Garanțiile constituționale ale independenței și responsabilității judecătorilor în jurisprudenţa Curţii Constituţionale a Republicii Moldova

Serghei ȚURCAN, doctor în drept, conferențiar universitar
Dorin DULGHIERU, doctorand

The Constitutional Guarantees of the Independence and Liability of the Judges in the Jurisprudence of the Constitutional Court of the Republic of Moldova The constitutional guaranties of the judge’s independence and responsibility as the elements of the constitutional order for the purpose of insurance the protection of the fundamental values of the Republic of Moldova have been analyzed. The most important decisions of the Constitutional Court in this field have been highlighted. Keywords: judge, justice, independence, responsibility, constitutional guaranties, Constitutional Court.

Sunt analizate garanțiile constituționale de asigurare a independenței și responsabilității judecătorilor ca elemente ale ordinii constituţionale în vederea asigurării protejării valorilor fundamentale ale Republicii Moldova. Sunt analizate cele mai relevante hotărâri ale Curții Constituționale în acest domeniu. Cuvinte cheie: judecător, justiție, independență, responsabilitate, garanții constituționale, Curtea Constituțională.

În determinarea coraportului dintre independenţa şi responsabilitatea judecătorilor ca elemente ale statutului juridic al acestora, vom porni de la anumite axiome constituţionale. Omul, reieșind din natura sa socială, este predestinat să trăiască în comunitate. Conviețuirea socială presupune stabilirea și respectarea unor reguli de conduită bazate pe valorile comune ale celor ce formează comunitatea, indiferent dacă este vorba de familie, grup social, stat sau comunitate internațională1.

Este cert că valorile supreme ale statului se consacră și protejează prin Constituție, acestea constituind fundamentul juridic al organizării și funcționării statului, determinând conținutul și scopurile acestuia, fiind „cartea de identitate a unui stat“2. Astfel, Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29.07.19943, în art. 1, alin. (3) proclamă că Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate. Prin urmare, valorile fundamentale care constituie punctele de referință pentru sistemului constituțional al Republicii Moldova, pentru toţi agenţii antrenaţi în exercitarea statală a puterii, indiferent la ce ramură a puterii se referă, sunt: statul de drept; democrația; demnitatea omului; drepturile și libertățile omului; libera dezvoltare a personalității umane; dreptatea; pluralismul politic.

În sistemul constituţional de organizare şi exercitare a puterii statale autorităţii judecătoreşti îi este oferit un loc deosebit de important şi semnificativ. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s–a stabilit că fiind parte componentă a puterii de stat, puterea judecătorească influenţează direct exercitarea drepturilor şi libertăţilor omului, fapt ce impune asigurarea autonomiei şi independenţei sale, reglementarea constituţională a limitelor şi principiilor activităţii ei4.

Misiunea de bază a autorităţilor judecătoreşti constă în înfăptuirea justiţiei, în restabilirea normelor de drept încălcate, reparând orice eventuală disfuncționalitate, eliminând orice abuz şi garantând supremația legii.

Realizarea acestei funcţii este posibilă numai prin funcţionarea unui sistem judecătoresc profesionist, integru, independent de orice influenţe şi imixtiuni, obiectiv şi imparţial. În acest context, vom analiza garanţiile constituţionale ale asigurării independenţei şi responsabilităţii judecătorilor.

1. Asigurarea independenței judecătorilor. De la bun început dorim să remarcăm că independența judecătorului constituie un element al ordinii constituţionale în vederea asigurării protejării valorilor fundamentale ale Republicii Moldova. În mecanismul statal de apărare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului un factor de primă importanţă îl constituie buna funcţionare a autorităţii judecătoreşti. Protecţia judiciară efectivă şi completă a valorilor supreme ale statului Republica Moldova se poate realiza doar în condiţiile unei adevărate independenţe a autorităţii judecătoreşti, în special a judecătorului ca exponent al puterii judecătoreşti. Acest fapt impune asigurarea autonomiei şi independenţei autorității judecătoreşti, or, independenţa judecătorului este un element esenţial al statutului juridic şi condiţia principală a autonomiei autorităţii judecătoreşti. Independenţa justiţiei este o condiţie obligatorie pentru existenţa statului de drept şi o garanţie fundamentală a unui proces echitabil. Această independenţă urmează a fi asigurată de către stat. Corelaţia dintre principiul independenţei justiţiei şi principiul independenţei judecătorului determină, de fapt, caracterul echitabil şi democratic al exercitării justiţiei într–un stat de drept5.

Considerăm relevant de a accentua faptul că societatea şi statul, înaintând faţă de judecător şi faţă de activitatea sa profesională exigenţe sporite, sunt obligate să–i asigure garanţii corespunzătoare pentru exercitarea activităţii de înfăptuire a justiţiei6.

Astfel, independenţa judecătorului este o premisă a statului de drept şi o garanţie fundamentală a unei judecăţi corecte, ceea ce presupune că nimeni nu poate interveni în deciziile şi modul de gândire al unui judecător, decât prin procedurile judiciare stabilite. Independenţa judiciară semnifică responsabilitatea fiecărui judecător pentru a–i permite acestuia să soluţioneze un litigiu în mod onest şi imparţial, pe baza probelor, fără presiune sau influenţă externă şi fără teama de intervenţie din partea cuiva7.

Subliniem cu titlu de principiu că buna şi eficienta activitate a judecătorilor este posibilă doar în cazul existenţei siguranţei activităţii acestora şi protecţiei în faţa oricărui pericol şi imixtiuni.

În jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale s–a stabilit că principiul independenţei judecătorului comportă două aspecte: independenţa funcţională şi independenţa personală8:

Independenţa personală vizează statutul judecătorului, care trebuie să–i fie asigurat prin lege. În principal, criteriile de apreciere a independenţei personale sunt: modul de recrutare a judecătorilor, durata mandatului, inamovibilitatea, fixarea salariului judecătorilor prin lege, libertatea de expresie a judecătorilor şi dreptul de a forma organizaţii profesionale, menite să apere interesele lor profesionale, incompatibilităţile, interdicţiile, pregătirea continuă, răspunderea judecătorilor;

Independenţa funcţională presupune, pe de o parte, ca judecătorii să nu fie influenţaţi în activitatea de înfăptuire a justiției de către executiv, legislativ sau chiar justiţiabili, iar, pe de altă parte, ca instanţele judecătoreşti să nu fie supuse ingerinţelor din partea autorităților publice.

Principiul independenţei judecătorilor presupune că judecătorii trebuie să ia decizii în deplină libertate şi să acţioneze fără restricţii şi fără a fi obiectul unor influenţe, presiuni, ameninţări sau intervenţii nelegale, directe sau indirecte, indiferent din partea cărei persoane vin şi sub ce motiv. Judecătorul, în calitate de deţinător al autorităţii judecătoreşti, trebuie să–şi poată exercita funcţia sa în deplină independenţă, în raport cu toate constrângerile, forţele de natură socială, economică şi politică9.

În acest context, reieșind din amplificarea presiunilor exercitate asupra judecătorilor privind conținutul hotărârilor judecătoreşti adoptate, remarcăm prevederile Recomandării CE(2010)12, adoptată de Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei la 17.11.2010, cu privire la judecători: independenţa, eficienţa şi responsabilităţile, care stipulează că: „Legea trebuie să prevadă sancţiuni împotriva persoanelor care încearcă să influenţeze judecătorii într–un mod nepotrivit. Deciziile judecătorilor nu pot face obiectul vreunei reanalizări, în afara procedurilor de atac sau de redeschidere a cauzei, aşa cum sunt ele prevăzute de lege. Nu ar trebui să existe vreun alt mod în care judecătorii să fie obligaţi să îşi justifice hotărârile. Dacă comentează deciziile judecătoreşti, executivul şi legislativul trebuie să evite criticile care ar submina independenţa puterii judecătoreşti sau ar slăbi încrederea publicului în justiţie. De asemenea, acestea ar trebui să evite acţiuni ce pot pune sub semnul întrebării intenţia lor de a respecta deciziile judecătorilor, altele decât cele prin care îşi manifestă intenţia lor de a formula o cale de atac“10.

Astfel, judecătorii trebuie să beneficieze de libertate neîngrădită de a soluţiona în mod imparţial cauzele, în conformitate cu legea şi cu propria apreciere a faptelor11.

Chiar şi anularea sau modificarea hotărârii judecătoreşti nu constituie un temei determinant pentru sancţionarea judecătorului. Pentru angajarea răspunderii judecătorului nu este suficientă existenţa unei erori judiciare cauzatoare de prejudiciu drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Aceasta devine imputabilă judecătorului drept consecinţă a exercitării atribuţiilor cu rea–credinţă sau neglijenţă gravă12.

Or, în jurisprudenţa sa constantă Curtea Constituţională a subliniat că independenţa judecătorilor nu este un scop în sine, dar este o garanţie împotriva presiunilor exterioare în luarea deciziilor, fiind justificată de necesitatea de a permite judecătorilor să–şi îndeplinească cu bună credință rolul lor de gardieni ai drepturilor şi libertăţilor omului13.

Prin urmare, independenţa judecătorului constituie un factor determinant în realizarea accesului liber la justiţie — drept fundamental garantat de articolul 20 din Constituţie, or, esenţa independenţei judecătorului rezidă în autonomia acestuia la adoptarea deciziilor judecătoreşti. Aceasta presupune că judecătorul urmează să fie ocrotit şi să–i fie garantat că la judecarea cauzelor, atribuţie conferită de Constituţie, el nu va fi supus persecuţiilor şi nu va putea fi antrenată răspunderea juridică pentru modul de interpretare a legii, apreciere a faptelor sau evaluarea probelor, cu excepţia „cazurilor de rea–credinţă“14.

Având în vedere faptul că singurii care exercită puterea judecătorească sunt judecătorii, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa că principiul independenţei judecătorilor reprezintă pilonul de bază al menţinerii acestei puteri ca una cu drepturi depline în arhitectura statală. Din aceste considerente, principiul independenţei judecătorilor reprezintă nu numai baza constituţională, ci şi măsura de control al respectării drepturilor şi competenţelor puterii judecătoreşti în vederea menţinerii unui echilibru între autorităţile publice antrenate în exercitarea diferitor funcţii ale puterii de stat15.

Prin urmare, este strict necesar de a consolida prin eforturile comune ale tuturora (autorităţilor publice din toate ramurile puterii de stat, justițiabililor, organizaţiilor neguvernamentale în domeniu etc.) asigurarea ocrotirii drepturilor şi libertăţilor magistraţilor, a onoarei şi demnităţii lor, acționând prompt împotriva oricăror acţiuni care ar putea afecta independenţa, imparțialitatea şi credibilitatea acestora.

2. Asigurarea responsabilităţii profesionale a judecătorilor. Este prețios să subliniem faptul că principiul constituţional al independenţei judecătorilor implică în mod necesar şi principiul responsabilităţii. Independenţa judecătorului nu constituie şi nu poate fi interpretată ca o putere discreţionară a acestuia sau o piedică în calea angajării răspunderii sale penale, contravenţionale sau disciplinare în condiţiile legii. Independenţa judecătorului nu exclude angajarea responsabilităţii acestuia, ea fiind realizată sub rezerva unei prudenţe determinate de necesitatea garantării libertăţii depline a judecătorului contra tuturor presiunilor induse16.

În acest context accentuăm că valorile constituţionale ale Republicii Moldova consacrate în articolul 1, alin. (3) din Legea Fundamentală, care, după cum am menţionat, constituie cartea de identitate a statului, presupun, în mod implicit, şi responsabilitatea celor care deţin funcţii publice şi care activează pentru realizarea interesului public. Încrederea cetăţenilor în corectitudinea persoanelor cu funcţii publice şi în instituţii în general constituie fundamentul democratic al funcţionării acestora, or, încrederea în instituţiile statului este parte a „capitalului social“. Deşi are un grad mare de relativitate, încrederea în unele instituţii este decisiv influenţată de către reprezentanţii acestora, teza respectivă fiind perfect valabilă şi în ceea ce priveşte judecătorii. Buna reputaţie a judecătorului constituie o condiţie a încrederii publice în justiţie şi eficienţa acesteia, fără de care nu poate fi concepută calitatea justiţiei şi deplina aplicare a dispoziţiilor constituţionale şi legale care reglementează înfăptuirea sa. Astfel, în conformitate cu principiul fundamental al statului de drept, persoanele aflate în funcţii publice trebuie să demonstreze că îndeplinesc standardele ridicate în materie de integritate17.

În acest context, subliniem că responsabilitatea judecătorului reiese expres din prevederile articolului 56 din Constituţie, care stipulează că: „Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii publice răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce le revin şi, în cazurile prevăzute de lege, depun jurământul cerut de ea“18.

Oricare ar fi aspectele în care poate fi abordată, independenţa judecătorului nu este reglementată ca un scop în sine şi, cu atît mai puţin, ca un privilegiu al acestuia, ci, servind înfăptuirii justiţiei, reprezintă o garanţie oferită cetăţenilor, care trebuie să aibă certitudinea că judecătorii sînt independenţi şi se supun numai legii. Judecătorii trebuie să deţină puterea de a–şi exercita responsabilităţile judiciare, avînd obligaţia de a asigura aplicarea corectă a legii şi instrumentarea cauzelor în mod echitabil, eficient şi în termen rezonabil. Reprezentând o garanţie constituţională, independenţa judecătorului nu poate fi interpretată ca fiind de natură să determine lipsa responsabilităţii judecătorului19.

Astfel, independenţa externă a judecătorilor nu este o prerogativă sau un privilegiu acordat în interesul personal al acestora, ci în interesul statului de drept şi al persoanelor care solicită şi aşteaptă o justiţie imparţială. Independenţa judecătorilor trebuie să fie considerată ca o garanţie a libertăţii, a respectării drepturilor omului şi a aplicării imparţiale a legii20.

În acelaşi timp, este vital necesară sancţionarea şi eliberarea din sistem a judecătorilor care cu adevărat nu corespund standardelor profesionale — a persoanelor care percep deținerea demnității de judecător ca pe un bun, ca pe propria proprietate, utilizând–o doar în scopuri personale, or, statutul constituţional al judecătorului nu constituie privilegiul lui personal, ci un bun al întregii societăţi, fiind chemat să asigure protecţia eficientă a drepturilor fiecărui membru al societăţii21.

Am remarcat că într–o societate democratică judecătorul nu poate fi la adăpostul unei imunităţi absolute, dar în acelaşi timp angajarea responsabilităţii acestuia trebuie făcută sub rezerva unei prudenţe determinate de necesitatea garantării independenţei şi libertăţii judecătorului contra tuturor presiunilor. Astfel, în ceea ce privește răspunderea penală a judecătorului, Curtea Constituţională a subliniat că, reieşind din normele procesuale penale, pornirea unei cauze penale în conformitate cu legislaţia în vigoare, când rezultă o bănuială rezonabilă că a fost săvârşită o infracţiune şi nu există vreuna din circumstanţele care exclud urmărirea penală şi infracţiunea a fost săvârşită de către un judecător, răspunderea penală pentru infracţiunea săvârşită nu este un act de intervenţie în activitatea şi independenţa judecătorilor, ci un proces legal de tragere la răspundere pentru ilegalitatea comisă22.

În vederea asigurării responsabilităţii profesionale a judecătorului, pot fi utilizate efectiv şi în complex toate mijloacele legale în determinarea persoanelor care nu corespund criteriului de integritate, cum ar fi: pe de o parte, prin activitatea organelor specializate ale Consiliului Superior al Magistraturii (Inspecţia Judiciară, Colegiul Disciplinar, Colegiul de Evaluare a Performanțelor Judecătorilor), iar pe de altă parte, prin Autoritatea Naţională de Integritate, a cărei misiune constă în asigurarea integrității în exercitarea funcţiei de demnitate publică şi prevenirea corupţiei prin realizarea controlului averii şi al intereselor personale şi privind respectarea regimului juridic al conflictelor de interese.

Considerăm că realizarea acestor activităţi pot contribui cu siguranţă la consolidarea şi fortificarea unui sistem judecătoresc eficient, independent şi credibil şi, drept consecinţă, la eficientizarea protecţiei drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale justițiabililor şi la sporirea încrederii societăţii în actul de justiţie.