Diagnosticarea modificărilor produse în conţinutul iniţial al documentelor

Ion Vacaru, doctorand, ULIM
Recenzent: Gheorghe GOLUBENCO, doctor, conferenţiar universitar 

În lucrare se expun modalităţile de falsificare a documentelor prin adăugire de text, înlăturare mecanică şau chimică a conţinutului preexistent, precum şi indicii ce denotă asemenea modificări, metodele de evidenţiere a falsului. În finalul articolului se propune un algoritm de examinare a textului documentului în cazul existenţei unei bănueli că acesta a fost falsificat prin adăugire de text. Cuvinte cheie: document, ştergere de text, corodare, adăugire de text, algoritm de cercetare.

The Diagnostic of Changes Made in the Content of the Document. The paper exposes the ways of document falsification through new text adding, mechanical or chemical removal of the existing text as well as the signs that denote such modifications and the methods of highlighting the falsification. At the end of the article the author suggests an algorithm of examination of the text of the document in the case of suspected falsification through text adding. Key words: document, mechanical and chemical removal of the text, text adding, research algorithm.

Situaţia expertuală, la baza căreia este pusă versiunea privind posibila modificare parţială a documentului necesită efectuarea expertizei tehnico-criminalistice a documentelor pentru a soluţiona întrebarea dacă în conţinutul iniţial al actului sunt sau nu introduse careva modificări. Astfel de documente, conţinutul cărora este parţial modificat prezintă destul de frecvent obiectul cercetărilor criminalistice. Modificări se operează în texte, impresiuni de ştampilă (sigilii), se înlocuiesc fotografiile, se schimbă unele file din documente etc. În aceste scopuri se recurge la diverse ştersături, adăugiri, corodări, spălări de text etc.

Sarcinile care stau în faţa expertului în cercetarea a astfel de documente pot fi divizate în două grupe: a) detectarea modificărilor în conţinutul iniţial al documentului; b) relevarea conţinutului preexistent. Aceste sarcini sunt, de regulă, strâns legate între ele şi încercarea de a le despărţi nu totdeauna reuşeşte. Spre exemplu, detectarea corodării sau spălării de text presupune iminent descoperirea unor fragmente de grafisme ale textului iniţial.

În cele ce urmează vom încerca să abordăm unele particularităţi problematice ale metodicii diagnosticării a astfel de modificări, dar şi a posibilităţilor relevării conţinutului preexistent al documentului.

Prin ştersătură majoritatea savanţilor ruşi (Сосенушкина М.Н., Белкин Р.С. ş.a.) înţeleg, pe drept, doar înlăturarea mecanică a semnelor sau a oricaror altor inscripţii în scopul modificării conţinutului iniţial al acestuia1. Criminaliştii români semnificaţia acestui termen o înţeleg mai larg — ca „intervenţie de natură mecanică sau chimică asupra documentului, îndreptate spre înlăturarea sau decolorarea scrisului“2. Totuşi, precizările făcute de cercetătorul român D. Sandu scot în evidenţă unele deosebiri între aceste modalităţi, şi anume că, ştergerea mecanică constă în radiere şi răsuire, iar ştergerea chimică în corodare şi spălare.

Prin radiere se formează indicii de influenţă mecanică asupra documentului şi semne ale textului iniţial rămase pe acesta. De regulă, la înlăturarea scrisului prin radiere mecanică se foloseşte guma, miezului de pâine ş.a., iar răzuirea presupune înlăturarea scrisului cu lama şi alte obiecte ascuţite de acest fel.

Întrebările tipice care se formulează în faţa expertului sunt: — dacă documentul incriminat a fost sau nu supus unor ştersături?; — care este conţinutul iniţial al documentului?

Acţiunea mecanică asupra actului poate fi pusă în evidenţă prin mai multe elemente: — deterioararea structurii stratului superior al hârtiei (distrugerea încleerii fibrelor de hârtie, ceea ce duce la scămoşarea lor, pierderea luciului hârtiei şi aspectul mat în zona respectivă comparativ cu satinajul normal al porţiunilor învecinate); — subţierea hârtiei în locul afectat, gradul diminuării fiind în funcţie de calitatea hârtiei (grosimea hârtiilor de calitate inferioară este neuniformă, subţierea lor va fi mai pronunţată); — afectarea liniaturii imprimate a hârtiei, a desenului de protecţie, a unor semne şi a grafismelor textului învecinat; — difuzia mare a cernelii în locurile unde a fost alterată hârtia3; — apariţia unor zone de altă culoare sau a unor zone, în locurile unde s-a încercat refacerea satinajului.

Semnele unor rămăşiţe de text care s-au păstrat în masa hârtiei documentului: — particule de colorant sau trasee grafice, incomplet înlăturate sau răzuite; — urme de presare lăsate pe document de instrumentul scriptural4; — alterarea documentului după configuraţia unor semne de scriere (subţierea grosimii hârtiei, scămoşarea stratului superior al hârtiei); — existenţa unor fluoriscenţe accentuate, de nuanţe diferite comparativ cu fondul general de fluoriscenţă a documentului incriminat.

Fiecare dintre aceste semne pot fi scoase în evidenţă cu ajutorul unui complex de metode: fizice, fizico-chimice, fotografice sau altor procedee de examinare. Astfel, scămoşarea hârtiei poate fi depistată în lumină incidentă sub un unghi ascuţit. Umbra căzută de la fibrele ridicate delimitează porţiunea atacată. Micşorarea grosimii hârtiei poate fi depistată examinând actul în transparenţă, fixând rezultatele prin fotografiere în lumină de trecere şi uniformă. Întinderea cernelurilor în grafismele din locul ştersăturilor uşor pot fi observate cu lupa sau la microscop. Aceste simptome sunt determinate de starea suprafeţei hârtiei şi de încleierea ei.

Pentru a depista înlăturarea mecanică a înscrisurilor pe hârtie de înaltă calitate, în cazuri aparte pot fi recomandate procedee de tratare cu vapori de iod sau prelucrarea suprafeţelor cu prafuri dactiloscopice5. Pe suprafeţele afectate de ştersături vaporii de iod şi particulele de praf sedimentează mai intens de cât pe resutul documentului. În aceste scopuri uneori se folosesc şi preparate clorzinciod, care coloreză porţiunile de suprafeţe şterse în nuanţă cafenie.

Pentru relevarea înscrisurilor iniţiale pot fi utilizate un complex de metode fizico-chimice, care permit a amplifica contrastul dintre fundalul documentului (suprafaţa hârtiei) şi resturile slabvizibile ale înscrisurilor, provoacă luminiscenţa inscripţiilor iniţiale atât vizibilă cât şi cea invizibilă din zona spectrului infraroşu, utilizarea diverselor însuşiri fizico-chimice ale coloranţilor textului iniţial sau a celui nou aplicat pe document, după cum urmează: — fotografia în raze oblice şi lumină penetrantă; — fotografia separatoare de culori (pentru relevarea grafismelor colorate); — fotografia în raze reflectate din zona spectrului ultraviolet şi infraroşu (pentru refacerea înscripţiilor executate cu cerneală, creioane cu mină de grafit, a textelor dactilografiate prin lentă specială sau hârtie copiativă indigo etc.); — fotografia în curenţi de înaltă frecvenţă ce permite a reface textul înlăturat după urmele de presiune pe document; — relevarea scrisului prin întărirea electronică a contrastului6; — examinarea în radiaţii infraroşii (pentru relevarea textelor executate cu vopsea tipografică de culoare neagră, tuşi negru, a textelor dactilografiate prin lentă specială sau hârtie copiativă); — metoda difuzo-copiativă (pentru relevarea textelor, executate cu cerneluri cu anilină, creioane chimice preparate cu albastru sau violet de metil, pasta tocului cu bilă); — metoda absorbţiei luminiscenţei (refacerea textelor scrise cu pasta tocului cu bilă, tuşi negru, vopsea tipografică) ş.a.

Metodele de relevare a conţinutului inscripţiilor şterse şi condiţiile de aplicare se selectează în funcţie de simptomele scoase în evidenţă — particule de colorant, urme de presiune etc., precum şi de însuşirile substanţelor grafismelor înlăturate, prezenţa sau lipsa inscripţiilor ulterioare în locul alterat.

O altă metodă de relevare a urmelor de presiune o constituie ridicarea urmelor de presiune cu ajutorul mulajului executat cu pasta „ K “. Tot în aceste scopuri poate fi folosită şi fotografia în curenţi de înaltă frecvenţă.

Sunt cunoscute şi alte metode de localizare a ştersăturii şi anume prin aplicarea hârtiei de turnesol şi prin măsurarea conductibilităţii electrice. Cu hârtia de turnesol se va depista nu doar falsul în act ci şi materialul folosit la corodare sau spălare. Dacă hârtia se va colora în roz, înseamnă că s-a folosit o substanţă acidă, iar dacă va căpăta o culoare albastră, înseamnă că s-a folosit o substanţă bazică.

Radiaţiile UV sunt utilizate atât pentru producerea fluorescenţei şi detectarea locului ştergerii, cât şi pentru evidenţierea scrisului preexistent, aceasta datorită însuşirii ce o au de a fi absorbite şi reflectate în alt mod decât radiaţiile spectrului vizual. Acestea ajută, în primul rând, la relevarea scrisurilor spălate sau corodate, fiind mai puţin eficiente pentru relevarea scrisului alterat prin ştersături mecanice. Rezultate bune se obţin în cazul cernelurilor care conţin coloranţi organici, al tuşurilor şi creioanelor de culoare roşie, galbenă şi verde. În ipoteza folosirii radiaţiilor UV, textul se mai poate reface prin metoda stingerii fluoriscenţei, situaţie în care se foloseşte o substanţă de tipul eosinei, ce îşi pierde fluoriscenţa în porţiunile textului înlăturat7.

Aplicarea radiaţiilor infraroşii (700-1200 nm) pentru relevarea scrisului îndepărtat prin ştersături este folosită pentru identificarea traseelor, substanţa cărora nu este transparentă în această zonă a spectrului, aşa cum se vede din foto de mai jos (trasăturile de creion, tuşi negru, vopsea tipografică neagră, panglica maşinii de dactilografiat ş.a.)8.

Metoda difuzo-copiativă poate contribui la evidenţierea inscripţiilor înlăturate, dacă acestea au fost executate cu coloranţi organici. Această metodă se bazează pe efectul de sensibilizare şi desensibilizare optică a materialelor fotografice. Punând în contact actul modificat cu o placă sau o hârtie fotografică, urmele scrisului şters pot provoca un proces fotochimic de natură să modifice starea halogenurii de argint din emulsie şi să releve astfel imaginea iniţială a scrisului. Metoda se caracterizează printr-o mare sensibilitate, ea se aplică de regulă pentru relevarea scrisurilor înlăturate pe cale mecanică9. La cele colorate sau spălate, colorantul este distrus sau se întinde pe o suprafaţă mai mare a hârtiei, ceea ce influenţează negativ asupra relevării; rezultatele pozitive se pot obţine doar atunci când intervenţia chimică s-a limitat numai la trăsăturile ce alcătuiesc scrisul.

Prin această metodă pot fi relevate, în primul rând, înscrisurile executate cu materiale care conţin coloranţi organici solubili în apă10. Este posibilă, de asemenea, relevarea urmelor materiale de scriere care conţin coloranţi anorganici. În astfel de cazuri, tehnica de lucru parcurge fazele copierii, prelucrării materialului fotografic şi reproducerii imaginii.

Metoda separatoare de culori se foloseşte la relevarea resturilor de înscrisuri slabvizibile. Cercetările se realizează în zona spectrului vizibil, deoarece diferenţa de intensitate dintre grafisme şi fond este maximă. Contrastul se amplifică cu ajutorul filtrelor de lumină şi a fotomaterialelor contrastante.

Corodarea prezintă o altă modalitate de îndepărtare a scrisului preexistent pe cale chimică care constă în decolorarea (distrugerea) traseelor textului cu acizi diluaţi sau substanţe alcaline. Spălarea — constituie o procedură de dizolvare a colorantului grafismelor cu apă, spirt, alţi diluanţi şi agenţi chimici cu acţiune combinată ca, spre exemplu, prafuri sintetice de spălat ş.a.

În faţa expertului, de regulă, se formulează următoarele întrebări: a) Dacă documentul a fost supus corodării sau spălării?; b) Care este conţinutul preexistent al documentului?

În cadrul expertizei documentelor, modificate prin astfel de procedee, mai întâi se stabileşte însuşi faptul corodării sau spălării, mai apoi se scot în evidenţă grafismele inscripţiilor înlăturate.

Corodarea se particularizează printr-o serie de elemente, de natură să releve modificarea actelor în acest mod. Solvenţii minerali sau organici folosiţi la ştergere au influenţă nu numai asupra scrisului, dar şi asupra hârtiei, asupra semnelor grafice învecinate şi asupra interpretării grafice executate ulterior în porţiunea alterată.

Ca repere concrete de detectare a unor asemenea intervenţii menţionăm mai întâi prezenţa zonelor mate, a petelor gălbui sau albicioase. Încleerea hârtiei în aceste zone este alterată, ea devenind porozitară, higroscopică. Un alt indiciu de alterare a actului prin mijloace chimice îl constituie creşterea fragilităţii hârtiei, fisurile fiind uşor observate în transparenţă. De asemenea, se poate constata întinderea trăsăturilor de cerneală executate în porţiunea atacată şi schimbarea nuanţei de culoare a acestora11, mai ales hârtia cu conţinut mare de masă lemnoasă.

În porţiunile alterate se va atesta diferenţă de luminiscenţă comparativ cu fondul documentului. Aici însă trebuie avut în vedere că luminiscenţă poate apărea peste un anumit timp (3–5 minute) după începutul luminării documentului cu radiaţii UV. Pe de altă parte şi iluminarea îndelungată a documentului este contraindicată, întrucât razele UV alterează de asemenea subtanţa colorantă a grafismelor. La fel, trebuie luat în calcul şi faptul că petele luminiscente pe suprafaţa documentului pot fi şi rezultatul unor impurificări a hârtiei ce luminează sub acţiunea acestor raze12.

Din indici menţionaţi mai sus, specific pentru corodare sunt doar fragilitatea hârtiei, modificarea reţelei de protecţie, a liniaturii, a inscripţiilor învecinate şi a noilor înscrisuri. Celelalte caracteristici sunt valabile atât pentru corodare cât şi pentru spălarea documentelor.

Pentru detectarea înlăturărilor pe cale chimică se folosesc aceleaşi metode ca la depistarea răzuirilor şi radierilor dar mai pot fi aplicate şi alte metode adăugătoare. Sunt şi metode specifice înlăturărilor chimice. Oricum, cele mai indicate metode sunt: — fotografierea în raze UV reflectate; — fotografierea luminiscenţei vizibile; — fotografierea luminiscenţei în raze IR; metoda difuzo-copiativă; — amplificarea contrastului.

Metoda difuzo-copiativă enunţată mai sus poate fi aplicată doar dacă corodarea s-a realizat pe grafisme. În astfel de cazuri, hârtia fotografică se umectează şi la lumina roşie a laboratorului se presează pe zona alterată a documentului pentru o perioadă de 40-60 sec.după care hârtia se luminează cu lumină albă timp de 2-3 sec. În rezultatul prelucrării hârtiei în soluţiile de revelator şi fixator fotografic, pe fondul întunecat al ei pot fi observate trasee albe ale înscrisurilor relevate.

Simptomele principale care indică folosirea metodei de spălare în cazul înlăturării textului, pe lângă alterarea încleerii hârtiei, diferenţe în luminiscenţa zonei atacate şi fondul documentului, luminiscenţa unor grafisme ce nu se atârnă la textul vizibil, conduce la crearea petelor legate de difuzia coloranţilor incripţiilor preexistente. Pentru relevarea textelor spălate se aplică aceleaşi metode ca şi în cazul textelor corodate cu excepţia metodei difuzo-copiative din motivele de difuzie a substanţei colorante.

Adăugirea de text ca metodă de modificare a conţinutului preexistent prezintă refacerea înscrisurilor iniţiale pe calea adăugirii sau desenării în spaţiul liber al documentului autentic a unor grafisme, cifre, litere, cuvinte sau fragmente de text. Desenarea în astfel de situaţii înseamnă alipirea sau anexarea unor grafisme ce modifică cifrele sau literele anterioare, spre exemplu, „3“ în „8“; „1“ în „4“; „o“ în „b“ ş.a.m.d. Dacă astfel de modificare a textului preexistent nu este stipulată şi certificată conform regulilor de redactare a documentelor, ea poate servi drept lucru stabilit în activitatea de probare a falsului documentului. Însuşti faptul introducerii schimbărilor în conţinutul iniţial al documentului prin adăugire se determină de către expert, întrucât adăugirea ca atare nu constituie element de drept, dar de fapt şi ca modalitate de fals ea se foloseşte de rând cu alte materiale de probă.

Înscrisurile pot fi schimbate la începutul, mijlocul sau sfârşitul cuvintelor şi cifrelor, precum şi prin incorporarea lor între rânduri. Pentru ca să mascheze adăugarea, plastografii se străduie să imiteze executorul inscripţiilor preexistente folosind acelaşi instrument scriptural, aceeaşi nuanţe de culoare a cernelurilor. Inscripţiile noi se plasează astfel ca acestea să nu se evidenţieze, uneori repasându-se traseele antecedente şi cele ulterioare. Cu toate acestea, chiar dacă indicii adăugirilor se camuflează destul de minuţios, în marea majoritate a cazurilor aceştia pot fi depistaţi13.

Un prim element ce trebuie avut în vedere atunci când există bănuieli că actul este modificat prin adăugiri îl reprezintă continuitatea logică a textului. Neîncadrarea firească în context a unui cuvânt sau a unei fraze, prezenţa unor contradicţii între denumirea instituţiei, impresiunea de ştampilă, semnătura, data actului, alte menţiuni pe ambele părţi ale documentului, dovedeşte intercalarea, intervenţia de modificare a actului.

Un alt element evident de adăugire îl constituie scrierea unor menţiuni pe act de către altă persoană decât aceea care a scris restul textului. Stabilirea adăugirii este posibilă şi în cazurile când ea se face de către aceeaşi persoană care a scris textul iniţial. Datorită executării sale în alt moment şi în alte condiţii, scrisul adăugat poate prezenta deseori faţă de cel anterior, în privinţa valorilor dimensionale, poziţia semnelor grafice faţă de axa verticală, spaţiile dintre ele, calibrul trasăturilor, gradului de presiune, ş.a.14 Aşezarea actului în momentul scrierii iniţiale şi adăugirii pe suporturi diferite, imprimă trăsăturilor aspecte care, de multe ori, sunt edificatoare ele singure pentru demonstrarea neconcomitenţei întocmirii sale. Fenomenul apare îndeosebi când se scrie cu creionul ori cu stiloul cu bilă şi când unul din suporturi nu are suprafaţa perfect netedă.

Instrumentul de scriere furnizează şi el importante elemente de ordin grafic, ce pot fi luate în considerare pentru stabilirea adăugirii. Atunci când trăsăturile adăugate se execută cu un alt tip de instrument scriptural, sarcina dovedirii modificării este simplă. Când însă s-a scris cu un instrument de acelaşi fel este necesar să se observe dacă corespund particularităţile morfologice ale trăsăturilor. Astfel, trăsăturile de creion se pot diferenţia după grosimea lor, după cantitatea de grafit depozitat, după eventualele zgârieturi produse pe hârtie.

Stiloul cu bilă formează pe hârtie trăsături care diferă de cele executate cu peniţa. Deosebirea dintre acestea nu constituie o sarcină dificilă, mai greu este să se diferenţieze între ele trăsăturile executate cu pixuri diferite sau cu acelaşi pix dar în momente şi condiţii de scris diferite. Distincţia se poate face deoarece în multe cazuri diferă grosimea şi intensitatea trăsăturii şi, mai ales, aspectul striaţiilor determinat de iregularităţi ale bilei şi impresiuni de sertizare a acesteia15.

Modificarea actului este adesea relevată de plasamentul anormal al menţiunilor cifrice ori literelor adăugate, astfel se pot întâlni rânduri convexe ori concave, comprimări sau răsfirări de litere, prescurtări neobişnuite de cuvinte,etc. Intercalarea este atestată de absenţa unei continuităţi logice a textului şi de neintegrarea scrisului adăugat în coordonatele celui iniţial.

Textele adăugate şi cele preexistente se pot deosebi prin impurităţile ce le conţin materialele de scriere: culoarea şi nuanţa de culoare, capacitatea de a reflecta şi a absoarbe radiaţii IR şi UV, capacitatea de a absoarbe razele Roientghen (în cazul, în care în componenţa materialelor de scriere există elemente cu numărul atomic mai mare ca 24), capacitatea de copiere (grafismele de cerneală de toate culorile se copie pe hârtie umezită cu apă, pe când trăsăturile de pastă — pe materiale policlorvinil, prelucrate cu diluanţi organici)16. După capacitatea de copiere pot fi diferenţiate nu numai grafismele scrise cu diferse ca compoziţie materiale dar şi cele ce deţin aceleaşi constituiente însă executate în diferite perioade de timp.

Din cele susmenţionate se observă că, pe lângă examinarea caracteristicilor grafice şi topografiei spaţierii lor, un alt pas în continuarea investigaţiilor ar fi criteriile fizico-chimice de stabilire a adăugirilor: diferenţierea cromatică, comportarea faţă de radiaţiile invizibile, examinarea microscopică, copiabilitatea materialelor de scriere, comportarea faţă de reactivi, analiza cromatografică ş.a.

Elementele de ordin grafic nu oferă în toate cazurile posibilitatea stabilirii adăugirilor. Uneori ele nu sunt suficient de edificatoare pentru o concluzie certă de fals, fapt ce impune ca adăugirea să fie dovedită pe alte căi. Un rol important în acest sens îl au examinările privind însuşirile fizico-chimice ale materialelor de scriere care, atunci când diferă, constituie dovada elocventă a alterării actului. Situaţiile sunt simple când adăugarea se face cu un material de scriere de altă natură sau culoare decât aceea folosită la examinarea grafismului iniţial. Dificultăţile intervin în momentul când adăugarea se face cu materiale de scriere de aceeaşi natură sau de aceeaşi culoare.

Metodele de analiză a materialelor de scriere în vederea diferenţierii lor sunt diverse. Se vor aplica cu prioritate metodele fizice de examinare care să nu afecteze în vreun fel actul. Specifice stabilirii adăugirilor sunt procedeele de diferenţiere cromatică, examinarea comportării faţă de radiaţiile invizibile a materialelor de scriere, examinarea microscopică a acestora, metoda copierii, examinarea comportării materialelor de scriere faţă de feluriţi reactivi şi analiza cromatografică.

În încheiere, sintetizând cele spuse, menţionăm că, în fond, examinarea documentelor în scopul stabilirii adăugirilor trebuie realizată, după cum reese şi din cele relatate, într-o anumită consecutivitate care prezintă în sine un algoritm de soluţionare a acestei sarcini şi care cuprinde următoarele elemente:

ALGORITMUL

examinării documentului în scopul stabilirii adăugirilor

1.Stadia prealabilă

1.1. Studierea ordonanţei (încheierii) şi a altor materiale şi obiecte ale dosarului în scopul clarificării sarcinilor ce stau în faţa expertizei

1.2. Determinarea plenitudinii şi suficienţei materialelor prezentate. În caz că apare necesitatea de materiale suplimentare, informaţii privind circumstanţele confecţionării sau păstrării documentelor se alcătuieşte şi se expediază un astfel de demers argumentat.

1.3. Formarea unei imagini generale privind documentele în ansamblu, prezentate la expertiză şi a înscrisurilor contestate. În aceste scopuri se analizează denumirea documentului, data executării lui, culoarea, factura, aspectul exterior, dacă e originalul sau copia lui, prezenţa unor eventuale deteriorări, şifonări, impurificări etc. Se cercetează şi înscrisurile incriminate (caracterul lor-grafism, semn sau inscripţie textuală), locul spaţierii ei, dacă există sau nu diferenţe vizibile dintre acestea şi restul textului după culoare a materialelor de scriere sau modul de executare.

1.4. Elaborarea ipotezelor de lucru şi planificarea investigaţiilor de expertiză. Se are în vedere versiuni de lucru după care este posibil stabilirea faptului adăugirii. Versiunile pot privi caracteristicile şi însuşirile după care poate fi determinat faptul adăugirii de text, soluţiile şi metodele de cercetare, baza tehnico-materială necesară ghidurile informaţionale necesare, consecutivitatea aplicării metodelor, cooptarea altor specialişi din domeniile adiacente.

2. Stadia analitică

2.1. Studierea structurii logice a conţinutului documentului, adică verificarea dacă există sau nu contradicţii logice între părţile documentului.

2.2. Determinarea modului de executare şi a genului materialelor folosite în fragmentele de înscrisuri confruntate. Aici pot fi aplicate metode microscopice sau de determinare a solubilităţii materialului de scriere (în cazul unui volum mai mare), adică comportarea faţă de reactivi.

2.3. Cercetarea prin metoda vizuală a particularităţilor topografice de amplasament a înscrisurilor contestate în document pentru a stabili dacă există spaţiere neobişnuită a unor fragmente de text relativ la alte înscrisuri sau liniatură, margini ale documentului etc.

2.4. Examinarea caracteriasticilor grafice ale scrisului pentru a preciza dacă există diferenţe numai între cele generale sau se deosebest atât cele generale cât şi cele de ordin particular.

2.5. Examinarea culorii şi nuanţei de culoare a materialelor de scriere prin metoda separatoare de culori, spectrofotometria microscopică şi altor metode de amplificare a contrastului.

2.6. Cercetarea particularităţilor morfologice ale grafismelor înscrisului incriminat prin metode microscopice.

2.7. Examinarea reliefului grafismelor în raze incidente sub un unghi ascuţit, în cîmpi de curenţi de înaltă frecvenţă ş.a.

2.8. Examinarea grosimii grafismelor prin metode instrumentale de măsurare, statistice de probabilitate etc.

2.9. Examinarea capacităţii materialelor de scriere de a pătrunde în masa hârtiei prin metode vizuale, microscopice a versoului documentului.

2.10. Examinarea însuşirilor optice a materialelor de scriere în zona IR prin mai multe metode: aparate opticoelectronice, fotografia în radiaţii IR, termografia ş.a.

2.11. Examinarea proprietăţilor optice a materialelor de scriere în zona UV (observarea cu aparate opticoelectronice, teletehnica, fotografia în raze UV).

2.12. Testarea capacităţii de luminiscenţă a materialelor de scriere în zona vizibilă a spectrului (când documentul este luminat cu raze UV) prin metoda vizuală, cu ajutorul microscoapelor speciale, înregistrarea cu aparatele fotografice şi opticoelectronice.

2.13. Testarea capacităţii de luminiscenţă în zona roşie şi IR a spectrului cu ajutorul microscoapelor speciale, înregistrarea cu aparatele fotografice şi opticoelectronice

2.14. Studierea comportării materialelor de scriere în cadrul aplicării metodei difuzo-copiative.

2.15. Analiza capacităţii de copiere a materialelor de scriere prin metoda copierii umede pe peliculă policlorvinil, prelucrată cu solvenţi organici (în cazul suficienţei volumului de materiale).

2.16. Examinarea conţinutului şi a impurităţilor materialelor de scriere promovată de specialişti în domeniul substanţiologiei criminalistice în baza unei metodici complexe.

2.17. Stabilirea consecutivităţii cronologice a trăsăturilor intersectate prin aplicarea unei metodici complexe.

2.18. Determinarea succesiunii cronologice a traseelor ce nu se intersectează prin metode de examinare a însuşirilor materialelor determinate de modificari sub acţiunea timpului.

3. Stadia de sintetizare a cercetărilor

3.1. Aprecierea în ansamblu a totalităţii de caracteristici scoase în evidenţă, după cum urmează: a) ca elemente determinate de prezenţa adăugirii de text; b) ca totalitate de caracteristici ce mărturisesc lipsa oricăror adăugiri; c) caracteristicile nu pot fi interpretate univoc, adică acestea pot mărturisi că modificarea textului pe calea adăugirii nu s-a efectuat sau că ea afost făcută de aceiaşi persoană cu folosirea aceloraşi instrumente şi materiale de scriere în spaţiul liber al documentului; d) simptomele scoase în evidenţă sunt determinate de executarea fragmentelor de text în condiţii neobişnuite, însă insuficiente pentru a conchde categoric că suntem în prezenţa unei adăugiri.

3.2. Formularea concluziei: a) categorice pozitive (faptul modificării conţinutului înscrisurilor pe calea adăugirii este stabilit); b) categorice negative (înscrisul contestat nu a fost modificat prin adăugire); c) de soluţionat problema dacă a avut loc faptul adăgirii de text nu a fost posibil

4. Alcătuirea raportului de expertiză, în care se reflectă mersul şi rezultatele investigaţiilor, se trec în revistă metodele aplicate, condiţiile de utilizare şi rezultatele obţinute. Stabilirea faptului adăugirii sau lipsa acestuia poate fi acceptată ca fapt probant în sistemul de probe despre falsificarea parţială a documentului ca varietate de fals material al documentelor.