Statutul juridic al persoanei fizice în dreptul internaţional privat al Republicii Moldova

Natalia Osoianu, doctor în drept, conferenţiar universitar, ULIM

Legal Statute of the Individual in the International Private Law of Republic of Moldova This article deals with the problem of legal statute of natural person (physical person, individual) in the international private law of the Republic of Moldova. We examine such aspects of the topic in case, as legal statute of foreign citizens, stateless persons, refugees. Legal acts of the Republic of Moldova that regulate these issues include Constitution, Civil Code and Code of Civil Procedure, different laws. Norms of international conventions are also considered. In general, this article represents a short, but complex analysis of legal regulation. Key words: natural person, physical person, individual, stateless person, refugee, international private law, conflict of laws, legal capacity

Acest articol examinează problema statutului juridic al persoanei fizice (individului) în dreptul internaţional privat al Republicii Moldova. Examinăm aşa aspecte ale temei în cauză, ca statutul juridic al cetăţenilor străini, apatrizilor, refugiaţilor. Actele juridice ale Republicii Moldova, care reglementează aceste probleme, includ Constituţia, Codul Civil şi Codul de Procedură Civilă, la fel ca şi diferite legi. Normele convenţiilor internaţionale sunt de asemenea considerate. În general, articolul reprezintă o scurtă, dar complexă analiză a reglementării juridice în domeniul respectiv. Cuvinte-cheie: persoana fizică, individ, apatrid, refugiat, drept internaţional privat, conflictul de legi, capacitatea civilă

Dreptul internaţional privat (DIP) este o ramură de drept care reglementează raporturi private, patrimoniale şi personale nepatrimoniale între persoanele fizice şi juridice. În anumite situaţii şi cu respectarea anumitor condiţii organizaţii internaţionale şi state de asemenea pot deveni subiecţi ai dreptului internaţional privat, dar nu sunt calificaţi ca subiecţi de bază. Subiecţii DIP sunt denumiţi de unii autori „străini în sens larg“; acest punct de vedere este tipic, spre exemplu, pentru doctrina română. Referitor la persoanele fizice noţiunea este relevantă, însă în privinţa persoanelor juridice pare a fi inexactă, deoarece are anumite conotaţii legate în primul rând cu indivizi, dar nu cu companii. Cu toate acestea, nu poate fi numită greşită, deoarece persoane juridice, la fel ca şi fizice, sunt legate de anumite state — şi de aceea în toate celelalte state participă în raporturi juridice ca „străini“.

Primul şi principalul subiect al DIP este persoana fizică — individul. Din punct de vedere al apartenenţei persoanei la un anumit stat sau ordine de drept se disting, de obicei, următoarele categorii, care prezintă importanţă în contextul relaţiilor juridice cu element străin:

• Cetăţeni proprii — cetăţeni ai Republicii Moldova; în acest caz, cetăţenia este înţeleasă în conformitate cu articolul 3(1) din Legea cetăţeniei Nr.1024 din 02.06.20001 ca o legătura juridico-politică permanentă, care generează drepturi şi obligaţii reciproce între stat şi persoană;

• Cetăţeni străini — toate celelalte persoane care deţin cetăţenia oricărui stat; „determinarea cetăţeniei se face conform legii statului a cărui cetăţenie se invocă“ (art. 1587(2) C.Civ. 2)

• Persoane cu cetăţenie multiplă (bipatrizi); după cum se menţionează în doctrina DIP, „motivele pentru apariţia unei cetăţenii duale sunt schimbările teritoriale, migraţia economică şi politică, precum şi diferenţele în legislaţia statelor privind dobândirea şi pierderea cetăţeniei“3;

• Apatrizi, printre care se deosebesc persoanele cu domiciliul permanent în Republica Moldova şi persoanele care au reşedinţa permanentă într-o ţară străină;

• Refugiaţi — persoane cu statut juridic special;

• Cetăţenii Republicii Moldova, care, pe lângă cetăţenia Republicii Moldova, deţin şi cetăţenie străină (sau cetăţenii). În mod formal, aceasta este o categorie separată, însă conform art.1587(5) C.Civ. „legea naţională a cetăţeanului Republicii Moldova care, potrivit legii străine, este considerat că are o altă cetăţenie este considerată legea Republicii Moldova“. Teoretic, aceste persoane nu au caracteristici specifice în ceea ce ţine de statutul lor juridic. În practică totuşi pot apărea anumite probleme.

Privitor la sursele conform cărora este reglementat statutul juridic al persoanelor fizice în Republica Moldova, mai întâi trebuie să menţionăm Constituţia, care prevede în Articolul 19 (1)4 că cetăţenii străini şi apatrizii au aceleaşi drepturi şi îndatoriri ca şi cetăţenii Republicii Moldova, cu excepţii stabilite prin lege. Această prevedere în doctrina DIP poartă denumirea „principiul regimului naţional“ şi se aplică foarte frecvent, cu mici variaţii ale drepturilor şi obligaţiilor specifice. Ea este puţin precizată de art.1588 C.Civ. care prevede că în materie de capacitate juridică cetăţenilor străini şi apatrizilor în Republica Moldova li se acordă regim naţional, cu excepţia cazurilor prevăzute de Constituţie, de alte legi ale Republicii Moldova sau de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

Anterior, principalul act legislativ normativ, care la rândul său a specificat articolul 1588 din Codul civil al Republicii Moldova, a fost Legea cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini şi apatrizilor în Republica Moldova nr. 275 din 10.11.19945. Însă în 2016, din cauza modificărilor legislative, legea şi-a pierdut forţa, iar dispoziţiile care reglementau problema în cauză au fost transferate în Legea privind regimul străinilor în Republica Moldova nr. 200 din 16.07.20106.

Capitolul IX1 al acestei legi se numeşte „Drepturile, libertăţile şi obligaţiile fundamentale ale străinilor“ şi conţine normele privind aşa materii ca, de exemplu, dreptul la muncă şi la protecţia ei (art.842), dreptul la proprietate şi dreptul de proprietate intelectuală (art.846), dreptul la educaţie (art.847), dreptul la libera circulaţie pe întreg teritoriul Republicii Moldova (art.8411) ş.a. Legea prevede, pe lângă o serie de formalităţi referitoare la străini, următoarele restricţii privind drepturile lor:

• Străinii nu au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în organele legislative, executive şi locale ale administraţiei publice, precum şi de a participa la sufragiul universal;

• Străinii nu pot fi membri ai partidelor sau altor organizaţii social-politice;

• Străinii nu pot efectua serviciul militar în forţele armate ale Republicii Moldova.

Regimul naţional este postulat în articolul 841 într-o formulă care diferă uşor de cea a Constituţiei şi a Codului Civil al Republicii Moldova, dar nu o contrazice: „Străinii aflaţi în Republica Moldova se bucură de aceleaşi drepturi şi libertăţi ca şi cetăţenii Republicii Moldova, garantate de Constituţia Republicii Moldova şi de alte legi, precum şi de drepturile prevăzute în tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, cu excepţiile stabilite de legislaţia în vigoare.“

În afară de Legea privind regimul străinilor în Republica Moldova, există Legea privind integrarea străinilor nr. 274 din 27.12.20117, care prevede o astfel de clasificare a subiectelor care fac obiectul acestui act normativ:

• străinii titulari ai dreptului de şedere provizorie pentru reîntregirea familiei;

• străinii titulari ai dreptului de şedere provizorie în scop de muncă;

• străinii titulari ai dreptului de şedere provizorie pentru studii;

• străinii titulari ai dreptului de şedere provizorie pentru activităţi umanitare sau religioase;

• străinii titulari ai dreptului de şedere permanentă;

• persoanele cărora li s-a recunoscut statutul de apatrid în Republica Moldova;

• străinii care au obţinut protecţie internaţională sau azil politic în Republica Moldova (art.2, al.1).

Cu toate acestea, această lege are mai mult o natură administrativ-juridică decât de drept privat şi reglementează acţiunile organelor de stat care vizează implementarea programelor de integrare, şi nu relaţiile dintre persoane fizice şi/sau juridice. Această clasificare nu are o semnificaţie practică pentru DIP.

În conformitate cu principiul regimului naţional, statutul juridic al indivizilor este determinat în primul rând de problemele de capacitate de folosinţă şi capacitate de exerciţiu, precum şi de anumite aspecte legate de statutul civil, cetăţenie, domiciliu şi etc. Dar, după cum se ştie, una dintre cele mai importante sarcini ale dreptului internaţional privat este definirea legii aplicabile cu ajutorul regulilor de conflict (normelor conflictuale). Articolul 1587 din Codul civil al Republicii Moldova prevede următoarele opţiuni pentru legea aplicabilă, numită şi legea naţională sau personală (lex nationalis/lex personalis):

• Pentru persoanele care deţin cetăţenia unui stat străin, legea cetăţeniei (lex patriae);

• Pentru apatrizi, legea domiciliului (lex domicilii);

• Pentru persoanele cu cetăţenie multiplă, legea celei mai strânse legături (lex connectionis fermitatis);

• Pentru refugiaţi, legea statului care acordă azil;

• Pentru cetăţenii Republicii Moldova care deţin şi cetăţenie străină, legea Republicii Moldova.

În ceea ce priveşte variante de legea aplicabilă enumerate sunt necesare comentarii, în primul rând, în privinţa legii celei mai strânse legături. În Codul civil al Republicii Moldova această regulă nu este explicată nici într-un fel, însă clarificările necesare pot fi găsite în Codul de Procedură Civilă al Republicii Moldova: în conformitate cu articolul 455 alineatul (2) „în cazul în care persoana deţine cetăţenia mai multor state, legea lui naţională se consideră legea statului în care îşi are domiciliul. Dacă cetăţeanul străin are domiciliu în Republica Moldova, legea lui naţională se consideră legea Republicii Moldova.“ Această concluzie se confirmă de p.17 din Hotărârea Plenului CSJ Cu privire la practica judiciară de examinare a pricinilor civile cu element de extraneitate (nr.3 din 25.04.2016)8.

De asemenea, hotărârea precizează că, în conformitate cu articolul 30 alineatul (1) din Codul civil al Republicii Moldova, „locul de domiciliu al unui individ este recunoscut ca fiind locul unde locuieşte în mod permanent sau predominant“, ceea ce corespunde pe deplin teoriei şi practicii DIP. Putem să susţinem opinia lui E.G. Belkova, care subliniază că „aplicarea criteriului de şedere contribuie adesea la alegerea legii şi a ordinii statului cu care persoana are într-adevăr cea mai stabilă legătură. În condiţii de creştere a migraţiei populaţiei principiului cetăţeniei nu întotdeauna asigură aplicarea sistemului juridic, care are cea mai strânsă legătură cu un raport juridic.“9

În ceea ce priveşte statutul juridic al refugiaţilor în cadrul dreptului internaţional privat şi definirea legii care le este aplicabilă ca lege a statului de acordare a azilului, luarea în considerare a acestei chestiuni este imposibilă fără a ţine cont de prevederile Legii azilului din Republica Moldova nr. 270 din 18 decembrie 200810.

În conformitate cu articolul 3, statutul de refugiat este „forma de protecţie, recunoscută de Republica Moldova, a cetăţeanului străin sau apatridului care întruneşte condiţiile prevăzute în Convenţia privind statutul refugiaţilor, încheiată la Geneva la 28 iulie 1951, precum şi în Protocolul privind statutul refugiaţilor din 31 ianuarie 1967“, şi azilul este „o instituţie juridică prin al cărei intermediu statul oferă străinului protecţie, recunoscîndu-i statutul de refugiat şi acordîndu-i protecţie umanitară, protecţie temporară sau azil politic“.

În conformitate cu articolul 17, alin. (1) statutul de refugiat se recunoaşte, la solicitare, străinului care, în virtutea unei temeri bine întemeiate de a fi persecutat pe motive de rasă, religie, naţionalitate, apartenenţă la un anumit grup social sau opinie politică, se află în afara ţării a cărei cetăţenie o deţine şi care nu poate sau, datorită acestei temeri, nu doreşte să se pună sub protecţia acestei ţări; sau care, nedeţinînd nici o cetăţenie şi găsindu-se în afara ţării în care îşi avea domiciliul legal şi obişnuit, ca urmare a unor astfel de evenimente, nu poate sau, datorită respectivei temeri, nu doreşte să se reîntoarcă.

Articolul 17, alin. (1) explică în mod suficient de ce refugiaţilor nu li se aplică criterii tipice pentru a determina legea aplicabilă statutului personal.

Legea privind azilul în Republica Moldova nu conţine prevederi referitoare la legea aplicabilă, care ar fi complementare cu articolul 1587 din Codul civil al RM, dar în acelaşi timp, acesta prevede drepturi speciale ale refugiaţilor, uneori cu precizare că aceste drepturi sunt acordate în mod egal cu cetăţenii Republicii Moldova: de a fi informat în scris, într-o limbă pe care o înţelege sau pe care se presupune în mod rezonabil că o înţelege, în momentul depunerii cererii, despre drepturile şi obligaţiile pe care le are pe parcursul procedurii de azil; de a alege locul de reşedinţă şi de a circula liber în condiţiile stabilite de legislaţie pentru străini; de a fi angajat de persoane fizice sau juridice, de a exercita profesii libere, de a desfăşura activitate de întreprinzător, în conformitate cu legislaţia în vigoare; de a fi salarizat şi de a beneficia de celelalte drepturi materiale ce decurg din activităţile desfăşurate, precum şi de asigurare socială, în condiţiile legii; de a fi încadrat în învăţămîntul obligatoriu şi în celelalte forme de învăţămînt în condiţiile stabilite de lege pentru cetăţenii Republicii Moldova; etc.

Drepturi generale, şi nu speciale ale refugiaţilor în Republica Moldova în conformitate cu art. 1587 alin. (4) al CC al Republicii Moldova în ansamblu coincid cu drepturile cetăţenilor Republicii Moldova şi, prin urmare, nu au nevoie de reglementări separate. De asemenea, trebuie remarcat faptul că Republica Moldova este parte la Convenţia de la Geneva din 28 iulie 195111, care conform articolului 12, alin. (1) prevede că „Statutul personal al unui refugiat va fi guvernat de legea tarii unde isi are domiciliul sau, in lipsa unui domiciliu, de legea tarii unde isi are resedinta.“ În alin.(2) se prevede că „drepturile dobindite anterior de catre refugiat, care decurg din statutul personal, in special cele care rezulta din casatorie, vor fi recunoscute de catre fiecare stat contractant, sub rezerva, daca va fi cazul, a indeplinirii formalitatilor prevazute de legislatia statului respectiv, intelegindu-se, totusi, ca dreptul in cauza trebuie sa fie dintre cele care ar fi fost recunoscute de legislatia statului respectiv, daca cel in cauza n-ar fi devenit un refugiat.“

Astfel, Convenţia prevede nu numai regimul naţional al refugiatului în ţara în care i s-a acordat azil, ci şi posibilitatea recunoaşterii drepturilor dobândite în temeiul legislaţiei ţării cu privire la cetăţenia sa sau domiciliul anterior. Este interesant faptul că, într-o serie de cazuri, Convenţia acordă refugiaţilor nu tratamentul naţional, ci tratamentul naţiunii celei mai favorizate. Există următoarele standarde specifice:

• Statele contractante vor acorda oricarui refugiat un tratament cit mai favorabil posibil si, in orice caz, un tratament care sa nu fie mai putin favorabil decit cel acordat, in aceleasi imprejurari, strainilor in general, in ce priveste dobindirea de proprietati mobiliare si imobiliare, precum si de alte drepturi care se refera la acestea, inchirierea si alte contracte privind proprietatea mobiliara si imobiliara. (art. 13).

• Statele contractante vor acorda oricarui refugiat avind resedinta obisnuita pe teritoriul lor tratamentul cel mai favorabil acordat, in aceleasi imprejurari, cetatenilor unei tari straine in ce priveste exercitiul unei activitati profesionale salarizate (art.17, alin.1).

• Statele contractante vor acorda refugiatilor care se afla in mod legal pe teritoriul lor tratamentul cel mai favorabil posibil si, in orice caz, un tratament nu mai putin favorabil decit cel acordat, in aceleasi imprejurari, strainilor in general, in ce priveste exercitarea unei profesiuni nesalarizate in agricultura, industrie, artizanat sau comert, precum si pentru crearea de societati comerciale si industriale (art.18).

• Fiecare stat contractant va acorda refugiatilor care se afla in mod legal pe teritoriul lor, titulari de diplome recunoscute de catre autoritatile competente ale statului respectiv si care doresc sa exercite o profesiune libera, un tratament cit mai favorabil posibil si, in orice caz, un tratament nu mai putin favorabil decit acela acordat, in aceleasi imprejurari, strainilor in general (art.19, alin.1).

• In privinta locuintelor, in masura in care aceasta problema intra sub incidenta legilor si regulamentelor sau este supusa controlului autoritatilor publice, statele contractante vor acorda refugiatilor care isi au resedinta legala pe teritoriul lor un tratament cit mai favorabil posibil; in orice caz, acest tratament nu va fi mai putin favorabil decit cel acordat, in aceleasi imprejurari, strainilor in general (art.21).

• 1) Statele contractante vor acorda refugiatilor acelasi tratament ca si cetatenilor lor in ceea ce priveste invatamintul primar. 2) Statele contractante vor acorda refugiatilor un tratament cit mai favorabil posibil si, in orice caz, nu mai putin favorabil decit cel acordat strainilor in general, in aceleasi imprejurari, in privinta formelor de educatie, altele decit invatamintul primar si, in special, in ceea ce priveste accesul la studii, recunoasterea certificatelor de studii, a diplomelor si titlurilor universitare eliberate in strainatate, reducerea de taxe si impozite si acordarea de burse de studii (art. 22).

Continuând comentariu formulelor de fixare referitoare la persoane fizice, observăm că formularea articolului 1587 (5) din Codul civil al RM este o normă unilaterală conflictuală — un tip de norme mai puţin frecvent decât norme bilaterale — şi exprimă interesul statului în reglementarea unei anumite categorii de relaţii. Teoretic, acest interes este clar şi uşor de înţeles, dar în practică voinţa statului cu privire la statutul juridic al individului cu cetăţenie multiplă se confruntă adesea cu aceeaşi expresie a voinţei unui alt stat a cărui cetăţenie acea persoană, de asemenea, posedă. Pentru a rezolva astfel de probleme, sunt necesare norme suplimentare — de exemplu, trimiteri la locul de reşedinţă permanentă, domiciliul fiscal, locul de muncă etc.

Un alt aspect important al statutului juridic al persoanelor fizice în dreptul internaţional privat se referă la domeniul de aplicare a capacităţii lor juridice şi la posibilitatea limitării acesteia, precum şi a lipsirii de capacitate. Legea aplicabilă pentru determinarea capacităţii juridice se stabileşte în conformitate cu formulele de fixare de mai sus, adică pentru un cetăţean străin este legea ţării de cetăţenie, pentru un apatrid cu domiciliul în afara Republicii Moldova — dreptul ţării de reşedinţă permanentă şi aşa mai departe.

În acest context, art.1590 C.Civ. prezintă interes, deoarece prevede reguli speciale. Astfel, legea naţională — de exemplu, sub forma legii cetăţeniei sau legii domiciliului — reglementează capacitatea de exerciţiu a cetăţenilor străini şi a apatrizilor (alin.1). Persoana care nu beneficiază de capacitate de exerciţiu conform legii sale naţionale nu este în drept să invoce lipsa capacităţii de exerciţiu dacă are capacitate de exerciţiu conform legii locului de încheiere a actului juridic, cu excepţia cazurilor în care se va dovedi că cealaltă parte la act ştia sau trebuia să ştie despre lipsa capacităţii de exerciţiu (alin.2). În acest context C.Jugastru indică că la baza unei asemenea reglemetări se află teoria interesului naţional, bine ilustrată de celebra speţa Lizardi: „Atunci când incapacitatea unui străin dată de legea sa naţională, duce la lezarea interesului naţional francez, prin prejudicierea unui cetăţean francez, care a acţionat de bună-credinţă, legea naţională a străinului trebuie înlăturată şi înlocuită cu legea locală, care îl declară capabil pe străinul în cauză.“12 În aceeaşi ordine de idei, capacitatea de exerciţiu a cetăţenilor străini şi a apatrizilor în materie de acte juridice încheiate pe teritoriul Republicii Moldova şi în materie de obligaţii din cauzarea de prejudiciu se stabileşte conform legislaţiei Republicii Moldova (alin.3). Apartenenţa unei persoane la o nouă lege naţională nu aduce atingere majoratului dobîndit şi recunoscut conform legii aplicabile anterior (alin.4).

Conform art.1591 din Codul Civil al Republicii Moldova, cetăţeanul străin sau apatridul poate fi declarat incapabil sau limitat în capacitatea de exerciţiu, conform legislaţiei Republicii Moldova (alin.1). Reprezentarea legală a cetăţeanului străin sau apatridului lipsit de capacitate de exerciţiu, precum şi asistarea cetăţeanului străin sau apatridului limitat în capacitatea de exerciţiu sînt supuse legii care reglementează raporturile juridice de reprezentare sau asistare (alin.2).

Trebuie remarcat faptul că trimiterea la legea Republicii Moldova, care în cazul corespunzător va fi legea instanţei (lex fori), pare a fi o soluţie nereuşită a conflictului de legi. Limitarea şi lipsirea de capacitate de exerciţiu printr-o hotărâre judecătorească sunt reglementate într-un mod diferit în diferite state. De exemplu, în Codul civil al României este prevăzut că incapacitatile speciale referitoare la un anumit raport juridic sunt supuse legii aplicabile acelui raport juridic (art.2.572, al.213). Prin urmare, aplicarea legii Republicii Moldova poate conduce la nerecunoaşterea deciziei în străinătate.

În ceea ce priveşte înregistrarea în străinătate a actelor de stare civilă ale cetăţenilor Republicii Moldova, articolul 1594 al Codului Civil prevede că în cazul când aceştia au reşedinţă în afara teritoriului statului, această procedură se efectuează de către oficiile consulare ale Republicii Moldova, iar în lipsa acestora, de către ambasade. Trebuie să precizăm, că în conformitate cu articolul 13 din legea privind actele de stare civilă din 26 aprilie 200114, actele de stare civilă eliberate cetăţenilor străini şi apatrizilor de către organele competente ale ţărilor străine, în conformitate cu legile ţărilor respective, sînt recunoscute valabile în Republica Moldova după supralegalizarea lor, dacă tratatele internaţionale nu prevăd altfel (alin.1). Actele de stare civilă ale cetăţenilor Republicii Moldova întocmite de către organele competente ale ţărilor străine au putere doveditoare în Republica Moldova numai dacă sînt transcrise în registrele de stare civilă ale Republicii Moldova. Transcrierea actelor de stare civilă şi înscrierea menţiunilor primite din străinătate se efectuează de către organul de stare civilă. Cetăţeanul Republicii Moldova este obligat să declare transcrierea, în termen de 6 luni de la întoarcerea în ţară sau de la primirea din străinătate a certificatului de stare civilă ori a copiei sau extrasului de pe actul de stare civilă (alin.2).

Concluzionăm, că statutul juridic al persoanelor din dreptul internaţional privat este reglementat de legislaţia Republicii Moldova într-un mod suficient de detaliat şi adecvat. Normele corespondente sunt împrăştiate în textul mai multor acte normative (coduri, legi), ceea ce, în practică, poate cauza dificultăţi în aplicarea lor, însă, pentru a depăşi această complexitate, există o hotărâre explicativă a Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.