Funcţiile răspunderii financiare

Augustin Procopovici, doctorand ULIM
Recenzent: Mihai Gheorghiţă, doctor habilitat, profesor universitar

Funcţiile răspunderii financiare sînt adaptări specifice ale funcţiilor răspunderii juridice şi ale funcţiilor dreptului. În prezentul articol ne propunem să identificăm funcţiile răspunderii financiare şi caracteristicile pe care acestea le prezintă. În literatura de specialitate nu există o unanimitate de opinii referitoare la numărul funcţiilor răspunderii financiare. În timp ce unii autori neagă existenţa unei funcţii reglatorii, alţii a unei funcţii preventive, majoritatea sînt de acord că răspunderii financiare îi sînt caracteristice funcţiile punitivă şi reparatorie. Noi considerăm că răspunderea financiară dispune de funcţiile: reglatorie, preventivă, punitivă, reparatorie şi educativă. În articolul ce urmează vom caracteriza funcţiile menţionate şi corelaţia dintre ele. Cuvinte cheie: finanţe publice, răspundere financiară, sancţiuni financiare

The functions of the financial responsibility are a specific adaptation to the functions of the legal responsibility and to the general functions of the law. In this article we are going to determine the functions of the financial responsibility and the characteristics that they present. Different authors retain various functions of the financial responsibility. Thus some of them are denying that the financial responsibility has a regulator function, others are denying that the financial responsibility has a preventive function, most of them consider that the financial responsibility has the punitive function and the reparative one. We believe that financial responsibility has the following functions: regulator, preventive, punitive, reparative and educational. In the following article we will give a characterization of mentioned functions and what is the relation between them. Keywords: public finance, financial responsibility, financial penalties

Subiectul funcţiilor dreptului şi a funcţiilor răspunderii juridice a fost cercetat pe larg în lucrările de teorie generală a dreptului.

În majoritatea cazurilor, funcţia dreptului este înţeleasă drept direcţie fundamentală de acţiune a dreptului, care reflectă esenţa şi scopul răspunderii juridice în societate.

Conceptul funcţie a răspunderii juridice rezultă din conceptul general funcţie a dreptului. D. Lipinskii consideră că funcţiile răspunderii juridice sînt direcţii fundamentale de acţiune a răspunderii juridice asupra relaţiilor sociale, comportamentul subiecţilor, morală, conştiinţă juridică, cultură, în care se descoperă esenţa sa, destinaţia socială şi prin care sînt atinse scopurile răspunderii juridice.1

Considerăm şi noi că funcţiile răspunderii financiare sînt direcţiile fundamentale de acţiune asupra relaţiilor financiare, în care se manifestă destinaţia sa socială şi prin care este atins scopul răspunderii financiare.

Și clasificarea funcţiilor răspunderii financiare are la bază clasificarea general teoretică. A. Arslanbecova consideră că răspunderea financiară are următoarele funcţii: punitivă, restabilatorie, reglatorie, educativă şi preventivă.2 A. Goghin сonsideră că răspunderea fiscală are următoarele funcţii: punitivă, preventivă, restabilatorie şi educativă.3 În unele cercetări sînt menţionate doar funcţia punitivă şi cea restabilatorie.4 N. Serdiucova reţine şi funcţia de semnalizare. Funcţia de semnalizare a răspunderii financiare se manifestă în caracterizarea delincventului. Astfel, săvîrşirea încălcării financiare poate servi drept semnal privind necesitatea acordării unei atenţii mai mari subiectului dat, din partea organelor care realizează controlul financiar.5

În opinia noastră, răspunderea financiară are următoarele funcţii: preventivă, punitivă, reparatorie, reglatorie şi educativă.

O primă funcţie a răspunderii financiare este funcţia preventivă, cu subfuncţiile sale: preventiv-generală şi preventiv-specială.

Funcţia preventivă a răspunderii financiare este acţiunea răspunderii financiare asupra relaţiilor financiare ce constă în intimidarea intenţiei şi în limitarea posibilităţilor de a săvîrşi încălcări financiare. Ea are două subfuncţii: preventiv-generală şi preventiv-particulară.

Prescripţiile subfuncţiei preventiv-generale sînt unele obligatorii, aceasta recurgînd la ameninţarea aplicării sancţiunii normei juridice. Subiectului relaţiilor financiare îi este arătat comportmanetul de urmat, fiind totodată preîntîmpinat de consecinţele posibile în caz de neconformare. Scopul subfuncţiei preventiv-generale este preîntîmpinarea comiterii încălcării financiare. În cazul în care încălcarea financiară este comisă, survine funcţia preventiv-particulară.

Funcţia preventiv-particulară se realizează concomitent cu funcţia punitivă a răspunderii financiare şi survine în cazul în care funcţia reglatorie şi subfuncţia preventiv-generală nu şi-au atins scopurile. Spre deosebire de subfuncţia preventiv-generală, subfuncţia preventiv-particulară are drept obiect de acţiune persoanele care au săvîrşit încălcări financiare, scopul fiind de a-i determina pe aceştia să nu mai comită pe viitor asemenea fapte.

Preîntîmpinarea particulară este îndreptată spre un subiect individual determinat, care anterior a mai săvîrşit încălcări financiare. De exemplu, conform art. 254 alin. (1) Cod Fiscal (CF),6 desfăşurarea unei activităţi fără a avea maşină de casă şi de control, în cazul în care actele normative în vigoare prevăd folosirea ei, se sancţionează cu amendă de 10000 de lei pentru fiecare caz de încălcare. Conform alin. (4) din acelaşi articol, comiterea repetată în anul fiscal a aceleiaşi încălcări se sancţionează cu o amendă de 25000 de lei, a treia oară şi mai mult cu o amendă de 50000 de lei pentru fiecare caz.

Prevenirea particulară are drept obiectiv formarea unui comportament viitor licit al persoanei care a comis o încălcare financiară, dar în acelaşi timp ea poate reduce posibilităţile săvîrşirii repetate a încălcării financiare sau poate chiar exclude a asemenea posibilitate. O altă măsură la care recurge prevenirea particulară, în cazul delincvenţilor care nu au însuşit lecţia din prima dată, este aplicarea unei sancţiuni financiare mai severe.

Conform p. 157 din Regulamentul cu privire la unităţile de schimb valutar, aprobat prin Hotărîrea CABNM nr. 53 din 05.03.20097, casa de schimb valutar este obligată în cazul suspendării totale a activităţii de schimb valutar în numerar cu persoane fizice să depună mijloacele deţinute în lei moldoveneşti şi valută străină în conturile sale şi să prezinte la Banca Naţională a Moldovei documentele care confirmă faptul depunerii, dar şi la un şir de alte măsuri. Mijloacele băneşti ale casei de schimb valutar depuse în cont vor putea fi retrase numai după prezentarea de către casa de schimb valutar corespunzătoare a hotărîrii Băncii Naţionale a Moldovei privind reluarea activităţii suspendate şi a originalului licenţei casei de schimb valutar, respectiv după ce vor fi lichidate circumstanţele care au dus la suspendarea activităţii. Aceste măsuri au scopul de a reduce substanţial posibilitatea săvîrşirii încălcărilor financiare. Conform art. 66 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 62 din  21.03.2008 privind reglementarea valutară,8 sancţiunea pentru stabilirea faptului continuării activităţii casei de schimb valutar/punctului de schimb valutar al hotelului a căror activitate a fost suspendată este retragerea licenţei. Conform p. 166 din Regulamentul menţionat anterior, în cazul retragerii licenţei casa de schimb valutar este obligată să înceteze definitiv activitatea de schimb valutar în numerar cu persoane fizice la sediul central şi la toate filialele sale şi să informeze în scris Banca Naţională a Moldovei despre încetarea definitivă a activităţii sediului central şi a tuturor filialelor sale, anexînd originalul licenţei şi al copiilor autorizate de pe licenţă ale tuturor filialelor. Retragerea licenţei exclude practic orice posibilitate de a mai comite încălcări financiare. Posibilitatea retragerii licenţei exercită o influenţă esenţială asupra persoanei a cărei activitate a fost suspendată. Aceasta este preîntîmpinată că dacă va continua activitatea, va urma o altă sancţiune care o va lipsi de posibilitatea de a mai activa pe viitor.

În opinia lui A. Zimin, funcţia preventiv-particulară, în cazul încălcărilor fiscale săvîrşite de organizaţii, se manifestă specific — motivele statornice social utile sau admisibile, ale comportamentului licit, se formează nu la organizaţie, dar la reprezentantul ei supus sancţiunii pentru acea faptă, care a fost calificată drept încălcare fiscală a organizaţiei, însă pentru însuşi reprezentant a adus la o altă calificare juridică.9 Comportamentul organizaţiei nu este altceva decît voinţa şi comportamentul reprezentanţilor ei. Acţionînd asupra organizaţiei în întregime, funcţia preventivă acţionează şi asupra reprezentanţilor ei în parte şi viceversa. Consecinţele negative care survin pentru organizaţie pot avea consecinţe materiale şi pentru reprezentanţii ei, fapt ce îi stimulează să înlăture greşelile admise şi să-şi coordoneze comportamentul său cu normele răspunderii financiare. De exemplu, art. 38 alin. (2) din Legea instituţiilor financiare, nr. 550 din  21.07.1995,10 prevede că în urma constatării încălcărilor, Banca Naţională poate impune băncii (instituţiei financiare) ca nici un funcţionar să nu primească beneficii (suplimente, prime şi alte adaosuri la salariul funcţiei), retribuţii (compensaţii), cu excepţia celor prevăzute de legislaţia muncii, şi un salariu care să depăşească cuantumul mediu al salariului (excluzînd beneficiile, retribuţiile şi veniturile de la opţiunile de stok şi împărţirea profitului) pentru 12 luni calendaristice precedente lunii în care banca a înregistrat pierderi de capital. Este necesar de a menţiona faptul că reprezentanţii organizaţiei nu pot fi supuşi răspunderii financiare, întrucît nu aceştia sînt subiecţii încălcării financiare. În exemplul de mai sus, răspunderii sînt supuse instituţiile financiare, răspundere care în mod indirect se răsfrînge şi asupra angajaţilor săi. Reprezentanţii organizaţiilor pot fi supuşi altor forme ale răspunderii juridice. De exemplu, conform art. 295 alin. (4) C Contr., prezentarea în organul abilitat să colecteze rapoartele financiare a rapoartelor financiare care nu corespund formei stabilite de legislaţie sau care nu reflectă toate datele stabilite pentru această formă ori prezentarea incompletă sau cu date eronate a rapoartelor financiare, ori neprezentarea acestora în termenul stabilit de legislaţie, se sancţionează cu amendă de la 5 la 10 unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere. Persoana responsabilă poate fi supusă răspunderii penale, de exemplu în baza art. 244 CP (evaziunea fiscală). De asemenea persoana responsabilă va putea fi atrasă la răspundere disciplinară conform legislaţiei muncii şi regulamentului intern al unităţii.

Nu toţi autorii sînt de acord cu existenţa funcţiei preventive a răspunderii financiare. I. Krohina şi M. Karaseva, menţionează că spre deosebire de normele răspunderii financiare, îndreptate spre înlăturarea prejudiciului, cauzat printr-o încălcare financiară, şi pedepsirea făptuitorului, alte măsuri ale constrîngerii statale în sfera activităţii financiare a statului şi formaţiunilor municipale, sînt îndreptate spre prevenirea unor posibile acţiuni ilicite ale subiecţilor relaţiilor financiare juridice, iar în caz de necesitate să curme acţiunile ilicite. Măsurile preventive ale constrîngerii statale îndeplinesc funcţia de preîntîmpinare.11

Considerăm că totuşi răspunderea financiară are şi o funcţie preventivă. Prin esenţa sa, sancţiunea financiară informează subiecţii despre posibilele consecinţe în caz de nerespectare a dispoziţiei normei financiare. Astfel, răspunderea financiară exercită o influenţă asupra comportamentului subiectului relaţiilor financiare şi în timp ce acesta se abţine de la săvîrşirea încălcărilor financiare, este realizată funcţia preventivă a răspunderii financiare. În cazul persoanei care deja a săvîrşit o încălcare financiară, aplicarea sancţiunii de asemenea va exercita o influenţă asupra subiectului, care îl va determina cel mai probabil să nu săvîrşească pe viitor asemenea fapte, tocmai pentru a evita suportarea consecinţelor nefavorabile prevăzute de sancţiunea financiară. Mai mult decît atît, răspunderea financiară are drept scop şi preîntîmpinarea săvîrşirii încălcărilor financiare. Dacă este atins acest scop nu mai avem ce pedepsi şi ce recupera.

Este mai convenabil să preîntîmpini încălcarea financiară decît să pedepseşti făptuitorul şi să repari prejudiciul. Scopul principal al răspunderii financiare nu este pedeapsa şi restabilirea, ci reglarea şi preîntîmpinarea încălcărilor financiare. Pedeapsa şi restabilirea luate separat de preîntîmpinare şi educare devin lipsite de sens, iar răspunderea nu îşi îndeplineşte scopul său social.12

Următoarea funcţie a răspunderii financiare este funcţia punitivă. Funcţia punitivă a răspunderii financiare este acţiunea răspunderii financiare asupra relaţiilor financiare ce constă în condamnarea delincvenţilor şi aplicarea în privinţa lor a limitărilor de ordin patrimonial, organizaţional şi psihologic.

O. Iustus scrie că specificul sancţiunilor financiare în domeniul fiscal constă în faptul că funcţiile reparatorie şi punitivă a sancţiunii pot coincide, ce se explică pe de o parte prin caracterul patrimonial al relaţiilor juridice fiscale şi prin asigurarea venitului bugetului de stat drept scop principal al impunerii în sfera fiscală pe de altă parte.13

Avînd în vedere faptul că orice măsură a răspunderii juridice are atît o funcţie punitivă cît şi una reparatorie, vom analiza funcţia punitivă concomitent cu cea reparatorie.

Funcţia reparatorie a răspunderii financiare este acţiunea răspunderii financiare asupra relaţiilor financiare în direcţia restabilirii relaţiilor financiare perturbate prin comiterea încălcării financiare.

Funcţia reparatorie a răspunderii financiare este îndreptată spre înlăturarea prejudiciului cauzat prin încălcarea financiară şi restabilirea ordinii de drept. Prejudiciul cauzat poate avea un caracter patrimonial, dar şi unul organizatoric (încălcarea financiară poate perturba activitatea organelor statale în mod direct, de ex. art. 253 CF prevede răspunderea pentru împiedicarea activităţii organului fiscal, care se poate manifesta prin următoarele: neasigurarea accesului în încăperile de producţie, în depozite, în locurile de păstrare a bunurilor, în spaţiile comerciale şi în spaţiile cu o altă destinaţie, prin neprezentarea de explicaţii, date, informaţii şi documente, necesare organului fiscal, asupra problemelor care apar în timpul controlului, prin alte acţiuni sau inacţiuni; neprezentarea, prezentarea tardivă a informaţiei şi/sau prezentarea informaţiei neautentice; neexecutarea deciziei organului cu atribuţii de administrare fiscală de suspendare a operaţiunilor la conturile bancare ale contribuabilului; neexecutarea cerinţelor din citaţia organului fiscal).

Pedeapsa şi restabilirea încep odată cu intrarea în vigoare a deciziei privind aplicarea sancţiunii financiare şi/sau a măsurilor reparatorii. În decizia corespunzătoare sînt prevăzute acţiunile de urmat întru pedepsirea delincventului şi restabilirea relaţiilor financiare. Astfel, realizarea funcţiilor reparatorii şi punitive nu este posibilă fără intervenţia arganelor statului, fapt posibil în cazul realizării funcţiilor reglatorii şi preventiv-generale.

I. Krohina delimitează două forme ale răspunderii financiare: punitivă (amenda) şi reparatorie (compensatorie), întrucît mecanismele punitive în răspunderea financiară există paralel cu cele restabilatorii, or pentru stat este important nu doar să-l pedepsească pe cel ce a încălcat disciplina financiară, dar şi să restabilească interesele patrimoniale publice, să compenseze prejudiciul cauzat.14

Analiza legislaţiei financiare ne arată că în calitate de măsuri ale răspunderii financiare sînt prevăzute: amenda; avertismentul; suspendarea parţială sau totală a activităţii; retragerea licenţei; retragerea autorizaţiei; retragerea confirmării date administratorilor băncii (instituţiei financiare); interdicţia de a săvîrşi anumite acţiuni; înstrăinarea sau lichidarea sucursalelor; prescripţia privind înlăturarea încălcărilor comise; penalitatea.

Considerăm că sancţiunile financiare sînt concomitent şi punitive şi restabilatorii. Desigur că caracterul preponderent punitiv sau restabilatoriu poate varia la diferite sancţiuni financiare. Uneori o asemenea distincţie este dificilă, de ex. în cazul amenzii micşorarea domeniului patrimonial al făptuitorului este concomitentă cu creşterea domeniului patrimonial al statului, caz în care funcţia punitivă şi cea reparatorie se realizează concomitent şi în egală măsură.

Chiar şi avertismentul sau prescripţia privind înlăturarea încălcărilor, care s-ar părea la prima vedere că nu au o funcţie restabilatorie, întrucît nu se încasează nimic în folosul statului, au şi ele un caracter restabilatoriu, or contribuie la restabilirea ordinii de drept. Atît avertismentul cît şi prescripţia privind înlăturarea încălcărilor indică asupra necesităţii restabilirii relaţiilor financiare încălcate.

În literatura de specialitate există discuţii privind natura juridică şi funcţiile penalităţii. Unii autori consideră că penalitatea nu face parte din categoria sancţiunilor, dar din categoria mijloacelor de garantare a obligaţiilor15 sau din cea a măsurilor de protecţie.16 Alţi autori recunosc penalităţii caracterul de măsură a răspunderii financiare, dar au diferite opinii privind funcţiile pe care aceasta le îndeplineşte. Unii consideră că penalitatea are un caracter reparatoriu,17 alţii consideră că aceasta are un caracter multifuncţional.18

Opinia noastră este că penalitatea este o sancţiune financiară căreia îi sînt caracteristice ambele funcţii. Avînd în vedere că aceasta atentează la patrimoniul persoanei, se realizează funcţia punitivă, iar avînd în vedere că mijloacele băneşti respective se încasează la bugetul de stat, se realizează funcţia reparatorie.

Sîntem de acord cu M. Eliescu în privinţa faptului că despăgubirea mai reprezintă şi astăzi unele aspecte prin care ea se leagă de noţiunea de pedeapsă, existînd cazuri în care despăgubirea nu urmăreşte repararea prejudiciului, ci reprimarea unui dol sau a unei culpe.19 Deşi autorul se referă la răspunderea civilă, considerăm concluzia pe deplin valabilă şi pentru răspunderea financiară.

Funcţia punitivă a răspunderii juridice este caracteristică în primul rînd ramurilor dreptului public. Dreptul financiar este o ramură a dreptului public, dar acest fapt nu trebuie să ducă la o diminuare a funcţiei restabilirii relaţiilor sociale şi funcţiei compensării pierderilor care le-a suportat statul în legătură cu comiterea încălcării financiare.

Considerăm că pentru stat este mai important să îşi restabilească interesele sale financiare decît să pedepsească persoana vinovată, sau cel puţin aşa ar trebui să fie. Scopul răspunderii financiare nu va putea fi atins dacă în rezultatul unei sancţiuni inechitabile, disproporţionate, neindividualizate, agentul economic nu îşi va mai putea continua activitatea.

În obligaţiile contribuabililor este reflectat interesul public al tuturor membrilor societăţii, fapt consolidat de normele Codului fiscal.

Întotdeauna a existat o opinie generală potrivit căreia sistemul existent de impozitare reflectă în special interesele statului. Deseori această opinie corespunde realităţii, totuşi trebuie să fim conştienţi că fără de impozite statul nu ar putea exista, iar în momentul achitării lor acestea întotdeauna par excesive. Pînă la urmă statul sîntem noi (aşa trebuie să fie). Important este de a monitoriza încotro sînt îndreptate aceste impozite, cum sînt folosite mijloacele acumulate, este sau nu nevoie de unele sau altele cheltuieli? O impozitare nereuşită va stopa creşterea economică, şi pînă la urmă va lovi în bunăstarea populaţiei. Aceasta va stimula elaborarea planurilor de a evita plata impozitelor, care inevitabil vor nimeri şi în zona ilegalităţii.

Răspunderea financiară va putea fi echitabilă doar în cazul în care şi impozitele vor fi unele echitabile şi dacă mijloacele acumulate vor fi folosite transparent şi util.

Realizarea funcţiei restabilirii relaţiilor sociale nu înseamnă şi restabilirea echităţii sociale. Aceasta deoarece închipuirile despre echitatea socială sînt dependente de conştiinţa individului, fiind o categorie subiectivă.

Restabilirea relaţiilor sociale nu trebuie să se transforme într-un mijloc neîntemeiat de acumulare a mijloacelor financiare la bugetul de stat. Aici trebuie de ţinut cont de principiul proporţionalităţii. În cazul unei sancţiuni disproporţionate va fi realizată funcţia recuperării prejudiciului şi pedepsirii delincventului, dar despre o restabilire a echităţii sociale nu vom putea vorbi. Trebuie să ţinem cont de faptul că nu mijloacele determină scopul, ci scopul determină mijloacele.

Legislaţia financiară în vigoare este departe de perfecţiune, iar pedepsele prevăzute deseori sînt departe de a fi numite echitabile, or la stabilirea acestora trebuie să se ţină cont şi de funcţiile restabilirii, preîntîmpinării şi educării. Altfel răspunderea financiară şi-ar pierde din esenţă.

Funcţia reglatorie a răspunderii financiare este acţiunea răspunderii financiare asupra relaţiilor financiare, pe calea stabilirii comportamentului de urmat.

Potrivit lui A. Malico, cea mai importantă funcţie a mijloacelor juridice este atingerea scopurilor reglementării juridice. Una din funcţiile mijloacelor juridice este aducerea civilizaţiei în raporturile sociale existente, propunînd în locul mecanismelor ilegale şi stihinice, mecanisme juridice de rezolvare a problemelor apărute, mijloace legale de înlăturare a conflictelor.20

Funcţia reglatorie a răspunderii financiare este o manifestare particulară a funcţiei reglatorii a dreptului financiar. Cele două noţiuni nu se confundă, funcţia reglatorie a dreptului financiar este una mai largă, ea stabileşte şi principiile generale ale dreptului financiar, care sînt impozitele, atribuţiile organelor financiare etc.

Este necesar de a menţiona şi faptul că există o asemănare între subfuncţia preventiv-generală şi funcţia reglatorie, or ambele conţin prescripţii obligatorii şi recurg la ameninţarea aplicării sancţiunii normei juridice. Deosebirea constă în faptul că într-un caz se urmăreşte preîntîmpinarea încălcărilor financiare în al doilea ordonarea relaţiilor financiare.

Nu toţi autorii sînt de acord cu existenţa funcţiei reglatorii a răspunderii financiare. Drept argument este adusă teoria „separării muncii“ între instituţiile juridice, întrucît unii autori consideră că unele instituţii juridice apără, iar altele reglează, instituţia răspunderii fiind atribuită la cele de apărare.21 Nu sîntem de acord cu un asemenea punct de vedere. Răspunderea financiară participă la reglementarea relaţiilor financiare, aceasta informează individul despre consecinţele posibile în caz de nesupunere şi prin aceasta îi influenţează comportamentul.

Importanţa funcţiei reglatorii este una primordială întrucît relaţiile financiare din start sînt unele conflictuale şi respectiv există o necesitate obiectivă în ordonarea lor. Prin instituirea normei răspunderii financiare este stabilit comportamentul de urmat, este prevăzut comportamentul interzis. Fără de funcţia reglatorie a răspunderii financiare nu sînt posibile nici restul funcţiilor răspunderii financiare, or dacă relaţiile financiare nu vor fi consfinţite în norme juridice, atunci nu va fi ce de preîntîmpinat şi ce de încălcat.

Normele răspunderii financiare sînt fie prohibitive, fie onerative. Desigur că în reglementarea relaţiilor financiare se mizează şi pe conştiinţă, dar într-un domeniu precum este cel al relaţiilor financiare, îndeplinirea obligaţiilor doar în baza conştiinţei este greu de închipuit. Aceasta practic este imposibilă. Dacă nu ar fi prevăzute şi sancţiuni pentru neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare, numărul persoanelor care, de exemplu, ar achita impozite ar scade considerabil. Individul nu va contribui cu mijloace băneşti la buget doar fiind conştient de faptul că dacă nu o va face va fi imposibilă existenţa statului şi astfel va fi lipsit de protecţia acestuia. Sancţiunea vine să informeze subiectul că în cazul în care nu îşi va onora obligaţiile vor surveni consecinţe nefavorabile, care trebuie să fie în măsură să-l determine să acţioneze legal. În majoritatea cazurilor este astfel înlăturată tentaţia de a săvîrşi încălcări financiare.

Este utopic să presupunem că subiecţii relaţiilor financiare nu comit fapte ilicite în virtutea asimilării normelor morale şi normelor de convieţuire. Legislaţia financiară este una destul de complexă şi greu de asimilat, ea nu este caracterizată prin interdicţii generale, iar un comportament financiar licit nu este posibil fără o cunoaştere a regulilor de comportare cuprinse în norma financiară. Persoana care aplică dreptul financiar trebuie să se ghideze de prevederile legale în permanenţă, întrucît legislaţia financiară este una foarte dinamică.

Potrivit lui Bergel J. L., dacă nu prezintă dubii faptul că prescripţiile juridice sînt cel mai des observate spontan, fără a mai fi necesară regurgerea la mijloace de constrîngere, este esenţial ca regurgerea la constrîngere să fie posibilă în scopul determinării celor recalcitranţi să repsecte normele juridice. Necesitatea mijloacelor coercitive pentru respectarea obligaţiilor juridice este evidentă.22

O varietate a reglării relaţiilor sociale este instituţia stimulării. Stimularea poate fi analizată drept subfuncţie a funcţiei de reglementare a răspunderii financiare.

Stimularea juridică şi limitarea juridică, participînd împreună la ordonarea relaţiilor sociale, se prezintă drept laturi pozitive şi negative al unui proces — reglementarea juridică.23

Stimularea participă şi la realizarea funcţiei reglatorii a răspunderii financiare, or aceasta influenţează contribuabilul să-şi realizeze la timp şi în mod corespunzător obligaţiile privind impozitele. Acţionînd ca o posibilitate a survenirii consecinţelor favorabile, stimularea participă şi la realizarea funcţiei preventive a răspunderii financiare. Astfel, stimularea ca şi orice altă sancţiune financiară, are un caracter multifuncţional. Aceasta participă la realizarea funcţiei reglatorii a răspunderii financiare prin stabilirea consecinţelor săvîrşirii faptei social utile şi la realizarea funcţiei preventive prin influenţa pe care o exercită asupra contribuabilului de a-şi realiza la timp şi în mod corespunzător obligaţiile financiare.

Crearea unei activităţi financiare licite poate avea loc pe calea stabilirii obligaţiilor, interdicţiilor şi stimulării. Respectiv, funcţia reglatorie a răspunderii financiare este compusă din trei subfuncţii: reglatorie-statică, reglatorie-dinamică şi stimulatorie.

Însăşi funcţiile răspunderii financiare sînt unele dinamice, acestea putînd varia în dependenţă de circumstanţele create. De exemplu altele vor fi funcţiile Băncii Naţionale pe perioadă de criză, situaţie în care primul obiectiv va fi stabilizarea sistemului financiar.

Avînd în vedere faptul că majoritatea relaţiilor financiare sînt de la bun început unele conflictuale, funcţia reglementării relaţiilor financiare este una primordială. Să ne gîndim doar la relaţia dintre contribuabil şi stat, tendinţa de a evita achitarea impozitelor va exista tot timpul. În asemenea circumstanţe, necesitatea reglementării este una obiectivă, iar reglementarea dată necesită în mod obiectiv mijloace juridice de protecţie.

Răspunderea financiară are din start funcţiile reglementării şi preîntîmpinării încălcărilor financiare. Funcţia restabilirii relaţiilor financiare şi pedepsirii făptuitorului apare în momentul comiterii încălcării financiare. Prin urmare, deoarece nu au fost realizate funcţiile reglementării şi preîntîmpinării, au intervenit funcţiile restabilirii şi pedepsirii.

O ultimă funcţie a răspunderii financiare este cea educativă. Funcţia educativă a răspunderii financiare este acţiunea răspunderii financiare asupra relaţiilor financiare prin influenţarea conştiinţei juridice a subiecţilor relaţiilor financiare în direcţia ridicării nivelului acesteia, iar în cazul persoanelor care au săvîrşit încălcări financiare în direcţia reeducării.

Obiectul acţiunii educaţiei este conştiinţa juridică individuală şi cea colectivă. Conştiinţa juridică colectivă se formează din conştiinţa juridică a unor subiecţi individuali, astfel acţionînd asupra conştiinţei juridice individuale, funcţia educativă acţionează concomitent şi asupra acelei colective. Conştiinţa juridică mai poate fi proprie unui anumit grup de persoane. De exemplu, unui grup de persoane ce se află la cîrma unei organizaţii, caz în care comportamentul respectivei organizaţii în cadrul relaţiilor financiare se va afla în legătură directă cu conştiinţa juridică a respectivului grup.

Funcţia educativă acţionează asupra subiecţilor care au comis incălcări financiare şi asupra subiecţilor care au acţionat legal. Funcţia educativă în cele două cazuri are specificul său. În primul caz ea urmăreşte eliminarea motivelor unui asemena comportament pe cînd în cel de-al doilea ridicarea nivelului conştiinţei juridice. În primul caz, realizarea funcţiei educative a răspunderii financiare este strîns legată de realizarea funcţiei punitive, deoarece se realizează concomitent cu aceasta, iar în cazul în care îşi realizează efectul o şi urmează. Unul dintre principiile generale ale răspunderii juridice este că pedeapsa are drept scop nu pricinuirea suferinţei delincventului, ci corectarea/reeducarea acestuia.

Realizarea funcţie educării devine dificilă din cauza inechităţii multor prevederi ale legislaţiei financiare. Inechitabil poate fi sistemul de impozitare. Pe de altă parte care impozite ar fi echitabile pentru persoana care este nevoită să achite bani în folosul statului?

Inechitabile pot fi şi sancţiunile financiare. Această inechitate poate crea un spirit de revoltă. Spre exemplu Codul fiscal prevede amenzi în mărimi fixe, fără a oferi careva posibilităţi de individualizare a pedepsei. Astfel, o amendă de 10000 lei (este de ex. amenda prevăzută de art. 254 CF — pentru primul caz de neutilizare a maşinii de casă şi control) poate fi una neînsemnată pentru un agent economic, dar poate fi una destul de costisitoare pentru altul. Deseori agentul economic se regăseşte în situaţia în care respectarea într-u tocmai a prevederilor legale ar însemna de fapt falimentul său. În acest caz el urmează să aleagă între continuarea activităţii apelînd la mijloace ilegale sau renunţarea la această activitate. O sancţiune pecuniară mai mare decît cifra de afaceri a agentului economic, care este aplicată în aceeaşi mărime pentru aceeaşi încălcare, dar unui agent economic cu o cifră de afaceri de sute de ori mai mare, este inechitabilă. Ea nu va contribui nici la educarea agentului economic mai mic, nici a celui mai mare. Primului îi va determina un spirit de revoltă, celui de al doilea de indiferenţă.

Aşadar, funcţiile răspunderii financiare sînt principalele direcţii de acţiune a răspunderii financiare asupra relaţiilor financiare, prin intermediul cărora este atins scopul răspunderii financiare. Răspunderea financiară îndeplineşte următoarele funcţii: preventivă, punitivă, reparatorie, reglatorie şi educativă.