Coraportul dintre noţiunile de ordine juridică, ordine de drept şi ordine publică

Mariana ROBEA, doctorandă ULIM
Recenzent: Ion POSTU, doctor în drept, conferenţiar universitar

Abstract: Legal doctrine examines legal phenomena that often have ties or even many common issues. Such phenomena are juridical order, legal order and public order. The author of the article below aims to emphasize the correlation between these phenomena. Keywords: juridical order, legal order and public order, correlation, legal phenomena.

Doctrina juridică cercetează fenomene de natură juridică ce de multe ori au tangenţe sau chiar multe aspecte commune. Astfel sunt şi fenomenele de ordine juridică, ordine de drept şi ordine publică. Autorul articolului de mai jos îşi propune să accentueze corelaţia dintre aceste fenomene. Cuvinte-cheie: ordine juridică, ordine de drept, ordine publică, coraport, fenomene juridice.

Ca şi în cazul multiplelor fenomene juridice care au elemente ce le suprapun sau le asociază, în cazul ordinii juridice, ordiniile de drept şi a ordinii publice se nasc oportunităţi de interpretare a lor în maniere diferite care uneori pot duce la înţelegerea eronată a esenţei lor sau a celei specifice uneia dintre ele. Din aceste consdirente opinăm că este oportună suprapunerea lor şi delimitarea esenţei fiecăreia dintre ele întru demonstrarea lipsei de egalitate între sensurile celor trei sintagme. Ele urmează să fie tratate de pe poziţia analităco-juridică astfel încât să se poată aduce în vizor ceea ce le diferenţiază dar şi ceea ce le face să fie apropiate din anumite perspective

Ordinea juridică este definită ca fiind rânduiala stabilită pentru desfăşurarea raporturilor sociale şi economice consacrate prin normele juridice care în totalitatea lor alcatuiesc sistemul juridic naţional într-un anumit stat, la un moment dat1.

Or, acest lucru ne duce la ideea că toate izvoarele dreptului ce se aplică la un moment dat pe teritoriul statului, constituie ordinea juridică a acelui stat.

Pe de altă parte ordinea de drept este starea care presupune asigurarea prin intermediul normelor juridice a condiţiilor pentru desfăşurarea normală a tuturor activităţilor sociale. Ordinea de drept care se statorniceşte în relaţiile sociale ca urmare a respectării stricte a legilor de către cetăţeni şi de către organele de stat constituie o valoare socială fundamentală a orânduirii noastre şi este apărată de legea penală2.

Ordinea publică reprezintă ordinea de drept privită sub aspectul desfăşurării normale, ordonate, a activităţii publice3. Într-un alt dicţionar este continuată această idée, menţionându-se că ordinea publică desemneaza totalitatea dispozitiilor legale imperative de drept public şi de drept privat ce urmăresc ca finalitate apărarea instituţiilor şi valorilor fundamentale ale societăţii, ocrotirea socială a tuturor persoanelor, a drepturilor si libertăţilor.

Noi am ales să raportăm aceste trei sintagme dintr-un singur motiv: ele în ansamblu dispun de continuitate, fiecare dintre ele reprezentând un element ce ia naştere graţie altora. Afirmaţia însă este valabilă într-un singur sens, nu putem aplica aceeaşi regulă şi dacă le schimbăm cu locurile, adică nu putem spune că ordinea publică naşte ordine de drept sau ordine juridică, pe când ordinea publică poate fi constatată ca atare numai în condiţiile existenţei unei ordini de drept şi a unei ordini juridice. În acelaşi timp ordinea de drept nu poate exista decât în condiţiile unei ordini juridice bine puse la punct. Or, acest şir începe de la ordinea juridică şi este direcţionat spre asigurarea unei ordini de drept şi a unei ordini publice. Totuşi nu putem spune că în calitate de elemente intermediare sau elemente ce decurg chiar din ordinea publică nu mai există alte tpuri de ordini generate de aceste fenomene. Ele însă vor face obiectul preocupărilor noastre în alte lucrări.

Există o legătură indisolubilă între cele două concepte analizate de noi în prezenta lucrare, fapt pentru care vom încerca să punem în lumină şi legătura dintre ele şi nu doar esenţa şi cadrul juridic de asigurar a lor.

În cele ce urmează ne vom referi la ordinea publică şi securitatea statului, securittea juridică ca elemente definitorii ale ordinii juridice. Le considerăm ca atare întrucât o ordine juridică bine stabilită nu poate fi considerată ca atare decât dacă asigură securitatea juridică a cetăţenilor şi a celorlalte subiecte de pe teritoriul statului. Securitatea statului, pe de altă parte, poate fi examinată inclusiv prin prisma securităţii juridice şi a ordinii publice, nemaivorbind despre altă multitudine de elemente care în cumul caracterizează securitatea statului. Din aceste considerente vom detalia unele aspecte în acest sens.

Securitatea statului şi a societăţii, precum şi siguranţa persoanei, constituie valori sociale fundamentale, de existenţa şi nestingherita lor realizare depinzând, normala desfăşurare a activităţii statului de drept, în realizarea sarcinilor şi funcţiilor care îi revin. Reglementarea riguroasă a relaţiilor sociale, aşezarea întregii vieţi pe bazele trainice ale legalităţii, ale ordinii de drept şi ale disciplinei, reprezintă o cerinţă firească a democraţiei. În prezent, în condiţiile lărgirii Uniunii Europene şi a creşterii tendinţelor migraţioniste, problema ordinii publice şi a siguranţei cetăţeanului, în spaţiul european, este de cea mai mare actualitate, fiind tot mai evidente preocupările factorilor de decizie în acest sens, dar în egală măsură şi ale cetăţenilor, cărora le este din ce în ce mai greu să accepte climatul de insecuritate. De aceea, în centrul preocupărilor statului şi autorităţilor publice, trebuie să se afle, permanent şi consecvent, ordinea publică şi siguranţa cetăţeanului, ca repere majore ce condiţionează buna funcţionare a tuturor instituţiilor statului. Dar pentru asigurarea acestor două componente avem cu siguranţă nevoie de o ordine juridică de cel mai înalt nivel. În acelaşi context menţionăm că un loc deosebit de important îl ocupă, asigurarea şi menţinerea ordinii publice şi a securităţii. În contextul celor menţionate mai sus, ordinea publică constituie o stare de drept şi de fapt, care trebuie să asigure realizarea echilibrului, bazat pe consensul social, necesar funcţionării optime a ansamblului social, în condiţiile reglementărilor juridice interne (ordinii juridice a statului) şi a consacrării principiilor: apărării şi respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, avutului public şi privat, a celorlalte valori supreme, în scopul promovării şi afirmării progresului social într-o societate democratică. Asigurarea ordinii şi siguranţei publice reprezintă, o cerinţă esenţială a stabilităţii interne, care garantează asigurarea condiţiilor corespunzătoare edificării unui Stat de drept. Toţi specialiştii în domeniu sunt de acord în a considera că, asigurarea ordinii şi siguranţei publice reprezintă o necesitate socială, realizată prin activităţi specifice, de către forţele de ordine şi siguranţă publică, ce reprezintă autorităţi care deţin competenţe şi atribuţii în materie de ordine publică şi cărora, prin lege şi prin alte acte normative, li se conferă sarcini în exercitarea dreptului de poliţie a statului.

Tendinţa de escaladare a fenomenului infracţional, a riscurilor şi ameninţărilor la securitatea naţională, la ordinea şi siguranţa publică, va rămâne şi în viitor, deoarece aceste fenomene nu pot fi niciodată eliminate, ci doar limitate. De aceea se impune perfecţionarea calitativă a activităţii sistemului de asigurare a ordinii publice, a siguranţei persoanei şi a securităţii publice, şi, în primul rând, a administrării instituţiilor care asigură ordinea publică. Pentru a desfăşura activităţi de calitate, în mod eficace şi eficient, pe baza implementării, menţinerii şi îmbunătăţirii continue a unui system de management al calităţii în domeniul ordinii şi siguranţei publice, este necesar mai întâi a cunoaşte legităţile şi factorii social-economici care determină ordinea publică, precum şi baza normativă legală şi organizatorică de activitate a instituţiilor care asigură ordinea şi siguranţa publică, ceea ce ne propunem să analizăm şi să prezentăm în continuare.

Conceptului de „ordine publică“ s-a încercat să i se dea mai multe definiţii. Astfel, în cadrul ştiinţelor juridice, una dintre concepţii porneşte de la ideea că ordinea publică este o stare de drept şi de fapt care permite realizarea şi menţinerea echilibrului bazat pe consensul social necesar funcţionării optime a ansamblului social în condiţiile reglementărilor juridice interne în vigoare, consacrării, apărării şi respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, avutului public şi privat, a celorlalte valori supreme în scopul promovării şi afirmării progresului social într-o societate democratică. Alţi autori apreciază ordinea publică din punct de vedere al dreptului administrativ pentru a desemna un minim de condiţii esenţiale pentru o viaţă socială convenabilă, conţinutul acesteia variind cu stadiul încrederii sociale. Într-o altă definiţie se susţine că „ordinea publica este echilibrul realizat între diferite forţe pe care instinctul social le-a reunit sau realizat în grup“. De asemenea se impune să remarcăm că ordinea publica este un echilibru rezultat în urma interacţiunii unor forţe reunite ori realizate în cadrul unui grup ca urmare a evoluţiei acestuia.

Evoluţia societăţii contemporane din statul nostru evidenţiază faptul că, deşi, s-au intensificat măsurile şi intervenţiile statale, ale instituţiilor specializate de control social, împotriva faptelor de delincvenţă şi criminalitate, se constată o recrudescenţă şi o multiplicare, nemaiîntâlnită, a delictelor comise cu violenţă, precum şi a celor din domeniul economic şi financiar-bancar, a celor comise prin fraudă, şantaj şi corupţie. Toate aceste manifestări ale delincvenţei, precum şi găsirea unor soluţii pentru diminuarea lor, interesează în egală măsură, atât factorii de control social: poliţie, justiţie şi administraţie, cât şi opinia publică, deoarece asemenea fapte tind să devină deosebit de intense şi periculoase, pentru stabilitatea şi securitatea comunităţii, a instituţiilor, a grupurilor şi indivizilor, fiind asociată, de multe ori, cu cele de crimă organizată, terorism şi violenţă instituţionalizată, specifice „subculturilor“ violenţei şi crimei profesionalizate. Orice societate liberă, aşa cum este şi cea românească, trebuie să garanteze tuturor cetăţenilor starea de ordine, starea de linişte şi siguranţă, necesară fiecărui individ. Termenul de „ordine“ provine din latinescul „ordo inis“, care semnifică modul firesc de succesiune, de înşiruire, în timp sau în spaţiu, a unor lucruri, a unor fapte, etc4.

Astfel, acest termen evocă ideea de dispoziţie sau de succesiune regulată, cu caracter spaţial, temporal, logic, moral şi estetic, iar în asociere cu alţi termeni a dobândit şi o semnificaţie juridică, vorbindu-se despre noţiuni ca: ordine constituţională, ordine de drept, ordine publică, etc.

Ordinea este aceea care, în general, creează coeziunea necesară între indivizi şi care, în acelaşi timp, dă naştere, susţine şi asigură dezvoltarea societăţii. Necesitatea instaurării ordinii, implică necesitatea instaurării unor reguli clare de conduită, reguli care indică fiecărei persoane ce-I este îngăduit să facă şi ce nu îi este îngăduit, precum şi ce conduită trebuie să aibă, fiecare cetăţean, în cadrul vieţii sociale. Ordinea implică, de asemenea, măsuri de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii, menite să asigure restabilirea echilibrului social, atunci când regulile de conduită au fost încălcate. Dacă ordinea se referă la convieţuirea membrilor societăţii omeneşti, atunci devine „ordine socială“, care în organizaţia statală este numită ordine social-statală. Ordinea social-statală, este acea stare de rânduială, echilibrată, între factorii statali şi sociali, inclusiv individuali, înfăptuită prin instituirea şi respectarea unor anumite principii, norme şi reguli, strict necesare pentru prosperarea vieţii social-statale, având în vedere că: „ordinea socială are menirea de a servi interesul salutar al omenirii, prin promovarea prosperităţii acesteia“5. În aceste condiţii, trebuie să fie foarte clar tuturor, că: „starea de ordine internă generală a statului, presupune echilibru şi armonie, între organizarea şi funcţionarea instituţiilor statului şi nevoile, aspiraţiile cetăţenilor, deoarece, numai o stare echilibrată a vieţii interioare a statului, asigură posibilitatea progresului şi a prosperităţii societăţii“6.

Toate genurile de activităţi umane sunt supuse, într-un fel sau altul, unei ordini normative, în sensul că ele nu se pot desfăşura neorganizat, în afara unei anumite ordini sociale. În lipsa ordinii, apare „o „ieşire“ din standardele de manifestare, o abatere de la regularitate, o evidenţă a faptului că informaţia repetărilor necesare e încălcată, că s-a ivit accidentul, care întrerupe cursul firesc al lucrurilor“7. Pentru prevenirea „ieşirilor“ şi a abaterilor de la regularitate, este imperios necesar a normarea activităţilor membrilor societăţii să se realizeze prin „elaborarea unui ansamblu de reguli, prescripţii, constrângeri, drepturi şi îndatoriri de natură morală, religioasă şi juridică“.

Ordinea publică este o stare de drept şi de fapt, care permite realizarea şi menţinerea echilibrului societăţii, bazat pe consensul necesar funcţionării optime a ansamblului social, în condiţiile respectării reglementărilor juridice în vigoare, a consacrării apărării şi respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a avutului public şi privat, precum şi a celorlalte valori supreme, în scopul promovării şi afirmării progresului social într-o societate democratică. Pe parcursul evoluţiei sociale, s-a ajuns la asigurarea specifică a ordinii publice, înăuntrul fiecărui stat, realizare la care „au concurat de-a lungul veacurilor, obiceiurile, ordinea cutumiară şi tradiţiile, preceptele religioase, morale (ordinea etică sau morală) şi rânduielile dreptului impuse de stat, adică normele juridice“8.

Siguranţa publică, pornind de la conceptul de siguranţă personală, este definită în general ca fiind, „o stare de protecţie a persoanei şi a societăţii, faţă de orice tip de pericole, de orice acţiune ilicită, faţă de consecinţele acestora, precum şi faţă de consecinţele stărilor excepţionale sau ale conflictelor sociale, a calamităţilor naturale, a epidemiilor, a epizootiilor, a catastrofelor, avariilor şi incendiilor, după caz“ etc.

Siguranţa publică exprimă „sentimentul de linişte şi încredere, pe care îl conferă serviciul poliţienesc (instituţiile statului) pentru aplicarea măsurilor de menţinere a ordinii şi liniştii publice, a gradului de siguranţă al persoanelor, colectivităţilor şi bunurilor, precum şi pentru realizarea parteneriatului societate civilă-poliţie, în scopul soluţionării problemelor comunităţii, al apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor legale ale cetăţenilor“9.

Ordinea şi siguranţa publică, ca şi concept, este utilizat practic în completarea noţiunilor generice de „ordine publică“ şi de „siguranţă publică“. În acest context, unii autori consideră „siguranţa publică“, ca fiind un bun al dreptului, iar „ordinea publică“, ca fiind un bun „sui generis“, care constituie o categorie intermediară, între drept şi morală, un bun a cărui violare poate avea totuşi repercusiuni şi mai grave, decât acelea ale unui principiu pur etic. În consecinţă „ordinea şi siguranţa publică“ constituie cel mai important complex de „bunuri publice“, pe care statul, cu autoritatea sa administrativă, le protejează prin funcţiunea poliţienească. Ca urmare, statul, ca forma cea mai înaltă de organizare a societăţii, pentru a-şi îndeplini menirea sa, de asigurare a protecţiei persoanelor, de armonizare a nevoilor individuale şi colective în societate, de asigurare a convieţuirii sociale, „trebuie să fie călăuzit de politica ordinii şi autorităţii“10. Ordinea şi siguranţa publică se asigură, prin totalitatea măsurilor luate de forţele de ordine, pentru realizarea, menţinerea şi, în ultimă instanţă, restabilirea ordinii publice11.

Ordinea publică a Republicii Moldova, parte componentă a securităţii naţionale şi a ordinii publice europene este o stare de fapt din domeniul social, proiecţie a ordinii de drept în organizarea şi desfăşurarea activităţii publice de stat şi reflectă modul de respectare a normelor de conduita cuprinse în legislaţie, a regulilor, precum şi a proprietăţii publice şi private. Din punct de vedere sistemic, ca element de sine stătător, ordinea publica are trei componente :

— ordinea socială defineşte convieţuirea paşnică şi cooperarea armonioasa între membrii societatii;

— ordinea constituţională defineşte funcţionarea normală a organelor statului create în conformitate cu prevederile Constituţiei pentru elaborarea, punerea în aplicare şi asigurarea respectării legilor în societate;

— ordinea naturală defineşte menţinerea echilibrului între factorii naturali şi de mediu.

Din aceste trei componente rezultă două mari principii ce se regăsesc în documente internaţionale:

— fiecare persoană are dreptul să beneficieze pe plan social şi internaţional de existenţă a unei ordini care să permită ca drepturile şi libertăţile sale individuale fundamentale să-şi poată găsi o realizare deplina;

— statelor le revine responsabilitatea de a apăra şi proteja conform legilor obligaţiile şi angajamentele internaţionale în materia drepturilor omului, ordinea democratică stabilită în mod democratic şi liber prin voinţa poporului împotriva activităţii persoanelor, grupurilor sau organzaţiilor care iau parte sau refuză să renunţe la acte de terorism sau violenţă în scopul rasturnării acestei ordini. Ordinea publică este o stare de drept, conţinutul fiind legat de prevederile legale, ceea ce permite realizarea şi menţinerea echilibrului bazat pe:

— consensul social necesar funcţionării optime a ansamblului social în condiţiile reglementărilor juridice în vigoare;

— apararea şi respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor;

— apararea avutului public şi privat;

— apararea valorilor supreme în scopul promovării şi afirmării progresului social într-o societate democratică.

Ordinea publică este strâns legată de ordinea de drept, reprezentând proiecţia acesteia din urma în organizarea şi desfăşurarea activităţii publice într-un stat şi constand în respectarea tuturor normelor de comportare generală, a regulilor de convieţuire socială, de apărare a cetăţenilor şi a integrităţii lor, a drepturilor legitime ale acestora precum şi a proprietăţii private şi publice. Atunci când analizăm conceptul de ordine publică este necesar să definim noţiunile de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii publice.

Aşa cum am menţionăt anterior că securitatea statului este ameninţată de diverşi factori, tot la fel este situaţia în cazul ordinii publice. Acest domeniu nu face excepţie de la cele enunţate, ba dimpotrivă, societatea contemporană prezintă diverşi factori ce ar putea constitui adevărate ameninţări la adresa ordinii publice. Dintre cei mai evidenţi factori nominalizăm următorii: proliferarea economiei subterane, pe fundalul săvârşirii unor grave infracţiuni de evaziune fiscală, contrabandă, a nerespectării legislaţiei în domeniul organizării şi funcţionării societăţilor comerciale şi a contabilităţii, comise, îndeosebi, de agenţii economici privaţi implicaţi în circuitul criminalităţii transfrontaliere; intensificarea preocupărilor unor persoane interesate din Europa şi din alte continente, care prin fapte de corupţie, urmăresc preluarea activităţilor unor domenii deosebit de profitabile pentru economiile ţărilor acestei regiuni, ce au făcut obiectul privatizării, cu scopul vădit de constituire a unor forme de monopol ori conducerii din umbră a pieţei; dezvoltarea, consolidarea şi specializarea filierelor crimei organizate, internaţionalizarea acestora prin atragerea unor elemente de diferite naţionalităţi şi includerea teritoriului României şi a Republicii Moldova în circuitul transnaţional pe linia migrării clandestine, a traficului de droguri, fiinţe umane, armament, explozive, substanţe toxice, radioactive şi bancnote false; desfăşurarea unor acţiuni specifice războiului psihologic, în scopul subminării încrederii în instituţiile statului, creării de confuzie şi panică; producerea unor dezastre cu efecte transfrontaliere; exodul masiv (emigrarea ilegală) a sinistraţilor din ţările vecine afectate de dezastre sau conflicte armate; desfăşurarea unor activităţi împotriva democraţiei, principiilor statului de drept, a suveranităţii, integrităţii sau independenţei statului; penetrarea instituţiilor statului şi a sferei afacerilor de către reţelele criminale, influenţarea actului decizional şi al administrării justiţiei; proliferarea corupţiei în mediul politic, domeniul finanţelor, comerţului, privatizării, direcţionării fondurilor guvernamentale şi a creditelor externe, utilizării licenţelor de import-export şi derulării contractelor guvernamentale; accentuarea tendinţelor de atragere în activităţile ilegale a unor persoane cu funcţii de decizie din administraţia de stat, justiţie sau din alte domenii, subminarea
autorităţii instituţionale, proceselor democratice şi stării de legalitate, promovarea neîncrederii în valorile statului de drept; scăderea siguranţei cetăţeanului, creşterea fenomenului infracţional, înstrăinarea valorilor autentice ale statului de drept, disoluţia autorităţii organelor de justiţie; răspândirea ideologiilor extremiste, negarea valorilor morale, creştine, proliferarea grupări lor naţionaliste, contestare sau paramilitare; diminuarea şanselor de integrare socială, persistenţa tensiunilor sociale, interetnice şi interconfesionale; organizarea, pregătirea, conducerea şi controlul unor grupuri de persoane, cu scopul de a acţiona împotriva autorităţilor, de a stânjeni sau împiedica exercitarea atribuţiilor legale ale armatei, poliţiei, jandarmeriei sau poliţiei de frontieră; exercitarea dreptului la grevă, contrar condiţiilor şi în afara limitelor stabilite prin lege; desfăşurarea mitingurilor, demonstraţiilor, procesiunilor sau a oricăror alte întruniri, cu folosirea oricărui fel de arme sau cu încălcarea prevederilor legale referitoare la adunările publice; creşterea gradului de poluare a mediului, a riscurilor producerii unor dezastre naturale, accidente chimice, biologice sau nucleare, avarii la centrale hidroelectrice, construcţii magistrale, instalaţii cu înalt risc în exploatare sau periculoase; desfăşurarea unor acţiuni de distrugere sau de incendiere a unor valori (culturale, muzeistice, arhivistice etc.), a clădirilor, instalaţiilor, precum şi amenajărilor din domeniul public; creşterea agresivităţii unor medii sau persoane interesate pentru a intra în posesia unor produse strategice sau materiale supuse controlului destinaţiei finale (substanţe radioactive, toxice etc.); traficul de materiale (deşeuri) periculoase (radioactive, chimice, biologice, explozive) şi/sau depozitarea (abandonarea) acestora pe teritoriul naţional; apariţia pe piaţa şi comercializarea unor produse periculoase, neomologate sau incompatibile cu infrastructura, existenta, organizarea şi desfăşurarea unor activităţi productive în spaţii improprii, cu instalaţii tehnologice improvizate.

Consecinţele producerii riscurilor şi ameninţărilor la adresa ordinii publice, plan intern, pe fundalul unei tranziţii prelungite, în condiţiile uzurii încrederii populaţiei în instituţiile statului, ca urmare a amplificării corupţiei, agravării crizei economice, diminuării drastice a veniturilor, degradării condiţiilor de viaţă şi deprecierii siguranţei cetăţeanului, producerea situaţiilor de risc la adresa ordinii publice, poate genera efecte multiple, din care reţinem:

— diminuarea autorităţii statului şi degradarea imaginii instituţiilor acestuia;

— amplificarea corupţiei şi proliferarea fără precedent a fenomenelor antisociale din sfera criminalităţii;

— dereglarea circuitului economic şi blocarea activităţii pe piaţa muncii;

— creşterea frecvenţei situaţiilor generatoare de insecuritate, arbitrar, dezordine şi nemulţumire;

— favorizarea fenomenului infracţional intern şi transnaţional;

— pierderea controlului asupra acţiunilor revendicative, accentuarea stării de confuzie şi panica;

— declanşarea crizei de putere şi sociale, prin dezorganizarea sistemelor de conducere şi execuţie;

— eşuarea procesului de reformă şi producerea dezechilibrelor financiare, ca urmare a deturnării fondurilor în vederea susţinerii acţiunilor de amploare şi de lungă durată, pentru restabilirea ordinii publice;

— punerea în pericol a stabilităţii democratice a statului12.

Ordinea de drept, aşa cum am putut vedea anterior, reprezintă starea relaţiilor care se statorniceşte ca urmare a respectării stricte a prevederilor legale de către toţi cetăţenii şi organele statului.

Aşa cum s-a putut vedea anterior, atât ordinea publică, cât şi excluderea fenomenelor ce ameninţă securitatea statului pot fi asigurate exclusiv printr-o ordine juridică corespunzătoare. Or, reglementările existente fiind în pas cu evoluţia relaţiilor sociale şi a conjuncturii de orice natură trebuie să asigure desfăşurarea normală a tuturor activităţilor în stat.