Aspecte privind garantarea constituțională a libertății presei

Nicolae Terzi, doctorand, ULIM
Recenzent: Serghei ŢURCAN, doctor în drept, conferenţiar universitar, ULIM

One shall understand the press freedom as the possibility of a citizen to express his/her opinions via printed writing. The danger of the freedom of thought, expressed in writing, of the press, emerges along with the issuing of newspapers and of a greater number of books. In this case, the press becomes a true power. Keywords: right to information; media; freedom of speech; freedom of the press; periodical press; print

Libertatea presei trebuie înţelească ca posibilitatea unui cetățean să-și exprime opiniile prin intermediul presei scrisoe. Importanţa libertăţii de gândire, exprimate în scris, apare împreună cu editarea ziarelor și a unui număr mare de cărți. În acest caz, presa devine o putere adevărată. Cuvinte cheie: dreptul la informaţie; mass-media; libertatea cuvântului; libertatea presei; presă periodică; tipărituri

Introducere

Este bine cunoscut faptul că în concurenţa privind difuzarea informaţiei pluralismul mediatic ocupă primul loc. Deoarece apar unele probleme la definirea noţiunilor de presă, mass-media vom aduce definiţia mass-mediei dată de prof. Mihai Coman care susţine că acest termen s-a format pe teren anglofon, prin sinteza dintre un cuvânt englez (mass), care trimite la masa de consumatori ai acestor forme culturale, şi un cuvânt latin (media), în forma sa de plural, care se referă la suporturile pe care sunt fixate mesajele respective. Dacă primul element al construcţiei este clar, cel de-al doilea reprezintă o sursă de permanente ambiguităţi (conceptuale şi lingvistice).

Actualitate

Este necesar a se înţelege corect că media, se referă, deopotrivă, la mai multe lucruri diferite:

a) o tehnică sau un ansamblu de tehnici de (1) producere a mesajelor şi de fabricare a unor suporturi manevrabile, ceea ce implică un anume timp de transport; (2) transmitere instantanee a mesajelor printr-un canal anume (unde hertziene, cablu) către un terminal (receptor, monitor);

b) ansamblul mesajelor create cu ajutorul acestei tehnici;

c) ansamblul organizaţiilor care produc sau tratează aceste mesaje.

În diferite accepţii ale sale, relevă Mihai Coman, mass-media rămâne însă constantă şi reprezintă:

— posibilitatea comunicării de la un centru unitar către o multitudine de periferii;

— în comunicarea de masa se realizează difuzarea unui produs realizat de un grup de specialişti către mai mulţi receptori, media fiind fie suportul, fie tehnica, fie suma instituţiilor, fie toate acestea la un loc, prin care se asigură circulaţia mesajelor, într-un mod din ce în ce mai rapid, pe arii geografice din ce în ce mai extinse, către conglomerate din ce în ce mai numeroase de oameni.1

Conţinutul de bază.

Astfel, î strânsă legătură cu libertatea opiniilor se află şi libertatea presei care trebuie înţeleasă ca o posibilitate a cetăţeanului de a-şi exprima opinii prin intermediul scrierilor imprimate. Și Curtea Europeană privind Drepturile Omului, referindu-se la libertatea presei a menţionat în multiple hotărâri ale sale că aceasta joacă un rol eminent într-un stat de drept, un rol indispensabil de „câine de pază“ [hotărârea Sunday Times (nr.1) vs. Regatul Unit din 1979]2

Încă în 1926 renumitul profesor Gheorghe Alexianu, referindu-se la presa scrisă spunea că, pericolul libertăţii gândirii, manifestate în scris, a presei, apare odată cu apariţia ziarelor periodice şi a unui număr mare de cărţi. În această situaţie, presa repede devine adevărată putere.3

Prezintă un mare interes în acest sens şi afirmaţiile lui Nae Ionescu care mai târziu, în 1938, referinduse la presă ca puterea a patra spunea următoarele: „afirmaţia că presa ar fi a patra putere în stat nu are nici un sens; nu numai pentru că, în fond, separaţia aceasta a puterilor e o iluzie, aruncată în lume de un om deştept (John Locke), adoptată fără critică de un alt om şi mai deştept (Montesquieu) şi nerealizată nicăieri; ci, pentru că cele trei puteri de o parte şi presa de alta nu sînt, ca să zic aşa, omogene; nu sînt de aceeaşi clasă logică. Teoria aceasta, care consideră presa ca o putere a statului, este de altfel primejdioasă şi în orice caz în contradicţie cu libertatea presei. Căci dacă presa e puterea statului, atunci statul are dreptul să o organizeze cum vrea; adică cum crede el mai bine. Dar atunci, — unde mai e libertatea?“4

Are perfectă dreptate Nae Ionescu când afirmă că în cazul în care presa ar reprezenta o putere şi-ar pierde calitatea de a fi liberă. Însă, prof. Gh. Alexianu afirmând că presa repede devine adevărată putere, nu se referea la o putere care stabileşte un anumnit comportament a indivizilor în societatea, ci la capacitatea presei prin libertatea la opinii să creeze sau să modeleze anumite comportamente, însă care nu sunt obligatorii şi nu se impune cu necesitate. Considerăm că de aici se şi trage expresia: „presa — puterea a patra în stat“.

Constituţionalistul francez Jean Moranje, susţinut de profesorul român Gheorghe Iancu, promovează ideea precum că libertatea presei trebuie să se cantoneze doar la presă, în înţelesul său restrâns,5 reproşândui astfel prof.Ioan Muraru, care susţine că prin libertatea presei trebuie de înţeles toate tipăriturile posibile (lucrări literare, filosofice, istorice, politice, etc)6. Nu pot face parte din presă, susţine Gheorghe Iancu, lucrările literare, filosofice, politice sau altele asemenea, pentru că prin presă se poate înţelege totalitatea mijloacelor de informare obişnuită, în acest sens se pot înţelege ziarele, magazinele scrise, radioul, televiziunea dar şi alte aasemenea mijloace. Desigur, precizează Gheorghe Iancu, prin lucrări literare, filosofice, politice etc. se realizează informarea publicului, dar nu cu informaţii pe care le cuprinde presa.7

În încercarea de a defini ce reprezintă libertatea presei sau conturat diferite poziţii. Astfel, încă în 1929, prof.Maurice Hauriou vorbind despre libertatea presei susţinea teza precum că, aceasta este o manifestare publică sub toate formele, distingând în acest sens trei forme de realizarea a acestei:

1) prin cuvânt, discurs, cânt;

2) scris, imprimări, cărţi, reviste, presă periodică şi nonperiodică;

3) spectacole de teatru, filme cinema.8

Încercând a clarifica totuşi adevăratul conţinut al noţiunii presă, observăm că conform Dicţionarului explicativ al limbii române prin presă trebuie să înţelegem un dispozitiv, unealtă, maşină cu care se execută operaţia de presare a unui material, obiect; maşină tipografică simplă care tipăreşte prin presarea hârtiei pe un zaţ acoperit de cerneală; totalitatea publicaţiilor cotidiene şi periodice (ziare, reviste etc.) folosite ca mijloace de informare, de educare etc. a publicului; activitatea sau profesiunea de gazetar, de publicist; gazetărie, publicistică. 9

Deci prin presă trebuie să înţelegm, în stricto sensu, otipăritură, care de la început a apăprut în rezultatul presării unui material, acum tipăriturile apar nu numai în rezultatul presării, tipografiile utilizează sisteme electronice de imprimare, însă, oricum, rezultatul este acelaşi — apariţia unei imprimări care duce o anumită informaţie.

Pe aceeaşi poziţie se axează şi Cristian Ionescu care spune că dreptul la informaţie nu este raportat exclusiv la presă. Cetăţeanul este îndreptăţit să aibă acces la orice informaţie de interes public10. Ne raliem şi noi acestei opinii deoarece, este adevărat că presa nu este unicul mijloc de informare şi nici nu poate fi confundat cu alte mijloace, cum ar fi de exemplu teatrul sau cinematograful care reprezintă şi ele un mijloc de informare în masă. Prin orice informaţie de interes public noi înţelegem că trebuie să se înscrie şi informaţiile obţinute prin intermediul lecţiilor publice, operelor de artă (picturi, sculpturi, opere muzicale, piese de teatru, cinema, etc.), în cadrul referendumurilor, scrutinelolr electorale, mitingurilor, demonstraţiilor, diferitor întruniri de partid, sindicale, programe şi proiecte realizate de către ONG-uri, etc.

În Republica Moldova libertatea presei nu se bucură de o reglementare constituţională precum o are România care în art.30 alin.1 stabileşte dispoziţia precum că libertatea de exprimare prin viu grai, prin scris, prin imagine sunt inviolabile, iar alin.3 al acestui articol, deşi înbtr-o formă foarte laconică, stabileşte că libertatea presei implică şi libertatea de a înfiinţa publicaţii.

Republica Moldova dispune de Legea presei nr.243-XIII din 26.10.1994 care în art.1 conţine reglementarea reglementarea prin care în Republica Moldova libertatea presei constituie un drept fundamental, consfinţit de Constituţie. Este adevărat, libertatea presei ca drept fundamental, poate fi înţeleasă doar prin reglementare indirectă prevăzută de art.32 în care se spune că oricărui cetăţean îi este garantată libertatea gîndirii, a opiniei, precum şi libertatea exprimării în public prin cuvînt, imagine sau prin alt mijloc posibil. Trebuie să înţelegem că prin alt mijloic posibil se are în vedere şi prin intermediul presei. Considerăm această reglementare insuficientă fapt ce ne face să propunem amendarea Constituţiei cu o reglementare specială prin care în mod direct ar fi garantată libertatea presei.

În schimb România până în prezent nu dispune de o lege specială prin care ar fi reglementate toate relaţiile privind organizarea şi funcţionarea presei, iar până în 2012 a fost în vigoare Legea presei din Republica Socialistă România din 28 martie 1974 abrogată prin Legea nr. 95/201211. Normele pe care această lege abrogată le cuprindea, valorile pe care le promova, precum şi viziunea de ansamblu a acesteia nu fac decat să contrasteze puternic cu reglementarea actuala din Romania12.

Încercând a justifica lipsa unei legi speciale a presei în România unii politicieni consideră că prin această lege se va limita în mod drastic libertatea de exprimare,în vigoare pentru a sancţiona abuzurile de presă. Astfel, Prim-Ministrul României Victor Ponta a declarat în februarie 2013 la Bruxelles, că Guvernul nu va promova o lege a presei sau modificări ale prevederilor actuale, în urma raportului Comisiei Europene, şi nici Parlamentul nu ar trebui să intervină cu noi norme legislative în domeniu. Nu intentionez, ca sef al Guvernului şi nici ca lider al majorităţii, să facem o lege a presei. Este o discuţie de foarte mulţi ani, nu exista un standard european în acest sens şi nu cred că România trebuie să înceapă cu aşa ceva. Cand vor exista nişte standarde clare la nivel european, le vom aplica şi noi.13

Și Roberta Anastase deputat PDL, fostul presedinte al Camerei Deputatilor, întro emisiune telivizată în care sau pus în discuţie unle probleme ce se conţineau în Raportul Mecanismului de Cooperare si Verificare, în care Comisia Europeana a atras atenţia asupra rolului mijloacelor de informare în masă, semnalând harţuirea unor oficiali importanţi şi a magistraţilor, a declarat că situaţia sugereaza necesitatea unei revizuiri a normelor existente pentru a garanta faptul că libertatea presei este insoţită de o protecţie corespunzatoare a instituţiilor şi a drepturilor fundamentale ale persoanelor. Eu nu cred că în Parlament ar trece o idee cu legea presei, deşi mulţi o au în cap.14

Și unii jurnalişti, cum ar fi de exemplu Cristian China-Birta (Chinezul) promovează o anumită doză de scepticism privind necesitatea unei legi speciale a presei, declarând că deocamdată, însă, cei care vor o Lege a presei sunt oricine altcineva decât jurnaliştii. Eu personal, susţine China-Birta, nu cred într-o reglementare cu unicul scop de a pedepsi. Căci, îmi pare, toată lumea care vrea o astfel de lege o vrea doar pentru a îngrădi, a limita, a pedepsi, nu pentru a organiza mai bine breasla, pentru a pune bazele viitorului acestei profesii, pentru a — în esenţă — avea o presă responsabilă. Toate discuţiile în jurul acestui subiect sunt purtate în registru negativist, „să nu mai poată scrie aşa“, „să nu aia“, „să nu aialaltă“. Nu cred de nici o culoare că este un mindset potrivit pentru o astfel de iniţiativă. Când o să văd că obiectivul principal al unei legi a presei este să avem o presă mai bună şi jurnalişti mai bine pregătiţi atunci o să mai vedem.15

Nu susţinem aceste idei, indiferent de subiecţii care le promovează, deoarece o lege care ar concretiza şi fortifica garanţiile libertăţii presei este necesară, inclusiv dacă va conţine unele reglementări privind sancţionarea celor care încalcă dreptul fundamental al liberei exprimări a opiniei, dar şi a celor care abuzează de dreptul la libera exprimare a opinei admiţând lezări a deminităţii şi onoarei, difuzţnd informaţii eronate, dezinformări, manipulări de opinie.

În această ordine de idei, ne raliem opiniei exprimată de prof.Tudor Drăganu care consideră necesar adoptarea unei legi speciale a presei, chemată să încrimineze şi să pedepsească anumite activităţi umane reprobabile, care nu pot fi săvârşite decât prin utilizarea unor mijloace de comunicare în masă, cum este, de exemplu, răspândirea de ştiri false de natură să aducă prejudicii intereselor generale. O asemenea lege specială a presei poate părea necesară şi pentru a se da o regelementare mai circumstanţiată a distribuirii răspunderii penale şi civile între cei care participă la apariţia unei publicaţii (autor, editor, redactor responsabil, întreprindere poligrafică etc)16.

Concluzii.

Faptul că în Republica Moldova există probleme privind libertatea presei îl demonstrează şi Raportului anual al organizaţiei neguvernamentale Freedom House, în care se specifică că asistăm la un regres general al libertăţii presei, cu guverne şi actori privaţi care atacă jurnaliştii sau restricţionează accesul acestora la evenimente, fie prin cenzurarea conţinutului, fie prin concedierea lor din motive politice. Din cele 197 de ţări şi teritorii monitorizate în 2013, Freedom House identifică 63 de ţări cu presă liberă, 68 cu presă parţial liberă şi 66 de ţări cu presă cel mai puţin liberă. România se situează la mijlocul clasamentului, cu scorul numeric 86, în categoria ţărilor cu presă parţial liberă. Acelaşi scor numeric îl au Burkina Faso şi Mozambicul. Republica Moldova are scorul numeric 117, la fel ca Libanul, Kenia, Bangladejul17.

Evaluarea generală a exercitării libertăţii presei a regresat la cel mai scăzut nivel din 2004 şi numărul persoanelor care au acces la media liberă este cel mai mic din 1996. Libertatea presei, susţine Lidia Traci, a înregistrat în 2013 cel mai întunecat an din ultimul deceniu.18