Caracteristicile şi cauzalitatea criminalităţii violente

Elena DUDA, doctorand, ULIM
Recenzent: Oxana ROTARI, doctor în drept, conferenţiar universitar

Man is the creator of all material and spiritual goods of society; transmitted from generation to generation these values ensured and ensure continuous progress of mankind. Only humans, unlike other creatures, are the one who manage to dominate primary impulses, conscious act and behave on the basis of the fundamental principles of life which take account of what is good, true and right in social relations. Keywords: murder, violence, crime, victim, criminal punishment

Omul este creatorul tuturor bunurilor materiale şi spirituale din societate; transmise din generaţie în generaţie aceste valori au asigurat şi asigură progresul continuu al omenirii. Numai omul, spre deosebire de celelalte fiinţe, este acela care reuşeşte să-şi domine pornirile primare, să acţioneze conştient şi să se comporte pe baza unor principii fundamentale de viaţă care ţin seama de ceea ce este bun, adevărat şi drept în relaţiile sociale. Cuvinte cheie: omor, violență, criminalitate, victimă, pedeapsă penală.

Din cercetările efectuate pe baza fiselor criminologice şi a statisticilor din evidenţele operative, a rezultat că săvârşirea omorurilor în ţara noastră este marcată de particularităţi care se referă la:1

a) Mediile, locurile şi timpul în care se comit infracţiunile cu violenţă:

— infractorii săvârşesc omorurile de regulă la locul de domiciliu, ponderea deţinând-o cei născuţi şi domiciliaţi în mediul rural;

— marea majoritate se aflau sub influenţa alcoolului în momentul comiterii faptelor;

— în ceea ce priveşte locul săvârşirii infracţiunilor cu violenţă s-a constatat că majoritatea au fost comise în locuri ce oferă condiţii prielnice de acţionare şi executare a actului infracţional. Astfel cele mai multe omoruri au fost comise în locuinţe (60%) unde persoanele cu condiţie fizică precară ori, în inferioritate numerică sau imprudente au fost atacate, tâlhărite şi ucise;

— infracţiunile de viol au fost comise în locuri izolate (terenuri virane, parcări, păduri, lacuri izolate şi întunecoase) şi în proporţie destul de ridicată în locuinţele victimelor sau autorilor (circa 55%) după o prealabilă pregătire şi îndeosebi pe timp de noapte şi vizibilitate scăzută;

— în ceea ce priveşte timpul comiterii infracţiunilor cu violenţă se constată o creştere vertiginoasă a numărului infracţiunilor comise pe timp de zi (îndeosebi tâlharii şi violuri) ceea ce denotă o creştere a curajului şi a siguranţei pe care o simt infractorii în momentul comiterii acestor fapte.

b) Modul de apărare. Victimele sunt desigur… victime, dar nu arareori concepţiile, mentalităţile, prejudecăţile şi atitudinile înapoiate chiar ale acestora, comportamentul unor victime, cu deosebire în cazul unor indivizi marginalizaţi psiho-moral, creează situaţii, stări sau circumstanţe susceptibile a deveni criminogene, într-un grad ridicat de probabilitate. Comportamentul unor victime, manifestat spre pildă, în iniţierea unor certuri, scandaluri, întreţinerea unor relaţii sexuale extraconjugale etc. — comportament capabil să creeze situaţii criminogene — se integrează, în concret, în procesul socio-uman cauzal la capătul căruia se comit şi infracţiuni intenţionate de violenţă.

Relevant este faptul că în marea majoritate a cazurilor, făptuitorii acţionează individual, grupurile organizate fiind relativ rare, dar în creştere în ultimii ani. În cele mai multe cazuri autorii au folosit arme albe sau obiecte contondente, aflate asupra lor din alte motive decât în vederea săvârşirii infracţiunii, sau obiecte contondente şi arme albe găsite la faţa locului. În cazul infracţiunilor de viol s-a practicat în mod deosebit imobilizarea victimei prin forţa fizică.

 

Caracteristicile actuale

Caracteristic acestei perioade este faptul că marea majoritate a făptuitorilor fac parte din categoria infractorilor primari, cei mai mulţi autori de fapte comise cu violenţă aflându-se în momentul săvârşirii faptei sub influenţa alcoolului.

La săvârşirea infracţiunilor cu violenţă ponderea o deţin făptuitorii fără ocupaţie şi care în general nu au o sursă de venituri sigure.2

O altă trăsătura specifică a acestui grup de infracţiuni o constituie faptul că dacă în marea majoritate a cazurilor infractorii au acţionat individual, la nivelul ultimilor ani s-a observat o evidentă creştere a procentului celor care se organizează în grup pentru a săvârşi infracţiuni de tâlhărie şi viol. Lucrul care îngrijorează în mod deosebit este procentul ridicat al adolescenţilor şi minorilor în aceste „bande“. Nu mai surprinde pe nimeni să constate că minorii între 12-16 ani organizaţi în grupuri, înarmaţi cu cuţite, săbii ninja şi alte arme albe, sprayuri iritant lacrimogene sau paralizante, tâlhăresc ziua în amiaza-mare colegi de şcoală, femei, persoane mai în vârstă, lucru care vine să confirme statisticile care arata că marea majoritate a persoanelor care săvârşesc fapte violente sunt tinere. De asemenea, creşte simţitor ponderea infracţiunilor cu violenţă săvârşite prin cruzimi cu totul deosebite.

Prin „cruzimi“ se înţeleg procedee brutale, feroce, actele de violenţă care, prelungite în timp, produc chinuri sau suferinţe fizice deosebit de mari, care denotă sadism, un mod barbar de comitere a infracţiunii, că de exemplu: zdrobirea oaselor, jupuirea pielii, bătaia cu biciul, lipsirea de hrană sau băutură, provocarea de arsuri prelungite, secţionarea totală sau parţială a unor zone vitale ale corpului.

Un exemplu concret şi elocvent din practică judiciară este acela în care inculpatul, manifestând o ferocitate ieşită din comun, a aplicat soţiei sale, vinovată de adulter, 52 de lovituri de cuţit în diferite părţi ale corpului şi constatând că încă mai trăieşte, a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc.

Studii şi statistici recente, referitoare la victime reflectă îngrozitoarele suferinţe fizice şi psihice la care sunt supuse.3

Astfel de fapte au un impact deosebit asupra societăţii, dând naştere unui sentiment din ce în ce mai mare de nesiguranţă şi o mare nelinişte în rândul oamenilor de bună credinţă.

O amploare deosebită au luat şi actele de violenţă împotriva celor care au datoria de a aplica legea. Avem în vedere aici recentul caz Ciocnari, când poliţiştii care au intervenit pentru arestarea unor infractori, au fost atacaţi cu violenţă de întreg satul.

De aici se desprinde şi concluzia că în această perioadă de transfer social, economic, politic etc., în societatea noastră grupuri sociale nemulţumite dar organizate de aşa-zişii lideri şi-au format greşită impresie că îşi pot face dreptate şi singuri.

O altă problemă deosebită care priveşte violenta colectivă a fost cea a conflictelor dintre clanurile de rromi care numai la intervenţia promptă şi hotărâtă a autorităţilor nu au căpătat amploarea deosebită şi nu s-au soldat cu victime şi pagube materiale.

Intervenţia autorităţilor ar trebui făcută în primul rând în plan legislativ prin pedepsirea mult mai aspră a acestor acte de violenţă.

 

Aspecte teoretice generale privind cauzalitatea criminalităţii violente

Infracţiunea fiind un act individual antisocial prevăzut şi sancţionat de legea penală, relaţia cauzală este desigur influenţată şi de mediul în care legea penală defineşte anumite fapte că infracţiuni.

Incriminând într-un anumit mod o activitate antisocială în raport cu cerinţele obiective ale acestei etape de dezvoltare socială, cu gradul de dezvoltare axiologic şi etic al conştiinţei membrilor societăţii, cu experienţe, tradiţiile şi specificul vieţii sociale, legea penală influenţează în mod implicit cercetarea raportului de cauzalitate, obiectivele şi întinderea acestor analize.

Criminologia, că activitate multidisciplinară ce are ca obiect cunoaşterea cauzelor şi condiţiilor ce determina fenomenul infracţional precum şi stabilirea celor mai eficiente mijloace de combatere a acestui „flagel social“, adopta pentru acest scop o viziune sistematică.

Pentru o bună înţelegere se impune cu precădere definirea conceptelor de cauză şi condiţie. Astfel, cauza este fenomenul care precede şi generează un anumit efect. Cauza acţionează în anumite circumstanţe care favorizează producerea efectului, circumstanţe numite condiţii.

Condiţiile sunt împrejurări care lipsite de eficienta cauzală propriu-zisă prin prezenţa lor influenţează cauză, favorizând-o, potenţând-o ori finisând-o până la stadiul producerii efectului. Dar o anumită cauza produce anumite condiţii.

Între cauze şi condiţii intervine probabilitatea, care creează posibilitatea producerii efectului, a transformării lui în realitate.

Posibilitatea defineşte o realitate viitoare, iar realitatea o posibilitate înfăptuită.

Frecvenţa cu care posibilitatea se transformă în realitate da fenomenului o valoare de necesitate şi îl diferenţiază de cazurile izolate, întâmplătoare.

Întrucât cauzele şi condiţiile se afla într-o relaţie ambivalenta şi de probabilitate le vom numi factori.4

România traversează în perioada de sfârşit de mileniu şi început al unui alt mileniu, etape tranzitorii importante cu implicaţii atât negative cât şi pozitive. Cele pozitive se reflectă în planul larg al vieţii social-politice şi economice. Înlăturarea unor structuri fără a pune nimic în loc, tensiunile politice mutate în stradă, scăderea rolului instituţiilor de control social, indisciplina socială, economică, financiară, scăderea dramatică a puterii economice a ţării şi implicit a nivelului de trăi, etc.

Putem afirma că infracţionalitatea săvârşită cu violenţă în această perioadă pe lângă aspectele clasice, are şi cauze şi motivaţii în momentul de criză survenit în timpul şi ulterior Revoluţiei în Decembrie 1989.

 

Conduita deviantă heteroagresivă

Conduitele umane deviante heteroagresive au în vedere atitudinile agresive caracterizate prin utilizarea forţei fizice în raporturile interpersonale.

Agresivitatea, ca atitudine comportamentală se găseşte în structura internă a criminalităţii interesând în aceste situaţii psihologia judiciară.

Încercând o corelare între agresivitate şi delincventa, literatură de specialitate stabileşte următoarele categorii ale comportamentului agresiv:

a) comportamentul agresiv nediferenţiat fără răsunet antisocial, obligatoriu sau imediat, condiţionarea fenomenului nu are un fond morbid preexistent;

b) comportamentul agresiv delictual, propriu-zis, polimorf şi permanent, în cadrul căruia se poate diferenţia un comportament specific criminal în această situaţie condiţională, are un caracter permanent fiind susţinută predominant o acţiune a factorilor de mediu, de ordin social negativă;

c) comportamentul agresiv ca expresie integrantă, nemijlocită a unei stări patologice preexistente (suicidul) fie în urma dobândirii unor modificări de personalitate produse în psihopatizari, narcomanii, etc.

Din punct de vedere sociologic şi psihiatric agresivitatea este considerată ca o componentă esenţială, normală a personalităţii, care poate fi canalizată, determinată sau abătută în momentul când scăpa controlul raţiunii.5

Aşadar, agresivitatea poate fi privită ca o calitate înnăscută a individului în perioada de formare a personalităţii urmând ca pe parcursul dezvoltării autogenetice să capete o anumită coloratura cu tendinţe la diferenţiere autoagresiune şi heteroagresiune.

Modele explicative ale conduitei agresive

Sunt cunoscute trei tipuri de modele explicative ale conduitei agresive:

a) modelul biologic, bazat pe noţiunea de instinct a fost explicat la nivelul tipologiei umane de E. Greff. Pentru agresivitatea omului termenul de instinct a fost înlocuit cu cel de „pulsiune“. La individul uman agresivitatea apare ca o referinţă la o nevoie vitală că foamea, apărarea, sexualitatea, etc… toate aceste necesităţi vitale fiind impuse controlului cortical. Se poate spune că omul este efectiv singurul animal capabil să omoare premeditat, pentru că el este singurul capabil să-şi înscrie şi să anticipeze conduita distructivă, conduita heteroagresivă care se mai poate traduce în încă două moduri:

— printr-o depersonalizare a victimei care îşi pierde toată valoarea afectivă pentru agresor;

— printr-un mecanism cu care încearcă să justifice actul comis să-l integreze într-un sistem global de justificări.

b) modelul psihologic bazat pe fenomenul de frustrare. Fenomenul frustrării constă într-o stare de contrarietate creată prin interferarea în planul unei acţiuni dezirabile subiectului, orientată spre o finalitate însuşită, a unei alte acţiuni distorsionate în raport cu acţiunea dezirabilă şi finalitatea acesteia. Problema frustrării este încă discutată în literatură de specialitate. Se precizează că frustrarea, prin ea însăşi, nu declanşează un comportament agresiv. Totuşi depinde de sensul pe care îl are starea de frustrare pentru individ.

c) modelul socio-cultural al comportamentului agresiv. Observaţiile curente din practică vieţii sociale pun în evidenţă rolul factorilor culturali şi ai învăţării în detrimentul comportamentului agresiv.

Studiul etiologic al agresivităţii nu poate să nu ţină seama de condiţiile pe care le oferă mediul familial sau colectiv, condiţii care în anumite cazuri pot constitui „terenul fertil“ al „încolţirii“ acestui tip de comportament.

Abordarea modelului socio-cultural al agresivităţii nu se poate dispensa de utilizarea şi analizele operaţionale ale conceptului „calitatea vieţii“ sau „valoarea umană a vieţii“.

Studiul cauzalităţii agresivităţii la modul operaţional concret va trebui să aibă în vedere toţi aceşti factori pentru că de multe ori cauzalitatea agresivităţii este complexă, invidioasă, cameleonica chiar.

 

Cauzalitatea biologică, patologică

În cauzalitatea biologică importanta reactivităţii organismului în general a potenţialului reactogen şi mai ales a modului particular de răspuns comportamental al personalităţii individuale în situaţie limita de ordin socio-psihologic sau traumatizant în special, este scoasă în evidenţă tocmai de apariţia unor agenţi externi banali care trebuie decantaţi din punct de vedere al capacităţii lor intrinseci de a determina rezultate concordate cu intensitate, specificitate sau valoare.6

Potenţialul agresiv reactogen, valabil în raport de condiţiile şi circumstanţele de traumatizare psihică a unor persoane dar şi în raport de tipul de personalitate, natura motivaţiei şi conţinutul evenimentului declanşator poate determina conduite de răspuns (reacţie) diverse, mergând de la cele de apărare, conservare, până la reacţii majore, unele paroxistice, heterodistructive (omor) sau autodistructive (suicidul).

Cauzalitatea biologică se constituie la aprecierea cauzalităţii juridice, plecând de la studiul interrelaţiei dintre cauză şi efect, ca şi al condiţiilor care intervin în această relaţie, deoarece din multiplii factori indicaţi într-un efect, mediul va izola pe cei cu semnificaţie, cauzal biologică în rezultatul produs şi prin această implicit cu semnificaţie de conduită antisocială şi ilicită.

Stabilirea legăturii şi raporturilor de cauzalitate dintre trăsăturile de personalitate individuală şi elementele constitutive ale actului îndeplinit de acesta la un moment dat, se observă că acesta depinde atât de diagnosticul clinic stabilit sau obiectivat (boală sau sindrom) cât şi de natură şi intensitatea tulburărilor psihice, somatopsihice complexe în momentul respectiv de natura motivaţiei, de natură, de intensitatea şi durata situaţiei conflictuale care le-au putut genera, de intervenţia situaţiilor favorizante (ofensă, provocare, ingestia de alcool, frustrare, etc…) precum şi de stadiul evolutiv al bolii.

Putem considera drept circumstanţe declanşatoare ale actelor de violenţă următoarele situaţii:

— decompensările impulsive şi agresive din cadrul caracteriopatiilor preexistente sau al tulburărilor de comportament secundare;

— stresurile emoţionale, negative realizate de situaţiile conflictuale critice şi de cazurile forţate (reacţii de apărare sau legitimă apărare);

— tulburările psihice de intensitate psihotică cu debut medico-legal heteroagresiv;

— rupturile depresive şi anxioase din cadrul psihogenelor legate de factori etiologici somatici şi constituţionali favorizanţi sau predispuşi.

Comportamentul patogen poate fi expresia psihozelor cronice evolutive: schizofrenia, psihoză halucinatorie cronică, psihoză maniaco-depresiva în faza maniacală, delirul de persecuţie sau de gelozie din etilismul cronic, delirul de prejudiciu din psihozele şenile, etc…

Clasificarea principalelor tipuri de procese cauzale din traumatogeneza şi tanogeneza la studiul comportamentului agresiv:7

— cauzalitate directă necondiţionată

— cauzalitate directă condiţionată

— cauzalitate indirectă sau secundară

Cauzalitatea economică

Una dintre teoriile economice general acceptate este aceea conform căreia baza economică determina suprastructura socială, politică, culturală, instituţională. În consecinţă este de aşteptat că situaţia economică a unui stat, ori a unei zone mai restrânse, să determine anumite comportamente umane, inclusiv comportamentul infracţional. Fără a se nega un raport de cauzalitate între starea economică şi criminalitate, studiile efectuate au evidenţiat că fenomenul infracţional este atât de complex încât el poate fi generat în aceeaşi măsură, dar în timpuri diferite, atât de prosperitate cât şi de sărăcie.

a) Şomajul. Creşterea numărului celor rămaşi fără locuri de muncă explica existenţa unui anumit procent în creşterea numărului infractorilor care săvârşesc infracţiuni cu violenţă.

Influenta să se exercita nu numai prin scăderea bruscă şi excesivă a nivelului de trăi, ci şi prin instabilitatea emotivă pe care o ocazionează.

Şomajul ataca în mod serios echilibrul interior al individului, punându-l în imposobilitatea de a-şi mai putea realiza prin mijloace legale aspiraţiile sale. El atinge grav structura familială la baza sa. Autoritatea tatălui este profound diminuată, rolul său de susţinător al familiei, fiind alterat. Deranjarea rolurilor familiale poate produce stări de confuzie, de dezechilibru interior, anxietate, alcoolism, dorinţa de revanşa împotriva societăţii.

Studiul evoca o puternică creştere a numărului tâlharilor în perioadele de recesiune economică.

b) Industrializarea. Prin ea însăşi industrializarea este un factor de progres economic şi social oferind locuri de muncă, posibilităţi superioare de instruire şi specializare, bunuri de larg consum de calitate tot mai bună şi implicit creşterea nivelului de trai al oamenilor.

Statistic s-a constat însă un fenomen surprinzător: progresul social-economic a fost însoţit de creşterea criminalităţii. Pentru a se lega acest fenomen de industrializare s-a admis că aceasta ar produce unele efecte secundare:8

— creşterea masivă a mobilităţii orizontale a unei întregi populaţii rurale, care se deplasează spre zonele industrializate, în speranţa unui trai mai bun şi mai ales a unei îmbogăţiri rapide. Înlocuirea mediului social, specific localităţilor rurale în care individul era cunoscut şi apreciat la valoare sa, iar sistemul relaţional era foarte strâns, cu un mediu impersonal, cel urban, în care individul a devenit un necunoscut oarecare, este de natură să producă efecte negative asupra acestei categorii de oameni, provocând grave mutaţii în structura lor de personalitate, mai ales atunci când „transplantul“ s-a soldat cu un eşec;

— industrializarea prin maşinismul sau, mai ales prin munca pe bandă, produce o specializare cu efecte de înstrăinare, omul nemaiavând posibilitatea să-şi manifeste spiritul creator;

— ritmul industrializării constituie şi el un factor criminogen ca urmare a imposibilităţii asigurării unor condiţii sociale militare minime pentru populaţia atrasă în acest sector.

c) Nivelul de trai. Noile condiţii economice favorizează într-o anumită măsură adoptarea unor comportamente antisociale. Creşterea alarmantă a şomajului, alături de incertitudinea mijloacelor de existenţa duce la disperarea unor defavorizaţi ai sorţii din rândul cărora se recrutează viitorii infractori.

Până în momentul în care criminologul Edwin Sutherland a evocat criminalitatea „gulerelor albe“, doar sărăcia a fost privită ca factor criminogen.

Trebuie evidenţiat faptul că sărăcia nu are doar dimensiune economică obiectivă ci şi o dimensiune spirituală.

Dimensiunea obiectivă se raportează la un nivel mediu de a trăi într-o societate sau epoca precizată. Dimensiunea subiectivă se referă la percepţia individuală, la evaluarea personală pe care individul o face statutului sau economic, situaţiei financiare într-un mediu social şi în epoca în care trăieşte, în funcţie de nevoile sale, aspiraţiile sale, el îşi va considera nivelul de trai satisfăcător, ori de-a dreptul mizer.

Acelaşi salariu poate fi considerat foarte bun de unele persoane în timp ce altele îl pot considera de-a dreptul jenant.

Pe lângă sărăcia la limitele sale, care-l împinge în inexorabil pe individ la comiterea de infracţiuni, se adăugă dorinţa de îmbogăţire sau de un trai mai bun, care împinge spre delicventa un mare număr de persoane. Alături de şomaj sunt implicaţi în scăderea nivelului de trăi şi alţi factori, precum angajarea pe timp limitat, angajarea sezonieră, şomajul parţial şi mai ales inflaţia care bulversează echilibrul economic familial, spulberând într-un timp scurt economille făcute pe timp îndelungat.

Unele deficienţe în procesul de integrare la locul de muncă se manifestă prin părăsirea acestuia, schimbarea lui frecvenţă, imposibilitatea de a se adapta unor norme de disciplină impuse, nerealizarea sarcinilor de producţie devin semnificative, mai ales pentru autorii infracţiunilor de viol şi tâlhărie.

Chestionându-se un eşantion de condamnaţi din rândul violatorilor şi tâlharilor, aproximativ 45% dintre ei au schimbat locul de muncă de 275 de ori. Aceste schimbări dobândesc o semnificaţie deosebită dacă adăugăm faptul că ele caracterizează îndeosebi făptuitorii tineri de până la 26 de ani, deci cu o vechime mică în muncă.

Principala motivaţie a schimbării locului de muncă, a fost relevată de subiecţi ca fiind dorinţa obţinerii unui salariu mare.9

Crizele economice

Scăderea nivelului de trai al paturilor sociale defavorizate se accentuează în timpul crizelor economice care afectează producţia, nivelul salariilor şi şomajul. În lipsa unei protecţii sociale corespunzătoare, persoanele afectate pot fi considerate la limita riscului comiterii faptelor antisociale.

Studiile efectuate au constatat o corelaţie evidentă între crizele economice şi criminalitate până la marea criză din anul 1929. Evoluţiile ulterioare ale ţărilor occidentale au condus la o anumită diminuare a rolului acestor factori criminogeni.

Prin comparaţie, ţările din Europa Centrală şi de Est care parcurg actualmente tranziţia către economia de piaţa se afla într-o stare de severă recesiune economică, având drept principale caracteristici reducerea capacităţii de producţie şi a productivităţii, pierderea pieţelor externe de desfacere a mărfurilor, blocaj financiar, şomaj şi inflaţie galopantă.

Creşterea explozivă a criminalităţii în aceste ţări poate fi explicată, în mare măsură, prin impactul acestor factori criminogeni.

 

Cauzalitatea socio-culturală

Factorii socio-culturali constituie un complex extrem de larg în interiorul cărora individul se naşte, trăieşte şi moare. Aceşti factori îi marchează definitiv evoluţia, majoritatea având relevanta criminologică.

a) Familia. Astăzi familia tinde tot mai mult să se reducă la un cuplu orientat unidirecţional spre viitor, chiar dacă acest viitor are mai multe incertitudini. Simbolismul casei strămoşeşti este loc sacru unde se reînnoiesc şi întăresc legăturile de rudenie; este din ce în ce mai puţin perceput în aglomerările urbane. Odată cu mobilitatea societăţii moderne, casa copilăriei rămâne la urmă o simplă amintire.

Familia, că celulă de bază a societăţii are valenţe multiple. Familia are un rol de socializare, imprimând membrilor săi şi în special copiilor un anumit standard valoric precum şi atitudini de aderare ori de lipsa de cooperare faţă de anumite valori sociale.

Familia asigura copilului o siguranţă indispensabilă atingerii maturităţii intelectuale, sociale şi culturale, precum şi o identitate proprie în baza căreia vă fi acceptat ca partener social.

Orice perturbare în interiorul structurii familiei are ca efecte importante asupra copilului atât la nivelul adaptării sale în societate cât şi a structurii sale de personalitate, dar şi asupra soţilor.10

Studiile asupra delincventei juvenile au arătat că, în mare măsură, atmosfera din familiile dezorganizate, lipsa autorităţii părinteşti, a controlului precum şi afecţiunii acestora, ca urmare a divorţului, i-au determinat pe copii la adoptarea unor acte antisociale. Aceşti copii au fost deseori abrutizaţi, bătuţi sau traumatizaţi moral din cauza certurilor şi bătăilor dintre părinţi, a consumului excesiv de alcool de către aceştia şi a lipsei de preocupare privind educaţia propriilor copii.

Ca revanşa la aceşti copii se remarcă o atitudine ostilă faţă de familia din care au făcut parte şi chiar faţă de societate. Copiii abandonaţi, trăind în stradă, gările de metrou, staţiile CFR, autogări sunt mai expuşi infracţiunilor de viol cărora le cad cu uşurinţă victime.

De asemenea, familiile infractoare îşi implica copiii în activităţi infracţionale împrumutându-le percepte morale contrare eticii societăţii.

b) Nivelul de instruire şcolară. Şcoala reprezintă după familie şi alături de aceasta, instituţia care joacă un rol cu totul deosebit în formarea şi perfecţionarea continuă a personalităţii umane şi în consecinţă în prevenirea ci combaterea comportamentului deviant infracţional. De gradul de şcolarizare al populaţiei depinde azi forţa organizării social-politice, nivelul şi starea culturii.

Infractorii, autori ai infracţiunilor săvârşite cu violenţă, în marea lor majoritate au un nivel de educaţie şi cultura scăzut, ei nu au avut preocupări pentru formarea şi ridicarea nivelului lor de cultura generală şi de instruire profesională.

Rolul şcolii este important pentru educarea şi socializarea copiilor, pentru depistarea celor inadaptaţi şi punerea în aplicare a unor programe de prevenire generală.

Frecvent latura educativă este lăsată de cadrele didactice pe ultimul plan acordându-se prioritate celor constructive în scopul obţinerii succesului şcolar. Se lucrează mai mult cu elevi buni la învăţătură realizându-se adevărate relaţii ierarhice, fragmentare şi în cea mai mare parte necooperante. Acest fapt determina reacţii de frustrare din partea elevilor la învăţătura care caută compensare mai ales în comportamentul de fraudă şi în cadrul grupurilor stradale, care vor produce inevitabil viitorii infractori.

c) Timpul liber. Prin timp liber se înţelege, în general, timpul de care dispune o persoană după ce şi-a îndeplinit obligaţiile familiale, şcolare, profesionale, etc., timp pe care acesta îl foloseşte conform dorinţelor şi înclinaţiilor sale reale, în afară „presiunii“ exercitate de vreuna dintre obligaţiile amintite.11

O importanţă deosebită pentru prevenirea fenomenului infracţional, o prezintă organizarea timpului liber al tinerilor în general şi mai cu seamă al comunităţilor de tineri cum sunt elevii şi studenţii, militarii în termen, care îşi petrec o mare parte din timpul liber în internate, cămine, cazărmi, precum şi în familii sau locuri de distracţie şi destindere din diferite localităţi.

Cunoaşterea modului specific de utilizare a timpului liber de către anumite categorii de indivizi ne oferă date şi explicaţii cu privire la frecvenţa unor categorii de infracţiuni şi în consecinţă serveşte şi în scopul efectuării unor activităţi de prevenire concrete şi eficiente.

c) Starea civilă. În urma studiilor efectuate s-a concluzionat că persoanele necăsătorite sunt mai predispuse la săvârşirea infracţiunilor cu violenţă decât cele căsătorite.

Important este faptul că în general femeile participă sau comit infracţiuni de tâlhărie în momentul actual în proporţie de aproximativ 15% din numărul persoanelor care au comis aceste infracţiuni, tendinţa fiind în creştere.

De asemenea femeile au fost implicate şi în săvârşirea infracţiunilor de viol, dar într-un număr mult mai redus decât cele care au comis tâlharii.

d) Discriminarea. Discriminarea reprezintă refuzul de a trata un grup social în conformitate cu aspiraţiile sale. Ea se poate exercita la diferite niveluri:

— al claselor sociale;

— al sexelor;

— al apartenenţelor religioase;

— al grupurilor etnice;

— al instruirii;

— al participării la activităţile sociale;

— al emigrării.

Aceste suferinţe diverse marchează prejudecăţi, atitudini negative cu privire la ansamblul grupurilor minoritare; exemplu evenimentele de la Iladareni judeţul Mureş, Bolintin-Vale judeţul Giurgiu, Mihail Kogălniceanu judeţul Constantă.

Intensitatea discriminării depinde de criterii economice, sociale şi politice. Prejudecăţile nasc sentimente de frustrare care, de regulă, declanşează porniri agresive, precum şi dorinţe puternice de revanşa din partea celor care se consideră discriminaţi. Este un caz tipic de conflict de cultură.

Uneori grupurile care se consideră discriminate în acţiunile lor revendicative emit pretenţii atât de mari încât depăşesc drepturile şi libertăţile majoritarilor.

e) Urbanizarea. Studiile statistice indică o corelare generală între creşterea infracţionalităţii şi gradul de urbanizare. Aceste studii sugerează că urbanizarea accelerează ritmul natural al omului şi totodată taie legăturile dintre om şi natura.

Amploarea mobilităţii pe orizontală a populaţiilor a provocat schimbări calitative în relaţiile interumane, în structurarea şi restructurarea grupurilor şi în dezvoltarea personalităţii individului.

Familia a suferit în primul rând; rata divorţurilor, despărţirile şi abandonul de familie, diminuarea autorităţii părinteşti, angajarea în munca a ambilor soţi, şcolarizarea prelungită şi căsătoria lor prematură au schimbat profund instituţia familială.12

Creşterea rapidă a mediului urban, nu a permis amenajarea cartierelor şi a habitatului în mod corespunzător. Rapiditatea transformărilor social-culturale în mediul urban a supus personalitatea umană la perturbaţii şi a plasat-o frecvent în situaţii conflictuale. În consecinţă au început să apară inadaptaţii, alienaţii, înstrăinaţii, infractorii.

Dificultăţile de acomodare, în condiţiile de viaţă ale mediului urban a celor proveniţi din mediul rural, a dus la faptul, constatat statistic de altfel, că majoritatea celor care au comis infracţiuni cu violenţă sunt născuţi în mediul rural şi la data săvârşirii infracţiunii locuiau în mediul urban.

Dacă motivaţia acestei schimbări în direcţia rural-urbana, la tinerii de până la 21 de ani este de regulă legată de mutarea întregii familii de origine sau de necesitatea frecventării unei şcoli, motivaţia celor peste această vârstă este legată de încadrarea în muncă. Anturajele dubioase în care unii dintre tineri, care au comis infracţiuni cu violenţă, sunt atraşi, au reprezentat drumul sigur către faptele antisociale, îndeosebi în cazul tâlhăriilor şi violurilor.

f) Mass-media. În săvârşirea acţiunilor cu violenţa creşte influenţa nefastă pe care o are mass-media, făptuitorii inspirându-se tot mai mult ca mod de operare, îndeosebi din filmele video dar şi din romanele poliţiste şi de aventuri. Ponderea celor care recunosc aceasta este scăzută, dar faptul este evident îndeosebi la infractorii tineri.

Studiile efectuate au relevat influenţă, deseori negativă, exercitată de mijloacele de informare în masă. Criminologii occidentali au menţionat pe primele locuri violenţă în mass-media şi, în special, video-violenta.

Cercetările s-au concentrat asupra acestui aspect, rezultând că violenţa pe micile sau marile ecrane furnizează modele de comportament negative. Este cazul infractorului Enasescu Cosmin în vârstă de 22 de ani care a violat şi apoi a ucis bestial o fetiţă de 11 ani din oraşul Deva, judeţul Hunedoara. După ce a fost prins, asasinul a declarat că în comiterea faptei s-a inspirat din romanul poliţist „Inamicul public numărul unu“ scris de Horia Teuceanu.

Este demn de semnalat şi faptul că:

— violenţă pe micile şi marile ecrane furnizează auditorilor modele de comportament negative;

— determina creşterea nivelului agresiv în rândul auditoriului;

— desensibilizează auditoriul cu privire la gravele prejudicii pe care le produce violenta.

Programele violente determina o dezbinare a auditoriului şi îl scot din real determinându-l să săvârşească pe calea imitaţiei fapte violente, spontane şi neplanificate.

Totodată se releva faptul că receptarea mesajelor mass-media se realizează şi interpelează în funcţie de propriile nevoi, atitudini şi imagini despre lume, astfel încât video-violenta va produce efecte doar asupra celor care au înclinaţii spre violenţă fără a exclude rolul mijloacelor de informare în desensibilizarea generală şi formarea unor atitudini nedorite şi neconforme cu interesele societăţii.13

În acelaşi plan şi cu implicaţii asemănătoare, mai ales asupra tinerilor, se afla materialele pornografice care deseori indica la viol.

g) Stări conflictuale acumulate în timp. Cel mai frecvent se întâlneşte starea conflictuală dintre rude. Între soţi, fie pe fondul geloziei, fie la consumul excesiv de alcool, concluzia este valabilă îndeosebi la infracţiunile de omor şi vătămări corporale. Este relevant că în 34% din cazurile de omor şi vătămări corporale grave a existat o asemenea stare conflictuală mocnita în timp şi explodata sub influenţa unui stimulant de moment, care de regulă a fost alcoolul.

Cu toate acestea, starea conflictuală s-a manifestat uneori şi latent, ducând în final la omor ori tentative de omor, în baza unor planuri abil concepute şi bine puse în practică. Elocvent apare şi cazul arestatei D. Marcela din Urziceni care împreună cu amantul ei a cheltuit o însemnată suma de bani despre care până la urmă a aflat şi soţul ei. În intenţia de a-i închide gura pentru totdeauna D. Marcela îi pune soţului stricnină în cafea, dar din întâmplare după ce a fost gustata de soţ a fost băută de fiica lor minoră. Soţul a fost salvat iar fiică a decedat în spital.

Concluzia particulară a acestui aspect o constituie faptul că în ultimii ani creşte numărul infracţiunilor de omor şi vătămări corporale grave cu motivaţie conflictuală de răzbunare şi ura acumulată în timp, fond patrimonial, afaceri mai mult sau mai puţin oneroase între parteneri, reglări de conturi în lumea interlopă, dreptul asupra pământului sau asupra unor proprietăţi imobiliare.

Rude şi vecinii de proprietăţi se omoară, oameni care se ucid sau se vătămează grav în câmp şi păduri, corpuri neînsufleţite descoperite în lanuri de culturi, etc., conflicte între două sau mai multe comunităţi rurale privind dreptul de folosinţă asupra unor păşuni, fâneţe, etc., toate având drept cauză conflictuala dreptul de proprietate şi folosinţă asupra pământului.

Certurile şi conflictele spontane, au adus în mod curios în posturi de victime şi persoane absolut nevinovate. În astfel de situaţii factorul detonator l-a reprezentat în mod deosebit alcoolul. De regulă, aici, nu s-a vizat de la început actul infracţional şi nu s-a urmărit rezultatul socialmente periculos dat, nici nu s-a întreprins prea mult pentru prevenirea consecinţelor nefaste.14

Dezlănţuirile animalice, alcoolul şi în unele situaţii tulburările de comportament au dus la comiterea unor omoruri, vătămări corporale grave, tâlharii de mare sălbăticie, violuri, comise cu cruzime (inclusiv decapitări ale victimelor, tranşarea acestora) cu un impact puternic în rândul populaţiei şi rezonanţă aparte în mass-media.

h) Influenta nociva a anturajului. Influenta nociva a anturajului la care se adăugă şi lipsa ori insuficientă supraveghere părintească constituie pentru tineri unul din pericolele cele mai mari la care sunt expuşi. Acest aspect este specific îndeosebi comiterii infracţiunii de tâlhărie, vătămări corporale, violuri comise de infractori tineri, îndeosebi minori.

Elocvent în acest sens este grupul de infractori tineri care în martie 1998 sub conducerea unui recidivist abia eliberat din penitenciar a comis un număr de 28 de infracţiuni, infracţiuni săvârşite cu violenţă (violuri şi tâlharii).

De regulă, atacau sub paravanul întunericului şi nu aveau mustrări de conştiinţă. Au tâlhărit un preot, unui profesor i-au dat în cap şi au violat o femeie gravidă după care au jefuit-o. În grup au fost cooptaţi 6 minori. Toţi erau în mod exagerat lăsaţi fără supraveghere, frecventau cu regularitate localurile de noapte şi consumau în mod obişnuit băuturi alcoolice. De remarcat este faptul că în afară de recidivişti toţi membrii grupului făceau parte din familii organizate, cu părinţi care aveau preocupări respectabile şi chiar funcţii publice pe plan local.

i) Contribuţia victimei la săvârşirea acestor infracţiuni. Din studiul marii majorităţi a infracţiunilor comise cu violenţă, rezultă că un grad mai mare sau mai mic de responsabilitate în declanşarea acestor fapte antisociale a aparţinut victimei.

Stabilirea relaţiei dintre victima şi infractor este deosebit de importantă pentru încadrarea corectă a faptei dar şi pentru prevenirea şi combaterea altor infracţiuni cu violenţă.

Din practică judecătorească se reţin că în 25% din infracţiunile de omor şi lovituri cauzatoare de moarte au avut ca circumstanţă atenuantă, în diferite grade, provocarea victimei, iar în 20% din cazuri a avut loc o ripostă hotărâtă a victimei.

Din punct de vedere psiho-social corelaţia autor-victima prezintă următoarele aspecte:

— victima este cauza faptei, exemplu: soţul îşi ucide soţia adulteră prinsă în flagrant;

— victima este motivul infracţiunii, exemplu: cazul tâlhăriilor, jefuirilor;

— victima este rezultatul unor neînţelegeri prealabile între ea şi autor — sinucidere în doi;

— victima este rezultatul unei coincidenţe — infractorul comite o eroare, neucigând persoana vizată.

În unele cazuri, persoanele care au fost victime unei infracţiuni cu violenţă se simt atrase de pericol şi este extrem de dificil, în cazul lor, să se asigure o protecţie adecvată din partea organelor în drept, în contra propriei lor voinţe.

În alte cazuri se merge de la o evidentă imprudenţă, până la credulitate dusă la extreme. Sunt persoane cărora le place să se afişeze cu bunuri şi valori în locuri nu tocmai indicate, sunt persoane imprudente care acceptă cu uşurinţă invitaţii venite de la persoane necunoscute din anturaje dubioase. Spre exemplu, avem cazul numitului D.V. din Ţăndărei, de 61 de ani, care avea o plăcere deosebită să i se admire multele inele pe care le avea pe degete sau grămezile de bani pe care le scotea din buzunare, mai ales prin localuri publice. De aici şi până la o înşelare abilă, prin care un ţigan îi pasează o tânără dornică şi dispusă să-l însoţească până acasă, iar aici după ce D.V. şi tânăra au consumat alcool din belşug şi au întreţinut relaţii sexuale, apare ţiganul pe post de soţ înşelat, care înjunghie şi jefuieşte victimă în propria locuinţa.15

Toxicomania

Există o strânsă şi nemijlocită relaţie între escaladarea violenţei şi consumul de alcool şi stupefiante, creşterea ratei criminalităţii de violenţă fiind intim legată de proliferarea toxicomaniei. Relaţia dintre consumul de alcool şi de stupefiante pe de o parte şi criminalitatea cu violenţă pe de altă parte, este strânsă mai cu seamă la tineri; tâlhăria, atacurile nocturne, omuciderea şi alte numeroase forme ale violenţei reprezintă pentru toxicomani mijlocul la care recurg în mod disperat pentru procurarea banilor necesari consumului de substanţe toxice.

Toxicomania include consumul de droguri şi alcoolism.

a) Drogurile. Conduitele reactive din cadrul narcomanilor cu caracter agresiv trebuie înţelese în sensul că atunci când ambianta încearcă să se opună presiunilor sale spre drog, toxicomanul recurge la o suită de apărări şi denigrări, opunându-se ponderii lumii sale paradisiace, deoarece această lume inautentică, himera produsă de drog a devenit pentru el, prin slăbirea şi ştergerea legăturilor afective cu lumea, unică să raţiune de a fi, mobilul infracţiunii apare evident legat de necesitatea procurării drogului.

b) Alcoolul. Influenţa alcoolului în comiterea actelor de violenţă este clară şi evidentă atât pentru specialiştii din domeniu, cât şi pentru cetăţeanul de rând, observator al relaţiilor sociale care se derulează în jurul său. Toate cercetările efectuate de-a lungul anilor asupra rolului alcoolului în geneza infracţiunilor cu violenţă susţin prin date concrete realităţile acestei afirmaţii.

Din punct de vedere al nocivităţii se poate aprecia că alcoolismul cronic de exemplu, modifica mentalitatea fundamentală a individului şi dezvolta agresivitatea şi impulsivitatea.16 Este însoţit de o pierdere a sensurilor etici şi moralei, determina gelozia şi săvârşirea unor infracţiuni cu violenţă având această bază.