Oxana ROTARI, doctor în drept, conferenţiar universitar
|
|
In the RM there are officially registered 95.803 people with mental disorders and comportment.Around 59% of which are male and 19.8% are children.It is interesting that rural people are affected by mental illneses 1,5 times more tham those from the cities.In the last 5 years 246 patients have resorted to suicide attempts,109 having a fatal end,in the same period in psychiatrie hospitals 725 people died. Keywords: alienated, hospice, psychiatric, delusions. |
|
|
|
In the RM there are officially registered 95.803 people with mental disorders and comportment.Around 59% of which are male and 19.8% are children.It is interesting that rural people are affected by mental illneses 1,5 times more tham those from the cities.In the last 5 years 246 patients have resorted to suicide attempts,109 having a fatal end,in the same period in psychiatrie hospitals 725 people died. Cuvinte cheie: alienat, ospiciu, psihiatrie, delir. |
|
Psihiatria (din limba greacă: psyché (øõ÷ç) = spirit, suflet şi iatros (éáôñïò) = medic) reprezintă o ramură distinctă a medicinei care se ocupă cu prevenirea, diagnosticarea, tratamentul şi reabilitarea persoanelor ce suferă de boli mintale, termenul fiind introdus în uz în 1808 de medicul german Johann Christian Reil din Halle.
Prin prisma dreptuli evolutiv amintim doar că egiptenii considerau că toate bolile, indiferent de formele de manifestare, ar avea o origine fizică şi localizau în inimă sediul acelor simptome, care azi sunt denumite psihice. Nu se făcea nicio deosebire între maladii corporale şi cele mintale.În antichitatea greco-romană, „nebunia“ era considerată de origine supranaturală, o pedeapsă divină, ce se putea combate cu mijloace mistico-religioase efectuate de sacerdoţi. A fost meritul lui Hippocrate de a fi introdus conceptul inovativ după care starea de sănătate şi boala depind de circumstanţe specifice ale vieţii omeneşti, în funcţie de echilibrul diverselor umori («teoria umorală„), şi nu de intervenţii divine. Astfel, depresia era considerată drept rezultatul unui exces de „bilă neagră“. Bazându-se pe observaţii clinice, Hippocrate individualizează patru tipuri de boli mintale: Frenitele (maladii psihotice organice primitive ale creierului cu manifestare acută însoţită de febră); Mania (tulburări mintale acute fără febră); Melancolia (boală mintală stabilizată sau cronică); Epilepsia (căreia îi neagă originea magică sau divină (morbus sacer), atribuindu-i o semnificaţie apropiată de vederile actuale).
În cronicile Imperiului Roman regăsim numeroase descrieri ale unor tulburări psihice, prin Cicero („Scrisorile Tusculane“), Aulus Cornelius Celsus (ca. 30 d.Chr.), Soranus din Ephes (ca. 100 d.Chr.) şi Areteus din Cappadochia (ca. 150 d.Chr.). Ca metode de tratement se foloseau masajele, ventuzele, luare de sânge, dietă. Unii bolnavi erau izolaţi în încăperi cu ferestre situate la înălţime. Azile sau spitale pentru alienaţi nu existau, primele aşezăminte speciale pentru bolnavii psihici fiind semnalate în secolul al XII-lea în califatele arabe din Damasc, Cairo şi Granada.
În Europa medievală situaţia era cu totul deosebită. În anul 1377 se înfiinţează la Londra renumitul „Bethlehem Royal Hospital“ (Bedlam), cel mai vechi spital european pentru bolnavi psihici, care a funcţionat până în anul 1948. Bolnavii agitaţi sau agresivi urmau a fi închişi în colivii de lemn sau erau duşi în afara porţilor oraşului. În perioada târzie a Evului Mediu (secolele XV—XVII), sub influenţa Inchiziţiei, bolnavii psihici sunt consideraţi „posedaţi de diavoli“, se practică exorcismul, sunt torturaţi, femeile alienate sunt urmărite ca vrăjitoare, multe sfârşesc arse pe rug.În această epocă se înmulţesc „casele“ pentru bolnavii mintali, de ex. în Paris „l’Hôpital Général“, în Anglia „Workhouses“, în Germania „Zuchthäuser“. Aceste aşezăminte semănau mai mult a închisori decât a spitale. Bolnavii erau imobilzaţi în lanţuri, împreună cu vagabonzi, prostituate, invalizi şi delicvenţi. Nu exista o îngrijire medicală.
În secolul al XVII-lea, medicii încep să interpreteze alienarea mintală din punct de vedere medical şi descriu tablouri clinice ale bolilor psihice. Totuşi, abia către sfârşitul secolului al XVIII-lea, sub influenţa iluminismului, începe să se dezvolte psihiatria clinică practicată de medici în aşezăminte special amenajate. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea se resimte legătura între apariţia manifestărilor psiho-patologice şi posibile modificări în creier. „Tulburările nervoase“ (nevrozele) devin o preocupare specială a medicilor, o dată cu folosirea hipnozei ca metodă de tratament. Charcot la spitalul „Salpêtrière“ din Paris se ocupă intens cu problema isteriei, Sigmund Freud, elevul său, dezvoltă concepţia psihanalitică. Emil Kraepelin (1856—1926) în Germania şi Eugen Bleuler (1857—1939) în Elveţia aduc contribuţii esenţiale la cunoaşterea şi clasificarea bolilor psihice, în special la descrierea tabloului clinic al schizofreniei. După al Doilea Război Mondial, o dată cu progresele făcute în cercetările clinice, terapeutice şi de laborator, psihanaliza cunoaşte o mai redusă audienţă, psihiatria capătă tot mai mult un caracter biologic.Începând cu anul 1980, neuroradiologia a devenit tot mai mult folosită în diagnosticul bolilor psihice. Studiile de biologie moleculară arată că genetica joacă un rol primordial în apariţia tulburărilor mintale.Astfel in anul 1995 se pune în evidenţă gena răspunzătoare de apariţia schizofreniei în cromozomul 6, şi cele care determină psihozele bipolare în cromozomii 18 şi 21. Recunoaşterea intervenţiei factorilor psiho-sociali în apariţia unor tulburări psihice dinamice a condus la reevaluarea psihoterapiei ca medotă de tratament în cazuri selecţionate.
În 1948 G. Brock Chisholm şi J. R. Rees fondează Federaţia Mondială pentru Sănătatea Mintală in scopul interesării organelor guvernamentale în promovarea specializării medicilor psihiatri şi asigurării de fonduri necesare pentru asigurarea sănătăţii mintale a populaţiei. În cursul a două decenii succesive, Asociaţia Psihiatrică Americană a publicat „Diagnostic and Statistical Manual“ (DSM), care în momentul actual — împreună cu ICD-10 al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii — reprezintă cea mai răspândită tipologie şi clasificare nosografică a patologiei psihiatrice.
Cu referire la dezvoltarea psihiatriei în arialul românesc datele sunt incomplete. Primele aşezăminte spitaliceşti au apărut pe lângă biserici sau mănăstiri, unde se găsea o Icoană Făcătoare de Minuni aidoma bisericii „Sf. Spiridon“ din Iaşi. La Mănăstirea Neamţ se înfiinţează un azil pentru bătrânii alienate mintal, iar in Bucureşti, pe lângă biserica „Mărcuţa“, ctitorie veche din 1586, se înfiinţează în 1813 un lazaret pentru bolnavii de ciumă, care putea adăposti 30—40 de bolnavi. În 1829 aceasta devine sediul unui ospiciu pentru alienaţi mintal, care funcţionează până în 1924. Amintim doar că Mihai EMINESCU a fost îngrijit din noiembrie 1886 la Mănăstirea Neamţ, iar pe data de 3 februarie 1889 trece în nefiinţă în ospiciul doctorului Suţu din Bucureşti.
Anul 1895 este semnificativ pentru Moldova,ori anume atunci a fost înfiinţat Spitalul Clinic de Psihiatrie, prima instituţie de profil care activează şi pînă în prezent.Pe baza Spitalului de Psihiatrie din Chişinău au fost intemeiate si activeaza fructuos doua catedre de psihiatrie ale Universitatii de Stat de Medicina si Farmacie „N. Testemitanu“ .
În contextul evoluţiei cadrului normativ al Republicii Moldova domeniul sănătăţii mintale nu a rămas în umbră suferind anumite schimbări pozitive. Astfel, la 28.02.2008 prin Legea nr. 35 a fost modificată şi completată Legea nr.1402 din 16.12.1997 privind sănătatea mentală, care fiind ajustată la normele prevederilor actelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, vine să asigure respectarea şi garantarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului la acordarea asistenţei psihiatrice la solicitarea benevolă a persoanei sau cu consimţămîntul ei, cu excepţia cazurilor prevăzute de prezenta lege. Persoanelor în vîrstă de pînă la 18 ani (în cele ce urmează minori), precum şi persoanelor declarate, în modul stabilit de lege, incapabile li se acordă asistenţă psihiatrică la cererea sau cu consimţămîntul reprezentanţilor lor legali, în condiţiile legii. În conformitate cu prevederile acestei legi, persoanele suferinde de tulburări psihice beneficiază de toate drepturile şi libertăţile cetăţenilor prevăzute de Constituţia Republicii Moldova şi de alte legi. Limitarea drepturilor şi libertăţilor din cauza tulburărilor psihice se face numai în cazurile prevăzute de prezenta lege şi de alte acte normative. În cazul acordării de asistenţă psihiatrică, persoana suferindă de tulburări psihice are dreptul:
a) la atitudine umană şi cuviincioasă, care să excludă jignirea demnităţii umane şi discriminarea după criteriul de sex;
b) la informaţii privind drepturile sale, caracterul tulburărilor psihice şi metodele de tratament, expuse într-o formă accesibilă lui, ţinîndu-se cont de starea lui psihică;
c) să fie spitalizat în staţionarul de psihiatrie numai pentru durata examenului medical şi a tratamentului;
d) la toate tipurile de tratament (inclusiv balneo-sanatorial) conform indicaţiilor terapeutice;
e) la asistenţă psihiatrică în condiţii conforme normelor de igienă şi sanitărie;
f) să accepte în prealabil, în formă scrisă, în modul stabilit de lege, folosirea sa ca obiect al experimentelor medicale, al cercetărilor ştiinţifice sau al procesului didactic, fotografierea, filmarea, videoimprimarea sa şi să renunţe oricînd la aceste acţiuni;
g) să solicite invitarea oricărui specialist, cu consimţămîntul acestuia, care să participe la acordarea de asistenţă psihiatrică sau să conlucreze în comisia medicală pentru problemele reglementate de prezenta lege;
h) la asistenţa avocatului inclusiv din oficiu, a reprezentantului legal sau a unei alte persoane, în modul stabilit de lege;
i) la o intimitate adecvată în structurile de sănătate mentală, inclusiv la facilităţi de somn, astfel încît femeile să doarmă separat de bărbaţi.
Nu se admite limitarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor suferinde de tulburări psihice numai în baza diagnosticului psihiatric, cazurilor de supraveghere prin dispensarizare, a faptului că se află ori s-au aflat în staţionarul de psihiatrie sau în o instituţie psihoneurologică (internat psihoneurologic, şcoală specializată, instituţie rezidenţială sau instituţie de plasament temporar etc.). Factorii de decizie vinovaţi de atare încălcări poartă răspundere în conformitate cu legislaţia.Deasemenea, în caz de tulburări psihice, persoana poate fi declarată pe un termen de cel mult 5 ani, cu dreptul de reexaminare ulterioară, incapabilă a desfăşura anumite activităţi profesionale şi activităţi cu pericol sporit. Hotărîrea restrictivă esteemisă de o comisie medicală, împuternicită de organul de ocrotire a sănătăţii, în temeiul concluziei asupra sănătăţii psihice a persoanei, şi poate fi contestată în instanţă judecătorească. Dacă, pînă la expirarea termenului de 5 ani, persoana nu este reexaminată de un consiliu (o comisie) de expertiză medicală a vitalităţii, ea devine, în mod automat, capabilă să desfăşoare activităţile menţionate.Conform art.8 al Legii privind asistenta psihiatrica din 16.12.1997 privind sănătatea mentală, solicitarea de informaţii privind starea sănătăţii psihice a persoanei care exercită drepturile şi libertăţile sale prevazute de lege.
Conform art.10 al aceleeaşi legi, diagnosticul tulburărilor psihice se stabileşte conform standardelor naţionale şi internaţionale unanim recunoscute şi nu poate să se bazeze numai pe faptul că persoana respinge valorile morale, culturale, politice, religioase acceptate de societate sau pe alţi factori ce nu vizează direct sănătatea ei psihică.Pentru stabilirea diagnosticului şi tratarea persoanei suferinde de tulburări psihice, se aplică mijloacele şi metodele medicale aprobate în modul stabilit de legislaţia privind ocrotirea sănătăţii.
Mijloacele şi metodele medicale se aplică numai în scopuri diagnostice şi terapeutice şi nu ca pedeapsă sau în interesul unor alte persoane. Iar conform art.11, tratamentul persoanelor suferinde de tulburări psihice se efectuează cu liberul lor consimţămînt scris, excepţie făcînd cazurile prevăzute la alin.4.Medicul, ţinînd seama de starea psihică a pacientului, este obligat să-i pună la dispoziţie, într-o formă accesibilă, informaţii despre caracterul tulburării psihice, despre scopul, metodele, inclusiv cele alternative, despre durata tratamentului, senzaţiile dureroase, riscul posibil, efectele secundare şi rezultatele scontate. Informaţiile furnizate se consemnează în documentaţia medicală. Consimţămîntul pentru tratarea minorilor, precum şi a persoanelor declarate, în modul stabilit de lege, incapabile, îl dau reprezentanţii lor legali după ce li s-au comunicat informaţiile prevăzute la alin.2 al prezentului articol.Tratamentul poate fi efectuat fără liberul consimţămînt al persoanei suferinde de tulburări psihice sau al reprezentantului ei legal numai în cazul aplicării unor măsuri medicale coercitive, în conformitate cu prevederile Codului penal, precum şi în cazul spitalizării fără liberul consimţămînt în conformitate cu art.28. În astfel de cazuri, cu excepţia celor de urgenţă, tratamentul se aplică în temeiul hotărîrii comisiei de medici psihiatri.Este inadmisibilă tratarea tulburărilor psihice ale persoanelor specificate la alin.(4) prin metode chirurgicale şi de altă natură ce au urmări ireversibile, precum şi aplicarea a noi medicamente, fundamentate ştiinţific, dar neadmise încă spre utilizare în masă.
Conform art.12. persoana suferindă de o tulburare psihică sau reprezentantul ei legal are dreptul să refuze tratamentul propus sau să-l întrerupă, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.11 alin.(4).Persoana care refuză sau întrerupe tratamentul ori reprezentantul ei legal trebuie să primească lămuriri asupra posibilelor consecinţe. Refuzul tratamentului sau întreruperea lui, informaţiile oferite asupra eventualelor consecinţe se consemnează în documentaţia medicală şi se semnează de către pacient sau de reprezentantul lui legal şi de medicul psihiatru. Articolul 13 stipulează asupra măsurilor medicale de constrîngere, ori: „Persoanei suferinde de tulburări psihice care a săvîrşit acţiuni periculoase pentru societate se aplică măsuri medicale coercitive în baza hotărîrii judecătoreşti, potrivit temeiurilor şi în modul stabilit de Codul penal şi Codul de procedură penală.Măsurile medicale coercitive se aplică în instituţiile de psihiatrie ale organelor de ocrotire a sănătăţii.“ Persoana spitalizată în staţionarul de psihiatrie în temeiul hotărîrii judecătoreşti privind aplicarea măsurilor medicale coercitive beneficiază de drepturile prevăzute la art.36. Ea poate fi declarată inaptă pentru muncă pe întreaga perioadă de spitalizare şi are dreptul la protecţie socială în conformitate cu legislaţia. Articolul 14 al aceleeasi legi stabileşte faptul că expertiza psihiatrică legală în acţiunile de judecată se efectuează în temeiul şi în modul prevăzute de legislaţia în vigoare. Conform articolului 27 temei pentru spitalizare în staţionarul de psihiatrie pot servi tulburările psihice, decizia medicului psihiatru de efectuare a examenului sau tratamentului în condiţii de staţionar sau hotărîrea judecătorească. Drept temei pentru spitalizare în staţionarul de psihiatrie poate servi, de asemenea, necesitatea efectuării unei expertize psihiatrice în cazurile şi modul prevăzut de lege. Spitalizarea în staţionarul de psihiatrie, cu excepţia cazurilor prevăzute la art.28, se face la cererea sau cu liberul consimţămînt al persoanei.Minorul poate fi spitalizat în staţionarul de psihiatrie la cererea sau cu liberul consimţămînt al părinţilor sau al altui reprezentant legal. Persoana declarată, în modul stabilit de lege, incapabilă este spitalizată la cererea sau cu liberul consimţămînt al reprezentantului ei legal. În cazul împotrivirii unuia dintre părinţi ori al lipsei părinţilor sau a altui reprezentant legal, spitalizarea minorului se face conform deciziei organului de tutelă şi curatelă, decizie care poate fi contestată în instanţă judecătorească.Consimţămîntul pentru spitalizare se consemnează în documentaţia medicală şi se semnează de persoana respectivă sau de reprezentantul ei legal, precum şi de medicul psihiatru.
Internarea poate fi voluntară sau involuntară. Internarea voluntară se face în acelaşi mod ca şi primirea în orice alt serviciu medical şi pentru orice altă boală. Internarea voluntară într-un serviciu de psihiatrie se realizează cu respectarea normelor de îngrijire şi a drepturilor pacientului, prevăzute de lege. Orice pacient internat voluntar într-un serviciu de sănătate mintală are dreptul de a se externa la cerere, în orice moment, cu excepţia cazului în care sunt întrunite condiţiile care justifică menţinerea internării împotriva voinţei pacientuluiProcedura de internare involuntară se aplică numai după ce toate încercările de internare voluntară au fost epuizate şi în condiţiile în care un medic psihiatru abilitat, constatând că persoana suferă de o tulburare psihică, apreciază că:
a) din cauza acestei tulburări psihice există pericolul iminent de vătămare pentru sine sau pentru alte persoane;
b) în cazul unei persoane suferind de o tulburare psihică gravă şi a cărei judecată este afectată, neinternarea ar putea antrena o gravă deteriorare a stării sale sau ar împiedica să i se acorde tratamentul adecvat. Internarea nevoluntară se realizează numai în spitale de psihiatrie care au condiţii adecvate pentru îngrijiri de specialitate în condiţii specifice.
Conform art.28, persoana suferindă de tulburări psihice poate fi spitalizată în staţionarul de psihiatrie fără liberul ei consimţămînt sau al reprezentantului ei legal, pînă la emiterea hotărîrii judecătoreşti, dacă examinarea sau tratarea ei este posibilă numai în condiţii de staţionar, iar tulburarea psihică este gravă şi condiţionează: pericolul social direct; [Art.28 lit.b) exclusă prin LP35-XVI din 28.02.08, MO69-71/04.04.08 art.228]
c) prejudiciul grav sănătăţii sale dacă nu i se va acorda asistenţă psihiatrică. Urmărind Registrul persoanelor internate în baza art.28 al legii cu privire la sănătatea mentală, observăm că cele mai frecvente diagnoze cu care sînt internaţi aceşti pacienţi sînt schizofrenie paranoidă, catatonică, nediferenţiată; tulburare psihopatică, schizopatială, schizotipală, afectivă bipolară, etc. Diagnozele cu care sînt internaţi pacienţii fără accord personal denotă faptul că ei prezentînd pericol pentru sine personal şi nu în ultimul rînd pentru cei din jur necesită o asistenţă medicală urgentă şi calificată de specialitate pentru a evita anumite urmări nefaste atit pentru sănătatea proprie cit şi a celor din jur.
Solicitarea internării nevoluntare a unei persoane se poate face de către:
a) medicul de familie sau medicul specialist psihiatru care are în îngrijire această persoană;
b) familia persoanei;
c) reprezentanţii serviciilor abilitate ale administraţiei publice locale;
d) reprezentanţii poliţiei.
Motivele solicitării internării nevoluntare se certifică sub semnătură de către persoanele sus-menţionate, cu specificarea propriilor date de identitate, descrierea circumstanţelor care au condus la solicitarea de internare involuntară, a datelor de identitate ale persoanei în cauză şi a antecedentelor medicale cunoscute.
Transportul persoanei în cauză la spitalul de psihiatrie se realizează, de regulă, prin intermediul serviciului de ambulanţă, în cazul în care comportamentul persoanei în cauză este vădit periculos pentru sine sau pentru alte persoane, transportul acesteia la spitalul de psihiatrie se realizează cu ajutorul poliţiei, în condiţiile respectării tuturor măsurilor posibile de siguranţă şi respectării integrităţii fizice şi demnităţii persoanei.
Persoana spitalizată în staţionarul de psihiatrie în condiţiile art.28 va fi supusă unui examen obligatoriu, în primele 48 de ore, de către comisia de medici psihiatri a staţionarului, care va decide asupra temeiniciei spitalizării. În cazul în care spitalizarea este considerată neîntemeiată, persoanei spitalizate trebuie să i se facă imediat formele de ieşire. Dacă spitalizarea este considerată întemeiată, comisia de medici psihiatri expediază avizul timp de 24 de ore instanţei judecătoreşti în a cărei rază se află staţionarul de psihiatrie pentru a hotărî asupra aflării ulterioare în staţionar a persoanei respective.
Asupra spitalizării în staţionarul de psihiatrie în temeiul art.28, decide instanţa judecătorească în a cărei rază se află staţionarul. Cererea de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt este depusă în instanţă judecătorească de reprezentantul staţionarului în care se află persoana. La cerere, în care se indică temeiurile prevăzute de lege pentru spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt, se anexează avizul argumentat al comisiei de medici psihiatri privind necesitatea aflării de mai departe a persoanei în staţionar.La primirea cererii de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt, judecătorul decide din oficiu asupra aflării persoanei în staţionarul de psihiatrie pentru termenul necesar examinării cererii în instanţă judecătorească. Cererea de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt este examinată de judecător în decursul a 3 zile de la primire în instanţă judecătorească sau în staţionar.
Persoana spitalizată în staţionarul de psihiatrie fără liberul ei consimţămînt este în drept să participe la examinarea problemei legate de spitalizarea sa. Dacă starea psihică nu permite persoanei să se prezinte în instanţă judecătorească, cererea de spitalizare fără liberul consimţămînt este examinată de judecător în staţionarul de psihiatrie.
La examinarea cererii de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt, este obligatorie participarea procurorului, a reprezentantului staţionarului de psihiatrie care solicită spitalizarea şi a reprezentantului legal al persoanei a cărei problemă de spitalizare se examinează sau, după caz, a altor persoane interesate (reprezentantul asociaţiei obşteşti care apără interesele persoanelor suferinde de tulburări psihice, avocatul). Examinînd în fond cererea de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt, judecătorul poate hotărî satisfacerea sau respingerea ei. Hotărîrea privind satisfacerea cererii de spitalizare în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt constituie temei pentru spitalizarea şi ţinerea persoanei în staţionar. În decursul a 15 zile de la pronunţare, hotărîrea judecătorului poate fi atacată de persoana spitalizată în staţionarul de psihiatrie, de reprezentantul ei legal, de şeful staţionarului de psihiatrie, de procuror sau de alţi participanţi la proces în modul prevăzut de Codul de procedură civilă.
Spitalizarea în staţionarul de psihiatrie fără liberul consimţămînt va dura numai în perioada de menţinere a temeiurilor în care a fost efectuată. Persoana, persoana spitalizată în staţionarul de psihiatrie fără liberul ei consimţămînt va fi examinată cel puţin o dată în lună de comisia de medici psihiatri a staţionarului pentru a se decide asupra prelungirii spitalizării. La expirarea a 6 luni de la data spitalizării persoanei în staţionarul de psihiatrie fără liberul ei consimţămînt, administraţia acestuia trimite avizul făcut de comisia de medici psihiatri privind necesitatea prelungirii spitalizării către instanţa judecătorească în a cărei rază se află staţionarul. Judecătorul poate să hotărască asupra prelungirii spitalizării în conformitate cu art.32-34 a prezentei legi. Hotărîrea privind prelungirea spitalizării se adoptă de către judecător în fiecare an.Instanţa de judecată va acţiona şi în conformitate cu prevederile Codului de procedură penală a Republicii Moldova, care stipulează libertatea individuală şi siguranţa persoanei sînt inviolabile, privarea de libertate, arestarea, internarea forţată a persoanei într-o instituţie medicală sau trimiterea ei într-o instituţie educaţională specială se permit numai în baza unui mandat de arestare sau a unei hotărîri judecătoreşti motivate. Conform art.41 al aceleeaşi legi, judecătorul de instrucţie asigură controlul judecătoresc în cursul urmăririi penale prin dispunerea internării persoanei în instituţie medicală, iar procurorul, în baza art.52 adresează în instanţa de judecată demersuri pentru obţinerea autorizării … internării persoanei în instituţie medicală pentru efectuarea expertizei şi a altor acţiuni pentru care se cere autorizarea judecătorului de instrucţie. Art. 152 Cod de Procedura Penala a Republicii Moldova reglementează modul de internare în instituţia medicală pentru efectuarea expertizei medico-legale sau psihiatrice a bănuitului, învinuitului, inculpatului, fapt ce ar trebui sa excluda orice ilegalitate din partea unor terţi ce ar avea intenţia internării ilegale a persoanei în ospiciu.
În Republica Moldova sunt înregistrate oficial 95803 de persoane cu tulburări mintale şi de comportament (cifra neagră fiind bineînţeles mult mai mare!), numărul acestora fiind în creştere cu circa 11 mii faţă de anii precedenţi. Circa 59% din nr. total al persoanelor cu probleme de sănătate mintală sunt bărbaţii, rămînînd înaltă şi rata îmbolnăvirii printre copii — circa 19,8%. Cel mai frecvent populaţia suferă de tulburări mintale şi de comportament cu caracter nepsihotic — 47%, retard mintal — 31,5%, schezofrenie şi tulburări delirante — 12%. Interesant este faptul că oamenii de la sate sunt afectaţi de maladiile mintale de 1,5 ori mai mult decît cei de la oraşe. Regretabil este faptul ca în ultimii 5 ani 246 de bolnavi au recurs la tentative de suicid, 109 avînd un sfirşit letal. În aceeaşi perioadă decedînd 725 de bolnavi în spitalele de psihiatrie.
Rezumînd cele menţionate anterior conchidem că bunăstarea unui stat este indisolubil legată de sănătatea mintală a cetăţenilor săi. Excluzînd factorul genetic mediul social ramîne cel care generează „materie primă“ ospiciilor din ţară. Nesiguranţa zilei de mîine, instabilitatea economică, migraţiile, familiile dezorganizate — iată doar cîteva din cauzele premergătoare acestei tragedii. Ramînînd indiferenţi faţă de problemele acestor oameni, marginalizîndu-i în realitate nu facem alt ceva decît să pronunţăm sentinţa pentru întreaga societate, contribuind la degradarea ei.
Bibliografie:
Legea Republicii Moldova privind sănătatea mintală din 16.12.1997.
Legea Republicii Moldova privind asistenţa psihiatrică din 16.12.1997.
Codul de Procedură Penală al Republicii Moldova.
Bert A.Psihiatrie. Prolegomene clinice .Cluj-Napoca, 2001.
Chiriţa R. Manual de psihiatrie clinică şi psihologie medicală. Constanţa, 2002.
Prelipceanu D. Tratat de sănătate mintală. Bucureşti, 2000.
Tratat de Psihiatrie. Oxford. Ediţia a II-a, Ed.Asociaţia Psihiatrilor liberali din România.
