Efectul unui concurs de circumstanţe agravante şi/sau atenuante în cazul stabilirii recidivei infracţionale — ca stare de agravare a pedepsei penale

Mihai STĂVILĂ, doctorand, ULIM
Recenzent: Viorel BERLIBA, doctor în drept, conferenţiar universitar

În limitele acestor stări de agravare a pedepsei penale, legiuitorul din Republica Moldova include distinct recidiva infracţională, alături de concursul de infracţiuni şi cumulul de sentinţe. În acest concurs de stări şi circumstanţe de agravare şi/ori atenuare a pedepsei penale, se admit unele incoerenţe de diferenţiere, care, în viziunea noastră, nu justifică o eficientă individualizare a pedepsei penale. Prin conţinutul acestui material ştiinţific identificăm anume problematicile legate de aplicarea efectelor circumstanţelor agravante şi/sau atenuante în cazul identificării stării de agravare a pedepsei penale — recidiva infracţională, precum şi soluţiile posibile de adoptat în vederea lichidării incoerenţelor aplicative. Cuvinte-cheie: individualizare, diferenţiere, stare de agravare, circumstanţă agravantă, recidivă, recidivă periculoasă, recidivă deosebit de periculoasă, pedeapsă mai aspră.

Within this worsening state of criminal punishment, the legislative of the Republic of Moldova clearly includes the criminal recidivism, next to the competitive crimes and cumulative sentences.In this accumulation of dispositions and aggravating circumstances and/or extenuating circumstances of the criminal punishment shall be allowed some incoherencies of differentiation, which, in our view, does not justify an effective individualization of the criminal punishment. By the content of this research material we are certain identifying the problems related to the applying of effects of aggravating circumstances and/or extenuating circumstances in case of identifying the worsening state of criminal punishment — criminal recidivism, as well as the possible solutions adopted for liquidation of applied incoherencies. Keywords: individualization, differentiation, worsening state, aggravating circumstance, recidivism, dangerous recidivism, particularly dangerous recidivism, more severe punishment.

Susţinem pe deplin opinia autorului Gh. Ivan, care remarcă că conceptul de individualizare deşi exprimă, într-un sens restrâns, ideea adaptării pedepsei în raport cu individualitatea, personalitatea fiecărui infractor, are şi un sens mai larg, desemnând operaţia de adaptare generală a pedepsei, în funcţie de toate realităţile din perspectiva cărora trebuie evaluată natura şi intensitatea constrângerii.1 Această achiesare la opinia autorului menţionat reiese din faptul delimitării, în opinia noastră, a instituţiei diferenţierii pedepsei penale (aşa-numita individualizare legală a pedepsei penale) de cea a individualizării pedepsei penale (individualizarea judiciară). Distincţia teoretică în cauză se înfăţişează şi din ipoteza definiţiei enunţate de către autorul Gh. Ivan, în particular utilizarea sintagmei „… individualizarea … în raport cu individualitatea“. Or, noţiunea de diferenţiere denotă o categorie abstractă, generală, care nu identifică o individualizare, şi are un specific concret, special. După cum subliniază А.А.Мамедов, individualizarea pedepsei, spre deosebire de diferenţiere, presupune trecerea de la situaţiile şi criteriile generale, stabilite de lege, la situaţia particulară.2

Pornind de la conţinutul şi esenţa individualizării juridice, care se impune cu necesitate în forma unei operaţiuni logice, sistematice şi în limitele stricte ale diferenţierii juridice, stabilim importanţa pe care o are, în cadrul acestui proces, ansamblul de situaţii, stări, circumstanţe, împrejurări de natură să agraveze răspunderea penală ori să atenueze sau să agraveze pedeapsa penală. Autorul N. Giurgiu identifică acest ansamblu de stări şi circumstanţe prin noţiunea generică de cauze de agravare ori atenuare a răspunderii penale şi a pedepsei.3 În acest cumul de cauze, un rol important îl au unele stări de agravare a pedepsei penale (fiind delimitate de circumstanţele cu aceleaşi efecte), învederate de către legiuitor ca instituţii distincte şi cu efect direct şi nemijlocit asupra pedepsei penale. În rolul acestor stări, teoria penală a României precizează infracţiunea continuată, concursul de infracţiuni, recidiva (în calitate de cauze de agravare) sau tentativa şi minoritatea făptuitorului (în calitate de cauze de atenuare).4

Deci, după cum determină Gh. Ivan, gravitatea concretă a infracţiunii şi periculozitatea infractorului se concretizează inclusiv prin acele împrejurări, calităţi, stări sau situaţii care însoţesc fie persoana infractorului, fie săvârşirea faptei şi care au ca urmare o atenuare sau o agravare a răspunderii penale a acestuia. Acest criteriu, în opinia autorului citat, are un caracter larg şi cuprinde atât complexul de date, împrejurări, stări, calităţi sau situaţii care însoţesc săvârşirea faptei sau privesc persoana infractorului (circumstanţe), cât şi stări sau situaţii care, fără a fi legare direct de săvârşirea faptei sau persoana infractorului, sunt totuşi de natură să influenţeze gravitatea concretă a infracţiunii sau periculozitatea criminală a infractorului. La numărul acestor stări de agravare sunt atribuite — concursul de infracţiuni, recidiva, iar în calitate de cauze de diferenţiere a pedepsei — rămânerea infracţiunii în stare de tentativă.

În limitele acestor stări de agravare a pedepsei penale, legiuitorul din Republica Moldova include distinct recidiva infracţională, alături de concursul de infracţiuni şi cumulul de sentinţe.

În acest concurs de stări şi circumstanţe de agravare şi/ori atenuare a pedepsei penale, se admit unele incoerenţe de diferenţiere, care, în viziunea noastră, nu justifică o eficientă individualizare a pedepsei penale.

Prin conţinutul acestui articol ştiinţific identificăm anumite problematici legate de aplicarea efectelor circumstanţelor agravante şi/sau atenuante în cazul stabilirii stării de agravare a pedepsei penale — recidiva infracţională, precum şi soluţiile posibile de adoptat în vederea lichidării incoerenţelor aplicative.

Operând cu art. 82 C.pen. al RM, corelat cu art. 34 C.pen. al RM (Aplicarea pedepsei pentru recidivă de infracţiuni) „la aplicarea pedepsei pentru recidivă, recidivă periculoasă şi recidivă deosebit de periculoasă de infracţiuni se ţine cont de numărul, caracterul, gravitatea şi urmările infracţiunilor săvârşite anterior, de circumstanţele în virtutea cărora pedeapsa anterioară a fost insuficientă pentru corectarea vinovatului, precum şi de caracterul, gravitatea şi urmările infracţiunii noi.

Mărimea pedepsei pentru recidivă [comiterea cu intenţie a uneia sau mai multor infracţiuni de o persoană cu antecedente penale pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie] nu poate fi mai mică de jumătate, pentru recidivă periculoasă [(a) dacă persoana anterior condamnată de două ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate a săvârşit din nou cu intenţie o infracţiune; b) dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune intenţionată gravă sau deosebit de gravă a săvârşit din nou cu intenţie o infracţiune gravă sau deosebit de gravă] este de cel puţin două treimi, iar pentru recidivă deosebit de periculoasă [(a) dacă persoana anterior condamnată de trei sau mai multe ori la închisoare pentru infracţiuni intenţionate a săvârşit din nou cu intenţie o infracţiune; b) dacă persoana anterior condamnată pentru o infracţiune excepţional de gravă a săvârşit din nou o infracţiune deosebit de gravă sau excepţional de gravă] — de cel puţin trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute la articolul corespunzător din Partea specială a prezentului cod“.

Potrivit art. 34 alin. (4) C.pen. al RM „la stabilirea stării de recidivă în cazurile prevăzute la alin. (1)-(3) se ţine cont şi de hotărârile definitive de condamnare pronunţate în străinătate, recunoscute de instanţa de judecată a Republicii Moldova“, iar în baza art. 34 alin. (5) C.pen. al RM — „la stabilirea stării de recidivă nu se ţine cont de antecedentele penale: a) pentru infracţiunile săvârşite în timpul minoratului; b) pentru infracţiunile săvârşite din imprudenţă; c) pentru faptele care nu constituie infracţiuni conform prezentului cod; d) stinse sau în caz de reabilitare, în conformitate cu prevederile art.111 şi 112; e) dacă persoana a fost condamnată cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei“.

În ipoteza celor prevăzute, constatăm că dacă este vorba despre o infracţiune imprudentă, aceasta nu poate să se afirme în calitate de element al infracţiunilor care formează instituţia recidivei. Cu alte cuvinte, dacă ultima infracţiune comisă este din imprudenţă, atunci efectele individualizării pedepsei penale potrivit cu starea de recidivă nu se admite, acest lucru fiind dictat de limitele diferenţierii pedepsei penale în asemenea stare de agravare a pedepsei penale. Această individualizare nu va fi posibilă nici în cazul în care prima infracţiune este una imprudentă, iar cea din urmă va fi o infracţiune intenţionată. Legea penală impune, în cazul recidivei infracţionale (în oricare formă de manifestare), existenţa a două infracţiuni intenţionate.

În acest sens, legiuitorul nu stabileşte categoria infracţiunilor intenţionate (uşoare sau mai puţin grave) care formează instituţia recidivei infracţionale simple, aceasta manifestându-se deopotrivă în ambele aceste situaţii. În raport cu numărul de repetări a infracţiunilor intenţionate uşoare sau mai puţin grave, acestea pot forma şi conţinutul recidivei periculoase ori deosebit de periculoase. Mai cu seamă, că interpretarea textului de lege din art. 34 C.pen. al RM admite unele evaluări neraţionale din punct de vedere al unei eventuale aplicări a acestui text normativ. Astfel, dacă persoana comite o infracţiune intenţionată gravă cu intenţie, după care comite o infracţiune excepţional de gravă, legiuitorul nu o atribuie la categoria recidivei periculoase ori deosebit de periculoase, pe când comiterea infracţiunii intenţionate grave, urmate de comiterea unei aceleiaşi infracţiuni intenţionate grave va fi calificată ca recidivă periculoasă. Aceste elemente neraţionale, reieşite din conţinutul normei art. 34 alin. (2)—(3) C.pen. al RM, pot fi la număr mult mai multe (n.a. — însă nu acest segment conturează esenţa studiului realizat).

Reieşind din conţinutul art. 82 C.pen. al RM, stabilirea stării de recidivă impune cu necesitatea lansarea atenţiei asupra pedepsei mai aspre. În acest sens, sistemul pedepselor penale prevăzut de art. 62 C.pen. al RM este format din: amendă; privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate; retragerea gradului militar sau special, a unui titlu special, a gradului de calificare (clasificare) şi a distincţiilor de stat; munca neremunerată în folosul comunităţii; închisoarea; detenţiunea pe viaţă.5

Legiuitorul din Republica Moldova nu face o concretizare referitoare la ordinea de aplicare a circumstanţelor modificatoare de pedeapsă penală (agravante şi atenuante) şi starea de recidivă infracţională. Or, nediferenţierea acestei soluţii în mod normativ poate determina şi determină posibilitatea unei individualizări diferite a pedepsei penale. Soluţia care poate fi operantă în procesul individualizării pedepsei penale în lipsa unei reguli clare de diferenţiere între starea de recidivă şi circumstanţele modificatoare de pedeapsă penală poate varia între mai multe variante controversate. În acest sens, vom contura un exemplu prin intermediul reprezentării grafice.

Din analiza grafică realizată reiese că, în cazul infracţiunii de omor intenţionat, comis în prezenţa unor circumstanţe agravante speciale, individualizarea pedepsei penale prin intermediul stării agravante de recidivă şi circumstanţelor atenuante şi agravante nu au eficienţă, legislaţia admiţând posibilitatea aplicării aceloraşi limite ale pedepsei, precum şi în lipsa acestor împrejurări modificatoare de pedeapsă. Din ipoteza celor redate anterior, este necesară modificarea legislaţiei în vigoare la acest compartiment.

Infracţiunea de omor intenţionat, săvârşit în prezenţa unor circumstanţe agravante speciale, prevăzut de art. 145 alin. (2) C.pen. al RM comisă de către o persoană aflată în stare de recidivă.

I variantă

1 pas – individualizarea pedepsei în baza stării de recidivă
pedeapsa prevăzută este închisoare de la 15 la 20 ani sau detențiune pe viață
Din conținutul art. 34 C.pen. al RM se constată prezența unei recidive deosebit de periculoase
Se aplică art. 82 C.pen. al RM, care prevede că mărimea pedepsei pentru recidivă deosebit de periculoasă nu poate fi mai mică decât trei pătrimi din maximul celei mai aspre pedepse prevăzute de articolul corespunzător al PS al C.pen. al RM
Deoarece pedeapsa maximă este închisoarea, minimul se ia dintr-o pedeapsă mai blândă
Pedeapsa posibilă de aplicat ca urmare a stării de recidivă: închisoare de la 15 la 20 ani sau detențiune pe viață
poate fi doar unul dintre cele trei variante ale pasului 2
2 pas – individualizarea pedepsei în baza circumstanțelor atenuante		2 pas – individualizarea pedepsei în baza circumstanțelor agravante		2 pas – individualizarea pedepsei în baza circumstanțelor atenuante
Deși nu este logic, dar nu poate fi aplicată, deoarece starea de recidivă este prevăzută și ca o circumstanță agravantă în baza art. 77 C.pen. al RM		Incoerența și dublarea unei singure împrejurări modificatoare de pedeapsă — ca stare și circumstanță agravantă, determină o posibilitate de a agrava nejustificat pedeapsa (dar, în prezența altor circumstanțe agravante justificarea individualizării în baza circumstanțelor agravante își găsește veridicitate		Potrivit art. 78 alin. (4) C.pen. al RM, nu este obligatorie coborârea pedepsei până la minimul special sau ridicarea ei până la maximul special
		Potrivit art. 78 alin. (3) C.pen. al RM se poate aplica detențiunea pe viață, dar poate fi aplicată și închisoarea de la 15 la 20 ani		Potrivit art. 78 alin. (4) C.pen. al RM poate să nu fie aplicată (dar și poate) detențiunea pe viață, poate să nu fie aplicată limita 15 ani (dar și poate), ca efect limitele fiind: închisoarea de la 15 la 20 ani sau detențiune pe viață

II variantă

poate fi doar unul dintre cele trei variante ale pasului 2
1 pas – individualizarea pedepsei în baza circumstanțelor atenuante		1 pas – individualizarea pedepsei în baza circumstanțelor agravante		1 pas – individualizarea pedepsei în baza circumstanțelor atenuante
pedeapsa prevăzută este închisoare de la 15 la 20 ani sau detențiune pe viață
nu poate exista		închisoare de la 15 la 20 ani sau detențiune pe viață		închisoare de la 15 la 20 ani sau detențiune pe viață
2 pas – individualizarea pedepsei în baza stării de recidivă
închisoare de la 15 la 20 ani		închisoare de la 15 la 20 ani sau detențiune pe viață		închisoare de la 15 la 20 ani sau detențiune pe viață

Gh. Ivan subliniază, apelând la art. 80 alin. (1) C.pen. al României (în acţiune până la 1 februarie 2014), că în caz de concurs între cauzele de agravare şi cauzele de atenuare a pedepsei, la stabilirea pedepsei concrete se va ţine seama mai întâi de circumstanţele agravante, apoi de circumstanţele atenuante şi numai după aceasta se va ţine seama, dacă este cazul, de starea de recidivă.6

În ordinea unui C.pen. al României recent intrat în vigoare, mecanismul de individualizare a pedepsei penale a fost modificat. Astfel, este plauzibilă dispoziţia normativă inclusă în C.pen. al României referitoare la precizarea că dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziţii care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabileşte prin aplicarea succesivă a dispoziţiilor privitoare la circumstanţele agravante, infracţiune continuată, concurs sau recidivă.7 Când în cazul aceleiaşi infracţiuni sunt incidente mai multe cauze de reducere a pedepsei şi una sau mai multe cauze de majorare a pedepsei, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită se reduc mai întâi, după care limitele de pedeapsă rezultate se majorează.8

Legiuitorul Republicii Moldova o asemenea regulă nu stabileşte. Din reprezentarea grafică redată anterior reiese, însă, că varianta posibilă de ales poate determina şi o pedeapsă diferită de la caz la caz. Din acest considerent, în viziunea noastră, legiuitorul urmează a adopta anumite limite de diferenţiere în raport cu cauzele modificatoare de pedeapsă penală. În special, este necesară intervenţia legiuitorului în cadrul reglementării diferenţierii pedepsei penale în cazul:

— unui concurs de stări de atenuare a pedepsei penale,

— unui concurs de stări de agravare a pedepsei penale,

— unui concurs de stări de atenuare şi agravare a pedepsei penale,

— unei/mai multor stări de atenuare a pedepsei şi a unor circumstanţe agravante,

— unei/mai multor stări de atenuare a pedepsei şi a unor circumstanţe atenuante,

— unei/mai multor stări de agravare a pedepsei şi a unor circumstanţe agravante,

— unei/mai multor stări de agravare a pedepsei şi a unor circumstanţe atenuante,

— unei/mai multor stări de atenuare a pedepsei şi a unui concurs de circumstanţe atenuante şi agravante,

— unei/mai multor stări de agravare a pedepsei şi a unui concurs de circumstanţe atenuante şi agravante,

— unui concurs de stări de atenuare şi agravare a pedepsei penale, precum şi a unor circumstanţe agravante,

— unui concurs de stări de atenuare şi agravare a pedepsei penale, precum şi a unor circumstanţe atenuante,

— unui concurs de stări de atenuare şi agravare a pedepsei penale, precum şi a unui concurs de atenuante şi agravante.

În acest context, considerăm că efectul individualizării pedepsei penale trebuie să fie determinat de un cadru complex de diferenţiere a acestei pedepse. În acest sens, recidiva infracţională nu urmează a fi considerată de lege, în acelaşi timp, şi în calitate de stare de agravare a pedepsei penale, precum şi în calitate de circumstanţă agravantă. Or, în viziunea noastră, se poate prezuma existenţa unei duble agravări a pedepsei penale în raport cu o singură împrejurare modificatoare de pedeapsă.

Invocând principiul umanismului legii penale în ansamblu, considerăm că starea de recidivă trebuie a fi aplicată după implicarea efectelor circumstanţelor atenuante şi a stărilor atenuante ale pedepsei penale, precum şi după implicarea efectelor circumstanţelor agravante. Desigur, în cazul în care, ca urmare a efectelor individualizării pedepsei penale, pedeapsa stabilită pentru o infracţiune neconsumată devine strict determinată, legislaţia urmează să ofere posibilitatea de individualizare, ca rezultat al stării de recidivă infracţională, prin operarea unui termen în plus la pedeapsa individualizată, dar nu mai mare decât termenul maxim prevăzut de articolul Părţii speciale a C.pen.

În concluzie, considerăm că mecanismul diferenţierii pedepsei penale urmează a fi revizuit, în asemenea mod ca individualizarea pedepsei penale să poată fi eficient aplicată. Iar ordinea aplicării stărilor şi a circumstanţelor modificatoare de pedeapsă penală trebuie să fie prevăzută în cadrul sistemului de diferenţiere a pedepsei penale, dar nu de cel al individualizării acesteia.