Diagnosticarea falsurilor de semnătură aplicate pe documente cu utilizarea unor mijloace tehnice

Ion Vacaru, doctorand ULIM
Recenzent: Mihai Gheorghiţă, doctor habilitat, profesor universitar

În lucrare se face o clasificare a modurilor de falsificare a semnăturlor aplicate pe documente cu ajutorul diverselor mijloace tehnice şi se prezintă indicii care denotă aceste modalităţi. Se expun unele particularităţi de expertizare a semnăturilor falsificate prin diferite procedee tehnice în scopul formulării unor concluzii obiective şi pertinente. Cuvinte cheie: diagnostică, fals tehnic, copiere de semnătură, transfer de semnătură.

The author classifies the ways of forging signatures on documents that are made with the help of various techniques and also presents the indices that help to reveal them. In the work are also exposed some particularities of examining forged signatures in order to formulate objective and pertinent conclusions. Keywords: diagnosis, technical forgery, signature forgery, signature transfer.

Problema identificării persoanelor după semnături rămâne la ora actuală una pe cât de dificilă, pe atât de solicitată. Fiind un mijloc de individualizare a persoanei şi de confirmare a liberei voinţe la asumarea unor obligaţii cu caracter juridic, semnătura este nemijlocit legată de numele persoanei fizice şi prezintă rechizitul principal şi de neînlocuit al oricărui document. Semnătura, la fel ca şi scrisul obişnuit deţine anumite însuşiri: individualitate, stabilitate relativă, modificare selectivă ceea ce permite a identifica titularul ei prin intermediul expertizei grafoscopice. Comparativ cu alte modalităţi de identificare (amprentele digitale, irisul etc.), semnătura permite a judeca despre expresia voinţei omului la săvârşirea unor acte juridice, cu condiţia că semnătura este autentică, executată de persoana, al cărei simbol grafic ea reprezintă.

Analiza practcii de expertiză a documentelor mărturiseşte că semnăturile devin tot mai frecvent obiectul unor contrafaceri, de unde şi necesitatea abordării problematicii protecţiei acestora în cadrul tehnoredactării documentelor. Şi aceasta cu atât mai mult, cu cât semnăturile contemporane, în cele mai dese cazuri sunt slabinformative pentru identificare, constau din 1-2 semne, grafisme aliterale şau o simplă parafă1. Uneori semnăturile sunt executate în condiţii neobişnuite: în automobil, lumină insuficientă, stând în picioare etc. Fiind de cuantum redus, acestea nu sunt protejate de falsuri, uşor pot fi reproduse de plastografi, dovedindu-se ulterior obiecte de complexitate sporită în cadrul expertizelor grafoscopice şi tehnico-criminalistice.

Expertul, în funcţie de întrebările formulate în faţa lui, determină şi metodica efectuării ei. Aceasta însă deţine unele particularităţi comparativ cu metodica examinării scrisului de mâină. În primul rând, examinarea începe cu soluţionarea problemei dacă semnătura în litigiu este sau nu executată de titularul ei din numele căruia ea pretinde a fi, şi în al doilea rând, se rezolvă problema dacă semnătura este sau nu executată cu aplicarea unor mijloace şi procedee tehnice.

Pentru a rezolva problema autoratului expertul trebuie să cunoască profund metodica cercetărilor identificatoare, inclusiv a sistemului de caracteristici generale şi particulare ale semnăturii, precum şi abilităţi de selectare în semnătura litigioasă şi în scriptele de comparaţie a totalităţii de caracteristici identificatoare. Soluţionarea sarcinilor diagnosticatoare, presupune la fel cunoaşterea modificărilor care iminent apar în semnături în funcţie de condiţiile de scriere. Dacă expertul grafoscopist în cadrul examinării prealabile va stabili indici de fasificare tehnică a semnăturii, examinarea grafoscopică aici se încheie, urmând ca specialistul în expertiza tehnică a actelor să intervină, investigaţia având deja caracter complex. În cazul în care se va stabili falsificarea semnăturii cu aplicarea tehnologiilor compiuterizate, în comisia de experţi va fi inclus şi specialistul din sfera informaţiilor compiuterizate.

Prin urmare, examinarea semnăturii în scopul stabilirii modului de executare a acesteia sub aspectul existenţei falsului cu folosirea mijloacelor tehnice, de regulă, precede examinării grafoscopice când se rezolvă întrebarea dacă semnătura aparţine titularului ei2. Prin falsul de semnătură cu aplicarea mijloacelor tehnice sau falsul tehnic al semnăturii cum o denumesc specialiştii, trebuie de înţeles executarea semnăturii din numele altei persoane cu utilizarea diverselor procedee tehnice şi dispozitive ce permit a obţine o asemănare considerabilă cu originalul ei. Deci, esenţa falsului tehnic al semnăturii se rezumă la copierea mecanică (şi nu imitaţia scrisului) a semnăturii originalului. Cunoscutul criminalist român D.Sandu notează, pe drept, cu această ocazie că „spre deosebire de imitaţie, prin copiere se reproduce nu numai forma generală a semnăturii şi a semnelor grafice componente, dar şi proporţiile dimensionale, plasamentul reciproc a elementelor ce alcătuesc semnătura, existând de cele mai multe ori o corespondenţă perfectă între semnătura model şi cea în litigiu“3.

Executând semnătura din numele altei persoane cu ajutorul mijloacelor tehnice, plastograful urmăreşte mai întâi scopul de a atinge o cât mai mare asemănare cu semnătura model, ca mai pe urmă să înlăture indicii folosirii a astfel de mijloace. Este de la sine înţeles că caracteristicile scrisului cu care s-a efectuat semnătura sunt lipsite de valoare informativă pentru identificarea autorului. Deaceea, pentru stabilirea faptului şi modului de falsificare tehnică a semnăturii se cer cunoştinţe din mai multe subramuri precum grafoscopia, expertiza tehnică a actelor iar uneori şi din domeniul cercetării informaţiilor compiuterizate.

Modurile de falsificare tehnică a semnăturii pot fi clasificate în mai multe grupe:

1) Desenarea semnăturii cu creionul urmată de repasarea traseului iniţial cu pastă sau cerneală. Esenţa acestui procedeu constă în executarea mai întâi cu mina de creion a

conturului semnăturii cu o apăsare nesemnificativă pe document. După atingerea unei asemănări maximale cu originalul, conturul semnăturii se repasează cu pasta pixului cu bilă sau cu tocul cu cerneală. Pentru acest mod de falsificare este caracteristic prezenţa particulelor minei de creion care pot fi observate după luciul lor metalic în microscop la un grosisment de 8-16x sau cu ajutorul transformatoarelor optico-electronice în raze infraroşii reflectate4.

2) Copierea cu ajutorul hârtiei copiative indigo cu repasarea ulterioară a grafismelor. Conturul semnăturii-original se copie prin hârtie copiativă, iar traseele obţinute se repasează cu pastă sau cerneală, după care particulele hârtiei copiative neacoperite de pastă se înlătură cu radiera. Aici este caracteristic prezenţa particulelor hârtiei copiative observate în microscop la un grosisment de 8-16x la marginile firului grafic sau pe monitorul transformatoarelor optico-electronice în raze infraroşii reflectate5. Dincolo de aceasta, poate fi observată spaţierea neobişnuită a semnăturii relativ la linia de scriere, dar şi a textului din preajmă, precum şi diferenţe de intensitate a culorii semnăturii comparativ cu textul de bază a documentului.

În ambele cazuri va fi observată lipsa de spontanietate, a trăsăturilor, presiunea relativ mare şi mai ales uniformă, nesiguranţa de execuţie şi ezitare.

3) Copierea prin transparenţă se realizează plasând documentul în faţa unei surse de lumină prin repasarea trasăturilor semnăturii originale vizibile în transparenţă.

Dintre elementele care atestă falsul în astfel de cazuri, prof. V.Bercheşan menţionează cele mai reprezentative: — apariţia unor numeroase repasări în scrisul copiat, vizibile la o mărire adecvată; — existenţa unor retuşări generate fie de abaterea de la model, fie de lipsa legăturii dintre litere; — plasament diferit în incipienţa traseelor grafice; — apariţia unor sinuozităţi a traseelor grafice; — omiterea unor fragmente de trasee şi a unor semne grafice din scrisul autentic; — existenţa frecventă a prizelor de cerneală, datorată reproducerii secvenţiale lente a haşurilor; — apariţia aşa numitelor „excese de identitate“, adică identitatea absolută a tuturor mărimilor şi valorilor ungiulare6. Aici am putea adăuga şi alţi indici importanţi, ca, spre exemplu — prezenţa particulelor de colorant pa verso-ul filei documentului în litigiu ce s-au copiat (alipit) de pe originalul semnăturii; — schimbarea direcţiei mişcărilor la îndeplinirea diverselor grafisme comparativ cu originalul.

4) Copierea prin apăsare executată cu un instrument ascuţit, falsificatorul urmărind conturul grafismelor scrisului autentic. Ulterior, urmele de presiune rămase pe suport sunt retrasate cu cerneală, creion, pasta stiloului cu bilă. Indicele principal caracteristic pentru acest mod de reproducere a semnăturii prezintă urmele de pregătire prealabilă — grafisme în relief incolore ce formează conturul semnăturii evidente în lumină dirigată sub un unghi ascuţit pe aversul, dar şi reversul documentului examinat. Pe lângă aceasta, se atestă şi discontinuităţi în trasee, existenţa luciului nefiresc în zona semnăturii (în cazuri, în care s-a aplicat fierul de călcat pentru a netezi urmele de presiune şi a camufla falsul), lipsa de fermitate şi micşorarea cursivităţii scrisului, lipsa legăturii dintre unele semne grafice ş.a.

5) Transferul colorantului semnăturii originale pe document cu materiale copiative.

În calitate de materiale copiative de regulă se folosesc hârtia sau pelicula fotografică care, fiind umezite se aplică cu presiune peste semnătura originală. În rezultatul contactului, substanţa colorantă a semnăturii se copiază pe suprafaţa hârtiei (peliculei) având imaginea răsturnată, „ca în oglindă“, astfel obţinându-se un clişeu intermediar, de pe care imaginea semnăturii se trece în direct pe document.

Pentru falsificarea prin această modalitate de obicei se aleg semnături executate cu colorant în abundenţă, ce uşor se copiază (cerneluri, paste de pix cu bilă). Pentru amplificarea contrastului clişeului obţinut, grafismele semnăturii de pe clişeu uneori se retrasează suplimentar cu colorant pentru a obţine o imagine mai clară pe document. Însă, necătând la faptul că aparent o astfel de semnătură are o mare asemănare cu originalul, în ea pot fi observaţi indici de fals, precum: paliditate, margini erodate şi neregulate a grafismelor, repartizarea substanţei colorante este inegală, cu întreruperi în grafisme, lipsa de relief în trasee. Dacă imaginea semnăturii a fost repasată pe clişeul intermediar, pot fi observaţi şi indici de retrasare — trăsături duble, ritm încetenit, sinuozităţi, începuturi şi sfârşituri tocate ş.a.

6) Aplicarea imaginii semnăturii pe document cu ajutorul aparatelor electrofotografice (xerox, printere lazer etc.). Acest gen de contrafacere tehnică a semnăturii a luat amploare în ultimii ani datorat faptului răspândirii acestor mijloace ce permit a reproduce cu un înalt grad de asemănare orice rechizit al documentului, inclusiv semnăturile.

În imaginile semnăturilor obţinute prin această modalitate la microscop pot fi observate următoarele particularităţi: granulaţie fină a grafismelor datorat tonerului; luciu specific al grafismelor; prezenţa în jurul grafismelor a unor stratificări de puncte negre a tonerului; dezlipirea posibilă a tonerului ce formează imaginea semnăturii pe linia de pliere a documentului ş.a. În cazul folosirii printerelor cu jet este caracteristic structura grafismelor formată din puncte haotice cu configuraţie neclară imprimate adânc în masa hârtiei şi lipsa de relief a grafismelor.

7) Alte modalităţi de falsificare tehnică a semnăturii. Pe lângă modalităţile analizate mai sus, în literatura de specialitate sunt amintite şi altele cu o frecvenţa mai redusă. Spre exemplu, copierea cu ajutorul sistemelor optice de proiecţie7. Falsificarea prin acest procedeu constă în realizarea unui clişeu fotografic după scrisul autentic, folosind pentru repasarea imaginii luminoase un instrument de scris.La examinare pot fi identificate haşuri de creion cu care au fost urmărite traseele grafice ale imaginii luminoase, tremurături şi reluări ale traseelor.

Un alt mod de fals tehnic este aplicarea pantografului — aparat ce permite a păstra configuraţia, dimensiunile şi spaţierea elementelor literelor. După ce semnătura a fost desenată prin această modalitate ea este repasată cu pastă sau cerneală8.

Practica criminalistică atestă şi utilizarea de faximile în scopul contrafacerii tehnice a semnăturii, confecţionat pe diverse suporturi (cauciuc, masă plastică, metal). Faximile prezintă o formă de tipar cu imagine răsturnată a semnăturii-original pentru a fi aplicată pe document. Pentru confecţionarea unui faximile metalic se foloseşte gravarea prin zincografie. Faximile din materiale plastice se obţin după aceleaşi tehnologii ca şi ştampilele sau sigiliile (fotopolimeri, gravare cu lazer). Imaginile semnăturilor obţinute în rezultatul aplicării formei de tipar faximile se aseamănă foarte mult cu semnăturile originale ca aspect general, caracteristici generale. Indicii diagnosticatori mai evidenţi ce permit a recunoaşte această modalitate de fals tehnic este lipsa de şanţuleţe lăsate de instrumentul scriptural. Substanţa colorantă în grafisme este spaţiată neuniform, analogic amprentei de ştampilă — marginile grafismelor au o intensitate mai mare decât partea lor mediană.

În fine, aducem încă o modalitate de falsificare tehnică a iscăliturii, semnalată în literatura de specialitate9, care este poate unicală, dar extrem de complexă în plan de diagnosticare. Se are în vedere apariţia unor documente, semnătura cărora, dar şi alte rechizite, sunt reproduse cu ajutorul mijloacelor tehnice dirijate de instrumentul scriptural (pixul cu bilă). Astfel, pentru imitarea semnăturii mai întâi se aplică tehnica de calcul dotată cu softuri speciale ce asigură scanarea semnăturii-model, mai apoi prin mijlocirea maşinilor-unelte de frezat, în care în loc de freză se fixează instrumentul scriptural sau alt dispozitiv tehnic, se reproduce modelul programat de semnătură. În aşa fel, semnătura în documente apare ca şi cum manuscrisă de aparatul de scriere. Sunt cunoscute cazuri ale unor erori expertuale, legate de cercetarea a astfel de documente, când experţii, o imitaţie au luat drept semnătură autentică executată manuscris cu instrumentul scriptural10. În opinia noastră, astfel de falsuri se vor evidenţia prin lipsa de presiune diferenţiată a instrumentului scriptural folosit, dar şi prin prezenţa unor diferenţe în consecutivitatea executării elementelor semnăturii, în sensul mişcării şi spaţierii punctelor de început şi sfârşit al trăsăturilor ş.a.

De notat în legătură cu aceasta, că cunoaşterea a astfel de modalităţi de contrafacere a semnăturilor necesită o abordare critică şi serioasă faţa de rechizitele documentelor în cadrul examinării şi expertizării lor. Important este să conştientizăm că în condiţiile actuale falsificarea a însuşi formularelor documentelor, precum şi a imaginilor rechizitelor în acte destul de des se face cu ajutorul unor staţii grafice portative dotate cu softuri poligrafice şi tehnici periferice (scanere, printere, xeroxuri etc.). Astfel de documente şi rechizitele lor în cele mai multe cazuri, practic, foarte puţin se deosebesc după caracteristicile lor exterioare de cele autentice.

Metodica examinării tehnico-criminalistice a semnăturilor prezintă unele particularităţi.

1. Pentru soluţionarea sarcinilor formulate în faţa expertului o importanţă deosebită prezintă etapa prealabilă de cercetare, în care pot fi evidenţiate câteva stadii: — familiarizarea cu toate materialele primite; — examinarea generală a documentului şi a semnăturii supuse expertizei; — studierea scriptelor de comparaţie; — compararea preliminară şi aprecierea rezultatelor; — confruntarea faptelor şi datelor percepute şi stabilite din materialele expertizei; — formularea soluţiei prealabile şi planificarea cercetărilor ce urmează de efectuat.

Examinarea prealabilă a documentelor uneori permite a înainta presupunerea privind posibilitatea utilizării mijloacelor şi procedeelor tehnice. Spre exemplu, în diferite documente semnăturile din numele aceleiaşi persoane sunt identice ca structură, formă, spaţiere a detaliilor, caracteristici dimensionale, expertul în aşa situaţie poate presupune că semnăturile în cauză sunt aplicate cu ajutorul mijloacelor tehnice.

Întrucât scopul examinării tehnico-criminalistice a semnăturilor prezintă relevarea indicilor de pregătire tehnică prealabilă (creion, copiere etc.) şi stabilirea procedeelor şi mijloacelor tehnice folosite la contrafacerea semnăturilor litigioase cel mai des întrebările puse în faţa expertului se rezumă la următoarele: a) Dacă pentru executarea semnăturii în documentul litigios au fost sau nu folosite mijloce tehnice şi procedee speciale?; b) Care sunt procedeele tehnice şi mijloacele utlizate în scopul executării semnăturii?; c) Dacă semnătura de pe documentul litigios este sau nu copiată de pe una din cele prezentate ca mostre de comparaţie?

Ofiţerul de urmărire penală în ordononţa de dispunere a expertizei nu totdeuna formulează toate trei întrebări ceea ce pare incorect, întrucât în astfel de situaţii este posibil efectuarea expertizelor grafoscopice de examinare atât a semnăturii–model, cât şi a celei copiate cu mijloacele tehnice. Semnificativă în acest sens este părerea cunoscutului savant ucrainean В.В.Липовский, care încă în a.1972 menţiona: „…efectuarea expertizei grafoscopice în scopul stabilirii autorului semnăturii neautentice este obligatorie, întrucât nu se exclude faptul că copierea semnăturii străine poate fi întratât de imperfectă, încât în ea să se reflecte caracteristicile scrisului şi semnăturii executorului suficiente pentru identificarea lui“11. Ulterior această axiomă el o confirmă mai târziu, în a. 1991, spunând că „…examinarea grafoscopică a oricăror semnături totdeauna trebuie să fie primară, întrucât numai în procesul realizării ei în cadrul studierii la stadia de examinare intrinsecă sau de apreciere a rezultatelor comparării, poate apărea necesitatea în utilizarea metodelor expertizei tehnico–judiciare a actelor“12.

De aceea, încă la stadia prealabilă a expertizării, specialistul este în drept să solicite mostre de scris şi de semnătură a executorului semnăturii primare, dar şi scripte respective de la executorul semnăturii secunde. Dincolo de aceasta, din iniţiativa expertului, ofiţerul de urmărire penală poate se efectueze şi alte acţiuni de urmărire penală, precum percheziţii, ridicări de documente şi obiecte, cercetări suplimentare ale locului faptei pentru a descoperi materiale ce mărturisesc activitatea de pregătire a persoanei suspecte pentru contrafacerea semnăturii cu ajutorul mijloacelor tehnice.

2. Examinarea intrinsecă a documentului în scopul stabilirii modului folosit pentru aplicarea semnăturii începe cu utilizarea celor mai simple aparate optice de mărit (lupe cu grosisment diferit), după ce expertul trece la analiza microscopică a documentului contestat. Mai frecvent în aceste scopuri se aplică microscoape tip „MBS-10“ care asigură obţinerea unei imagini directe, spaţiale în lumină incidentă şi penetrantă. Prin mijlocirea microscoapelor sunt scose în evidenţă cele mai multe particularităţi, care indică la o pregătire prealabilă a plastografului în scopul contrfacerii semnăturilor: ca, spre exemplu, mişcări lente şi lipsă de spontanietate, opriri nejustificate, reluări, necoincidenţa trăsăturilor de creion şi a hârtiei copiative, a urmelor de apăsare cu grafismele de repasare, începuturi şi sfârşituri tocate etc.

După examinarea microscopică se trece la examinarea semnăturii în lumină orientată sub un ungi ascuţit, realizată, de regulă în încăperi întunecate. Modificând ungiul de incidenţă a luminii, putem obţine diverse efecte în cadrul analizei aceluiaşi obiect. Spre exemplu, lumina aproape verticală permite a observa în preajma grafismelor rămăşiţe de înscrisuri, înlăturate prin radiere. Însă o astfel de iluminare nu va deschide posibilităţi să observăm indicele caracteristic înlăturării mecanice a acestora- scămoşarea hârtiei. Defectul iluminării sub un unghi de incidenţă constă în faptul că umbrele apărute de la unele zone ale obiectului acoperă detalii ale altor zone, camuflând astfel particularităţi importante ale obiectului studiat.Cu toate că simptomele înlăturării mecanice nu sunt relevante pentru modurile de falsificare tehnică a actelor indicate mai sus, însă însuşi procedura acestor examinări este aplicabilă pentru relevarea altor caracteristici. Totodată, este posibil a scoate în evidenţă prezenţa sau lipsa traseelor apăsate, scămoşarea fibrelor hârtiei, unele striaţii în grafisme etc. Se studiază nu numai partea aversă dar şi reversul documentului cu scopul de a evidenţia grafisme în relief, formate prin repasarea semnăturii, urme de hârtie indigo, elemente din substanţa semnăturii, desprinse în procesul copierii umede.

Pe lângă procedeele şi metodele de cercetare a falsului tehnic al semnăturii indicate mai sus se realizează investigaţii şi cu ajutorul microscopului de polarizare (în cazul în care se cere a se stabili dacă o anumită rămăşiţă de grafism prezintă particulă de grafit sau nu), examinări în zona razelor infraroşii (pentru a releva trasături de creion în semnătura litigioasă), dar şi în radiaţii ultraviolete filtrate (pentru a scote în evidenţă prezenţa substanţelor folosite la copierea umedă a semnăturii). Desigur, aceste investigaţii sunt precedate de simple analize în zona spectrului vizibil cu ajutorul diverselor filtre de lumină ce permit prin mijlocirea metodei separatoare de culori să se depisteze grafisme de pregătire preliminară şi repasare diverse ca tonalitate de culoare şi intensitate13.

Dacă pe documentul în litigiu există urme de copiere în formă de grafisme în relief, se procedează la fotografierea la aceiaşi scară a urmelor de apăsare şi a urmelor de pregătire preliminară existente în semnătura contestată, obţinându-se diapozitive executate la aceişi scară, care ulterior se analizează prin suprpunere.

Posibilităţile investigaţiei se lărgesc simţitor, dacă la expertiză în calitate de mostre comparative se prezintă scrisul sau semnătura, care prezumtiv a servit model de copiere. În astfel de cazuri, expertul, stabilind modul de falsificare tehnică a semnăturii la stadia intrinsecă studiază detaliat caracteristicile generale şi particulare ale scrisului, la început în semnătura litigioasă, mai apoi în scriptele de comparaţie a persoanei din numele căreia este executată semnătura contestată şi a executorului, care ipotetic ar fi putut efectua contrafacerea.

De regulă, el stabileşte 2 grupe de caracteristici: a) coincidente, determinate de modul de executare a semnăturii şi, ca urmare a acestuia, recunoscute ca irelevante pentru identificare; b) divergente, în baza cărora se formulează concluzia despre neautenticitatea ei.

La stadia examinării despărţite, în opinia noastră este posibilă aplicarea metodei de comparare şi ca modalitate de studiere a legităţilor de depistare a aceluiaşi mod de contrafacere tehnică a semnăturilor plasate pe diverse documente. Spre exemplu, în cazul falsului prin copiere prin transparenţă sau cu hârtie indigo, în diverse documente (uneori depistate la diferite persoane) pot fi supuse comparării indicii de fixare a filelor de hârtie (urme de clame, înţepături de pioneză etc.), rămăşiţe de grafisme, pe documentul-model ş.a. Astfel de comparaţii permit a stabili sau a presupune utilizarea aceloraşi modalităţi de contrafacere a semnăturilor de una şi aceiaşi persoană, plasate pe diferite documente, ceea ce restânge cercul de bănuiţi în cadrul deja a expertizelor grafoscopice.

4. În procesul examinării comparative a semnăturii incriminate, executate cu aplicarea prealabilă a mijloacelor tehnice şi a semnăturii persoanei din numele căruia ea se prezintă, de rând cu coincidenţe şi divergenţe de factură generală se scot în evidenţă complexe de caracteristici particulare. De regulă, expertul stabileşte şi demonstrează coincidenţa caracteristicilor particulare mai evidente, privind transcripţia, forma mişcărilor la exacutarea şi legătura unor semne, elemente şi trăsături aliterale, întindereaşi spaţierea gesturilor pe verticală şi orizontală. Divergenţele, însă se stabilesc în aşa caracteristici, precum spaţierea relativă a punctelor de atac, sfârşit, conexiune, intersecţii de grafisme etc.

5. În stadia de încheiere a investigaţiilor expertul trebuie să aprecieze corect caracteristicile relevate încât să excludă faptul autodeghizării semnăturii, camuflat prin executarea ei cu aplicarea mijloacelor tehnice de contrafacere, spre exemplu, prin repasarea grafismelor propriei semnături. În cadrul aprecierii totalităţii caracteristicilor scoase în evidenţă cu privire la un anumit mod de falsificare tehnică a semnăturii, în primul rând este important a aprecia indicii executării în condiţii neobişnuite (întreruperi în grafisme, ungiularea trăsăturilor ovale, frânturi de elemente liniare, tremurături ale instrumentului scriptural, începuturi şi sfârşituri tocate etc.) Ele pot fi rezultatul modului concret de contrafacere tehnică a actelor, spre exemplu, poziţie neobişnuită a scriptorului în cazul copierii semnăturii în transparenţă pe o suprafaţă verticală, sau executării intenţionate a semnăturii cu ajutorul mijloacelor tehnice şi procedeelor tactice ca mod de autodeghizare a semnăturii. Savantul român D.Sandu, în legătură cu aprecierea rezultatelorr diagnosticării falsului scrisului şi semnăturii menţionează că această operaţiune nu este întotdeauna o sarcină uşoară. Condiţiile neobişnuite de scriere, accidentele de scriere şi chiar unele dereglări intenţionate ale propriului grafism dau naştere la elemente care se aseamănă cu cele rezultate dintr-un proces de contrafacere. El scrie: “…simptomele prezentate de anumite forme de contrafacere nu trebuie privite unilateral, ci corelativ, în interdependenţă cu toate împrejurările care au concurat la apariţia grafismului supus examinării: numai în felul acesta se vor delimita elementele de fals de cele autentice ale grafismului adevărat“14. Pe bună dreptate, ca aprecierea indicilor descoperiţi în semnătura litigioasă să fie adecvată, specialistului îi sunt necesare date atât despre titularul semnăturii cât şi despre condiţiile concrete în care semnătura a fost executată. Interesează vârsta, gradul de cultură, dacă acesta scrie cu mâina stângă, dacă suferă de maladii nervoase, dacă a semnat cu mâina traumatizată, dacă era în stare de ebrietate, poziţie incomodă ş.a.

Dacă după determinarea modului de contrafacere tehnică a semnăturii urmează soluţionarea problemei executorului semnăturii iniţiale (model) şi celei secunde, este necesar a efectua examinarea comparativă a primei semnături, după care — celei de a doua. Aprecierea rezultatelor examinării în astfel de situaţii prezintă dificultăţi determinate de modul de falsificare şi complexităţii diferenţierii caracteristicilor evidenţiate.

Majoritatea caracteristicilor generale (gradul de coordonare a mişcărilor, ritmul, gradul şi caracterul apăsării, poziţia semnăturii faţă de linia de scriere, întinderea semnăturii pe verticală şi orizontală etc.), fiind determinate de modul de contrafacere, nu deţin valoare identificatoare. Concluzia privind executorul semnăturii contestate poate fi formulată doar în cazul, în care caracteristicile coicidente sunt semnificative, stabile şi în ansamblul lor formează o totalitate identificatoare. Oricum, concluzia expertului trebuie să se sprijine pe aprecierea integrală a rezultatelor examinării tehnico-criminalistice a documentelor şi examinării grafoscopice şi se va formula pentru fiecare semnătură în parte. Dacă în cadrul examinărilor s-a stabilit însuşi faptul pregătiri prealabile la executarea semnăturii incriminate, reflectat în raportul de expertiză, acesta din urmă prezintă probă judiciară a falsului de semnătură şi este utilizat ulterior în probaţiune în cauza respectivă.