Sergiu FURDUI, doctor în drept, conferențiar universitar, judecător la Curtea de Apel Chișinău
|
|
According to the Contraventional Code, at present, theory and practice in the respecive field faces with multiple controversial problems and juridical solutions that reflect on the scientific nature of the normative act and distort scientific-didactical activity and that of the authority competent to find the contravention and to examine the contraventional cause. The importance of judicial activity in the process of elaboration and training of the contravention law comes from the fact that the concepts, categories, principles and legal institutions of this normative act should be developed and evaluated under the direct influence of jurisprudence. In turn these values of thought and judicial practice follow to be subject to extensive research by the science of the Contravention Law because eventually to be integrated into a symmetric system by operation of elaborating the proposals of lege ferenda at the Contravention Code. In such a situation, being aware that legal issues regarding the Contraventional Code are quite sharp and obviously important for the society, we address the request to decisional factors which are involved in one form or another, in the study Contraventional Law to support the effort in order to reform the contraventional law. We are convinced that the views and the analysis of the experts, even divergent, are not only welcomed, but also necessary. They were, moreover, the major ideas that have marked out this analytical approach first step of the contraventional law reform is the publication of the preliminary draft of the Contraventional law, which, in our opinion, constitute an initial basis for discussion and debates in the legislative process dealing with the future contraventional law. Keywords: Contraventional Code, reform, discussion, legislative process |
|
|
|
Teoria și practica în domeniul dreptului contravenţional se confruntă cu multiple probleme controversate și soluții juridice, care distorsionează activitatea științifico-didactică și cea a autorității competente pentru a găsi contravenție și să examineze cauza contravențională. Prezentul articol vine să expună unele argumente în favoarea necesităţii reformării legii contravenţionale naţionale. Cuvinte cheie: Cod contravenţional, reformă, instituţia contravenţiei, proces legislativ |
|
Codul contravenţional al Republicii Moldova, aprobat prin Legea Nr. 218-XVI din 25 octombrie 2008, întrat în vigoare la 31 mai 2009, reprezintă unul din obiectivele incluse în Programul de activitate a Parlamentului pentru realizarea prevederilor Constituţiei şi ale Concepţiei reformei judiciare şi de drept în Republica Moldova, aprobat prin Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova nr.219-XIII din 22.09.1994.
Realizarea unei opere legislative de asemenea anvergură a deschis şi a declanşat o adevărată acţiune de statut independent pentru materia juridică contravenţională, considerând-o nu o simplă instituţie tutelată de Dreptul administrativ, ci o ramură de drept autonomă în măsură să ocupe în nume propriu locul cuvenit în sistemul ramurilor de drept și științe juridice. Odată cu adoptarea şi aplicarea Codului contravențional, dreptul contravenţional se impune ca un drept autonom, pentru a răspunde, pe plan doctrinar, legislativ şi judiciar, realităţilor politico-economice şi social-culturale noi şi să contribuie la reglementarea acestor raporturi juridice din societate.
În atare situație, jurisprudenţa și doctrina urmează să-şi dezvolte funcţiile de interpretare şi aplicare a normelor contravenţionale, dublate de prospectare şi prognoză, astfel, în esenţă, revenindu-le sarcina şi obligaţia de a analiza şi a cerceta domeniul extrem de vast şi diversificat al noului regim juridic al contravenţiilor din Republica Moldova.
Cu privire la Codul contravenţional, sub aspectele de cercetare și interpretare practico — științifică a conținutului normativ, formei și structurii, precum și a impactului pe care îl are asupra jurisprudenței și doctrinei, m — am expus în literatura de specialitate, opiniile respective fiind publicate în Revista Institutului Naţional al Justiţiei nr. 3-4, 2010; Themis, nr.2, 2010; Revista Națională de Drept nr.1-6, 2010 ; Legea şi Viaţa nr.1-3, 2010 și Avocatul Poporului nr.1-2/2010.
Într-o apreciere generală, cu toate inconsecvenţele, deficienţele şi scăderile constatate în legătură cu adoptarea și aplicarea Codului contravenţional, considerăm că există suficiente temeiuri, care formează concluzia certă că procesul legislativ cu privire la reglementarea raporturilor juridice contravenţionale nici pe departe nu s-a încheiat, astfel fiind nevoie de reevaluarea şi reformarea legislaţiei contravenţionale în vigoare.
Efectuând sinteza considerentelor expuse în publicațiile menționate, am formulat următoarea concluzie: Codul contravenţional nu este un instrument legislativ modern, capabil să servească politica juridică a statului de drept — Republica Moldova, motiv pentru care o soluție ar fi elaborarea şi adoptarea unui nou act legislativ — Codul contravenţiilor.
În cazul în care în Codul contravenţional se constată: absenţa unei concepţii fundamentale, coerente şi compatibile cu litera şi spiritul Constituţiei şi Convenţiei Europene privind Drepturile Omului, neglijarea şi diminuarea însemnătăţii noţiunilor-cheie, a instituţiilor şi principiilor de bază ale unei legi contravenţionale moderne, prin substituirea acestora cu cele din alte ramuri de drept ori prin preluarea din legislaţia veche, deja depăşită, ori prin excluderea sau neadmiterea unor reglementări importante, ce se impun în cadrul raporturilor sociale noi, prin utilizarea incorectă şi diferită a unor termeni juridici speciali de circulaţie în materia contravenţională, prin lipsa unui aspect ordonat şi sistematizat al materiei reglementate, prin existenţa coliziilor de drept, adică admiterea unor norme care se află în contradicţie cu altele din legislaţia în vigoare, prin existenţa cazurilor de „goluri“ de competenţă, fie de suprapuneri de competenţă, prin aplicarea unui limbaj şi a unor expresii juridice inadecvate, precum şi a unor noţiuni confuze, prin alunecarea spre un tehnicism juridic îngust la elaborarea şi structurarea actului normativ, fără a se sprijini pe o serioasă şi temeinică documentare ştiinţifică legislativă şi jurisdicţională, prin reglementări induse prin asimilări de înţelesuri și semnificații, prin utilizarea unor cuvinte cu mai multe accepţiuni, unor exprimări necorespunzătoare, datorită lipsei unei terminologii clare, precise şi specifice dreptului contravenţional, prin prezenţa unui vocabular inadecvat, ce determină calificarea faptei imputate în mai multe norme etc., — acest act legislativ generează probleme mari și soluţii imperfecte, ce pun sub semnul întrebării, dacă este apt să servească politica juridică a statului de drept — Republica Moldova.
Sub acţiunea Codului contravenţional, în practica judiciară și în doctrina juridică, a survenit un proces amplu și turbulent de interpretare şi aplicare a normelor ce le cuprinde, soldat cu diverse probleme dificile ivite cu ocazia examinării cauzelor contravenționale, astfel la această dimensiune s-au acumulat şi continuă să se acumuleze diverse puncte de vedere, deseori diverse și controversate, majoritatea orientate asupra încercărilor de sintetizare şi ordonare a cunoştinţelor teoretice şi practice, în vederea soluţionării problemelor respective.
Aceste probleme, la rândul lor, conduc la fluctuaţia abundentă de modificări şi completări ale Codului contravenţional, care, se pare că sunt infinite, astfel depăşind limita credibilităţii, această situație creează un proces legislativ turbulent, în faţa căruia sistemul autorităţilor competente este, în continuare, expus la o practică neunitară și discordantă, urmare a căreia persoana este supusă unui risc real de a-i fi lezate drepturile şi garanţiile oferite de lege, iar ca efect general suferă imaginea justiţiei ca serviciu public.
Intervenţiile legislative sectoriale şi fragmentare în Codul contravenţional, prin modificările şi completările operate frecvent și continuu, pe lângă faptul că sânt voluminoase şi costisitoare, învederează un tratament neunitar al normelor contravenţionale, aplicându-se aceeaşi semnificaţie socio-juridică, uneori în aceeaşi redactare ori în redactări sensibil asemănătoare, sau în redactări diferite, ceea ce, potrivit regulilor metodologice privind tehnica elaborării actelor normative, trebuie de evitat cu desăvârșire.
Activitatea spasmodică și succesiunea rapidă a legii contravenționale, multitudinea și diversitatea curentelor manifestate în legătură cu propunerile privind modificarea și completarea Codului contravențional, precum și alte activități similare, perturbează într-o măsură mai mare sau mai mică coerența și eficiența actului de justiție contravențională, dat fiind că interpretarea și aplicarea normelor noi se face instantaneu, fiind de imediată aplicare, fără tatonări prealabile, din care să rezulte dacă modificările și completările operate, sunt, în esența conținutului normativ, încorporabile în dreptul contravențional și sunt în concordanță cu principiile dreptului internațional sau dezirabile pentru jurisprudență, și fără a lăsa un timp suficient pentru a le putea verifica și sedimenta în practica cu privire la examinarea cauzelor contravenționale or, pentru a avea răgazul și posibilitatea de a soluționa prin propuneri calificate de lege lata și lege ferenda conflictul dintre teorie și practică.
Cu privire la Partea generală din Codul contravenţional, se observă absența unei structuri logic determinată, bazată pe o legătură organică între instituţiile de bază ale legii contravenţionale — contravenţia, răspunderea contravenţională, sancţiunea contravenţională, care să posede un conţinut normativ autonom, ce ar cuprinde principii și noțiuni fundamentale practico — științifice specifice dreptului contravențional.
În contextul problematicii cu privire Partea generală din Codul contravenţional, menționăm capitolele 2 și 3, ale căror denumire și conținut este total confuz și greșit, de vreme ce contravenția și răspunderea contravențională, de rând cu sancțiunea contravențională, sunt instituții diferite de drept contravențional general, iar cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei sunt diferite de cele ce liberează de răspunderea contravențională; în această ordine de idei, se impune, în mod firesc, structurarea părții respective în patru capitole distincte:1) “ Legea contravențională“, în care să fie încorporate noțiunea și principiile de bază a legii contravenționale, 2) “ Contravenția“, care să cuprindă dispoziții generale și cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei, 3),,Răspunderea contravenţională“, în care, de rând cu dispoziții generale, să-şi regăsească locul cauzele care exonerează răspunderea contravenţională și 4) „Sancțiunea“, în care, pe lângă dispoziții generale și dispozițiile privind aplicarea sancțiunii contravenționale, v-or fi legiferate și măsurile de siguranţă: expulzarea, confiscarea,desființarea lucrărilor neautorizate și readucerea obiectului în stare inițială, obligarea la tratament medical, acțiuni de profilaxie aplicate minorului etc.
Prin urmare, este necesară regândirea şi conceptualizarea instituţiilor de drept, ce urmează a fi legiferate separat în Partea generală din Codul contravenţional: legea contravenţională, contravenţia, răspunderea contravenţională şi sancţiunea contravenţională, astfel încât aceste instituţii să posede o configuraţie juridică proprie, în modul corespunzător, fiind bazate pe noțiuni și principii cu caracter fundamental ale dreptului contravenţional, având o semnificaţie juridică specifică, de valoare şi aplicare universală.
Cu privire la Partea specială din Codul contravenţional, se observă că partea respectivă, în principiu, este o reproducere a Părţii speciale a Codului cu privire la contravenţiile administrative, care a fost abrogat, fiind schimbată doar ordinea clasificării capitolelor şi, în unele cazuri, aceasta fiind completată cu noi componenţe de contravenţii.
Se atestă, că la elaborarea componenţelor de contravenţii, nu s-a ţinut seama de actele normative în vigoare, care reglementează raporturile juridice din domeniul respectiv ocrotite de legea contravenţională şi nu s-au consultat organele de stat specializate în materia supusă reglementării contravenţionale. Aceasta se resimte în modul de redactare a normei contravenţionale speciale: uneori formulările conţin termeni imprecişi (art.310) sau cu o semnificaţie exclusiv tehnică (art.309), pentru ca, alteori, formulările, din dorinţa de a fi sintetice, să conţină doar prevederi generale şi, totodată, neconcrete cu privire la obiectul contravenţiei (art.291). Este o eroare vădită că una şi aceeaşi faptă contravenţională se prevede în mai multe articole; de exemplu, art.91 alin. (2) prevede răspunderea pentru comercializarea către minori a produselor din tutun şi a băuturilor alcoolice, iar în art.286 alin. (3) şi (4), la fel, pentru comercializarea către minori a băuturilor alcoolice se prevede răspunderea contravențională. Este vădit necorespunzătoare sancţiunile prevăzute în articolul 274 alin.(2) Cod contravenţional, care prevede amenda de la 50 la 500 de unităţi convenţionale, pe când în art.34 alin.(2) se prevede că amenda se aplică persoanelor fizice de la unu la 150 de unităţi convenţionale. Este contrară principiului individualizării aplicării sancțiunii contravenționale sancțiunea articolelor 242 alin(1) și (2); 243; 345, alin.(2), în care se prevede o singură categorie și mărime de sancțiune. Lipsa unei colaborări cu organul de stat specializat în domeniul contravenţiilor se resimte atât în tehnica şi evidenţa legislativă, cât şi în modul de redactare a laturii obiective: uneori formulele sunt excesiv de complicate, cu termeni imprecişi ori cu semnificaţie pur specializată din ramura tehnică, ca alteori, din dorinţa de a fi îmbinate cu juridicul, acestea să sfârșească prin a fi eclectice.
Aspectele problematice ce vizează Partea specială din Codul contravenţional sunt, în mod firesc, mai numeroase, acoperind o largă diversitate de laturi teoretice şi practice ale reglementărilor. Între acestea, se numără acele referitoare la o nouă concepţie în sistematizarea grupurilor de contravenţii, la noi contravenţionalizări şi, respectiv, noi decriminalizări ale unor fapte socialmente periculoase, la noi posibile măsuri de sancţionare, precum şi la noi excluderi ale unor componenţe de contravenţii ori structurări ale acestora etc. Aici, la fel, se impune efectuarea unui volum apreciabil de analize şi o investiţie de gândire complexă, în vederea elaborării unui nou sistem al Părţii speciale a legii contravenţionale, bazat pe noi formule tehnice de identificare a normelor speciale contravenţionale, pe o concepție specifică privind tratamentul sancționator al contravenției, pe tehnici noi de redactare a normelor respective şi pe judicioase soluţii cu privire la obiectul special ale componenţelor de contravenţii.
Cu privire la partea procesuală din Codul contravenţional, a cărei importanţă teoretică şi practică nu poate fi pusă la îndoială, de vreme ce întreaga activitate privind tragerea la răspundere pentru săvârșirea contravenţiei gravitează în jurul ei, de asemenea, este viciată, adică conţine neclarităţi, inexactităţi, lacune, colizii, nefiind structurate logic şi consecutiv activităţile procesuale pe faze şi etape etc.
Procedurile pe care le cuprinde partea procesuală nu sânt eficiente, astfel nu corespund obiectivului stipulat în Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei de reformare a sectorului justiţiei pentru anii 2011—2016 privind simplificarea și eficientizarea procedurilor contravenționale. Astfel, faptul că se întocmeşte un număr mare de procese-verbale cu privire la constatarea şi sancţionarea contravenţiilor şi, respectiv, se raportează că s-au perceput la bugetul de stat sume mari, ce provin din amenzile contravenţionale, nu este relevant şi elocvent, deoarece un număr foarte mare de asemenea hotărâri nu se execută din diferite motive, cauza principală fiind imperfecţiunea şi complexitatea exagerată a procedurilor contravenţionale prevăzute de Codul contravenţional.
În contextul problemelor legate de imperfecţiunea părţii procesuale a Codului contravențional, evidenţiem asemenea carenţe, cum ar fi:
— este sofisticată şi, respectiv, total denaturată definiţia noţiunii de contravenient, dată în art.384, ce poartă denumirea „Persoana în a cărei privinţă a fost pornit proces contravenţional“, deoarece, prin modul şi caracterul relevat, este grav afectat principiul constituţional „Prezumţia nevinovăţiei“ (art.21 din Constituţie);
— este incompletă şi, deci, greu realizabilă procedura privind depunerea contestaţiei împotriva procesului-verbal cu privire la contravenţie (art.448 ), de vreme ce nu se arată ordinea şi modalitatea examinării contestaţiei respective şi, culmea, nu sunt specificate soluţiile ce urmează a fi adoptate de instanţa de judecată;
— este inexplicabilă soluţia prevăzută la art.473 alin.(1), din care rezultă că, după examinarea recursului, instanţa nu este în drept să pronunţe decizia prin care să admită recursul, să caseze hotărârea atacată şi, prin rejudecare, să pronunţe o nouă hotărâre. Dat fiind faptul că instanţa de recurs este limitată la competenţa respectivă, astfel fiind posibilă doar dispunerea rejudecării cauzei în primă instanţă, în mod evident, se tergiversează soluționarea cauzei şi, respectiv, dat fiind expirarea termenului de prescripţie, persoana evită răspunderea contravenţională, ceea ce este inadmisibil;
— este nerealizabilă în foarte multe cazuri procedura contravenţională şi practic în toate cazurile când persoana se eschivează cu rea-voinţă de la răspunderea contravenţională, în special de la executarea sancţiunii contravenţionale, din motivul că este absolut nejustificat regimul juridic al prescripţiei răspunderii contravenţionale prevăzut de art. 30. Soluţiile practice defectuoase sunt determinate de termenul relativ scurt de tragere la răspundere contravenţională a persoanei — 3 luni. Această normă este anacronică şi, de aceea, necesită a fi revăzută cât mai curând posibil, prin prisma stabilirii unui termen rezonabil, capabil să creeze condiţii optime pentru sancţionarea persoanei vinovate de săvârșirea contravenţiei, precum şi a suspendării prescripţiei în anumite cazuri, prevăzute expres de lege. La această problemă, se mai adaugă lipsa prevederilor privind suspendarea termenului de prescripție în cazul în care persoana se eschivează de la răspunderea contravențională, etc;
— este complet neargumentată şi apreciată drept o eschivare de la asumarea responsabilităţii pentru actul de justiţie în Republica Moldova fapta de excludere din proiectul Codului contravenţional iniţial a căii extraordinare de atac — recursul în anulare, destinat reparării erorilor de drept comise la examinarea cauzei contravenţionale, astfel, absolut neîntemeiat, fiind înlăturată din sistemul autorităţilor competente Curtea Supremă de Justiţie — organul suprem al puterii judecătoreşti, care, fiind unica instanţă ierarhic superioară, urma să asigure interpretarea şi aplicarea corectă şi uniformă a legii contravenţionale pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, este necesar de evidenţiat faptul că, fiind stabilită calea extraordinară de atac — revizuirea (Capitolul 9) — în art.475 alin.(2) Cod contravenţional sunt indicate ca temeiuri de revizuire a procesului contravenţional temeiuri ce sunt prevăzute la articolul 453 alin.(1) pct.1) lit. a), b) Cod de procedură penală, care reglementează motivele pentru recurs în anulare, ceea ce denaturează natura juridică a căii extraordinare de atac stabilite de legea contravenţională;
— este contradictorie procedura de revizuire stabilită în cartea a doua, titlul II, Partea specială, capitolul IX din Codul contravenţional, de vreme ce cazurile privind deschiderea procedurii de revizuire sunt confundate, în majoritatea lor, cu cele prevăzute în procedura penală privind recursul în anulare. La fel, există diverse puncte de vedere cu privire la interpretarea şi aplicarea art. 476 alin. (2) Cod contravenţional, sub aspectul competenței, ce reglementează depunerea şi, corespunzător, examinarea cererii de revizuire;
— este anevoioasă și complicată activitatea sistemului autorităților competente să examineze cauzele contravenționale, care, în principiu, nu se deosebește de cea veche, stabilit în Codul cu privire la contravențiile administrative adoptat la 29.03.1985 și abrogat odată cu adoptarea Codului contravențional. Practica judiciară demonstrează, că activitatea autorității competente să examineze cauzele contravenționale, în special al agentului constatator, este greu realizabilă, iar soluţiile actuale din lege conduc, deseori, la imposibilitatea executării sancțiunii contravenţionale, motiv pentru care se impune simplificarea şi optimizarea procedurii propriu-zise, cu scopul creşterii operativităţii şi eficienţei activității autorității competente să examineze cauzele contravenționale, fără însă a fi afectate drepturile şi garanţiile persoanelor participante la procesul contravenţional;
— este sofisticată soluţia cu privire la competența instanței de judecată. Este imposibil de apreciat ce activitate desfăşoară instanţa de judecată la aplicarea prevederilor art.34 alin. (4)-(8) Cod contravenţional, din moment ce această instanţă este transformată, în mod nejustificat, într-un organ de executare a sancţiunii contravenţionale — amenda -, astfel fiind evitată procedura de executare prin prisma activităţii organului de executare (Titlul VII din Codul de executare).
Cu privire la aspectele problematice legate de competenţă, evidenţiem şi alte deficienţe serioase ale Codului contravenţional, şi anume absenţa prevederilor care să reglementeze competenţa în caz de indivizibilitate sau conexitate a cauzelor contravenţionale, declinarea de competenţă a autorităţii competente să examineze cauza contravenţională şi conflictul de competență, strămutarea examinării cauzei contravenţionale de la autoritatea competentă la o altă autoritate egală în grad, competenţa teritorială în materie contravenţională.
Iată, prin urmare, doar câteva probleme ce vizează Codul contravenţional, deși, şirul lor, poate fi continuat şi dezvoltat, astfel, datorită faptului că este foarte mare şi foarte complicat, există şanse minime că situaţia în care s-a pomenit politica legislativă contravenţională în Republica Moldova va fi redresată prin excluderi parţiale, modificări şi completări operate în acest act normativ.
Situaţia complicată generată de calitatea Codului contravențional are un impact decisiv asupra calităţii actului justiţiei contravenționale, deoarece de calitatea actului legislativ depinde în mare măsură calitatea actului judiciar. Norma de drept trebuie să corespundă celor trei criterii de calitate: accesibilitate, previzibilitate şi claritate, or, de felul cât de clar şi de precis este formulată de legiuitor depinde cât de corect şi de uniform va fi interpretată şi aplicată de instanţa de judecată.
În această ordine de idei, considerăm că multe aspecte negative din jurisprudenţă, îşi au sursa în faptul, că în multe cazuri lipsesc reglementări clare, pertinente şi precise, bazate pe concepte clare, ştiinţific fundamentate, care să permită interpretarea și aplicarea unitară şi corectă a normelor de drept şi care să împiedice abordări conjuncturale, derogări nejustificate şi practici neuniforme sau chiar contradictorii.
Necesitatea şi oportunitatea calităţii legii, sub aspectul că există o legătură strânsă între actul legislativ și hotărârea judecătorească, este evidenţiată în Hotărârea CtEDO Guţu v. Moldova din 7 iunie 2007, în par. 66 fiind stipulat: „…expresia ,,prevăzută de lege“ nu presupune doar corespunderea cu legislaţia naţională, dar, de asemenea, se referă la calitatea acelei legislaţii …Legislaţia naţională trebuie să indice cu o claritate rezonabilă scopul şi modalitatea de exercitare a discreţiei relevante acordate autorităţilor publice, pentru a asigura persoanelor nivelul minim de protecţie la care cetăţenii au dreptul în virtutea principiului preeminenţei dreptului într-o societate democratică“.
Privită din această perspectivă, soluția propusă apare necesară şi oportună tocmai ca urmare a unui imperativ socio-juridic firesc, în sensul stabilirii unui nou regim normativ de reglementare a materiei contravenţionale, cu conținut normativ clar, previzibil, stabil şi eficient, spre deosebire de cel existent. O nouă structură, cu un alt conţinut, a noului act legislativ în materia contravențiilor, se impune tocmai ca o necesitate a asigurării concordanţei fireşti între criteriile intrinseci (conţinutul) şi criteriile extrinseci (forma), în vederea elaborări uni nou cod în domeniul contravențiilor.
Subliniind importanţa unui instrument legislativ modern, stabil şi eficient în domeniul contravențiilor, pledăm ca activitatea privind reevaluarea şi reformarea legislaţiei în vigoare să fie continuată în sensul unor legături permanente, de lucru, între specialişti competenţi şi responsabili, ajutorul calificat oferit legiuitorului fiind capabil să se concretizeze în soluţii substanţiale şi utile, prin îmbinarea armonioasă şi raţională a cercetări aplicative cu cea fundamentală a Dreptului contravențional.
În consecință, urmare a soluției promovate, considerăm că una din cerinţele primordiale la această nouă etapă istorico-juridică de dezvoltare și constituire a Dreptului contravenţional în sistemul de drept al Republicii Moldova, rezidă în demararea procesului legislativ cu privire la reevaluarea şi reformarea legislaţiei în vigoare, care să se finalizeze cu abrogarea Codului contravențional și, respectiv, cu adoptarea Codului contravențiilor.
Prin urmare, se impune un nou ciclu de reevaluare, perfecţionare şi elaborare a cadrului legislativ existent în domeniul contravenţiilor, în cadrul căruia jurisprudenţei, în mod special judecătorului, îi revine un rol de maximă importanţă, pornind de la faptul, că la judecarea cauzei nu numai se aplică legea, ci şi, prin hotărârea adoptată, se contribuie la elaborarea actului legislativ, fiind îndeplinite, într-o împletire organică, atât o funcție de realizare a normelor juridice, cât şi o funcţie creatoare.
Pe această linie de concluzie, semnificative sunt considerentele cuprinse în pct. 12 din Avizul nr. 11 (2008) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) în atenţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei : ,,CCJE consideră de asemenea că este de dorit ca Parlamentele naţionale să evalueze şi să controleze impactul legilor existente şi în curs de elaborare asupra sistemului judiciar şi să introducă dispoziţii tranzitorii şi procedurale adecvate pentru a se asigura că judecătorii sunt în măsură să le aplice prin hotărâri judecătoreşti de calitate. Legiuitorul trebuie să acţioneze în aşa fel, încât legislaţia să fie clară şi simplu de folosit şi să fie conformă cu Convenţia. Pentru a facilita interpretarea, lucrările pregătitoare ale legilor trebuie să fie accesibile într-un limbaj inteligibil. Orice proiect de lege privind administrarea justiţiei şi legile procedurale ar trebui să facă obiectul unui aviz al Consiliului Justiţiei sau al unui organ echivalent mai înainte ca Parlamentul să delibereze asupra sa.“
Notă: Opinia cu privire la Codul contravențional în vigoare a fost remisă 01.09.2010 Parlamentului, Consiliului Superior al Magistraturii și Ministerului de Justiție, la care a fost anexat anteproiectul Codului contravențional elaborat (vezi: Probleme de drept și soluții din activitatea judecătorească/ Sergiu Furdui. — Chișinău,2012, pag.237 — 329.)
În perioada 24 octombrie 2008 — 31 decembrie 2016, perioada de adoptare și acțiune a legii contravenționale în vigoare, au fost adoptate 116 Legi privind modificare și completarea Codului contravențional, prin care au fost operate circa 400 intervenții legislative în acest act.
În atare situație, pare acreditată ideea că, în acest cod, se produce un fel de „inflaţie“ legislativă, astfel peisajul actual al legii contravenţionale, în coordonatele cantitative şi calitative ale acesteia, fiind vădit depăşit de realităţile obiective în toate componentele sale juridice, demonstrează, în mod evident, necesitatea și oportunitatea demarării procesului legislativ privind reevaluarea şi reformarea legii contravenționale în vigoare, prin abrogarea Codului contravențional și, respectiv, adoptarea Codului contravențiilor.
