Obligaţiile subiectului de drept de a suporta consecinţele nerespectării unei norme juridice în dreptul contravenţional

Liliana ZIDARU, doctorandă ULIM
Recenzent: Ion POSTU, doctor în drept, conferenţiar universitar

Administrative liability is a report that is established between the state and the offender whose content is the state’s right to apply a sanction to the offender as well his obligation to bear this sanction arising out of legal rules. By applying sanctions is made from state coercion, respect for rule of law and damage reparation. The author of the illegal act, the subject of law does not fulfill the obligation to repair versus only one who damaged, but indirectly fulfill its obligation to society represented by state which protects the rule of law. Keywords: administrative liability, offender, sanctions, legal rules, state coercion.

Răspunderea constravenţională este un raport care se stabilește între stat și autorul contravenţional al cărui conținut este dreptul statului de a aplica o sancțiune contravenientului, precum și obligația de a suporta această sancțiune care decurge din normele legale. Aplicarea sancțiunilor se face prin forţa de constrângere a statului, respectarea statului de drept și repararea daunelor. Cuvinte cheie: răspundere contravenţională, contravenient, sancțiuni, normele legale, constrângere de stat.

Orice fiinţă umană este subiect de drept. Noţiunea de subiect de drept a suferit de-a lungul istoriei modificări semnificative dacă avem în vedere că în societatea romană nu oricărui om i se recunoştea această calitate. Astfel, pentru ca cineva să poată participa la un raport juridic (deci să fie o „persoană“) trebuia să aibă capacitate juridică, adică aptitudinea generală şi abstractă de a avea drepturi şi obligaţii. Or, în dreptul roman, capacitatea nu era o calitate cu care omul se năştea; bunăoară, sclavii nu erau subiecte de drept, fiind socotiţi lucruri (res) sau unelte grăitoare (instrumenta vocalia)1.

Ca orice raport juridic şi raportul juridic civil este o relaţie socială reglementată de o normă de drept. Astfel, respectivul raport juridic civil este o legătură care se stabileşte numai între oameni, fie în individualitatea lor ca persoane fizice fie în colectiv, în calitate de persoane juridice, reglementată de norma de drept civil. Priviţi în individualitatea lor, oamenii au calitatea de persoane fizice, din punct de vedere juridic. De aici rezultă şi calitatea lor de subiecte de drept. Priviţi ca persoane fizice, oamenilor li se recunoaşte prin lege posibilitatea de a dobândi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii în cadrul raportului juridic. Dacă oamenii sunt organizaţi în colective cu o structură proprie bine definită şi un patrimoniu distinct atunci ei alcătuiesc o persoană juridică care devine subiect colectiv al raportului juridic civil. Ca persoane fizice, oamenilor li se recunoaşte capacitatea de folosinţă şi capacitatea de exerciţiu, tot astfel cum şi persoanelor juridice li se recunoaşte prin lege atât capacitatea lor de folosinţă, cât şi cea de exerciţiu. Din punct de vedere al poziţiei pe care o ocupă în cadrul raportului juridic civil, acestea pot fi:

1. subiecte active, acestea fiind persoanele care dobândesc drepturi civile ce intră în alcătuirea raportului civil.

2. subiecte pasive, persoanele cărora le incubă obligaţii civile ce intră în alcătuirea raportului juridic civil şi care sunt corelative drepturilor civile subiectelor active. De cele mai multe ori, una şi aceeaşi persoană este atât subiect activ, titular al unor drepturi civile şi subiect pasiv întrucât incubă concomitent şi obligaţiile civile2.

Organele de stat sunt subiect de drept în raporturile juridice în cadrul atribuţiilor stabilite de lege, şi pe baza sarcinilor ce le au de îndeplinit. Raporturile juridice în care intra organele de stat sunt raporturi de competentă, care determină capacitatea acestor organe. Organele de stat au drepturi si obligaţii pe care le exercită în virtutea sarcinilor ce rezultă din actele normative ce sunt puse la baza activităţii lor3.

Această categorie este formată din organele puterii de stat, organele administraţiei de stat, organele justiţiei, organele procuraturii.

Totalitatea drepturilor şi obligaţiilor organului de stat, poartă denumirea de competenţă. Această competenţă este reglementată de Constituţie şi legile de organizare şi funcţionare a fiecărei categorii de organe, precum şi fiecărui organ în parte. Având aceasta competentă, organele statului ca subiecte ale raportului juridic participă ca purtătoare ale autorităţii statelor într-un domeniu sau altul4.

Toate subiectele de drept sunt titulare de valori sociale care pot fi vătămate prin contravenţii. Aşadar, fie active, fie pasive, subiectele de drept pot fi angrenate în săvârşirea unei contravenţii. Ca natură juridică, contravenţia este o faptă juridică5.

Potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 32/1968, sancţiunile contravenţionale se aplică persoanelor fizice care au săvârşit contravenţii. Prin derogare de la aceste dispoziţii, în alineatul al treilea al aceluiaşi articol se prevede „posibilitatea aplicării sancţiunilor contravenţionale şi persoanelor juridice, cu condiţia ca acest lucru să fie stabilit prin lege, nu prin alt act normativ“.

Definiţia generală a contravenţiei se găseşte în art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 2/20016 cu modificările ulterioare, conform căruia: „Constituie contravenţie fapta săvârşită cu vinovăţie, stabilită şi sancţionată prin lege, ordonanţă, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, oraşului, municipiului Bucureşti, a consiliului judeţean ori a Consiliului General al municipiului Bucureşti“.

Contravenţia, ca formă de conduită ilicită, presupune îndeplinirea mai multor elemente, în lipsa cărora aceasta se situează în afara sferei dreptului contravenţional şi nu poate constitui temei al răspunderii contravenţionale.

Componentele contravenţiei, privite din punct de vedere abstract, sunt cele prevăzute în art. 1 din O.G. nr. 2/2001. Din analiza acestei norme rezultă componentele (elementele) generice ale contravenţiei, respectiv: — componenta sau latura obiectivă (fapta exteriorizată); — component juridică (prevederea faptei într-un act normativ, elemental legal); — component sau latura morală (vinovăţia făptuitorului).

Deşi contravenţia se prezintă ca o unitate, ea are în conţinut anumite elemente extrinseci sau intrinseci. Într-adevăr, fiind o faptă umană, contravenţia este atribuită unei persoane — subiect activ — şi este orientată împotriva unei valori sociale — obiect -, care aparţine altei persoane — subiect pasiv.

Contravenţia fiind o activitate ilicită, este atribuită unei persoane care a încălcat obligaţia de conformare. Cu excepţia minorilor sub 14 ani şi a iresponsabililor permanenţi, toţi membrii societăţii sunt susceptibili de a săvârşi contravenţii. Pot avea calitatea de subiect activ al contravenţiei nu numai persoanele fizice, ci şi persoanele juridice. Pe de altă parte, toate subiectele de drept sunt titulare de valori sociale care pot fi vătămate prin contravenţii. Aşadar, fie activ, fie pasiv, subiectele de drept pot fi angrenate în săvârşirea unei contravenţii.7,

Potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 32/1968, sancţiunile contravenţionale se aplică persoanelor fizice care au săvârşit contravenţii. Prin derogare de la aceste dispoziţii, în alineatul al treilea ala aceluiaşi articol se prevede posibilitatea aplicării sancţiunilor contravenţionale şi persoanelor juridice, cu condiţia ca acest lucru să fie stabilit prin lege, nu prin alt act normativ. De asemenea,potrivit alin. 3 al art. 5 din Legea nr. 32/1968 în temeiul legii mai pot fi sancţionaţi contravenţional „conducătorii unităţilor, funcţionarii şi angajaţii acestora, pentru încălcarea normelor ce prevăd atribuţiile date în competenţa lor“.

Încălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăţie a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravenţională, civilă sau penală, după caz se dispune în art. 69 din Legea nr. 188/1999, privind Statutul funcţionarilor publici, iar în art. 76 pct. 1 din aceeaşi lege se dispune: „Răspunderea contravenţională a funcţionarilor publici se angajează în cazul în care aceştia au săvârşit o contravenţie în timpul şi în legătură cu sarcinile de serviciu“.

Explicaţia răspunderii contravenţionale a funcţionarului public precum şi a persoanelor juridice, constă în faptul că acestora le revin anumite obligaţii pentru asigurarea desfăşurării normale a relaţiilor sociale. Aşa de exemplu, în acţiunea contra poluării, sau cea asigurării salubrităţii este necesar să fie instituite drept contravenţii, neîndeplinirea obligaţiilor care revin şi persoanelor juridice şi în primul rând funcţionarilor acestora, pentru că altfel activitatea lor sub anumite aspect poare fi dăunătoare relaţiilor sociale afectând colectivitatea locală sau pe cea naţională. De pildă, decizia conducătorului sau altui funcţionar public de a evacua apele reziduale neepurate, ale unui agent economic, sau instituţiei de cercetare, într-o apă curgătoare. Aceasta constituie o exercitare în mod abuziv sau cu neglijenţă a funcţiilor respective, încălcându-se norme juridice care protejează relaţiile sociale, astfel încât în ultima analiză, aceste persoane trebuie să suporte sancţiunea contravenţională8. În situaţia în care amenda a fost aplicată persoanei juridice (abaterea contravenţională fiind un act al acesteia) şi plătită de acesta, suma respectivă va fi imputată funcţionarului sau angajatului vinovat, atrăgând astfel răspunderea materială a acestora9.

O trăsătură a abaterii contravenţionale a funcţionarului public o constituie aceea că abaterea contravenţională a acestuia trebuie să fie prevăzută de lege, sau de actul normativ emis în baza legii. Aceasta este o aplicare a principiilor „Nullum crimen sine lege“ şi „Nulla poena sine lege“, care presupun ca legea să definească atât contravenţia şi sancţiunea acesteia, cât şi calificarea subiectului, respectiv calitatea de funcţionar public10.

Art. 5 alin. (2) din Legea nr. 32/1968 stabilea regula aplicării sancţiunii contravenţionale persoanei juridice, iar sancţionarea persoanei juridice era înţeleasă ca o derogare de la această regulă [art.5 alin. (2)], precizându-se că amenzile vor fi imputate persoanelor fizice vinovate.

O.G. nr.2/2001, cu excepţia aplicării contravenţionale admite tragerea la răspundere contravenţională, deopotrivă (deci, ca regulă), a persoanei fizice şi a persoanei juridice.

Tributară, totuşi, concepţiei Legii nr. 32/1968, ordonanţa conţinea şi o precizare care, oarecum, contrazicea regula din art. 6; „Persoana juridică răspunde contravenţional în cazurile şi în condiţiile stabilite de acte normative prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii“ [art.3 alin.(2)]. Această prevedere a fost abrogată prin Legea de aprobare a ordonanţei, urmare a discuţiilor purtate în comisia juridică a senatului, comisie sesizată în fond cu proiectul respectiv.

O dată ce acest text a fost eliminat, se trage concluzia că, pentru orice contravenţie indiferent prin ce act normativ a fost stabilită şi indiferent cine este agentul constatator (primar, ministru sau împuternicit al acestora, ofiţer sau subofiţer de poliţie etc.), sancţiunile: avertismentul, amenda şi obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se pot aplica fie unei persoane fizice (unor persoane fizice), fie unei persoane juridice.

Dacă este vorba de una şi aceeaşi faptă contravenţională atunci, logic, aceasta nu poate avea decât „un autor“, care poate fi o persoană fizică (sau mai multe) sau o persoană juridică.

Conform O.G. nr,2/2001 din 12 iulie 200111, cu modificările ulterioare, sancţiunile contravenţionale sunt principale şi complementare.

„Sancţiunile contravenţionale principale sunt:

— avertismentul;

— amenda contravenţională;

— prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

Sancţiunile contravenţionale complementare sunt:

— confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii;

— suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi;

— închiderea unităţii;

— blocarea contului bancar;

— suspendarea activităţii agentului economic;

— retragerea licenţei sau avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv;

— desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială.

Avertismentul şi amenda contravenţională se pot aplica oricărui contravenient persoană fizică sau juridică.

Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii se poate aplica numai contravenienţilor persoane fizice.

Avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandare de a respecta dispoziţiile legale.

Avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.

Avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.

Amenda contravenţională are caracter administrativ. Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor juridice în conformitate cu legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetul de stat, cu excepţia celor aplicate, potrivit legii, de autorităţile administraţiei publice locale şi amenzilor privind circulaţia pe drumurile publice, care se fac venit integral la bugetele locale.

Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în conformitate cu legislaţia în vigoare se fac venit integral la bugetele locale.

Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii poate fi stabilită numai prin lege şi numai pe o durată ce nu poate depăşii 300 de ore.

În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executorii silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. La primul termen de judecată, instanţa, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii. Dacă aceeaşi persoană a săvârşit mai multe contravenţii sancţiunea se aplică pentru fiecare contravenţie.

Când contravenţiile au fost constatate prin acelaşi proces-verbal, sancţiunile contravenţionale se cumulează fără a putea depăşi dublu maximului amenzii prevăzut pentru contravenţia cea mai gravă sau, după caz, maximul general stabilit în prezenta ordonanţă pentru prestarea unei activităţi în folosul comunităţii.

În cazul în care la săvârşirea unei contravenţii au participat mai multe persoane, sancţiunea se va aplica fiecăreia separat“.

Contravenţia şi fenomenul contravenţional au ca geneză diverşi factori, sociali, psihologici, biologici, economici, culturali etc.

Reacţia social contra faptelor ilicite, pentru a fi eficientă, trebuie să se desfăşoare pe mai multe planuri, respective politic, educaţional, economic şi juridic.

Dintre diversele tipuri de reacţii sociale, un loc important îl ocupă aplicarea sancţiunilor juridice persoanelor care nu-şi conformează comportamentul normelor juridice.

Sancţiunea de drept este consecinţa nerespectării dispoziţiilor normelor juridice, fiind o creaţie a legiuitorului. Sancţiunea juridică este un concept foarte greu de conturat, deoarece nu este încă elaborat din punct de vedere teoretic.

Sancţiunea reprezintă un element structural al normelor juridice, rolul său fiind acela de a asigura respectarea conduitei prescrise în dispoziţia normei.

Sancţiunea este preţul plătit de o persoană în cazul încălcării normelor juridice.

Prin aplicarea sancţiunii se urmăreşte restabilirea ordinii de drept şi repararea prejudiciului cauzat prin nesocotirea unei valori sociale ocrotite de lege. Spre deosebire de sancţiunile civile, care se caracterizează printr-o mare stabilitate, sancţiunile contravenţionale sunt în continuă transformare în funcţie de specificul abaterilor care se săvârşesc, caracteristică ce face dificilă codificarea lor.

Sintetic, dar edificator, sancţiunile contravenţionale sunt definite în doctrina actuală ca reprezentând o grupă a sancţiunilor juridice care se aplică persoanelor fizice şi juridice care au săvârşit contravenţii.

Prin sancţiune contravenţională se înţelege o măsură de constrângere sau reeducare, care se aplică contravenientului în scopul îndreptării acestuia şi prevenirii săvârşirii contravenţiilor. Sancţiunile juridice nu constituie mijloace de răzbunare a societăţii, ci de prevenire a săvârşirii faptelor ilicite.

Sancţiunea contravenţională nu prezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relaţiilor sociale şi de formare a unui spirit de responsabilitate12.