Particularitățile de lucru cu microobiectele la locul faptei și expertiza lor în cadrul cercetării infracțiunilor

Constantin PISARENCO, doctor în drept

Working Particularities With Microobjects at The Place of the Crime and Their Expertise in the Context of Criminal Research The article is dedicated to the particularities of working with micro-objects at the scene of the crime and their expertise. It is necessary to apply methods that will not modify or degrade the traces and objects so as not to negatively influence their subsequent expertise. When micro-objects are examined, account will be taken of the unusual nature of micro-objects, the principle of complex approach of research methodologies according to strictly hierarchical schemes based on unanimously accepted algorithms, depending on the state and character of the examined micro-objects. Taking into account the established characteristics, recommendations are made for the improvement of the work with the micro-projects, but also for the improvement of the criminal procedural legislation. Keywords: microobjects, microtraces, criminal law, forensics, judicial expertise, technical-scientific investigation of the crime scene.

Articolul este dedicat particularităţilor de lucru cu microobiectele la locul faptei şi expertizei lor în cadrul cercetării infracţiunilor. Se concluzionează că, сercetările la faţa locului se vor efectua cu aplicarea metodelor ce nu vor modifica sau degrada urmele şi obiectele ca să nu influenţeze negativ expertiza ulterioară a acestora. La expertizarea microobiectelor în condiţii de laborator se va ţine cont de natura şi insuşirile neobişnuite ale microobiectelor, se va respecta principiul abordării în complex a metodicilor de cercetare după scheme strict ierarhizate şi bazate pe algoritmi unanim acceptaţi, în funcţie de starea şi caracterul microobiectelor examinate. Luând în considerare caracteristicile stabilite sunt date recomandări pentru îmbunătăţire activităţii de procesare a microobiectelor la faţa locului, valorificarea lor ulterioară în urmărirea penală, dar şi pentru perfecţionarea legislaţiei procesual penale în acest sens. Cuvintele-cheie: microobiecte, microurme, drept penal, criminalistica, expertiza judiciară, investigaţia tehnico-ştiinţifică a locului faptei.

Este foarte important de ales corect metodologia căutării, fixării, ridicării şi împachetării microobiectelor, precum şi de soluţionat problema necesităţii şi oportunităţii desfăşurării cercetării microobiectelor la faţa locului. În conformitate cu obiectivele şi tipurile lucrului cu microobiectele la faţa locului, de natură, origine diferită, ţinînd cont de practică, precum şi de recomandările existente în literatura criminalistică s-a creat, în prezent, o variantă optimă de set de mijloacele tehnice, compus din cîteva grupuri funcţionale.1

Pe lîngă trusă criminalistică universală, în a căror componenţă intră instrumente, aparate, materiale şi reactive, care permit efectuarea de către ofiţer de urmărire penală şi specialist a examinării calitative a locului faptei cu scopul detectării şi ridicării urmelor infracţiunei, pentru lucrul cu microobiectele se folosesc şi truse specializate: set pentru lucrul cu microobiectele; set pentru lucrul cu urmele aplicării sub formă de microparticule; set pentru detectarea şi ridicarea urmelor de praf şi altele.

După detectarea microobiectelor se înfăptuieşte fixarea lor, care urmăreşte mai multe scopuri: în primul rînd, fixarea faptelor stabilite în cadrul cercetării despre particularităţile microobiectelor legate de circumstanţele locului faptei; în al doilea rînd, fixarea microobiectelor înseşi ca purtători de informaţii pentru utilizarea ulterioară a lor în procesul probatoriu. Majoritatea autorilor se pronunţă asupra necesitatea descrierii detaliate a microobiectelor în procesul-verbal.

Fixarea microobiectelor în procesul-verbal al cercetării la faţa locului începe cu descrierea amplasării obiectului-purtător, a proprietăţilor şi particularităţilor acestuia, menţionarea amplasării lor pe obiectul-purtător, alternîndu-se cu descrierea particularităţilor lor. În cazul unui grup de microobiecte, concentrate pe o suprafaţa mică, este de dorit să se indice dimensiunile acesteia şi amplasarea pe obiectul-purtător.

După fixarea locului amplasării microobiectelor se purcede la descrierea particularităţilor acestora. În primul rînd, se fixează starea de agregare a lor, ceea ce va influenţa ulterior modul de ridicare a lor. Apoi se continuă cu descrierea aspectului exterior, formei etc.

În afară de descrierea în procesul-verbal se mai utilizează diferite metode tehnice. Acestea sunt metode grafice, fotografia judiciară, videoînregistrări şi fixarea microobiectelor în mărime naturală pe obiectul purtător. Reprezentarea grafică a obiectului purtător cu localizarea microobiectelor pe el oferă o imagine vizuală, contribuie la evitarea erorilor la receptarea informaţiei introduse în procesul-verbal, la completarea lui.

La etapa următoare se purcede la ridicarea microobiectelor. Nu se recomandă ridicarea microparticulelor cu ajutorul benzii „scotch“, deoarece microobiectele ridicate astfel nu pot fi dezlipite de stratul lipicios al benzii pentru cercetarea lor în laborator. Se presupune că trebuie de ridicat după posibilitate toate obiectele-purtătoare de microobiecte de la locul infracţiunii, pentru a le putea supune examinării calificate în condiţii de laborator staţionar sau în laboratoare criminalistice.

Pentru ambalarea microparticulelor cel mai bine este de folosit material transparent, fapt care permite verificarea prezenţei microobiectelor. Pentru ambalare se folosesc eprubete cu dopuri şlefuite, pachete de polietilenă (pachetele de polietilen şi de alt fel, în care este exclusă ventilarea, sunt nepotrivite pentru ambalarea şi păstrarea obiectelor de origine biologică, din cauza pericolului de degradare şi mucegai) şi din hîrtie groasă, un set de borcănaşe întinse etc.

Microobiectele, în calitate de probe materiale, sunt transmise la expertiza judiciară împreună cu mostrele-obiecte respective, necesare pentru cercetarea comparată. Atunci cînd este necesar de a obţine mostre pentru un studiu comparativ realizat cu participarea specialiştilor. Dacă obţinerea de mostre este parte a expertizei judiciară, atunci aceasta este efectuată de expert, iar informaţiile despre aceasta sunt reflectate de expert în raportul său.

În legătură cu faptul că termenele de cercetare de expertiză a microobiectelor pot fi destul de mari, cercetarea lor la faţa locului capătă o importanţă deosebită.2

În această ordine de idei, se analizează rolul cercetării la faţa locului (CFL) în asigurarea procesului de probaţiune, relevarea neajunsurilor tipice, problemele procesuale şi organizatorice, identificarea unor soluţii. În acest scop, prin metoda selectării aleatorii cu ajutorul unui program analitic special a fost studiat un eşantion de 200 de dosare penale, privind infracţiunele contra patrimoniului (art. art. 186, 187, 188, 190 CP a RM şi contra vieţii şi sănătăţii persoanei (art. art. 145, 149, 151, 152 CP a RM).3 Dosarele penale în cauză au fost studiate prin prisma respectării regulilor de bază ale cercetării la faţa locului (rapiditatea acţiunilor, planificarea, deplinătatea şi rigoarea cercetării, fixarea stării de lucruri la faţa locului, obiectivitatea cercetării stării de lucruri), precum şi calitatea perfectării procesului verbal a momentelor esenţiale ale cercetării.

Analiza a demonstrat că, din toate cazurile analizate, CFL a fost efectuată în 176 de cazuri (88%). În restul cauzelor, CFL nu s-a desfăşurat din diverse motive: persoanele care au comis infracţiunea erau cunoscute sau reţinute la faţa locului, ş.a.

Specialiştii-criminalişti au participat la 72,2% de cercetări la faţa locului. Indicii obţinuţi se poate apreciat ca satisfăcătoare, dacă ţinem cont că nivelul participării specialiştilor-criminalişti în ultimii 10 ani oscilează între 32,4%-34,4% în medie pe Republică Moldova.4

Este regretabil faptul că, în cadrul dosarelor penale studiate, la participarea la cercetarea locului faptei nu au fost atraşi alţi specialişti, mai ales cei care dispun de metode unice de căutare şi cercetare a urmelor slab vizibile şi a microobiectelor. Intensitatea aplicării metodelor şi ale mijloacelor tehnico-ştiinţifice s-au aflat într-o oarecare dependenţă de participarea specialistului. În lipsa acestuia, metodele şi mijloacele tehnico-ştiinţifice, privind depistarea şi fixarea urmelor, după cum rezultă din procesele-verbale, au fost aplicate mai rar, fixarea stărilor de fapt s-a efectuat insuficient, printr-o consemnare succintă în procesul-verbal, mai frecvent fără fotoanexe sau schiţe. După cum mărturisesc rezultatele studiului, în majoritatea cazurilor, cercetarea la faţa locului nu este orientată spre studierea minuţioasă şi interesată a locului faptei, dar spre căutarea anumitor urme, uşor accesibile — urmelor de mîini, ce reclamă mijloace tehnico-criminalistice şi eforturi minime.

În ceea ce priveşte alte urme, care necesită o muncă mai voluminoasă, metode şi mijloace de căutare şi fixare mai complexe, profesionalism sporit, acestea uneori scapă de atenţia specialiştilor-criminalişti.

Experienta noastra în studierea dosarelor penale arată că „microobiectele“ sunt detectate în timpul cercetării la faţa locului şi, ulterior, anexate la dosar în calitate de probe în 5,4% din cazuri. Cele mai frecvente obiecte ridicate de la locul infracţiunei sunt „microparticule“, „microfibre“, „microurme“.

Procentul stabilit de noi de „microobiecte“ detectate la faţa locului necesită o analiză critică. În primul rînd, erau considerate, în mod eronat, microobiecte obiectele care, deşi posedă dimensiuni relativ mici, în ansamblu, conform particularităţilor lor constituiau macroobiecte. Pentru a le detecta şi a lucra cu ele, de regulă, nu se cereau cunoştinţe speciale, mijloace tehnico-criminalistice si cercetări suplimentare. În acelaşi timp, pentru lucrul cu microobiectele, condiţiile enumerate sunt obligatorii.

În prezent, este clar stabilit că la faţa locului, în special în cazurile de contact între infractor şi victimă, întotdeauna rămîn numeroase microobiecte semnificative din punct de vedere criminalistic. Şi, dacă la faţa locului nu este posibil de detectat aceste microobiecte, acest fapt poate, în multe cazuri, atesta despre:

a) calificarea insuficientă a ofiţerului sau expertului;

b) imprefecţiunea metodelor, tehnicilor şi mijloacelor tehnice de detectare a lor;

c) incapacitatea sau refuzul ofiţerului de urmărire penală sau expertului să o facă.

Nu stau mai bine lucrurile nici cu procesele verbale ale CFL. Analiza acestor documente finale dovedeşte că o mare parte din ele nu răspund cerinţelor principale ale legislaţiei procesual- penale. Este evident că astfel de omisiuni în procesele-verbale influenţează negativ şi utilizarea rapoartelor de expertiză a mijloacelor materiale de probă în procesul de cercetare a cauzelor.

Noi împărtăşim părerea despre faptul că cele menţionate mai sus prezintă o consecinţă a nivelului scăzut de pregătire profesională a ofiţerilor de urmărire penală, a specialiştilor-criminalişti, dotarea lor insuficientă cu mijloace tehnice necesare, precum şi deficienţele în organizarea participării acestora în echipele operative de urmărire penală.5

Este pe deplin înţeleasă aspiraţia de a asigura participarea specialistului în CFL la toate infracţiunile înregistrate de poliţie, însă efectivul încadrat conform statelor de personal, poate cuprinde astăzi fizic doar ceva mai mult de o treime din acestea. Specialiştilor pur şi simplu nu le ajunge timp. În 110 (73,8%) de dosare analizate, durata CFL a constituit pînă la 60 min.

Din această cauză, 74 (49,7%) de cercetari s-au efectuat schematic, iar 37 (24,6%) din CFL realizate cu concursul specialistului s-au terminat fără rezultate, adică nu s-au ridicat probe materiale lăsate de autorii infracţiunii.

În practica modernă cercetarea urmelor materiale ale infracţiunii începe din momentul depistării lor la faţa locului. Cunoscînd urmele tipice ale diferitelor tipuri de crime şi mecanismul formării acestora, ofiţerul de urmărire penală, pentru lucrul cu microobiectele este obligat să selecteze un specialist de calificarea necesară. În practica de expertiză a microobiectelor se aplică pe larg metodele destinate special pentru cercetarea acestora: metode de analiză microspectrală infraroşie, electronică de microsondă, microradiospectrală, microspectrală cu laser, microscopie electronică, etc.

Un principiu esenţial al cercetării de expertiză a microobiectelor este respectarea aplicării consecvente a metodelor de la simple la complexe, de la nedestructive la distructive. De pe aceste poziţii toate metodele de cercetare se împart în patru grupuri în funcţie de efectul metodei asupra păstrării microobiectului şi siguranţei acestuia ca probă materială. Cercetarea microobiectelor materiale, la fel ca şi macroobiectelor, presupune studierea morfologiei (structurii externe), structurii (structurii interne), compoziţiei chimice.

Expertiza judiciară reprezintă cea mai importantă formă de aplicare a cunoştinţelor speciale în procedura judiciară, în rezultatul căreia la dispoziţia organului de urmărire penală şi a instanţei se află informaţia nouă, care are importanţă probatoare şi care nu poate fi obţinută prin alte mijloace procesuale. Ea joacă un rol colosal în microobiectologie, deoarece este imposibilă obţinerea informaţiei integrale, ai cărei purtători sunt microobiectele, fără aplicarea cunoştinţelor speciale.

Expertiza judiciară reprezintă un mijloc indirect de probă, este înfăptuită de un subiect special cu scopul obţinerii faptelor care pot fi stabilite numai cu ajutorul cercetării de expertiză, ale cărei rezultate sunt perfectate printr-un document special — raportul expertului.

Conform Legii Republicii Moldova „Cu privire la expertiza judiciară şi statutul expertului judiciar“ și Hotărîrii Guvernului Republicii Moldova „Cu privire la Centrul Naţional de Expertize Judiciare de pe lîngă Ministerul Justiţie“,6 Centrul efectuează un șir de expertize şi constatări tehnico-ştiinţifice. Menţionăm unele dintre ele, cel mai des utilizate în cadrul examinării de tipul cel mai reprezentativ de microobiecte — microparticule.

În conformitate cu clasificarea expertizelor judiciare aceptată în prezent, microobiectele pot fi întîlnite în marea majoritate în expertiza materialelor, substanţelor şi articolelor, expertiza medico-legală, biologico-legală şi pedologico-legală. După părerea noastră, abordarea complexă a efectuării expertizei microobiectelor permite de: a utiliza în cercetare un număr mai mare de metode pentru obţinerea unui volum maximal de informaţii; a stabili un parametru unic prin metode diferite, iar în caz de necesitate a repeta analiza pentru obţinerea unor rezultate obiective şi veridice; a selecta acel fragment de urmă care are, din punctul de vedere al expertului, caracteristicile cele mai potrivite; a păstra obiectul cercetat pentru efectuarea expertizelor repetate şi suplimentare.

Aceeaşi abordare la cercetarea microobiectelor oferă posibilitatea, încă de la etapa iniţială, de a planifica tactica de cercetare şi de a obţine informaţia maxim posibilă ori, în cazul unui rezultat negativ la primele etape ale cercetării, de a reduce semnificativ volumul lucrărilor şi astfel de a reduce cheltuielile de lucru şi de a păstra reagenţii costisitori.

În conformitate cu art. 90 al CPP RM, raportul de expertiză este inclus în lista probelor, care în baza art. 101 al CPP RM „urmează să fie apreciat din punct de vedere al pertinenţei, concludenţei, utilităţii şi veridicităţii lui, iar toate probele în ansamblu — din punct de vedere al coroborării lor“.7

În primul rînd, la primirea rezultatelor expertizei microobiectelor, organul de urmărire penală trebuie să verifice legalitatea modului de obţinere a datelor faptice (probelor) şi perfectarea procesuală a lor. Apoi trebuie să verifice şi să evalueze perfectarea procesuală, precum şi corectitudinea şi caracterul complet al soluţionării întrebărilor puse la expertiză. În conformitate cu art. 151 al CPP RM, după efectuarea investigaţiilor necesare, expertul întocmeşte în scris un raport, pe care îl semnează şi aplică ştampila.

Toate datele obţinute în urma verificării concluziei expertului vor fi contrapuse de ofiţer de urmărire penală atît între ele, cît şi cu alte materiale din dosar, elucidînd dacă faptele stabilite de expert nu contrazic exactitatea celor care au fost deja stabilite pentru cazul dat.

Evaluarea concluziei expertului asupra rezultatelor cercetării microobiectelor include, în afară de tezele generale menţionate mai sus, şi verificarea tuturor condiţiilor, circumstanţelor apariţiei sau existenţei sursei sau purtătorului de microobiecte: locul, timpul şi mecanismul formării lor, în legătură cu comiterea infracţiunii, precum şi acţiunile de căutare şi detectare, fixare şi ridicare, păstrare şi trimitere la expertiză.

Concluziile expertului, în mod inerent, constituie rezultatul cercetării de expertiză şi reprezintă răspunsuri la întrebările puse, în care, pe baza cunoştinţelor speciale, se constată existenţa sau absenţa unui fapt anumit. Încheierea reprezintă concluziile efectuate de expert după rezultatele cercetărilor efectuate, în baza datelor identificate sau prezentate lui despre obiectul cercetat şi tezele ştiinţifice principale ale ramurii ştiinţifice în cauză. În încheiere expertul trebuie să formuleze concluziile în forma permisă de metodele şi metodologia cercetării folosite de el. Dacă se efectuează o evaluare probabilistică a rezultatelor obţinute, atunci în concluziile expertului trebuie să figureze nivelul de probabilitate a rezultatelor obţinute.

Încheierea cu nivel înalt de probabilitate poate fi considerată practic de încredere. Totuşi decizia despre fiabilitatea rezultatelor obţinute aparţine nu expertului, ci instanţei în baza informaţiilor de care dispune.

Concluzie

Cercetarea microobiectelor şi altor materiale de probă la faţa locului constituie o activitate realizată în regim de urgenţă de către un specialist în cadrul acţiunii de urmărire penală sau măsurii speciale de investigaţie cu scopul obţinerii informaţiei despre persoana făptuitorului, mecanismul infracţiunii şi alte împrejurări relevante pentru descoperirea ei pe urme proaspete.

Cercetările la faţa locului se vor efectua cu aplicarea metodelor ce nu vor modifica sau degrada urmele şi obiectele ca să nu influenţeze negativ expertiza ulterioară a acestora.

La expertizarea microobiectelor în condiţii de laborator se va ţine cont de natura şi insuşirile neobişnuite ale microobiectelor, se va respecta principiul abordării în complex a metodicilor de cercetare după scheme strict ierarhizate şi bazate pe algoritmi unanim acceptaţi, în funcţie de starea şi caracterul microobiectelor examinate. Algoritmizarea cercetării microobiectelor atît în condiţii de laborator cît şi în contextul cercetării locului faptei prezintă o activitate formalizată a specialistului şi altor participanţi, care transformă acest proces într-o preocupare dirijată pe bază de program, creînd premise de obiectivare a rezultatelor.