Folosința specială a apei și proecția cursurilor de ape transfrontaliere

Lilea MĂRGINEANU, doctor în drept, conferențiar universitar
Elena MĂRGINEANU, doctorandă

Special Use of Water and Protection of Cross-Border Water Courses The objective of this article is to highlight the problem of the use of natural resources and to address the question of the similarity of national interests in the context of a cross-border consensus in the field of the environment. On the one hand, the states develop their national policies and allow certain activities to be carried out on their territory. From another perspective, the use of natural resources that may have repercussions on the environment of another state, must be subject to a special regime. Thus, the conflicts between international recommendations and local policies may jeopardize the alignment of ecological interests. Keywords: natural resources, international environmental law, Cross-Border waters

Obiectivul acestui articol este de a evidenția problematica folosinții resurselor naturale și de a adresa întrebarea similitudinii intereselor naționale în contextul unui consensus transfrontalier în domeniul mediului. Pe de o parte, statele își dezvoltă politicile naționale și permit desfășurarea anumitor activități pe teritoriul acestora. Dintr-o altă perspectivă, folosința resurselor naturale ce poate avea repercursiuni asupra mediului unui alt stat, trebuie supusă unui regim special. Astfel, conflictul între recomandările internaționale și politicile locale pot periclita alinierea intereselor ecologice. Cuvinte-cheie: resurse naturale, dreptul internațional al mediului, ape transfrontaliere

Hrana, apa, aerul, adăpostul etc. toate acestea reprezintă într-un fel sau altul, produsele naturii pe care omul le consumă sau le modifică forma și proprietățile în vederea unei utilizări mai commode pentru a-și satisfice necesitățile de bază. Însă, prin nerespectarea cerințelelor adaptării reciproce la condițiile ce stau la baza ordinei și dinamicii ecosferei și prin exploatarea (nu doar utilizarea sau folosința) ecosferei pentru a spori bogățiile materiale ale societății, se secătuiesc rapid resursele acesteia și se provoacă grave dezechilibre funționale în interiorul acesteia. Însă nu acțiunile individului izolat cauzează aceste modificări (de substanță asupra mediului), ci colectivele umane structurate în anumite tipuri de organizare socio-economică, iar factorii desemnați ca răspunzători pentru provocarea și agravarea turbulențelor ecologice sunt — activitatea economică, progresul tehnologic și creșterea demografică. Așadar, criza de mediu nu este o problemă strict ecologică, ci și una cu un pronunțat caracter social.

În ultimii 50 de ani, oamenii au schimbat ecosistemele mult mai rapid și extensiv decât în orice altă perioadă comparativă din istoria umanității, în mare parte pentru a răspunde la cerințele exponențiale de mâncare, apă, textile și combustibil. Aceasta a rezultat într-o pierdere substanțială și ireversibilă a diversității vieții pe pământ.1

Poluarea mediului are loc prin mai multe forme, dar în articolul curent se vor analiza doar daunele asupra resurselor acvatice. Motiv pentru o astfel de abordare este comonalitatea caracterului mobil al acestui tip de resurse naturale. De asemena, în legislație se prevede folosința specială a acesteia pentru care impactul asupra mediului este unul vizibil, modalitate de utilizare al căreia contrastrează cu consecințele folosiții generale ale apei.

Apa este una dintre cele mai prețioase resurse naturale, vitale pentru supraviețiurea omului și pentru menținerea oricărei forme de activitate socio–economic. Conform legislației naționale, aceasta reprezintă o resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, un element indispensabil pentru viaţă şi societate, un factor determinant în menţinerea echilibrului ecologic, o materie primă pentru activităţi productive, o sursă de energie şi o cale de transport, un patrimoniu natural (și nici de cum un produs comercial), care trebuie protejat, tratat şi apărat ca atare, făcând parte din domeniul public al statului, iar orice persoană fizică sau persoană juridică are dreptul la folosinţa apei. Legea stabilește condițiile în care este permisă construcția și folosința corpurilor artificiale de apă de pe terenul asupra căruia are drept de proprietate o persoană fizică, întrucât terenul de sub apa unui iaz poate face parte și din domeniul privat nu doar public2.

Monitorizarea şi evidenţa sistematică a stării apelor de suprafaţă3, a apelor subterane şi a zonelor protejate se efectuează de către organul central al administraţiei publice în domeniul mediului, prin intermediul instituţiilor subordonate, în modul stabilit printr-un regulament aprobat de Guvern4. Legea prevede că folosința apei se divizează în două categorii: folosința generală a apei și folosința specială a apei.

Folosința generală a apei (potabile) pentru consum intern și asigurarea calității acesteia, are prioritate5 și sunt menționate în toate politicile naționale tangețiale componentei mediului6. Folosința specială necesită acord de mediu.

La 13 iulie 2016 cabinetul de miniștri al Ucrainei a aprobat programul de dezvoltare hidroenergetică până în anul 2026 unde este prevăzută construirea a 6 hidrocentrale pe cursul superior al râului Nistru7. Această mișcare strategică a vecinilor din est, are impact negativ asupra fluxului de apă și a calității acesteia pe întrgul curs al râului Nistru, iar în contextul în care Nistru asigură conform estimărilor8 apă potabilă pentru 8 milioane de locuitori, acest impact este unul dezastruos. Pentru Republica Moldova aceste consecințe sunt în special dramatice deoarece Nistru reprezintă sursa principală de aprovizionare cu apă, degradarea ecosistemelor din bazin neffind argumentate economic în pofida oricăror tentative de a redirecționa atenția către identificarea resurselor alternative de apă9.

Precum a fost menționat, prioritate la folosința apei o are satisfacerea necesității populației în apă potabilă și în apă pentru necesități casnice, asigurarea debitelor salubre având prioritate față de folosința apei în alte scopuri10. Însă, construcția unor obiective (6 hidrocentrale) pe teritoriul altui stat (Ucraina), cu susținerea autorităților în vederea folosinții speciale a apelor unui râu comun cu alte state, afectează ordinea dinamică a consumului de apă pe teritoriu Republicii Moldova și poate avea repercursiuni care să forțeze ajustarea regimului juridic chiar și pentru categoria de folosință generală a apei.

Aprobarea construcției a câtorva hidrocentrale pe un râu al cărui debit este deja scăzut11, denotă nerespectarea cerințelor de fezabilitate și evaluarea prealabilă a impactului asupra mediului convenită internațional prin Convenția Espoo, intrată în forță în 1997 și completată cu protocolul SEA (Kiev, 2010) prin care părțile sunt obligate să evalueze consecințele internaționale de mediu al planurilor, programelor și drafturilor oficiale12. Merită a fi reamintit că mai multe acorduri internaționale sunt neglijate în acest context, precum:

— Protocolul privind Apa și Sănătatea la Convenția CEE ONU privind protecția și utilizarea cursurilor de apă transfrontaliere și a lacurilor internaționale13

— Directiva Cadru UE privind apa, inclusiv: 1998/83/EC privind calitatea apelor destinate consumului uman,

— Acordul privind Protecția și Utilizarea Cursurilor de Apă Transfrontaliere și a Lacurilor Internaționale, Roma 2012.14

O dată cu ratificarea acestor acrorduri, părțile semnatare își asumă obligațiunea pentru implementarea prevederilor la nivel național, regional15 și local însă realizarea de politici și programe naționale trebuie să corespundă scopului comun formulat și acceptat de toate părțile participante, de a gestiona resursele de apă și ecosistemele acvatice prioritar altor forme de activitate.

Modalitatea legală de a soluționa diplomatic conflictul ecologic din regiune, necesită o analiză suplimentară și inevitabil o antrenare masivă a societății civile prin acțiunile și ponderea poziției sale în fața autorităților internaționale.

Rezumat:

Folosința generală a apei se realizează fără autorizație de mediu, iar consumul de apă potabilă (congruentă folosinții generale) este prioritară altor forme de utilizare a acestor resurse naturale. În acest sens, folosința specială a apei în Republica Moldova este strict reglementată de lege și monitorizată de către autoritățile de resort, pentru a facilitatea gestionarea corespunzătoare a riscului de secetă sau inundații. Situția reservelor acvatice precum și capacitățile autorităților naționale sunt afectate în contextul în care un stat vecin exploatează resursele comune de apă (sau aprobă un asemenea plan).

Exemplul din articolul curent prezintă un context transfrontalier de utilizare a apei unde, ambele părți au convenit la același scop internațional de protecție a ecosistemelor râului marginal, respectă liniile de politici naționale și de satisfacere a propriilor interese — și totuși, sunt în totală opoziție asupra modului cum este oficial programată folosința acesteia.