Conţinutul constitutiv al contravenţiei (partea II)

Victor GUŢULEAC, doctor, profesor universitar
Elena COMARNIŢCAIA, doctorandă

Întru aplicarea legitimă a răspunderii contravenţionale o importanţă deosebită are calificarea juridică corectă a faptei antisociale comise. Prezenta lucrare ştiinţifică şi este consacrată uneia din instituţiile juridice de acest gen — conţinutului constitutiv al contravenţiei. A stabili corect obiectul atentat, latura obiectivă, subiectul atentatului — înseamnă a efectua încadrarea juridică corectă în norma materială concretă din legea contravenţională a faptei antisociale comise. Cuvinte cheie: cod contravenţional; contravenţie; conţinutul contravenţiei; faptă ilicită; faptă contravenţională; obiectul contravenţiei; latura obiectivă a contravenţiei; subiectul contravenţiei; latura subiectivă a contravenţiei; contravenţie continuă; contravenţie prelungită; tentativă; contravenient; subiect activ; subiect pasiv; făptuitor.

The Basic Contents of the Contravention For the legal application of delinquency responsibility, an essential significance has the proper juridical qualification of the committed antisocial action. This scientific work is devoted to one of the juridical institute of this kind — content constitutive of contravention. To establish accurately the assaulted object, the objective aspect, the person of the assault — means to accomplish the exact legal framing in the definite legal norm from the contravention of law of the committed antisocial action. Key-words: contravention of law; contravention; contravention content; illegal action; delinquency action; object delinquency; the objective aspect of delinquency; delinquency matter; the subjective aspect of contravention; continual delinquency; prelonged contravention; attempt; offender; active person; passive person; perpetrator

C. Subiectul contravenţiei. În literatura de specialitate, deseori, sintagma „subiectul contravenţiei“ este asociată cu sintagma „făptuitorul ilicitului contravenţional“ fapt care, este cel puţin, discutabil. Considerăm că, practic, orice subiect al dreptului contravenţional are în fiecare caz concret o calitate concretă determinată de lege.

Contravenţia, fiind o activitate ilicită, este atribuită unei persoane care a încălcat obligaţia de conformare. Cu excepţia minorilor sub 16 ani şi iresponsabililor permanenţi, toţi membrii societăţii sînt susceptibili de a săvîrşi contravenţii, avînd calitatea de subiecţi activi ai contravenţiei. Pe de altă parte, toţi subiecţii de drept contravenţional sînt titulari de valori sociale care pot fi vătămate prin contravenţie, astfel aceştea devenind subiecţi pasivi. Aşadar, fie activi, fie pasivi, toţi subiecţii de drept contravenţional pot fi antrenaţi în săvîrşirea unei contravenţii.

Prin subiect, în general, în literatura juridică se înţelege calitatea de subiect de drept, noţiune ce exprimă „calitatea, capacitatea, însuşirea, aptitudinea sau posibilitatea care îngăduie oamenilor să participe individual sau colectiv la raporturi juridice ca titulari de drepturi şi obligaţii“1, adică subiectul de drept este titularul drepturilor şi obligaţiilor juridice.

Generic, sînt subiecţi de drept atît titularul drepturilor şi obligaţiilor izvorîte direct din lege, cît şi titularul drepturilor şi obligaţiilor rezultate din raporturile juridice sau din săvîrşirea faptelor juridice2.

Subiecţii contravenţiei sînt contravenientul (subiectul activ) şi victima (subiectul pasiv). Subiecţii contravenţiei sînt factori preexistenţi comiterii contravenţiei pentru că subiectul activ şi cel pasiv erau în fiinţă înaintea săvîrţirii acesteia. Noţiunea de „subiect al contravenţiei“ nu trebuie confundată cu cea de „subiect de drept contravenţional“, deoarece acesta constituie genul proxim al speciei subiect al contravenţiei. Diferenţa specifică, o reprezintă subiectele raporturilor contravenţionale de conformare.

Raporturile contravenţionale de cooperare sînt acele raporturi juridice care se nasc prin intrarea în vigoare a legii contravenţionale care stabileşte contravenţia, între stat şi persoanele obligate să se supună conduitei prevăzute de norma contravenţională. Subiectele de drept contravenţional sînt persoanele între care există raporturi juridice contravenţionale de conformare şi cele de conflict (de contradicţie, de represiune, de constrîngere sau de răspundere).

Faţă de aceste precizări, rezultă că, subiecţii contravenţiei sînt subiecţi de drept contravenţional care apar în calitate de părţi ale raportului juridic contravenţional de conflict, adică persoanele implicate în comiterea contravenţiei, prin săvîrşirea acesteia sau prin suportarea consecinţelor sale3.

Subiecţii contravenţiei sînt persoanele trase la răspundere contravenţională (delicvenţii) — subiectul activ (statutul lui juridic fiind stipulat în art. 384 din Codul contravenţional al RM) şi victima — subiect pasiv (art. 387 din Codul contravenţional al RM).

Numai oamenii pot fi subiecţi de drept, individual, ca persoane fizice, sau în cadrul organizat al unor grupări sociale, ca persoane juridice.

După cum am menţionat, calitatea de subiect de drept nu poate fi însă identificată cu cea de subiect al contravenţiei sau al răspunderii juridice. Întra-devăr, subiect al contravenţiei poate fi numai un subiect de drept contravenţional, dar aceasta nu înseamnă că toţi subiecţii de drept contravenţional sînt şi subiecţi activi ai contravenţiei. O asemenea calitate o dobîndesc numai acei care săvîrşesc fapte ilicite4. Ca atare, subiect al răspunderii juridice este persoana fizică sau juridică împotriva căreia se exercită constrîngerea statală prin aplicarea sancţiunilor juridice5.

Subiectele contravenţiei, menţionează Sergiu Furdui, sînt factorii preexistenţi comiterii contravenţiei, care apar în calitate de părţi ale raportului juridic contravenţional de conflict, adică persoanele implicate în comiterea contravenţiei, prin acţiune sau inacţiune ori prin suportarea consecinţelor contravenţionale.

1. Noţiunea de subiect activ al contravenţiei. Este subiect activ al contravenţiei sau contravenient persoana fizică sau juridică care comite o faptă prevăzută de legea contravenţională prin acte de executare, de determinare sau de complicitate6.

Subiectul activ al contravenţiei nu se confundă cu făptuitorul, deoarece calitatea de făptuitor (contravenţional) este dată de împrejurarea comiterii unei fapte prevăzute de legea contravenţională, care poate sau nu să fie contravenţie. Făptuitorul devine contravenient numai dacă fapta pe care a comis-o realizează toate condiţiile obiective şi subiective de existenţă a contravenţiei. Corelaţia între noţiunea de făptuitor şi contravenient este una gen-specie.

De asemenea, subiectul activ al contravenţiei, aşa cum am văzut mai înainte, nu treuie confundat cu subiectul de drept contravenţional, noţiune mai largă, care cuprinde toate persoanele implicate în raporturi juridice contravenţionale, respectiv subiectele active şi pasive ale raporturilor juridice contravenţionale de conformare şi conflict.

Dintre subiectele raporturilor juridice contravenţionale, contravenientul se identifică numai cu subiectul pasiv al răspunderii contravenţionale.

2. Condiţiile generale ale subiectului activ — persoana fizică. Determinarea corectă a condiţiilor generale ale subiectului activ al contravenţiei (persoana fizică) este condiţionată de clasificarea lor, trăsăturile ce caracterizează un subiect activ particular.

La acest capitol în literatura de specialitate lipseşte consensul opiniilor. Unii savanţi divizează subiecţii activi ai contravenţiei în două grupe: general şi special7. Alţii, consideră că există şi al treilea grup de subiecţi activi ai contravenţiei — subiect activ deosebit8.

În ce priveşte clasificarea subiecţilor activi ai contravenţiei, în doctrina dreptului contravenţional românesc se examinează „pluralitatea de făptuitori (contravenienţi)“.

În viziunea savantului A. Hotca, există pluralitate de contravenienţi (făptuitori) în cazul în care mai multe persoane săvîrşesc împreună o contravenţie9.

Persoana care cooperează la comiterea unei contravenţii, menţionează autorul, poartă denumirea de participant. Ultimul, poate fi denumit ca fiind persoana care contribuie la săvîrşirea unei contravenţii în calitate de autor, investigator sau complice. Ceea ce leagă o pluralitate de contravenţii (făptuitori) şi dă substanţă acesteia este conlucrarea persoanelor implicate în comiterea contravenţiei. În lipsa unei cooperări nu sîntem în prezenţa unei particularităţi de făptuirori, ci a unui concurs de fapte individuale10.

Odată ce legiutorul naţional nu utilizează instituţia „pluralitatea de contravenţii“, ne limităm doar la această constatare, fără a supune unui studiu mai larg instituţia juridică nominalizată şi ne vom referi doar la primele două variante de clasificare.

După D. Bahrah, trăsăturile caracteristice unui subiect activ general sînt: vîrsta şi discernămîntul. Savanţii A. Hotca, S. Furdui, V. Guţuleac consideră că subiectului activ al contravenţiei, de rînd cu vîrsta şi discernămîntul, îi este caracteristic libertatea de voinţă şi acţiunea.

Subiectul activ special al contravenţiei este stabilit în funcţie de anumite situaţii particulare ale unor categorii de cetăţeni şi pot fi grupate, la rîndul lor, în baza mai multor criterii:

a) după particularităţile muncii prestate (funcţionar de stat, persoană cu funcţie de răspundere, şofer, medic etc.);

b) alte particularităţi ale statutului său juridic (de exemplu, militar, invalid)11.

Pentru ca o persoană fizică să poată fi subiect activ general al unei contravenţii, potrivit legislaţiei naţionale, ea trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să aibă la momentul săvîrşirii contravenţiei vîrsta împlinită de 18 ani12, iar pentru anumite fapte expres prevăzute de legea contravenţională — între 16 şi 18 ani13 şi să aibă discernămînt;

b) să fie responsabilă. Responsabilitatea este starea psiho-fizică a unei persoane de a avea capacitatea reprezentării conduitei sale şi a urmărilor acesteia, ori- entîndu-şi în mod voit energia sa fizică în raport cu această conduită.

Din perspectiva dreptului, menţionează A. Hotca, responsabilitatea există sau nu, dar din punct de vedere medical ea poate avea mai multe grade de intensitate14. Aşa cum s-a spus, omul perfect normal fiind o excepţie, quasitotalitatea oamenilor au unele deficienţe psiho-fizice. Eventualele alterări ale facultăţilor mintale ale contravenientului vor fi apreciate cu ocazia individualizării sancţiunilor aplicabile, dare ele nu produc nici un efect referitor la existenţa responsabilităţii sale. Sînt legislaţii care consideră diminuarea responsabilităţii o cauză de atenuare ale răspunderii.

Credem că, şi în dreptul nostrum contravenţional, ar trebui reglementată responsabilitatea diminuată, ca o stare de atenuare a răspunderii contravenţionale ori ca o circumstanţă atenuantă personală.

Responsabilitatea — condiţie a subiectului activ al contravenţiei — nu se confundă cu responsabilitatea juridică sau răspunderea juridică.

Prin urmare, responsabilitatea — condiţie a subiectului activ al contravenţiei — este o categorie psihologică ce vizează capacitatea psiho-fizică a omului de a realiza semnificaţia. Răspunderea juridică şi responsabilitatea juridică sînt categorii juridice15;

c) să dispună de libertatea de voinţă şi acţiune, adică să nu fie constrîns (fizic sau psihic) de către o altă persoană să comită contravenţia, deci să-şi poată determina şi dirija liber voinţa şi acţiunea sa16.

Subiectul activ al contravenţiei, pe lîngă condiţiile obligatorii pentru subiectul activ general, trebuie să întrunească şi o condiţie suplimentară — să aibă o anumită calitate (să fie persoană cu funcţie de răspundere — art. 16 alin. (6); să aibă statut de militar în termen art. 16 alin. (5); să fie posesor al permisului de conducere, al permisului de armă individuală etc.). De exemplu, legea contravenţională (art. 16 alin. (6) şi (7)) stipulează că persoana cu funcţie de răspundere (persoana căreia, într-o întreprindere, instituţie, organizaţie de stat, autoritate publică centrală sau locală, i se acordă, permanent sau provizoriu, prin lege, prin numire, alegere sau în virtutea unei însărcinări, anumite drepturi şi obligaţii în vederea exercitării funcţiilor autorităţilor publice sau acţiunilor administrative de dispoziţie, organizatorice ori economice) este pasibilă de răspundere contravenţională pentru săvîrşirea unei fapte prevăzute de Codul contravenţional în cazul: a) folosirii intenţionate a atribuţiilor sale contrar obligaţiilor de serviciu; b) depăşirii vădite a drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege; c) neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor de serviciu.

În lipsa condiţiilor enunţate, persoana cu funcţie de răspundere vinovată de comiterea unei contravenţii răspunde conform dispoziţiilor generale.

Poziţia doctrinarilor în ceea ce priveşte clasificarea subiecţilor activi ai contravenţiei în cel general şi special este preluată şi de către legiuitorul naţional. O bună parte a normelor materiale din Codul contravenţional (art. art. 290, 291, 332 etc) conţin două sancţiuni — una pentru subiectul general, iar alta pentru subiectul special.

Trăsăturile caracteristice ale subiectului general şi special sînt incluse în conţinutul contravenţiei. Dar, în afară de aceste trăsături, în normele de drept sînt stabilite şi alte circumstanţe ce caracterizează subiectul, printre care pot fi: graviditatea femeilor, vîrsta, starea sănătăţii, statutul de deputat etc. Spre exemplu, una din normele juridice ale Codului contravenţional al RM indică că, privarea de dreptul de a conduce vehicule nu poate fi aplicată persoanei cu dezabilităţi care foloseşte vehiculul ca unic mijloc de deplasare17; o altă normă constată că munca neremunerată în folosul comunităţii nu poate fi aplicată persoanelor declarate invalizi de gradul  I şi de gradul II, militarilor în termen, militarilor şi efectivului atestat al organelor afacerilor interne, angajaţi în bază de contract, femeilor gravide, persoanelor care sînt unicul întreţinător al copilului cu vîrsta de pînă la 8 ani şi nici persoanelor care au împlinit vîrsta generală de pensionare18.

Pentru a sintetiza aceste trăsături, de către savanţii autohtoni M. Orlov şi Ş. Belecciu, a fost folosită noţiunea de „subiect deosebit“. Subiectul deosebit conţine însuşiri ce nu sînt incluse în conţinutul contravenţiei, dar care determină mărimea şi tipul pedepselor, ordinea de aplicare a acestora19. Trăsăturile caracteristice subiectului „deosebit“ sînt stabilite, de regulă, în partea generală a Codului contravenţional al RM sau de alte acte normative şi nu influenţează la calificarea faptei, ci doar pedepsele aplicabile.

3. Subiect activ al contravenţiei persoană juridică. În concepţia Codului cu privire la contravenţiile administrative din 1985, persoana juridică nu putea fi subiect al contravenţiei (eventual, şi al răspunderii contravenţionale). Actuala lege contravenţională a mers pe calea recomandată de Consiliul Europei — de a recunoaşte în legislaţia contravenţională (şi în cea penală) persoana juridică drept subiect activ al contravenţiei. Astfel, reglementînd particularităţile răspunderii contravenţionale a persoanei juridice ca subiect al contravenţiei, Codul contravenţional al Republicii Moldova (art. 17) stipulează:

„(1) Este pasibilă de răspundere contravenţională persoana juridică, cu excepţia autorităţilor publice şi instituţiilor publice, în cazurile prevăzute de prezentul cod, pentru contravenţiile săvîrşite în numele său ori în interesul său de către organele sale ori de reprezentanţii acestora corespunde uneia dintre următoarele condiţii:

a) este vinovată de neîndeplinirea sau de îndeplinirea necorespunzătoare a dispoziţiilor legii ce stabilesc îndatoriri sau interdicţii pentru desfăşurarea unei anumite activităţi;

b) este vinovată de desfăşurarea unei activităţi ce nu corespunde actelor sale constitutive ori scopurilor declarate;

c) fapta care a cauzat sau a creat pericolul cauzării de daune în proporţii considerabile unei alte persoane, societăţii ori statului a fost săvîrşită în interesul acestei persoane, a fost admisă, sancţionată, aprobată, utilizată de organul său împuternicit ori de persoana cu funcţie de răspundere.

(2) Persoana juridică răspunde contravenţional în cazul în care norma materială din partea specială a Cărţii întîi prevede expres sancţionarea ei.

(3) Dacă în partea specială a Cărţii întîi este prevăzută răspunderea contravenţională a unei persoane juridice, întreprinderea individuală răspunde ca persoană juridică.

(4) Răspunderea contravenţională a persoanei juridice nu exclude răspunderea persoanei fizice pentru contravenţia săvîrşită.“

Norma juridică citată determină următoarele semne ce caracterizează persoana juridică drept subiect al contravenţiei: a) să fie constituită în modul prevăzut de lege; b) să fi comis una dintre contravenţiile expres prevăzute de norma materială a Codului contravenţional; c) contravenţia să fie săvîrşită în numele ori în interesul persoanei juridice de organele sale ori de reprezentanţii acestor organe20. Totodată, legea contravenţională prevede că persoana juridică va fi subiect al răspunderii contravenţionale dacă va întruni una dintre condiţiile stipulate în art. 17 alin. (1) literile a) b) şi c).

Legea contravenţională nu defineşte noţiunea de persoană juridică. Potrivit Codului civil al RM (art. 55): „Persoana juridică este organizaţia care posedă un patrimoniu distinct şi răspunde pentru obligaţiile sale cu acest patrimoniu, poate să dobîndească şi să exercite în nume propriu drepturi patrimoniale şi personale nepatrimoniale, să-şi asume obligaţii, poate fi reclamant şi pîrît în instanţa de judecată“. Ea se consideră constituită din momentul înregistrării şi din acest moment are capacitate de folosinţă (art. 60 alin. (1) din Codul civil) şi de exerciţiu (art. 61 alin. (1) din Codul civil). Numai din acest moment între persoana juridică şi stat poate să apară un raport juridic contravenţional de conflict. Prin urmare, persoana juridică poate fi considerată subiect al contravenţiei din data înregistrării ei de către stat.

Însă, nu orice persoană juridică, în sensul prevederilor Codului civil (art. 55), poate fi subiect al contravenţiei. Există şi excepţie de la această regulă generală. Potrivit Codului contravenţional (art. 17 alin. (1)), autorităţile publice şi instituţiile publice nu pot fi subiecţi activi ai contravenţiei.

De menţionat că, instituţia „răspunderii contravenţionale a persoanei juridice“ este o noutate absolută cît pentru doctrina naţională, atît şi pentru legislator. Din aceste considerente pentru ştiinţa dreptului contravenţional rămîn fără de răspuns multiple întrebări în ceea ce priveşte: 1) persoana juridică ca subiect activ al contravenţiei; 2) mecanismul desfăşurării ilicitului contravenţional (latura obiectivă a contravenţiei); 3) manifestarea laturii subiective a persoanei juridice; 4) realizarea principiilor individualizării pedepsei şi răspunderii contravenţionale personale etc.

4. Subiectul pasiv al contravenţiei (victima). Subiectul pasiv al contravenţiei este persoana fizică sau juridică titulară a valorii sociale vătămate prin contravenţie. Altfel spus, subiectul pasiv al contravenţiei este victima acesteia sau persoana vătămată. Spre deosebire de contravenient, victima nu trebuie să îndeplinească nici o condiţie generală decît aceea de a i se fi cauzat o vătămare materială sau morală prin contravenţie. Nu trebuie însă să se confunde, chiar dacă de cele mai multe ori este aşa, persoana vătămată prin contravenţie cu persoana prejudiciată prin aceasta21.

Persoana prejudiciată este cea care a suferit un prejudiciu material sau moral prin contravenţie. Această persoană este subiect de drept civil, adică titulara acţiunii civile ce rezultă din săvîrşirea contravenţiei. Spre exemplu, în cazul contravenţiilor prevîzute de Capitolul IX a Codului contravenţional al RM22, privind protecţia mediului, subiectul pasiv al majorităţii contravenţiilor este statul, iar subiectul de drept civil poate fi persoana fizică sau juridică prejudiciată prin comiterea cu vinovăţie a unei fapte contravenţionale.

Aşa cum am precizat anterior, subiectul pasiv al contravenţiei nu trebuie să îndeplinească condiţii generale, dar unele norme de stabilire şi sancţionare a contravenţiilor impun, pentru existenţa contravenţiei sau a unei variante calificate a acesteia, ca subiectul pasiv să aibă anumite calităţi sau însuşiri. De exemplu, pentru existenţa contravenţiei prevăzute de art. 57 alin. (1) din Codul contravenţional, subiectul pasiv trebuie să aibă calitatea de salariat al colectivului de muncă respective; pentru existenţa contravenţiei prevăzute în alin. (2) a aceleeaşi norme, subiectul pasiv trebuie să aibă calitatea de pensioner sau bursier23.

Subiecţii pasivi ai contravenţiei pot fi clasificaţi după mai multe criterii.

Astfel, în funcţie de importanţa subiectului, deosebim subiecţi pasivi principali şi subiecţi pasivi secundari. Subiectul pasiv principal este persoana titulară a valorii sociale mai importante, iar subiectul pasiv secundar este titularul valorii sociale ocrotite alăturat valorii sociale principale. În cazul impunerii unor condiţii speciale, subiecţii pasivi sînt subiecţi calificaţi, iar în lipsa oricăror condiţii subiecţii contravenţiei sînt denumiţi subiecţi simpli24.

Statutul juridic al viuctimei ca subiect pasiv al contravenţiei este stipulat în legea contravenţională25. În norma juridică nominalizată sînt reglementate drepturile şi obligaţiile victimei, care, la rîndul său, condiţionează responsabilitatea şi răspunderea juridică a acestui participant la procedura contravenţională.

Nu putem fi de acord cu poziţia legislatorului în ceea ce priveşte coraportul volumului de drepturi al victimei cu cel al subiectului activ al contravenţiei (persoanei în a cărei privinţă a fost pornit procesul contravenţional)26.

Ca exemplu, legea nu prevede dreptul victimei: a) să solicite audierea martorilor; b) să facă obiecţii împotriva acţiunilor agentului constatator şi să ceară consemnarea obiecţilor sale în procesul-verbal; c) să ia cunoştinţă de procesul-verbal încheiat de agentul constatator, să facă obiecţii asupra corectitudinii lui, să ceară completarea lui cu circumstanţele care, în opinia sa, trebuie să fie consemnate; d) să ceară recuzarea reprezentantului autorităţii competente să soluţioneze cauza contravenţională, expertul, interpretul, traducătorul, grefierul etc;

În viziunea noastră, lipsirea victimei de drepturile nominalizate poate contribui la lezarea intereselor legitime ale subiectului pasiv al contravenţiei şi, în primul rînd, în cazurile în care procesul contravenţional se porneşte doar în baza plîngerii prealabile a victimei (în cazul comiterii contravenţiilor prevîzute în art. 69, 96-108 CC al RM).

Este absolut neclar faptul că, dreptul victimei de a fi prezentă la examinarea cauzei contravenţionale nu este justificat prin lege. În acelaşi timp, potrivit prevederilor legii contravenţionale poate avea loc „conducerea forţată în faţa instanţei de judecată a martorului sau a victimei care se eschivează de la prezentare’27.

Menţionăm, uimitor că, prevederile normei juridice indicate nu se referă la subiectul activ al contravenţiei. Făptuitorul faptei contravenţionale ce comite cu vinovăţie contravenţia nu poate fi supus „aducerii silite“ pentru a participa la examinarea cauzei.

D. Latura subiectivă ca element al conţinutului constitutiv al contravenţiei se referă la atitudinea psihică al contravenientului faţă de fapta săvîrşită şi urmările ei. Elementul principal al laturii subiective este vinovăţia cu formele ei. La majoritatea contravenţiilor acest element constitutiv are forma de intenţie, însă la unele fapte se poate întîlni şi culpa.

După cum s-a menţionat deja, doctrina dreptului contravenţional nu conţine soluţii de stabilire a laturii subiective, ca element constitutiv al contravenţiei comise de către persoana juridică.

Atitudinea psihică a făptuitorului (persoana fizică) faţă de acţiunile sau inacţiunile sale şi consecinţele acestora este formată din stări efective, cum sînt: motivele sau mobilurile care determină comiterea faptei; stări intelective, cum este atitudinea conştiinţei fă de faptă, adică vinovăţia; stări volitive, cum este voinţa de a săvîrşi fapta şi scopul28.

Ca element al laturii subiective, prin voinţa de a săvîrşi contravenţia se înţelege că făptuitorul din iniţiativa sa proprie şi neconstrîns de nimeni a trecut la comiterea ei. Vinovăţia este un semn principal al laturii subiective, care se manifestă în atitudinea psihică a făptuitorului faţă de fapta prejudiciabilă săvîrşită şi urmările acesteia.

Formele de bază ale vinovăţiei sînt: intenţia şi imprudenţa.

Intenţia este cea mai răspîndită formă a vinovăţiei atît în practica judiciară, cît şi în legislaţie.

Intenţia directă se consideră numai în cazul cînd persoana care a săvîrşit o contravenţie îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile şi le-a dorit29.

Intenţia indirectă se consideră în cazul cînd persoana care a săvîrşit contravenţia îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile şi a admis în mod conştient survenirea acestor urmări.

Imprudenţa, la rîndul ei, are două forme: sineîncrederea şi încrederea exagerată în sine.

Se consideră că fapta este comisă prin imprudenţă, forma sineîncrederea atunci cînd persoana prevede caracterul social periculos al acţiunii sau inacţiunii sale, prevede consecinţele social periculoase, însă nu le doreşte şi face tot posibilul pentru a le evita. În cazul sineîncrederii, persoana, prevăzînd caracterul social periculos al faptei sale şi consecinţele acesteia (elementul intelectiv), nu doreşte survenirea urmărilor (elementul volitiv).

Persoana comite o contravenţie prin imprudenţă (forma neglijenţei contravenţionale) atunci cînd nu prevede caracterul social periculos al acţiunii sau inacţiunii sale, însă a avut şi posibilitatea şi obligaţia să le prevadă.

Neglijenţa constituie unica formă a vinovăţiei în cazul căreia persoana nu prevede caracterul social periculos al faptei sale.

Semnele facultative ale laturii subiective a contravenţiei.

Motivul — imboldul interior care determină persoana să săvîrşească contravenţia şi îi dirijează voinţa în momentul săvîrşirii ei.

Scopul — reprezentarea pe plan mintal a rezultatului ce va apărea în urma săvîrşirii faptei contravenţionale, rezultatul urmărit de către făptuitor.

Componenţa contravenţiei (obiectul, latura obiectivă, subiectul, latura subiectivă) reprezintă baza juridică pentru calificarea faptei antisociale concrete, încadrarea ei în condiţiile articolului (părţii lui) concret din Codul contravenţional al RM.

Fără vinovăţie nu există componenţa contravenţiei, deci lipseşte temeiul juridic pentru aplicarea pedepsei contravenţionale.

Forma vinovăţiei — comiterea premeditată a contravenţiei sau comiterea contravenţiei din imprudenţă, de regulă, nu influenţează încadrarea juridică a faptei comise şi numai — contribuie la realizarea principiului individualizării pedepsei contravenţionale.

Totodată, în unele cazuri forma vinovăţiei este indicată direct în titlul normei materiale sau în dispoziţie. Spre exemplu, vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale30; distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor străine, dacă fapta nu reprezintă o infracţiune31; distrugerea sau deteriorarea intenţionată în terenurile fondului forestier a semnelor de restricţie32 etc.

În asemenea cazuri, latura subiectivă a contravenţiei se va manifesta numai prin intenţie, vinovăţia prin imprudenţă nu va constitui contravenţie.

Concluziile doctrinare privitoare la instituţia vinovăţiei şi formelor ei sînt foarte importante pentru dezvoltarea ştiinţei dreptului contravenţional. În ceea ce priveşte aspectul aplicativ al concluziilor doctrinare, ele contribuie la desfăşurarea activităţii aplicative ale normelor dreptului contravenţional, însă legalitatea constatării contravenţiilor, a vinovăţiei autorului lor depinde, în primul rînd, de respectarea strictă a prevederilor legii contravenţionale, care prevede: „Nimeni nu poate fi declarat vinovat de săvîrşirea unei contravenţii, nici supus sancţiunii contravenţionale decît în conformitate cu legea contravenţională33. Persoana poate fi sancţionată numai pentru contravenţia în a cărei privinţă este dovedită vinovăţia sa, cu respectarea normelor prezentului cod34“.

Este absolut clară, în viziunea noastră, poziţia legiuitorului cu privire la formele vinovăţiei. Legea contravenţională prevede două forme a vinovăţiei: intenţia şi imprudenţa35.

Potrivit Codului contravenţional, contravenţia se consideră săvîrşită cu intenţie dacă persoana care a săvîrşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, a dorit sau a admis în mod conştient survenirea acestor urmări.

Contravenţia se consideră săvîrşită din imprudenţă dacă persoana care a să- vîrşit-o îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, a prevăzut urmările ei prejudiciabile, dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate, ori nu îşi dădea seama de caracterul prejudiciabil al acţiunii sau inacţiunii sale, nu a prevăzut posibilitatea survenirii urmărilor ei prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă.

Dacă, drept rezultat al săvîrşirii cu intenţie a contravenţiei, se produc urmări mai grave care, conform legii, atrag înăsprirea sancţiunii contravenţionale şi care nu erau cuprinse de intenţia persoanei care a săvîrşit-o, răspunderea contravenţională pentru atare urmări survine numai dacă persoana a prevăzut urmările prejudiciabile, dar considera în mod uşuratic că ele vor putea fi evitate, sau dacă persoana nu a prevăzut posibilitatea survenirii acestor urmări, deşi trebuia şi putea să le prevadă. În consecinţă, contravenţia se consideră intenţionată36.