Limitarea libertăţii de exprimare în interesul înfăptuirii justiţiei

Serghei ŢURCAN, doctor în drept, conferenţiar universitar
Anatolie ŞIŞIANU, doctorand, ULIM

The study is devoted to the analysis of the exercise of freedom of expression in relation to the provision of justice. The circumstances in which freedom of expression can be limited in order to guarantee the independence and impartiality of judges are examined. In this context, the relevant jurisprudence of the European Court of Human Rights and important international documents regulating this area have been analyzed. Keywords: freedom of expression, justice, judge, European Convention on Human Rights, European Court of Human Rights, lawyer, prosecutor.

Studiul este dedicat analizei exercitării libertăţii de exprimare în raport cu asigurarea înfăptuirii justiţiei. Sunt examinate circumstanţele în care poate fi limitată libertatea de exprimarea în vederea garantării independenţei şi imparţialităţii judecătorilor. În acest context a fost analizată jurisprudenţa relevantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi importante documente internaţionale care reglementează acest domeniu. Cuvinte-cheie: libertatea exprimării, justiţie, judecător, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, avocat.

În sistemul separaţiei şi colaborării ramurilor puterii în stat în calitate de mecanism de „excludere a exercitării arbitrare a puterii“, de „protejare a poporului împotriva autocraţiei“1 şi condiţie sine qua non a unui stat de drept în sensul art.1, alin. (3) al Constituţiei Republicii Moldova din 29.07.19942, autorităţii judecătoreşti îi revine un rol esenţial în garantarea bunei funcţionări a organelor statului, a respectării principiului legalităţii, a protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Acţionând ca un factor de echilibru între autoritatea legislativă şi cea executivă, puterea judecătorească este chemată să repare orice eventuale disfuncţionalităţi în sistemul separaţiei ramurilor puterii, să permită prin mijloacele sale specifice, repararea unor nedreptăţi, eliminarea oricăror abuzuri de putere, garantând supremaţia legii şi contribuind la făurirea unei imagini cu adevărat convingătoare cu privire la valorile democraţiei3.

Justiţia este unul dintre pilonii care susţine orice societate democratică, dar în acelaşi timp, este şi un serviciu public al cărui principală misiune este acea de a satisface interesele membrilor societăţii privind înfăptuirea justiţiei.

Buna funcţionare a justiţiei în virtutea misiunii specifice pe care este chemată s-o îndeplinească trebuie să se bucure inter alia şi de încredere publică — condiţie necesară exercitării cu succes a atribuţiilor sale. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului (CtEDO), protecţia acestei încrederi împotriva atacurilor distrugătoare, în esenţă nefondate, se dovedeşte a fi necesară şi datorită obligaţiei care le revine magistraţilor criticaţi, de a fi rezervaţi, fapt care-i împiedică de a reacţiona4.

Libertatea presei într-o societate democratică este în asemenea grad importantă, încât aceasta poate justifica, într-o oarecare măsură, punerea în discuţie a autorităţii şi imparţialităţii justiţiei pe un ton polemic, chiar agresiv5. Or, această libertate nu poate afecta buna funcţionare a justiţiei şi nu poate fi exercitată în detrimentul dreptului terţilor la un proces echitabil.

Libertatea de exprimare nu este un drept absolut, „ea este însoţită de excepţii care cer o interpretare restrânsă şi nevoia de restrânge această libertate trebuie să fie stabilită de manieră convingătoare“6.

Adjectivul „necesar“ în sensul art. 10, alin. (2) din Convenţia Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale din 04.11.19507 implică o „nevoie socială imperioasă“. Or, libertatea de exprimare în raport cu puterea judecătorească în partea ce ţine de „imperativul păstrării încrederii societăţii în justiţie, necesară exercitării prerogativelor de putere judecătorească“, poate fi supusă unor restrângeri, justificate de interesul general al unei bune funcţionări a justiţiei în virtutea misiunii specifice a puterii judecătoreşti şi importanţa acesteia pentru edificarea unei societăţi democratice8.

Necesită a fi reţinut că orice persoană, fie chiar şi jurnalist care-şi exercită libertatea de exprimare, îşi asumă „datoriile şi responsabilităţile“ care depind de utilizarea acestei libertăţi şi de procedeele tehnice folosite. Astfel, în ciuda rolului esenţial care revine mass-mediei într-o societate democratică, jurnaliştii nu ar putea, în principiu, să fie excluşi prin protecţia pe care o oferă art. 10 din Convenţia Europeană, de la obligaţia de a respecta legile. Aliniatul 2 al articolului 10 impune, de altfel limite în exerciţiul libertăţii de exprimare, care rămâne valabilă chiar şi atunci când este vorba de a dezvălui în presă chestiuni serioase de interes general.

Garanţia dreptului libertăţii de exprimare, oferită jurnaliştilor, în ceea ce priveşte chestiuni de interes general, este subordonată condiţiei ca cei în cauză să acţioneze cu bună-credinţă, pe baza faptelor exacte şi să furnizeze informaţii „fiabile şi precise“ cu respectarea deontologiei jurnalistice.

Aceste consideraţii joacă un rol particular în zilele noastre, ţinând cont de puterea pe care o exercită mass-media în societatea modernă, pentru că nu numai îi informează pe oameni, ci poate în acelaşi timp sugera, prin modalităţi de prezentare a informaţiilor, cum ar trebui destinatarii să le aprecieze9.

Eminenţa libertăţii de exprimare nu face din ea o libertate nelimitată. Ea autorizează restricţii, motivate de grija de a proteja interesul general, alte drepturi individuale sau autoritatea şi imparţialitatea puterii judiciare10. În acest sens, ingerinţă admisă în exerciţiul libertăţii de exprimare, trebuie să corespundă „unei nevoi sociale suficient de imperioase pentru a prima interesul public care este ataşat libertăţii de exprimare şi să fie proporţională cu scopul urmărit“ 11.

Reţinând esenţa garanţilor acordate libertăţii de exprimare în calitate de valoare fundamentală a unei societăţi democratice, scopul acestui drept, precum şi exigenţele de admisibilitate a ingerinţei în raport cu interesul examinat — buna funcţionare a justiţiei în sensul protejării atributului indispensabil exercitării prerogativelor de putere judecătorească — „încrederea publică“, împotriva atacurilor distrugătoare, decurgând din exercitarea dreptului la libertatea de exprimare, se impun tratamente diferenţiate subiecţilor exercitării libertăţii de exprimare în raport cu justiţia.

Rolul justiţiei într-un stat democratic şi statutul funcţionarilor, auxiliarii justiţiei şi mass-media, impun anumite restricţii şi exigenţe libertăţii de exprimare la adresa justiţiei, necesitatea fiind justificată de interesele bunei administrări a justiţiei.

Funcţionarii. Potrivit jurisprudenţei CtEDO, un stat democratic are dreptul de a cere de la funcţionarii săi să fie loiali principiilor constituţionale pe care statul se bazează12 şi în acest sens le poate fi cerută acceptarea limitării libertăţii de exprimare în interesul unei bune funcţionări a justiţiei.

Obligaţia de rezervă impusă funcţionarilor este analizată în jurisprudenţa europeană, drept obligaţie de neutralitate politică lăsându-se statelor „o anumită marjă de apreciere“. De fapt este vorbă de o obligaţie de loialitate politică impusă funcţionarilor publici, statul democratic fiind îndrituit să asigure respectarea principiilor democraţiei şi ale statului de drept de către funcţionarii săi13.

Iminenţa independenţei justiţiei şi încrederea de care trebuie să se bucure justiţia cu titlu de condiţie necesară unei realizări eficiente a atribuţiilor, justifică necesitatea solicitării oricărui funcţionar care intervine cu declaraţii publice la adresa justiţiei reprezentând acte de „influenţă improprie“ loialitatea principiilor constituţionale ale statului. Or, în temeiul principiului separării ramurilor puterii în stat, „influenţa improprie“ la adresa justiţiei din partea oricărui funcţionar va echivala unei uzurpări a independenţei instituţionale a justiţiei sau individuale a judecătorului, motiv din care limitarea libertăţii de exprimare în interesul bunei administrări a justiţie este justificată în termenii standardelor europene instituite de CtEDO14.

În acest sens, necesită a fi menţionat că declaraţiile unui lider de partid aflat la guvernare precum că în stat nu există justiţie, reprezintă în esenţă un atentat inadmisibil la adresa justiţiei, afectându-se imaginea acesteia şi încredere publicului, atribute necesare exercitării prerogativelor judiciare, urmează a fi supusă unui tratament similar celui impus persoanelor cu statut de funcţionar. În speţă, limitarea libertăţii de exprimare îşi găseşte justificare în principiul separării ramurilor puterii în stat şi necesitatea promovării principiilor democratice de guvernare. Or, este de datoria tuturor guvernelor şi a celorlalte instituţii de a respecta şi supraveghea independenţa corpului de judecători15.

Autoritatea şi încrederea pe care o poate inspiră un funcţionar public în virtutea statutului îi pot servi acestuia în calitate de mijloc de exercitare a presiunilor în privinţa justiţiei, sugerând publicului neîncrederea în justiţiei, făcând uz în acest sens de libertatea de exprimare. Or, în această situaţie, libertatea de exprimare a subiectului cu statut special va implica încălcarea principiului separării ramurilor puterii în stat, limitarea libertăţii de exprimare fiind justificată de necesitatea inadmisibilităţii influenţei justiţiei de către politic.

Accesorii justiţiei. Potrivit Declaraţiei „Judecători şi procurori într-o societate democratică“, adoptată la Bordeaux la 20.09.2009 de către Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni şi Consiliul Consultativ al Procurorilor Europeni16 şi Avizului consultativ nr. (2013) 16 din 01.10.2013 al Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni privind relaţiile dintre judecători şi avocaţi în vederea asigurării calităţii şi eficienţei justiţiei17, atât procurorii, cât şi avocaţii sunt recunoscuţi în calitate auxiliari ai justiţiei şi potrivit statutului au obligaţia de a se conforma unui standard de comportament dictat de interesul unei bune administrări a justiţiei, atât în relaţie cu instanţa, cât şi în relaţiile cu clienţii sau interesul în care acţionează.

Judecătorii şi avocaţii au fiecare propriul lor set de principii deontologice. Cu toate acestea, mai multe principii etice sunt comune judecătorilor şi avocaţilor, precum respectul legii, secretul profesional, integritatea şi demnitatea, respectul pentru justiţiabili, competenţă, echitate şi respect reciproc. Principiile etice ale judecătorilor şi avocaţilor ar trebuie să se refere şi la relaţiile dintre cele două profesii18.

În literatura de specialitate se menţionează, făcând trimitere la jurisprudenţa CtEDO că „limitele libertăţii de exprimare a apărătorului trebuie să fie compatibilă cu contribuţia adusă de avocaţi încrederii în serviciul public al justiţiei“. Astfel, imperativele bunei administrări a justiţiei prevalează asupra interesului general al dezbaterii publice şi asupra funcţionării puterii judecătoreşti, Curtea europeană pare să dorească ca avocaţii să nu folosească libertatea de exprimare ca strategie procedurală în beneficiul clienţilor lor în afara sălilor de judecată, sau dacă este cazul s-o folosească cu precauţie19.

Jean-François Renucci, menţionează că forţa libertăţii de exprimare a avocaţilor contrastează în mod singular cu ce a jurnaliştilor, cu toate că rolul acestora într-o democraţie este la fel de important, avocaţii nu dispun decât de o libertate de „gradul al doilea“20.

Astfel, avocaţii în calitatea lor de auxiliari ai justiţiei, având în virtutea statutului obligaţia naturală de a contribui la buna funcţionare a justiţie şi implicit la încrederea pe care trebuie s-o inspire publicului, acceptând statutul de avocat, deliberativ îşi asumă şi obligaţiile aferente, inclusiv limitările libertăţii de exprimare în raport cu sistemul judiciar şi membrii corpului judiciar în măsura în care sunt justificate de interesele bunei funcţionări a justiţiei. Or, interesele justiţiei trebuie să prevaleze în raport cu drepturile avocatului — auxiliar al justiţiei privind libertatea de exprimare în calitate de avocat în afara „sălii de judecată“.

Curtea Europeană în cauza Schopfer c. Elveţiei a statuat inter alia că „statutul special al avocatului îi acordă o poziţie centrală în administrarea justiţiei în calitate de intermediar între public şi instanţe. O asemenea poziţie explică restricţiile uzuale impusă comportamentul membrilor Uniunii Avocaţilor. Reţinând rolul avocatului în domeniul administrării justiţiei, este legitim de a miza pe contribuţia acestora la înfăptuirea corespunzătoare a justiţiei şi în acest sens de a menţine încrederea publicului în justiţie“21.

Misiunea avocatului într-o societate bazată pe respectul faţă de justiţie nu se limitează la executarea fidelă a unui mandat în cadrul legii, respectul faţă de statul de drept şi contribuţia la o bună administraţie a justiţiei22 sunt principiile fundamentale ale avocatului european, principii care impun acestora inter alia abţinerea de la critici abuzive faţă de colegi, a judecătorilor individuali şi a procedurilor şi hotărârilor judecătoreşti, pentru a menţine autorităţii şi imparţialităţii puterii judecătoreşti23.

Avocaţii dispun de dreptul de a se exprima în mod public cu privire la funcţionarea justiţiei, critica nu trebuie însă să depăşească anumite limite. În acest sens, urmează să se ţină cont de echilibru care trebuie să existe între diferitele interese implicate, printre care figurează dreptul publicului de a fi informat asupra aspectelor care se referă la funcţionarea puterii judiciare, imperativele unei bune administrări a justiţiei şi demnitatea profesiei de avocat24.

De asemenea libertatea de exprimare a avocaţilor exercitată în afara procedurilor legale puse la dispoziţia acestora, urmează a fi examinată prin prisma inadmisibilităţii utilizării libertăţii de exprimare în detrimentul dreptului la un proces echitabil sau utilizarea acesteia în calitate de mijloc de promovare a intereselor în justiţie.

Criticile la adresa magistraţilor, presiunile publice exercitate de avocaţi, prin intermediul mass-media, afectează aparenţele de imparţialitate ale judecătorului şi implicit dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 al Convenţiei Europene, precum şi aparent sensibilizează perceperea avocaţilor în calitate de autor al criticilor de către judecători în detrimentul principiului egalităţii armelor şi încrederii în justiţie.

Limitările libertăţii de exprimare a avocaţilor nu se referă la activităţile legate nemijlocit de exercitări profesiei conforme standardelor profesionale, vizând atât procedurile în faţa instanţelor de judecată, cât şi procedurile extrajudiciare, exercitate de către avocaţi în conformitate cu prevederile legale. Libertatea de exprimare a avocaţilor este totală în instanţa de judecată şi în cadrul procedurilor legale, statului în vederea asigurări independenţei profesiei de avocat revenindu-i obligaţia de a garanta avocaţilor imunitate civilă şi penală în legătură cu declaraţiile făcute în cadrul exercitării profesiei de avocat. Or, posibilitatea aplicării unor sancţiuni poate avea un efect de natură descurajantă25 asupra apărătorilor care trebuie să-şi apere clienţii cu riscul suportării unor sancţiuni în cazul în care prestaţia acestora este percepută ca fiind necorespunzătoare din punct de vedere a limitelor admisibile a libertăţii de exprimare, de instanţa sau autoritatea în faţă căreia pledează pentru apărarea drepturilor şi intereselor clientului său.

Procurorul, având acelaşi statut de auxiliar al justiţiei, trebuie să se abţină de la a face comentarii şi afirmaţii publice care pot crea impresia exercitării unei presiuni directe sau indirecte asupra instanţei în vederea pronunţării unei anumite soluţii sau care pot afecta negativ echitatea procedurii judiciare26. Or, în privinţa procurorilor, reţinând statutul acestora, pe lângă standardele de conduită în calitate de auxiliar al justiţiei se aplică şi standardele de comportament impuse funcţionarilor.

Mai mult decât atât, prerogativele acestora în domeniul procedurilor penale, aplicabile şi în privinţa judecătorilor, determină iminenţa abţinerii necondiţionate de la declaraţii publice la adresa justiţiei în vederea respectării atât al interesului justiţiei, cât şi a drepturilor justiţiabililor la un proces echitabil.

Mass-media. Libertatea de exprimare constituie unul dintre aspectele esenţiale ale unei societăţi democratice, una dintre condiţiile primordiale ale progresului şi dezvoltării fiecăruia. Sub rezerva alin. (2) al art. 10 din Convenţia Europeană, ea se aplică nu numai „informaţiilor“ sau ideilor dobândite în mod favorabil sau considerate ca inofensive sau indiferente, ci şi acelora care lezează, şochează şi neliniştesc: această manieră este dorită de pluralismul, toleranţa şi spiritul de deschidere, fără de care nu există „societate democratică“27.

Astfel, reţinând esenţa garanţilor acordate libertăţii de exprimare în calitate de valoare fundamentală a unei societăţi democratice, scopul acestui drept, precum şi exigenţele de admisibilitate a ingerinţei în raport cu interesul abordat — buna funcţionare a justiţiei în sensul protejării atributului indispensabil exercitării prerogativelor de putere judecătorească — „încrederea publică“, împotriva atacurilor distrugătoare, decurgând din exercitarea libertăţii de exprimare, pot fi desprinse următoarele principii aplicabile în privinţa inadmisibilităţii exercitării libertăţii de exprimare în detrimentului interesului justiţiei:

— exercitarea dreptului la libertatea de exprimare în detrimentul altor drepturi fundamentale;

— exercitarea dreptului la libertatea de exprimare în alte scopuri decât cele în care a fost instituit.

Ambele principii de abordare a limitării exerciţiului dreptului la libertatea de exprimare în raport cu interesele justiţiei îşi găsesc inter alia fundamentarea juridică în reglementările prevăzute la art. 17 din Convenţia Europeană. Or, potrivit prevederilor art. 17 din Convenţie, nici o dispoziţie din Convenţie nu poate fi interpretată ca autorizând un Stat, un grup sau un individ de a desfăşura o activitatea sau de a îndeplini un act în scopul distrugerii drepturilor sau libertăţilor recunoscute de Convenţie, sau al unei mai ample limitări a acestor drepturi şi libertăţi decât cele prevăzute de convenţie28.

Astfel, în situaţia în care atât o persoană individuală, cât şi mass-media, aparent dezinteresată într-un anumit proces judiciar expune public critici, inclusiv manipulatorii la adresa unei instanţe de judecată sau a unor judecători care examinează sau au examinat o cauză, făcând referiri la această cauză, aflată în curs de examinare, exerciţiul libertăţii de exprimare urmează a fi calificat drept „influenţă improprie la adresa justiţiei“ având drept consecinţă „distrugerea“ dreptului la un proces echitabil a părţilor implicate în acel proces. Remarcăm faptul că o cauza se află în curs de examinare până la epuizarea căilor ordinare de atac. Criticile publice la adresa soluţiilor instanţelor ierarhic inferioare pot influenţa într-o manieră inadmisibilă din punct de vedere a exigenţelor unui proces echitabil instanţa ierarhic superioară chemată să se expună pe marginea unui recurs sau apel. Or, instanţa ierarhic superioară, chiar şi dacă nu este supusă direct criticilor, cu ocazia examinării unui recurs este implicit pusă inter alia în situaţia de a-şi însuşi sau nu criticele la care este supusă instanţa care adat soluţia judiciară dedusă judecăţii în cadrul procedurii de contestare.

Specificul unui proces judiciar, în care părţile de regulă au interese contradictorii, intervenţia cu critici opinii, sugestii, declaraţii, pronosticuri judiciare exprimate în mod public, având drept finalitate influenţarea instanţei de a acţiona într-un anumit mod, sau având caracter manipulator, de „presiune publică“ în favoarea oricărei dintre părţi sau chiar şi a „interesului public“ în timp ce cauza se află în curs de examinare, dezavantajează partea adversă, fapt care conduce în consecinţă la încălcarea dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţia Europeană. Or, „influenţa“ judecătorilor potrivit exigenţelor unui proces echitabil nu poate avea loc decât în cadrul „sălii de judecată“ şi conform regulilor de procedură stabilite.

În cauza „Norma Telecom“ S.R.L. c. Ministerul Finanţelor şi alţii29, Curtea Supremă de Justiţie a reţinut exercitarea de către Jurnal TV a libertăţii de exprimare în detrimentul bunei funcţionări a justiţiei, în speţă prerogativele Curţii de Apel Chişinău, motiv pentru care a fost strămutată examinarea cauzei la Curtea de Apel Cahul. Or, influinţile mediatice exercitate la adresa judecătorilor Curţii de Apel Chişinău, au pus instanţa în imposibilitatea exercitării prerogativelor puterii judecătoreşti, „creîndu-se o imagine denaturată“ reprezentând în esenţă „distrugerea“ încrederii publice în justiţie şi afectării aparenţelor de imparţialitate, necesare asigurării dreptului la un proces echitabil.

De fapt, în cauza menţionată acţionându-se în interesul justiţiei, Curtea de Apel Chişinău a fost dezinvestită de la examinarea cauzei cu care a fost investită în conformitate cu prevederile legislaţiei în vigoare30. Or, în speţă libertatea de exprimare a fost exercitată în detrimentul dreptului la un proces echitabil al S.R.L. „Norma Telecom“ şi al intereselor justiţiei.

Cel de-al doilea principiul de a abordare a inadmisibilităţii exercitării dreptului la libertatea de exprimare în detrimentul justiţiei, desprins din interdicţia abuzului de drepturi garantate la nivel internaţional în calitate de valori fundamentale ale unei societăţi democratice vizează, utilizarea libertăţii de exprimare în calitate de instrument de apărare a intereselor în cadrul unui proces judiciar. Or, drepturile şi libertăţile nu pot fi exercitate în alte scopuri decât cele în care au fost instituite de lege.

În acest sens, necesită a fi reţinut că potrivit principiului inadmisibilităţii altor influenţe a „opiniei“ judecătorului decât în cadrul instanţei de judecată şi potrivit regulilor stabilite, uzul libertăţii de exprimare, de către persoanele care au un interes direct sau indirect în proces sau acţionându-se în interesul terţelor, interesate într-un anumit proces, este contrară intereselor justiţiei şi potrivit principiului „iminenţei necesităţii“ şi „justului echilibru“ dintre interesele puse în joc, interesul justiţie urmează să prevaleze. Or, justiţia este cea care garanteazăă libertatea de exprimare şi fără de care acest drept nu poate supravieţui, reţinând specificul acestuia de a „şoca“, „nemulţumi“ şi chiar „ofensa“.

Libertatea de exprimare a mass-media poate fi exercitată ulterior înfăptuirii justiţiei, „după ce justiţia şi-a spus cuvântul“. Or, viceversa în virtutea intereselor puse în joc, nu poate funcţiona.

Asigurarea unui just echilibru între interesele justiţiei şi cel al libertăţii de exprimare urmează a fi realizat pe baza unor criterii obiective, rezonabil fundamentate din punct de vedere al necesităţii. Excluderea abuzului de drept în sensul utilizării libertăţii de exprimare în detrimentul justiţiei sau în calitate de instrument inadmisibil de promovarea a intereselor în cadrul unui proces judiciar nu poate fi realizat exclusiv din contul libertăţii de exprimare, limitarea exerciţiului dreptului la libertatea de exprimare, urmează a fi apreciată în dependenţă de iminenţa necesităţii limitării libertăţii de exprimare care se consumă odată cu finisarea examinării cauzei. Or, judecătorii în virtutea statutului trebuie să fie toleranţi şi imuni la critici sau publicităţi31, limitarea exercitării libertăţii de exprimare în timp ce cauza se află spre examinare fiind necesară asigurării aparenţelor de independenţă şi imparţialitate a judecătorilor în calitate de condiţie sine qua non a unui proces echitabil.

Potrivit avizului consultativ nr. 10 (2007) referitor la Consiliul Justiţiei în serviciul societăţii, adoptat de Consiliului Consultativ al Judecărilor Europeni la 23.11.200732, atunci când un judecător sau o instanţă este contestat sau atacat de mass media (sau de actori politici — sau alţii — ai societăţii, prin intermediul mass media) judecătorii implicaţi ar trebui să se abţină de la a reacţiona folosind aceleaşi canale, dar că ar fi de dorit ca Consiliile Justiţiei sau o autoritate judiciară să poată să reacţioneze în mod rapid şi eficient la asemenea contestaţii sau atacuri, dacă este nevoie.

Consiliile Justiţiei trebuie să fie abilitate nu numai să-şi expună public punctul de vedere, ci şi să facă toate demersurile utile pe lângă public, autorităţi publice şi, atunci când este necesar, instanţe pentru a apăra reputaţia instituţiei judiciare şi/sau a membrilor săi.

Consiliile Judiciare ar putea fi organul capabil să joace un rol mai amplu în protecţia şi promovarea imaginei justiţiei, acest rol implicând găsirea unui echilibru între, pe de o parte, drepturile şi libertăţile aflate în conflict, actorii sociali şi politici şi mass media şi, pe de altă parte, interesul public pentru o funcţionare independentă şi eficientă a sistemului judiciar.

Obligaţia de apărare a intereselor justiţiei, inclusiv al imaginei şi încrederii publicului în justiţie nu se limitează doar la atacurile directe la adresa justiţiei, aceasta include şi apărarea fiecărui judecător în parte, chiar dacă vizează persoana judecătorului. Misiunea specifică pe care o are un judecător, determină necesitatea unei protecţii adecvate din partea autorităţii de autoadministrare judecătorească în scopul creării condiţiilor necesare realizării atribuţiilor cu care este investit în virtutea funcţiei, independenţa, imparţialitatea şi integritatea fiind pilonii unei justiţii profesioniste, competente, eficiente şi prietenoase, stabilitatea acestor piloni fiind în zona de preocupare a autorităţii de autoadministrare judiciară.

Libertatea de exprimare nu conferă protecţie funcţionarilor, auxiliarilor justiţiei sau mass-media în cazul în care aceasta este utilizată în cadrul unor strategii de apărare în afara procedurilor legale, influenţă a instanţei, distrugerea dreptului la un proces echitabil a terţilor, în calitate de mijloc de răzbunare a justiţiabililor dezamăgiţi sau declanşarea unor atacuri mediatice la adresa justiţiei având drept finalitate lipsirea acesteia de atributele necesare exercitării prerogativelor judecătoreşti sau sensibilizarea magistraţilor în raport cu anumiţi actori având direct sau indirect interese în justiţie.