ISSN 1857-4122
Publicaţie ştiinţifică de profil Categoria B
Trimite un articol
ISSN 1857-4122
Publicaţie ştiinţifică de profil Categoria B
Trimite un articol

Reglementarea constituţională a demiterii şefului statului (analiză comparativă)

Serghei ŢURCAN, doctor în drept, conferenţiar universitar, ULIM
Marius Gabriel Gherlan, doctorand, ULIM

The Constitutional Regulation of the Dismissal of the Chief of State (a Comparative Analysis)

The constitutional provisions on how to achieve the constitutional responsibility of the Head of State by dismissing him/her from office are analyzed. The grounds, the way of initiation and the parliamentary and extra-parliamentary procedures of the dismissal of the Head of State are explained. The recommendations to amend the legislation of the Republic of Moldova in this field are proposed.

Keywords: the Head of State, Constitution, constitutional responsibility, dismissal, referendum, Constitutional Court.

Sunt analizate prevederile constituţionale privind modul de realizarea a răspunderii constituţionale a şefului statului prin demiterea acestuia din funcţie. Sunt explicate temeiurile, modul de iniţiere şi procedurile parlamentare şi extraparlamentare a demiterii şefului statului. Sunt propuse recomandări de modificare a legislaţiei Republicii Moldova în acest domeniu.

Cuvinte cheie: şeful statului, Constituţie, răspundere constituţională, demitere, referendum, Curtea Constituţională.

Instituţia demiterii şefului statului reprezintă un mecanism în sistemul de echilibru, garanţii şi control reciproc a ramurilor puterii, a autorităţilor publice antrenate în procesul de realizare a puterii de stat. În vederea asigurării unei bune şi armonioase funcţionări a sistemului constituţional, evitarea abuzului şi dominării unei ramuri ale puterii, fiecare autoritate publică învestită prin Legea Fundamentală cu competenţă pentru participarea la realizarea puterii de stat, trebuie să-şi realizeze cu bună credinţă atribuţiile sale.

Respectarea principiului separării şi colaborării ramurilor puterii în stat implică nu doar faptul că nici una din ramurile puterii nu intervine în competenţele unei alte ramuri, dar şi faptul că nici una dintre aceste ramuri nu îşi va neglija atribuţiile pe care este obligată să le exercite în domeniul specific de activitate, îndeosebi atunci când o astfel de obligaţie este statuată în Legea Supremă1. Încălcarea normelor constituţionale de către autorităţile publice poate declanşa procedura sancţionării constituţionale a acestora şi nici şeful statului nu poate fi în afara unei asemenea răspunderi.

În opinia noastră, demiterea şefului statului reprezintă o sancţiune aplicată şefului statului drept efect al răspunderii sale constituţionale, care are drept consecinţă încetarea definitivă, înainte de termen, a mandatului său.

Remarcăm că acest mecanism constituţional este valabil doar pentru şefii statelor din cadrul republicilor, or, monarhii nu duc răspundere pentru acţiunile sale de guvernare, responsabili fiind persoanele care contrasemnează actele emise de către monarh. Astfel, spre exemplu, în Belgia persoana Regelui este inviolabilă; miniştrii săi sunt responsabili. Nici un act al Regelui nu poate intra în vigoare fără contrasemnătura unui ministru care, prin aplicarea acesteia, îşi asumă responsabilitatea pentru actul respectiv2. Conform Constituţiei Danemarcei Regele se bucură de imunitate pentru acţiunile sale; persoana sa este intangi­bilă şi sacrosanctă. Miniştrii sunt responsabili de activitatea Guvernului, răspun­derea acestora fiind stabilită prin lege3.

Identificarea regulilor privind răspunderea constituţională a autorităţilor publice, în cazul nostru a şefului statului, presupune determinarea nivelului statal la care se situează (a locului şi rolului pe care îl deţine în ordinea constituţională), precizarea modalităţii sale de constituire (alegerea de popor sau de către legislativ), stabilirea cauzelor la care intervine răspunderea şi a specificului răspunderii acestei autorităţi4.

Temeiurile demiterii şefului statului şi constatarea juridică a acestor temeiuri. Analizând prevederile constituţionale ale diferitor state, putem menţiona următoarele temeiuri ale iniţierii demiterii şefului statului:

încălcarea prevederilor Constituţiei (Austria5, Italia6, România7, Cehia8, Croaţia9, Grecia10, Lituania11, Slovacia12, Muntenegru13, Bulgaria14, Serbia15, Macedonia16, India17, Georgia18, Armenia19, Albania20);

încălcarea Constituţiei sau a altor legi (Germania21, Slovenia22, Ungaria23, Polonia24);

încălcarea jurământului (Lituania25);

abatere disciplinară (Malta26);

motive politice (Austria27, Slovacia28).

În Republica Moldova Preşedintele Republicii poate fi demis în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei29, astfel fiind îmbraţişată „teoria rezonabilităţii încălcării Legii Fundamentale“30. Remarcăm faptul că Legea Fundamentală nu defineşte noţiunea de „faptă gravă“, aceasta fiind atribuţia Curţii Constituţionale să stabilească gravitatea faptelor şefului statului în cadrul constatării circumstanţelor care justifică suspendarea Preşedintelui Republicii Moldova din funcţie, or, în conformitate cu prevederile art. 135, alin. 1, lit. f) din Constituţie, Curtea Constituţională constată circumstanţele care justifică demiterea Preşedintelui Republicii Moldova. Remarcăm că, în acest context, incorectitudinea normei constituţionale, căci Curtea Constituţională constată circumstanţele privind suspendarea, dar nu decide asupra demiteri şefului statului. Subliniem faptul că sesizarea privind constatarea circumstanţelor ce justifică suspendarea din funcţie a Preşedintelui Republicii Moldova poate fi făcută doar în temeiul unei hotărâri a Parlamentului, semnate de Preşedintele Parlamentului31. Menţionăm faptul, că anume Curtea Constituţională, în calitatea sa de unică autoritate de jurisdicţie constituţională, care are menirea să garanteze supremaţia Constituţiei, este justificată, prin avizul prezentat Parlamentului, să determine gravitatea faptelor comise de şeful statului care ar argumenta suspendarea sa din funcţie.

În doctrină s-a remarcat că, din punct de vedere juridic, gravitatea unei fapte se apreciază în raport cu valoarea vătămată, precum, şi cu urmările sale dăunătoare, produse sau potenţiale, cu mijloacele folosite, cu persoana autorului faptei, cu scopul pentru care a săvârşit fapta32. În acest context, cu referire la faptele de încălcare a ordinii juridice constituţionale, pot fi considerate fapte grave de încălcare a prevederilor Constituţiei actele de decizie sau sustragerea de la îndeplinirea unor acte de decizie obligatorii, prin care şeful statului ar împiedica funcţionarea autorităţilor publice, ar suprima sau ar restrânge drepturile fundamentale ale omului, ar tulbura ordinea constituţională ori ar urmări schimbarea acesteia33.

Astfel, în doctrina naţională s-a menţionat că drept temeiuri de demitere a Preşedintelui Republicii Moldova din funcţie pot servi: refuzul de a promulga o lege după reexaminarea ei şi adoptarea în mod repetat de către Parlament, lipsa acţiunilor îndreptate spre asigurarea securităţii naţionale şi a ordinii publice sau refuzul de a numi un judecător după propunerea repetată a Consiliului Superior al Magistraturii ş.a.34.

Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa a remarcat că depunerea jurământului constituie asumarea de către Preşedintele Republicii Moldova a unui angajament juridic faţă de poporul Republicii Moldova de a acţiona în spiritul Constituţiei, de a manifesta respect faţă de hotărârile Curţii Constituţionale în calitatea acesteia de garant al supremaţiei Constituţiei, faţă de democraţie şi valorile statului de drept. Depunând jurământul, Preşedintele Republicii Moldova îşi asumă necondiţionat, în mod public şi solemn obligaţia de a acţiona exclusiv în spiritul loialităţi faţă de Constituţie şi de a nu încălca jurământul în nici o împrejurare, or, jurământul depus de Preşedintele Republicii Moldova are valoarea unui act juridic constituţional, prin urmare, produce efecte juridice constituţionale35. Încălcarea jurământului este, pe de o parte, o încălcare gravă a Constituţiei, iar o încălcare gravă a Constituţiei este, pe de altă parte, o încălcare a jurământului, or, neîndeplinirea unei obligaţii constituţionale, sfidarea deliberată a Constituţiei şi neexecutarea unei hotărâri a Curţii Constituţionale constituie o încălcare gravă a jurământului şi a Constituţiei36. Refuzul Preşedintelui Republicii Moldova de a-şi îndeplini obligaţia constituţională de numire a candidaturii propuse repetat de Prim-ministru şi de a executa Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 24 ianuarie 2017 constituie o încălcare gravă a obligaţiilor sale constituţionale şi a jurământului depus la învestirea în funcţie37.

Este cert faptul că Preşedintele Republicii Moldova nu poate fi demis din funcţie pentru declaraţiile şi opiniile sale politice exprimate în cadrul exercitării mandatului, or, conform prevederilor art. 81, alin. (2) din Constituţie, şeful statului nu poate fi tras la răspundere juridică pentru opiniile exprimate în exercitarea mandatului.

Vorbind de forţa şi efectele juridice ale avizului prezentat de către Curtea Constituţională, nu putem împărtăşi opinia că acesta poartă un caracter consultativ pentru Parlament38. Considerăm că acest aviz necesită a fi luat în consideraţie în mod obligatoriu de către Parlament în cadrul procedurii examinării suspendării şefului statului. Prin urmare, în cazul în care nu este constatată încălcarea gravă a Constituţiei, suspendarea Preşedintelui Republicii nu poate avea loc şi, viceversa, suspendarea din funcţia a şefului statului poate avea loc numai în prezenţa unui aviz pozitiv al Curţii Constituţionale.

Este incontestabil faptul că suspendarea din funcţie a Preşedintelui Republicii, a cărui legitimitate rezultă din votul poporului, este o măsură foarte gravă, având un caracter de sancţiune, astfel că gravitatea faptelor imputate şefului statului trebuie dovedită şi stabilită de către Curtea Constituţională39.

Procedura demiterii şefului statului, de regulă, presupune o delimitare a împuternicirilor subiecţilor raporturilor de drept constituţional privind iniţierea demiterii şi luarea deciziei de demitere a şefului statului.

Iniţiativa demiterii şefului statului. Iniţiativa de demitere a şefului statului poate fi făcută doar de subiecte calificate de drept şi este preponderent una parlamentară, în doctrină accentuându-se că această instituţie face parte din sfera controlului parlamentar asupra executivului pe care îl reprezintă, în acest caz, şeful statului40.

În Germania Bundestagul sau Bundesratul (camerele Parlamentului) îl poate pune sub acuzare pe Preşedintele Federal în faţa Curţii Constituţionale Federale pentru încălcarea deliberată a Legii fundamentale sau a oricărei alte legi federale. Propunerea de punere sub acuzare trebuie susţinută de cel puţin un sfert dintre membrii Bundestagului sau un sfert dintre voturile Bundesratului41.

În Austria iniţiativa politică privind demiterea Preşedintelui Federal poate veni din partea Consiliul Naţional, camera de jos a Adunării Federale. Votul în cadrul Consiliului Naţional necesită prezenţa a cel puţin jumătate dintre membri, decizia fiind luată cu o majoritate de două treimi dintre voturile exprimate42. În ceea ce priveşte cazul încălcării prevederilor Constituţiei, cererea de instituire a procedurilor judiciare împotriva Preşedintelui Federal se depune de autoritatea competentă la Consiliul Naţional, care votează în legătură cu gestionarea acestei situaţii de către Adunarea Federală. În cazul în care Consiliul Naţional se pronunţă în favoarea acesteia, Cancelarul Federal va convoca imediat Adunarea Federală, care prin vot va încuviinţa declanşarea procedurii43.

În India iniţiativa de demitere a Preşedintelui Republicii, în cazul încălcării Constituţiei, poate fi înaintată de oricare din camerele Parlamentului (Adunarea Poporului sau Consiliul Statelor), fiind condiţia îndeplinirii a două proceduri: propunerea impeachmentului va fi înaintată de cel puţin o pătrime din numărul membrilor camerei, după cel puţin 14 zile de la data anunţării în formă scrisă a intenţiei demiterii şefului statului şi această iniţiativă trebuie să fie adoptată de cel puţin două treimi din numărul total al membrilor camerei44.

În Bulgaria şi Albania iniţiativa demiterii şefului statului aparţine unei pătrimi din numărul deputaţilor aleşi ai Parlamentului45, iar în Ungaria — unei cincimi din membrii Adunării Populare46. În Grecia şi Georgia o propunere de a intenta o acţiune constituţională împotriva Preşedintelui Repu­blicii şi de punere sub acuzare a acestuia va fi depusă în Parlament fiind semnată de cel puţin o treime din membrii acestuia47, iar în Letonia şi Armenia de cel puţin jumătate din membrii Parlamentului48. În România propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui Republicii49.

În Republica Moldova propunerea de suspendare din funcţie a şefului statului poate fi în exclusivitate una parlamentară, poate fi iniţiată de cel puţin o treime din deputaţi şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţa Preşedintelui Republicii Moldova, către poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută50.

Demiterea şefului statului pe cale exclusiv parlamentară este, de regulă, specific republicilor parlamentare.

Astfel, în Letonia Preşedintele Republicii poate fi revocat din funcţie de către Parlament, în cadrul unei sesiuni nepublice, cu votul a cel puţin două treimi din membrii prezenţi la vot51. În Armenia Parlamentul va putea demite şeful statului cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor, doar în baza avizului Curţii Constituţionale, în care se va constata încălcarea Constituţiei52. O procedură asemănătoare este prevăzută şi de Constituţia Georgiei, cu menţiunea că Parlamentul trebuie să adopte decizia de demitere a Preşedintelui Republicii în termen de 15 zile de la recepţionarea avizului Curţii Constituţionale. Dacă decizia nu va fi luată în acest termen, o nouă procedură de demitere a şefului statului, ales prin vot universal, pentru aceleaşi motive, nu mai poate fi iniţiată53.

În India, în urma iniţierii răspunderii constituţionale a şefului statului de către o cameră a Parlamentului, examinarea demiterii va fi luată de cealaltă cameră. În acest caz, Preşedintele Republicii poate fi prezent sau reprezentat în cadrul acestei examinări. Şeful statului va fi demis din ziua adoptării unei rezoluţii de demitere cu votul al cel puţin două treimi din numărul membrilor camerei care examinează cazul54.

În Muntenegru procedura de demitere a şefului statului în caz de încălcare a Constituţiei poate fi iniţiată de cel puţin 25 de deputaţi (Parlamentul cuprinde 81 deputaţi). Curtea Constituţională va stabili dacă a avut loc sau nu încălcarea Constituţiei, transmiţând fără întârziere decizia Parlamentului şi Preşedintelui Republicii. Şeful statului, ales prin vot universal, poate fi demis de Parlament, în cazul în care Curtea Constituţională a constatat violarea Legii Fundamentale55.

În Serbia Preşedintele Republicii ales de popor poate fi demis din funcţie, în caz de încălcare a Constituţiei, de către Parlament cu votul a cel puţin două treimi din numărul deputaţilor. Curtea Constituţională se va pronunţa asupra iniţiativei de demitere a şefului statului în cel mult 45 de zile de la sesizare56.

În acelaşi timp, în Lituania Preşedintele Republicii ales de către popor, poate fi demis din funcţie cu o majoritate de trei cincimi din voturile membrilor Parlamentului, potrivit procedurii de punere sub acuzare, stabilite de Statutul privind organizarea şi funcţionarea Parlamentului57.

Demiterea şefului statului pe cale extraparlamentară poate avea trei forme: demiterea prin referendum, demiterea prin decizia autorităţii de justiţie constituţională, demiterea prin hotărârea unei instanţe speciale.

Demiterea şefului statului prin referendum reiese din logica principiului reprezentării şi a simetriei juridice: şeful statului ales prin vot universal de către cetăţeni poate fi demis doar prin aceeaşi procedură — prin vot popular, în cadrul unui „arbitraj popular“, altceva „ar însemna o gravă nesocotire a voinţei cetăţenilor prin ale căror voturi a fost ales preşedintele“58.

Luarea deciziei de convocare a referendumului şi suspendarea din funcţie a şefului statului. În Austria decizia de a convoca referendumul de demitere este luată de către Adunarea Federală (întrunirea ambelor camere ale Parlamentului), care este convocată de Cance­larul Federal la propunerea Consiliului Naţional. În baza acestui vot al Consiliului Naţional, Preşedintele Federal este suspendat, fiind împiedicat să îşi exercite în continuare funcţia59.

În Slovacia Preşedintele Republicii poate fi revocat din funcţie înainte de sfârşitul mandatului său prin intermediul unui referendum. Referendumul pentru revocarea şefului statului este convocat de către Preşedintele Consiliului Naţional (Parlamentului), în baza unei hotărâri a Consiliului Naţional adoptate cu o majoritate de trei cincimi din numărul total al membrilor, în termen de 30 de zile de la adoptarea acestei hotărâri, astfel încât referendumul să aibă loc în interval de 60 de zile de la anunţare60.

În Islanda decizia privind convocarea referendumului de demitere a şefului statului este hotărâtă printr-o rezoluţie adoptată de trei pătrimi din numărul membrilor Althingului (Parlamentului), prin această rezoluţiei Preşedintele Republicii fiind şi suspendat din funcţie61.

Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale (care prezintă un aviz consultativ). Prin urmare, Curtea Constituţională în avizul său se poate pronunţa doar asupra gravităţii faptelor ce se impută Preşedintelui României, dar nu şi cu privire la oportunitatea măsurii de suspendare62. Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui63.

În Republica Moldova, în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele Republicii Moldova poate fi suspendat din funcţie de Parlament, cu votul a două treimi din deputaţi. În această situaţie, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea şefului statului64.

Subliniem faptul că suspendarea din funcţie nu este ea însăşi o formă a răspunderii constituţionale a şefului statului, ci constituie procedura premergătoare şi obligatorie pentru eventuala demitere a Preşedintelui Republicii, întrucât Preşedintele nu răspunde politic în faţa Parlamentului, ci în faţa corpului electoral65.

Remarcăm faptul, că şi în prezenţa unui aviz al Curţii Constituţionale prin care s-a stabilit încălcarea gravă a Legii fundamentale, Parlamentul nu poate fi obligat să suspende Preşedintele Republicii din funcţie, or, conform prevederilor constituţionale, este incontestabil că este lăsată la aprecierea Parlamentului suspendarea sau nu a şefului statului.

Termenul mai restrâns de 30 de zile în care se organizează referendumul este justificat de situaţia specifică în care se află Preşedintele Republicii, cea de imposibilitate de exercitare a atribuţiilor din motivul suspendării sale.

Referendumul de demitere a şefului statului şi numărul de voturi necesar pentru demitere. În Islanda referendumul de demitere a şefului statului se va desfăşura în decurs a două luni de la data luării deciziei de către Parlament. Preşedintele Republicii va fi demis, dacă această decizie va fi luată de majoritatea cetăţenilor care au participat la referendum66.

În Slovacia Preşedintele Republicii este revocat dacă mai mult de jumătate din voturile exprima­te la referendum sunt favorabile revocării sale67. Această regulă se aplică şi în cadrul referendumului de demitere a Preşedintelui României.

În Republica Moldova referendumul de demitere a şefului statului poate fi iniţiat în exclusivitate de Parlament. Conform prevederilor Codului Electoral, după adoptarea hotărârii privind suspendarea din funcţie a Preşedintelui Republicii Moldova, Parlamentul, în termen de 5 zile, adoptă o hotărâre privind desfăşurarea referendumului cu privire la problema în cauză68. În viziunea noastră, ar fi mai oportun că hotărârea privind suspendarea şefului statului din funcţie şi hotărârea de convocare a referendumului de demitere să fie adoptate prin acelaşi act al Parlamentului, or, în caz de adoptare a deciziei de suspendare, organizarea referendumului este inevitabilă, acesta fiind obligatoriu. Referendumul se va desfăşură în termen de cel mult 30 de zile de la data adoptării decizie de suspendare, acesta fiind valabil dacă vor participa cel puţin o treime din numărul persoanelor înscrise în listele electorale. Hotărârea privind demiterea Preşedintelui Republicii Moldova se consideră adoptată prin referendum republican dacă pentru ea au votat un număr de alegători egal sau mai mare decât în cazul alegerii  Preşedintelui Republicii Moldova, dar nu mai puţin de jumătate din numărul alegătorilor care au participat la referendum69. Remarcăm faptul că această prevedere, în viziunea noastră puţin reuşită, a fost introdusă în Codul Electoral prin Legea nr. 147 din 15 iulie 2016, fiind analogică cu procedura de luare a decizie în cadrul referendumului local de revocare a primarului70, procedură care poate fi iniţiată pentru motive absolut distincte după conţinut şi gravitate în raport cu temeiul demiterii şefului statului — încălcarea gravă a Constituţiei.

Consecinţele hotărârii adoptate la referendum. În cazul adoptării hotărârii de demitere a şefului statului acesta este demisionat de drept, fiind aplicabil principiului simetriei juridice: cetăţenii sunt cei care aleg şeful statului, tot ei fiind cei care decid demiterea sa.

În cazul în care hotărârea de demitere nu este adoptată la referendum, interimatul funcţiei încetează şi şeful statului suspendat îşi reia atribuţiile, după validarea rezultatelor referendumului. În unele state, în această circumstanţă, în vederea asigurării simetriei instituţiilor dreptului public, va fi dizolvat parlamentul care a decis convocarea acestui referendum. În doctrină s-a remarcat că parlamentul este dizolvat de drept ca urmare a pierderii legitimităţii sale, or, în sistuaţia în care şeful statului nu este demis în urma referendumului, rezultă că prin votul său, corpul electoral a infirmat decizia reprezentanţilor săi, în acest caz urmând a fi organizate alegeri generale, deoarece legitimitatea electorală a fost infirmată de cel care o acordase71.

Astfel, în Austria respingerea demiterii prin referendum reprezintă realegerea în funcţie a Preşedintelui Federal şi conduce la dizolvarea Consiliului Naţional şi organizarea alegerilor parlamentare anticipate72. În Islanda în cazul în care rezoluţia de demitere a şefului statului nu va fi adoptată la referendum, Parlamentul urmează de îndată a fi dizolvat, numindu-se alegeri noi73. În Slovacia dacă şeful statului nu este revocat prin referendum, Preşedintele Republicii dizolvă Consiliul Naţional în termen de 30 de zile de la anunţarea rezultatelor referendumului. În acest caz, începe un nou mandat prezidenţial. Preşedintele Consiliului Naţional convoacă alegerile parlamentare în termen de şapte zile de la dizolvarea acestuia74.

Aceste prevederi tind să disciplineze Parlamentul în luarea deciziei de suspendare a şefului statului şi să-l abţină de la utilizarea abuzivă a acestui drept discreţionar.

Demiterea şefului statului prin decizia autorităţii de justiţie constituţională. În doctrină s-a manifestat anumită neîncredere în capacitatea votanţilor de a face aprecieri în cadrul referendumului asupra unor probleme de ordin juridic, inclusiv în cadrul referendumului de demitere a şefului statului pentru încălcarea Constituţiei. Cetăţenii care participă la referendum nu au calităţile analitice şi nici informaţiile necesare pentru a soluţiona corect o problemă juridică, în mare parte datorită unei educaţii politice şi juridice insuficiente75. Remarcăm faptul că în multe state cu o democraţie consacrată şi cu o cultură politică şi juridică înaltă autoritatea competentă de a stabili dacă a avut loc sau nu o încălcare a Constituţiei de către şeful statului şi de a-l demite dacă o asemenea încălcare a fost constatată este autoritate de jurisdicţie constituţională.

Astfel, în Germania decizia de punere sub acuzare a Preşedintelui Federal pentru încălcarea Constituţiei sau a oricărei alte legi federale necesită o majoritate de două treimi dintre membrii Bundestagului sau de două treimi dintre voturile Bundesratului. Cazul de punere sub acuzare este prezentat în faţa Tribunalului Constituţional Federal de o persoană împuternicită de organul care a iniţiat procedura de punere sub acuzare. După ce Preşedintele Federal a fost pus sub acuzare, Tribunalul poate emite un ordin provizoriu prin care să suspende şeful statului din funcţie. În cazul în care Tribunalul Constituţional Federal constată că Preşedintele Federal este vinovat de încălcarea deliberată a Legii fundamentale sau a altei legi federale, acesta poate decide demiterea din funcţia de Preşedinte Federal76.

În Austria Preşedintele Federal răspunde în faţa Adunării Federale în legătură cu exercitarea funcţiilor sale. În caz de încălcare a Constituţiei de către şeful statului, Adunarea Federală va fi convocată de Cancelarul Federal, în baza votului Consiliului Naţional sau al Consiliului Federal. Sunt necesare prezenţa a peste jumătate dintre membrii fiecăreia dintre cele două camere şi o majoritate de două treimi dintre voturile exprimate pentru a se vota punerea sub acuzare a Preşedintelui Federal pentru încălcarea culpabilă a Constituţiei. Curtea Constituţională se va pronunţa asupra acţiunilor care au ca obiect responsabilitatea constituţională a şefului statului. Condamnarea de către Curtea Constituţională a Preşedintelui Federal va conduce la pierderea funcţiei şi, în circumstanţe agravante speciale, şi la pierderea temporară a drep­turilor politice77.

În Slovacia Consiliul Naţional, în caz de încălcare intenţionată a Constituţiei, decide în privinţa punerii sub acuzare a Preşedintelui Republicii cu o majoritate de trei cincimi din numărul total al membrilor Parlamentului. Actul de punere sub acuzare a şefului statului este depus de către Consiliul Naţional la Curtea Constituţională, care se pronunţă în şedinţă plenară. Un verdict de condamnare emis de Curtea Constituţională conduce la pierderea mandatului prezidenţial şi a dreptului de a candida din nou pentru mandatul de Preşedinte78.

În Croaţia Preşedintele Republicii poate fi pus sub acuzare pentru orice încălcare a Constituţiei pe care a comis-o în timpul exercitării îndatoririlor sale. Procedura de punere sub acuzare poate fi iniţiată de către Parlament cu o majoritate de două treimi dintre toţi reprezentanţii. În cazul în care Curtea Constituţională adoptă o decizie de punerea sub acuzare, cu o majoritate de două treimi dintre toţi judecătorii, mandatul Preşedintelui Republicii încetează79.

În Ungaria procedura de punere sub acuzare, în cazul în care Preşedintele Republicii încalcă în mod voluntar Legea fundamentală sau orice lege în cursul îndeplinirii funcţiei sale, necesită voturile a două treimi din membrii Adunării Naţionale, votul fiind secret. Curtea Constituţională dispune de prerogativa de a conduce procedura de demitere a şefului statului, care nu îşi va putea exercita prerogativele începând cu data la care Adunarea Naţională ia o astfel de decizie şi până la încheierea acestei proceduri. În cazul în care, Curtea Constituţională stabileşte vinovăţia Preşedintelui Republicii, aceasta îl poate elibera din funcţie80.

În Bulgaria punerea sub acuzare a Preşedintele Republicii, în cazul încălcării Constituţiei, este adoptată cu votul a mai mult de două treimi din membrii Adunării Naţionale. Competenţa de judecată a cererii de punerea sub acuzare a Preşedintelui aparţine Curţii Constituţionale, care se pronunţă în termen de o lună de la data depunerii cererii. În cazul în care Curtea Constituţională constată că şeful statului a încălcat Constituţia, prerogativele Preşedintelui Republicii sunt suspendate81.

În Slovenia Preşedintele Republicii poate fi pus sub acuzare de Adunarea Naţi­onală în faţa Curţii Constituţionale, care va decide asupra acuzaţiilor şi poate hotărî eliberarea din funcţie a şefului statului cu votul majorităţii a două treimi din judecători. La primirea unei rezoluţii de punere sub acuzare din partea Adunării Naţionale, Curtea Constituţională poate decide suspendarea din funcţie a Preşedintelui Republicii până la pronunţarea unei decizii finale82.

În Albania, Adunarea Populară, cu votul a două treimi din numărul deputaţilor aleşi, poate pune sub acuzare Preşedintele Republicii în caz de încălcare gravă a Constituţiei. Curtea Constituţională, în caz de stabilire a vinovăţiei şefului statului, va demite Preşedintele Republicii din funcţie83. O procedură similară este prevăzută şi de Constituţia Macedoniei, cu specificarea că decizia Curţii Constituţionale trebuie adoptată cu votul a două treimi din numărul judecătorilor84.

În Cehia Senatul poate, cu acordul Camerei Deputaţilor, să depună la Curtea Constituţională o plângere constituţională împotriva Preşedintelui Republicii pentru încălcare gravă a Constituţiei sau a ordinii constituţionale. Propunerea referitoare la plângerea constituţională se adoptă de către Senat cu o majoritate de trei cincimi din senatorii prezenţi. Camera Deputaţilor încuviinţează depunerea plângerii constituţionale cu o majoritate de trei cincimi din deputaţii prezenţi; în cazul în care Camera Deputaţilor nu-şi exprimă acordul în termen de trei luni de la data la care Senatul l-a solicitat, se consideră că acesta nu a fost acordat. Curtea Constituţională poate decide ca şeful statului, în cazul stabilirii vinovăţiei sale, să-şi piardă funcţia şi dreptul ulterior de a mai candida pentru această funcţie85.

Demiterea prin hotărârea unei instanţe speciale. În Polonia şeful statului poate fi tras la răspundere în faţa Tribunalului de Stat, care este alcătuit dintr-un Preşedinte, doi vicepreşedinţi şi 16 membri aleşi de Sejm (cameră a Parlamentului) fără ca aceştia să fie deputaţi sau senatori, pe durata mandatului Sejmului. Vicepreşedinţii Tribunalului şi cel puţin jumătate dintre membrii Tribunalului de Stat trebuie să îndeplinească condiţii de calificare profesională necesare pentru a fi judecători (Prim-preşedintele Curţii Supreme este Preşedintele Tribunalului de Stat). Punerea sub acuzare a Preşedintelui Republicii poate interveni prin adoptarea unei hotărâri cu majoritatea a cel puţin două treimi din numărul membrilor Adunării Naţionale (Sejmului şi Senatului), la solicitarea a cel puţin 140 de membri ai Adunării (o pătrime din numărul total al membrilor), de la această dată şeful statului fiind suspendat de drept din funcţie86.

În Grecia hotărârea de a intenta învinuire Preşedintelui Repu­blicii de încălcare a Constituţiei necesită o majoritate de două treimi din numărul total al deputaţilor. Dacă propunerea este adoptată, Preşedintele Republicii va fi deferit unei Instanţe Speciale, formată din şase membri ai Consiliului de Stat şi şapte membri ai Curţii de Casaţie (Consiliul de Stat este instanţa administrativă supremă; Curtea de Casaţie este instanţa judecătorească supremă). Membrii Instanţei Speciale sunt aleşi prin tragere la sorţi de către Preşedintele Parlamentului într-o şedinţă publică a Parlamentului, din rândul membrilor celor două instanţe de rang superior care au fost numiţi sau promovaţi în funcţie înainte de depunerea moţiunii de urmărire penală. După deferirea sa instanţei, Preşedintele Republicii se abţine de la îndeplinirea atribuţiilor sale. În cazul stabilirii vinovăţiei de către Instanţa Specială, şeful statului este demis din funcţie87.

1. În urma analizei efectuate privind reglementarea constituţională a demiterii şefului statului, vom înainta următoarele recomandări care, în viziunea noastră, pot contribui la perfecţionarea mecanismului de colaborare între autorităţile publice antrenate în exercitarea statală a puterii în Republica Moldova, şi anume:substituirea sintagmei „demitere“ cu sintagma „suspendare“ în art. 135, alin. (1), lit. f) din Constituţie;

2. modificarea art. 171 din Codul Electoral privind revizuirea pragului valabilităţii referendumului republican de demitere a Preşedintelui Republicii de la o treime la cel puţin jumătate din numărul cetăţenilor cu drept de vot;

3. modificarea art. 168, alin. (1) din Codul Electoral privind revizuirea modului de adoptare a deciziei în cadrul referendumului de demitere a Preşedintelui Republicii în următoarea formulare: „Hotărârea privind demiterea Preşedintelui Republicii Moldova se consideră adoptată prin referendum republican dacă pentru ea au votat cel puţin jumătate din numărul alegătorilor care au participat la referendum“;

4. în vederea asigurării principiului simetriei juridice, considerăm oportună completarea art. 85, alin. (1) al Constituţiei cu o nouă propoziţie în următoarea formulare: „În cazul în care hotărârea privind demiterea Preşedintelui Republicii nu a fost adoptată în cadrul referendumului republican, Parlamentul se dizolvă“.

1 Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 33 din 10 octombrie 2013 privind interpretarea articolului 140 din Constituţie.

2 Art. 88, art. 106 din Constituţia Regatului Belgiei din 07 februarie 1831.

3 Art. 13 al Constituţiei Regatului Danemarcei din 05 iunie 1953.

4 A se vedea: Popescu R.D. Răspunderea Parlamentului în Dreptul constituţional. Bucureşti: C.H. Beck, 2011, p. 26.

5 Art. 142, alin. (2), lit. a) din Legea Constituţională Federală a Austriei din 01 octombrie 1920.

6 Art. 90, alin. (1) al Constituţiei Republicii Italiene din 22 decembrie 1947.

7 Art. 95, alin. (1) al Constituţiei României din 08 decembrie 1991.

8 Art. 65, alin. (2) al Constituţiei Republicii Cehe din 16 decembrie 1992.

9 Art. 105 al Constituţiei Republicii Croaţia din 22 decembrie 1990.

10 Art. 49, alin. (1) al Constituţiei Republicii Elene din 11 iunie 1975.

11 Art. 86 din Constituţia Republicii Lituania din 25 octombrie 1992.

12 Art. 107 al Constituţiei Republicii Slovace din 01 septembrie 1992.

13 Art. 98, alin. (2) al Constituţiei Muntenegru din 22 octombrie 2007.

14 Art. 103 din Constituţia Bulgariei din 13 iulie 1991.

15 Art. 118, alin. (1) al Constituţiei Republicii Serbia din 08 noiembrie 2006.

16 Art. 87 al Constituţiei Fostei Republici Iugoslave Macedonia din 17 noiembrie 1991.

17 Art. 61, alin. (1) al Constituţiei Republicii India din 26 ianuarie 1950.

18 Art. 75, alin. (2) din Constituţia Georgiei din 24 august 1995.

19 Art. 141, alin. (1) al Constituţiei Republicii Armenia din 05 iulie 1995.

20 Art. 90, alin. (2) al Constituţiei Albaniei din 21 octombrie 1998.

21 Art. 61, alin. (1) din Legea Fundamentală a Republicii Federale Germania din 23 mai 1949.

22 Art. 109 din Constituţia Republicii Slovenia din 23 iunie 1991.

23 Art. 13, alin. (2) din Constituţia Ungariei din 25 aprilie 2011.

24 Art. 145, alin. (1) din Constituţia Republicii Polone din 02 aprilie 1997.

25 Art. 86 din Constituţia Republicii Lituania din 25 octombrie 1992.

26 Art. 48, alin. 3, lit. b) din Constituţia Republicii Malta din 21 septembrie 1964.

27 Art. 60, alin. (6) din Legea Constituţională Federală a Austriei din 01 octombrie 1920.

28 Art. 106 al Constituţiei Republicii Slovace din 01 septembrie 1992.

29 Art. 89, alin. (1) din Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994.

30 A se vedea: Iancu Gh. Drept constituţional şi instituţii politice. Ediţia 3. Bucureşti: C. H. Beck, 2014, p. 563.

31 Art. 38, alin. (2), lit. c) din Codul Jurisdicţiei Constituţionale nr. 502 din 16 iunie 1996.

32 Muraru I., Tănăsescu E. S. Constituţia României. Comentariu pe articole. Bucureşti: C. H. Beck, 2008, p. 890.

33 Idem.

34 Constituţia Republicii Moldova. Comentariu. Chişinău: ARC, 2012, p. 326.

35 Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 2 din 24 ianuarie 2017 privind interpretarea articolului 98, alin. (1) din Constituţia Republicii Moldova (codecizia la remanierea guvernamentală).

36 Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 28 din 17 octombrie 2017 pentru interpretarea prevederilor articolului 98, alin. (6) în coroborare cu articolele 1, 56, 91, 135 şi 140 din Constituţie (neîndeplinirea obligaţiilor constituţionale de către Preşedinte).

37 Avizul Curţii Constituţionale din 20 octombrie 2017 privind constatarea circumstanţelor care justifică interimatul funcţiei de Preşedinte al Republicii Moldova pentru exercitarea obligaţiei constituţionale de numire în funcţie a unui ministru.

38 A se vedea în acest sens: Constituţia Republicii Moldova. Comentariu. Chişinău: ARC, 2012, p. 326-327.

39 A se vedea în acest sens: Muraru I., Tănăsescu E. S. op. cit., p. 895.

40 A se vedea în acest sens: : Muraru I., Constantinescu M. Drept parlamentar românesc. Bucureşti: All Beck, 2005, p. 277.

41 Art. 61, alin. (1) din Legea Fundamentală a Republicii Federale Germania din 23 mai 1949.

42 Art. 60, alin. (6) din Legea Constituţională Federală a Austriei din 01 octombrie 1920.

43 Art. 63 din Legea Constituţională Federală a Austriei din 01 octombrie 1920.

44 Art. 61, alin. (1), alin. (2) din Constituţia Republicii India din 26 ianuarie 1950.

45 Art. 103 din Constituţia Bulgariei din 13 iulie 1991; art. 90, alin. (2) al Constituţiei Albaniei din 21 octombrie 1998.

46 Art. 13, alin. (2) din Constituţia Ungariei din 25 aprilie 2011.

47 Art. 49, alin. (2) al Constituţiei Republicii Elene din 11 iunie 1975; art. 63, alin. (1) din Constituţia Georgiei din 24 august 1995.

48 Art. 51 din Constituţia Republicii Letonia din 15 februarie 1922; art. 141, alin. (2) al Constituţiei Republicii Armenia din 05 iulie 1995.

49 Art. 95, alin. (2) al Constituţiei României din 08 decembrie 1991.

50 Art. 89, alin. (2) din Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994.

51 Art. 51 din Constituţia Republicii Letonia din 15 februarie 1922.

52 Art. 141, alin. (3) al Constituţiei Republicii Armenia din 05 iulie 1995

53 Art. 63 din Constituţia Georgiei din 24 august 1995.

54 Art. 61, alin. (3), alin. (4) din Constituţia Republicii India din 26 ianuarie 1950.

55 Art. 98, alin. (3) — (6) din Constituţia Muntenegru din 22 octombrie 2007.

56 Art. 118 al Constituţiei Republicii Serbia din 08 noiembrie 2006.

57 Art. 74 din Constituţia Republicii Lituania din 25 octombrie 1992.

58 Iancu Gh. Drept electoral. Bucureşti: C.H. Beck, 2012, p. 267, 294.

59 Art. 60, alin. (6) din Legea Constituţională Federală a Austriei din 01 octombrie 1920.

60 Art. 106, alin. (1) al Constituţiei Republicii Slovace din 01 septembrie 1992.

61 Art. 11, alin. (3) din Constituţia Republicii Islanda din 16 iunie 1944.

62 A se vedea: Muraru I., Tănăsescu E. S. op.cit., p. 898.

63 Art. 95 din Constituţia României din 08 decembrie 1991.

64 Art. 89, alin. (1), (3) din Constituţia Republicii Moldova din 29 iulie 1994.

65 A se vedea: Deleanu I., Instituţii şi proceduri constituţionale în dreptul român şi în dreptul comparat. Bucureşti: C.H. Beck, 2006, p. 729; Constituţia Republicii Moldova. Comentariu. p. 540.

66 Art. 11, alin. (3) din Constituţia Republicii Islanda din 16 iunie 1944.

67 Art. 106, alin. (2) al Constituţiei Republicii Slovace din 01 septembrie 1992.

68 Art. 149, alin. (2) din Codul Electoral nr. 1381 din 21 noiembrie 1997.

69 Art. 168, alin. (1) din Codul Electoral nr. 1381 din 21 noiembrie 1997.

70 A se vedea art. 198, alin (1) din Codul Electoral nr. 1381 din 21 noiembrie 1997.

71 A se vedea: Muraru I., Constantinescu M. op. cit., p. 279; Popescu R.D. op. cit., p. 378.

72 Art. 60, alin. (6) din Legea Constituţională Federală a Austriei din 01 octombrie 1920.

73 Art. 11, alin. (4) din Constituţia Republicii Islanda din 16 iunie 1944.

74 Art. 106, alin. (3) al Constituţiei Republicii Slovace din 01 septembrie 1992.

75 A se vedea în acest sens: Iancu Gh. Drept electoral, p. 265.

76 Art. 61din Legea Fundamentală a Republicii Federale Germania din 23 mai 1949.

77 Art. 63, art. 68, art. 142, alin. (1), art. 142, alin. (2), lit. a), art. 142, alin. (4) din Legea Constituţională Federală a Austriei din 01 octombrie 1920.

78 Art. 107 al Constituţiei Republicii Slovace din 01 septembrie 1992.

79 Art. 105 al Constituţiei Republicii Croaţia din 22 decembrie 1990.

80 Art. 13 din Constituţia Ungariei din 25 aprilie 2011.

81 Art. 103 din Constituţia Bulgariei din 13 iulie 1991.

82 Art. 109 din Constituţia Republicii Slovenia din 23 iunie 1991.

83 Art. 90 al Constituţiei Albaniei din 21 octombrie 1998.

84 Art. 87 al Constituţiei Fostei Republici Iugoslave Macedonia din 17 noiembrie 1991.

85 Art. 65, alin. (2), (3) din Constituţia Republicii Cehe din 16 decembrie 1992.

86 Art. 145, art. 199 din Constituţia Republicii Polone din 02 aprilie 1997.

87 Art. 49, alin. (2)- (4), art. 86, alin. (4) din Constituţia Republicii Elene din 11 iunie 1975.