Aspecte teoretice cu privire la „persoană” în raporturile juridice de drept funciar

Ecaterina BALTAGA, doctor în drept, conferenţiar universitar, UASM

In the land law, the legal rules regulate the relationships among land owners in the process of land use. For those who are under the legal norm, therein is a „model“ behaviour they should have it, or that are required a certain action or abstention, be allowed to do or not do something. Land legislation causes a peculiar notion concerning subjects participating in land relations. Subjects of land relations are landowners, individuals and legal entities, public authorities in the land use. Key words: Subjects of land relations, land law, individuals and legal entities, public authorities in the land use.

În dreptul funciar normele juridice reglementează raporturile juridice funciare, care reprezintă totalitatea de relaţii care apar între deţinătorii de terenuri în procesul de folosire a terenurilor. Pentru cei ce se află sub incidenţa normei juridice, în cuprinsul acesteia găsesc „modelul“ comportamentului pe care trebuie să-1 aibă, fie că li se impune o anumită acţiune sau abstenţiune, fie că li se permite să facă sau să nu facă ceva. Legislaţia funciară determină o noţiune aparte în ceea ce priveşte subiecţii participanţi la relaţiile funciare. Subiecţi ai relaţiilor funciare sunt proprietarii de terenuri, persoanele fizice şi juridice, autorităţile publice în procesul folosirii terenurilor. Cuvinte cheie: persoană, drept funciar, deţinători de terenuri, persoană fizică, persoană juridică

Introducere

Ca sistem al normelor juridice, dreptul are menirea de a reglementa conduita oamenilor în relaţiile interindividuale şi în planul vieţii sociale, în conformitate cu interesul general şi valorile admise. Mecanismul reglementării prin norme juridice a vieţii sociale pune în lumină aspecte dintre cele mai variate ale influenţei dreptului asupra societăţii. Această comportare se concretizează în stabilirea şi îndeplinirea unor drepturi subiective şi a obligaţiilor anexate acestor drepturi, astfel încât relaţiile dintre oameni iau forma specifică a raporturilor sau relaţiilor juridice.

Normele şi raporturile juridice la care se face referire în acest caz sunt cele cu caracter şi conţinut patrimonial ca urmare a examinării proiectul „Codului funciar“, înaintat cu titlul de iniţiativă legislativă de Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare al R. Moldova, şi desfăşurat în conţinutul acestui articol în limita competenţei funcţionale.

Materiale şi metodă

Elementele de logică formală au fost frecvent utilizate pe parcursul studiului mai ales un materia interpretării normelor juridice. O deosebită utilizare a avut-o metoda exegetică şi metoda analitic-sintetică. Primă, constă în utilizarea interpretării logice şi gramaticale, în scopul de a stabili înţelesul diferitelor texte de lege. Cea de a doua, pornind de la analiza diferitelor norme juridice în vigoare urmăreşte să descopere principiul juridic ce stau la bază.

Studiul s-a efectuat în cadrul studierii fenomenelor şi proceselor juridice din domeniul dreptului funciar şi a fost necesar ca aceste fenomene şi procese să fie descompuse în elementele lor componente pentru ca apoi să fie analizate în detaliu.

Concluziile obţinute prin cercetarea în detaliu a realităţii dreptului funciar au constituit premisele pentru raţionamentele de sinteză. Nu s-a limitat la descrierea domeniului, ci s-a purces şi l-a evaluare a domeniului, adoptând o atitudine de critică raţională a lui, propunând schimbări care să contribuie la perfecţionarea legislaţiei funciare.

Rezultate şi discuţii

Societatea însăşi este un produs al interacţiunii oamenilor, un sistem de relaţii aflate în permanentă dezvoltare. Pătrunzând ţesătura raporturilor interumane, studiul raporturilor juridice, subliniază faptul, că înainte de toate acestea sunt nişte raporturi sociale, în care oamenii intră în vederea îndestulării trebuinţelor lor variate, raporturi de cooperare şi existenţă. În acest context, raportul de drept este o reali­tate concretă care constă într-o legătură juridică (drepturi şi obli­gaţii reciproce) între două sau mai multe subiecte, fie ele indivi­duale sau colective.

Astfel, relaţia juridică apare ca un stadiu obligator în procesul de realizare a normelor juridice, un element constitutiv necesar al ordinii juridice. Or, tocmai prin intermediul acestor raporturi, elementele normative ale ordinii juridice-normele de drept — se alătură elementelor activităţii practice, comportamentelor umane şi a celor ma­teriale ale indivizilor.

Normele juridice, reglementând conduita oamenilor, determină adesea încheierea unor raporturi, întrucât conduita unei persoane se exteriorizează prin acţiunile sau inacţiunile ei faţă de alte persoane, faţă de organele de stat sau faţă de alte forme organizaţionale nestatale.

În dreptul funciar normele juridice reglementează raporturile juridice funciare, care reprezintă totalitatea de relaţii care apar între deţinătorii de terenuri în procesul de folosire a terenurilor. Pentru cei ce se află sub incidenţa normei juridice, în cuprinsul acesteia găsesc „modelul“ comportamentului pe care trebuie să-1 aibă, fie că li se impune o anumită acţiune sau abstenţiune, fie că li se permite să facă sau să nu facă ceva.

Cine poate fi subiect al raportului juridic de drept funciar? Este stabilit cu ca­racter de axiomă că numai oamenii. Numai oamenii se bucură de acea valenţă care-i poate lega în raporturi juridice şi care este ca­pacitatea juridică. Numai ei au aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii şi de a le exercita, stabilind între ei raporturi de drept.

Analizând textului art. 1 al Proiectului Codului funciar supus examinării, se determină obiectul de reglementare a Codului1. Prin conţinutul alin. (1) se stabilesc relaţii funciare reglementate de actul normativ, stabilite între persoane. Astfel, se operează cu noţiunea de „… persoane“, care prin prisma variantei propuse, în opinia noastră, diferă de înţelesul deplin al noţiunii.

Sub aspect etimologic, termenul persoană provine din cuvîntul latin persona, ce desemna la teatru masca pe care o purta pe scenă actorul, sugerând rolul său în piesă.

Conceptul de persoană în sociologie semnifică individul uman socializat, caracterizat printr-o anumită structură biologică şi psihică, integrat social într-un anumit sistem de raporturi determinate asupra procesului formative al persoanei2.

Preluându-se acest cuvânt în drept, s-a dorit să se exprime rolul omului de actor pe scena vieţii juridice.

Persoana caracterizează „aptitudinea unei entităţi sociale, consacrată ca persoană prin legea juridică, de a deveni subiect de drept, adică titular de drepturi şi obligaţii într-un raport juridic determinat, califică acea entitate ca per­soană în drept“. Prin urmare, noţiunea de subiect de drept are o semnificaţie socială şi politică, în acelaşi timp3.

Gh. Mihai susţine, „că a fi persoană nu e totuna cu a fi persoană-în-drept“. În absenţa unor anumite condiţii formale, statul (organele statului) sunt entităţi sociale deodată cu calitatea lor de subiecte de drept, pe când omul, naţiunea, etnia sunt entităţi sociale anterior acestei calităţi4.

Pe de altă parte, doctrina afirmă că a fi persoana în drept este condiţia sine qua non pentru devenirea ei subiect de drept; nu contează că e per­soană, dincolo de exigenţele juridice. Numai persoana consa­crată ca persoană-în-drept de legea juridică are aptitudinea să devină subiect de drept5.

Restrângând discuţia la dreptul civil, Gh. Beleiu6 scria că, persoana fizică exprimă calitatea omului (individual) de a fi subiect de drept civil. Astfel, ideea autorului revine dintr-o aserţiune de teoria dreptului: persoana exprimă calitatea omului de a fi subiect de drept, luat fie în individualitatea lui, fie organizaţional, dar decisă de legea în vigoare, nu ca o însuşire naturală a lui. Mai rezultă din observaţia autorului că, această calitate, decisă de legea în vigoare, se predicativizează funcţie de ramura de drept care defineşte raportul juridic în care intră: subiect de drept civil, de drept constituţional, de drept penal, de drept administrativ etc.

În literatura de speciali­tate prin subiect de drept civil se înţelege titularul de drepturi şi obligaţii civile, adică participantul la raporturile patrimoniale şi personale nepatrimoniale, reglementate de normele dreptului civil7.

Noţiunea de persoană este una de gen şi se referă la toate subiectele dreptului civil susţin autorii S. Baieş şi N. Roşca8.

Codul civil, în titlul II din cartea întâi cu denumirea „Persoanele“ se referă la toate subiectele de drept civil9: „Persoana fizică“, „Persoana juridică“ şi „Participarea Republicii Moldova şi a unităţilor administrativ-teritoriale la raporturile reglementate de legislaţia civilă“.

Atât statul, cât şi unităţile administrativ-teritoriale par­ticipă la raporturile juridice civile ca persoane juridice, prin urmare subiectele raportului juridic civil sunt persoane fizice şi persoane juridice, susţin S. Baieş şi N. Roşca.

Noţiunea de persoană fizică aparţinea numai dreptului civil, în sensul că exprima calitatea omului de a fi subiect de drept civil, este totuşi de reţinut că, uneori, mai ales în literatura de specialitate, noţiunea de „persoană fizică“ este însoţită de atributul „ca subiect de drept civil“, iar aceasta datorită faptului că noţiunea în discuţie a ajuns să fie utilizată nu numai în dreptul civil, ci şi în alte ramuri de drept, pentru a exprima calitatea omului de subiect de drept într-o ramură sau alta.

În alin. (4) art. 2 CC RM nu este stipulată nici o condiţie pentru recunoaşterea persoanei fizice sau a persoanei juridice în calitate de subiect a raporturilor juridice civile. Atunci, vor putea fi subiecte a raporturilor juridice civile toate persoanele fizice şi juridice, chiar dacă în cazurile expres prevăzute de lege vor există limitări a participării unor persoane fizice sau juridice la raporturile juridice civile.

Legislaţia funciară determină o noţiune aparte în ceea ce priveşte subiecţii participanţi la relaţiile funciare.

După art. 1 alin. (3) a Proiectului noului Cod funciar: „relaţiile funciare reprezintă totalitatea raporturilor stabilite între deţinătorii de terenuri sau autorităţile publice“. Deci, în cadrul legislaţiei funciare subiecţii sunt determinaţi a fi deţinători de trenuri sau autorităţile publice.

Legislaţia funciară în vigoare reglementează prin deţinătorii de terenuri“… titularii dreptului de proprietate, de posesiune, de beneficiere funciară“10, dintre care, deţinătorii de terenuri cu titlu de proprietate privată: cetăţeni ai Republicii Moldova şi investitorii străini. Prin expresia „Deţinătorii de terenuri cu orice titlu sînt protejaţi de stat“ reiese că se recunoaşte de Cod şi deţinerea proprietăţii publice alături de cea privată de deţinătorii de terenuri, în limita stabilită de lege.

Subiecţi ai relaţiilor funciare sunt proprietarii de terenuri, persoanele fizice şi juridice, autorităţile publice în procesul folosirii terenurilor, decide Plenul Curţii Supreme de Justiţie prin Hotărîrea nr. 8 din 22 decembrie 2014 cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei funciare11.

Astfel, folosirea termenului persoană fizică în legi­slaţia naţională permite delimitarea mai exactă a subiectelor individuale şi a le delimita de persoana juridică.

Prin urmare, cunoscând conţinutul (drepturile subiective şi obligaţiile participanţilor) unui raport juridic de drept funciar, vom putea determina care trebuie să fie conduita (acţiunile sau inacţiunile) subiectelor participante, adică obiectul raportului juridic respectiv. Dacă raportul juridic concret are natură funciară (sau civilă) subiectele de drept participante la el nu vor fi fiind decât titulare de drepturi funciare şi nu civile.

Pentru a fi calificată ca subiect de drept persoana trebuie să aibă capacitate juridică, adică să fie capabilă sub aspectul exigenţelor legii în vigoare să-şi afirme prin conduită posesia semnificativă a valorilor sociale, potrivit cu sau împotriva accep­ţiunii pe care le-o dă legile în vigoare. Capacitatea juridică este o premisă reglementată, deci o condiţie de logică juridică.

Cum s-a spus, prin capacitate juridică se înţelege aptitudinea generală şi abstractă recunoscută de legea în vigoare unei persoane consacrată sau recunoscută cu posibi­litatea de a fi subiect de drept, de a intra în raporturi juridice con­crete, exercitându-şi în aceste raporturi drepturi şi asumându-şi obligaţii12.

În dreptul privat se dimensionează capacitatea juridică a per­soanei în capacitate de folosinţă (a drepturilor subiective şi obligaţiilor) şi capacitate de exerciţiu (a drepturilor subiective şi obligaţiilor). Domeniul capacităţii de folosinţă nu e limitat la dreptul privat.

Legalitatea capacităţii de folosinţă a persoanei fizice decurge din ari. 15 din Constituţie şi art. 18 din Codul civil.

Cetăţenii Republicii Moldova beneficiază de drepturile fi de libertăţile consacrate prin Constituţie fi prin alte legi fi au obligaţiile prevăzute de acestea“, iar art. 18 alin. (1) din Codul civil dispune: „Capacitatea de a avea drepturi şi obligaţii civile (capaci­tatea de folosinţă) se recunoaşte în egală măsură tuturor persoanelor fizice“subliniind universalitatea capacităţii de folosinţă a tuturor persoanelor fizice.

La rândul său, categoria de capacitate de exerciţiu desemnează aptitu­dinea persoanei, acordată, instituită de legea în vigoare, de a-şi exercita drepturi şi de a-şi asuma obligaţii în raporturi juridice concrete, prin încheierea de acte juridice în nume propriu.

Conţinutul respectivei capacităţi e variabil de la o ramură auto­nomă de drept la alta, de la fondul unui raport juridic la altul.

Statutul juridic al persoanei individuale, numită fizică în dreptul civil, este identificabil prin nume, prenume, domiciliu, vârstă, sex, naţionalitate, cetăţenie etc. Aceasta se datorează faptului că personalitatea unei persoane fizice trebuie să apară distinct în relaţiile inter-umane, faţă de personalitatea altuia.

Numele persoanei fizice, cuprinde numele de familie şi prenumele, iar în cazul prevăzut de lege, şi patronimicul (art. 28 alin. (1) CC RM). Numele persoanei fizice este format din: nume de familie; prenume; patronimicul, în cazurile prevăzute de lege.

Legislaţia consemnează domiciliul şi reşedinţa ambele fiind examinate în dreptul civil ca atribute de identificare a persoanei fizice în ra­porturile juridice civile.

Ca subiecţi de drept funciar cetăţenii au „… o legătura juridico-politică permanentă cu statul Republica Moldova, care generează drepturi şi obligaţii reciproce între stat şi persoană“13.

Domiciliul şi reşedinţa sunt atribute de identificare a persoanei fizice şi se prezintă ca drepturi nepatrimoniale. Legiuitorul stabileşte că domiciliul persoanei fizice este acolo unde ea are locuinţa statornică sau principală.

Cetăţenii străini în calitate de investitorii străini au dreptul la domiciliere în Republica Moldova în baza actelor de identitate valabile de art. 6 al Legii cu privire la statutul juridic al cetăţenilor străini  şi al apatrizilor în Republica Moldova14.

Prin deţinători de terenuri trebuie de înţeles şi categoria de: 1) proprietarii funciari; 2) beneficiarii funciari; 3) posesorii funciari.

Dreptul de proprietate în sens subiectiv, reprezintă dreptul individual sau al colectivităţii de a-şi apropria mijloacele de producţie şi produsele rezultate şi de a exercita asupra acestora, posesia, folosinţa, şi dispoziţia, în nume propriu şi în interes propriu, în cadrul şi cu respectarea legislaţiei în vigoare.

Conţinutul juridic al dreptului de proprietate care îl constituie cele trei atribute ce aparţin titularului: posesia, folosinţa şi dispoziţia (jus utendi, fruendi et abutendi), atribute acordate şi apărate faţă de orice încălcare prin norme juridice sunt reglementate prin conţinutul art. 1 al Legii cu privire la proprietate15. Conform actului normativ „posedarea bunurilor constă în stăpânirea efectivă a bunurilor, folosirea bunurilor constă în întrebuinţarea calităţilor utile ale bunurilor, iar administrarea bunurilor în determinarea destinului bunurilor“.

În Republica Moldova se admite funcţionarea tipurilor de proprietate în diferite forme organizatorice: individuală, familială, cooperatistă, a societăţii pe acţiuni, a societăţilor economice, a întreprinderii şi instituţiei de stat, municipală, a organizaţiilor şi mişcărilor obşteşti, a organizaţiilor religioase, mixtă, inclusiv cu participarea cetăţenilor şi a persoanelor juridice din alte state, precum şi alte forme de proprietate care nu sînt interzise de lege16.

Subiect de drept nu este numai omul izolat, considerat în planul dreptului ca persoană fizică. Fiinţele umane pot participa în circuitul juridic funciar, atât în mod individual, ca persoane fizice, cât şi în mod colectiv, când îşi arogă calitatea de subiect colectiv de drept. În drept, acest subiect colectiv de drept se exprimă prin ceea ce doctrina a denumit persoană juridică. Denumirea de persoană juridică este astăzi însuşită, căci şi legea foloseşte această terminologie.

Se pune întrebarea dacă orice colectiv de oameni desemnează o persoană juridică sau este nevoie ca acest colectiv să fie caracterizat prin anumite tră­sături, care să-: termită accesul sub această formulă de persoană juridică.

Persoana juridică este un subiect de drept creat de legiuitor prin ficţiune în scopul de a permite colectivelor de indivizi să se manifeste în raporturile juridice similar unei persoane fizice.

În literatura juridică s-a relatat că noţiunea teoretică de persoană juridică permite evidenţierea unor particularităţi, care fac conceptul de persoană juridică mai accesibil. Reţinem că, spre a caracteriza un colectiv drept persoană juridică, legea cere îndeplinirea cu­mulativă a trei condiţii, şi anume: o organizare proprie, un patrimoniu propriu şi un scop propriu determinat. În preocupările doctrinei s-a reţinut că cele trei elemente au valoare de elemente constitutive ale persoanei juridice, ele fiind nu numai necesare, ci şi sufi­ciente, deci sunt exclusive17.

Aceste particularităţi ale persoanei juridice sunt interdependente, nu tre­buie privite ca un etalon şi pot fi formulate şi altfel.

Aşa cum am arătat, categoria „persoană juridică“ revine teoriei dreptului civil. Pentru a cerceta ideea astfel încât să aibă aplicaţii în toate ramurile dreptului pozitiv, inclusiv celui funciar se foloseşte categoria „persoană organizaţională“, căci nici „persoană colectivă“, nici „persoană morală“ nu subînţeleg ideea de reglementare dintr-o exterioritate cu autoritate legală18.

Altfel spus, organizarea este structurarea colectivului de oameni astfel încât aceştia să se manifeste în raporturile juridice ca unul singur. În literatura ştiinţifică a fost ex­pusă poziţia conform căreia acest element, deşi indicat în legislaţia multor stat, nu este necesar, deoarece nu are caracter general. Contrar acestei opinii, se consideră că o persoană juridică există numai dacă are o struc­tură internă proprie, care presupune existenţa a cel puţin două organe obligatorii: organul suprem (principal) şi organul executiv19.

Din cele menţionate se poate trage concluzia că a doua condiţie a persoanei juridice „este organizaţia înzestrată cu patrimoniu propriu, destinat realizării scopului propus prin actul de constituire, căreia i se recunoaşte, în condiţiile legii, capacitatea juridică“20.

În drept, prin patrimoniu vom înţelege acea universalitate de drept ce cuprinde ansamblul drepturilor şi obligaţiilor cu valoare economică, aflate în circuitul juridic civil, aparţinând unei persoane fizice sau juridice. Patrimoniul, fiind o aptitudine, îşi află temeiul, fundamentul, în ideea de perso­nalitate juridică, şi anume el poate fi privit ca o personalitate proiectată în plan economic. De aici, rezultă că orice persoană are şi nu poate avea decât un patri­moniu sau, într-o altă deviză, s-ar putea spune că nu există patrimoniu fără per­soană, aşa cum nu există persoană fără patrimoniu. Tocmai acest patrimoniu permite persoanei juridice să aibă o răspundere patrimonială proprie şi să participe la circuitul juridic proprio nomine21.Scopul, ca a treia condiţie de existenţă a persoanei juridice, se realizează prin activitatea desfăşurată de aceasta. Utilitatea membrilor constă în dobândirea unor drepturi faţă de persoana ju­ridică şi realizarea unor interese ideale sau materiale. Dacă scopul persoanei juridice este lucrativ, interesul membrilor este de a dobândi drepturi patri­moniale transmisibile faţă de persoana juridică şi de a participa la împărţirea beneficiilor. Ambele elemente, în esenţa lor, fac să se deosebească o persoană juridică cu scop lucrativ de una cu scop nelucrativ.

Legislaţia funciar reglementează deţinătorii de terenuri atât în domeniul public, cât şi domeniul privat.

Atunci, dacă promovează, protejează şi realizează un scop general, al întregii colectivităţi (al tuturor cetăţenilor din ţară sau al locuitorilor unei localităţi), persoana juridică aparţine domeniului public, iar dacă promovează un interes particular, al fondatorilor (asociaţilor, membrilor sau al unei cate­gorii de persoane determinate sau determinabile), persoana juridică aparţine domeniului privat.

Articolul 58 CC RM reglementează următoarele persoane juridice de drept public: statul, organele statului cărora prin lege le sunt atribuite statut de personalitate juridică, unităţile administrativ teritoriale şi alte persoane juridice formate în modul stabilit de lege de către stat, organele statului sau de unităţile administrativ teritoriale.

Statul devenit subiect de drept atât în raporturi juridice interne — de drept public sau privat — este titular de drepturi subiective publice sau private. Statului nu îi sunt aplicabile dispoziţiile cu privire la constituirea, reorganizarea, dizolvarea şi lichidarea persoanelor juridice. Atribuţiile statului ca persoană juridică sunt exercitate de organele sale în limitele competenţei lor.

În raporturi de proprietate, statul este proprietarul bunurilor sale. Dreptul de proprietate este exercitat în numele statului de către Guvern22, care “… exercită, din însărcinarea Parlamentului, funcţiile de proprietar al patrimoniului statului, creează condiţiile necesare pentru dezvoltarea tuturor tipurilor de proprietate“.

Guvernul, la rîndul său, poate delega acest drept unui sau mai multor organe centrale de specialitate.

De asemenea, Legea nr.981 din 2000 privind terenurile proprietate publică şi delimitarea lor23 prevede că în numele Republicii Moldova, dreptul de posesiune, de folosinţă şi de a dispune de terenurile proprietate publică a statului se atribuie Guvernului.

Prevederile art. 5 al legii nr. 981 din 2000 privind terenurile proprietate publică delimitează terenurile proprietate publică în:

a) terenurile incluse în Lista unităţilor ale căror terenuri destinate agriculturii rămîn în proprietatea statului, aprobată de Parlament;

b) terenurile fondului silvic proprietate publică a statului, terenurile fondului apelor proprietate publică a statului, terenurile zonelor de protecţie a apelor şi zonelor sanitare, conform datelor cadastrelor respective;

c) terenurile aferente construcţiilor unităţilor de stat şi organelor de stat;

d) terenurile aferente obiectelor complexului energetic al Republicii Moldova;

e) terenurile ocupate de drumurile naţionale, terenurile ocupate de conductele naţionale şi internaţionale de transport al gazelor, precum şi de alte comunicaţii de transport proprietate publică a statului;

f) terenurile destinate ocrotirii naturii (terenurile rezervaţiilor, parcurilor naţionale, parcurilor dendrologice şi zoologice, grădinilor botanice, braniştilor, monumentelor naturii), ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative şi terenurile de valoare istorico-culturală (rezervaţiile istorico-culturale, parcurile memoriale, monumentele arheologice şi arhitecturale etc.), a căror listă este aprobată de Guvern;

g) terenurile destinate necesităţilor de apărare, trupelor de grăniceri şi trupelor de interne;

h) alte terenuri utilizate în scopul asigurării securităţii statului.

Proprietatea publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale prezumă art. 127 din Constituţia R. Moldova (alin. (3))24.

Organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova se efectuează pe două niveluri: satele (comunele), sectoarele şi oraşele (municipiile) constituie nivelul întîi, raioanele , municipiul Chişinău şi municipiul Bălţi constituie nivelul al doilea25.

Divizarea teritoriului ţării în unităţi administrativ-teritoriale şi unitatea teritorială autonomă Găgăuzia este chemată să asigure realizarea principiilor autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, asigurării accesului cetăţenilor la organele puterii şi consultării lor în problemele locale de interes deosebit.

Toate unităţile administrativ-teritoriale au personalitate juridică, dispun de patrimoniu, au dreptul de a soluţiona şi a gestiona, în cadrul legii, în nume propriu şi în interesele populaţiei locale, o parte importantă a treburilor publice26.

Unităţile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice deosebite, deoa­rece acestora, ca şi statului, nu le sunt aplicabile normele ce reglementează statutul juridic al persoanelor juridice private.

La capitolul bunurilor statului ce ţin de domeniul privat sunt toate celelalte bunuri care nu sunt trecute în modul stabilit de lege în domeniul public. Statul poate dobândi dreptul de proprietate asupra bunurilor din domeniul privat prin acte juridice cu persoanele fizice şi persoanele juridice.

Unităţile administrativ-teritoriale au în proprietate bunuri ce ţin de dome­niul public sau de domeniul privat. Bunurile lor fac parte din domeniul privat dacă, prin lege sau în modul stabilit de ea, nu sunt transferate în domeniul pu­blic de interes local. Transferarea bunurilor din domeniul privat în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale se face prin hotărârea consiliului local. Dreptul de proprietate asupra bunurilor acestei unităţi îl exercită auto­rităţile administraţiei publice locale27.

Persoana juridică ca şi persoana fizică se deosebeşte prin anumite ele­mente proprii de individualizare: denumire, sediu, naţionalitate fără o legătură obligatorie cu numele, domiciliul şi cetăţenia fondatorilor persoane fizice sau cu denumirea, sediul şi naţionalitatea fondatorilor persoane juridice. Pe lângă atri­butele menţionate, persoana juridică poate fi identificată şi prin emblemă (sim­bol), marcă, număr de identitate (IDNO), poştă electronică, căsuţă poştală etc.

La cele expuse mai concretizăm că, desigur, în raporturile juridice de drept funciar statul (organele lui, unităţile administrativ-teritoriale ş.a.) se manifestă ca persoană juridică, în accepţiunea doctrinei civile.

Concluzii

În rezultatul analizei efectuate, efectuăm următoarele concluzii subiecte ale raporturilor juridice de drept funciar sunt oamenii, fie individual, când vorbind de „persoana fizică“, fie organizaţi în condiţiile şi modurile stabilite de lege, când folosim noţiunea de „persoană juridică“.

Explicarea naturii de personalitate juridică a constituit una dintre preocupările doctrinei.

Astfel, noţiunea de persoană este utilizată pentru a exprima calitatea omului de subiect de drept într-o ramură sau alta. Ce ţine de dreptul funciar prin persoană se subînţelege subiectele de drept, adică participanţii la raporturile juridice de drept funciar (deţinătorii de terenuri), care se împart în două categorii: persoanele fizice şi persoanele juridice.

Persoana fizică (cetăţean sau străin) este subiect de drept este titularul de drepturi şi obligaţii, care formează conţinutul raportului juridic de drept funciar.

Persoana juridică este un subiect de drept creat de legiuitor prin ficţiune în scopul de a permite colectivelor de indivizi să se manifeste în raporturile juridice similar unei persoane fizice. Persoane juridice de drept funciar sunt constituite cu scop lucrativ.

Persoanele juridice sunt divizate în două categorii de drept public şi de drept privat. Această diviziune îşi raţionamentul în interesul pe care îl promovează aceste persoane. Dacă persoana juridică reprezintă interesul general al unei colectivităţi (toţi cetăţenii statului sau a unei localităţi) aceasta este una de drept public. Dacă persoana juridică este constituită de persoane private în scopul de a promova interese particulare ale membrilor săi, sau unui cerc mai larg de persoane, aceasta este de drept privat.

Persoane juridice de drept public sunt statul, organele statului cărora prin lege le sunt atribuite statut de personalitate juridică, unităţile administrativ teritoriale şi alte persoane juridice formate în modul stabilit de lege de către stat, organele statului sau de unităţile administrativ teritoriale.

În contextul celor expuse, menţionăm că este recomandabil perfecţionarea proiectului Codului funciar, care trebuie să cuprindă norme fără echivoc şi să determine o aplicare corectă şi uniformă cu prevederi concrete şi concise.

Reieşind din cele expuse considerăm rezonabil de redat într-un conţinut mai extins alin. (1) art. 4 „Subiecţii relaţiilor funciare“ a Proiectului Codului funciar, prin varianta: „Subiecţi ai relaţiilor funciare sunt deţinători de terenuri, persoanele fizice şi juridice, autorităţile publice în procesul folosirii terenurilor“.

La punctul d) art. 5 de a modifica conţinutul „modifică categoria de destinaţii a terenurilor proprietate publică a statului, cu avizul consiliului unităţii administrativ-teritoriale de nivelul întîi pe al cărei teritoriu se află terenul“ prin expresia „modifică categoria de destinaţii a terenurilor proprietate publică a statului, cu avizul consiliului unităţii administrativ-teritoriale de nivelul întîi sau al doilea, prin Hotărîrea Adunării Populare a Găgăuziei în a căror proprietate se află terenul respectiv, conform procedurii prevăzute în regulamentul aprobat de Guvern“, dat fiind faptul că în temeiul art. 110 alin. (1) al Constituţiei R. Moldova: „Teritoriul Republicii Moldova este organizat, sub aspect administrativ, în sate, oraşe, raioane şi unitatea teritorială autonomă Găgăuzia“; art. 4 alin. (4) „Organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova se efectuează pe două niveluri: satele (comunele) şi oraşele (municipiile) constituie nivelul întîi, raioanele constituie nivelul al doilea“; art. 1 al Legea Republicii Moldova privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri) Nr.344-XIII din 23.12.94 prin care se reglementează că „Găgăuzia este o unitate teritorială autonomă cu un statut special şi este parte componentă a Republicii Moldova“, iar prin conţinutul art. 1 al Legii nr.24 din 04.03.2016 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative s-a cerut respectarea acestor prevederi legale pentru art. 83 alin. (3) al Codului funciar în vigoare „Schimbarea destinaţiei terenurilor agricole“ varianta expusă.