul autorizat I. O. a fost numit la propunerea SRL „A. G“, astfel, acest este părtinitor și în cârdășie cu intimatul, care în luna martie 2017 a depus cererea introductivă contrar legii, adică în lipsa unei hotărârii judecătorești care să confirme certitudinea creanței.
3.33. În acest sens, potrivit art. 66 alin. (1) lit. b) și t), din Legea insolvabilității administratorul este obligat să adoptarea măsuri pentru conservarea masei debitoare și să asigurare integritatea masei debitoare, iar alin. (4) prevede că „Administratorul/lichidatorul poate fi, totuşi, asistat de avocat sau de jurisconsult în exerciţiul atribuţiilor şi poate da mandat, în condiţiile legii, la încheierea sau la exercitarea unor acte juridice ori procesuale care nu presupun exerciţiul atribuţiilor lor exclusive“. Conform art. 68 alin. (1) din Legea insolvabilității „Administratorul/lichidatorul îşi exercită atribuţiile cu diligenţa unui bun profesionist, acționând pe propria răspundere“.
3.34. Potrivit art. 2 din Legea insolvabilității prin masă debitoare se are în vedere bunuri, inclusiv mijloace băneşti în numerar şi fără numerar, în monedă naţională şi în valută străină, aflate în proprietatea debitorului la data intentării procesului de insolvabilitate, dobîndite sau recuperate pe parcursul acestuia, cu excepţia bunurilor care, potrivit legii, nu sînt pasibile de executare silită.
3.35. În circumstanțele expuse, având în vedere inacțiunea administratorului autorizat I. O. în privința protecției patrimoniului SRL „I“, pornind de la accesul liber la justiție, dreptul la apărare și protecția dreptului fundamental de proprietate mutatis mutandis se impune aplicarea art. 37 alin. (1) din Legea insolvabilității care prevede că „Hotărîrea de intentare a procedurii de insolvabilitate poate fi atacată cu recurs de către debitor“, inclusiv aplicarea art. art. 20, 26 din Constituție, art. 6 & (1) CEDO și art. 5 din CPC. Prin urmare cererea de revizuire va fi semnată de administratorul statutar B. A. și fondatorul majoritar D. I. (deținător al cotei de 66,67 % din valoarea capitalului social) și urmează a fi admisă spre examinare și soluționare de către instanța de revizuire.
3.36. Mai mult, cererea de revizuire este un act juridic de conservare. Art. 198 alin. (1) din Codul civil prevede că „Act juridic de conservare este actul prin care se urmăreşte preîntîmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil“.
3.37. La caz, D.I. a depus cererea revizuire și în calitatea de profesionist şi fondator/asociat majoritar al SRL „I“ este subiect titular de drepturi patrimoniale care rezultă din calitatea nominalizată. Cererea este depusă, inclusiv ca persoană fizică din profilul de profesionist şi asociat, iar invocarea lipsei împuternicirilor ar constituie măsură nejustificată, disproporționată, abuzivă şi contrar accesului liber la justiție, fapt care ar încălca iremediabil accesul liber la justiţie, dreptul de/la proprietate şi dreptul la un recurs efectiv în vederea apărării drepturilor fundamentale. O asemenea concluzie rezultă din jurisprudența Curții Supreme de Justiție, inclusiv a curții de apel Chișinău. Astfel, curtea de apel Chișinău prin decizia irevocabilă nr.3r-901/16 din 19 decembrie 2016 (G.V., SC „M“ SRL, IFS pe mun. Chișinău) reține că recurentul G. V., având calitatea de profesionist şi fondator unic al SC „M“ SRL este subiect titular de drepturi patrimoniale care rezultă din calitatea nominalizată, iar invocarea lipsei împuternicirilor este argument nejustificat, disproporționat și contrar accesului liber la justiție.
3.38. Conform art. 26 al. (1) din Constituţia Republicii Moldova dreptul la apărare este garantat. Totodată în speță se încalcă art.6 §1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, care prevede, că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege. Or, potrivit jurisprudenței CEDO, (în cauza Fomin v/s Moldova Cererea nr.36755/06), Curtea a statuat că…, “ rolul unei decizii motivate este să demonstreze părţile că ele au fost auzite. Mai mult, o decizie motivată oferă părţilor posibilitatea de a o contesta, precum şi posibilitatea că decizia să fie revizuită de către o instanţă de recurs. Doar prin adoptarea unei decizii motivate poate avea loc un control public al administraţii Justiţiei (Hirvisaari v/s Finlanda, nr. 49684/09, p. 30, 27 septembrie 2001).
3.39. În lumina celor expuse, având în vedere particularitățile litigiului, încercarea preluării afacerii/proprietății prin intermediul instanțelor judecătorești, cu participarea administratorului autorizat, avocaților și prin fraudarea legii se învederează un alt temei de revizuire prevăzut de art. 449 lit. c) CPC „instanţa a emis o hotărîre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces“. Astfel, în proces urma să participe fondatorii/asociații SRL „I“, D. I. și M. A., și anume pentru a le oferi posibilitatea de ași apăra drepturile patrimoniale ce rezultă din calitatea de profesionist şi fondatori ai SRL „I“.
Urmare a celor expuse solicităm admiterea cererii de revizuire și casarea încheierii Curții Supreme de Justiție din 05.12.2018 prin care s-a încetat procedura în recurs la recursul declarat de către SRL „I“, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de SRL „A G“ împotriva SRL „I“, intervenienți accesorii SRL „C“, SRL „N“, SRL „A“, SRL „S“, SRL „E“, SRL „L“, SRL „D“ cu privire la exercitarea dreptului de ipotecă.
