Amploarea schimbărilor ce au loc în societatea contemporană generează necesitatea studiilor cu caracter teoretico-istoric.
În acest context, cercetările din perspectivă istorică au o deosebită importanţă pentru dezvoltarea statului şi dreptului contemporan.
Studierea disciplinei Istoria dreptului românesc contribuie la educaţia juridică a studenţilor, la sporirea nivelului de cultură juridică, realizând o tranziţie treptată de la materia predată în liceu la cea de la Universitate.
Scopul disciplinei nu rezidă numai în acumularea de cunoştinţe privind sistemul de drept naţional pe parcursul istoriei, predarea disciplinei urmăreşte şi perspectiva de aplicare a acestora în practică, prin evaluarea unor modele ce s-au dovedit a fi eficiente sau dimpotrivă ineficiente în organizarea societăţii umane şi reglementarea juridică a principalelor relaţii sociale.
Istoria dreptului românesc formează la studenţi aptitudinile de a evalua dreptul ca un sistem dinamic, strâns legat de necesităţile vieţii sociale, de nivelul de dezvoltare economic, politic, de tradiţii şi mentalitate naţională, de nivelul de cultură a comunităţii naţionale. Aceste aptitudini ajută pe viitorii jurişti să devină persoane multilateral dezvoltate, să aibă o viziune de ansamblu asupra sistemului de drept, să evite formalismul excesiv şi analizele dogmatice.
În primul Capitol al Ghidului, materialul este structurat pe teme de studiu conform curriculum-ului aprobat de catedră (departament) şi în ordinea cronologică în care vor fi studiate în cadrul seminarelor. Sarcinile pentru fiecare temă fiind prezentate pe subiecte aparte pe 3 nivele de dificultate: de cunoaştere şi înţelegere, de aplicare şi de integrare.
În Compartimentul II, sunt prezentate denumirile temelor, indicaţii metodice generale şi termenele prezentării rezultatelor lucrului individual.
În urma analizei conţinutului ghidului, deducem importanţa acestuia pentru studenţii facultăţii de drept şi în special facilitarea procesului de studiu, fiindcă acest Ghid metodic îi va ajuta pe studenţi să-şi sistematizeze informaţia necesară din cadrul disciplinei.
Autoarele au reuşit să atingă scopul propus şi anume de a prezenta o caracteristică generală a conţinutului disciplinei Istoria Dreptului Românesc, într-un mod coerent şi sistematizat.
În concluzie putem menţiona că lucrararea corespunde rigorilor înaintate faţă de astfel de lucrări metodico-didactice şi merită pe deplin a fi recomandate spre publicare.
Andrei Smochină,
doctor habilitat în drept, profesor universitar
