Analiza statutului legal al membrului colegiului disciplinar prin prisma standardelor internaţionale şi constituţionale în domeniul justiţiei

Serghei ŢURCAN, doctor în drept, conferenţiar universitar
Anatolie ŞIŞIANU, doctorand ULIM

This study is for the performance of the legal analysis of Disciplinary Committee’s member status as it is defined by the national legal procedures in order to identify the legal eligibility criteria and applicability of status’s incompatibilities to the members of Disciplinary Committee, acting as quasi-judiciary body empowered to decide on disciplinary charges. The study will also verify the compatibility of national legal regulation of the Disciplinary Committee’s member status to the international justice standards and constitutional justice independence and power exercising principals. Keywords: disciplinary liability; independence; impartiality, fair trail; civil society; eligibility criteria; absolute incompatibility; lawfulness.

Studiul este dedicat analizei statului legal al membrilor Colegiului Disciplinar în sensul definit de legislaţia naţională, fiind examinate şi identificate criteriile de eligibilitate şi incompatibilităţile statutare aplicabile în privinţa membrilor Colegiului Disciplinar în calitate de instanţă quasijudiciară investită cu examinarea procedurilor disciplinare. Este examinată compatibilitatea reglementărilor naţionale ale statului de membrul al Colegiului Disciplinar standardelor internaţionale în domeniul justiţiei şi principiilor constituţionale de independenţă a justiţiei şi exercitare a puterii în stat Cuvinte cheie: răspundere disciplinară; independenţă; imparţialitate; proces echitabil, societate civilă; criterii de eligibilitate; incompatibilitate absolută; legalitate.

Garanţii generale de independenţă a justiţiei. Independenţa judecătorului constituie una din condiţie sine qua non pentru funcţionarea justiţiei şi în acest sens, trebuie să fie garantată de Consiliul Justiţiei1 (în cazul Republicii Moldova Consiliul Superior al Magistraturii) în exercitarea activităţilor judiciare, în mod special cu privire la recrutarea, numirea în funcţie până la vârsta pensionării, promovarea, inamovibilitatea, formarea, imunitatea judiciară, răspunderea disciplinară, remunerarea şi finanţarea sistemului judiciar2. Consiliul Justiţiei, dincolo de funcţiile de gestionare şi administrare a corpului judiciar, ar trebui de asemenea să întruchipeze guvernarea autonomă a autorităţii judiciare, permiţând judecătorilor să-şi exercite funcţiile în afara controlului puterilor executivă şi legislativă şi oricărei presiuni nepotrivite, din interiorul puterii judiciare3.

Răspundere disciplinară în calitate de element al garanţiilor de independenţă judiciară, pentru a fi conformă standardelor internaţionale în domeniul justiţiei, urmează a fi antrenată în cadrul unor proceduri „efectuate de către o autoritate independentă sau o instanţă de judecată, cu toate garanţiile unui proces echitabil şi care să-i asigure judecătorului dreptul de a contesta decizia şi sancţiunea“4. Or, după cum se menţionează în pct. 63 al Avizului nr. 10 (2007) din 23.11.2007 privind Consiliul Justiţiei, adoptat de Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, este necesar ca judecătorul să fie protejat de o procedură disciplinară care să garanteze respectarea principiului independenţei judiciare, dusă de un organ nesupus oricărei influenţe politice statuând asupra greşelilor disciplinare clar definite, şeful de stat, Ministrul Justiţiei sau orice alt reprezentant al autorităţilor politice nu trebuie să facă parte din instanţa disciplinară.

Componenţa instanţei, abilitată de a decide în cazul procedurilor disciplinare intentate judecătorilor, reglementată la nivel naţional, urmează a fi supusă unei examinări sub aspectul calităţii legislative5. Calitatea justiţiei este determinată în raport cu standardele internaţionale în domeniul justiţiei şi nu cele definite la nivel naţional.

Componenţa Consiliului Disciplinar. Temeiurile răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procedura tragerii la răspundere disciplinară a judecătorilor este reglementată de Legea nr. 178 din 25.07.2014 cu privire la răspundere disciplinară a judecătorilor6.

Potrivit art. 8 şi art. 9 ale Legii nr. 178 Colegiul Disciplinar este un organ independent, care examinează cauzele disciplinare în privinţa judecătorilor şi aplică sancţiuni disciplinare, format din 5 judecători şi 4 persoane din societatea civilă. Prin urmare, prezenţa reprezentanţii altor instituţii în componenţa Colegiului Disciplinar nu este admisă de legislaţia naţională.

Noţiunea de societate civilă poate fi definită ca totalitatea organizaţiilor şi instituţiilor non-guvernamentale care exprimă interesele şi voinţa persoanelor; indivizi şi organizaţiile din societate independente de guvern. Astfel, esenţa noţiunii de societatea civilă care se regăseşte în conceptele doctrinare contemporane7 constă în independenţa faţă de guvern, faţă de autorităţile antrenate nemijlocit în exercitarea puterii de stat.

Societatea civilă reprezintă acel ansamblu de instituţii nonguvernamentale diverse, suficient de puternice pentru a contrabalansa statul şi care, fără a-l împiedica să-şi îndeplinească rolul de menţinere a păcii şi de a judeca imparţial cu privire la interesele majore, este totuşi capabil să-l împiedice să domine, să atomizeze restul societăţii8. În lipsa unei definiţii legale a noţiunii de societate civilă, conceptul doctrinal al noţiunii de societate civilă, urmează a fi pus la baza evaluării statutului de membrul al societăţii civile în calitate de criteriu de eligibilitate pentru obţinerea mandatului de membru al Colegiului Disciplinar.

În sensul noţiunii cu care se operează la art. 9 al Legii privind răspunderea disciplinară a judecătorilor Colegiului Disciplinar este format în exclusivitate din judecători şi reprezentanţi ai organizaţiilor şi instituţiilor non-guvernamentale, subordonarea, apartenenţa sau influenţa în alt mod a reprezentanţilor Colegiului Disciplinar care nu aparţin corpului judecătoresc, de către autorităţile guvernamentale fiind incompatibilă cu statutul de membru al acestui colegiu. După cum s-a menţionat supra, potrivit standardelor internaţionale în domeniul justiţie, şeful de stat, Ministrul Justiţiei sau orice alt reprezentant al autorităţilor politice nu trebuie să facă parte din instanţa disciplinară.

Membrii Colegiului Disciplinar din rândul societăţii civile trebuie să aibă o reputaţie ireproşabilă, să se bucure de autoritate în societate, să dispună de experienţă, cel puţin 7 ani în domeniul dreptului şi sunt obligaţi să respecte restricţiile specificate la art. 8 alin. 1, lit. b) şi c) şi alin. (3) din Legea cu privire la statutul judecătorului9, adică: nu poate să fie deputat în Parlament sau consilier în autoritatea administraţiei publice locale; să facă parte din partide sau să desfăşoare activităţi cu caracter politic, inclusiv pe perioada detaşării din funcţie10.

Pentru verificarea calităţilor impuse de lege cu titlu de condiţii de eligibilitate, CV-urile candidaţilor care participă la concurs vor fi publicate pe pagina web a Ministerului Justiţiei şi a Consiliului Superior al Magistraturii cu cel puţin 15 zile lucrătoare înainte de ziua organizării concursului.

Exigenţele definite la art. 9, alin. (3) din Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor se referă candidaţilor pentru funcţia de membru al Colegiului Disciplinar din partea societăţii civile, cărora, în virtutea definiţiei noţiunii de membru al societăţii civile, li se pot impune restricţiile funcţionale judecătoreşti, cum ar fi cele stipulate la art. 8, alin. (1), lit. „a“ din Legea nr. 544- să nu ocupe funcţii publice, întrucât condiţia de bază stabilită de lege este deţinerea calităţii de membrul al societăţii civile. Deţinerea funcţiilor publice, exercitarea în alt mod a puterii publice sau aflarea în subordinea instituţiilor şi organizaţiilor guvernamentale, ar fi contrară esenţei noţiunii stricto senso şi conceptului de membru al societăţii civile.

Exigenţele de echitate a procedurilor disciplinare. Judecătorul acuzat de comiterea unei abateri disciplinare, dispune inter alia de dreptul la un proces echitabil11 cu toate garanţiile stabilite prin art. 6, §1 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale12, dreptul la un proces echitabil aflându-se în domeniul de aplicare a obligaţiei pozitive a statului13.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, noţiunea de „tribunal“ nu se referă doar la o jurisdicţie de tip clasic, aceasta se referă la orice organ care exercită atribuţii judiciare, în sensul exercitării în cadrul unei proceduri organizate a unui control de legalitate atât cu privire la chestiunile de drept cât şi la cele de fapt, urmând de asemenea să satisfacă o serie de exigenţe cum ar fi, imparţialitate, independenţă în raport cu părţile şi în particular în raport cu executivul, capacitatea de a adopta decizii obligatorii14. Prin urmare, Colegiul Disciplinar, potrivit statutului definit de Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, cade sub incidenţa noţiunii de tribunal în sensul art. 6, §1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prima condiţie pe care trebuie să o îndeplinească un tribunal sesizat cu soluţionarea unui litigiu este aceea ca el să fie stabilit (instituit) de lege, reflectând totodată şi un principiul al statului de drept, inerent sistemului Convenţiei Europene şi a protocoalelor sale adiţionale15.

Expresia „stabilit de lege“ cu care se operează în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului se referă nu doar la temeiul legal al constituirii „tribunalului“ dar de asemenea şi la compoziţia acestuia16, iar noţiunea de lege priveşte atât legislaţia referitoare la stabilirea şi competenţa organelor judiciare, dar şi orice altă dispoziţie de drept intern a cărei nerespectare ar fi de natură să conducă la constatarea iregularităţii participării unui membru al completului de judecată la soluţionarea unei anumite cauze, referindu-se inter alia la normele care guvernează mandatul, incompatibilitatea şi recuzarea membrilor instanţei17. Or, garanţiile acordate de dreptul la un proces echitabil, de care beneficiază un judecător în cadrul procedurilor disciplinare, includ şi controlul de legalitate a constituirii şi componenţei Colegiului Disciplinar.

Astfel, în temeiul art. 6, §1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, judecătorul supus răspunderii disciplinare, beneficiază de dreptul de a fi judecat, de un colegiul disciplinar compus din 5 judecători aleşi la Adunarea Generală a Judecătorilor şi care nu pot deţine funcţii administrative în cadrul instanţei, calitatea de membrul al Consiliului Superior al Magistraturii, al Colegiului pentru selecţie şi cariera al judecătorilor, al Colegiului de evaluare a performanţelor judecătorilor sau inspector-judecător şi 4 membri ai societăţii civile, numiţi de către Ministrul Justiţiei. Constituirea în alt mod a Colegiului Disciplinar, decât cel prescris de lege, ridică atât o problemă de lezarea a dreptului la un proces echitabil al judecătorului cât şi o problemă de ordin constituţional legată de încălcarea prevederilor art. 1, alin. (3) şi art. 4 din Constituţia Republicii Moldova18.

Statutul membrilor Colegiului Disciplinar nu poate fi modificat ulterior constituirii colegiului în calitate de organ abilitat cu atribuţii de soluţionare a cauzelor disciplinare, întrucât dreptul judecătorilor de fi judecaţi de un „tribunal stabilit de lege“ nu se referă la controlul de legalitate doar pentru etapa de constituire a Colegiului Disciplinar, exigenţele impuse de lege atât colegiului, în calitate de instanţă abilitată cu atribuţii judecătoreşti, cât şi componenţei acestuia sub aspectul statutului de membru, urmează a fi menţinute până la soluţionarea definitivă a cauzei.

În acest sens, pierderea de către membrii Colegiului Disciplinar a statutului de judecător sau de membrul al societăţii civile, echivalează unei pierderi şi a calităţii de membru al colegiului, întrucât statutul de judecător şi membrul al societăţii civile, sunt determinante pentru legalitatea componenţei Colegiului Disciplinar, cauzele disciplinare în privinţa judecătorilor, reţinând statutul specific al acestora, nu pot fi examinate de o altă instanţă decât cea, instituită de lege: compusă din judecători şi membrii ai societăţii civile.

Incompatibilităţi constituţionale. Incompatibilitatea calităţii de membru al Colegiului Disciplinar determinată de lipsa (sau pierderea) statutului special19 impus de lege în calitate de condiţie de eligibilitate, pentru obţinerea calităţii de membru în cadrul colegiului, trebuie distinsă, sub aspectul efectelor juridice, de noţiunea de incompatibilitate funcţională a membrilor Colegiului Disciplinar cu statut de judecător cu care se operează la art. 9, alin. (2) din Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor şi recuzarea sau abţinerea (art. 14), în calitate de impedimente de exercitare a mandatului.

Incompatibilitatea exercitării mandatului de membru al Colegiului Disciplinar, în sensul definit la art. 9, alin. (2) al Legii cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, se referă la imposibilitatea cumulării de către membrii colegiului a calităţii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, colegiului de selecţie şi carieră al judecătorilor, al colegiului de evaluare a performanţelor judecătorilor, inspector-judecător, preşedinte sau vicepreşedinte al instanţei judecătoreşti. Astfel, incompatibilitatea menţionată, constituie o condiţie de eligibilitate20 pentru candidaţi la alegere sau numirea în calitate de membru al Colegiului Disciplinar şi un impediment de exercitare a mandatului în cazul survenirii ulterior numirii sau alegerii, membrul colegiului aflat în incompatibilitate având posibilitatea de a opta pentru una din calităţile pentru care legea stabileşte incompatibilitatea exercitării calităţii de membrul al Colegiului Disciplinar, incompatibilitatea fiind una relativă din punct de vedere al efectelor juridice. Or, renunţarea la calităţile sau funcţiile aflate în incompatibilitate cu cea de membru al Colegiului Disciplinar în favoarea ultimei nu constituie un impediment în exercitării mandatului de membru al colegiului.

Incompatibilitatea menţionată supra, nu se referă la membrii Colegiului Disciplinar din partea societăţii civile, întrucât prezenta incompatibilitate, determinată de cumularea altor calităţi în cadrul autorităţii judecătoreşti cum ar fi: calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, colegiului de selecţie şi cariera a judecătorilor, al colegiului de evaluare a performanţelor judecătorilor, inspector-judecător, preşedinte sau vicepreşedinte al instanţei judecătoreşti, elimină statutul de membrul al societăţii civile. Prezenta incompatibilitate în raport cu membrii societăţii civile are efectul pierderii acestui statut şi în acest sens, incompatibilitatea legală nu poate exista, întrucât desfiinţează subiectul vizat — membrul societăţii civile.

Recuzarea şi abţinerea sunt instrumente procedurale menite să asigure încredere justiţiabililor în instanţă, necesară exercitării atribuţiilor judiciare, precum şi asigurarea aparenţelor de independenţă şi imparţialitate a instanţei pentru judecarea unei speţe, determinate de circumstanţe individuale de ordin obiectiv sau subiectiv. În acest sens, instituţia procedurală a recuzării şi abţinerii urmează a fi examinată în calitate de impediment de participare la examinarea unei anumite cauze, din motive de incompatibilitate a unui membru al Colegiului Disciplinar în calitate sa de „instanţă“ cu exigenţele aferente unui proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului — asigurarea aparenţelor de imparţialitate a instanţei.

Pierderea de către membrii Colegiului Disciplinar a statutului de judecător sau membru al societăţii civile, ulterior constituirii colegiului în calitate de instanţă, reprezintă de fapt o pierdere a „condiţiilor de eligibilitate“ în calitate de membrul, susceptibile de a afecta legalitatea constituirii Colegiului Disciplinar în calitate de instanţă abilitată cu atribuţii quasijudiciare în domeniul examinării cauzelor de răspundere disciplinară a judecătorilor. Or, în lipsa îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate, calitatea de membrul al Colegiului Disciplinar nu putea fi obţinută, motiv din care îndeplinirea cerinţelor de eligibilitatea de către membrii colegiului, ulterior obţinerii calităţii de membru al Colegiului Disciplinar, constituie o condiţie rezolutorie a exercitării mandatului21.

Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor nu reglementează încetarea forţată a mandatului membrilor Colegiului Disciplinar în cazul pierderii statutului de judecător sau de membru al societăţii civile. Lipsa unor reglementări exprese în acest sens în cazul pierderii de către membrii Colegiului Disciplinar a condiţiilor de eligibilitate, ulterior obţinerii calităţii de membru, poate plasa colegiul în ilegalitate în ceea ce priveşte dreptul judecătorilor de a fi judecaţi de un colegiu compus din 5 judecători şi 4 membri ai societăţii civile şi totodată ridică o problemă de violare a art. 1 alin. 3 şi art. 4 din Constituţia Republicii Moldova. Or, conformarea normelor juridice inferioare celor constituţionale este inerentă principiului constituţional al legalităţii.

Mai mult decât atât, în cazul în care membrul Colegiului Disciplinar reprezentant al societăţii civile pierde acest statut în favoarea celui de reprezentant al executivului, legislativului sau altor autorităţi publice, componenţa colegiului cu prezenţa unor reprezentanţi ai acestor autorităţi antrenează violarea şi a art. 6 din Constituţie în sensul încălcării principiului separării şi colaborării ramurilor puterii în stat, în frauda normei legale şi al dreptului garantat judecătorilor la art. 116 alin. 6 din Constituţie. Or, judecătorii nu pot fi supuşi răspunderii disciplinare de un Colegiu Disciplinar componenţa căruia contravine celei stabilite de lege.

Separarea ramurilor puterii în stat presupune instituirea unui sistem de garanţii, restricţii şi echilibre, care ar exclude posibilitatea dominării uneia dintre ele, ar asigura funcţionarea autonomă a fiecărei ramuri a puterii, precum şi colaborarea lor22. Or, în speţă limitele şi mecanismul de colaborare a ramurilor puterii în stat au fost stabilite la art. 10 alin. (3) din Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, potrivit căreia, implicarea executivului în procedurile disciplinare împotriva judecătorilor se limitează la desemnarea în cadrul Colegiului Disciplinar a unor „arbitrii independenţi“ din afara corpului judecătoresc, al legislativului şi al executivului.

După cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa constantă, o normă trebuie interpretată în sensul în care permite aplicarea ei şi nu în sensul în care exclude aplicare ei; regulile inerente unui atare exerciţiu, în lipsa unor reglementări exprese, urmează a fi deduse din textul Constituţiei prin aplicarea „efectului util minim“23.

Astfel, completarea vacuumului legislativ este justificată de interesul asigurării legalităţii constituirii Colegiului Disciplinar, dreptului la un proces echitabil al judecătorilor vizaţi în procedurile disciplinare examinate de colegiu şi implicit aplicabilitatea prevederilor constituţionale stipulate la art. 1 alin. (3), art. 4 din Constituţie care garantează principiului legalităţii şi aplicabilitatea prioritară a reglementărilor internaţionale în domeniul drepturilor omului în dreptul intern, dreptul la un proces echitabil în sensul definit la art. 6 §1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului constituind parte integrantă a cadrului normativ aplicabil procedurilor disciplinare împotriva judecătorilor.

Potrivit practicii Curţii Constituţionale, de regulă, destituirea presupune o procedură mai complicată decât numirea în funcţie sau cel puţin una echivalentă, iar în cazul reglementărilor constituţionale sau legale a procedurii de numire în funcţie, nu este neapărat necesar reglementarea procedurii de destituire, aceasta prezumându-se24. Or, în logica constituţională, expusă cu titlu de principiu în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, în lipsa unor reglementări exprese, regulile care guvernează încetarea forţată a mandatului de membru al Colegiului Disciplinar din motivul pierderii condiţiilor de eligibilitate urmează a fi deduse din cele aplicabile alegerii sau numirii în funcţie25.

Statutul de judecător pentru alegerea în funcţie de membrul al Colegiului Disciplinar de către adunarea generală a judecătorilor şi cel de membrul al societăţii civile pentru numire de către Ministerul Justiţie, fiind impus de lege în calitate de condiţie de eligibilitate, trebuie să fie îndeplinit atât înainte de alegeri, cât şi pe tot parcursul exercitării mandatului, or, dacă asemenea restricţii sunt impuse candidatului, a fortiori ele trebuie satisfăcute de titularul mandatului. În lipsa unor reglementări legale exprese, mutatis mutandis, încălcarea condiţiilor de eligibilitate după obţinerea mandatului constituie motiv de incompatibilitate absolută, cu calitatea de membru al Colegiului Disciplinar, mandatul membrul care nu mai satisface condiţiile de eligibilitate, urmând a înceta de drept, din momentul pierderii statutului de judecător sau membrul al societăţii civile, motivele derivând din condiţiile fundamentale inerente principiului constituţional al preeminenţei dreptului26.

Efectele produse de violarea principiului ineligibilităţii, spre deosebire de incompatibilitatea legală a calităţii de membru al Colegiului Disciplinar cu alte calităţi, stipulate la art. 9 alin. 2 din Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor sau cu cea de incompatibilitate temporară la examinarea unei cauze determinate, susceptibilă de a afecta aparenţele de imparţialitate sau obiectivitate a membrilor colegiului, justificând aplicabilitatea instituţiei recuzării sau abţinerii (art. 14 din Legea cu privire la răspunderea disciplinară) constituie obstacol absolut27 pentru exercitarea mandatului de membrul al Colegiului Disciplinar, întrucât din componenţa acestuia alte persoane decât 5 membri cu statut de judecător şi 4 reprezentanţi ai societăţii civile, nu pot face parte. Colegiul Disciplinar în calitate de instanţă legal instituită nu poate funcţiona într-o altă componenţă, decât cea prescrisă de legea, chiar şi temporar.

Un raţionament per a contrario, care ar exclude efectul imediat al nulităţii de drept în privinţa calităţii de membrul al Colegiului Disciplinar din momentul pierderii statului de judecător sau membrul al societăţii civile, ar permite funcţionarea colegiului într-o altă componenţă decât cea stabilită de lege, ceea ce este contrar principiului statului de drept consfinţit de preambul şi art. 1 alin. 3 din Constituţie28 şi totodată o încălcare a obligaţiei pozitive a statului, angajată în temeiul Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, de a asigura dreptul la un proces echitabil judecătorilor supuşi răspunderii disciplinare. Principiul legalităţii urmează a fi asigurat prin mijloace juridice eficiente, susceptibile de a asigura realizarea în practică a scopului legal şi fără a se lasă spaţii pentru abuzuri.

De asemenea, modificarea numerică a componenţei Colegiului Disciplinar, ulterior constituirii, realizată prin schimbarea statului de membrul al colegiului, chiar şi cel de membrul al societăţii civile în favoarea celui de judecător, produce aceleaşi efecte legale de nulitate absolută din motivul violării principiului ineligibilităţii. Componenţa legală al Colegiului Disciplinar constituit din 5 judecători şi 4 membrii ai societăţii civile trebuie menţinută pe întreaga durată a mandatului pentru a fi conformă noţiunii de instanţă legal instituită.

În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (3) al Legii cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, condiţiile de eligibilitate impuse membrilor Colegiului Disciplinar din partea societăţii civile se verifică prin publicarea CV-urilor candidaţilor pe pagina web a Ministerului Justiţiei şi a Consiliului Superior al Magistraturii.

Membrii Colegiului Disciplinar, reprezentanţi ai societăţii civile, nefiind subordonaţi autorităţilor, urmează a fi expuşi controlului de corespundere calităţilor de eligibilitate, prin publicarea sub proprie răspundere a informaţiilor necesare verificării compatibilităţii criteriilor de eligibilitate. Potrivit principiilor instituite de Curtea Constituţionale, conform cărora condiţiile de eligibilitate trebuie să fie îndeplinite înainte de alegeri, cât şi pe tot parcursul exercitării mandatului, verificarea corespunderii de către membrii societăţii civile a condiţiilor de eligibilitate, ulterior obţinerii calităţii de membru al colegiului, urmează a fi realizată de o manieră similară celei aplicate la desemnare: publicarea pe pagina web a CV-ului.

În logică expusă supra, membrii Colegiului Disciplinar din rândul societăţii civile, ar avea obligaţia legală de a face publică orice modificare a datelor din CV, survenite ulterior obţinerii calităţii de membrul al colegiului, oferind posibilitatea verificării corespunderii condiţiilor legale de exercitare a mandatului. Omiterea publicării informaţiilor susceptibilă de a afecta condiţiile legale de eligibilitate sau publicarea de informaţii false, urmează a fi asimilată unei nedeclarări a conflictului de interese, în frauda legii, imputabilă membrului societăţii civile care nu şi-a executat obligaţia de informare.

Procedura soluţionării problemei de incompatibilitate absolută. În lipsa unor reglementări legale a soluţionării problemelor de incompatibilitate absolută a calităţii de membrul al Colegiului Disciplinar, din motivul pierderii condiţiilor de eligibilitate, ulterior desemnării sau lipsei acestora în momentul desemnării, urmează a fi deduse din principiile generale de drept şi reglementările legale aplicabile, încetării forţate a mandatului, pe motive de incompatibilitate, conform aceloraşi reguli instituite de Curtea Constituţională în jurisprudenţa menţionată supra.

Potrivit prevederilor art. 11 ale Legii cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, mandatul membrului Colegiului Disciplinar poate înceta de drept sau poate fi revocat, la cererea proprie a titularului, în caz de deces; în cazul participării la adoptare unei hotărâri cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (1); în cazul apariţiei unei situaţii de incompatibilitate prevăzute la art. 9 alin. (2); la propunerea motivată a colegiului, adoptată cu votul a cel puţin 2/3 din membrii acestuia, în caz de neîndeplinire timp de cel puţin 3 luni, fără motive întemeiate, a obligaţiilor de membru al colegiului stabilite de lege. Propunerea motivată a Colegiului Disciplinar privind revocarea mandatului unui membru al colegiului se transmite organului care a numit sau a ales membrul respectiv, pentru a revoca mandatul şi a-l substitui cu un alt membru. În esenţă, decizia de revocare a mandatului membrului Colegiului Disciplinar aparţine autorităţii care l-a desemnat, Adunarea Generală a Judecătorilor sau Ministerul Justiţiei, Colegiul Disciplinar fiind abilitat doar cu dreptul de a propune revocarea mandatului de membrul al colegiului.

În situaţia unei încetări de drept a calităţii de membru al Colegiului Disciplinar, pe motive de încălcare/pierdere a condiţiilor de eligibilitate, propunerea colegiului de revocare a mandatului membrului făcută organului competent de a decide revocarea mandatului, nu constituie un impediment legal de exercitare în continuare a mandatului. În acest sens, necesită a fi reţinut că propunerea de revocare a mandatului poate constitui temei de abţinere sau recuzare a membrului colegiului în temeiul art. 14 alin. (1) din Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, până la examinarea acesteia de către organul competent, motiv din care dreptul judecătorului de a se opune participării la examinarea cauzei a unui membrul aflat în incompatibilitate absolută este asigurat.

Potrivit Legii cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor, participanţii la procedurile disciplinare împotriva judecătorilor nu se pot opune în alt mod incompatibilităţilor în exercitarea calităţii de membrul al Colegiului Disciplinar, decât prin intermediul instituţiei recuzării.

Lipsa condiţiilor de eligibilitate a membrului Colegiului Disciplinar constituie un motiv legal de a pune la îndoială rezonabilă obiectivitatea şi imparţialitatea colegiului aflat în suspiciuni de ilegalitate în ceia ce priveşte componenţa sa. Or, o instanţă ilegal constituită sau pusă în suspiciuni de ilegalitate, potrivit exigenţelor de aparenţă nu poate inspira justiţiabililor încrederea necesară exercitării prerogativelor judiciare şi anume că va pronunţa hotărâri legale.

Recuzarea în calitate de instituţie procedurală menită să asigure aparenţele de imparţialitate şi obiectivitate a instanţei, în sensul înlăturării de la judecată a întregului complet investit cu soluţionarea cauzei sau pe unul dintre judecători, aflat într-o situaţie de incompatibilitate dintre cele stabilite de lege, este subsidiară abţinerii, formularea recuzării fiind consecinţa omisiunii abţinerii judecătorului sau respingerea cererii de abţinere a acestuia. Caracterul subsidiar29 al recuzării în raport cu abţinerea este determinat de obligaţia pozitivă a statului de a asigura dreptul la un proces echitabil cu toate garanţiile stabilite la art. 6 §1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Atât instanţa, cât şi judecătorul aflat în incompatibilitate, acţionând în numele statului, au sarcina asigurării executării obligaţiei pozitive a statului, omiterea executării căreia poate fi impusă prin intermediul recuzării, de către persoana interesată, partea procedurilor judiciare.

Colegiul Disciplinar, în faţă căruia a fost ridicată o problemă de incompatibilitate absolută în cadrul procedurii de abţinere/recuzare sau în alt mod, în virtutea obligaţiei pozitive aplicabilă30 şi în privinţa dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, în calitate de autoritate responsabilă de asigurarea garanţiilor de echitate a procedurilor disciplinare, urmează să adopte măsuri „rezonabile“ şi „adecvate“ pentru realizarea practică a drepturilor garantate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului31. Asigurarea exigenţelor unui proces echitabil constituie obligaţia primordială a instanţei investită cu examinarea cauzei, unica instanţă competentă de a aplica legea procesuală şi a garanta legalitatea procedurală in concreto.

Incompatibilitatea absolută a unuia dintre membrii Colegiului Disciplinar susceptibilă de a afecta legalitatea constituirii colegiului în calitate de instanţă impune Colegiul Disciplinar de a examina şi întreprinde măsuri „rezonabile“ şi „adecvate“ remedierii unor deficienţă de legalitate, motiv din care examinarea ex officio de către colegiu a propriei legalităţi de constituire în calitate de instanţă, nu poate succeda examinării cererilor de abţinere sau recuzare formulate în acest sens de către justiţiabili. Colegiul Disciplinar sesizat cu o cerere de abţinerea sau recuzare pe motive de incompatibilitate absolută nu poate da curs examinării cererii, înainte de a decide pe marginea necesităţii formulării propunerii de revocare a mandatului, în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor. Or, per a contrario, Colegiul Disciplinar recurgând la examinarea cererii de recuzare sau abţinere, pe motive de incompatibilitate absolută, va fi pus în situaţia de a tolera propria ilegalitate şi de acţiona în calitatea de instanţă în privinţa căreia există bănuieli neeliminate de ilegalitate a instituirii.

Mai mult decât atât, reţinând competenţa legală a Colegiului Disciplinar în privinţa încetării mandatului membrilor colegiului, admiterea cererii de abţinere sau recuzare, pe motive de incompatibilitate absolută, anterior deciderii pe marginea temeiniciei formulării propunerii de revocare a mandatului, de jure va echivala unei uzurpări a atribuţiilor exclusive de revocare a mandatului membrului colegiului de către organului care l-a numit sau ales. Or, admiterea recuzării sau abţinerii pe motive de incompatibilitate absolută, face imposibilă exercitarea în orice alte cauze a mandatului de membrul al Colegiului Disciplinar, întrucât motivele de admitere a recuzării sau abţinerii ţin de o incompatibilitate absolută şi nu o incompatibilitate determinată de circumstanţele unei cauze sau calitatea părţilor în proces, specifice instituţiei recuzării şi abţinerii.

Examinarea problemei de incompatibilitate absolută a membrilor Colegiului Disciplinar trebuie să corespundă simetriei de numire (potrivit regulilor constituţionale, în lipsa reglementării procedurii de destituire, aceasta se prezumă a fi una similară cu cea de numire32), motiv din care competenţa de a decide pe marginea incompatibilităţii absolute prima face aparţine organului care a desemnat persoana aflată în incompatibilitate absolută în calitatea de membrul al colegiului. Colegiului Disciplinar îi revine în acest sens un rol subsidiar în asigurarea propriilor exigenţe de legalitate, desprins din obligaţia pozitivă de a asigura o garanţie reală a dreptului la un proces echitabil.