Din start trebuie să remarc faptul, că am întâmpinat oarecare dificultăţi în fixarea punctului de plecare redactării recenziei în cauză. Aşa cum menţionează şi autorii „motivul ţine tocmai de diversitatea potenţelor ideatice ale temei, apte să deschidă analiza“. În această situaţie, am ales să plecăm de la o premisă elementară, care însă ne-ar putea asigura hermeneutic descifrarea şi înţelegerea a ceea ce, altfel, stă sub ochii noştri ca ceva atât de evident încât nu-l mai luăm în seamă.
Valoarea monografiei în cauză este determinată de faptul că problema responsabilităţii juridice a statului, antrenând forme adecvate ale răspunderii sale juridice, de data aceasta pe măsura ascendenţei democratismului real, este de fapt problema rolului activ al dreptului în modelarea organică şi funcţională a statului. Ideea de bază a lucrării este aceea că statul este ţinut să răspundă pentru actele ilicite ale agenţilor săi, dincolo de răspunderea acestora faţă de stat, întrucât există astfel garanţia înlăturării abuzurilor.
În prima parte, trecând peste formularea ce o primeşte răspunderea şi responsabilitatea juridică, este în fond urmărită geneza ideii de răspundere juridică a statului. În raport cu vasta problematică a statului, a naturii, a genezei şi evoluţiei funcţiilor sale, autorii procedează selectiv, trecând în revistă nu ansamblul viziunilor, concepţiilor despre stat, ci doar acele contribuţii care au cristalizat în istoria gândirii juridice ideea că statul trebuie privit ca subiect distins de drept, în baza evaluării făcute, autorii conchid că până la sfârşitul secolului al XIX-lea doctrina juridică nu a desprins temeiurile teoretice ale reparării daunelor produse cetăţenilor în exerciţiul puterii de stat.
Apreciem faptul că autorii nu se opresc reductiv la una sau alta dintre formele răspunderii etatice, ci le tratează ca articulaţii ale unui sistem în care ele se conjugă. Corelarea lor este privită nu static, ci dinamic, în evoluţia socială a legislaţiei, în măsură să conducă la ivirea unor noi forme de răspundere a statului, cum ar fi cea constituţională, a Parlamentului în ce priveşte politica normativă, a Şefului de Stat, a Guvernului în executarea legii ori răspunderea autorităţilor publice locale.
Prezintă interes abordarea chestiunii răspunderii statului din partea autorilor prin prisma dreptului comparat, invocând experienţa în domeniu din unele ţări europene, unde constată tendinţa asumării tot mai hotărâte de către stat a răspunderii pentru fapta organelor sale sau a funcţionarilor publici, sporind astfel garanţiile împotriva abuzurilor. A fost făcut un studiu asupra legislaţiei din Franţa, Belgia, Italia, Germania, Austria, Elveţia şi România. Această analiză comparativă permite autorilor să conchidă asupra prevalenţei în statele menţionate a intereselor individului faţă de cele ale statului, asupra calităţii instituţiei răspunderii juridice a statului de indicator al democratismului vieţii politice.
Examinarea reglementării juridice a răspunderii statului în Republica Moldova primeşte în lucrare accentul principal atât ca intensiune, acuitate problematică, precum şi ca extindere în economia demersului întreprins.
Remarcăm faptul că autorii pun în discuţie acută problema formelor răspunderii statului, angajând o largă discuţie teoretică, însă cu implicaţii politico-juridice directe, asupra legitimităţii şi naturii specifice răspunderii constituţionale.
Lucrarea este adresată în special teoreticienilor, cercetătorilor, dar prezintă interes şi pentru practicieni, venind să ocupe locul bine meritat în Teoria Răspunderii şi Responsabilităţii Juridice.
Vitalie GAMURARI, doctor în drept, conferenţiar universitar, ULIM
