Unele reflecţii privind trăsăturile distinctive şi ierarhia valorilor juridice

Dumitru BALTAG, doctor hababilitat, profesor universitar
Gabriel ICHIM, doctorand, ULIM

Certain Reflections upon the Specific Features and Hierarchy of Legal Values Le lien entre le droit et les valeurs constitue une corrélation mutuellement translative, une traduction dans laquelle, d’une part, le droit reprend, consacre et défend les valeurs sociales et, d’autre part, le système des valeurs comprend les valeurs du périmètre juridique. Cet interconditionnement se produit directement ou indirectement tant à la fois du droit aux valeurs que de celles-ci au droit. Mots-clés: valeurs sociales, valeurs juridiques, hiérarchie, classification, caractéristiques distinctives.

Legătura dintre drept şi valori constituie o corelaţie reciproc translativă, translaţie în care pe de o parte, dreptul preia, consacră şi apără valorile sociale şi pe de altă parte, sistemul de valori integrează în sine valorile din perimetrul juridic. Această intercondiţionare are loc fie direct, fie indirect atît dinspre drept către valori, cît şi dinspre acestea spre drept. Cuvinte cheie: valori sociale, valori juridice, ierarhizare, clasificare, trăsături distinctive

Valorile juridice se instituie în sfera prescripţiilor emise de autorităţile statului în vederea uniformizării comportamentului indivizilor, astfel încît aceştia să nu încalce anumite reguli, fără de care societatea s-ar dezintegra în anarhie.

Trăsăturile distinctive ale valorilor juridicei sunt:

a) valorile juridice au un grad ridicat de obiectivitate şi sunt bilaterale şi multilaterale, accentul căzând pe relaţiile dintre indivizi;

b) valorile sunt generale;

c) valorile juridice au un caracter imperativ;

d) valorile juridice au un caracter coercitiv.

Astfel, sfera dreptului este alcătuită din valori fundamentale privind funcţionarea democraţiei şi a statului de drept şi dintr-o pluritate de valori instrumentale.

Valoarea fundamentală este dreptatea, iar valorile juridice instrumentale sunt, printre altele, legalitatea, legitimitatea, echitatea, onoarea, proprietatea etc.

În sistemul general al valorilor sociale, valorile juridice ocupă un loc distinct. Termenii de legalitate, dreptate, justiţie etc. exprimă aprecierea pe care societatea şi oamenii o dau actelor şi raporturilor juridice, respectiv modului de realizare efectivă a dreptului. Raporturile dintre persoane reglementate prin norme de drept sînt legale, tocmai datorită consacrării lor prin aceste reglementări.

Tudor Vianu susţine că valorile juridice sînt caracteristice unor raporturi reale şi spirituale, deoarece suportul valorilor juridice este real dar nu material, ele formându-se din materialul spiritual al unor reprezentări şi cunoştinţe despre norme. „Valorile juridice, afirmă T. Vianu, sînt simple mijloace şi au un sens pur perseverativ. Nimeni nu urmăreşte valorile juridice pentru ele însele, ca pe nişte scopuri, ci numai pentru a-şi asigura acel cadru legal de viaţă, care să-i permită atingerea finalităţilor substanţiale ale existenţei“1.

Reflecţia asupra valorilor juridice ocupă un loc important în gîndirea filozofului român Petre Andrei, care subliniază că „valorile juridice pot constitui obiectul unei ştiinţe a dreptului, a unei sociologii juridice şi a unei filozofii a dreptului, după cum le studiem ca fenomene formale, raţionale, impuse de stat, ca fenomene sociale regulative ale realităţii sociale sau concepte abstracte ale vieţii practice“2.

Reflectând dezideratul asigurării coeziunii sociale şi tinzând să influenţeze efectiv funcţionalitatea normală a tuturor domeniilor societăţii, valorile juridice au un sporit caracter de generalitate. Astfel de valori precum: dreptatea, legalitatea, justiţia, vizînd scopuri şi imperative ce urmează a fi realizate, se exprimă prin intermediul normelor juridice. Problema valorilor în domeniul dreptului este prezentă atît în activitatea de creare a dreptului, de elaborare a normei de drept, valorizarea socială urmînd transpunera, din domeniul economic sau politic în domeniul juridic a acelor aspecte ale realităţii sociale ce necesită a fi ocrotite cu ajutorul puterii de stat, cît şi în activitatea de realizare a dreptului, respectiv alegerea la nivel de individ a conduitei comportamentale, conformă sau neconformă cu prevederile normelor de drept3.

Petre Andrei este de părere că, întrucît normele de drept sînt ele însele sancţionate ca valori ce trebuie respectate, valorile juridice pot fi clasificate în două grupe: o valoare juridică supremă şi valori-mijloace juridice în care intră normele şi legile juridice.

Arătând că ştiinţa dreptului se ocupă cu fapte de drept, cu fapte ca obiecte ale valorii, Petre Andrei caută să elucideze raportul între faptele de drept ca realitate şi valoarea juridică, şi, în acest sens, el trece în revistă ideile celor două şcoli juridice şi anume, şcoala naturalistă şi şcoala istorică, ambele însă aflându-se la extreme.

Astfel, prima şcoală vede izvorul valorilor juridice în raţiunea umană şi deci toate principiile juridice rezultă din raţiune, fapt pentru care ele au o valabilitate generală pentru toate spaţiile şi timpurile.

În istoria gîndirii, se ştie că Aristotel considera dreptul natural ca izvorînd din natura sufletului omenesc, iar Iustinian era de părere că dreptul este un produs al providenţei divine. H. Grotius este cel care consideră că principiile dreptului izvorăsc nu numai din natura raţională a omului, ci şi din natura sa socială. Un punct de răscruce în această problemă, menţionează P. Andrei, îl aduce gîndirea filozofică a lui Im. Kant, unde se subliniază că raţiunea oferă numai posibilitatea de a se elabora anumite norme prin aplicarea categoriilor asupra unui anumit material şi, prin urmare, raţiunea nu conţine norme gata formate.

Şcoala istorică, reprezentată de Savigny şi Puchte, continuă autorul, susţinea că valoarea juridică este determinată de evoluţia şi caracterul popoarelor. Prin urmare, dreptul nu este ceva înnăscut şi invariabil, ci este produsul istoriei, el evoluând, arată Savigny, după anumite legi de necesitate istorică. Un loc aparte în reflecţia asupra valorilor juridice îl are R. Iering, conchide P. Andrei, care vede evoluţia dreptului ca fiind determinată de voinţa conştientă, de un scop, după el, asigurarea condiţiilor sociale este scopul dreptului, iar mijlocul pentru atingerea acestui scop îl reprezintă forţa de constrângere a statului4.

Pe linia depăşirii celor două şcoli se situează şi concepţia filozofică a dreptului la G.W.F. Hegel, acesta pornind de la ideea că principiul fundamental în drept este libertatea. El consideră că există mai multe valori juridice sau mai multe temeiuri juridice, pe cînd adevăratul drept este unic. Pe linia deosebirii dintre realitatea juridică şi valorile juridice în rol de seamă l-au avut juriştii neokantieni. Din rândul acestora, R. Stammler este de părere că orice valoare juridică implică două elemente şi anume: este vorba de materie şi formă, materia cuprinde faptele de drept, iar forma este ordonarea, respectiv armonizarea scopurilor gândite şi impuse faptelor de drept. P. Andrei menţionează că, R. Stammler consideră dreptul ca o regulă a vieţii sociale, sau ca o formă exterioară a cărei materie este economică. După el, dreptul pozitiv are ca obiect realitatea juridică, iar valoarea juridică ia forma dreptului just sau dreptului adevărat. Stammler consideră că acest drept just sau drept adevărat este un sistem ideal care trebuie să servească în calitate de etalon pentru ordinea juridică5.

Autorul Petre Andrei arată că valoarea juridică este de fapt o valoare normativă pentru legiuitor, pentru determinarea dreptului pozitiv neavând a face cu ordinea istorică, nici cu timpul şi locul unde a aplicat dreptul pozitiv. În continuare, sociologul român subliniază că dreptul este nu numai un concept existenţial, ci şi un concept cultural, deoarece prin el se aplică valoarea realităţii faptelor. Prin drept în genere, remarcă Petre Andrei, se pune în raport realitatea juridică cu valoarea. Ca fenomen cultural dreptul intră în sfera existenţei şi în aceea a valorii, întrucît orice fenomen cultural aparţine existenţei cînd e valorificat, e substratul valorii sau non­valori6.

În ordinea realităţii, cultura şi, în special, cultura juridică este aceea care are în vedere acele semnificaţii axiologice ce duc la configurarea valorilor juridice. Prin raportarea realităţii, ce urmează să fie reglementată, la cultură, respectiv la modelele culturale, are loc fiinţarea valorilor juridice.

Dreptul apare într-adevăr ca formă existenţială, care serveşte ca substrat şi scenă pentru valoarea juridică, pentru ideea dreptului. Nerespectarea valorilor juridice se conturează în încălcări care atrag intervenţia organelor competente ale autorităţii de stat. În raport cu natura încălcărilor (contravenţii, delicte, crime etc.) se aplică pedepse, conform legilor, pînă la cele mai severe sancţiuni penale, a căror executare este asigurată de stat. Cele mai înalte valori juridice sînt cele incluse în Constituţia ţării şi în Declaraţia universală a drepturilor omului7.

Luînd în calcul domeniul restrîns al dreptului, noi considerăm şi putem reţine ca funcţională pentru această sferă vechea ierarhizare făcută încă de Aristotel, în conformitate cu care exista valori-scop, deci valori autonome, care nu depind de altele, şi valori-mijloc, care ajută la realizarea altora. Vom reţine dihotomia valori-scop şi valori-mijloc — în exprimarea de valori fundamentale şi valori instrumentale — ca fiind destul de funcţională pentru domeniul dreptului, deoarece încercările de a stabili sisteme juridice, o serie de valori (şi e cazul celor constituţionale) se constituie în instanţă supremă pentru viaţa unui stat, iar alte valori (cele cuprinse în normele şi legile juridice concrete) au în esenţă rolul de a mijloci realizarea celor din prima categorie. Deci, putem spune că există valori juridice cu funcţie de întemeiere, valori autonome care dau specificul unei Constituţii, şi valorile cu funcţie instrumentală, menite sâ asigure respectarea celor întemeietoare.

Rolul esenţial al valorilor este ca, prin intermediul normelor să reglementeze diferitele acţiuni umane. Şi cum acţiunile umane se desfăşoară în sfera relaţiilor interumane, e limpede că centrul de greutate al structurii valorilor se situează tocmai în relaţie. Pentru a diferenţia acum între diferitele tipuri de valori, va trebui să ne concentrăm atenţia asupra „relaţiei“ ca esenţă structurală a valorii.

După cum remarcă şi Giorgio del Vecchio, acţiunile umane asupra cărora se fac evaluările pot fi considerate sub două aspecte, în primul rând, dacă accentul este pus pe subiect, atunci acţiunile pot fi judecate în raport cu subiectul însuşi, ceea ce înseamnă că relaţia este între acţiunile aceluiaşi subiect. Comparând aceste acţiuni între ele, subiectul apreciază dacă sînt convergente sau divergente în raport cu valorile şi normele la care el a aderat. Subiectul evaluator stabileşte spre exemplu, dacă acţiunea sa este conformă cu accesul la valoarea „bogăţiei“ materiale, economice, sau cu accesul la valoarea „adevărului“, a „sacrului“, a „frumosului“ sau „binelui“. În al doilea rînd, accentul poate fi pus pe relaţia dintre subiect şi ceilalţi subiecţi, caz în care aprecierea are o notă obiectivă mai pronunţată. In această situaţie subiectul nu poate face abstracţie de efectele acţiunii sale în raport cu ceilalţi semeni. Dacă, spre exemplu, acţiunea religioasă de a crede într-o divinitate sau acţiunea estetică de a aprecia ceva ca frumos nu influenţează cu nimic asupra altor indivizi, în schimb acţiunea juridică se plasează direct în cadrul relaţiei dintre indivizi, pentru că ea nu trebuie să fie conformă doar cu imperativele subiectului, ci şi cu acelea ale celorlalţi subiecţi care formează comunitatea.

În fine, unii autori printre care şi Giorgio del Vecchio discută şi despre o a treia caracteristică a valorilor şi normelor juridice în expresia generalităţii. Dar să observăm că această trăsătură este una dintre cele mai slabe pentru a distinge dreptul de alte domenii, mai ales faţă de morală, spre exemplu. Pentru că şi în drept şi în morală gradul de generalitate este relativ acelaşi, adică funcţie de comunităţile umane care au adoptat diferitele valori şi norme. Putem spune fără îndoială, că o normă juridică nu se referă la singularităţi, la o persoană sau doar la o acţiune, ci la o clasă de acţiuni. Deci e vorba de „generalul“ valabil pentru o clasă de fenomene sau acţiuni. Lucrurile stau la fel însă şi pentru nomele morale, care sînt valabile la nivelul comunităţii pentru clase de acţiuni, nu pentru cazuri individuale8.

Dacă încercăm să sintetizăm acum cele spuse pînă aici, va rezulta următorul tablou: sfera dreptului cuprinde, pe de o parte, valorile fundamentale şi, pe de altă parte, valorile instrumentale. Realizarea valorilor se face cu ajutorul normelor, care sînt reguli, adică un fel de „cadre“, de „forme“ ce fac posibile acţiunile juridice. Totodată, realizarea valorilor presupune existenţa imperativelor, respectiv a mijloacelor, a instrumentelor concrete prin intermediul cărora să se poată înfăptui valorile.

Valorile fundamentale ale dreptului cad (cel puţin pînă în prezent) exclusiv în sfera de cercetare a filozofiei. întrucît ştiinţa încă nu reuşeşte să pătrundă şi să investigheze cu mijloacele sale (în) acest domeniu.

Naşterea acestor valori, evoluţia şi justificarea lor ţin de preocupările filozofiei. Originea acestor valori se pierde în unitatea culturală a comunităţilor umane, unitate în cadrul căreia predomină relaţiile de implicare reciprocă. Spaţiul şi timpul, acesta din urmă în accepţia sa de „durată“, de „prezent continuu“, favorizează formarea unui „topos cultural“ care permite coexistenţa valorilor şi implicarea lor reciprocă9.

Cu toate că mult timp, ca urmare a influenţei pozitiviste, descripţia ştiinţifică a fost considerată ruptă de evaluare, de judecata de valoare în ultimi anii, prin eforturile filozofiei analitice s-a conştientizat tot mai mult că între cele două există o legătură logică. S-a constatat mai întîi, pe latură negativă, că nu doar termenii valorici pot să fie vagi, ci la fel de vagi pot fi şi termenii descriptivi.

Trebuie să remarcăm apoi, într-o manieră pozitivă, că termenii cu care operăm conţin o dualitate interioară, ei putînd avea, pe de o parte, un înţeles descriptiv şi, pe de altă parte, un înţeles evaluativ. Când unul din înţelesuri se realizează, celălalt se potenţează şi invers. Sigur că. în cazul termenilor valorici (precum „justiţie“, „bine“ etc.), primează înţelesul evaluativ cel descriptiv ocupând un loc secundar10.

Motivele pentru care înţelesul evaluativ predomină în raport cu cel descriptiv în cazul termenilor ce exprimă valori par să fie două, în concepţia lui R.M. Hare. În primul rând, înţelesul evaluativ rămâne constant pentru orice clasă de obiecte în care este utilizat respectivul cuvînt. Spre exemplu, termenul de „justiţie“ este utilizat ca o constantă indiferent la care din valorile sau faptele din sfera dreptului este aplicat. Dar el poate fi utilizat şi cu înţeles descriptiv cînd îl aplicăm la o clasă determinată de fenomene juridice. În al doilea rând, înţelesul evaluativ este predominant la aceşti termeni, deoarece forţa lor evaluativă vă poate fi utilizată pentru a schimba înţelesul descriptiv pentru cazul fiecărei clase de obiecte. Cu această situaţie ne întîlnim ori de cîte ori reformăm un sistem juridic sau un sistem moral11.

Generalizând din cele expuse, apare necesitatea construirii şi a unei ierarhii a valorilor juridice. Menţionăm că ierarhia valorilor juridice reprezintă cheia de boltă a tuturor concepţiilor politico-juridice. Omul percepe toate valorile într-o anumită ordine, ierarhie. Astfel, valorile ce pot să-şi schimbe locul în această ierarhie sunt relative, pe când cele ce nu se pot modifica sub aspectul nivelului şi locului în ierarhie reprezintă valori absolute. Valorile absolute nu se modifică în timp, nu se schimbă sub influenţa conjuncturii social-politice, nu sunt un produs al voinţei statului şi nu se devalorizează nicicând. Iar în virtutea acestor calităţi ale lor, aceste valori pot orienta activitatea de legiferare în diferite state şi în diferite perioade istorice. Deci, putem concluziona că ierarhizarea valorilor juridice şi a normelor juridice presupune sistematizarea lor astfel încât unele dintre ele le fundamentează pe celelalte, toate ele fiind de diferite nivele.

Acest lucru semnifică şi faptul că unele dintre ele reprezintă scopul, iar altele mijloacele de atingere a acestor scopuri. În consecinţă, menţionăm că cu cât valoarea este mai sus pe scara ierarhică, cu atât ea este mai mult un scop, şi invers cu cât valoarea se regăseşte mai jos în această ierarhie, cu atât mai clar este rolul său de mijloc. Dintre cele mai semnificative valori-scopuri menţionăm: viaţa umană, ea cel mai important bine social, iar dreptul la viaţă devine astfel cel mai important drept subiectiv. Acest drept reprezintă chintesenţa posibilităţilor vitale, întrucât celelalte drepturi şi libertăţi, precum şi obligaţiuni îşi pierd sensul şi relevanţa în lipsa vieţii dar şi în lipsa realei posibilităţi de garantare a vieţii12.

Specificul valorilor, ce se delimitează de norme, constă în faptul că ele au o structură ierarhică proprie. Spre exemplu, L.I. Ivaniko menţionează că norma nu are gradaţii: ca o să fie este urmată, fie nu. Valorile însă se caracterizează prin intensitate, un grad mai mare sau mai mic de insistenţă13. Valorile se aranjează în conştiinţa omului şi a societăţii după principiul: unele sunt mai importante, iar în virtutea acestui fapt, cele mai puţin importante pot fi neglijate sau se poate renunţa la ele în favoarea celor mai importante. Bineînţeles că sistemul normativ al dreptului tot se caracterizează printr-o ierarhie, însă, această ierarhie se construieşte cu forţă juridică, în virtutea nivelului forţei juridice a izvorului de drept ce o cuprinde. În limitele unuia şi aceluiaşi act normativ nu există ierarhie a normelor, contradicţia dintre ele fiind percepută ca coliziune, defect al legislaţiei14.

Întru îndeplinirea funcţiei şi asigurarea existenţei sistemului de drept, această ierarhie trebuie să propună societăţii valori juridice şi să convingă membrii societăţii să le recunoască ca fiind obligatorii în majoritatea cazurilor. Dreptul apare aici ca mijloc principal de consfinţire a acestor valori juridice atât în aspectul pozitiv al său, cât şi în alte formei15.

N.N. Alecseev a formulat teza precum că, fiecare valoare realizată are dreptul la existenţa sa demnă şi deplină, la evoluţia sa în cadrul sistemului general de valori16. Acesta susţine că toate valorile formează un sistem bine organizat şi pus la punct, cu o ierarhie clară. Anume această ierarhie reprezintă echitatea. Acelaşi autor menţionează că temelia fundamentală a ideii de echitate este reprezentată de ideea despre ordinea ierarhică în care se aranjează şi corelează valorile, ideea despre demnitatea lor, despre diferite nivele de perfectionism al acestora. Comportarea corectă a acestor valori reprezintă comportarea lor echitabilă17.

Acelaşi N.N. Alekseev a formulat următoarele principii de realizare a valorilor în ierarhia echitătii:

• fiecare valoare realizată trebuie să se afle într-un raport valoric faţă de celelalte valori realizate;
• fiece valoare realizată are dreptul la existenţa sa demnă şi deplină, la evoluţia sa în cadrul sistemului general de valori;
• în cazul încălcării bunelor relaţii cu celelalte valori, fiecare dintre ele dobândeşte dreptul la restabilirea echilibrului;
• raporturile dintre valorile realizate se determină prin demnitate specifică a fiecăreia18.

Conform teoriei pozitiviste, echitatea este o exigenţă a moralei, ceea ce înseamnă că legea nu poate ti echitabilă. La această concluzie au ajuns H. Kelsen şi urmaşii lui din următoarele: Echitatea-este un fenomen al moralei, moralitatea şi valoarea morală sunt relative (nu există o morală unică şi valori morale absolute), fapt pentru care cerinţa ca dreptul pozitiv să fie echitabil echivalează cu identificarea dreptului cu morala sau anumite valori morale19.

Autorul V.K. Samigulin a oferit un răspuns potrivit la întrebarea dacă trebuie sau nu clasificate valorile juridice. Dânsul, la fel ca şi Alecseev, aduce exemplul opiniei lui Z.D. Enikeev, conform căreia valoarea juridică supremă este reprezentată de echitate. Echitatea este un fenomen masiv, multidimensional care atinge multiple stere ale raporturilor interumane, …, idealul omenirii progresiste, …fundamentul dreptului, o particularitate a normelor dreptului. Аceste argumente nu-1 împiedică pe autor să continue, sănătatea este valoarea socială cеa mai importantă, iar protecţia acesteia este un element indisolubil şi condiţie a vieţii societăţii, tocmai de aceea aceasta este recunoscută ca fiind una dintre direcţiile prioritare ale politicii sociale a statului.

Echitatea, însă, este o valoare liberală, pe când sănătatea nu este la fel. Apare astfel întrebarea: ce este totuşi mai important: echitatea sau sănătatea? În plus, ce este mai important: viaţa sau sănătatea20. De aici, deducem că, valorile juridice urmează a fi examinate şi analizate în limitele anumitor clasificări.

Cu adevărat, valorile juridice urmează a fi examinate şi analizate în limitele anumitor clasificări. Altfel spus, valorile juridice se supun clasificării.

Valorile se manifestă în toate sferele vieţii sociale, pătrund în toate sferele activităţii umane, ceea ce le face foarte diversificate şi numeroase. În primul rând urmează a diviza valorile în materiale (ce ţin de obiecte) şi spirituale (subiective). La prima categorie atribuim obiectele materiale ce dispun de calităţi utile. Dacă însă vorbim despre elemente orientative ale activităţii omului, despre criterii sau modalităţi în baza cărora au loc procedurile de evaluare a fenomenelor, atunci ne referim la valori subiective, care nu sunt obiecte reale, sau fenomene, ori acţiuni21. Bineînţeles că valorile juridice fac parte din categoria valorilor spirituale. Dar dreptul are şi anumit specific, care constă în ideea de consfinţire şi a altor valori şi fenomene sociale. Dreptul transformă valorile sociale abstracte în reale, le conferă caracter practic, asigură condiţii de realizare a lor, joacă rolul de mijloc de realizare a acestora, le garantează integritatea şi realizarea. Cu ajutorul dreptului, valorile sociale dobândesc statutul de idei juridice — principii. Şi deja prin intermediul dreptului acestea exercită influenţă asupra vieţii sociale cu ajutorul normelor juridice ce le includ şi care reglementează ordinea de drept.

Unul dintre criteriile de clasificare a valorilor juridice, în opinia autorilor din Federaţia Rusă, poate fi cutuma. Cutuma Occidentului, în opinia unor autori, nu coincide cu cea din alte sisteme de drept. Aici, valorile juridice ocupă un loc important în raport cu valorile etico-morale, religioase, politice. Chiar în ierarhia valorilor juridice întâietate se oferă valorilor individualiste şi de drept privat — valorilor drepturilor subiective, autonomiei voinţei, contractului22.

Autorul V.K. Şamigulin, reprezentant al doctrinei ruse consideră că particularităţile marilor sisteme de drept (romano-germanică, anglo-saxonă, musulmană etc.) la fel influenţează clasificarea valorilor juridice23. Tot el propune următoarele criterii de clasificare a valorilor juridice:

1. în funcţie de reglementarea juridică şi tipurile acesteia regăsite în — dreptul postsovietic, putem vorbi despre valori ale dreptului constituţional, ale dreptului public şi ale dreptului social;
2. după conţinut, putem identifica valori juridice liberale, vitaliste şi altele. Din acest punct de vedere libertatea este o valoare liberală, iar viaţa — una vitalistă;
3. în funcţie de gradul de dependentă (independenţă) de condiţiile istorice concrete de evoluţie, valorile juridice se pot diviza în absolute (permanente şi veşnice) şi relative (trecătoare). Din această perspectivă, omul, drepturile şi libertăţile naturale ale acestuia reprezintă drepturi — valori absolute, iar principiile de drept, normele juridice ce reglementează interesele diferitor categorii de subiecte (corporaţii, clase etc.) — sunt valori relative. Valorile juridice orientează persoana în atitudinea acesteia faţă de diferite fenomene ale realităţii şi faţă de însăşi valorile juridice24.

După cum vedem, doctrina conţine multiple modalităţi şi principii de clasificare a valorilor. Însă indiferent de acestea, valoarea supremă şi absolută rămâne a fi omul. Orice tentativă de a analiza valorile în afara sau în lipsa individului uman îşi pierde sensul. O valoare similară este reprezentată de societate, care ca şi omul, este subiect al valorilor. Opinăm că concluzia finală vis-a-vis de valorile omului poate fi dedusă din faptele acestuia.

Fiind subiective după conţinut şi origine, valorile juridice se interpretează întotdeauna prin prisma intereselor concrete ale societăţii, grupului social sau ale individului. De aici şi necesitatea delimitării valorilor general-umane, de grup şi individuale. Aşa cum indică O. V. Martyshin, Teoria Dreptului operează cu noţiunea de valoare în trei sensuri interconexe. În primul rând, este vorba de valorile generale cu caracter etic ce ţin de viziunile asupra lumii: în cel de-al doilea rând este vorba de stat şi drept ca valori, şi în cel de-al treilea rând — valorile juridice private25.

Opinăm că valorile general-umane sunt reprezentate de formele primare ale valorilor juridice şi anume idealurile produse de conştiinţa umană ca rezultat al imaginării perfectului în diferite sfere ale vieţii sociale. Astfel, valorile general-umane formează în structura subiectului social (individ, grup, popor) acea coloană vertebrală care îl face pe om mai puternic decât orice armă. Dacă această coloană vertebrală este lipsă, atunci subiectul încetează a mai fi el însuşii. Valorile general-umane reflectă cele mai importante scopuri, idealuri, sensul vieţii oamenilor şi sunt permanente şi supranaţionale. La această categorie mai atribuim valoarea vieţii umane, a familiei, libertăţii, a muncii şi fenomenelor analogice. Cât priveşte valorile juridice de grup, nu putem neglija faptul că în orice comunitate se formează propria subcultură şi propriile valori normative. Această categorie de valori influenţează asupra valorificării de către membrii comunităţii a beneficiilor sociale, a dreptului de proprietate, a puterii de stat etc.

Iar acum ne vom referi şi la clasificarea realizată de autorul V. Samigulin:

În funcţie de tipurile reglementării juridice si părţilor corespunzătoare ale sistemului de drept post-sovietic, autorul afirmă existenţa valorilor de drept constituţional, de drept public şi privat, de drept social.

Exact ca şi anterior, autorul raportează la categoria valorilor importante şi fundamentale, următoarele: valorile constituţionale; valorile juridice internaţionale; valorile juridice civile; valori juridice din dreptul muncii26.

Suntem de acord cu autorul că, o importanţă deosebită în procesul de formare a statului de drept şi societăţii o au valorile juridice constituţionale. După cum menţionează V. Kruss: valorile constituţionale sunt nişte valori speciale: sunt absolute, întrucât exclud actualitatea relativismului evaluativ; limitele lor sunt determinate de ordinea juridică constituţională dar sunt nelimitate în timp şi din punct de vedere subiectiv; ele sunt indici obiectivi ai identităţii poporului şi un mijloc de autoconservare socio-culturală în condiţiile globalizării; ele determină intenţionalitatea dreptului de folosinţă constituţional, exact ca si normativitatea şi aplicarea acestuia27.

Despre rolul valorilor constituţionale se vorbeşte clar şi în doctrina juridică spaniolă.

În doctrina spaniolă, valorile constituţionale sunt scopuri etico-sociale, a căror necesitate de a li atinse determină existenţa şi funcţionarea statului şi a sistemului de drept intr-un context cultural-istoric concret28.

În textul Constituţiei spaniole valorile constituţionale sunt de două ori consfinţite: în preambul şi în art. 1, punct 1. În primul caz, valorile constituţionale sunt echitatea, libertatea, securitatea şi bunăstarea naţiunii, iar în cel de-al doilea, libertatea, echitatea, egalitatea şi demnitatea. Atrage atenţia asimetria formulărilor din aceste dispoziţii, întrucât valorile declarate de ele parţial nu coincid. În plus, indicarea valorilor supreme duce la ideea de existenţă a altor valori inferioare.

În această din urmă categorie teoretic includem cele nominalizate doar în preambul — securitatea şi bunăstarea spaniolilor, sau cele nominalizate doar în art. 10, punct 1, bazele orânduirii politice a societăţii. Totuşi, legiuitorul a avut în vedere şi demnitatea omului, care nu este o valoare mai mică decât pluralismul politic spre exemplu. În acest sens, A. Torres del Moral menţionează corect precum că, noţiunea de valori supreme ale ordinii de drept şi cea de baze ale regimului politic şi ale societăţii sunt echivalente29. În acest fel, Constituţia spaniolă, într-un fel sau altul consfinţeşte în calitate de valori constituţionale: demnitatea umană, libertatea, echitatea, egalitatea, securitatea, bunăstarea spaniolilor şi pluralismul politic. Doctrina spaniolă recunoaşte valorile constituţionale, şi anume pe cele stipulate la art. 1, punct 1 al Constituţiei30.

Pe lângă valorile supreme Constituţia spanio1ă mai stipulează şi mijloacele de realizare a acestora principiile constituţionale. Hotarul dintre valorile şi principiile constituţionale este atât de fin, încât chiar Curtea Constituţională a Spaniei le foloseşte deseori ca fiind cu acelaşi sens. Astfel, spre exemplu atât determinarea juridică cât şi egalitatea figurează în hotărârile Curţii atât ca principii, cât şi ca valorii31. Delimitarea dintre principii şi valori devine evidentă în funcţie de concretizarea lor. Valorile reprezintă noţiuni imprevizibile, care presupun existenţa unui spectru nelimitat de situaţii juridice. Principiile, la rândul lor, sunt noţiuni nedeterminate: conţinutul lor concret se schimbă în funcţie de situaţie, dar în limitele concret prestabilite. Principiul, spre deosebire de valoare, este absolut previzibil şi concretizat în măsura în care conţine chiar un embrion al normei juridice32.

Valorile şi principiile reglementate de Constituţie devin norme de drept constituţional. Obligaţia de respectare a Constituţiei Spaniei, stipulată în p. 1, art. 9 al acesteia se răsfrânge şi asupra dispoziţiilor ce conţin principii şi valori. Cât priveşte aplicarea valorilor şi principiilor constituţionale, aceasta prezintă anumite particularităţi. In primul rând, posibilitatea aplicării lor nemijlocite este obiectiv limitată de gradul lor de concretizare. Spre exemplu din punct de vedere teoretic ar fi suficientă constatarea coliziunii unei legi cu principiul şi valoarea egalităţii sau pluralismului politic pentru a recunoaşte acea lege neconstituţională, însă din punct de vedere practic şi procedural acest lucru nu poate fi realizat doar în baza p. 1 art. 1 al Constituţiei spaniole. Valorile, fiind scopuri ale dezvoltării statului şi societăţii, se concretizează în principii, căi de dezvoltare, iar principiile, la rândul lor, în normele de drept. Rolul diriguitor al principiilor şi valorilor constă în aceea că clc servesc drept instrument de interpretare a Constituţiei, drept criteriu al normelor constituţionale ce constituie sistemul de drept şi al activităţii organelor puterii publice, anulând ceea ce contravine acestora (principiilor şi valorilor)33. Şi dacă rolul valorilor este mai mult pasiv, atunci principiile sunt active, impunând obligaţii puterii de stat şi asigurând astfel conexiunea dintre sistemul de drept şi valorile constituţionale.

Astfel, din punctul dc vedere al autorului M.V. Presneakov, dacă am examina valorile constituţionale în calitate de sistem relativ specific (relativ deoarece nu se poate nega interacţiunea acestuia cu sistemul general al valorilor socio-culturale), atunci am putea examina echitatea drept rezultata al coexistenţei tuturor acestor valorii34.

Alt autor, H.V. Kornienko susţine existenţa unei varietăţi independente dc valori juridice — valorile de drept al muncii — care reprezintă percepţiile emotive ale omului despre importanţa muncii35.

În funcţie de izvorul normativ ce conţine valorile juridice, autorul V.N. Oborotov delimitează valori reglementate de acte internaţionale şi valori reglementate de actele normative interne ale statului. În plus, axiologia juridică mai evidenţiază valoarea instrumentală a dreptului, valoarea proprie a dreptului, valoarea socială şi individuală a dreptului36.

Autorul Iu.N. Oborotov, de asemenea, divide valorile juridice în cele originale şi cele iluzorii. În cel de-al doilea caz. vorbim despre patologiile dreptului în rezultatul căruia individul începe a percepe greşit dreptul, iar în rezultat ia naştere comportamentul deviant.

Dreptul reprezintă una dintre valorile fundamentale ale culturii universale. Acesta reprezintă un sistem în continuă schimbare graţie evoluţiei, dar care nu-si pierde valoarea sa general-umană. În baza celor menţionate anterior propunem următoarele criterii de clasificare a valorilor juridice:

1) criteriul importanţei locului dreptului în societate:

• valori ce au drept scop consfinţirea şi asigurarea juridică a drepturilor şi libertăţilor persoanei (dreptul la viaţă, la libertate şi inviolabilitatea persoanei etc.);
• valori ce rezultă din esenţa normativ-reglementativă a dreptului (legalitatea etc.);
• valori ce rezultă din esenţa umanistă a dreptului (umanismul, libertatea, egalitatea);
• valori ce rezultă din esenţa dreptului ca indice al libertăţii omului (pe parcursul convieţuirii sociale se conturează norme ce stabilesc comportamentele dorite, posibile, determinând astfel un criteriu al comportamentului licit, ilicit sau inechitabil);
• valori ce rezultă din esenţa dreptului ca un imperativ normativ-valoric (din perspectivele categoriilor morale (bine, datorie, binefăcători etc.) în calitate de comportament general obligatoriu);
• valori orientate spre determinarea unei atitudini pozitive a individului faţă de drept, ca un bine comun (exprimate în ideologia juridică, ideile juridice, principiile dreptului.

2) criteriul generalităţii valorilor juridice:

• valori-principii (modele cu caracter general şi special care stau la baza evaluării fenomenelor de natură juridică. De regulă, valorile-principii se regăsesc în textele constituţiilor statelor);
• valori-reguli, care de regulă exprimă prohibiţia sau dispoziţia ce obligă la un comportament concret. Valorile-reguli se regăsesc în coduri şi alte acte normative;
• valori-proceduri, care exprimă procedura de naştere, evoluţie, modificare, stingere a raporturilor juridice, delimitare a cercului de subiecte, şi a tipului de raporturi reglementate.

3) criteriul sferei de acţiune a valorilor juridice. Valorile juridice pol fi divizate în trei categorii în funcţie de sfera de acţiune:

• valorile juridice care exprimă valori de caracter general (spre exemplu libertatea, echitatea etc.);
• valorile juridice care determină esenţa şi conţinutul legilor care reglementează diverse sfere ale vieţii sociale (legitimitatea, legalitatea etc.);
• valorile juridice instituţionalizate, adică cele ce există în forma diferitor instituţii sociale (avocatura, instanţele judecătoreşti, organele de drept etc.).

Sistemul de valori juridice evoluează, iar în rezultat se completează cu noi valori juridice.

Recunoaştem că la momentul actual doctrina juridică duce lipsă de unanimitate vis-a-vis de clasificarea valorilor juridice. Întru dezvoltarea acesteia şi a sistemului de valori juridice este oportună cercetarea şi monitorizarea valorilor juridice ale societăţii şi a celor individuale, cercetarea permanentă a doctrinei juridice de specialitate, efectuarea trening-urilor social-psihologice pentru indivizi şi societate întru asimilarea şi propagarea cât mai rapidă şi eficientă a valorilor juridice.

Se naşte astfel tentaţia de a consfinţi normativ prioritatea unor valori în faţa altora. Axiologia de fapt aşa şi obişnuieşte să dispună anumite sisteme de valori. Aceasta susţine că orice sistem de valori are un caracter specific şi anume ierarhizarea elementelor interne, adică conferirea diferitor grade dă importanţă diferitor valori. Iar în consecinţă, acestea se aranjează într-o anumită ordine de jos în sus sau de la cele superioare la cele inferioarei

Totuşi, în opinia noastră, orice clasificare a valorilor juridice este relativă, întrucât acestea există în sinteză, sau în mod inseparabil. Caracterul comun al valorilor juridice este că acestea se constituie în urma dialogului social, a compromisului, a acordului comun, iar în rezultat se codifică prin decizii ale organelor legislative liber alese.

Deşi le este specifică această ierarhizare, opinăm a fi imposibilă apriori consfinţirea juridică a ierarhiei abstracte a valorilor juridice. In plus, echilibrul dintre valorile juridice nu se poate reduce la prioritatea unora în faţa celorlalte, întrucât o atare poziţie ar echivala cu respingerea unor valori de către altele.

Echilibrul lor poate fi atins prin intermediul mai multor modalităţi: interpretarea oficială a normei juridice, modificarea şi completarea legislaţiei în vigoare.

În concluzie menţiona că, ierarhia valorilor este un fenomen multidimensional, complex şi mereu schimbător. Comportamentul juridic al individului depinde de structura acestei ierarhii şi de corespunderea acesteia cu valorile acceptate de către societate. Astfel, valorile juridice se clasifică în valori absolute sau valori-scopuri, superioare din punct de vedere al conţinutului; valori de nivel mediu care determină nivelul de dezvoltare şi tipul culturii juridice a societăţii şi individului, precum şi valorile juridice instrumentale utilizate pentru reglementarea şi construirea raporturilor juridice concrete, dar şi pentru apărarea altor valori. Tipologia varietăţilor ierarhiilor de valori, în funcţie de valorile juridice dominante, am putea presupune că este etatică (dominarea valorii statului), liberală (prioritatea revine, valorii libertate); utilitară (domină valorile instrumentale), şi echilibrată (valorile juridice interacţionează armonios, având o formă de exprimare normativă).