Unele aspecte generale privind măsurile speciale de investigaţii

Vitalie SÎLI, doctor în drept
Ruslana BULIBA

Evoluția fenomenului infracțional include necesitatea de implementare a unor măsuri speciale, care vor permite organelor de ocrotire a normelor de drept și serviciilor speciale să răspunde adecvat provocările și amenințările cu care se confruntă. Lupta eficientă cu criminalitatea este imposibilă fără utilizarea de măsuri și metode care sunt dincolo de acțiunile procesului penal, având, de obicei, caracter ascuns. Cuvinte cheie: detectare, prevenirea infracțiunilor, infracțiuni, activitatea specială de investigaţii, securitatea statului, drepturile omului și protecția libertății, măsuri speciale de investigare, autorizarea măsurilor speciale de anchetă.

Some General Aspects about Special Investigative Measures. Crime phenomenon evolution includes necessity of some special measures implementation, which will permit human rights protection organizations and special services to answer adequately provocations and threats they are faced. Efficient struggle with crimes is impossible without usage of special measures and methods which are beyond criminal process actions, usually having hidden character. Peculiarity of measures, methods and special ways consists in fact that they limit human rights and constitution liberty. But without their implementation it is inefficient to struggle with crimes, especially with heavy types of different crimes. The law according special investigation activity regulates special measures of investigation, their modification in presentations as well as control of their legacy. Actually special measures of investigation can be effective only in special investigation activity realized by eligible legal organizations according the law. Key words: special investigation activity,  human rights and freedom protection, special measures of investigation, authorization of special measures of investigation, criminality detection and prevention, special measures of investigation classification, special measures of investigation challenge, special measures of investigation determination.

Activitatea criminală, în diversitatea sa, se exteriorizează prin diferite forme, care rezultă din caracterul infracţiunilor şi gradul prejudiciabil al acestora. Comiterea infracţiunilor, în special celor grave, deosebit de grave şi excepţional de grave, este un proces îndelungat care parcurge mai multe etape care constau în elaborarea planului infracţiunii, realizarea acţiunilor pregătitoare, asigurarea posibilităţilor de ascundere şi distrugere a urmelor infracţiunii şi de plecare a făptuitorilor de la locul faptei. În asemenea situaţie este evidentă necesitatea adoptării unui cadru juridic adecvat, orientat spre apărarea intereselor statului, a securităţii şi integrităţii teritoriale a acestuia, a tuturor formelor de proprietate şi pentru asigurarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului de orice atentate criminale.

Cadrul juridic menţionat trebuie să reglementeze minuţios particularităţile activităţii orientate nemijlocit spre depistarea, prevenirea şi combaterea criminalităţii. Activitatea respectivă constă în utilizarea unor metode, mijloace şi forţe specifice, prin aplicarea cărora, în anumite condiţii, are loc o imixtiune în viaţa privată a persoanelor. Totuşi, remarcăm că această imixtiune este o necesitate obiectivă, dictată de cîţiva factori, şi anume: specificul criminalităţii grave, deosebit de grave şi excepţional de grave şi imposibilitatea sau gradul sporit de dificultate al investigării categoriilor respective de infracţiuni fără aplicarea unor măsuri speciale.

În altă ordine de idei, evoluţia fenomenului criminal implică necesitatea adoptării unor măsuri speciale care ar permite organelor de ocrotire a dreptului şi serviciilor speciale să răspundă adecvat provocărilor şi ameninţărilor cărora sunt expuse valorile şi relaţiile sociale ocrotite de lege, precum şi atentatelor asupra acestora. Combaterea eficientă a criminalităţii este imposibilă fără utilizarea de către autorităţile abilitate a unui arsenal de măsuri, mijloace şi metode speciale, aflate în afara limitelor procesului penal şi care poartă, de regulă, caracter ascuns. Specificul măsurilor, mijloacelor şi metodelor speciale constă în faptul că acestea limitează drepturile şi libertăţile constituţionale, dar fără aplicarea lor depistarea, prevenirea şi contracararea criminalităţii, în special a celei grave, deosebit de grave şi excepţional de gravă ar deveni cu mult mai puţin eficientă.

Este evident că ca activitate practică, activitatea specială de investigaţii, prin utilizarea metodelor, mijloacelor şi forţelor sale contribuie nemijlocit la prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, asigurarea restituirii prejudiciului cauzat în urma infracţiunii, căutarea persoanelor care se ascund de organele de urmărire penală, de instanţa de judecată sau se sustrag de la sancţiunea penală şi a celor dispăruţi fără urmă. Practica acumulată în domeniul prevenirii şi combaterii criminalităţii şi asigurării ordinii de drept demonstrează că anume prin realizarea măsurilor investigative speciale este posibilă relevarea oportună a intenţiilor infracţionale, a acţiunilor de pregătire a infracţiunii, precum şi a tentativelor de infracţiuni. Totodată activitatea specială de investigaţii permite nu numai depistarea infracţiunilor în curs de pregătire, dar şi asigură un cadru legal adecvat pentru a realiza măsurile speciale necesare în vederea curmării şi prevenirii comiterii lor. De asemenea, prin intermediul activităţii speciale de investigaţii, devine posibilă constatarea deplină a circumstanţelor infracţiunii, motivelor care au condus la săvîrşirea ei, precum şi obţinerea unor date de valoare probatorie, care ar asigura probarea vinovăţiei făptuitorilor potrivit participaţiei la comiterea faptei.1

În baza celor menţionate susţinem că activitatea specială de investigaţii este din start o activitate ofensivă, deoarece are ca scop depistarea, prevenirea şi combaterea criminalităţii, adică constă dintr–un set de măsuri active îndreptate spre anihilarea criminalităţii. Remarcăm acest fapt chiar şi în situaţia în care Legea privind activitatea specială de investigaţii prevede printre principiile ASI principiul inofensivităţii. Considerăm că redarea activităţii speciale de investigaţii a unui caracter inofensiv, dacă e să o privim din punctul de vedere al esenţei activităţii respective, este o eroare. Chiar şi în cazul în care admitem că autorii Legii privind ASI, prin includerea principiului inofensivităţii, s–au ghidat de necesitatea neadmiterii încălcării nejustificate a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, considerăm că acest fapt nu reflectă specificul activităţii speciale de investigaţii realizate de către subiecţii autorizaţi ai statului.

Mai mult ca atît, respectarea drepturilor şi libertăţilor omului este garantată prin instituirea procedurii de autorizare a măsurilor speciale de investigaţii, prin controlul legalităţii exercitării acestora şi prin includerea în Lege a articolelor 4 şi 5, în cadrul cărora sunt reglementate particularităţile protejării drepturilor omului şi al protecţiei datelor cu caracter personal.

Deşi, conform particularităţilor, activitatea specială de investigaţii constă în realizarea unui spectru larg de măsuri orientate inclusiv spre depistarea indicilor activităţii criminale, Legea privind ASI plasează accentul principal pe efectuarea măsurilor speciale de investigaţii în cadrul procesului penal. Astfel, din 20 de măsuri speciale de investigaţii, prevăzute în art. 18 al Legii privind ASI, 11 pot fi efectuate numai în cadrul unui proces penal, 6 — atît în cadrul unui proces penal, cît şi în afara acestuia şi doar 3 –în afara procesului penal.

Din cele 11 măsuri speciale de investigaţii efectuate doar în cadrul unui proces penal, 8 măsuri pot fi desfăşurate numai cu autorizarea judecătorului de instrucţie, la demersul procurorului, iar 3 măsuri — cu autorizarea procurorului. La măsurile efectuate numai cu autorizarea judecătorului de instrucţie, la demersul procurorului se referă:

1) cercetarea domiciliului şi/sau instalarea în el a aparatelor ce asigură supravegherea şi înregistrarea audio şi video, a celor de fotografiat şi de filmat;

2) supravegherea domiciliului prin utilizarea mijloacelor tehnice ce asigură înregistrarea;

3) interceptarea şi înregistrarea comunicărilor şi imaginilor;

4) reţinerea, cercetarea, predarea, percheziţionarea sau ridicarea trimiterilor poştale;

5) monitorizarea conexiunilor comunicaţiilor telegrafice şi electronice;

6) monitorizarea sau controlul tranzacţiilor financiare şi accesul la informaţia financiară;

7) documentarea cu ajutorul metodelor şi mijloacelor tehnice, precum şi localizarea sau urmărirea prin sistem de poziţionare globală (GPS) ori prin alte mijloace tehnice;

8) colectarea informaţiei de la furnizorii de servicii de comunicaţii electronice.

Cu autorizarea procurorului, în cadrul procesului penal, pot fi efectuate următoarele măsuri speciale de investigaţii:

1) controlul transmiterii banilor sau a altor valori materiale extorcate;

2) supravegherea transfrontalieră;

3) livrarea controlată.

De asemenea, cu autorizarea procurorului, dar atît în cadrul procesului penal, cît şi în afara acestuia, pot fi efectuate următoarele măsuri speciale de investigaţii:

1) identificarea abonatului, proprietarului sau a utilizatorului unui sistem de comunicaţii electronice ori al unui punct de acces la un sistem informatic;

2) urmărirea vizuală;

3) investigaţia sub acoperire;

4) colectarea mostrelor pentru cercetarea comparată;

5) cercetarea obiectelor şi documentelor;

6) achiziţia de control.

Legea limitează cercul subiecţilor competenţi de a efectua anumite măsuri speciale de investigaţii. Astfel, controlul transmiterii banilor sau a altor valori materiale extorcate, poate fi efectuat numai de către subdiviziunile specializate ale Ministerului Afacerilor Interne şi ale Centrului Naţional Anticorupţie.

Numai în afara procesului penal, cu autorizarea conducătorului subdiviziunii specializate, pot fi efectuate următoarele măsuri speciale de investigaţii:

1) chestionarea;

2) culegerea informaţiei despre persoane şi fapte;

3) identificarea persoanei.

După cum observăm, numărul măsurilor speciale de investigaţii care pot fi efectuate cu autorizarea conducătorului subdiviziunii specializate a fost limitat esenţial. Considerăm că acest fapt poate complica activitatea de depistare şi prevenire a criminalităţii, în special de către autorităţile care nu dispun de organul de urmărire penală. În context, remarcăm că ar deveni foarte complicată realizarea sarcinii prevăzute la lit. d) din art. 2 al Legii privind activitatea specială de investigaţii, şi anume — colectarea de informaţii despre posibile evenimente şi/sau acţiuni ce ar putea pune în pericol securitatea statului. Mai mult ca atît, printre temeiurile pentru efectuarea măsurilor speciale de investigaţii nu sunt remarcate direct evenimentele, circumstanţele care pot pune în pericol securitatea statului.

Din acest motiv considerăm că ar fi fost binevenită extinderea posibilităţilor conducătorului subdiviziunii specializate. Astfel, din moment ce măsurile speciale de investigaţii autorizate de către procuror se efectuează atît în cadrul unui proces penal, cît şi în afara acestuia, este posibilă delimitarea acestora în dependenţă de etapa la care sunt autorizate. În asemenea situaţie, dacă măsura specială de investigaţie urmează a fi efectuată în cadrul unui proces penal, atunci ea trebuie autorizată de către procuror, iar dacă se efectuează pînă la pornirea procesului penal, atunci să poată fi autorizată de către conducătorul subdiviziunii specializate, cu atît mai mult că acesta este responsabil de întreaga activitate a organului care îl conduce şi legalitatea măsurilor realizate.

Potrivit art. 19 din Legea privind activitatea specială de investigaţii, temeiurile pentru efectuarea măsurilor speciale de investigaţii sînt:

1) circumstanţele neclare în legătură cu pornirea urmăririi penale;

2) informaţiile, devenite cunoscute, privind:

a) fapta prejudiciabilă în curs de pregătire, de comitere sau comisă, precum şi persoanele care o pregătesc, o comit ori au comis–o;

b) persoanele care se ascund de organele de urmărire penală sau de instanţa de judecată ori care se eschivează de la executarea pedepsei penale;

c) persoanele dispărute fără urmă şi necesitatea stabilirii identităţii cadavrelor neidentificate;

d) circumstanţele care pun în pericol ordinea publică, securitatea militară, economică, ecologică sau de altă natură a statului;

e) circumstanţele ce pun în pericol securitatea investigatorului sub acoperire sau a membrilor familiei acestuia;

3) actele procesuale ale ofiţerului de urmărire penală, ale procurorului sau ale judecătorului de instrucţie în cauzele penale aflate în procedura acestora;

4) interpelările organizaţiilor internaţionale şi ale autorităţilor de drept ale altor state în conformitate cu tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte;

5) raportul ofiţerului de investigaţii privind circumstanţele ce pun în pericol securitatea proprie, a familiei sale şi a persoanelor apropiate lui.

Conform alin 2) al aceluiaşi articol măsurile speciale de investigaţii se autorizează şi se înfăptuiesc în cazul cînd sînt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) realizarea scopului procesului penal este imposibilă pe altă cale ori există un pericol pentru securitatea statului; şi

b) măsura specială de investigaţii este proporţională cu restrîngerea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Legea privind activitatea specială de investigaţii reglementează măsurile speciale de investigaţii, modalitatea de dispunere şi de efectuare a acestora, precum şi de realizare a controlului asupra legalităţii lor (alin.2, art. 1). De fapt, măsurile speciale de investigaţii pot fi efectuate doar în cadrul activităţii speciale de investigaţii, de către organele împuternicite de lege şi cu respectarea cerinţelor expres indicate în lege.

Măsurile speciale de investigaţii sunt parte componentă a activităţii speciale de investigaţii, care constă din totalitatea acţiunilor orientate spre soluţionarea unor sarcini tactice concrete. Măsurile speciale de investigaţii au caracter investigativ–de căutare fiind îndreptate spre obţinerea informaţiilor despre persoanele care pun la cale, pregătesc sau comit o infracţiune, despre depistarea indiciilor activităţii criminale, despre locul aflării persoanelor care se ascund de anchetă şi judecată, precum şi a persoanelor dispărute.

În majoritatea statelor UE instituţia măsurilor speciale de investigaţii este catalogată drept tehnici speciale de investigare. Astfel, în conformitate cu prevederile Recomandării 10 (2005) a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, prin tehnici speciale de investigare se înţeleg mijloacele speciale, inclusiv interceptarea comunicaţiilor şi accesul la traficul de comunicaţii şi datele de localizare, urmărirea clandestină şi supravegherea audio şi video electronică a locurilor publice şi încăperilor private, cercetarea clandestină a localurilor private, livrarea controlată, infiltrarea agenţilor sub acoperire şi utilizarea informatorilor, supravegherea clandestină a tranzacţiilor financiare şi alte măsuri clandestine aplicate de organele abilitate în cadrul anchetelor penale, în scopul depistării sau investigării unor infracţiuni penale grave. Tehnicile speciale de investigare, pe de o parte, constituie mijloace vitale şi eficiente de combatere a infracţiunilor grave, iar pe de altă parte presupun prin modul de operare, ingerinţe în drepturile persoanei ocrotite prin lege. O trăsătură esenţială a tehnicilor speciale de investigare rezidă în instituirea unor condiţii normative mai stricte pentru aplicarea acestora, deoarece potrivit esenţei tehnicile de investigare respective aduc atingere drepturilor persoanei ocrotite prin lege.

Reieşind din prevederile Legii privind activitatea specială de investigaţii, pot fi deduse trăsăturile specifice măsurilor speciale de investigaţii, şi anume:

— măsurile speciale de investigaţii sunt strict determinate de lege. Lista măsurilor speciale de investigaţii este expres prevăzută în art. 18 din legea nominalizată, în alin. 2 al aceluiaşi articol remarcîndu–se că această listă este una exhaustivă şi poate fi modificată sau completată numai prin lege;

— măsurile speciale de investigaţii pot fi efectuate doar de către subiecţii prevăzuţi direct în art. 6 din lege;

— măsurile speciale de investigaţii se efectuează numai în vederea realizării scopului şi sarcinilor activităţii speciale de investigaţii;

— măsurile speciale de investigaţii se înfăptuiesc numai în conformitate cu legislaţia şi numai în cazul cînd pe altă cale este imposibil de a asigura realizarea sarcinilor prevăzute în art. 2 al Legii;

— confidenţialitatea şi conspirativitatea organizării, tacticii şi metodelor de desfăşurare a măsurilor speciale de investigaţii.2

Pentru a se încadra în prevederile legale măsurile speciale de investigaţii urmează să fie autorizate în condiţiile procedurii instituite. Astfel, măsurile speciale de investigaţii care pot fi autorizate de către judecătorul de instrucţie la demersul procurorului se autorizează în condiţiile Codului de procedură penală al Republicii Moldova. Măsurile speciale de investigaţii care pot fi autorizate de către procuror, se autorizează de către procuror din oficiu sau la demersul ofiţerului de urmărire penală, al ofiţerului de investigaţii sau al conducătorului subdiviziunii specializate în cadrul unui dosar special format şi înregistrat. În ordonanţa procurorului trebuie să se indice:

a) măsura concretă autorizată;

b) perioada pentru care a fost autorizată măsura;

c) identitatea atribuită investigatorului sub acoperire, precum şi activităţile pe care acesta le va desfăşura;

d) numele, prenumele, numărul de identificare al persoanei supuse măsurii speciale de investigaţii sau datele de identificare ale acesteia, dacă sînt cunoscute;

e) motivul efectuării măsurii speciale de investigaţii;

f) informaţia cu privire la aparatele tehnice necesare pentru efectuarea măsurii speciale de investigaţii.

Măsurile speciale de investigaţii care pot fi autorizate de către conducătorul subdiviziunii specializate se dispun prin rezoluţie de către conducătorul subdiviziunii specializate din oficiu, precum şi la solicitarea ofiţerului de investigaţii, ofiţerului de urmărire penală sau a procurorului.

Atenţie deosebită legiuitorul a atras termenului de desfăşurare a măsurilor speciale de investigaţii. Astfel, conform alin. 7 al art. 20 din Legea privind activitatea specială de investigaţii măsura specială de investigaţii se dispune pe o perioada de 30 de zile, cu posibilitatea prelungirii întemeiate pînă la 6 luni. Fiecare prelungire a duratei măsurii speciale de investigaţii nu poate depăşi termenul de 30 de zile. În cazul în care termenul de autorizare a efectuării măsurii speciale de investigaţii a fost prelungit pînă la 6 luni, se interzice autorizarea repetată a măsurii speciale de investigaţii pe acelaşi temei şi asupra aceluiaşi subiect, cu excepţia cazurilor de utilizare a investigatorilor sub acoperire sau de apariţie a circumstanţelor noi, precum şi a cazurilor de cercetare a faptelor legate de investigarea crimelor organizate şi a finanţării terorismului.

Măsurile speciale de investigaţii autorizate trebuie să înceapă la data indicată în actul de dispunere sau cel tîrziu la data expirării termenului pentru care a fost autorizată.

În cazul în care au dispărut temeiurile şi motivele ce au justificat autorizarea măsurii speciale de investigaţii înainte de expirarea termenului pentru care aceasta a fost autorizată procurorul sau, după caz, conducătorul subdiviziunii specializate va dispune încetarea imediată a acesteia.

Dacă însă nu mai există temeiuri pentru efectuarea măsurilor speciale de investigaţii, ofiţerul de investigaţii solicită procurorului sau, după caz, conducătorului subdiviziunii specializate încetarea imediată a acestor măsuri.

Pentru asigurarea realizării controlului asupra desfăşurării măsurii speciale de investigaţii, ofiţerul de investigaţii care efectuează măsurile speciale de investigaţii, în termen de o lună de la data dispunerii măsurilor sau în termenul stabilit în actul de dispunere, va informa printr–un raport procurorul sau, după caz, conducătorul subdiviziunii specializate care a autorizat măsura specială de investigaţii despre rezultatele obţinute la implementarea măsurilor speciale de investigaţii. Dacă, în cadrul examinării raportului, procurorul sau conducătorul subdiviziunii specializate constată că nu sînt respectate condiţiile de efectuare a măsurii speciale de investigaţii sau că, prin măsura dispusă, se încalcă disproporţionat ori în mod vădit drepturile şi interesele legitime ale persoanelor, el dispune încetarea acesteia.

Rezultatele obţinute în urma desfăşurării măsurilor speciale de investigaţii se consemnează de către ofiţerul de investigaţii care efectuează măsura specială de investigaţii prin întocmirea unui proces–verbal pentru fiecare măsură autorizată de judecătorul de instrucţie sau de procuror, iar în cazul măsurilor speciale de investigaţii autorizate de către conducătorul subdiviziunii specializate — printr–un raport care se prezintă acestuia.

Rezultatele măsurilor speciale de investigaţii pot servi drept temei pentru efectuarea altor măsuri speciale de investigaţii în scopul prevenirii criminalităţii şi asigurării securităţii statului, ordinii publice, precum şi în calitate de probe dacă au fost efectuate în cadrul unei cauze penale.

În continuare vom supune analizei măsurile speciale de investigaţii care pot fi efectuate cu autorizarea conducătorului subdiviziunii specializate, deoarece categoria respectivă de măsuri speciale se disting prin anumite particularităţi sub aspectul autorizării, realizării, controlului asupra legalităţii şi finalităţii acestora.

Astfel, în conformitate cu prevederile Legii privind activitatea specială de investigaţii,3 cu autorizarea conducătorului subdiviziunii specializate pot fi efectuate următoarele MSI:

1. Chestionarea;

2. Culegerea informaţiei despre persoane şi fapte;

3. Identificarea persoanei.

Chestionarea, ca măsură specială de investigaţii, constă comunicarea nemijlocită a ofiţerului de investigaţii şi a altor persoane împuternicite de către acesta cu persoanele care posedă sau care dispun de informaţii despre fapte, evenimente, circumstanţe sau persoane carte prezintă interes.

În esenţă, scopul chestionării constă în acumularea informaţiei prin intermediul comunicării verbale interpersonale (discuţie) cu persoana care cunoaşte datele (circumstanţe, evenimente, fapte, persoane) ce prezintă interes pentru ofiţerul de investigaţii.

O astfel de discuţie poate avea loc atît deschis, cît şi confidenţial, prin contact vizual personal sau prin intermediul mijloacelor tehnice de legătură (telefon).

Legiuitorul nu a prevăzut pentru chestionare o astfel de condiţie cum ar fi acordul persoanei chestionate. Totuşi, lipsa acordului ar face imposibilă discuţia. Din acest motiv, prin acordul benevol trebuie subînţelesă comunicarea dintre obiectul şi subiectul MSI fără impunere, fără aplicarea constrîngerii, exteriorizate prin utilizarea ameninţărilor sau a altei influenţe. Însuşi faptul participării persoanei chestionate la discuţie şi răspunsul acesteia la întrebări reprezintă manifestarea acordului de a discuta, indiferent de faptul dacă a fost solicitat acceptul preventiv de a efectua chestionarea sau dacă a fost anunţat subiectul MSI despre scopul, conţinutul discuţiei ce urmează să aibă loc.

Legiuitorul nu înaintează careva cerinţe şi nu stabileşte restricţii faţă de procedura de efectuare a chestionării. Astfel, conform unor opinii,4 vîrsta, sexul, starea fizică sau psihică a persoanei chestionate nu pot împiedica efectuarea chestionării. Unicele limite care pot exista ţin de normele moralei şi eticii. Spre exemplu, chestionarea minorului nu necesită prezenţa părinţilor sau a pedagogului, este posibilă chestionarea persoanei bolnave, a victimei infracţiunii, dacă starea acestuia permite o astfel de discuţie. Chestionarea femeii, inclusiv despre circumstanţele infracţiunii cu caracter intim, poate fi efectuată nu numai de o altă femeie, dar şi de un bărbat.

Timpul, locul efectuării chestionării deseori rezultă din circumstanţele de facto, din acest motiv ea poate fi efectuată atît în localul de serviciu care desfăşoară activitatea specială de investigaţii, cît şi în orice alt loc în care se află persoana chestionată, inclusiv în stradă, transport, la locul de serviciu sau de trai, la locul faptei etc.

Nu contravine legislaţiei efectuarea chestionării cu respectarea regulilor conspiraţiei, prin nedivulgarea de către subiect a identităţii sale, a statutului său, sau participarea la discuţie cu prezentarea unei alte calităţi. Acest fapt rezultă din drepturile organelor care efectuează activitatea specială de investigaţii. În special, dreptul de a utiliza în scopul conspiraţiei documentele care cifrează identitatea persoanelor, ceea ce permite prezentarea conform calităţii care se conţine în documentul corespunzător (alin. 1, lit. c), art. 7 din Legea privind activitatea specială de investigaţii).

În procesul chestionării ar putea fi utilizate aparatele de înregistrare audio, video sau de alt ordin, atît deschis, cît şi în secret faţă de persoana chestionată. Utilizarea aparatelor tehnice în procesul chestionării este posibilă din cauza că acest fapt nu se răsfrînge asupra esenţei chestionării, servind doar drept mijloc de fixare a informaţiei. Din acest motiv considerăm că în asemenea situaţie nu este necesar acordul pentru utilizarea tehnicii respective în procesul chestionării. Drept excepţie este chestionarea cu utilizarea unui astfel de mijloc tehnic cum este detectorul comportamentului simulat (poligraful). În cazul efectuării chestionării cu aplicarea poligrafului, chiar şi în cadrul activităţii speciale de investigaţii, este necesar acordul scris al persoanei chestionate.5

Anumite particularităţi la efectuarea chestionării apar în situaţiile specifice ce rezultă din statutul procesual deosebit al persoanei chestionate, adică dacă persoana este bănuită sau învinuită în săvîrşirea infracţiunii. Prin întărirea dreptului bănuitului, învinuitului de a nu–şi demonstra nevinovăţia şi de a nu mărturisi împotriva sa, precum şi asigurarea învinuitului cu dreptul de a fi asistat de avocat din momentul intentării dosarului penal, al reţinerii, arestării sau punerii sub învinuire, legiuitorul reiese din statutul deosebit al acestui subiect al relaţiilor procesual penale şi din necesitatea stabilirii unor garanţii suplimentare pentru apărarea intereselor acestuia.

Deoarece normele legislaţiei cu caracter general, nu pot fi aplicate în privinţa bănuitului, învinuitului fără a lua în calcul particularităţile statutului său juridic, inclusiv care rezultă din prevederile Constituţiei RM şi al Codului de procedură penală, chestionarea bănuitului, învinuitului la indicaţia ofiţerului de urmărire penală poate fi efectuată doar cu respectarea dispoziţiilor Codului de procedură penală, prin care sunt întărite garanţiile drepturilor acestui participant deosebit la procesul penal.

Rezultatele chestionării ca măsură specială de investigaţie se întocmesc sub formă raport, în cazul cînd a fost efectuată de către ofiţerul de investigaţii. Totuşi, din moment ce chestionarea poate fi efectuată şi de către alte persoane, împuternicite de către ofiţerul de investigaţii, considerăm că rezultatele acesteia ar putea fi reflectate în astfel de documente cum ar fi explicaţia, comunicarea, declaraţia. Conform altor opinii astfel de documente pot fi şi procesul–verbal de recunoaştere a vinovăţiei, cererea, certificatul, sau alt document de serviciu.6 Tipul documentului depinde de timpul, condiţiile, circumstanţele, forma, obiectul şi subiectul chestionării. Astfel, chestionarea la locul faptei a mai multor persoane care cunosc în măsură diferită evenimentele ce prezintă interes, poate fi prezentată sub formă de raport sau notă. Dacă chestionarea a avut loc cu condiţia respectării confidenţialităţii asupra faptului şi conţinutului, atunci rezultatele sale pot fi reflectate doar în documente cu acces limitat, fără indicarea datelor de identitate a persoanei chestionate.

Culegerea informaţiei despre persoane şi fapte este măsura specială de investigaţii care constă în dobîndirea informaţiei despre persoane fizice şi juridice, despre faptele, evenimentele, circumstanţele care prezintă interes prin studierea nemijlocită a documentelor, a materialelor, a bazelor de date, prin întocmirea de solicitări adresate persoanelor fizice şi juridice care posedă sau care dispun de informaţia nominalizată.

Aşadar, după cum rezultă din cele expuse, informaţia despre persoane şi fapte poate fi culeasă de la întreprinderi, organizaţii, instituţii, persoane cu funcţii de răspundere sau persoane fizice, care dispun de surse oficiale (purtători, materiale, documente, baze de date etc.), atît prin interpelări oficiale, cît şi cu utilizarea procedeelor tactice şi a măsurilor de conspiraţie.

Dobîndirea informaţiei, care se exteriorizează prin primirea sau adunarea de informaţie, reprezintă un proces de solicitare a documentelor oficiale, de întocmire a interpelărilor şi obţinere a informaţiei necesare pentru soluţionarea sarcinilor activităţii speciale de investigaţii, precum şi a verificării anumitor informaţii conform datelor acumulate în baze de date, sau acumulării informaţiei din aceste baze de date etc.

Drept obiect al solicitării poate fi informaţia de diferit gen, dar necesară pentru soluţionarea unor sarcini concrete, inclusiv pentru asigurarea desfăşurării altor măsuri speciale de investigaţii, stabilirea direcţiilor de activitate, căutarea infractorului care se ascunde sau a persoanei dispărute fără urmă, verificării informaţiei iniţiale primite etc. În special, pot fi solicitate date privind eliberarea persoanei a documentelor oficiale, prezenţa mijloacelor de transport, a armei, privind antecedentele penale, numărul de telefon, cercul legăturilor în locurile de detenţie şi alte date necesare.

Solicitarea privind accesul al informaţie poate fi atît în formă scrisă, cît şi verbală, în dependenţă de statutul informaţiei şi necesitatea asigurării posibilităţii de studiere a conţinutului surselor în care se conţine.

Informaţiile cu caracter confidenţial pot fi solicitate doar pe cale oficială şi numai în forma scrisă. La asemenea date se referă informaţiile care constituie secret al anchetei, informaţiile cu caracter de serviciu, accesul la care este limitat (secret de serviciu), datele ce ţin de activitatea profesională, accesul la care este limitat în conformitate cu Constituţia şi legile RM (secretul medical, notarial, advocaţilor, a comunicărilor telefonice, trimiterilor poştale, telegrafice şi altor comunicări etc.), datele privind secretul comercial etc.

Luînd în considerare că activitatea specială de investigaţii poate fi efectuată atît public, cît şi în secret, precum şi datorită orientării investigative a acestei activităţi şi necesităţii respectării regulilor conspiraţiei la culegerea de informaţii este posibilă, sau ar trebui asigurată posibilitatea primirii neoficiale a datelor cu caracter confidenţial.

Culegerea de informaţii poate fi efectuată nemijlocit de către ofiţerul de investigaţii sau cu ajutorul persoanelor care acordă suport, inclusiv în mod confidenţial. Obţinerea informaţiei din sursele aflate la persoane fizice poate avea loc prin xerocopierea lor sau extragerea documentelor cu acordul acestor persoane. Efectuarea acestei măsuri speciale de investigaţii se poate îmbina cu efectuarea chestionării, urmărirea vizuală, colectarea mostrelor pentru cercetare comparată etc.

Rezultatele culegerii informaţiei despre persoane şi fapte urmează a fi reflectate prin raport, chiar şi în cazul implicării în această măsură a persoanelor care acordă ajutor ofiţerului de investigaţii.

Informaţia obţinută oficial, în urma culegerii de informaţii poate fi anexată la materialele dosarului penal în modul prevăzut de Codul de procedură penală.

Identificarea persoanei este măsura specială de investigaţii care constă în stabilirea persoanei după semnalmentele statice (amprente digitale, componenţa sîngelui şi a salivei, urme de miros şi urme lăsate la locul infracţiunii) şi dinamice (mers, gesticulare, mimică etc.), precum şi prin intermediul fotorobotului şi al altor metode ce dau posibilitate de a stabili persoana cu o probabilitate sporită.

De fapt, măsura respectivă constă în identificarea neprocesuală a persoanei după modelul existent în memoria persoanei care identifică (martor, victimă).

Măsura respectivă presupune aplicarea metodelor criminalistice de identificare, fără fixarea procesual–penală corespunzătoare. În special, identificarea persoanei este posibilă prin intermediul semnalmentelor statice şi a celor dinamice. La semnalmentele statice se atribuie amprentele digitale, grupa sangvină, expertiza părului, a salivei, a urmelor de miros şi altor urme lăsate la locul infracţiunii, precum şi în baza altor trăsături sau calităţi ale persoanei, cum ar fi unele trăsături specifice (cicatrice, tatuaje, neajunsuri fizice). Semnalmentele dinamice, la rîndul său, caracterizează persoana conform trăsăturilor de exteriorizare a anumitor deprinderi, cum ar fi specificul mersului, gesturi caracteristice, mimica caracteristică persoanei, vocea persoanei, defecte ale vorbirii etc.

Identificarea poate fi efectuată în baza totalităţii semnelor generale şi individuale ale obiectului. Asemenea identificare poate fi realizată pe cale analitică. Persoana care identifică în mod imaginar evidenţiază unele trăsături caracteristice ale obiectului, după care, pe baza lor formează chipul general al identificatului. Identificarea este posibilă şi conform chipului generala al obiectului, fără analiza trăsăturilor sale, cu indicarea ulterioară a trăsăturilor conform cărora a fost identificată. Identificarea poate fi efectuată atît pe cale perceperii vizuale nemijlocite cît şi după fotografie, fotorobot, imagini video, fonograme etc.

În calitate de obiect al identificării pot fi nu numai persoanele concrete suspectate de comiterea unei infracţiuni, aflate în căutare, dar şi subiecţii care se aseamănă după exterior (trăsături) cu persoanele care prezintă interes operativ.7

Măsura respectivă poate fi efectuată atît de către ofiţerii de investigaţii, cît şi de persoanele atrase la identificarea persoanei, care dispun de informaţii despre persoana identificată, precum şi persoanelor care acordă ajutor ofiţerului de investigaţii sau specialiştii. Astfel, pentru a efectua măsura respectivă pot fi implicaţi chinologii, în cazul utilizării cîinilor la identificarea persoanei după urmele de miros, ridicate de la locul faptei.

Identificarea persoanei poate fi efectuată şi de persoana care nemijlocit nu a perceput trăsăturile obiectului (inclusiv video sa foto), dar dispune de informaţie cu caracter descriptiv despre trăsăturile individuale ale persoanei (portretul vorbit).

Timpul, locul, metoda de desfăşurare a măsurii respective se determină în dependenţă de prezenţa informaţiei despre persoana identificată, participarea persoanelor implicate în identificare. Astfel, identificarea poate fi efectuată în încăperea organului activităţii speciale de investigaţii, în localul unde se află specialistul implicat în măsură sau în locul posibilei apariţii a persoanei identificate.

Rezultatele identificării se întocmesc în dependenţă de metoda identificării, condiţiile efectuării sau componenţa participanţilor la măsură. Astfel de documente pot fi raportul ofiţerului de investigaţii, explicaţia celui ce identifică, certificatul specialistului implicat în măsura de identificare. În context, remarcăm că Legea privind activitatea specială de investigaţii nu a diversificat lista documentelor în care urmează a fi reflectate rezultatele măsurilor speciale de investigaţii, deşi acest fapt se impune prin specificul subiecţilor care întocmesc documentul corespunzător.

Generalizînd prezentul studiu considerăm necesar a menţiona importanţa deosebită care revine măsurilor speciale de investigaţii în activitatea de prevenire, descoperire şi combatere a criminalităţii. În general, activitatea specială de investigaţii, în cazul în care prioritate în activitatea de combatere a criminalităţii se pune pe prevenirea infracţiunilor, trebuie să conţină suficiente posibilităţi de a se realiza cu eficienţă maximă. Lipsa unor reglementări corecte şi minuţioase poate contribui la activizarea criminalilor şi, implicit, la creşterea nivelului criminalităţii în ansamblu. Din acest motiv, organele de ocrotire a normelor de drept şi serviciile speciale trebuie să dispună de un arsenal destul de larg de posibilităţi pentru prevenirea, descoperirea şi combaterea criminalităţii.